ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 10/2019

Prin încheierea dată în Dosarul nr. 897/118/2018, la data de 22 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dacă pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), la stabilirea îndeplinirii condițiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcția de judecător și procuror, conform prevederilor art. 4 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice) sau poate fi avută în vedere în acest scop și vechimea în alte funcții de specialitate juridică asimilată cu vechimea în magistratură în conformitate cu art. 82 alin. (1), astfel cum a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 26 din 21 septembrie 2015, art. 82 alin. (2) și art. 86 din Legea nr. 303/2004." II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 13 februarie 2018, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Tribunalul Constanța, prin președinte, obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu, ca fost magistrat.

În fapt, reclamantul a deținut următoarele funcții: - în perioada 15.08.1975 - 15.08.1984 - jurisconsult; - în perioada 15.08.1984 - 1.07.1987 - consilier juridic; - în perioada 1.07.1987 - 1.11.1990 - consilier juridic principal; - în perioada 1.11.1990 - 1.02.1996 - judecător la Judecătoria Medgidia; - în perioada 1.02.1996 - 1.09.2000 - judecător la Tribunalul Constanța; - în perioada 1.09.2000 - prezent - avocat.

Reclamantul s-a adresat casei județene de pensii în vederea pensionării, instituție care i-a comunicat că nu îi poate acorda pensia de serviciu în lipsa unei adeverințe care să ateste că are o vechime în magistratură de minimum 25 de ani.

Reclamantul a arătat că se consideră îndreptățit la acordarea pensiei de serviciu, având în vedere interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 82 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 303/2004 și împrejurarea că, la data 1 septembrie 2000, avea o vechime în magistratură de 25 de ani și 16 zile.

În adresa de răspuns a Tribunalului Constanța s-a susținut că trebuia să aibă o vechime de 20-25 de ani numai ca judecător, însă art. 82 alin. (5) a fost modificat prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției (Legea nr. 97/2008), în sensul că nu mai există cerința "numai".

În ceea ce privește Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, acestea nu au fost actualizate/modificate după apariția Legii nr. 97/2008, iar legea are prioritate.

Prin întâmpinare, Tribunalul Constanța a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În opinia pârâtului, Legea nr. 303/2004 nu acordă beneficiul pensiei de serviciu oricărei persoane care la un moment dat a îndeplinit funcția de judecător sau procuror, indiferent de perioadă, ci numai în raport cu o anumită vechime minimă. Elementul esențial al dispozițiilor art. 82 alin. (5) din lege este acela ca persoana să fi îndeplinit efectiv funcția de magistrat, judecător sau procuror, neputând beneficia de pensie de serviciu ca magistrat, dacă a îndeplinit numai funcții asimilate celei de magistrat.

În ceea ce îl privește pe reclamant, acesta a îndeplinit funcția de judecător aproximativ 10 ani, în perioada 1990-2000, iar anterior și ulterior a avut funcții profesionale asimilate celei de magistrat. Alin. (1)-(3) ale art. 82 din Legea nr. 303/2004 se referă exclusiv la judecătorii sau procurorii care sunt în funcție la data cererii de pensionare. Legiuitorul a reglementat expres situația foștilor judecători și procurori în alin. (5) al art. 82, acesta fiind singurul aplicabil celor care la data împlinirii vârstei de pensionare nu mai sunt judecători sau procurori în funcție.

Prin Sentința civilă nr. 445 din 23 martie 2018, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu sunt aplicabile, iar din coroborarea dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 rezultă, fără putință de tăgadă, pe de o parte, că, la data solicitării, persoana trebuia să fi avut calitatea de magistrat cu o vechime cumulată de 20 de ani, respectiv 25 de ani în magistratură, iar, pe de altă parte, în situația în care ieșirea din sistem s-a făcut anterior, prin pensionare, să nu fi beneficiat de acest avantaj, ci de avantajul retribuirii și, implicit, al cuantumului pensiei din sistemul public.

În acest context, dispozițiile alin. (7) al art. 82 coroborate cu ale alin. (6) al aceluiași text de lege stabilesc dreptul de opțiune al beneficiarului, acela de a alege între cele două sisteme de pensie; condiția însă care dă dreptul de opțiune este dată de calitatea de pensionar anterior solicitării.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că jurisprudența Curții Constituționale este una bogată, sens în care s-au reținut în cauză cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, la paragraful 23.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând că, la data de 1 septembrie 2000, când și-a încetat activitatea de judecător, avea o vechime în magistratură de 25 de ani și 16 zile, nefiind însă îndeplinită condiția vârstei de 60 de ani.

Recurentul a susținut că, în interpretarea eronată a instanței de fond, ar însemna că, dacă la data ieșirii la pensie ești judecător și ai o vechime în magistratură de 25 de ani și vârsta de 60 de ani, poți să beneficiezi de pensia de serviciu, dar dacă la data ieșirii la pensie nu ești în funcția de judecător, nu ai dreptul la pensie de serviciu, deși îndeplinești aceleași condiții de vechime și vârstă, iar legea are o prevedere contrară.

A mai susținut că Decizia Curții Constituționale nr. 501 din 30 iunie 2015, invocată de instanța de fond, nu are legătură cu prezenta cauză, obiectul vizat fiind o solicitare a unei persoane care avea o vechime în magistratură de doar 15 ani și care voia să i se stabilească pensia de serviciu proporțional cu perioada lucrată ca magistrat.

În cadrul recursului, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru interpretarea dispozițiilor art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, emise în aplicarea Legii nr. 303/2004, respectiv dacă cerința din acest text privind vechimea de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător mai este aplicabilă după apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 97/2008. III. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 22 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 897/118/2018, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată: cauza este în curs de judecată, în fața instanței de recurs - Curtea de Apel Constanța; b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță: cauza este în faza procesuală a recursului, Curtea de Apel Constanța judecând în ultimă instanță; c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza: Curtea de Apel Constanța este competentă material și teritorial să judece calea de atac declarată de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004); d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere: de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (1), (2) și (5) raportat la art. 86 din Legea nr. 303/2004 și art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 depinde soluționarea pe fond a cauzei, însă textele de lege menționate sunt imprecise, prin folosirea unor termeni diferiți pentru definirea acelorași situații, iar unele texte nu se coroborează. Astfel, textul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 permite acordarea pensiei de serviciu și persoanelor care nu mai sunt magistrați la data cererii de pensionare, impunând două condiții: să aibă vârsta de 60 de ani și să îndeplinească condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) sau (3) din art. 82. Întrucât speța vizează ipoteza de la alin. (1), care prevede 25 de ani vechime, trimiterea s-a raportat la acest alineat, cu precizarea că alin. (3), care vizează o vechime între 20 și 25 de ani, se referă la vechimea în magistratură definită de art. 86 din lege (și care include în calculul vechimii perioada în care petentul a desfășurat activitatea de consilier juridic), în timp ce alin. (1) se referă la vechimea în funcția de judecător, procuror etc. Prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că și în ipoteza vizată de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se asimilează vechimii în funcție perioada în care persoana a desfășurat activitatea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, similar cu ipoteza prevăzută în art. 82 alin. (2) din lege. În consecință, problema de drept rezultă din interpretarea trimiterii pe care alin. (5) al art. 82 din Legea nr. 303/2004 o face la condițiile de vechime prevăzute de alin. (1) și (3), în sensul dacă această trimitere vizează exclusiv perioada (25 de ani sau 20 de ani) sau vizează textul în integralitatea lui, cuprinzând și funcțiile asimilate celor de judecător și procuror care pot fi luate în considerare la calculul vechimii. Se au în vedere și modificările legislative intervenite asupra textului art. 82 alin. (5) prin Legea nr. 97/2008, ca și prevederile art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă: problema de drept, deși privește interpretarea și aplicarea unor texte de lege în vigoare de mult timp, nu a fost analizată în doctrina de specialitate, iar, în urma consultării jurisprudenței, nu au fost identificate cauze în care să se fi statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre; f) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare: problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din datele publice afișate pe portalul de internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție. IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către recurentul-reclamant, prin care a solicitat admiterea sesizării și, în consecință, să se stabilească faptul că, la acordarea pensiei de serviciu pentru judecători în baza art. 82 alin. (3) coroborat cu art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, cu referire la alin. (1) al aceluiași text de lege, se iau în considerare și perioadele asimilate (în exercitarea funcțiilor de jurisconsult, consilier juridic) prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a arătat că dispozițiile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 permit acordarea pensiei de serviciu și persoanelor care nu mai sunt la data pensionării magistrați, dacă au vârsta de 60 de ani și dacă îndeplineau condițiile de vechime minimă prevăzute de alin. (1) sau (3) al aceluiași articol în funcțiile enumerate de textul de lege la momentul la care au renunțat la funcția de magistrat.

Sub un prim aspect, s-a reținut că recurentul-reclamant a relevat o necorelare a dispozițiilor legale, ca urmare a modificărilor legislative succesive.

Astfel, textul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 prevedea, înaintea modificărilor intervenite prin Legea nr. 97/2008, că pot beneficia de pensia de serviciu persoanele care au o altă ocupație la data pensionării și au vârsta de 60 de ani, dacă îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) numai în funcția de judecător și procuror. Adverbul "numai" a fost eliminat prin Legea nr. 97/2008.

Art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 nu a suferit o modificare corespunzătoare, astfel că textul prevede în continuare cerința unei vechimi de cel puțin 25 de ani realizate numai în funcția de judecător sau de procuror, cu observația că această hotărâre a Guvernului cuprinde normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, act cu valoare inferioară.

Eliminarea legislativă a adverbului "numai" ar putea duce la concluzia că, și în ipoteza reglementată de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la calculul vechimii în magistratură se vor lua în considerare și perioadele în care petentul a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Un argument în plus în acest sens rezultă și din analiza alin. (2) al art. 82 din Legea nr. 303/2004, care în prima teză se referă la o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror etc., în timp ce teza a doua o asimilează acestor funcții și pe cea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că "nu există niciun motiv și niciun argument rațional ca în ipoteza pensionării la împlinirea vârstei de 60 de ani, reglementată de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să nu se includă, în calculul vechimii de 25 de ani, activitatea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, similar cu ipoteza prevăzută în art. 82 alin. (2) din lege, deja reglementată ca ipoteză de excepție și pentru care se acceptă, fără echivoc, adiționarea, în calculul vechimii de 25 de ani, a perioadelor desfășurate în respectivele activități".

Singura diferență dintre ipoteza analizată prin decizia menționată și cea din speța de față este faptul că solicitantul a împlinit vârsta de 60 de ani ulterior pierderii calității de judecător. Mai mult, textul alin. (5) face trimitere la condițiile de vechime în funcție prevăzute de alin. (1) al art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Totodată, alin. (5) face trimitere și la alin. (3) al aceluiași text de lege, care (deși vizează o altă ipoteză decât cea din speță) se referă la noțiunea de "vechime în magistratură", definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004, care include, la rândul său, în calculul vechimii, perioadele în care persoana a lucrat ca avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Argumentele contrare se întemeiază pe o interpretare restrictivă a textului art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, cerută de scopul reglementării unei pensii speciale pentru această categorie. Câtă vreme legiuitorul a intenționat să aplice un tratament egal și foștilor judecători și procurori, care nu mai îndeplinesc aceste funcții la data împlinirii vârstei de 60 de ani, este echitabil ca aceștia să îndeplinească condiția minimă de vechime doar în funcțiile enumerate de art. 82 alin. (5) din lege, pentru a nu genera posibilitatea unor abuzuri.

Interpretarea se întemeiază și pe faptul că, deși art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 face trimitere la alin. (1) și (3), ulterior menționează expres că solicitantul trebuie să facă dovada condițiilor de vechime [de la alin. (1) sau (3)] "în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar, notar de stat sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi". Prin enumerarea acestor funcții ar rezulta, astfel, că trimiterea se referă exclusiv la perioadă, altfel textul fiind redundant. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, datele comunicate de instanțele naționale au relevat că la nivelul curților de apel Suceava, Timișoara, Oradea și Galați nu s-a identificat practică judiciară.

De asemenea, nu a fost identificată practică judiciară nici la nivelul curților de apel Constanța, Ploiești, Bacău și Alba Iulia. Opiniile teoretice exprimate de colectivele de judecători de la instanțele aflate în circumscripția teritorială a acestor curți de apel au fost diferite, după cum urmează: Un punct de vedere a fost în sensul primei variante din întrebarea adresată de instanța de sesizare, respectiv că art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 cuprinde o dispoziție imperativă, referindu-se strict la vechimea în funcția de judecător sau procuror, în timp ce un alt punct de vedere a fost în sensul celei de-a doua variante din întrebare, respectiv că, pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea îndeplinirii condițiilor de vechime trebuie avută în vedere și vechimea în altă funcție de specialitate juridică asimilată pentru stabilirea vechimii în magistratură, în conformitate cu art. 82 alin. (1) din lege.

Hotărârile judecătorești transmise de Curtea de Apel Iași vizează un litigiu ocazionat de pensionarea în condițiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 a unui procuror aflat în funcție, respectiv o decizie care se referă la modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind majorarea pensiei de serviciu, ce a făcut obiectul interpretării prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Curtea de Apel Pitești a comunicat că practica judiciară identificată la nivelul instanțelor judecătorești din circumscripția sa teritorială a fost în sensul că se consideră vechime în magistratură și perioada în care o persoană a exercitat funcția de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau altă funcție de specialitate juridică în cadrul organelor administrației publice. A transmis o sentință rămasă definitivă ce privește o cauză în care cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 de către un judecător aflat în funcție.

Curtea de Apel Târgu Mureș a transmis hotărârile judecătorești pronunțate într-o cauză ce nu prezintă relevanță pentru chestiunea de drept analizată.

Curtea de Apel Cluj a identificat un singur dosar soluționat definitiv, prin Decizia civilă nr. 305/A din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.898/112/2017, prin care s-a apreciat că nu este fondată cererea reclamantului, fost judecător, care a solicitat acordarea pensiei de serviciu fără a îndeplini condiția de vechime minimă, realizată doar în funcțiile cuprinse în art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. În considerentele acestei decizii s-a reținut, în esență, faptul că acordarea, în temeiul dispozițiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, a pensiei de serviciu, pentru persoanele care la data pensionării au o altă ocupație, este condiționată de îndeplinirea condiției de vechime cerute de norma invocată de cel puțin 25 de ani [alin. (1)] sau între 20 și 25 de ani [alin. (3)] doar în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. De asemenea, s-a reținut că vechimea în profesia de avocat nu poate fi luată în calcul la stabilirea vechimii necesare acordării pensiei de serviciu în temeiul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, deoarece condiția de vechime în anumite funcții, care nu o cuprind pe cea de avocat, reprezintă voința clară a legiuitorului ce rezultă din cuprinsul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Curtea de Apel Craiova a înaintat două hotărâri definitive (Decizia nr. 2.922 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.348/95/2018, și Decizia nr. 604 din 22 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.623/101/2017) prin care s-a reținut că, "în situația prevăzută la art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, persoanei nu i se solicită o anumită ocupație la data pensionării, ci doar o vechime de 20-25 de ani în funcția de judecător sau procuror și vârsta legală de 60 de ani. Sub acest aspect, legiuitorul a avut în vedere vechimea în funcția de judecător sau procuror, și nu vechimea în magistratură, care include și funcțiile asimilate potrivit art. 86".

Practica judiciară identificată la nivelul Curții de Apel Brașov (Sentința nr. 1.992 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția I civilă în Dosarul nr. 4.745/62/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului; Decizia nr. 938 din 28 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 3.808/62/2015; Decizia nr. 477 din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 2.178/62/2015; Decizia nr. 2.077 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 5.138/62/2016) și al Curții de Apel București (Decizia nr. 4.929 din 13 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 44.118/3/2016, și Decizia nr. 4.768 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.728/3/2018) este în sensul că dispozițiile de excepție ale art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care conferă drept de pensie de serviciu persoanelor care la data pensionării au o altă ocupație, nu fac trimitere la prevederile art. 86, ci exclusiv la cele ale art. 82 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004. S-a reținut că textul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care reglementează o situație de excepție și este de strictă interpretare și aplicare, are în vedere expres și limitativ condițiile de vechime (25 de ani sau, după caz, între 20 și 25 de ani) realizate de destinatarii normei în funcțiile enumerate explicit.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 2.908/C/4.397/III-5/2018 din 21 decembrie 2018, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Constituționale

Analizând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 29 octombrie 2015, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.622/1/2015 și s-a stabilit că majorarea prevăzută de dispozițiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de 1% pentru fiecare an care depășește vechimea minimă de 25 de ani, se aplică în condițiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca și pentru vechimea ce depășește această limită se au în vedere și perioadele desfășurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activitățile și funcțiile conexe celor de judecător și procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) și alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum și în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

De asemenea, a fost identificată Decizia nr. 70 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 27 noiembrie 2017, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 5.412/118/2016 și s-a stabilit că majorarea pensiei de serviciu, prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu 1% din baza de calcul prevăzută de alin. (1) din același text legal pentru fiecare an ce depășește vechimea în magistratură, nu se aplică și în considerarea perioadei în care titularul pensiei de serviciu a exercitat profesia de avocat după data eliberării din funcție și obținerea pensiei de serviciu și nu pot reprezenta temei al recalculării acestei pensii, potrivit art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, raportat la art. 107 alin. (4) și (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, s-au reținut următoarele: "Analizând prevederile art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, Curtea reține că legiuitorul a instituit posibilitatea ca persoanele enumerate (judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi) să se pensioneze la cerere, la împlinirea vârstei de 60 de ani sau înainte de această dată, beneficiind de pensia de serviciu, dacă au o vechime în aceste funcții de cel puțin 25 de ani. Prin urmare, perioada apreciată de legiuitor ca fiind rezonabilă pentru beneficiul pensiei de serviciu este stabilită, ca regulă generală, la 25 de ani vechime în magistratură, aceasta fiind calificată drept «vechime integrală în magistratură». Legiuitorul a prevăzut, la alin. (3) al art. 82 din Legea nr. 303/2004, o singură derogare de la această regulă, constând în acordarea pensiei de serviciu și judecătorilor și procurorilor care au împlinit 60 de ani și au o vechime în magistratură cuprinsă între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) al art. 82, pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în magistratură. Referitor la dispozițiile art. 82 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, analizate prin raportare la art. 16 din Constituție, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, și prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, reținând, referitor la condițiile legale generale pentru acordarea pensiei de serviciu, reglementate de art. 82 din legea criticată, că acestea au caracter cumulativ și sunt următoarele: existența raportului de serviciu dintre persoana în cauză și una dintre instituțiile proprii sistemului judiciar sau asimilat, iar acest raport de serviciu să aibă o anumită întindere în timp, reglementată la cel puțin 25 de ani. Fiecare dintre aceste cerințe are caracter sine qua non, lipsa oricăreia dintre ele determinând imposibilitatea obținerii pensiei de serviciu. Curtea a mai reținut că legiuitorul a reglementat, la art. 82 din Legea nr. 303/2004, condițiile în care judecătorii, procurorii, magistrații- asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi pot beneficia de pensia de serviciu. La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanța pentru societate a activității desfășurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate și răspundere, precum și de incompatibilități și interdicții specifice" (paragrafele 37-38).

În ceea ce privește dispozițiile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, prin Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 16 aprilie 2007, și prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015.

Prin această din urmă decizie, Curtea Constituțională, examinând constituționalitatea dispozițiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 din perspectiva art. 16 din Constituție, a reținut, la paragraful 16, că "pensia de serviciu pentru magistrați a fost reglementată inițial de art. 81 5 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 13 august 1992, introdus prin art. I pct. 40 din Legea nr. 142/1997 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care în urma republicării Legii nr. 92/1992 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997 a devenit art. 103 din acest act normativ. Cu privire la pensia de serviciu a magistraților, Curtea a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilității în serviciu și a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menționate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților care, în privința totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000)."

În aceeași decizie, la paragraful 23, Curtea Constituțională a reținut că: "acordarea pensiei de serviciu la împlinirea vârstei de pensionare numai acelora care, în privința totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură nu poate conduce la constatarea unor discriminări - sub aspectul cuantumului pensiei - între persoanele care au îndeplinit funcția de magistrat o perioadă mai mică de 25 ani (care nu beneficiază de cuantumul pensiei de serviciu) și persoanele care au îndeplinit această funcție cel puțin 25 ani (și care, dacă îndeplinesc și celelalte condiții, beneficiază de cuantumul pensiei de serviciu). Condiția de a exercita profesia de magistrat o perioadă determinată este legitimată de necesitatea reglementării unei perioade de timp relevante și suficiente în vederea atingerii scopului legitim urmărit de legiuitor. La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanța pentru societate a activității desfășurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate și răspundere, precum și de incompatibilități și interdicții specifice. Prin determinarea acestei perioade, legiuitorul a intenționat, pe de o parte, să recompenseze stabilitatea persoanelor în munca desfășurată în acest domeniu, dar și, pe de altă parte, să încurajeze și să obțină, în cadrul sistemului judiciar, stabilitatea personalului angajat, pentru ca, în final, actul de justiție să se realizeze în condiții cât mai bune. Statul este, astfel, interesat și implicat, sub aspect financiar, în formarea personalului de specialitate și continua sa pregătire profesională, în scopul asigurării unui înalt nivel de competență a celor angajați spre a servi justiției și formării magistraților. Sub acest aspect, pensia de serviciu reprezintă un beneficiu, o recompensă acordată persoanelor care și-au dedicat, integral sau cea mai mare parte din viața lor profesională, justiției (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, anterior menționată)."

Anterior, prin Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, Curtea Constituțională a statuat în sensul că: "Persoanele care se pensionează din funcția de judecător sau de procuror, rămânând în această funcție până la îndeplinirea tuturor condițiilor de pensionare, cele care, deși au trecut într-o altă activitate, au în funcția de judecător sau de procuror o vechime de 20 de ani sau chiar de 25 de ani se află, în mod evident, într-o situație diferită față de persoanele care la data îndeplinirii condițiilor de pensionare sunt încadrate în alte funcții, iar în funcția de judecător sau procuror nu au realizat o vechime de cel puțin 25 sau 20 de ani. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, concordantă și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferențiat, fără ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări." VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, opinia judecătorilor-raportori asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate a fost că, pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispozițiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea condițiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcțiile enumerate în cuprinsul acestui alineat, iar trimiterea la prevederile alin. (1) al aceluiași articol privește perioada de cel puțin 25 de ani. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: A. Asupra admisibilității sesizării

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru regularitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate, care trebuie să fie întrunite cumulativ: - existența unei cauze în curs de judecată; - judecata cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție; - ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În doctrină, acestea au fost identificate după cum urmează: existența unei cauze aflate în curs de judecată; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală; să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se întrunirea acestor condiții, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a curții de apel învestite în ultimă instanță, conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, iar chestiunea de drept a cărei lămurire se cere nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cu referire la condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reține că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept".

În încercarea de a clarifica conținutul acestei noțiuni, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "problemă de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În același timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și deci aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare.

Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare de principiu s-a solicitat a fost enunțată de instanța de trimitere astfel: "Dacă pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea îndeplinirii condițiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcția de judecător și procuror, conform prevederilor art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 sau poate fi avută în vedere în acest scop și vechimea în alte funcții de specialitate juridică asimilată cu vechimea în magistratură în conformitate cu art. 82 alin. (1), astfel cum a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 26 din 21 septembrie 2015, art. 82 alin. (2) și art. 86 din Legea nr. 303/2004."

Din perspectiva aplicării în timp a legii civile, se impune mențiunea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 13 februarie 2018, iar hotărârea judecătorească de primă instanță a fost pronunțată la data de 23 martie 2018, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 242/2018).

Instanța de trimitere a indicat normele de drept substanțial a căror interpretare o solicită în forma în vigoare la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Însă, pentru a determina legea aplicabilă, trebuie avut în vedere că raportul juridic concret din cauză s-a constituit sub imperiul prevederilor Legii nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 242/2018, prin adresarea de către reclamant a unei cereri fostului său angajator, Tribunalul Constanța, pentru eliberarea adeverinței-tip care să ateste îndeplinirea condițiilor de acordare a pensiei de serviciu și exprimarea de către tribunal a refuzului de a elibera respectiva adeverință.

Prin urmare, rezultă că, în temeiul art. 6 alin. (2) din Codul civil, este aplicabilă Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la data sesizării Tribunalului Constanța, respectiv 13 februarie 2018, anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 242/2018.

Este de remarcat, totodată, că această clarificare din perspectiva aplicării legii civile în timp este o chestiune formală, de acuratețe juridică, însă nu esențială în ceea ce privește dezlegarea problemei de drept, dat fiind modul în care modificările și completările aduse prin Legea nr. 242/2018 afectează conținutul art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, Legea nr. 242/2018, la alin. (1) al art. 82, îi adaugă la categoriile de beneficiari ai prevederilor acestui alineat pe magistrații-asistenți ai Curții Constituționale; la alin. (2) se adaugă la categorii ca și la alin. (1), precum și la funcțiile utile pentru stabilirea vechimii integrale în magistratură funcția de judecător la Curtea Constituțională, iar la alin. (5) al aceluiași articol se adaugă în categoria funcțiilor utile cea de notar de stat, funcție înlăturată ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2019).

De asemenea, modificările aduse art. 86 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018 vizează categoriile de persoane care pot beneficia de prevederile art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, problema de drept ce se solicită a f