ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2026

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

Asupra contestației în anulare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 19.05.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 3, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună modificarea în parte a deciziei de actualizare a deciziei de pensionare nr. x/17.12.2009, emisă la data de 16.02.2015 și comunicată la data de 26.02.2015, după cum urmează: la pct. B Drepturi(RON), sub aspectul cuantumului pensiei de serviciu, se va trece 28.810 RON în loc de 16.531 RON; la pct. E, Date care au condus la stabilirea drepturilor de pensie, rândul 2, se va trece: Indemnizația brută lunară majorată de 15.228 RON și procentul de 120% al sporurilor existente la data acordării pensiei, 01.11.2009, precum și procentul de 6% aplicat asupra bazei de calcul, în loc de "venit brut pt. stabilirea P.S.: 19.221 RON"; rândul 3, motivare: Temeiuri de fapt: Indemnizația brută lunară a fost majorată conform adeverinței nr. x/12.01.2015 emisă de Î.C.C.J., prin actele normative pe care aceasta le menționează și adaosul la cuantumul pensiei actualizate este de 6%. Temeiuri de drept: Art. 85 alin. (2) și (3) și art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, în locul spațiului lăsat liber; în antet se va trece 17.12.2009, după "DECIZIA NR. x din data de", în locul spațiului liber; obligarea pârâtei la plata pensiei de serviciu actualizate în cuantumul modificat, la calcularea și plata diferențelor rezultate din modificarea cuantumului pensiei actualizate, cu data actualizării, ultimul subpunct fiind precizat în sensul solicitării plății diferențelor rezultate din modificarea cuantumului pensiei de serviciu prin aplicarea algoritmului de actualizare reglementat de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, cu data actualizării pensiei de serviciu, 15.01.2015.

Totodată, reclamanta a formulat și o cerere alternativă a cărei motivare a fost completată cu motivarea din propunerea de conciliere adresată de reclamantă pârâtei, formulată în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care, alternativ, și-a majorat pretenția, respectiv cuantumul pensiei de serviciu actualizate, în funcție de sintagma "venit brut" folosită de adeverința Î.C.C.J. nr. 17/12.01.2015 și pe care decizia de actualizare a cărei modificare o solicită a preluat-o.

Prin sentința civilă nr. 2753/14.03.2016, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor pronunțate la 29.02.2016 (de dezbateri și amânare a pronunțării) și la 07.03.2016 (amânare a pronunțării), reclamanta a formulat apel, solicitând anularea în tot a sentinței și rejudecarea cauzei. De asemenea, a mai formulat apel și împotriva încheierii din 23.05.2016 de îndreptare eroare materială din încheierea de dezbateri din 29.02.2016, a încheierii din 13.06.2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare formulată la 06.06.2016, precum și împotriva încheierii din 13.06.2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire dispozitiv.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București - secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei privind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierilor de ședință din data de 29.02.2016, 07.03.2016, 23.05.2016, 13.06.2016 și a sentinței civile nr. 2753/14.03.2016, pronunțate de Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin rezoluția din 14.12.2023, ca urmare a cererii apelantei-reclamante, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, cu citarea părților în ședință publică pentru data de 17.06.2024, termen la care instanța a invocat din oficiu excepția perimării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 3059/17.06.2024, Curtea de Apel București - secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății apelului.

Prin decizia nr. 699/08.04.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a respins recursul, ca nefondat.

La 03.10.2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a fost înregistrată contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 699/08.04.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

A arătat că dezlegarea dată recursului său prin decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, deoarece, la motivele cererii sale de recurs formulate în baza art. 421 alin. (2) C. proc. civ., la data de 19.06.2024, în termenul legal de 5 zile de la pronunțare, anterior motivării deciziei civile recurate și comunicării ei și care au vizat exclusiv dispozitivul pronunțat, instanța de recurs a răspuns cu argumente pe care le antamează partea introductivă și considerentele deciziei recurate, necunoscute recurentei la momentul formulării cererii de recurs.

Astfel, motivul său de recurs - prin care a susținut că pronunțarea nu arată cine a invocat excepția perimării, de unde rezultă caracterul inform al excepției admise, încălcând dispozițiile art. 246-247 C. proc. civ. - a fost respins cu motivarea că, potrivit mențiunilor din practicaua hotărârii, instanța a invocat excepția din oficiu.

A mai imputat instanței de recurs că, din eroare, a respins și motivul privind lipsa indicării temeiului de drept pentru aplicarea sancțiunii perimării și, în consecință, caracterul arbitrar al aplicării sancțiunii cu motivarea că instanța de apel a indicat în considerentele deciziei recurate prevederile art. 416, art. 417 și ale art. 418 C. proc. civ.

Contestatoarea a criticat decizia instanței de recurs și din perspectiva argumentelor pe baza cărora i-a respins motivul VII de recurs vizând încălcarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., privind cursul perimării și momentul de la care a început să curgă termenul de perimare, precum și accepțiunea sintagmei "a devenit definitivă" și lipsa motivelor imputabile părții pentru lăsarea pricinii în nelucrare.

Totodată, a susținut că instanța supremă a respins, din eroare materială, ultimul motiv de casare întemeiat pe încălcarea de către instanța de apel a principiului bunei administrări a justiției, fără a observa plasarea, în cadrul acestui motiv de casare, a considerentului 54 al deciziei nr. 2/31.01.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căruia suspendarea judecății reprezintă o piedică temporară în activitatea de judecată și presupune oprirea vremelnică a cursului judecății din cauza unor împrejurări voite de părți sau când suspendarea este impusă de norme care țin de buna administrare a justiției, așadar intervine o suspendare legală, precum în cauza de față.

În finalul cererii sale, a subliniat că aspectele reliefate se circumscriu noțiunii de eroare materială din cuprinsul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel că se impune admiterea contestației în anulare și anularea deciziei atacate.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației, iar contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

În ceea ce privește sintagma "erori materiale", se cuvine subliniat că aceasta nu poate viza decât acele greșeli materiale de ordin procedural, care au determinat pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a neobservării sau confundării unor elemente ori date materiale esențiale, existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Așadar, noțiunii de greșeală materială nu îi pot fi circumscrise critici ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aplicarea greșită a unor dispoziții legale, întrucât, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, respectiv reanalizarea aceleiași căi de atac prin redeschiderea unei judecăți soluționate definitiv, aspect nepermis de lege.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative pentru asigurarea securității raporturilor juridice.

În speță, prin decizia a cărei anulare se solicită, instanța supremă, în urma examinării exhaustive a motivelor de nelegalitate formulate de A. împotriva deciziei instanței de apel, a respins recursul acesteia, confirmând astfel soluția perimării dispusă de curtea de apel.

În motivarea prezentei căi extraordinare de atac, contestatoarea susține, circumscris motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., că dezlegarea dată recursului său este rezultatul unor erori materiale, deoarece considerentele instanței de recurs au avut la bază argumente referitoare la partea introductivă și considerentele deciziei pronunțate în apel, pe care nu le-a cunoscut la momentul formulării recursului, având în vedere că hotărârea prin care se constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, astfel că a declarat recursul anterior cunoașterii motivării ei. Astfel, arată că motivul de recurs vizând caracterul inform al excepției perimării față de omisiunea instanței de apel de a preciza, la pronunțare, cine a fost titularul acestei excepții, a fost înlăturat cu motivarea că, din practicaua hotărârii, rezultă că instanța a invocat excepția.

Potrivit contestatoarei, reprezintă eroare materială și modul în care instanța de recurs a respins motivele sale referitoare la omisiunea curții de apel de a indica temeiul de drept pentru aplicarea sancțiunii perimării, criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării, accepțiunea sintagmei "a devenit definitivă" și lipsa motivelor imputabile părții pentru lăsarea pricinii în nelucrare, dar și motivul de casare privind încălcarea principiului bunei administrări a justiției, în virtutea căruia, în cauză, intervenise suspendarea legală a judecății.

Criticile contestatoarei nu pot fi, însă, circumscrise noțiunii de eroare materială, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât ele vizează pretinse greșeli de judecată săvârșite de instanța de recurs, autoarea căii de atac contestând, în realitate, soluția de respingere a recursului ca rezultat al raționamentului instanței supreme în interpretarea și aplicarea legii, iar nu prin omisiunea unor elemente materiale ale dosarului.

Înalta Curte subliniază că prezenta contestație în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, nu poate fi primită pentru eventuala încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept de către instanța de judecată, criticile în acest sens reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu și în cadrul contestației în anulare, unde instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să examineze legalitatea soluției pronunțate.

Or, prin intermediul contestației în anulare supusă analizei se tinde la valorificarea pretinselor erori de judecată, contestatoarea urmărind să pună în discuție elemente ale cauzei care nu privesc aspecte de ordin formal ale judecății, ci țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor litigioase.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că, în realitate, criticile nu vizează greșeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 699/08.04.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.