ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 347/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 347/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 22 februarie 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, precizată la 14.09.2020 și la 24.11.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei de pensie nr. 272.392 din 03.08.2020, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6 București și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze și să plătească drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând acord și prime atestate de adeverința nr. SCF 136 din 29.04.2014, eliberată de B. S.A. și a veniturilor din adeverința nr. x din 29.04.2014, eliberată de aceeași societate, și să-i plătească diferențele de pensie rezultate începând cu data de 17.07.2020, actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 127/2019.
Prin sentința civilă nr. 6706 din 25.11.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamant, a fost anulată decizia nr. 272392 din 3.08.2020 și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.08.2020, cu valorificarea veniturilor suplimentare din adeverința nr. SCF 136 din 29.04.2014 eliberata de B. S.A. și a sporului de vechime aferent perioadei 01.01.1992-01.04.1992, în locul celui deja valorificat menționat în adeverința nr. x din 29.04.2014, eliberată de aceeași societate.
De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării dispuse prin prezenta hotărâre începând cu data de 17.09.2020, actualizate cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale aferente până la data plății efective, fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia nr. 2045/2021 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul formulat de pârâtă, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea, ca neîntemeiată, menținându-se în rest hotărârea apelată.
Împotriva acestei decizii, la 1 iulie 2021, reclamantul a formulat recurs, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate.
În esență, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel nu a valorificat cele două adeverințe, întrucât consideră că nu are relevanță caracterul permanent al sporurilor.
Cauza a fost înregistrată la 30 august 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 10 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2022.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva unei decizii pronunțate în apel, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, în care se solicită anularea unei decizii de pensionare.
Potrivit art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" iar, în conformitate cu art. 155 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
De asemenea, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Prin urmare, instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.
Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
În considerarea textelor de lege evocate, obiectul prezentei cauze îl constituie o decizie definitivă de la pronunțare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2045/2021 din 12 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2045/2021 din 12 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.