Decizia nr. 10 din 11 martie 2019

Prin încheierea dată în Dosarul nr. 897/118/2018, la data de 22 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), la stabilirea îndeplinirii condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcţia de judecător şi procuror, conform prevederilor art. 4 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice) sau poate fi avută în vedere în acest scop şi vechimea în alte funcţii de specialitate juridică asimilată cu vechimea în magistratură în conformitate cu art. 82 alin. (1), astfel cum a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 26 din 21 septembrie 2015, art. 82 alin. (2) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004.” II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 13 februarie 2018, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Tribunalul Constanţa, prin preşedinte, obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea pensiei de serviciu, ca fost magistrat.

În fapt, reclamantul a deţinut următoarele funcţii: – în perioada 15.08.1975 – 15.08.1984 – jurisconsult; – în perioada 15.08.1984 – 1.07.1987 – consilier juridic; – în perioada 1.07.1987 – 1.11.1990 – consilier juridic principal; – în perioada 1.11.1990 – 1.02.1996 – judecător la Judecătoria Medgidia; – în perioada 1.02.1996 – 1.09.2000 – judecător la Tribunalul Constanţa; – în perioada 1.09.2000 – prezent – avocat.

Reclamantul s-a adresat casei judeţene de pensii în vederea pensionării, instituţie care i-a comunicat că nu îi poate acorda pensia de serviciu în lipsa unei adeverinţe care să ateste că are o vechime în magistratură de minimum 25 de ani.

Reclamantul a arătat că se consideră îndreptăţit la acordarea pensiei de serviciu, având în vedere interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 82 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 303/2004 şi împrejurarea că, la data 1 septembrie 2000, avea o vechime în magistratură de 25 de ani şi 16 zile.

În adresa de răspuns a Tribunalului Constanţa s-a susţinut că trebuia să aibă o vechime de 20-25 de ani numai ca judecător, însă art. 82 alin. (5) a fost modificat prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei (Legea nr. 97/2008), în sensul că nu mai există cerinţa „numai”.

În ceea ce priveşte Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, acestea nu au fost actualizate/modificate după apariţia Legii nr. 97/2008, iar legea are prioritate.

Prin întâmpinare, Tribunalul Constanţa a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În opinia pârâtului, Legea nr. 303/2004 nu acordă beneficiul pensiei de serviciu oricărei persoane care la un moment dat a îndeplinit funcţia de judecător sau procuror, indiferent de perioadă, ci numai în raport cu o anumită vechime minimă. Elementul esenţial al dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din lege este acela ca persoana să fi îndeplinit efectiv funcţia de magistrat, judecător sau procuror, neputând beneficia de pensie de serviciu ca magistrat, dacă a îndeplinit numai funcţii asimilate celei de magistrat.

În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta a îndeplinit funcţia de judecător aproximativ 10 ani, în perioada 1990-2000, iar anterior şi ulterior a avut funcţii profesionale asimilate celei de magistrat. Alin. (1)-(3) ale art. 82 din Legea nr. 303/2004 se referă exclusiv la judecătorii sau procurorii care sunt în funcţie la data cererii de pensionare. Legiuitorul a reglementat expres situaţia foştilor judecători şi procurori în alin. (5) al art. 82, acesta fiind singurul aplicabil celor care la data împlinirii vârstei de pensionare nu mai sunt judecători sau procurori în funcţie.

Prin Sentinţa civilă nr. 445 din 23 martie 2018, Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu sunt aplicabile, iar din coroborarea dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 rezultă, fără putinţă de tăgadă, pe de o parte, că, la data solicitării, persoana trebuia să fi avut calitatea de magistrat cu o vechime cumulată de 20 de ani, respectiv 25 de ani în magistratură, iar, pe de altă parte, în situaţia în care ieşirea din sistem s-a făcut anterior, prin pensionare, să nu fi beneficiat de acest avantaj, ci de avantajul retribuirii şi, implicit, al cuantumului pensiei din sistemul public.

În acest context, dispoziţiile alin. (7) al art. 82 coroborate cu ale alin. (6) al aceluiaşi text de lege stabilesc dreptul de opţiune al beneficiarului, acela de a alege între cele două sisteme de pensie; condiţia însă care dă dreptul de opţiune este dată de calitatea de pensionar anterior solicitării.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004, s-a arătat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este una bogată, sens în care s-au reţinut în cauză cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, la paragraful 23.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, arătând că, la data de 1 septembrie 2000, când şi-a încetat activitatea de judecător, avea o vechime în magistratură de 25 de ani şi 16 zile, nefiind însă îndeplinită condiţia vârstei de 60 de ani.

Recurentul a susţinut că, în interpretarea eronată a instanţei de fond, ar însemna că, dacă la data ieşirii la pensie eşti judecător şi ai o vechime în magistratură de 25 de ani şi vârsta de 60 de ani, poţi să beneficiezi de pensia de serviciu, dar dacă la data ieşirii la pensie nu eşti în funcţia de judecător, nu ai dreptul la pensie de serviciu, deşi îndeplineşti aceleaşi condiţii de vechime şi vârstă, iar legea are o prevedere contrară.

A mai susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 501 din 30 iunie 2015, invocată de instanţa de fond, nu are legătură cu prezenta cauză, obiectul vizat fiind o solicitare a unei persoane care avea o vechime în magistratură de doar 15 ani şi care voia să i se stabilească pensia de serviciu proporţional cu perioada lucrată ca magistrat.

În cadrul recursului, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru interpretarea dispoziţiilor art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, emise în aplicarea Legii nr. 303/2004, respectiv dacă cerinţa din acest text privind vechimea de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător mai este aplicabilă după apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 97/2008. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 22 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 897/118/2018, Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată: cauza este în curs de judecată, în faţa instanţei de recurs – Curtea de Apel Constanţa; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă: cauza este în faza procesuală a recursului, Curtea de Apel Constanţa judecând în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza: Curtea de Apel Constanţa este competentă material şi teritorial să judece calea de atac declarată de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004); d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere: de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1), (2) şi (5) raportat la art. 86 din Legea nr. 303/2004 şi art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, însă textele de lege menţionate sunt imprecise, prin folosirea unor termeni diferiţi pentru definirea aceloraşi situaţii, iar unele texte nu se coroborează. Astfel, textul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 permite acordarea pensiei de serviciu şi persoanelor care nu mai sunt magistraţi la data cererii de pensionare, impunând două condiţii: să aibă vârsta de 60 de ani şi să îndeplinească condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) sau (3) din art. 82. Întrucât speţa vizează ipoteza de la alin. (1), care prevede 25 de ani vechime, trimiterea s-a raportat la acest alineat, cu precizarea că alin. (3), care vizează o vechime între 20 şi 25 de ani, se referă la vechimea în magistratură definită de art. 86 din lege (şi care include în calculul vechimii perioada în care petentul a desfăşurat activitatea de consilier juridic), în timp ce alin. (1) se referă la vechimea în funcţia de judecător, procuror etc. Prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că şi în ipoteza vizată de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se asimilează vechimii în funcţie perioada în care persoana a desfăşurat activitatea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, similar cu ipoteza prevăzută în art. 82 alin. (2) din lege. În consecinţă, problema de drept rezultă din interpretarea trimiterii pe care alin. (5) al art. 82 din Legea nr. 303/2004 o face la condiţiile de vechime prevăzute de alin. (1) şi (3), în sensul dacă această trimitere vizează exclusiv perioada (25 de ani sau 20 de ani) sau vizează textul în integralitatea lui, cuprinzând şi funcţiile asimilate celor de judecător şi procuror care pot fi luate în considerare la calculul vechimii. Se au în vedere şi modificările legislative intervenite asupra textului art. 82 alin. (5) prin Legea nr. 97/2008, ca şi prevederile art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă: problema de drept, deşi priveşte interpretarea şi aplicarea unor texte de lege în vigoare de mult timp, nu a fost analizată în doctrina de specialitate, iar, în urma consultării jurisprudenţei, nu au fost identificate cauze în care să se fi statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre; f) chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare: problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din datele publice afişate pe portalul de internet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către recurentul-reclamant, prin care a solicitat admiterea sesizării şi, în consecinţă, să se stabilească faptul că, la acordarea pensiei de serviciu pentru judecători în baza art. 82 alin. (3) coroborat cu art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, cu referire la alin. (1) al aceluiaşi text de lege, se iau în considerare şi perioadele asimilate (în exercitarea funcţiilor de jurisconsult, consilier juridic) prevăzute de art. 86 din Legea nr. 303/2004. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a arătat că dispoziţiile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 permit acordarea pensiei de serviciu şi persoanelor care nu mai sunt la data pensionării magistraţi, dacă au vârsta de 60 de ani şi dacă îndeplineau condiţiile de vechime minimă prevăzute de alin. (1) sau (3) al aceluiaşi articol în funcţiile enumerate de textul de lege la momentul la care au renunţat la funcţia de magistrat.

Sub un prim aspect, s-a reţinut că recurentul-reclamant a relevat o necorelare a dispoziţiilor legale, ca urmare a modificărilor legislative succesive.

Astfel, textul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 prevedea, înaintea modificărilor intervenite prin Legea nr. 97/2008, că pot beneficia de pensia de serviciu persoanele care au o altă ocupaţie la data pensionării şi au vârsta de 60 de ani, dacă îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) numai în funcţia de judecător şi procuror. Adverbul „numai” a fost eliminat prin Legea nr. 97/2008.

Art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 nu a suferit o modificare corespunzătoare, astfel că textul prevede în continuare cerinţa unei vechimi de cel puţin 25 de ani realizate numai în funcţia de judecător sau de procuror, cu observaţia că această hotărâre a Guvernului cuprinde normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, act cu valoare inferioară.

Eliminarea legislativă a adverbului „numai” ar putea duce la concluzia că, şi în ipoteza reglementată de art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la calculul vechimii în magistratură se vor lua în considerare şi perioadele în care petentul a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Un argument în plus în acest sens rezultă şi din analiza alin. (2) al art. 82 din Legea nr. 303/2004, care în prima teză se referă la o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror etc., în timp ce teza a doua o asimilează acestor funcţii şi pe cea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că „nu există niciun motiv şi niciun argument raţional ca în ipoteza pensionării la împlinirea vârstei de 60 de ani, reglementată de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să nu se includă, în calculul vechimii de 25 de ani, activitatea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, similar cu ipoteza prevăzută în art. 82 alin. (2) din lege, deja reglementată ca ipoteză de excepţie şi pentru care se acceptă, fără echivoc, adiţionarea, în calculul vechimii de 25 de ani, a perioadelor desfăşurate în respectivele activităţi”.

Singura diferenţă dintre ipoteza analizată prin decizia menţionată şi cea din speţa de faţă este faptul că solicitantul a împlinit vârsta de 60 de ani ulterior pierderii calităţii de judecător. Mai mult, textul alin. (5) face trimitere la condiţiile de vechime în funcţie prevăzute de alin. (1) al art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Totodată, alin. (5) face trimitere şi la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, care (deşi vizează o altă ipoteză decât cea din speţă) se referă la noţiunea de „vechime în magistratură”, definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004, care include, la rândul său, în calculul vechimii, perioadele în care persoana a lucrat ca avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

Argumentele contrare se întemeiază pe o interpretare restrictivă a textului art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, cerută de scopul reglementării unei pensii speciale pentru această categorie. Câtă vreme legiuitorul a intenţionat să aplice un tratament egal şi foştilor judecători şi procurori, care nu mai îndeplinesc aceste funcţii la data împlinirii vârstei de 60 de ani, este echitabil ca aceştia să îndeplinească condiţia minimă de vechime doar în funcţiile enumerate de art. 82 alin. (5) din lege, pentru a nu genera posibilitatea unor abuzuri.

Interpretarea se întemeiază şi pe faptul că, deşi art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 face trimitere la alin. (1) şi (3), ulterior menţionează expres că solicitantul trebuie să facă dovada condiţiilor de vechime [de la alin. (1) sau (3)] „în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar, notar de stat sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi”. Prin enumerarea acestor funcţii ar rezulta, astfel, că trimiterea se referă exclusiv la perioadă, altfel textul fiind redundant. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datele comunicate de instanţele naţionale au relevat că la nivelul curţilor de apel Suceava, Timişoara, Oradea şi Galaţi nu s-a identificat practică judiciară.

De asemenea, nu a fost identificată practică judiciară nici la nivelul curţilor de apel Constanţa, Ploieşti, Bacău şi Alba Iulia. Opiniile teoretice exprimate de colectivele de judecători de la instanţele aflate în circumscripţia teritorială a acestor curţi de apel au fost diferite, după cum urmează: Un punct de vedere a fost în sensul primei variante din întrebarea adresată de instanţa de sesizare, respectiv că art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 cuprinde o dispoziţie imperativă, referindu-se strict la vechimea în funcţia de judecător sau procuror, în timp ce un alt punct de vedere a fost în sensul celei de-a doua variante din întrebare, respectiv că, pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea îndeplinirii condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere şi vechimea în altă funcţie de specialitate juridică asimilată pentru stabilirea vechimii în magistratură, în conformitate cu art. 82 alin. (1) din lege.

Hotărârile judecătoreşti transmise de Curtea de Apel Iaşi vizează un litigiu ocazionat de pensionarea în condiţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 a unui procuror aflat în funcţie, respectiv o decizie care se referă la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind majorarea pensiei de serviciu, ce a făcut obiectul interpretării prin Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat că practica judiciară identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia sa teritorială a fost în sensul că se consideră vechime în magistratură şi perioada în care o persoană a exercitat funcţia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau altă funcţie de specialitate juridică în cadrul organelor administraţiei publice. A transmis o sentinţă rămasă definitivă ce priveşte o cauză în care cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 de către un judecător aflat în funcţie.

Curtea de Apel Târgu Mureş a transmis hotărârile judecătoreşti pronunţate într-o cauză ce nu prezintă relevanţă pentru chestiunea de drept analizată.

Curtea de Apel Cluj a identificat un singur dosar soluţionat definitiv, prin Decizia civilă nr. 305/A din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.898/112/2017, prin care s-a apreciat că nu este fondată cererea reclamantului, fost judecător, care a solicitat acordarea pensiei de serviciu fără a îndeplini condiţia de vechime minimă, realizată doar în funcţiile cuprinse în art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, faptul că acordarea, în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, a pensiei de serviciu, pentru persoanele care la data pensionării au o altă ocupaţie, este condiţionată de îndeplinirea condiţiei de vechime cerute de norma invocată de cel puţin 25 de ani [alin. (1)] sau între 20 şi 25 de ani [alin. (3)] doar în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. De asemenea, s-a reţinut că vechimea în profesia de avocat nu poate fi luată în calcul la stabilirea vechimii necesare acordării pensiei de serviciu în temeiul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, deoarece condiţia de vechime în anumite funcţii, care nu o cuprind pe cea de avocat, reprezintă voinţa clară a legiuitorului ce rezultă din cuprinsul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Curtea de Apel Craiova a înaintat două hotărâri definitive (Decizia nr. 2.922 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.348/95/2018, şi Decizia nr. 604 din 22 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.623/101/2017) prin care s-a reţinut că, „în situaţia prevăzută la art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, persoanei nu i se solicită o anumită ocupaţie la data pensionării, ci doar o vechime de 20-25 de ani în funcţia de judecător sau procuror şi vârsta legală de 60 de ani. Sub acest aspect, legiuitorul a avut în vedere vechimea în funcţia de judecător sau procuror, şi nu vechimea în magistratură, care include şi funcţiile asimilate potrivit art. 86”.

Practica judiciară identificată la nivelul Curţii de Apel Braşov (Sentinţa nr. 1.992 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.745/62/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului; Decizia nr. 938 din 28 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 3.808/62/2015; Decizia nr. 477 din 28 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.178/62/2015; Decizia nr. 2.077 din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 5.138/62/2016) şi al Curţii de Apel Bucureşti (Decizia nr. 4.929 din 13 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 44.118/3/2016, şi Decizia nr. 4.768 din 7 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.728/3/2018) este în sensul că dispoziţiile de excepţie ale art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care conferă drept de pensie de serviciu persoanelor care la data pensionării au o altă ocupaţie, nu fac trimitere la prevederile art. 86, ci exclusiv la cele ale art. 82 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004. S-a reţinut că textul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care reglementează o situaţie de excepţie şi este de strictă interpretare şi aplicare, are în vedere expres şi limitativ condiţiile de vechime (25 de ani sau, după caz, între 20 şi 25 de ani) realizate de destinatarii normei în funcţiile enumerate explicit.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.908/C/4.397/III-5/2018 din 21 decembrie 2018, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 26 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 29 octombrie 2015, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.622/1/2015 şi s-a stabilit că majorarea prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 de ani, se aplică în condiţiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca şi pentru vechimea ce depăşeşte această limită se au în vedere şi perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum şi în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.

De asemenea, a fost identificată Decizia nr. 70 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 27 noiembrie 2017, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 5.412/118/2016 şi s-a stabilit că majorarea pensiei de serviciu, prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu 1% din baza de calcul prevăzută de alin. (1) din acelaşi text legal pentru fiecare an ce depăşeşte vechimea în magistratură, nu se aplică şi în considerarea perioadei în care titularul pensiei de serviciu a exercitat profesia de avocat după data eliberării din funcţie şi obţinerea pensiei de serviciu şi nu pot reprezenta temei al recalculării acestei pensii, potrivit art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, raportat la art. 107 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, s-au reţinut următoarele: „Analizând prevederile art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că legiuitorul a instituit posibilitatea ca persoanele enumerate (judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi) să se pensioneze la cerere, la împlinirea vârstei de 60 de ani sau înainte de această dată, beneficiind de pensia de serviciu, dacă au o vechime în aceste funcţii de cel puţin 25 de ani. Prin urmare, perioada apreciată de legiuitor ca fiind rezonabilă pentru beneficiul pensiei de serviciu este stabilită, ca regulă generală, la 25 de ani vechime în magistratură, aceasta fiind calificată drept «vechime integrală în magistratură». Legiuitorul a prevăzut, la alin. (3) al art. 82 din Legea nr. 303/2004, o singură derogare de la această regulă, constând în acordarea pensiei de serviciu şi judecătorilor şi procurorilor care au împlinit 60 de ani şi au o vechime în magistratură cuprinsă între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) al art. 82, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură. Referitor la dispoziţiile art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, analizate prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, şi prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, reţinând, referitor la condiţiile legale generale pentru acordarea pensiei de serviciu, reglementate de art. 82 din legea criticată, că acestea au caracter cumulativ şi sunt următoarele: existenţa raportului de serviciu dintre persoana în cauză şi una dintre instituţiile proprii sistemului judiciar sau asimilat, iar acest raport de serviciu să aibă o anumită întindere în timp, reglementată la cel puţin 25 de ani. Fiecare dintre aceste cerinţe are caracter sine qua non, lipsa oricăreia dintre ele determinând imposibilitatea obţinerii pensiei de serviciu. Curtea a mai reţinut că legiuitorul a reglementat, la art. 82 din Legea nr. 303/2004, condiţiile în care judecătorii, procurorii, magistraţii- asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi pot beneficia de pensia de serviciu. La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice” (paragrafele 37-38).

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, prin Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 16 aprilie 2007, şi prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015.

Prin această din urmă decizie, Curtea Constituţională, examinând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 din perspectiva art. 16 din Constituţie, a reţinut, la paragraful 16, că „pensia de serviciu pentru magistraţi a fost reglementată iniţial de art. 81 5 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 13 august 1992, introdus prin art. I pct. 40 din Legea nr. 142/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, care în urma republicării Legii nr. 92/1992 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997 a devenit art. 103 din acest act normativ. Cu privire la pensia de serviciu a magistraţilor, Curtea a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).”

În aceeaşi decizie, la paragraful 23, Curtea Constituţională a reţinut că: „acordarea pensiei de serviciu la împlinirea vârstei de pensionare numai acelora care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură nu poate conduce la constatarea unor discriminări – sub aspectul cuantumului pensiei – între persoanele care au îndeplinit funcţia de magistrat o perioadă mai mică de 25 ani (care nu beneficiază de cuantumul pensiei de serviciu) şi persoanele care au îndeplinit această funcţie cel puţin 25 ani (şi care, dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii, beneficiază de cuantumul pensiei de serviciu). Condiţia de a exercita profesia de magistrat o perioadă determinată este legitimată de necesitatea reglementării unei perioade de timp relevante şi suficiente în vederea atingerii scopului legitim urmărit de legiuitor. La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice. Prin determinarea acestei perioade, legiuitorul a intenţionat, pe de o parte, să recompenseze stabilitatea persoanelor în munca desfăşurată în acest domeniu, dar şi, pe de altă parte, să încurajeze şi să obţină, în cadrul sistemului judiciar, stabilitatea personalului angajat, pentru ca, în final, actul de justiţie să se realizeze în condiţii cât mai bune. Statul este, astfel, interesat şi implicat, sub aspect financiar, în formarea personalului de specialitate şi continua sa pregătire profesională, în scopul asigurării unui înalt nivel de competenţă a celor angajaţi spre a servi justiţiei şi formării magistraţilor. Sub acest aspect, pensia de serviciu reprezintă un beneficiu, o recompensă acordată persoanelor care şi-au dedicat, integral sau cea mai mare parte din viaţa lor profesională, justiţiei (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, anterior menţionată).”

Anterior, prin Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, Curtea Constituţională a statuat în sensul că: „Persoanele care se pensionează din funcţia de judecător sau de procuror, rămânând în această funcţie până la îndeplinirea tuturor condiţiilor de pensionare, cele care, deşi au trecut într-o altă activitate, au în funcţia de judecător sau de procuror o vechime de 20 de ani sau chiar de 25 de ani se află, în mod evident, într-o situaţie diferită faţă de persoanele care la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare sunt încadrate în alte funcţii, iar în funcţia de judecător sau procuror nu au realizat o vechime de cel puţin 25 sau 20 de ani. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, concordantă şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferenţiat, fără ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări.” VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, opinia judecătorilor-raportori asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate a fost că, pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcţiile enumerate în cuprinsul acestui alineat, iar trimiterea la prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol priveşte perioada de cel puţin 25 de ani. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: A. Asupra admisibilităţii sesizării

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru regularitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate, care trebuie să fie întrunite cumulativ: – existenţa unei cauze în curs de judecată; – judecata cauzei să se afle în ultimă instanţă pe rolul tribunalului, al curţii de apel sau al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; – ivirea unei chestiuni de drept esenţiale, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În doctrină, acestea au fost identificate după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală; să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor condiţii, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a curţii de apel învestite în ultimă instanţă, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, iar chestiunea de drept a cărei lămurire se cere nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu referire la condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”.

În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma „problemă de drept” trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa şi deci aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare.

Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

Chestiunea de drept a cărei dezlegare de principiu s-a solicitat a fost enunţată de instanţa de trimitere astfel: „Dacă pentru acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, la stabilirea îndeplinirii condiţiilor de vechime trebuie avută în vedere numai vechimea în funcţia de judecător şi procuror, conform prevederilor art. 4 lit. d) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 sau poate fi avută în vedere în acest scop şi vechimea în alte funcţii de specialitate juridică asimilată cu vechimea în magistratură în conformitate cu art. 82 alin. (1), astfel cum a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 26 din 21 septembrie 2015, art. 82 alin. (2) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004.”

Din perspectiva aplicării în timp a legii civile, se impune menţiunea că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 13 februarie 2018, iar hotărârea judecătorească de primă instanţă a fost pronunţată la data de 23 martie 2018, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 242/2018).

Instanţa de trimitere a indicat normele de drept substanţial a căror interpretare o solicită în forma în vigoare la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Însă, pentru a determina legea aplicabilă, trebuie avut în vedere că raportul juridic concret din cauză s-a constituit sub imperiul prevederilor Legii nr. 303/2004, în forma anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 242/2018, prin adresarea de către reclamant a unei cereri fostului său angajator, Tribunalul Constanţa, pentru eliberarea adeverinţei-tip care să ateste îndeplinirea condiţiilor de acordare a pensiei de serviciu şi exprimarea de către tribunal a refuzului de a elibera respectiva adeverinţă.

Prin urmare, rezultă că, în temeiul art. 6 alin. (2) din Codul civil, este aplicabilă Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la data sesizării Tribunalului Constanţa, respectiv 13 februarie 2018, anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 242/2018.

Este de remarcat, totodată, că această clarificare din perspectiva aplicării legii civile în timp este o chestiune formală, de acurateţe juridică, însă nu esenţială în ceea ce priveşte dezlegarea problemei de drept, dat fiind modul în care modificările şi completările aduse prin Legea nr. 242/2018 afectează conţinutul art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, Legea nr. 242/2018, la alin. (1) al art. 82, îi adaugă la categoriile de beneficiari ai prevederilor acestui alineat pe magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale; la alin. (2) se adaugă la categorii ca şi la alin. (1), precum şi la funcţiile utile pentru stabilirea vechimii integrale în magistratură funcţia de judecător la Curtea Constituţională, iar la alin. (5) al aceluiaşi articol se adaugă în categoria funcţiilor utile cea de notar de stat, funcţie înlăturată ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/20