ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 32/2018

Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din data de 1 februarie 2018, în Dosarul nr. 804/46/2016*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 94/1992), introdus prin Legea nr. 7/2016, respectiv dacă sintagma "pensie de serviciu stabilită în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive" are în vedere și acea pensie stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (Legea nr. 217/2008), cu privire la care s-a emis ulterior decizie de recalculare, în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010) și apoi de revizuire, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute laart. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011), iar aceste decizii au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, fiind în acest fel menținută decizia inițială de pensie emisă în baza Legii nr. 217/2008.

Prin acțiunea formulată la data de 5 iulie 2016, astfel cum a fost modificată și completată la data de 25 iulie 2016, reclamantul a solicitat:

Reclamantul a arătat că a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, stabilite în temeiul Legii nr. 217/2008, prin Decizia nr. xxxxxx/12.02.2010 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, drepturile de pensie fiindu-i stabilite începând cu data de 28 ianuarie 2009.

Pensia reclamantului a fost recalculată în baza Legii nr. 119/2010 și a Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin Decizia nr. xxxxxx/20.08.2010, pensia de serviciu fiind transformată în pensie de drept comun. Decizia a fost anulată prin Sentința civilă nr. 177 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 989 din 31 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 3.455/109/2010.

Ulterior, Casa Județeană de Pensii Argeș a emis Decizia nr. xxxxxx/27.07.2011, prin care i-a revizuit reclamantului pensia de serviciu, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, transformându-i din nou pensia de serviciu în pensie de drept comun. Și această ultimă decizie a fost anulată prin Sentința civilă nr. 2.546 din 22 decembrie 2011 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.047 din 17 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 3.797/109/2011.

A mai arătat reclamantul că, prin Legea nr. 7/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (Legea nr. 7/2016), a fost introdus în Legea nr. 94/1992 art. 51 alin. (10), care a prevăzut că pensiile de serviciu ale auditorilor publici externi ai Curții de Conturi se actualizează prin aplicarea la cuantumul pensiei de serviciu aflate în plată a procentului de majorare a salariului de bază de care beneficiază auditorul public extern aflat în activitate, cu același nivel de salarizare, în condiții identice de funcție, grad sau treaptă.

Ca urmare, reclamantul a solicitat pârâtei Curtea de Conturi să emită o adeverință în vederea actualizării pensiei de serviciu, însă fostul angajator nu i-a soluționat favorabil cererea, motivând că reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu obținute în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că, în cazul său, sunt incidente dispozițiileart. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, introdus prin Legea nr. 7/2016, potrivit cărora dispozițiile legii nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive.

Acțiunea reclamantului a fost admisă prin Sentința nr. 641 din 21 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș- Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, hotărâre împotriva căreia pârâta Curtea de Conturi a României a declarat apel.

În considerentele sentinței sus-menționate, prima instanță a reținut că hotărârile judecătorești au vizat menținerea în plată a pensiei de serviciu deja stabilite în favoarea reclamantului în baza Legii nr. 217/2008, dar care fusese transformată în pensie de asigurări sociale în temeiul Legii nr. 119/2010 și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011. Prin cele două hotărâri judecătorești irevocabile nu s-a dispus înscrierea reclamantului la pensie de serviciu, ci s-a menținut în plată o pensie de serviciu deja stabilită în anul 2009.

În aceste condiții s-a apreciat că nu se poate reține că reclamantul se află în ipoteza reglementată de art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 7/2016, astfel că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de actualizarea pensiei de serviciu.

Prin Încheierea de sesizare din data de 1 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 804/46/2016*, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au formulat următoarele puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept:

Intimatul-reclamant a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, întrucât chestiunea de drept nu este nouă, în sensul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. De la data intrării în vigoare a prevederilor legale analizate, mai multe instanțe de judecată s-au pronunțat în mod definitiv asupra acestei chestiuni de drept, soluțiile pronunțate în practica judiciară fiind unitare, astfel că nu se justifică intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare.

Cu privire la chestiunea de drept supusă judecății, respectiv interpretarea dispozițiilor art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, alineat introdus prin Legea nr. 7/2016, a arătat că această dispoziție legală nu se aplică persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu și s-a stabilit pensia de serviciu prin decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008, decizie luată pe baza propriei analize a acestei instituții. Pensia de serviciu stabilită printr-o decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008, pentru care s-au emis ulterior decizii de recalculare și de revizuire, anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, nu intră în categoria pensiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Această dispoziție legală are în vedere persoanele cărora li s-a stabilit pe cale judecătorească pensia de serviciu și cuantumul acesteia, adică persoanele cărora li s-a fixat un cuantum al pensiei de serviciu prin dispozitivul hotărârii judecătorești.

Apelanta-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat, prin punctul de vedere formulat, respingerea ca inadmisibilă a sesizării, arătând că încheierea de sesizare nu este motivată sub aspectul existenței unei chestiuni de drept, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă limitându-se să indice doar împrejurările de fapt și de drept invocate de părțile litigante, nefiind evidențiate în concret neclaritățile ce împiedică aplicarea dispozițiilor art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992, invocate de reclamant și, respectiv, alin. (17) din același articol de lege, invocat de apelanta-pârâtă, în litigiul dedus judecății.

De asemenea, apelanta-pârâtă a apreciat că cerința noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită în cauză, deoarece instanțele naționale au statuat deja asupra acestei probleme, iar, pe de altă parte, nici nu constituie o evidentă problemă/chestiune de drept care să necesite lămurire și nici nu prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme.

În ceea ce privește modul de interpretare a prevederilor art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992, apelanta-pârâtă a arătat că intimatul-reclamant este beneficiarul unei pensii de serviciu ca urmare a unor hotărâri judecătorești, puse în aplicare prin emiterea deciziilor de către Casa Județeană de Pensii Argeș.

Completul de judecată al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă a arătat că, în raport cu prevederile art. 51 alin. (10) și (17) din Legea nr. 94/1992, se impune a se lămuri dacă sintagma "pensie de serviciu stabilită în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive" are în vedere și pensia de serviciu a reclamantului, stabilită inițial prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în baza Legii nr. 217/2008, pensie care a fost ulterior recalculată în temeiul Legii nr. 119/2010 și apoi revizuită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, iar deciziile de recalculare și, respectiv, de revizuire au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind în acest fel menținută decizia inițială de pensie emisă în anul 2010, în baza Legii nr. 217/2008.

Punctul de vedere al titularului sesizării este în sensul că pensia de care beneficiază în prezent reclamantul nu este una stabilită în temeiul unei hotărâri judecătorești și că cele două hotărâri judecătorești obținute de acesta doar au anulat două decizii prin care Casa Județeană de Pensii Argeș i-a recalculat și, respectiv, revizuit decizia inițială de acordare a pensiei de serviciu. Așadar, reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite prin Decizia nr. xxxxxx/12.02.2010 emisă în temeiul Legii nr. 217/2008, iar nu în baza unei hotărâri judecătorești.

Ca atare, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 și, deci, poate beneficia de actualizarea pensiei de serviciu.

Totodată, prin încheierea de sesizare s-a arătat că, în cadrul Curții de Apel Pitești, s-a conturat opinia în sensul celor arătate mai sus: pensia de serviciu stabilită printr-o decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008, pentru care s-au emis ulterior decizie de revizuire și decizie de recalculare, anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, nu intră în categoria pensiilor stabilite prin hotărâri judecătorești, deoarece prin respectivele hotărâri s-a menținut în plată decizia inițială de stabilire a pensiei de serviciu și au fost anulate deciziile de recalculare și, respectiv, de revizuire.

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, marea majoritate a instanțelor naționale au comunicat că nu au practică judiciară cu privire la chestiunea de drept sesizată, unele dintre acestea exprimând însă opinii teoretice. Au fost identificate hotărâri judecătorești relevante la nivelul Curții de Apel Pitești și al Curții de Apel București.

La nivelul instanței de trimitere - Curtea de Apel Pitești, practica judiciară identificată a fost în sensul că pensia de serviciu stabilită printr-o decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008, pentru care s-au emis ulterior decizie de revizuire și decizie de recalculare, anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, nu intră în categoria pensiilor stabilite prin hotărâri judecătorești, deoarece prin respectivele hotărâri s-a menținut în plată decizia inițială de stabilire a pensiei de serviciu și au fost anulate deciziile de recalculare și, respectiv, de revizuire. Au fost atașate, exemplificativ, hotărâri judecătorești.

Curtea de Apel București a comunicat că, după consultarea judecătorilor din cadrul Secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București și a instanțelor arondate, s-a conturat opinia majoritară potrivit căreia sintagma "pensie de serviciu stabilită în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive" nu are în vedere și pensia stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008 cu privire la care s-au emis ulterior decizie de recalculare (în temeiul Legii nr. 119/2010) și apoi de revizuire (în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011), iar aceste decizii au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, fiind menținută decizia inițială de pensie emisă în baza Legii nr. 217/2008.

În susținerea acestei opinii s-a avut în vedere faptul că hotărârile judecătorești nu au nicio legătură cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu, ci reprezintă soluția instanțelor de judecată în raport cu aplicarea dispozițiilor legale de către casa teritorială de pensii.

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate decizii de speță pronunțate până în prezent cu privire la această chestiune de drept.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 128/C/143/III-5/2018 din 26 februarie 2018, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale referitor la chestiunea de drept în discuție.

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluționată în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificându-se întrunirea acestor condiții, se constată că ele se regăsesc doar parțial, sesizarea neîndeplinind toate exigențele procedurale menționate pentru a fi admisibilă.

Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a pus problema sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, având ca obiect acțiunea privind actualizarea pensiei de serviciu, întemeiată pe dispozițiile art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992, se află în curs de judecată în apel, pe rolul curții de apel, care este ultima instanță în materie, potrivit art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza, fiind îndeplinite primele trei condiții arătate.

În ceea ce privește condiția referitoare la necesitatea ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, în doctrină s-a arătat că declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare presupune existența unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări.

În mod similar, în jurisprudența dezvoltată la nivelul instanței supreme în legătură cu pronunțarea unei hotărâri prealabile s-a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății

Pentru a evita transformarea mecanismului procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă într-o cauză nejustificată de prelungire a procedurii judiciare și pentru a nu se deturna această procedură de la scopul său firesc, acela al unificării practicii judiciare prin rezolvarea de către instanța supremă a unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere trebuie să arate în încheierea de sesizare care este problema de drept punctuală care necesită cu pregnanță a fi lămurită și în ce constă dificultatea de interpretare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.

Caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte o oarecare dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

Această încheiere trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, iar în final să conțină opțiunea provizorie pentru o dezlegare pe care o consideră preferabilă, toate acestea pentru justificarea declanșării mecanismului de unificare a jurisprudenței consacrat prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept sau divergența de interpretare care există între reclamant și pârâți nu poate constitui temei pentru inițierea acestui mecanism de unificare jurisprudențială, considerându-se imperios necesar ca punctul de vedere al instanței de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilității sesizării nu numai sub aspectul condițiilor de procedură, cât mai ales asupra circumstanțierii condiției privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei

În speță, încheierea de sesizare a Curții de Apel Pitești nu cuprinde niciun raționament judiciar care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate și care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Instanța de trimitere se rezumă la indicarea textelor legale invocate de părțile în litigiu, respectiv, art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992, invocat de reclamant în susținerea acțiunii, și art. 51 alin. (17) din aceeași lege, invocat de pârâți în apărare, fără a arăta în concret ce neclarități împiedică aplicarea acestor texte legale în cauza dedusă judecății.

Așa fiind, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești este inadmisibilă cât timp încheierea de sesizare nu cuprinde o motivare temeinică pe marginea admisibilității sesizării, sub aspectul existenței unei chestiuni de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

O astfel de motivare este cu atât mai necesară în condițiile în care la nivelul Curții de Apel Pitești practica judiciară este unitară sub aspectul modului de dezlegare a problemei de drept care face obiectul sesizării. În acest sens, în încheierea de sesizare, precum și în punctul de vedere transmis de Curtea de Apel Pitești se arată că în cadrul acestei instanțe s-a conturat opinia în sensul că pensia de serviciu stabilită printr-o decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008, pentru care s-au emis ulterior decizie de revizuire și decizie de recalculare, anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, nu intră în categoria pensiilor stabilite prin hotărâri judecătorești, deoarece prin respectivele hotărâri s-a menținut în plată decizia inițială de stabilire a pensiei de serviciu și au fost anulate deciziile de recalculare și, respectiv, de revizuire.

Acesta nu este doar un punct de vedere teoretic, ci rezultă din hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești

Pe de altă parte, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție să lămurească dacă sintagma "pensie de serviciu stabilită în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, definitive" din conținutul art. 51 alin. (17) din Legea nr. 94/1992 are în vedere și pensia stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii în baza Legii nr. 217/2008, cu privire la care s-a emis ulterior decizie de recalculare (în temeiul Legii nr. 119/2010) și apoi de revizuire (în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011), iar aceste decizii au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, fiind în acest fel menținută decizia inițială de pensie emisă în baza Legii nr. 217/2008, instanța de trimitere tinde să obțină o rezolvare a însăși problemei de fond asupra căreia ar trebui să se pronunțe în apel.

Or, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu pronunțarea unei hotărâri prealabile

Întrucât obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, se constată că instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

În ceea ce privește noutatea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că nu trebuie absolutizat criteriul vechimii normei asupra căreia instanța este chemată să se pronunțe, ceea ce prezintă importanță sub acest aspect fiind existența și dezvoltarea unei practici judiciare constante în materie.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări concretizate într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

Din examinarea hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei se remarcă faptul că doar două curți de apel s-au confruntat în practică cu această problemă de drept. Majoritatea hotărârilor judecătorești identificate au fost pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în sensul arătat anterior, iar Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat Decizia civilă nr. 4.066 din 11 iulie 2017 în Dosarul nr. 30.784/3/2016, care conține același mod de rezolvare.

Rezultă că, la nivelul instanțelor care au avut de soluționat astfel de litigii, soluțiile pronunțate în practică au fost unitare. Chiar și opțiunea provizorie a instanței de trimitere este în sensul practicii judiciare arătate, iar exprimarea unor opinii teoretice contrare la nivelul unora dintre instanțele care au trimis puncte de vedere, în lipsa unor argumente temeinice, nu susține concluzia apariției riscului unei practici judiciare neunitare și nu justifică intervenția preventivă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare.

Așadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, deși decurge dintr-o reglementare intrată relativ recent în câmpul legislativ, și-a clarificat deja înțelesul în practica judiciară, astfel că se poate concluziona că nu este îndeplinită nici cerința noutății chestiunii de drept prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea fiind inadmisibilă și sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,