Decizia nr. 22 din 19 martie 2018

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 23 octombrie 2017, în Dosarul nr. 88/87/2017, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 noiembrie 2017 cu nr. 3.117/1/2017, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 19 martie 2018.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010)

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul X, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea pensiei de serviciu având ca bază de calcul venitul brut realizat în ultima lună de activitate.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx din 30 martie 2017, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata, solicitând schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea cererii de apel a arătat, în esenţă, că faţă de prevederile art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005), ale art. 107 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pensiile de serviciu pot fi recalculate (prin valorificarea unor stagii de cotizare suplimentare) sau actualizate, însă modificarea bazei de calcul al pensiei nu poate fi considerată recalculare sau actualizare. Baza de calcul utilizată la stabilirea drepturilor de pensie este cea existentă la data pensionării, care reprezintă data stabilirii iniţiale a drepturilor de pensie

Intimatul a avut calitatea de judecător la Judecătoria Turnu Măgurele, fiind eliberat din funcţie ca urmare a pensionării, prin decret emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 octombrie 2016.

La data de 6 octombrie 2014, la cererea intimatului, s-a emis Decizia nr. xxxxxx privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, stabilindu-se o pensie de serviciu în cuantum de 8.243 lei (avându-se în vedere o bază de calcul de 10.304 lei), începând cu data de 19 septembrie 2014. Rubrica „Plata drepturilor se va face începând cu data” din decizie nu a fost completată. Această decizie a fost revizuită ulterior, prin deciziile nr. xxxxxx din 18 decembrie 2014 (s-a corectat prenumele) şi nr. xxxxxx din 14 septembrie 2016 (s-a corectat vechimea în funcţia de avocat).

După eliberarea din funcţie, la cererea intimatului, s-a emis Decizia nr. xxxxxx din 25 octombrie 2016 privind recalcularea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 303/2004, prin care a fost stabilită, începând cu data de 7 octombrie 2016, o pensie de serviciu în cuantum de 8.450 lei, baza de calcul utilizată fiind aceeaşi – 10.304 lei, majorarea pensiei fiind determinată de aplicarea procentului de majorare de 2% conform art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, plata drepturilor urmând a se face începând cu data de 1 noiembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie intimatul, solicitând utilizarea la calcularea pensiei a unei baze de calcul de 11.113 lei (reprezentând salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării), conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Contestaţia nu a fost soluţionată până în prezent.

Decizia de stabilire a pensiei de serviciu, revizuită (modificată), nu a fost pusă în plată în perioada 19 septembrie 2014 – 7 octombrie 2016, în care intimatul a avut calitatea de judecător.

În şedinţa publică din 23 octombrie 2017, din oficiu, instanţa de apel a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea de la această dată s-a dispus şi suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilorart. 520 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea pronunţată la 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, determinată de:

Părţile nu au fost prezente la termenul la care curtea de apel a considerat oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 88/87/2017 a apreciat că dreptul magistraţilor de a beneficia de pensie de serviciu este reglementat prin Legea nr. 303/2004. Această lege, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 stabilesc condiţiile pentru acordarea pensiei de serviciu, modul de calcul al cuantumului acesteia şi situaţiile în care cuantumul pensiei de serviciu poate fi modificat.

Dispoziţiile speciale reglementează două mecanisme în baza cărora pot fi modificate elementele avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu: actualizarea şi recalcularea.

Actualizarea, reglementată de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reprezintă majorarea bazei de calcul ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător ori procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime.

Recalcularea, reglementată de art. 23 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, reprezintă adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea pensiei. Art. 23 anterior menţionat face referire la prevederile art. 95 şi art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, abrogate prin Legea nr. 263/2010, astfel încât, pentru a defini recalcularea, este necesară raportarea la prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010.

Casele teritoriale de pensii susţin că o cerere de recalculare, respectiv de adăugare a stagiilor de cotizare (a perioadelor de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale) nu echivalează cu o cerere de modificare a bazei de calcul al pensiei de serviciu, astfel încât singura modalitate de modificare a bazei de calcul este actualizarea. Prin urmare, odată stabilite drepturile de pensie, prin decizie privind acordarea pensiei de serviciu, baza de calcul nu poate fi modificată decât în urma actualizării, orice cerere de calculare a pensiei prin utilizarea altei baze de calcul urmând a fi respinsă.

Această opinie este nelegală, întrucât este fundamentată pe premisa greşită că emiterea deciziei de stabilire a drepturilor de pensie de serviciu este echivalentă cu pensionarea/dobândirea calităţii de pensionar de către magistrat. În sprijinul acestei susţineri se reţine că, la solicitarea magistraţilor, casele teritoriale de pensii au obligaţia de a emite decizii privind acordarea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 303/2004 şi de a calcula cuantumul pensiei, conform art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ, utilizând ca bază de calcul venitul din ultima lună de activitate, indicat în adeverinţa-tip întocmită de ultima unitate angajatoare. În deciziile privind acordarea pensiei de serviciu se indică data stabilirii drepturilor de pensie, rubrica privind data la care se va face plata rămânând necompletată, faţă de prevederile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. Dacă magistratul decide să continue activitatea şi să nu solicite eliberarea din funcţie prin pensionare, între data stabilirii drepturilor de pensie prin decizie emisă de casa teritorială de pensii şi data eliberării din funcţie prin pensionare, pot avea loc modificări ale cuantumului indemnizaţiei de încadrare brută lunară sau ale salariului de bază brut lunar (bazei de calcul al pensiei de serviciu), în sensul majorării, respectiv micşorării (în cazul în care, de exemplu, magistratul nu mai îndeplineşte o funcţie de conducere).

Decizia privind acordarea pensiei de serviciu nu produce însă efecte juridice, în lipsa unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de propunere a eliberării din funcţie prin pensionare a magistratului. Cu alte cuvinte, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii verifică dacă magistratul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensie de serviciu şi, în cazul îndeplinirii condiţiilor, propune Preşedintelui României eliberarea din funcţie prin pensionare. În consecinţă, decizia emisă de casa teritorială de pensii nu conferă magistratului statutul de pensionar. În acest sens este şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 859/2017, prin care s-a respins cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a unui magistrat, reţinându-se că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensia de serviciu, în condiţiile în care drepturile de pensie de serviciu ale magistratului fuseseră anterior stabilite, prin decizie a casei teritoriale de pensii.

Prin urmare, calitatea de pensionar se dobândeşte la data indicată prin decret al Preşedintelui României privind eliberarea din funcţie a magistratului, iar nu la data stabilirii drepturilor de pensie prin decizie privind acordarea pensiei de serviciu, astfel încât data pensionării nu poate fi decât data eliberării din funcţie prin pensionare, pensia de serviciu urmând a fi calculată prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau la salariul de bază brut lunar, după caz, incluzându-se şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie prin pensionare.

Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti – instanţa de trimitere a comunicat următoarele:

Curtea de Apel Bacău a comunicat că opinia judecătorilor Secţiei I civile este în sensul că data pensionării magistratului este data stabilirii drepturilor de pensie prin decizia privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 din Legea nr. 303/2004. În ilustrarea acestei opinii a fost ataşată Decizia nr. 936 din 21 septembrie 2016 a acestei secţii, definitivă.

Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere al magistraţilor Secţiei I civile, potrivit căruia, în interpretarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, data pensionării este data eliberării din funcţie prin pensionare. În susţinerea acestui punct de vedere s-au invocat prevederileart. 82 alin. (2) coroborate cu art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Nu s- a identificat jurisprudenţă relevantă.

Curtea de Apel Cluj a comunicat că a identificat un singur dosar soluţionat definitiv, în care a fost analizată această problemă de drept, respectiv Decizia nr. 853/A din 27 iunie 2017 pronunţată de Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, care a menţinut Sentinţa nr. 1.766 din 19 decembrie 2016 a Tribunalului Sălaj – Secţia civilă şi prin care s-a reţinut că abia de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului de eliberare din funcţie prin pensionare sunt îndeplinite condiţiile acordării pensiei magistratului şi eliberării din funcţie, până la această dată el aflându-se în activitate. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevăd că plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul emis de Preşedintele României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unor asemenea date, de la data publicării în Monitorul Oficial la României, Partea I, a decretului de eliberare din funcţie. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că nu au relevanţă dispoziţiile Legii nr. 263/2010, care este un act normativ general, înlăturat de cel special – Legea nr. 303/2004.

Curtea de Apel Craiova a comunicat deciziile nr. 3.668 din 10 aprilie 2013, nr. 792 din 21 martie 2017 şi nr. 7.100 din 11 iunie 2012 ale Secţiei I civile, prin care s-a reţinut că dreptul la acordarea indemnizaţiei de pensionare nu se naşte, potrivit legii, decât la momentul încetării calităţii de magistrat, prin emiterea decretului prezidenţial de eliberare din funcţie, iar nu la data înscrisă în decizia de pensionare.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat Decizia nr. 875 din 7 decembrie 2016 a Secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a reţinut că data pensionării nu poate fi decât data eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României.

Curtea de Apel Oradea a comunicat că practica la nivelul instanţelor din raza sa de competenţă este în sensul că data pensionării este data eliberării din funcţie, emiterea unei decizii de către casa teritorială de pensii fiind doar o etapă a procedurii stabilite prin art. 65 din Legea nr. 303/2004 şi prin Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005. S-a ataşat Sentinţa nr. 603/LMA din 14 decembrie 2016 a Tribunalului Satu Mare – Secţia I civilă, definitivă prin Decizia nr. 323/Ap din 2 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat că practica majoritară a instanţelor din raza sa de competenţă este în sensul că data pensionării este data eliberării din funcţie prin pensionare, în acest sens fiind ataşată Decizia nr. 382 din 24 februarie 2016 pronunţată de Secţia I civilă. A fost identificată însă şi o hotărâre judecătorească în sens contrar, potrivit căreia data pensionării reprezintă data stabilirii drepturilor de pensie prin decizia privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 din Legea nr. 303/2004 (Decizia nr. 1.675 din 23 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă).

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că opinia judecătorilor Secţiei I civile a Tribunalului Prahova şi ai Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa este că data pensionării este data eliberării din funcţie prin pensionare. Nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti relevante.

Curtea de Apel Suceava a comunicat că opinia de principiu a judecătorilor Tribunalului Suceava şi ai Secţiei I civile a Curţii este că data pensionării este data eliberării din funcţie prin decret al Preşedintelui României. S-au depus: Decizia nr. 825 din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă, Sentinţa nr. 724 din 12 septembrie 2017 a Tribunalului Botoşani – Secţia I civilă, aflată în apel.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 82 şi 85 din Legea nr. 303/2004 cu privire la alte aspecte decât cele vizate în prezenta cauză.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, chestiunea de drept neîndeplinind cerinţa noutăţii.

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui apel într-un litigiu de asigurări sociale ce are ca obiect cererea reclamantului pensionar, fost judecător, prin care a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Teleorman la calcularea pensiei de serviciu, având ca bază de calcul venitul brut realizat în ultima lună de activitate.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale este legal învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Teleorman într-un litigiu de asigurări sociale, de competenţa exclusivă, în primă instanţă, a tribunalului, conform art. 153 din Legea nr. 263/2010; hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai apelului, potrivit art. 155 din aceeaşi lege. Aşadar, în această pricină Curtea de Apel Bucureşti judecă în ultimă instanţă şi urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, nesupusă recursului.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii de admisibilitate, este de menţionat că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, făcându-se referire şi la doctrină, s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Aşadar, atunci când întrebarea adresată instanţei supreme face referire la texte de lege sau la conţinutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale.

În speţă este îndeplinită şi această condiţie, ca de altfel şi cea privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, dat fiind faptul că interpretarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a se stabili dacă data pensionării reprezintă data eliberării din funcţie prin pensionare sau data stabilirii drepturilor de pensie prin decizia de acordare a pensiei de serviciu, este relevantă pentru a se verifica modul de calcul al pensiei respective.

Nu este însă îndeplinită cerinţa caracterului de noutate al chestiunii de drept.

Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „noutate” şi nici nu oferă criterii pentru conturarea caracterului de noutate. În aceste condiţii, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (deciziile nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014;nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014;nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 octombrie 2015), în lipsa unei definiţii a „noutăţii” chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

De asemenea, condiţia necesară pentru declanşarea mecanismului procedural referitoare la existenţa unei chestiuni de drept noi este apreciată ca fiind distinctă de cea care impune ca asupra respectivei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, concluzie ce se desprinde din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată în doctrină – în interpretarea unui act normativ mai vechi – ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior.

Aşadar, evaluarea noutăţii chestiunii de drept presupune, între altele, nu numai ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare, dar şi ca problema de drept să nu fi primit deja o anumită interpretare concretizată în jurisprudenţă, astfel încât să fie, de fapt, susceptibilă a fi tranşată în cadrul unui recurs în interesul legii.

Concluzionând, condiţia noutăţii unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea ca asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o altă hotărâre şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare.

Deşi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile menţionate în paragraful 47, Decizia nr. 36 din 7 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017) s-a reţinut că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, dacă realităţile sociale şi economice justifică o reevaluare a modului de interpretare şi aplicare a acesteia, totuşi examinarea acestei condiţii necesită, prin verificarea jurisprudenţei recente, a se vedea dacă în procesul curent de aplicare a legii instanţele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanţa de trimitere.

Pentru a se conchide asupra noutăţii chestiunii de drept, este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori).

Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are, mai degrabă, un potenţial de a conţine probleme noi de drept care ar fi susceptibile a genera practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega, de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un astfel de act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare, mai recente, ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.

Prin urmare, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Drept consecinţă, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, astfel încât opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Cerinţa noutăţii este, aşadar, îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, dacă instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat, de natură să necesite reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

În consecinţă, se apreciază că importante, sub acest aspect, sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe în materia ce face obiectul sesizării.

Or, din analiza jurisprudenţei instanţelor rezultă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecăţii pe rolul instanţelor naţionale de la toate nivelurile, existând hotărâri judecătoreşti pronunţate încă din anul 2012.

Astfel, instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unor cereri de chemare în judecată cu un obiect identic cauzei înregistrate pe rolul instanţei de trimitere, precum şi cu obiect diferit acestei cauze, dar în contextul soluţionării acestor cereri s-a ridicat, în mod unanim, problema interpretării sintagmei data pensionării din cuprinsul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În acest sens prezintă relevanţă Decizia nr. 6.415 din 27 septembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a analizat care este data eliberării din funcţie, prin pensionare, în cazul judecătorilor şi procurorilor, statuându-se că din interpretarea dispoziţiilorart. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, norme speciale ce exclud incidenţa normelor de drept comun cuprinse în Codul muncii, rezultă că actul administrativ care produce efectul juridic al eliberării din funcţie prin pensionare este decretul Preşedintelui României.

De asemenea, din analiza hotărârilor judecătoreşti comunicate de curţile de apel, la cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că jurisprudenţa, în aplicarea textului art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, este conturată, astfel că nu mai este vorba despre o chestiune de drept nouă. Toate instanţele de judecată, cu două excepţii, au exprimat opinia potrivit căreia data pensionării este data eliberării din funcţie prin pensionare. Şi argumentarea soluţiilor pronunţate a fost unanimă, în sensul că decizia privind acordarea pensiei de serviciu emisă de casele teritoriale de pensii nu produce efecte juridice în lipsa unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de propunere a eliberării din funcţie prin pensionare a magistratului. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii verifică dacă magistratul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensie de serviciu şi, în caz afirmativ, propune Preşedintelui României eliberarea din funcţie prin pensionare.

Aşadar, practica instanţelor este aproape unanimă în a aprecia că sintagma data pensionării din cuprinsul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretată în sensul că aceasta este data eliberării din funcţie a magistratului prin pensionare, respectiv data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unei astfel de date, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.

Se constată totodată că şi din adresa înaintată de Curtea de Apel Bucureşti (instanţa de trimitere) ca urmare a solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de verificare a jurisprudenţei rezultă că există un punct de vedere unanim la nivelul acestei instanţe, în sensul că decizia emisă de casa teritorială de pensii nu conferă magistratului statutul de pensionar.

În aceste condiţii, orientarea jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici judiciare a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei.

Instanţele naţionale, prin utilizarea mecanismului de interpretare a legilor, au procedat la interpretarea şi aplicarea normelor juridice considerate ca prezentând dificultăţi, astfel că obiectul sesizării nu îndeplineşte condiţia noutăţii.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în privinţa chestiunilor de drept noi.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiileart. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, prezenta sesizare va fi respinsă ca inadmisibilă.