ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 64/2018

Prin Încheierea din 23 mai 2018, dată în Dosarul nr. 2.644/1/2017, Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 și art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea de revizuire a unei decizii pronunțate în completul de filtru, față de sintagma "nu este supusă niciunei căi de atac", atunci când, în urma sesizării Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege care a stat la baza soluționării recursului, după pronunțarea hotărârii în completul de filtru, decizie care poate constitui temei de revizuire, conform textului și jurisprudenței Curții Constituționale? II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă: "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. (...) "

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă prevăd că: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4.782/114/2013, reclamanta, prin lichidator judiciar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea acesteia la plata sumei de 723.777,63 lei, din care 101.554 lei reprezintă contravaloarea lucrărilor executate conform unui contract de subantrepriză și facturilor fiscale emise în baza lui, precum și a sumei de 622.223,63 lei, cu titlu de daune-interese, conform art. 23 din contract.

Prin Sentința nr. 1.081 din 26 iunie 2014, Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 723.777,63 lei, reprezentând contravaloare lucrări și daune-interese.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 148 din 10 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, pârâta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

Recursul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repartizat aleatoriu unui complet din cadrul Secției a II-a civile.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că recursul nu este admisibil, raportat la faptul că decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

În cadrul punctului de vedere asupra raportului, transmis la dosar la data de 5 aprilie 2016, recurenta-pârâtă a reiterat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), invocată inițial prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză.

Prin Încheierea din 28 iunie 2016, completul de filtru a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

La aceeași dată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a pronunțat Decizia nr. 1.246 din 28 iunie 2016, prin care a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 148 din 10 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, recurenta-pârâtă a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1.246 din 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 4.782/114/2013, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă cu nr. 2.644/1/2017.

Cu ocazia deliberării asupra cererii de revizuire, constatând că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2018, s-a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată de revizuentă, avându-se în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și că temeiul revizuirii îl constituie cele două decizii, prin Încheierea din data de 20 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.644/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a repus cauza pe rol pentru a pune în discuția părților necesitatea sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar apoi, la 23 mai 2018, a fost formulată sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. IV. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluționarea cererii de revizuire din cadrul Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

Sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se formulează în cadrul unui dosar aflat în curs de judecată, respectiv Dosarul nr. 2.644/1/2017, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, care urmează să se pronunțe în ultimă instanță, printr-o hotărâre nesupusă niciunei căi de atac, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) raportat la art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Soluționarea cauzei depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prin adresarea întrebării preliminare, fiind pusă în discuție admisibilitatea căii de atac a revizuirii față de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 și art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită este, de asemenea, o cerință îndeplinită.

Chestiunea de drept asupra căreia se solicită o dezlegare de principiu nu a făcut obiectul pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o altă hotărâre prealabilă având acest obiect și nu este nici obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Mai mult, problema nu a primit o dezlegare în jurisprudența instanței supreme.

Această chestiune de drept a fost generată de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 629 din 17 octombrie 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2018, care pot constitui temei pentru revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din actualul Cod de procedură civilă.

Chiar dacă interpretarea efectelor unor decizii ale Curții Constituționale și modalitatea de integrare a acestora în cuprinsul corpului legii din care face parte norma declarată neconstituțională au fost analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în unele decizii pronunțate în cadrul competenței sale de unificare a practicii judiciare, chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării de față este diferită.

În consecință, s-a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea formulată, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită având un mare potențial de practică neunitară, care poate fi uniformizată pe această cale. V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit celor arătate prin încheierea de sesizare, revizuenta a susținut necesitatea sesizării în vederea lămuririi admisibilității căii de atac a revizuirii, în timp ce intimata a arătat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, deoarece dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă nu lasă loc de interpretare.

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept. VI. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul" din cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora.

Hotărârea ce formează obiectul revizuirii de față, respectiv Decizia nr. 1.246 din 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, a fost pronunțată în procedura de filtrare a recursurilor, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, recursul fiind respins printr-o decizie, care, potrivit textului, nu este supusă niciunei căi de atac.

La același termen la care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, completul de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a textului de lege care a fundamentat soluția, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu privire la sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv".

Sesizarea cu excepția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională în Dosarul nr. 1.237D/2016, la 6 iulie 2016. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2018, s-a respins, "ca devenită inadmisibilă", excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. În paragraful 23 din Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 17 octombrie 2017 s-a reținut că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, s-a constatat deja caracterul neconstituțional al sintagmei respective, iar la paragraful 27 s-a reținut că excepția va fi respinsă "ca devenită inadmisibilă", textul fiind declarat neconstituțional, dar că Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 17 octombrie 2017 poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

Instanța de sesizare a arătat că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare. Cu toate acestea, în mod excepțional, deciziile Curții Constituționale prin care un text de lege a fost declarat neconstituțional își produc efectele în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, care a stat la baza pronunțării soluției din acea cauză, mecanismul juridic de retractare a soluției fiind revizuirea, conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. De asemenea, decizia Curții Constituționale își produce efectele și în cauzele în care Curtea Constituțională a fost sesizată anterior declarării neconstituționalității textului, iar în astfel de cauze excepția de neconstituționalitate a fost respinsă "ca devenită inadmisibilă", textul neputând fi declarat neconstituțional de mai multe ori. Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat, în sensul că profită autorilor acesteia, dar și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă (Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015). De asemenea, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate "profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv". Curtea a amintit că a interpretat, pe cale jurisprudențială, "în mod extensiv dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865 și ale Codului de procedură penală din 1968, astfel cum acestea au fost modificate și completate prin Legea nr. 177/2010, lărgindu-le practic sfera de aplicare sub aspectul hotărârilor supuse revizuirii, ținând cont de faptul că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în cauzele în care a fost invocată și ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției".

Prin sesizarea formulată se urmărește stabilirea măsurii în care este admisibilă cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, a unei hotărâri pronunțate de completul de filtru, conform art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, în condițiile în care dispozițiile care au stat la baza soluției au fost declarate neconstituționale, iar Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, care a declarat neconstituțional textul, în contextul în care părții din cauză i s-a respins ca devenită inadmisibilă sesizarea cu privire la excepția de neconstituționalitate a textului de lege, ca principiu, poate constitui temei pentru revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 alin (1) pct. 11 și jurisprudenței Curții Constituționale.

Până la abrogarea operată prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată (2), prevedea că: "Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă." După abrogarea sa însă nu mai este prevăzută suspendarea judecății cauzei în cazul în care este sesizată Curtea Constituțională. Soluția s-a văzut ca un remediu pentru scurtarea procedurilor judiciare, în lumina prevederilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când s-a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a textului de lege care are legătură cu soluția. În acest context, judecata cauzei continuă, iar legiuitorul a creat remediul legal pentru desființarea soluției definitive sau irevocabile prin reglementarea unui nou caz de revizuire, și anume dispozițiile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În Decizia Curții Constituționale nr. 404 din 15 iunie 2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 s-a reținut, în paragraful 23, că "revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepția și de cel căruia excepția i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincție că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, citată anterior, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 29 și 30) ".

Prin nerecunoașterea faptului că împotriva hotărârii pronunțate în filtru se poate exercita calea de atac a revizuirii pentru ipoteza în care autorul sesizării excepției de neconstituționalitate a obținut în urma demersului său declararea neconstituționalității textului care a stat la baza soluționării cauzei sau cererea i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă s-ar încălca efectul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat de dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituția României, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și se aplică în mod excepțional acelor situații care au devenit facta praeterita.

Curtea Constituțională, în jurisprudența sa (Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016), a reținut că "«soluția legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituționale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curții, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curții. Efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituționale mediază revizuirea, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional» (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, și Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire."

Dacă prin eliminarea cerinței suspendării judecății procesului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate din art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 47/1992), s-a urmărit scurtarea timpului procedurii judiciare pentru respectarea dreptului prevăzut de art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar legea a creat în schimb mecanismul revizuirii pentru acest motiv, tot astfel ar trebui să se recunoască în toate cazurile dreptul la un recurs efectiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în contextul dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenție, privitoare la dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv, a statuat că o protecție eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare. Hotărârea dată de către Curte în Cauza Kudla împotriva Poloniei, dincolo de a recunoaște pentru prima dată în mod ferm dreptul persoanelor de a beneficia de o cale internă de atac în materia duratei rezonabile a procedurilor, a atras atenția statelor semnatare asupra obligației corelative ce le revine de a efectua toate demersurile necesare în vederea creării în sistemele juridice naționale a unor căi procedurale concrete și efective pe care justițiabilii să le poată utiliza în acest sens. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, singura instanță care, potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pronunță hotărâri în procedura de filtrare a recursurilor, s-au constatat următoarele:

Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Adresa nr. 197 din 4.07.2018, a comunicat că, din verificarea hotărârilor redactate, completurile de judecată au constatat inadmisibilitatea căilor extraordinare de atac formulate împotriva deciziilor pronunțate în temeiul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă (de exemplu, Decizia nr. 2.406 din 10 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.646/1/2014, prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare).

Au fost identificate și situații în care s-a apreciat, constatându-se vicierea procedurii de filtrare a recursului, că este admisibilă calea de atac a contestației în anulare, ca măsură reparatorie, în situația în care procedurile interne nu corespund cerințelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (de exemplu, Decizia nr. 2.094 din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 910/1/2017, prin care s-a admis contestația în anulare).

Secția a II-a civilă a înaintat, cu Adresa din 10 iulie 2018, o serie de hotărâri considerate relevante, din care rezultă că cererile de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă au fost respinse, ca inadmisibile, în situația în care instanța a constatat că nu s-a invocat, nici de către părți, nici de instanță, din oficiu, o excepție de neconstituționalitate și, în consecință, în cauza respectivă nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate (de exemplu, Decizia nr. 589 din 28 februarie 2018, Decizia nr. 1.722 din 21 noiembrie 2017 și Decizia nr. 1.856 din 14 decembrie 2017).

În altă speță, în care partea a invocat în timpul procesului excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, împotriva deciziei atacate nu se poate exercita calea de atac a revizuirii (de exemplu, Decizia nr. 1.473 din 28 februarie 2018).

De asemenea, într-o altă cauză, în care partea a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar dosarul se află în faza de raport la Curtea Constituțională, cererea de revizuire a fost respinsă cu motivarea că nu a fost admisă vreo excepție de neconstituționalitate, întrucât revizuenta nu este autorul excepției de neconstituționalitate ridicate în cadrul dosarului Curții Constituționale în care s-a pronunțat Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 (Decizia nr. 1.602 din 7 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.010/1/2017).

Secția I civilă a identificat următoarele hotărâri relevante, transmise cu Adresa din 11 iulie 2018:

Prin Încheierea din ședința din camera de consiliu de la 23 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.307/3/2015/a1, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar în motivarea soluției de respingere a cererii de suspendare a judecării recursului instanța a reținut că, în cazul în care excepția de neconstituționalitate ar fi admisă, partea nu este prejudiciată, având deschisă calea procedurală a revizuirii în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, dat fiind scopul special al acestei reglementări, chiar dacă regula este că decizia pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă nu este supusă niciunei căi de atac.

În cauze în care nu a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar părțile au susținut admisibilitatea căii de atac prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, instanța a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, arătând că demersul judiciar vizează o decizie pronunțată în procedura de filtru, nesusceptibilă de vreo cale de atac (de exemplu, Decizia nr. 1.681 din 27 octombrie 2017, Decizia nr. 20 din 16 ianuarie 2018).

Prin Decizia nr. 407 din 13 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.892/1/2017, cu majoritate, a fost respinsă ca prematură cererea de revizuire, avându-se în vedere că, raportat la excepția de neconstituționalitate invocată în recurs, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat până la acel moment printr-o decizie de respingere a excepției ca devenită inadmisibilă, care să stea la baza motivului de revizuire - dosarul fiind în faza de raport la Curtea Constituțională. În considerentele acestei decizii s-a mai reținut că cererea de revizuire este admisibilă, întrucât nu există o justificare rezonabilă pentru a se discrimina între părțile care invocă aceeași excepție de neconstituționalitate în soluționarea unui recurs aflat pe rolul unei instanțe inferioare, respectiv în soluționarea unui recurs aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care intră în procedura de filtrare, iar rațiunea pentru care a fost abrogat art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost dată de introducerea acestui caz de revizuire.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.588/C/2.251/III-5/2018 din 31 iulie 2018, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prezintă relevanță asupra chestiunii de drept analizate următoarele decizii ale Curții Constituționale: Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 164 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 27 iunie 2016, Decizia nr. 585 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 16 noiembrie 2016, precum și Decizia nr. 629 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2018. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil unei analize pe fond a chestiunii de drept pentru care se solicită o dezlegare de principiu se impune verificarea condițiilor de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestui text, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin urmare, pentru declanșarea acestui mecanism, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; - problema de drept să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile; - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Analizând aceste condiții de admisibilitate, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție învestit să o soluționeze în calea extraordinară de atac a revizuirii, complet care va judeca pricina în ultimă instanță, iar problema de drept care formează obiectul sesizării nu a făcut obiectul unor statuări anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o altă hotărâre prealabilă sau decizie în interesul legii și nici nu constituie obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

De asemenea este îndeplinită și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării. Evaluarea acestei condiții, în absența unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a instanței supreme. În speță, această cerință este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept își are izvorul într-o reglementare nou-intrată în vigoare.

În ceea ce privește condiția ca problema de drept să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că aceasta nu este îndeplinită, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de sesizare se solicită lămurirea chestiunii admisibilității cererii de revizuire întemeiate pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, formulate împotriva unei decizii de respingere a recursului ca inadmisibil, decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, față de sintagma "nu este supusă niciunei căi de atac" din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

În punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea se susține opinia potrivit căreia cererea de revizuire este admisibilă, reținând că, în procedura de filtrare, partea a invocat excepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, iar prin Încheierea din 28 iunie 2016 completul de filtru al Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale cu această excepție. Ulterior, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a soluționat aceeași excepție invocată în altă cauză și a declarat neconstituțional textul cu privire la sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", iar prin Decizia nr. 629 din 17 octombrie 2017, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată în prezentul dosar "ca devenită inadmisibilă", reținându-se că sintagma menționată a fost deja declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și că Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 17 octombrie 2017 poate constitui temei pentru revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. În argumentarea acestui punct de vedere, completul de judecată face referire la deciziile pe care Curtea Constituțională le-a pronunțat în analiza constituționalității prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 și ale art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, concluzionând în sensul că nerecunoașterea faptului că împotriva hotărârii pronunțate în filtru se poate exercita calea de atac a revizuirii, în ipoteza în care autorul excepției de neconstituționalitate a obținut în urma demersului său declararea neconstituționalității textului legal care a stat la baza soluționării cauzei sau în ipoteza în care cererea i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, ar avea ca efect încălcarea efectului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat de dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituția României, dar și a dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv.

Se constată astfel că ceea ce se solicită prin prezenta sesizare este a se lămuri dacă dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă se opun admisibilității unei cereri de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, îndreptate împotriva deciziei pronunțate de completul de filtru, întrebare care nu poate primi decât răspuns afirmativ, față de caracterul clar și neechivoc al textului, care prevede că decizia respectivă "nu este supusă niciunei căi de atac".

Dispoziția procesuală de excepție cuprinsă în art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă exclude exercitarea vreunei căi de atac împotriva deciziei pronunțate în procedura de filtru, astfel încât nu se poate interpreta că ar fi admisibilă formularea unei cereri de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

Împrejurarea că, în considerentele deciziilor sale, Curtea Constituțională a reținut că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau ale art. 509 alin. (1) pct. 11 din actualul Cod de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepția și de cel căruia excepția i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincție că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul (a se vedea în acest sens considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau ale Deciziei Curții Constituționale nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, reluate în Decizia Curții Constituționale nr. 404 din 15 iunie 2016), nu poate constitui argument care să justifice interpretarea în sensul admisibilității cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă împotriva deciziei pronunțate de completul de filtru în condițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată până în prezent, Curtea Constituțională a analizat contrarietatea față de Constituția României a dispozițiilor procesuale care reglementează acest caz de revizuire din perspectiva obiectului revizuirii și a persoanelor care au deschisă această cale de atac [statuând că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă poate fi formulată și împotriva hotărârilor care nu vizează fondul de către cel căruia i s-a admis excepția de neconstituționalitate, dar și de către cel căruia i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă], fără a se avea în vedere ipoteza particulară a hotărârilor pronunțate în procedura de filtrare a recursurilor, care sunt exceptate de la orice cale de atac.

În realitate, toate argumentele invocate de completul de judecată care a formulat prezenta sesizare susțin neconstituționalitatea prevederilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă cu referire la sintagma "nu este supusă niciunei căi de atac", invocându-se necesitatea recunoașterii posibilității exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă și în cazul deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura de filtru.

Deși o analiză a textului poate conduce la concluzia existenței unor motive de neconstituționalitate similare celor reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, neconstituționalitatea dispoziției legale care exclude posibilitatea exercitării revizuirii împotriva deciziilor pronunțate de instanța de recurs în procedura filtrului nu poate fi examinată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unei hotărâri prealabile, deoarece, potrivit art. 146 din Constituție, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională, care asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, stabilind dacă actele respective sunt sau nu constituționale în raport cu principiile și dispozițiile Constituției.

Având în vedere că dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt clare și nu sunt susceptibile de interpretare, iar aspectele invocate în încheierea de sesizare ridică problema neconstituționalității textului cu privire la sintagma "nu este supusă niciunei căi de atac", care nu intră în competența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmează ca prezenta sesizare să fie respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,