ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 22/2018

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 23 octombrie 2017, în Dosarul nr. 88/87/2017, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 noiembrie 2017 cu nr. 3.117/1/2017, termenul pentru soluționarea dosarului fiind stabilit la 19 martie 2018.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul X, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Teleorman, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea pensiei de serviciu având ca bază de calcul venitul brut realizat în ultima lună de activitate.

Prin Sentința civilă nr. xxx din 30 martie 2017, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, solicitând schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea cererii de apel a arătat, în esență, că față de prevederile art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005), ale art. 107 din Legea nr. 263/2010 și ale art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pensiile de serviciu pot fi recalculate (prin valorificarea unor stagii de cotizare suplimentare) sau actualizate, însă modificarea bazei de calcul al pensiei nu poate fi considerată recalculare sau actualizare. Baza de calcul utilizată la stabilirea drepturilor de pensie este cea existentă la data pensionării, care reprezintă data stabilirii inițiale a drepturilor de pensie

Intimatul a avut calitatea de judecător la Judecătoria Turnu Măgurele, fiind eliberat din funcție ca urmare a pensionării, prin decret emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 octombrie 2016.

La data de 6 octombrie 2014, la cererea intimatului, s-a emis Decizia nr. xxxxxx privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, stabilindu-se o pensie de serviciu în cuantum de 8.243 lei (avându-se în vedere o bază de calcul de 10.304 lei), începând cu data de 19 septembrie 2014. Rubrica "Plata drepturilor se va face începând cu data" din decizie nu a fost completată. Această decizie a fost revizuită ulterior, prin deciziile nr. xxxxxx din 18 decembrie 2014 (s-a corectat prenumele) și nr. xxxxxx din 14 septembrie 2016 (s-a corectat vechimea în funcția de avocat).

După eliberarea din funcție, la cererea intimatului, s-a emis Decizia nr. xxxxxx din 25 octombrie 2016 privind recalcularea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 303/2004, prin care a fost stabilită, începând cu data de 7 octombrie 2016, o pensie de serviciu în cuantum de 8.450 lei, baza de calcul utilizată fiind aceeași - 10.304 lei, majorarea pensiei fiind determinată de aplicarea procentului de majorare de 2% conform art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, plata drepturilor urmând a se face începând cu data de 1 noiembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație intimatul, solicitând utilizarea la calcularea pensiei a unei baze de calcul de 11.113 lei (reprezentând salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării), conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Contestația nu a fost soluționată până în prezent.

Decizia de stabilire a pensiei de serviciu, revizuită (modificată), nu a fost pusă în plată în perioada 19 septembrie 2014 - 7 octombrie 2016, în care intimatul a avut calitatea de judecător.

În ședința publică din 23 octombrie 2017, din oficiu, instanța de apel a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea de la această dată s-a dispus și suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilorart. 520 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea pronunțată la 23 octombrie 2017, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, determinată de:

Părțile nu au fost prezente la termenul la care curtea de apel a considerat oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu și-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 88/87/2017 a apreciat că dreptul magistraților de a beneficia de pensie de serviciu este reglementat prin Legea nr. 303/2004. Această lege, precum și Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 stabilesc condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, modul de calcul al cuantumului acesteia și situațiile în care cuantumul pensiei de serviciu poate fi modificat.

Dispozițiile speciale reglementează două mecanisme în baza cărora pot fi modificate elementele avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu: actualizarea și recalcularea.

Actualizarea, reglementată de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reprezintă majorarea bazei de calcul ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător ori procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.

Recalcularea, reglementată de art. 23 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, reprezintă adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea pensiei. Art. 23 anterior menționat face referire la prevederile art. 95 și art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, abrogate prin Legea nr. 263/2010, astfel încât, pentru a defini recalcularea, este necesară raportarea la prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010.

Casele teritoriale de pensii susțin că o cerere de recalculare, respectiv de adăugare a stagiilor de cotizare (a perioadelor de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale) nu echivalează cu o cerere de modificare a bazei de calcul al pensiei de serviciu, astfel încât singura modalitate de modificare a bazei de calcul este actualizarea. Prin urmare, odată stabilite drepturile de pensie, prin decizie privind acordarea pensiei de serviciu, baza de calcul nu poate fi modificată decât în urma actualizării, orice cerere de calculare a pensiei prin utilizarea altei baze de calcul urmând a fi respinsă.

Această opinie este nelegală, întrucât este fundamentată pe premisa greșită că emiterea deciziei de stabilire a drepturilor de pensie de serviciu este echivalentă cu pensionarea/dobândirea calității de pensionar de către magistrat. În sprijinul acestei susțineri se reține că, la solicitarea magistraților, casele teritoriale de pensii au obligația de a emite decizii privind acordarea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 303/2004 și de a calcula cuantumul pensiei, conform art. 82 alin. (1) din același act normativ, utilizând ca bază de calcul venitul din ultima lună de activitate, indicat în adeverința-tip întocmită de ultima unitate angajatoare. În deciziile privind acordarea pensiei de serviciu se indică data stabilirii drepturilor de pensie, rubrica privind data la care se va face plata rămânând necompletată, față de prevederile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. Dacă magistratul decide să continue activitatea și să nu solicite eliberarea din funcție prin pensionare, între data stabilirii drepturilor de pensie prin decizie emisă de casa teritorială de pensii și data eliberării din funcție prin pensionare, pot avea loc modificări ale cuantumului indemnizației de încadrare brută lunară sau ale salariului de bază brut lunar (bazei de calcul al pensiei de serviciu), în sensul majorării, respectiv micșorării (în cazul în care, de exemplu, magistratul nu mai îndeplinește o funcție de conducere).

Decizia privind acordarea pensiei de serviciu nu produce însă efecte juridice, în lipsa unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de propunere a eliberării din funcție prin pensionare a magistratului. Cu alte cuvinte, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii verifică dacă magistratul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu și, în cazul îndeplinirii condițiilor, propune Președintelui României eliberarea din funcție prin pensionare. În consecință, decizia emisă de casa teritorială de pensii nu conferă magistratului statutul de pensionar. În acest sens este și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 859/2017, prin care s-a respins cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, a unui magistrat, reținându-se că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de pensia de serviciu, în condițiile în care drepturile de pensie de serviciu ale magistratului fuseseră anterior stabilite, prin decizie a casei teritoriale de pensii.

Prin urmare, calitatea de pensionar se dobândește la data indicată prin decret al Președintelui României privind eliberarea din funcție a magistratului, iar nu la data stabilirii drepturilor de pensie prin decizie privind acordarea pensiei de serviciu, astfel încât data pensionării nu poate fi decât data eliberării din funcție prin pensionare, pensia de serviciu urmând a fi calculată prin raportare la indemnizația de încadrare brută lunară sau la salariul de bază brut lunar, după caz, incluzându-se și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcție prin pensionare.

Jurisprudența Curții de Apel București - instanța de trimitere a comunicat următoarele:

Curtea de Apel Bacău a comunicat că opinia judecătorilor Secției I civile este în sensul că data pensionării magistratului este data stabilirii drepturilor de pensie prin decizia privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 din Legea nr. 303/2004. În ilustrarea acestei opinii a fost atașată Decizia nr. 936 din 21 septembrie 2016 a acestei secții, definitivă.

Curtea de Apel Brașov a comunicat punctul de vedere al magistraților Secției I civile, potrivit căruia, în interpretarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, data pensionării este data eliberării din funcție prin pensionare. În susținerea acestui punct de vedere s-au invocat prevederileart. 82 alin. (2) coroborate cu art. 65 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Nu s- a identificat jurisprudență relevantă.

Curtea de Apel Cluj a comunicat că a identificat un singur dosar soluționat definitiv, în care a fost analizată această problemă de drept, respectiv Decizia nr. 853/A din 27 iunie 2017 pronunțată de Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, care a menținut Sentința nr. 1.766 din 19 decembrie 2016 a Tribunalului Sălaj - Secția civilă și prin care s-a reținut că abia de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului de eliberare din funcție prin pensionare sunt îndeplinite condițiile acordării pensiei magistratului și eliberării din funcție, până la această dată el aflându-se în activitate. În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevăd că plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul emis de Președintele României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unor asemenea date, de la data publicării în Monitorul Oficial la României, Partea I, a decretului de eliberare din funcție. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că nu au relevanță dispozițiile Legii nr. 263/2010, care este un act normativ general, înlăturat de cel special - Legea nr. 303/2004.

Curtea de Apel Craiova a comunicat deciziile nr. 3.668 din 10 aprilie 2013, nr. 792 din 21 martie 2017 și nr. 7.100 din 11 iunie 2012 ale Secției I civile, prin care s-a reținut că dreptul la acordarea indemnizației de pensionare nu se naște, potrivit legii, decât la momentul încetării calității de magistrat, prin emiterea decretului prezidențial de eliberare din funcție, iar nu la data înscrisă în decizia de pensionare.

Curtea de Apel Iași a comunicat Decizia nr. 875 din 7 decembrie 2016 a Secției litigii de muncă și asigurări sociale, prin care s-a reținut că data pensionării nu poate fi decât data eliberării din funcție prin decret al Președintelui României.

Curtea de Apel Oradea a comunicat că practica la nivelul instanțelor din raza sa de competență este în sensul că data pensionării este data eliberării din funcție, emiterea unei decizii de către casa teritorială de pensii fiind doar o etapă a procedurii stabilite prin art. 65 din Legea nr. 303/2004 și prin Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005. S-a atașat Sentința nr. 603/LMA din 14 decembrie 2016 a Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 323/Ap din 2 mai 2017 a Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.

Curtea de Apel Pitești a comunicat că practica majoritară a instanțelor din raza sa de competență este în sensul că data pensionării este data eliberării din funcție prin pensionare, în acest sens fiind atașată Decizia nr. 382 din 24 februarie 2016 pronunțată de Secția I civilă. A fost identificată însă și o hotărâre judecătorească în sens contrar, potrivit căreia data pensionării reprezintă data stabilirii drepturilor de pensie prin decizia privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 din Legea nr. 303/2004 (Decizia nr. 1.675 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești - Secția I civilă).

Curtea de Apel Ploiești a comunicat că opinia judecătorilor Secției I civile a Tribunalului Prahova și ai Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița este că data pensionării este data eliberării din funcție prin pensionare. Nu s-au identificat hotărâri judecătorești relevante.

Curtea de Apel Suceava a comunicat că opinia de principiu a judecătorilor Tribunalului Suceava și ai Secției I civile a Curții este că data pensionării este data eliberării din funcție prin decret al Președintelui României. S-au depus: Decizia nr. 825 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, Sentința nr. 724 din 12 septembrie 2017 a Tribunalului Botoșani - Secția I civilă, aflată în apel.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 82 și 85 din Legea nr. 303/2004 cu privire la alte aspecte decât cele vizate în prezenta cauză.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, chestiunea de drept neîndeplinind cerința noutății.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

existența unei cauze aflate în curs de judecată;

cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată la Curtea de Apel București, instanță ce a fost învestită cu soluționarea unui apel într-un litigiu de asigurări sociale ce are ca obiect cererea reclamantului pensionar, fost judecător, prin care a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Teleorman la calcularea pensiei de serviciu, având ca bază de calcul venitul brut realizat în ultima lună de activitate.

Astfel, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale este legal învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman într-un litigiu de asigurări sociale, de competența exclusivă, în primă instanță, a tribunalului, conform art. 153 din Legea nr. 263/2010; hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, potrivit art. 155 din aceeași lege. Așadar, în această pricină Curtea de Apel București judecă în ultimă instanță și urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, nesupusă recursului.

În ceea ce privește celelalte condiții de admisibilitate, este de menționat că, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, făcându-se referire și la doctrină, s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Așadar, atunci când întrebarea adresată instanței supreme face referire la texte de lege sau la conținutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziții legale.

În speță este îndeplinită și această condiție, ca de altfel și cea privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, dat fiind faptul că interpretarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a se stabili dacă data pensionării reprezintă data eliberării din funcție prin pensionare sau data stabilirii drepturilor de pensie prin decizia de acordare a pensiei de serviciu, este relevantă pentru a se verifica modul de calcul al pensiei respective.

Nu este însă îndeplinită cerința caracterului de noutate al chestiunii de drept.

Art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "noutate" și nici nu oferă criterii pentru conturarea caracterului de noutate. În aceste condiții, așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (deciziile nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014;nr. 3 și nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014;nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 octombrie 2015), în lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

De asemenea, condiția necesară pentru declanșarea mecanismului procedural referitoare la existența unei chestiuni de drept noi este apreciată ca fiind distinctă de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, concluzie ce se desprinde din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea instanței supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină - în interpretarea unui act normativ mai vechi - ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecății anterior.

Așadar, evaluarea noutății chestiunii de drept presupune, între altele, nu numai ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra acesteia și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare, dar și ca problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudență, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranșată în cadrul unui recurs în interesul legii.

Concluzionând, condiția noutății unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea ca asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o altă hotărâre și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare.

Deși în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile menționate în paragraful 47, Decizia nr. 36 din 7 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017) s-a reținut că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, dacă realitățile sociale și economice justifică o reevaluare a modului de interpretare și aplicare a acesteia, totuși examinarea acestei condiții necesită, prin verificarea jurisprudenței recente, a se vedea dacă în procesul curent de aplicare a legii instanțele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanța de trimitere.

Pentru a se conchide asupra noutății chestiunii de drept, este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituții procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanțelor judecătorești (control a posteriori).

Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are, mai degrabă, un potențial de a conține probleme noi de drept care ar fi susceptibile a genera practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega, de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un astfel de act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanță să fie chemată să se pronunțe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare, mai recente, ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.

Prin urmare, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Drept consecință, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, astfel încât opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Cerința noutății este, așadar, îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, dacă instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să necesite reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

În consecință, se apreciază că importante, sub acest aspect, sunt existența și dezvoltarea unei jurisprudențe în materia ce face obiectul sesizării.

Or, din analiza jurisprudenței instanțelor rezultă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecății pe rolul instanțelor naționale de la toate nivelurile, existând hotărâri judecătorești pronunțate încă din anul 2012.

Astfel, instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unor cereri de chemare în judecată cu un obiect identic cauzei înregistrate pe rolul instanței de trimitere, precum și cu obiect diferit acestei cauze, dar în contextul soluționării acestor cereri s-a ridicat, în mod unanim, problema interpretării sintagmei data pensionării din cuprinsul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În acest sens prezintă relevanță Decizia nr. 6.415 din 27 septembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a analizat care este data eliberării din funcție, prin pensionare, în cazul judecătorilor și procurorilor, statuându-se că din interpretarea dispozițiilorart. 65 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, norme speciale ce exclud incidența normelor de drept comun cuprinse în Codul muncii, rezultă că actul administrativ care produce efectul juridic al eliberării din funcție prin pensionare este decretul Președintelui României.

De asemenea, din analiza hotărârilor judecătorești comunicate de curțile de apel, la cererea Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că jurisprudența, în aplicarea textului art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, este conturată, astfel că nu mai este vorba despre o chestiune de drept nouă. Toate instanțele de judecată, cu două excepții, au exprimat opinia potrivit căreia data pensionării este data eliberării din funcție prin pensionare. Și argumentarea soluțiilor pronunțate a fost unanimă, în sensul că decizia privind acordarea pensiei de serviciu emisă de casele teritoriale de pensii nu produce efecte juridice în lipsa unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de propunere a eliberării din funcție prin pensionare a magistratului. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii verifică dacă magistratul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu și, în caz afirmativ, propune Președintelui României eliberarea din funcție prin pensionare.

Așadar, practica instanțelor este aproape unanimă în a aprecia că sintagma data pensionării din cuprinsul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretată în sensul că aceasta este data eliberării din funcție a magistratului prin pensionare, respectiv data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție.

Se constată totodată că și din adresa înaintată de Curtea de Apel București (instanța de trimitere) ca urmare a solicitării Înaltei Curți de Casație și Justiție de verificare a jurisprudenței rezultă că există un punct de vedere unanim la nivelul acestei instanțe, în sensul că decizia emisă de casa teritorială de pensii nu conferă magistratului statutul de pensionar.

În aceste condiții, orientarea jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate și existența unei practici judiciare a instanțelor naționale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei.

Instanțele naționale, prin utilizarea mecanismului de interpretare a legilor, au procedat la interpretarea și aplicarea normelor juridice considerate ca prezentând dificultăți, astfel că obiectul sesizării nu îndeplinește condiția noutății.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în privința chestiunilor de drept noi.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, cerințele de admisibilitate prevăzute de dispozițiileart. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, prezenta sesizare va fi respinsă ca inadmisibilă.