ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În cuprinsul cererii introductive, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 360/2023 în raport de dispozițiile art. 15 și 16 din Constituția României, motivat de faptul că această lege nu se poate aplica retroactiv, ci trebuie să se aplice celor care se vor pensiona după intrarea în vigoare, respectiv după data de 01.09.2024.

Contestația nu a fost întemeiată în drept.

Prin sentința civilă nr. 7952 din 13 decembrie 2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de pensie din 02.08.2024.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 4 august 2025.

Intimatele-pârâte CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și CASA DE PENSII SECTOR 6 nu au depus întâmpinare.

Prin rezoluția din 1 octombrie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 11 noiembrie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu.

Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva unei decizii pronunțate în apel, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, inițiat de reclamantă în vederea revizuirii drepturilor de pensie.

Potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar conform art. 153 din același act normativ, "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii".

În conformitate cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar potrivit alin. (2) din același act normativ, "Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs" iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Prin urmare, instanța de recurs sesizată are obligația de a analiza exercitarea căii de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă doar căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Astfel, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind drepturi de asigurări sociale, hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2648 din 18 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2648 din 18 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.