ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1230/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casație și Justiție și CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 3, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța:

I. În contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție:

- să constate, în aplicarea deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 797 din 27.10.2015, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., că majorarea reglementată de O.G. nr. 10/2007, de 18% (2%, 5%, 11%) reprezintă un drept câștigat, existând în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu, 1 noiembrie 2009, prin decizia de stabilire a pensiei de serviciu nr. x din data de 17 decembrie 2009, în baza sentinței civile nr. 1109 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, irevocabilă prin decizia nr. 4053 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, pe ale cărei efecte juridice s-a întemeiat dezlegarea în drept a sintagmei "indemnizație avută", dată prin decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curți, menționată;

- să oblige pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la refacerea adeverinței nr. x din data de 6 martie 2017 pentru actualizarea pensiei de serviciu, pe care a comunicat-o, din oficiu, Casei de Pensii Sector 3, în sensul în care să ateste: în titlu - temeiul de drept al actualizării, respectiv articolul 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; în conținut - data emiterii deciziei de pensionare, ca fiind 17 decembrie 2009, în loc de 1 februarie 2015, transpusă din conținutul primei decizii de actualizare emise la 16 februarie 2015; indemnizația brută lunară majorată, astfel: 1) indemnizația brută lunară, majorată la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15 ianuarie 2015, care să includă, în plus, majorarea de 18% prevăzută de O.G. nr. 10/2007, existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu, 1 noiembrie 2009; 2) indemnizația brută lunară de la pct. 1) majorată cu 10% în baza Legii nr. 293/2015, începând cu data de 1 decembrie 2015: 3) indemnizația brută lunară (rezultată la pct. 2) majorată prin aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, la care se adaugă majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 (Ordinele nr. 283/25.10.2016 și 350/28.11.2016 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și Hotărârea Plenului CSM nr. 887/17.01.2017 pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 794 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale);

II. În contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București:

- să oblige pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI să procedeze la: revizuirea deciziilor de actualizare a pensiei de serviciu subsecvente deciziei de pensionare nr. x din data de 17 decembrie 2009, emise sub acest număr la 16 februarie 2015, 12 septembrie 2016 și 30 mai 2017, în sensul punerii de acord a cuantumului pensiei de serviciu stabilit prin acestea cu legea, cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii lor; la acordarea și plata diferențelor dintre sumele plătite și încasate în baza deciziilor de actualizare revizuite și sumele legal cuvenite, aplicând algoritmul de calcul reglementat de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în vigoare la indemnizațiile brute lunare majorate atestate de angajator și la sporurile înscrise în carnetul de muncă din luna octombrie 2009, aflat în copie certificată de aceasta în dosarul de pensie; la efectuarea rectificărilor necesare în decizia de actualizare a pensiei de serviciu emisă la 30 mai 2017, pentru corelarea obiectului cu temeiul legal al actualizării - art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare; cu indemnizația brută lunară majorată la data de 1 octombrie 2016 atestată de angajatorul Înalta Curte de Casație și Justiție și cu sporurile înscrise în carnetul de muncă din luna octombrie 2009; la rectificarea mențiunilor privind data stabilirii drepturilor și a vârstei la data pensionării, în raport cu înscrierile din decizia de pensionare nr. x din data de 17 decembrie 2009, decizia primară, de înscriere a dreptului la pensie.

La data de 14 septembrie 2017, reclamanta a depus cerere precizatoare și completatoare, prin care a precizat capătul 2 din cererea I, formulată în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul:

"indemnizația brută lunară majorată din decembrie 2014 luată în calcul la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15.01.2015, și, distinct, această indemnizație care să includă și majorarea de 18% prevăzută de O.G. nr. 10/2007 în baza deciziei Înaltei Curți nr. 23/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu: 01.11.2009";

"Sau, dacă s-a pus în aplicare recomandarea CSM din Hotărârea nr. 15036 din 04.07.2017, 1) indemnizația brută lunară majorată din decembrie 2014 luată în calcul la data punerii în plată a pensiei de serviciu, 15.01.2015, și, distinct, această indemnizație care să includă și majorarea de 18% prevăzută de O.G. 1012007 în baza deciziei Înaltei Curți nr. 23/2015 - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept existentă în patrimoniu la data stabilirii pensiei de serviciu: 01.11.2009"; 2) indemnizația brută lunară majorată cu valoarea de referință de 405 RON la data de 09.04.2015; 3) indemnizația brută lunară astfel majorată +10%, începând cu 01.12.2015".

Prin aceeași cerere, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată I, formulată în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, cu un nou capăt de cerere, 3) prin care a solicitat, în baza art. 81 din Legea nr. 303/2004, modificată și completată, obligarea Înaltei Curți de Casație si Justiție la plata indemnizației de pensionare egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii, cu luarea în calcul a indemnizației de încadrare brute corespunzătoare funcției similare din luna iunie 2017.

Prin încheierea din 2 octombrie 2017, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind pronunțarea unei hotărâri în baza art. 436 alin. (1) C. proc. civ., cu motivarea că recunoașterea pretențiilor trebuie să aibă un caracter expres, fiind un act de dispoziție, conform art. 9 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9574/18.12.2017 Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale a respins acțiunea completată a reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtele ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 2 octombrie 2017, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale.

Prin decizia nr. 4025/09.10.2018 Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., dosarul fiind înregistrat, sub nr. x/2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 14 ianuarie 2019.

La data de 22 octombrie 2019 recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cerere care a fost completată, la 17 martie 2020, cu solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În cuprinsul cererii depuse la dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 22 octombrie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curții Constituționale, iar, în eventualitatea în care se va respinge cererea, a cerut să se ia act de faptul că înțelege să declare recurs împotriva încheierii respective, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, constatând că recursul nu poate fi soluționat conform art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., întrucât membrii completului de judecată nu au un punct de vedere comun asupra excepției inadmisibilității recursului, Înalta Curte a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., motiv pentru care, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată în ședință publică, pentru discutarea excepției inadmisibilității recursului și a cererii recurentei-reclamante de sesizare a Curții Constituționale, pentru aceasta din urmă formându-se dosarul asociat nr. x/2017

Prin încheierea din 29 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petenta A., completată, privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. I pct. 15 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În argumentarea soluției pronunțate, Înalta Curte a reținut că prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate se regăsesc în conținutul Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (art. I pct. 56 și art. I pct. 15) și au intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, odată cu acest act normativ.

S-a mai reținut că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, potrivit art. 24 din C. proc. civ.

Cum litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost declanșat în anul 2017, rezultă că este aplicabilă legea de procedură în vigoare la data începerii procesului, respectiv la 19 iunie 2017.

Prin urmare, s-a constatat că art. I pct. 56 și art. I pct. 15 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, astfel încât o eventuală soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate invocate nu poate avea nicio înrâurire cu privire la modul de soluționare a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei a acestor texte legale.

S-a arătat că prevederile art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării, iar neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe - în speță, legătura cu soluționarea cauzei - conduce la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

La data de 4 iunie 2020 recurenta-reclamantă a transmis, prin fax, la dosar o "cerere pentru înregistrarea recursului și înaintarea dosarului", în cuprinsul căreia a arătat că a constatat că la rubrica "Căi de atac" nu este menționat recursul pe care l-a declarat anticipat prin paragraful 4 din actul de procedură prin care a formulat "excepție de neconstituționalitate", motiv pentru care s-a procedat la formarea dosarului nr. x/2017, având ca obiect recurs împotriva încheierii din 29.05.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Totodată, recurenta-reclamantă a solicitat comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru a observa motivarea instanței și a consolida, raportat la considerentele încheierii, argumentele de admisibilitate a sesizării prezentate prin cerere.

Încheierea din 29.05.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată recurentei la 23 iunie 2020, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar, iar la 25 iunie 2020 aceasta a transmis, prin e-mail, la dosar argumentarea recursului.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că recursul este nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Prin decizia Curții Constituționale a României nr. 321/2017 s-a stabilit că atunci când, prin hotărârea dată de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, recursul declarat împotriva acesteia angajează o competență de recurs pe orizontală, respectiv o judecată realizată de un complet situat pe același nivel ierarhic.

Textul de lege anterior menționat instituie o excepție de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă.

Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunțării hotărârii. De la data comunicării hotărârii începe să curgă un nou termen, de aceeași durată, pentru depunerea motivelor de recurs, conform art. 487 alin. (1) teza finală raportat la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că atunci când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora 00:00 a zilei următoare celei în care s-a realizat actul de procedură.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din 29.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. privind sesizarea Curții Constituționale, astfel cum a fost completată, iar termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunțării încheierii, astfel încât a început să curgă la 30 mai 2020, ora 00:00 și s-a împlinit la 2 iunie 2020, ora 24:00, fiind calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești poate fi exercitată numai în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cu privire la data declarării recursului de către recurenta-reclamantă din prezenta cauză, Înalta Curte constată că aceasta a transmis, prin fax, "cerere pentru înregistrarea recursului și înaintarea dosarului" la data de 4 iunie 2020, cu referire la împrejurarea că a declarat anticipat "calea de atac a recursului" prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, depusă la 22 octombrie 2019, deci, în afara limitelor temporale arătate.

În speță, recursul nu a fost declarat în termenul imperativ de 48 de ore de la pronunțare, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru situația în care instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, se reține că recurenta-reclamantă nu a invocat și nu a dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, astfel încât devine incident art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit căruia, "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

În sistemul procesual român, conform art. 7 și 10 C. proc. civ., litigiul civil este guvernat de principiul legalității, iar părțile au obligația îndeplinirii actelor de procedură în condițiile stabilite de lege.

Astfel, căile de atac nu pot fi declarate de parte decât în condițiile art. 457 C. proc. civ., adică în condițiile și termenele prevăzute de lege. Conform acestor dispoziții, recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României se declară după pronunțarea încheierii, fiind lipsită de orice efect declarația de recurs formulată de parte anterior, prin chiar cererea de sesizare a instanței de control constituțional cu o excepție de neconstituționalitate.

Prin declarația de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 486 C. proc. civ., partea trebuie să indice, sub pedeapsa nulității, hotărârea atacată și motivele de recurs, împreună cu alte elemente esențiale, astfel că, în lipsa acestora, declarația formulată anterior este lipsită, în primul rând, de obiect.

În plus, actele de procedură nu sunt implicite, astfel încât recursul nu poate fi declarat anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești, al cărei conținut partea nu îl poate cunoaște ori anticipa.

Analiza jurisprudenței Curții Constituționale a României prezentată de recurentă nu are relevanță asupra excepției tardivității analizate, ci prezintă un examen al admisibilității excepției, deci, al temeiniciei recursului, care este necesar precedată de analiza regulatei sesizări a instanței. Chiar dacă recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României este o cale de atac atipică, argumentele părții nu pot justifica legitimitatea declarării căii de atac împotriva unei hotărâri anterior pronunțării sale.

Pe cale de consecință, instanța supremă constată că a intervenit decăderea părții din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 29.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2020.