Decizia nr. 23 din 19 martie 2018

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 6 octombrie 2017, în Dosarul nr. 2.307/93/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 decembrie 2017, cu nr. 3.340/1/2017, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 19 martie 2018.

Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014

Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 (Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015)

Prin sentinţa civilă nr. xxxx din 5 mai 2017, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâtă, a admis cererea formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, a obligat pârâta să emită o decizie prin care să acorde reclamantei, începând cu data de 1 ianuarie 2015, indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, calculată prin aplicarea coeficientului de 0,50 asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata; a obligat pârâta la actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

În considerente, a reţinut, în esenţă, următoarele: reclamanta, născută la data de 15 noiembrie 1980, deţine titlul de „Urmaş de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, astfel cum rezultă din certificatul depus în copie la dosar.

Prin cererea de faţă, reclamanta solicită instanţei obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, precum şi la plata acesteia începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Tribunalul a reţinut că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004. Astfel, pe de o parte, a fost introdus art. 3

Ţinând seama de data naşterii reclamantei şi de titlul deţinut de către aceasta, tribunalul a constatat că face parte din categoria de beneficiari ai legii care au depăşit vârsta de 26 de ani şi pentru care acordarea indemnizaţiei nu este condiţionată de niciun criteriu.

De asemenea, a reţinut că, prin art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), s-a prevăzut că, în anul 2016, indemnizaţiile stabilite în baza Legii nr. 341/2004 se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2015.

Din reglementarea de mai sus reiese doar faptul că indemnizaţia, în anul 2016, va avea acelaşi cuantum ca în 2015, nicidecum că nu se acordă o asemenea indemnizaţie sau că se acordă doar persoanelor din categoria din care face parte şi reclamanta, cu condiţia de a nu realiza venituri din motive neimputabile. Nu se poate interpreta scopul edictării unui act normativ prin adăugare la lege, aşa cum pretinde pârâta.

Pentru motivele de fapt şi de drept arătate, având în vedere că de la data de 30 decembrie 2014 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014) s-a născut dreptul reclamantei la plata indemnizaţiei reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, calculată prin aplicarea coeficientului de 0,50 asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, tribunalul a apreciat cererea reclamantei ca fiind fondată şi a admis-o, obligând pârâta să emită o decizie prin care să acorde reclamantei, începând cu data de 1 ianuarie 2015, indemnizaţia reparatorie prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004. De asemenea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie 2015, sumele datorate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov.

În susţinerea acestuia, pe de o parte, a reiterat excepţia inadmisibilităţii pentru neparcurgerea procedurii prealabile de contestare a deciziei de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei lunare prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004.

Pe fondul cauzei, a învederat că legiuitorul a condiţionat acordarea indemnizaţiei pentru persoanele de peste 26 de ani de dovada motivelor neimputabile pentru care nu realizează venituri. Prin motive neimputabile se înţelege că reclamanta avea obligaţia să depună:

Or reclamanta nu a înţeles să depună înscrisurile solicitate, din care să rezulte motivele neimputabile prevăzute de art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015, pentru a beneficia de indemnizaţia în coeficient de 0,50 după împlinirea vârstei de 26 de ani.

A mai invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul având libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2017, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţie admisibilitatea şi necesitatea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept arătate.

Prin încheierea pronunţată la această dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus şi suspendarea judecăţii.

Prin încheierea pronunţată la 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, determinat de următoarele argumente:

În acest context, instanţa de trimitere a apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme din perspectiva opiniilor divergente exprimate în materie, prin soluţii de practică judiciară ori prin poziţiile adoptate cu ocazia întâlnirilor de unificare a practicii, fără să se poată constata cristalizarea unei direcţii clare a jurisprudenţei, care să facă inutilă prezenta sesizare.

S-a menţionat, ca jurisprudenţă relevantă la nivelul secţiei, deciziile civile nr. 2.478 din 24 aprilie 2017, nr. 4.670 din 29 septembrie 2017 şi nr. 4.147 din 6 septembrie 2017.

În cuprinsul primei decizii s-a reţinut că prevederile art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004 au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în sensul că a fost adăugată sintagma „şi un coeficient de 0,50, după vârsta de 26 de ani”, care nu exista în forma anterioară modificării. Pe baza unei interpretări teleologice a art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, s-a apreciat că de indemnizaţia lunară reparatorie nu beneficiază copilul eroului-martir care are vârsta mai mare de 26 de ani şi nu se află în continuarea studiilor sau nu realizează venituri din motive imputabile.

Prin cea de-a doua decizie menţionată s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiileart. 4 din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, din moment ce un act normativ imediat ulterior, Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015, stipulează expres, ca o condiţie a acordării indemnizaţiei, nerealizarea veniturilor din motive neimputabile. Aşadar, faţă de succesiunea în timp a actelor normative cu forţă juridică egală şi aducând modificări aceluiaşi act normativ de bază, s-a apreciat că intenţia legiuitorului a fost neechivocă în a condiţiona acordarea indemnizaţiei de lipsa oricărei culpe a beneficiarului faţă de neobţinerea veniturilor. Un argument suplimentar din acest punct de vedere este şi unul de topică a textelor,art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015 urmând art. 4 (astfel cum a fost modificat) din Legea nr. 341/2004.

În fine, în cel de-al treilea punct de vedere s-a reţinut că, din formularea dispoziţiei legale, rezultă că pentru copiii eroilor- martiri în vârstă de peste 26 de ani se prevede îndreptăţirea la plata indemnizaţiei lunare reparatorii în coeficient de 0,50, fără nicio condiţionare dintre cele la care apelanta se referă. Referirile la încadrarea într-o formă de învăţământ sau nerealizarea unor venituri din motive neimputabile sunt cuprinse într-o normă specială, temporară, cu incidenţă în anul 2015, care, la data de 13 ianuarie 2016, nu mai era aplicabilă. Mai mult, dispoziţiile art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015 reglementează cuantumul indemnizaţiei pentru anumite categorii de beneficiari din care intimatul nu face parte (care nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile, indiferent de vârstă), iar nu condiţiile de acordare a indemnizaţiei.

Astfel, reclamanta-intimată şi-a întemeiat contestaţia pe ideea că acordarea indemnizaţiei categoriei de beneficiari prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea nr. 341/2004 („un coeficient de 0,50, după vârsta de 26 de ani”) nu este condiţionată de niciun criteriu, punct de vedere însuşit de prima instanţă, supus verificării în calea de atac prin prisma susţinerilor apelantei-pârâte, care consideră că acelaşi drept nu este necondiţionat, ci depinde de dovada motivelor neimputabile pentru care copilul eroului-martir nu realizează venituri după vârsta de 26 de ani.

După comunicarea raportului, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, reclamanta- intimată a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, ce concordă cu soluţia propusă de judecătorii-raportori.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.307/93/2016 a apreciat că prevederile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, nu consacră un drept necondiţionat al copilului eroului-martir cu vârsta de peste 26 de ani la obţinerea indemnizaţiei reparatorii corespunzătoare unui coeficient de 0,50, ci reglementarea trebuie interpretată sistematic cu ipoteza anterioară, dându-se acesteia înţelesul pe care-l autorizează referirea la „terminarea studiilor” în cazul copiilor majori.

Aşadar, instanţa de trimitere şi-a însuşit opinia care vede în faptul de a se afla în continuarea studiilor criteriul acordării indemnizaţiei prevăzute de art. 4 (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004 copiilor majori, dihotomia realizându-se, în cazul lor, doar pentru a diferenţia coeficientul de multiplicare în funcţie de vârstă: 1,10 între 18 şi 26 de ani şi 0,50 peste 26 de ani, dar numai în interiorul criteriului-condiţie menţionat, şi nu independent de acesta.

Reglementarea realizează o primă distincţie între copiii minori cărora, într-adevăr, li se cuvine indemnizaţia reparatorie, necondiţionat, şi copiii majori, pentru care dreptul este condiţionat de faptul de a se afla în continuarea studiilor, până la terminarea lor. Unitatea de reglementare între minori şi majorii în vârstă de până la 26 de ani aflaţi în continuarea studiilor are la bază doar criteriul nivelului acestei indemnizaţii, care este acelaşi, corespunzător unui coeficient de 1,10, iar nu faptul că legiuitorul ar fi urmărit să creeze două categorii, după cum ar fi condiţionat sau nu acordarea acestui drept: copiii de până la 26 de ani (condiţionaţi de starea de minorat, respectiv faptul de a se afla în continuarea studiilor) şi copiii de peste 26 de ani, cărora nu li s-ar cere nicio condiţie, concesia ce li se face fiind reflectată pe planul conţinutului dreptului numai prin cuantumul redus al acestuia, corespunzător unui coeficient de 0,50.

În realitate, reglementarea în cadrul aceleiaşi norme legale nu se poate face în afara a cel puţin unui criteriu comun între categoriile de destinatari pe care ea le instituie, în cazul copiilor majori acesta fiind, implicit, reprezentat de condiţia continuării studiilor, vârsta de 26 de ani constituind numai borna după care se diferenţiază coeficientul de multiplicare: 1,10 înainte, 0,50 după.

O altă accepţiune ar produce consecinţe care ar contraveni oricărei raţiuni presupuse de metodele de interpretare logică, sistemică şi teleologică, cum este şi aceea care, plecând de la premisa că dreptul copiilor de peste 26 de ani este necondiţionat, exclude, fără niciun temei rezonabil, de la acelaşi beneficiu, pe copiii majori cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, care nu se află într-o formă de şcolarizare, având în vedere că o atare categorie se află în afara sferei de reglementare prin art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014. Aceeaşi interpretare ar acredita şi ideea unui regim identic între copiii de peste 26 de ani, indiferent că se află sau nu în continuarea studiilor (şi în acest din urmă caz, independent de vreun motiv), deşi aceasta ar da măsura discriminării în sensul impunerii unui tratament egal unor situaţii obiectiv diferite.

Interpretarea propusă este compatibilă şi cu raţiunea modificării Legii nr. 341/2004 prin art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015. Conform acestei reglementări, în anul 2015, copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor, beneficiază de o indemnizaţie lunară reparatorie în cuantum de 2.020 lei.

Cele două texte au coexistat în anul 2015, niciuna dintre ipotezele art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, în forma în vigoare la 1 ianuarie 2015, nefiind antamată de prevederile art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2015, acestea din urmă reglementând categorii de beneficiari-copii de eroi-martiri, în completarea primului.

Completarea efectuată prin art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015 (care nu se poate referi decât la copiii majori) s-a impus pentru că norma cu aceeaşi sferă a destinatarilor, copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor, cuprinsă înart. 4 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 341/2004, a fost implicit abrogată prin modificările aduse legii de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014. Intervenţia legiuitorului a fost, aşadar, considerată necesară, tocmai pentru a complini această omisiune, cu privire la copiii majori ai eroului-martir, neîncadraţi în nicio formă de învăţământ, respectiv care nu realizează venituri din motive neimputabile. Se înţelege că demersul cu acest conţinut a avut la bază tocmai premisa că art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004 reglementa numai situaţia copiilor majori aflaţi în continuarea studiilor, indiferent de vârstă.

Din coroborarea celor două texte, rezultă că, pentru anul 2015, legiuitorul a instituit trei categorii de beneficiari-copii de erou-martir:

Unirea acestor trei categorii epuizează sfera beneficiarilor dreptului.

A considera, în acest context, că dreptul copiilor de peste 26 de ani rămâne necondiţionat în virtutea tezei ultime a art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, în redactarea în vigoare la data apariţiei Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 şi care a supravieţuit integral adoptării acesteia, presupune o distincţie artificială şi excesivă în favoarea lor (excluzându-i în continuare pe majorii între 18 şi 26 de ani, care ar rămâne supuşi condiţiilor unuia dintre cele două texte), fără niciun temei în voinţa legiuitorului, interpretată prin filtrul logicii de tehnică legislativă, juridică şi de reglementare de fond a dreptului obiectiv, pentru că, făcând aplicarea per a contrario a ultimei modificări analizate, ar însemna că, după vârsta de 26 de ani, motivele prin care persoana îşi creează drumul către beneficiul legii pot fi şi imputabile.

Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti – instanţa de trimitere a comunicat următoarele: opinia judecătorilor Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti este că textul de lege trebuie înţeles în sensul că nu se impune nicio condiţie pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani.

Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere al magistraţilor Secţiei I civile, potrivit căruia, în interpretarea art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea nr. 341/2004, pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după împlinirea vârstei de 26 ani nu se cere nicio condiţie suplimentară, având în vedere modificările aduse normei supuse interpretării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, faţă de reglementarea anterioară. Nu a identificat hotărâri relevante.

Curtea de Apel Cluj a comunicat următoarele:

Curtea de Apel Constanţa a comunicat că la nivelul Secţiei I civile s-a pronunţat o singură decizie – nr. 340/AS din 5 iulie 2017 -, prin care s-a stabilit că art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2015 nu instituie condiţii suplimentare de acordare a indemnizaţiei stabilite prin art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004. Soluţia instanţei de fond, schimbată prin această decizie, a fost pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă (Sentinţa nr. 3.051 din 13 decembrie 2016).

Curtea de Apel Galaţi a comunicat existenţa unei practici neunitare în această materie la nivelul Secţiei pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Curtea de Apel Timişoara a comunicat că pe rolul curţii şi al instanţelor arondate au fost identificate trei cauze vizând chestiunea de drept menţionată, practica stabilită la nivelul instanţei de control judiciar fiind aceea că, în contextul succesiunii în timp a prevederilor legale care reglementează dreptul la indemnizaţia reparatorie solicitată în anul 2016, nu se mai impune condiţia obţinerii veniturilor din motive neimputabile petiţionarului, deoarece efectele Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 erau limitate în timp, în mod expres, numai la anul 2015.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au exprimat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 341/2004, însă în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014.

Astfel, prin Decizia nr. 807 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 21 august 2011, s-a reţinut că, referitor la modul de acordare a indemnizaţiilor reparatorii prin prevederile Legii nr. 341/2004, Curtea s-a pronunţat, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, statuând că legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, nu impun nicio condiţie pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani.

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil oricărei analize, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că Legea nr. 341/2004 a suferit modificări succesive, inclusiv în ceea ce priveşte titlul.

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii legale „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Prin urmare, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:

Verificarea admisibilităţii sesizării, din această perspectivă, relevă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.

Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestit cu calea de atac a apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze, iar sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În egală măsură este îndeplinită şi condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

Evaluarea acestei condiţii, în absenţa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu menţiunea că noutatea poate fi generată nu doar de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Această cerinţă este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept îşi are izvorul în modificări relativ recente ale unui act normativ din 2004 (Legea nr. 341/2004), această lege având conţinut diferit faţă de norma iniţială, fără să existe o jurisprudenţă suficient cristalizată asupra problemelor de drept pe care le ridică noile dispoziţii legale.

De asemenea, este important de precizat că problema de drept este reală, întrucât reglementarea legală în cauză a suscitat interpretări diferite sau contradictorii prin raportare la alt text de lege prin care norma de drept a suferit noi modificări şi prezintă un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunţarea unei rezolvări de principiu.

Sub acest aspect, din încheierea de sesizare, întocmită conform art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, rezultă că analiza dispoziţiilor legale ce formează obiectul sesizării se impune, deoarece acestea sunt neclare, fiind susceptibile de interpretări diferite în privinţa caracterului condiţionat sau necondiţionat al împrejurării acordării indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani.

În consecinţă, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a se pronunţa asupra următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, pentru a stabili dacă textul trebuie înţeles în sensul că nu impune nicio condiţie pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani”.

Dezlegarea acestei probleme de drept porneşte de la examinarea evoluţiei în timp a prevederilor legale care reglementează indemnizaţia lunară reparatorie acordată copilului eroului-martir, ca beneficiu ce face parte dintr-un ansamblu de măsuri instituite de lege pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 în forma iniţială, fiecare dintre copiii celui decedat are calitatea de urmaş al eroului-martir şi este îndreptăţit să beneficieze de prevederile legii. Astfel, conform art. 4 alin. (2) lit. c), în această calitate, fiecare dintre copiii eroului-martir are dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficientului de multiplicare de 1,10 aplicat asupra salariului mediu brut pe economie din luna anterioară celei în care se face plata, până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află.

Teza întâi a alin. (4) din art. 4 prevede că de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut pe economie din luna anterioară celei în care se face plata, beneficiază şi persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din lege, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. Teza a doua prevede că de aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.

Aşadar, în aplicarea principiului respectului şi gratitudinii faţă de eroii-martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989, legiuitorul a acordat urmaşilor acestora o indemnizaţie lunară reparatorie, în condiţiile şi criteriile stabilite pentru fiecare categorie în parte, în funcţie de situaţia diferită a fiecărei categorii, chiar dacă evenimentul care a determinat acordarea indemnizaţiei, decesul eroului-martir, este acelaşi pentru toate categoriile de urmaşi.

Astfel, în ce priveşte indemnizaţia acordată fiecăruia dintre copii, legiuitorul a folosit un raţionament similar celui din reglementarea în materia dreptului familiei, pornind de la prezumarea stării de nevoie în care se află copiii, până la majorat. În consecinţă, s-a reglementat acordarea indemnizaţiei până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, prezumându-se că acesta este momentul până la care se află în incapacitate de muncă, aşa cum părintele decedat ar fi fost obligat să le acorde întreţinere, în temeiul relaţiei de filiaţie. Totodată, printre beneficiarii indemnizaţiei au fost incluse alte două categorii de copii ai eroilor-martiri, respectiv: 1. cei care nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ, indiferent de vârstă – cu condiţia ca aceştia să obţină venituri din muncă mai mici decât salariul mediu brut pe economie şi 2. cei care nu realizează venituri din motive neimputabile lor. Prin „motive neimputabile”, conform art. 28 alin. (2)

Acestor două din urmă categorii de copii ai eroilor-martiri, mai sus menţionate, le-a fost suspendată plata indemnizaţiei, trei ani consecutiv, prin art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare