ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 februarie 2004, reclamanta M.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 5130 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ invocat, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinților săi, având același regim și statut cu aceștia. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 179/CA din 8 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a dovedit că părinții săi s-au refugiat datorită persecuțiilor etnice, iar ea s-a născut în acest timp, beneficiind de același statut, ca și cel al părinților săi. Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând, în esență că, nefiind născută la data refugiului părinților săi, intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile actului normativ reparatoriu, întrucât legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu, în favoarea fătului conceput, singura excepție fiind cea în care fătul conceput să se fi născut viu, pentru a i se deschide dreptul la moștenire.
Criticile formulate sunt neîntemeiate, în speță nepunându-se problema statutului sau drepturilor copilului, înainte de momentul nașterii sale, ci după. Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 10 aprilie 1944, în comuna Monion, județul Caraș-Severin, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate la lit. a) - f). Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Cu această motivare, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 179/CA/2004 - PI din 8 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.