ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 41/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 7.844/118/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept de către părți.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 24 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 7.844/118/2023, Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 103/2023, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021, începând cu data de 1 noiembrie 2022, prevăzută în art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, sau începând cu data de 21.04.2023, data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 16 octombrie 2024, cu nr. 2.257/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 17 februarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021), astfel cum a fost completată prin Legea nr. 103/2023 (Legea nr. 103/2023) privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022) " Art. I. - (...) (4 4 ) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4 1 ), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021. (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 7.844/118/2023, reclamantul prefectul județului Constanța, în contradictoriu cu pârâții primarul comunei Băneasa - AB și CD, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Dispoziției nr. aaa din 27.04.2023 (Dispoziția), respectiv a art. 3 din Dispoziție, emisă de primarul comunei Băneasa, privind acordarea, în beneficiul lui CD, a drepturilor salariale cuvenite cu caracter reparatoriu pentru perioada 1 noiembrie 2022-30 aprilie 2023.

În exercitarea atributului conferit de dispozițiile art. 200 coroborate cu cele ale art. 255 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019), reclamantul a constatat că dispoziția privind majorarea salariului acordat lui CD începând cu 1 mai 2023, precum și acordarea drepturilor salariale cuvenite cu caracter reparatoriu pentru perioada 1.11.2022-30.04.2023, întemeiată în principal pe dispozițiile Legii nr. 103/2023, a fost emisă în mod nelegal, cu eludarea principiului acțiunii legii civile în timp, fiind indicate dispozițiile art. 15, 78 și 115 din Constituția României, republicată (Constituția). Astfel, Legea nr. 103/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023 și are drept obiect aprobarea, cu completări, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aceasta producând efecte din momentul intrării sale în vigoare, în sensul că este obligatorie și se aplică pentru viitor, neavând caracter retroactiv.

Prin Sentința civilă nr. 178 din 13 februarie 2024, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de anulare a Dispoziției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul, prefectul județului Constanța, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii în sensul anulării parțiale a Dispoziției, pentru acordarea nelegală a drepturilor salariale cu caracter reparatoriu doamnei CD, pentru perioada 1.11.2022-30.04.2023.

Recurentul-reclamant critică soluția primei instanțe, în esență, pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 și art. 78 din Constituție, arătând că, fără un termen de intrare în vigoare menționat în cuprinsul actului normativ, efectele art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, introdus prin Legea nr. 103/2023, nu se puteau produce decât de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv data de 21.04.2023 (3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actului normativ).

Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 24 septembrie 2024, instanța de trimitere a reținut că, prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, cauza se încadrează în categoria proceselor prevăzute de art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată, iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prin urmare, față de îndeplinirea condițiilor indicate în cadrul paragrafului anterior, se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept în discuție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanței de trimitere, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (8) din Constituție, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței. De altfel, voința legiuitorului a fost ca prevederea cuprinsă în art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 să se aplice de la 1 noiembrie 2022, în privința cuantumului indemnizației brute lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). Or, conform art. 1 alin. (5) din Constituție, respectarea legilor este obligatorie.

Data intrării în vigoare a legii nu se confundă însă cu momentul la care s-a născut dreptul funcționarilor respectivi la majorarea salarială, prin calcularea salariului în modul prevăzut de art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, așa cum a fost completată prin Legea nr. 103/2023.

Motivele de nelegalitate referitoare la retroactivitatea legii, susținute de recurent, reprezintă critici aduse dispozițiilor articolului unic al Legii nr. 103/2023, în raport cu textele constituționale care reglementează cu valoare de principiu acțiunea legii în timp, iar o astfel de analiză se poate face numai în procedura soluționării unei excepții de neconstituționalitate, de către autoritatea de jurisdicție constituțională din România, astfel că instanța de judecată nu poate înlătura de la aplicare prevederile legale anterior menționate pe motiv că acestea ar dispune și pentru trecut. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Constanța și Oradea au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel București, Iași și Ploiești au comunicat puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Într-o orientare jurisprudențială unanimă s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021, începând cu 1 noiembrie 2022.

Această orientare jurisprudențială se regăsește la nivelul a două curți de apel, care au comunicat patru hotărâri judecătorești definitive, și al unui tribunal, care a comunicat șapte sentințe.

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, a două curți de apel și a șase tribunale.

În susținerea acestor opinii, instanțele au reținut că textul art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 prevede, în mod explicit, că modul de calcul al cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 157/2017 se aplică începând cu 1 noiembrie 2022, astfel că, din această perspectivă, nu apare ca nelegală acordarea diferențelor de drepturi salariale începând de la acest moment.

Dispozițiile art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023, instituie excepții de la aplicarea art. I alin. (2) și (4 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, care derogă de la dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. f), alin. (4) și alin. (4 1 ) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și se referă la personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017.

Având în vedere procesul legislativ și claritatea normelor constituționale și legale aplicabile speței deduse judecății, s-a constatat că nu poate fi vorba despre o aplicarea retroactivă a Legii nr. 103/2023, din moment ce scopul acestei legi, potrivit Constituției, este să adopte sau să respingă actul normativ adoptat anterior de Guvern și, în cadrul acestui proces legislativ, să modifice, în măsura în care apreciază necesar, efectele pe care acest act le-a produs.

Au fost invocate, totodată, considerentele cuprinse în deciziile Curții Constituționale a României nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, și nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției Judiciare - Serviciul Judiciar Civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării, a fost pronunțată o decizie care prezintă relevanță cu privire la soluționarea prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 69 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 aprilie 2023, Curtea Constituțională a României a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 51 de deputați și a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în ansamblul său, este constituțională în raport cu toate criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o singură decizie cu relevanță directă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. I alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, ale art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, care au ca efect plafonarea salariilor și indemnizațiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Aceste reglementări legale sunt aplicabile și funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupațională «Administrație» cuprins în art. 11 din aceeași lege-cadru." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, legiuitorul delegat stipulează, prin art. 1: "(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal. (2) Prezenta ordonanță de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)."

Cu referire la condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Observația care se impune a fi făcută este aceea că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, prin acest act normativ fiind reglementată o procedură specială pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat precizează că, la adoptarea acesteia, s-a ținut seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu rolul și funcțiile acestui mecanism, măsurile legislative propuse "pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept (...)".

Rezultă că prevederile art. 1 se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, prin art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se statuează expres: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie."

Se poate reține, așadar, că pentru a putea fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul acestor procese, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să fi fost legal învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept enunțată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea concomitentă a condițiilor legale de admisibilitate anterior evocate, se constată că primele două condiții sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de judecată pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, care este competentă să judece în recurs litigiul dedus judecății, conform art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece acțiunea are ca obiect dreptul la indemnizația lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017.

Este, de asemenea, îndeplinită și ultima condiție legală, întrucât din verificările efectuate rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept supuse dezlegării și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită, în ipoteza prezentei sesizări, pentru următoarele considerente:

Se reamintește că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior.

Așa fiind, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În consecință, instanțele specializate în soluționarea litigiilor menționate în art. 1 din ordonanța de urgență evocată au obligația de a declanșa mecanismul hotărârii prealabile, prin sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul ordonanței de urgență, numai în acele situații în care constată că există o chestiune de drept, în accepțiunea care a fost dată acestei noțiuni prin jurisprudența dezvoltată în aplicarea art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, și care nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme.

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în mod constant, că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme cu rol preventiv (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021; Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Pot fi avute în vedere numai acele chestiuni de drept care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice, susceptibile de a genera o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021).

Într-o primă concluzie se poate reține că nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanței supreme prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care pune în discuție problema precarității textelor de lege incidente în cauză, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul - rol consacrat constituțional.

Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex și/sau precar al reglementării unei astfel de chestiuni, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii fiind ținut în primul rând să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite; simpla dilemă cu privire la înțelesul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42).

Astfel fiind, verificând această condiție legală de admisibilitate, se reține din cuprinsul prezentei încheieri de sesizare că reclamantul a exercitat o acțiune în contencios administrativ specifică tutelei prefectului, ce are ca obiect anularea parțială a unei dispoziții de stabilire a unor drepturi salariale cuvenite cu caracter reparatoriu unui funcționar public, pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2022 și 30 aprilie 2023. Reclamantul afirmă nelegalitatea dispoziției atacate, apreciind că actul normativ care a stat la baza emiterii acesteia, Legea nr. 103/2023 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023), cea care a aprobat cu completări Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, poate produce efecte numai pentru viitor, din momentul intrării sale în vigoare, recunoașterea unor drepturi salariale de la un moment anterior intrării în vigoare a legii (în concret, de la 1 noiembrie 2022) fiind de natură să confere acesteia putere retroactivă, contravenind astfel prevederilor art. 15 alin. (2), art. 78 și art. 115 din Constituție.

În acest cadru, instanța învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamant a solicitat instanței supreme o interpretare de principiu a prevederilor art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023, în sensul de a stabili dacă cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de legea-cadru cu salariul minim brut pe țară garantat în plată fixat potrivit legii pentru anul 2021, începând cu data de 1 noiembrie 2022 [dată prevăzută expres în art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021] sau începând cu data de 21.04.2023, data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2023.

Textul normativ în aplicarea căruia a fost emisă decizia atacată de reclamant, supus interpretării de principiu prin actuala sesizare, a fost introdus printr-o lege de aprobare a unei ordonanțe de urgență. Astfel, Legea nr. 103/2023 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 aprilie 2023), prin articol unic, aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115 din 26 august 2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 29 august 2022, cu următoarea completare: "La articolul I, după alineatul (4 2 ) al articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin. (4 3 ) și (4 4 )." Potrivit dispozițiilor alin. (4 4 ), "prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4 1 ), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021".

Se observă că textul legii stabilește, cu suficientă claritate, faptul că, în cazul personalului plătit din fonduri publice, menționat în cuprinsul anexei nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 - Funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare se determină prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021, începând cu data de 1 noiembrie 2022.

De altfel, instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a interpreta sensul normei incidente, concluzionând în sensul că, prin voința expresă a legiuitorului, exprimată în cuprinsul legii de aprobare a ordonanței de urgență, a fost stabilită o modalitate diferită de determinare a cuantumului indemnizațiilor personalului plătit din fonduri publice din categoria celor care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorității publice locale, fiind stabilită și data de la care acesta poate beneficia de noul mod de calcul al indemnizațiilor, respectiv 1 noiembrie 2022, o dată anterioară celei la care legea de aprobare a intrat în vigoare.

În aceste circumstanțe se poate considera că prin actul de sesizare se invocă doar formal o problemă de interpretare a prevederilor art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023.

În considerarea unui raționament logico-juridic propriu, instanța de trimitere argumentează în sensul că data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței este distinctă de data la care s-a născut dreptul funcționarilor respectivi la majorarea salarială, prin calculul salariului, începând cu 1 noiembrie 2022, în modalitatea prevăzută de art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, așa cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023, fiind vizate, practic, efectele juridice produse pentru perioada de aplicare a ordonanței, înainte ca aceasta să fi fost aprobată prin lege.

În alte cuvinte, se apreciază că nu poate fi vorba despre o aplicare retroactivă a Legii nr. 103/2023, scopul acestei legi fiind acela de aprobare a actului normativ emis de Guvern cu modificarea efectelor pe care acesta le-a produs. Recalcularea drepturilor salariale conform noilor norme nu are valența unei aplicări retroactive a legii civile atât timp cât calculul a fost efectuat după intrarea în vigoare a legii și în conformitate cu dispozițiile acesteia. Motivele de nelegalitate susținute de reclamant, referitoare la retroactivitatea legii, reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate ale articolului unic al Legii nr. 103/2023, iar o astfel de analiză excedează competenței instanței de judecată.

Așadar, cu toate că nu se confruntă cu o reală problemă de interpretare a legii incidente, completul apreciază că se impune, totuși, declanșarea mecanismului hotărârii prealabile întrucât, în raport cu obiectul litigiului și cu împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept în discuție, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2) și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 care prevăd în mod obligatoriu sesizarea.

Dintr-o primă perspectivă, în considerarea celor anterior enunțate, se reamintește că nu este posibilă sesizarea instanței supreme pentru dezlegarea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii civile. Aceasta întrucât art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia ce intră sub incidența acestui act normativ obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care se pune problema aplicării unei dispoziții legale care nu a format încă obiectul unei dezlegări de principiu a instanței supreme în mecanismele de unificare a practicii judiciare, ci doar atunci când, în mod real, suntem în prezența unei chestiuni de drept veritabile, esențiale pentru soluționarea pe fond a unei cauze și susceptibile de a genera în viitor o jurisprudență neunitară.

În absența unei dificultăți reale, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin în exclusivitate instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, care nu se poate deroba apelând la mecanismul hotărârii preliminare, întrucât acest mecanism nu poate fi deturnat de la rațiunea reglementării lui de principiu, prin normele cuprinse în Codul de procedură civilă, aceea a asigurării unor dezlegări în drept, de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată (Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 109).

Din acest punct de vedere se constată că art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023, nu prezintă reale dificultăți de interpretare, în condițiile în care stabilirea sensului noțiunilor folosite de legiuitor, precum și al normei de drept în ansamblu presupune aplicarea unor instrumente juridice uzuale, precum interpretarea literală și gramaticală a textului în discuție, ținând cont de înțelesul comun al termenilor utilizați, ceea ce reprezintă o chestiune obișnuită, cu care se confruntă în mod permanent instanțele judecătorești și care, raportat la elementele concrete ale cauzei de față, nu prezintă nicio dificultate.

Or, atunci când chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, care nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență, în afara oricărui dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanșat, pentru simplul motiv că nu există o reală chestiune de drept, care să reclame o rezolvare de principiu.

Un criteriu esențial pentru testarea dificultății chestiunii de drept este aptitudinea acesteia de a genera interpretări multiple, materializate într-o incipientă practică neunitară identificată la nivelul instanțelor judecătorești sau/și opinii teoretice divergente.

În acest caz, unanimitatea opiniilor exprimate, atât jurisprudențial, cât și teoretic, în sensul că, în raport cu art. I alin. (4 4 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 103/2023, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit. C la Legea-cadru nr. 153/2017 se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021, începând cu 1 noiembrie 2022, evidențiază faptul că nu există niciun risc de jurisprudență neunitară.

Dintr-o altă perspectivă se reține că interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale date în competența instanței supreme prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se referă la conținutul actelor normative, iar nu la controlul conformității acestora cu normele constituționale.

Neconstituționalitatea afirmată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar ulterior prin motivele de recurs nu poate fi examinată nici de instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei și nici de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procedurii hotărârii prealabile, întrucât, potrivit art. 146 din Constituție, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională care asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, stabilind dacă actele respective sunt sau nu sunt constituționale în raport cu principiile și dispozițiile Constituției. Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate substitui instanței de contencios constituțional în examinarea dispozițiilor unei legi cu privire la care se afirmă că încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile, Curtea Constituțională fiind singura care îndeplinește rolul de "legislator negativ".

În acest sens a fost conturată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (Decizia nr. 11 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 14 noiembrie 2014; Decizia nr. 64 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 13 noiembrie 2018, paragraful 65; Decizia nr. 42 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 24 septembrie 2018, paragraful 90; Decizia nr. 23 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 23 septembrie 2019; Decizia nr. 63 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 23 noiembrie 2021).

Deopotrivă, Curtea Constituțională a României a statuat atât cu privire la efectele ordonanțelor de urgență emise de Guvern, cât și cu privire la principiul neretroactivității legii civile, subliniind că o astfel de analiză intră în competența exclusivă a forului constituțional (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008; Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998; Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014).

În consecință, reținând că mecanismul de unificare a practicii judiciare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile nu poate fi activat decât în condițiile restrictive și cumulative de admisibilitate reglementate prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și că, în cazul prezentei sesizări, una din aceste condiții, aceea referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, nu este îndeplinită, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sesizarea este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,