ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 48/2018

Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din data de 20 februarie 2018, îndreptată prin Încheierea din 8 martie 2018, în Dosarul nr. 6.839/99/2016, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor capitolului III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 4 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, schimbarea poziției în clasificarea legală din "muzeu de importanță regională" în "muzeu de importanță națională" în anul 2015 determină la nivel salarial drepturile corespunzătoare noilor condiții de încadrare și, în această ipoteză, care este elementul referențial de raportare al noilor drepturi salariale în condițiile în care la nivelul autorității administrației publice locale tutelare nu există o funcție similară în plată? Modificarea drepturilor salariale, în ipoteza ridicată la prima întrebare, vizează toți salariații care își desfășoară activitatea într-un "muzeu de importanță națională" sau aceasta se aplică exclusiv funcțiilor prevăzute în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010? II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată

Prin acțiunea formulată, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat, angajați la Muzeul Național al Literaturii Române Iași, a solicitat obligarea Muzeului Național al Literaturii Române Iași la salarizarea corectă a reclamanților în conformitate cu rangul de muzeu de importanță națională acordat prin Hotărârea Guvernului nr. 862/2015 privind acordarea titulaturii de muzeu de importanță națională Muzeului Literaturii Române Iași, precum și pentru aprobarea schimbării denumirii acestuia (Hotărârea Guvernului nr. 862/2015) și la plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, începând cu data de 21 octombrie 2015 și până la data plății efective, precum și obligarea Consiliului Județean Iași la alocarea fondurilor necesare stingerii acestor obligații bănești.

Reclamanții au motivat că, deși la data de 21 octombrie 2015 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 862 din 14 octombrie 2015, prin care a fost acordată Muzeului Literaturii Române Iași titulatura de muzeu de importanță națională, aceștia nu au fost salarizați corespunzător coeficienților de ierarhizare prevăzuți în anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), aplicabili muzeelor naționale sau de importanță națională, ci au continuat să fie remunerați în mod nelegal, prin aplicarea coeficienților de ierarhizare aferenți celorlalte categorii de muzee.

Prin Sentința civilă nr. 585 din 27 martie 2017, Tribunalul Iași a admis acțiunea și a obligat pârâtul Muzeul Național al Literaturii Române Iași să realizeze reîncadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 21 octombrie 2015 prin luarea în considerare a grilei de salarizare corespunzătoare caracterului de muzeu de importanță națională al angajatorului pârât. A obligat pârâtul Muzeul Național al Literaturii Române Iași să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, începând cu data de 21 octombrie 2015 și până la data reîncadrării efective, în cuantum actualizat cu indicele de inflație și majorat cu dobânda legală. A obligat pârâții Consiliul Județean Iași și Unitatea administrativ-teritorială a județului Iași, prin reprezentant președintele Consiliului Județean Iași, să aloce pârâtului Muzeul Național al Literaturii Române Iași fondurile necesare plății drepturilor bănești.

În esență, tribunalul a reținut că schimbarea clasificării muzeului pârât prin Hotărârea Guvernului nr. 862/2015 are drept consecință directă majorarea salariilor personalului încadrat la acest muzeu, întrucât, potrivit capitolului III din anexa nr. IV - Familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură", Unități de cultură - la Legea-cadru nr. 284/2010, salariile personalului încadrat în muzee de importanță națională sunt mai mari decât cele stabilite pentru personalul încadrat în alte categorii de muzee.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Consiliul Județean Iași și Unitatea administrativ-teritorială a județului Iași, prin reprezentant președintele Consiliului Județean Iași, precum și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Consiliul Județean Iași și Unitatea administrativ-teritorială a județului Iași au criticat sentința doar sub aspectul soluției adoptate în ceea ce privește calitatea lor procesuală pasivă.

Pârâtul Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în motivarea apelului, a arătat că instanța nu a avut în vedere faptul că nu toți angajații-reclamanți sunt încadrați în funcțiile specifice prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 în anexa nr. IV la capitolul III - Salarii de bază din sistemul muzeelor publice din România. Astfel, o parte dintre angajații reclamanți sunt încadrați în funcții specifice altor grile de salarizare din domenii precum cercetare științifică, redacții literare, specialiști IT, compartimente comune administrative, aspect ce creează imposibilitatea reîncadrării acestora la un nivel de salarizare superior specific statutului de muzeu de importanță națională, întrucât grilele respective, nefiind specifice domeniului muzeal, nu prevăd diferențieri ale nivelului salarial pe criteriu de importanță națională sau locală.

A mai arătat apelantul-pârât Muzeul Național al Literaturii Române Iași că reîncadrarea salarială doar a personalului ce ocupă funcții prevăzute în grila de salarizare specifică muzeelor naționale, pe un nivel salarial superior specific rangului de muzeu de importanță națională, ar crea o nedreptate și o discriminare față de ceilalți salariați ce lucrează în aceeași instituție, dar la alte compartimente și care și-au adus aportul în egală măsură la dobândirea rangului de muzeu național și își desfășoară activitatea în continuare potrivit exigențelor specifice actualului rang al instituției. Mai mult decât atât, s-ar crea o discriminare între salariații menționați mai sus, angajați ai Muzeului Național al Literaturii Române Iași, față de salariații ce lucrează în compartimentele similare de la celelalte muzee de rang național ce beneficiază de nivelul salarial specific muzeelor de importanță națională. Cu toate acestea, aplicarea întocmai a prevederilor sentinței apelate contravine parțial prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010. III. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 20 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.839/99/2016, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015) depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât:

Prin Hotărârea Guvernului nr. 862/2015, Muzeul Literaturii Române Iași a dobândit titulatura de muzeu de importanță națională, anterior clasificarea acestuia fiind de muzeu de importanță regională.

Necesitatea interpretării dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, obiect al cererii de dezlegare prealabilă, este determinată de cadrul legislativ adoptat ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, care impune distincție între reîncadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, ale cărei anexe nu se aplică, și plata efectivă a drepturilor salariale, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din data de 9 februarie 2016.

Inițierea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă se fundamentează pe necesitatea lămuririi modalității de aplicare și interpretare a dispozițiilor normative invocate prin sesizare, în condițiile în care, în ceea ce privește salarizarea reclamanților, trebuie avut în vedere că unitatea pârâtă este o autoritate ce beneficiază, în temeiul art. 4 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 215/2001), de autonomie financiară, iar pe de altă parte, că în raporturile de muncă ale reclamanților condițiile de reîncadrare s-au modificat ca urmare a dobândirii titulaturii de muzeu național, însă această titulatură este unică la nivelul autorității publice - Consiliul Județean Iași.

Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

S-a subliniat că aspectele ce fac obiectul sesizării sunt chestiuni de drept, în sensul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, solicitându-se Înaltei Curți de Casație și Justiție statuarea asupra modalității de interpretare și aplicare a unor texte legale în vigoare, asupra cărora instanța supremă nu a statuat, așa cum rezultă din jurisprudența sa.

Relativ la condiția noutății, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența sa, a statuat că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de un act normativ recent intrat în vigoare, care are un potențial mai mare de a conține probleme noi de drept, susceptibile să creeze practică neunitară, ci și de o reglementare mai veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată 1 . Condiția noutății trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). Însă, deși nu este menționată expressis verbis ca o condiție de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății 2 . 1 Decizia nr. 14/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015. 2 Decizia nr. 3/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2015.

Plecând de la finalitatea mecanismului hotărârii prealabile și având în vedere rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificator al practicii judiciare, s-a apreciat că aspectele dezbătute satisfac cerința noutății.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data sesizării. IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au formulat următoarele puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept:

Apelantul-pârât Muzeul Național al Literaturii Române Iași a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra chestiunii de drept supuse judecății, cu privire la prima întrebare, a considerat că schimbarea clasificării din muzeu de importanță regională în muzeu de importanță națională justifică și schimbarea condițiilor de muncă, ceea ce are drept consecință acordarea unui nivel superior de salarizare tuturor angajaților, potrivit noilor condiții de muncă.

Cu privire la a doua întrebare, s-a arătat că, întrucât anterior anului 2009 toți angajații unui muzeu de importanță națională beneficiau de un spor de 20%, ulterior dobândirii clasificării de muzeu de importanță națională, toți angajații Muzeului Național al Literaturii Române Iași ar trebui să beneficieze de un nivel de salarizare corespunzător clasificării dobândite de instituție.

Intimata-reclamantă Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții - membri de sindicat, a considerat, de asemenea, că prezenta sesizare este admisibilă.

Pe fondul chestiunii de drept, referitor la prima întrebare, a arătat că, în lipsa elementului de referință impus de lege, și anume existența unei funcții similare în plată în instituția/autoritatea publică respectivă, ar trebui să ne raportăm la nivelul acordat pentru funcții similare în plată dintr-o instituție similară, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care pentru unele instituții norma legală ar rămâne fără efecte juridice, în timp ce, pentru altele, va produce efecte juridice și vor fi valorificate drepturile instituite, beneficiind de un tratament diferențiat, ceea ce nu poate fi intenția legiuitorului.

Dat fiind faptul că finalitatea metodei analogiei este chiar cea de completare a lacunelor legislative în vederea identificării de soluții pentru situațiile concrete, neprevăzute de lege, s-a considerat că aceasta este cea mai oportună, în acest sens fiind învederate și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016.

În privința celei de-a doua întrebări, intimata-reclamantă a arătat că susține punctul de vedere învederat instanței de apel, și anume acela că toți salariații care își desfășoară activitatea într-un muzeu de importanță națională trebuie să beneficieze de drepturile aferente acestei categorii muzeale, adică de drepturile corespunzătoare noilor condiții de lucru, nu doar cei prevăzuți în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a arătat următoarele:

Prin Decizia nr. 32/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "În raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii- cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale."

Pe de o parte, în ceea ce privește încadrarea de la data dobândirii titulaturii de "muzeu de importanță națională", încadrarea personalului trebuie realizată potrivit capitolului III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010.

Însă, în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași nu întreg personalul este susceptibil a fi încadrat în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010, parte dintre aceștia fiind încadrați în capitolul II din anexa nr. I, capitolul II din anexa nr. II și capitolul IV din anexa nr. IV la legea- cadru, aceste anexe neprevăzând diferențieri ale nivelului de salarizare între instituții, în funcție de rangul acestora.

Pe de altă parte, în ceea ce privește salarizarea, există o distincție între personalul salariat al muzeelor de importanță națională anterior datei de 1 ianuarie 2010 și cel al muzeelor care au dobândit această titulatură ulterior.

Pentru cea dintâi categorie, anterior anului 2010, personalul din cadrul muzeelor era salarizat conform Ordonanței Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările următoare (Ordonanța Guvernului nr. 10/2008), anexa nr. IV/2a, potrivit punctului 2 al Notei, "Salariile de bază pentru salariații () muzeelor naționale și muzeelor de importanță națională stabilite potrivit legii (), pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget () ".

Odată cu aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009) - care abrogă Ordonanța Guvernului nr. 10/2008, cu excepția art. 23, 25 și 30 2 -, sporul de până la 20% de care au beneficiat salariații muzeelor naționale și muzeelor de importanță națională a fost introdus în salariul de bază atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere, conform art. 30 alin. (1), fiind menținut în acest fel și după aplicarea Legii-cadru nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 285/2010).

În ceea ce privește cea de-a doua categorie, s-au aplicat dispozițiile actelor normative privind salarizarea, în principal Legea-cadru nr. 330/2009 și actele ulterioare.

Față de succesiunea actelor normative și efectele acestora în timp, apare o diferențiere de salarizare în ceea ce privește salariații muzeelor care aveau gradul de muzee de importanță națională la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și care aveau și au păstrat în plată sporul de 20% în salariul de bază și salariații muzeelor care au dobândit gradul de muzee de importanță națională ulterior, în speța de față în anul 2015 (situația Muzeului Național al Literaturii Române Iași) și care nu au inclus sporul de 20% în salariul de bază, având salarizarea specifică muzeelor de importanță națională.

Cadrul legislativ începând cu anul 2015 [Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările și completările ulterioare], urmărește o salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice și înlăturarea discriminărilor create de aplicarea în timp a legilor succesive ale salarizării, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

Dobândind, în anul 2015, rangul de muzeu de importanță națională, devin incidente prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, potrivit cărora în cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea personalul beneficiază de drepturile corespunzătoare noilor condiții, la nivelul acordat pentru funcțiile similare în plată din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. Însă, în cadrul autorității administrative tutelare - Consiliul Județean Iași nu există o funcție similară în plată, întrucât acesta nu mai tutelează niciun muzeu de importanță națională. Ca atare, lipsește elementul referențial impus de norma legală, impunându-se a se determina modalitatea de aplicare a dispoziției, în condițiile în care la nivelul instituției/autorității publice nu există o funcție similară în plată, în sensul arătat de actul normativ, iar funcțiile similare de la nivel central (în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale) beneficiază de alte tipuri de alocări bugetare.

Nu se poate aprecia că, în lipsa elementului de referință - funcție similară în plată, salarizarea personalului muzeal rămâne neschimbată, în condițiile în care actul normativ reclamă salarizarea corespunzător noilor condiții.

Nu în ultimul rând, a mai arătat instanța de trimitere, se impune a fi lămurit și dacă toți salariații care își desfășoară activitatea într-un "muzeu de importanță națională" beneficiază de drepturile aferente acestei categorii muzeale sau se aplică exclusiv funcțiilor prevăzute în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010.

Această lămurire se impune din perspectiva faptului că există diferență între reîncadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, ale cărei anexe nu se aplică, și plata efectivă a drepturilor salariale, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 32/2015.

În acest sens, salariații muzeali cu funcții de cercetător științific, operator date, redactor, îngrijitor, paznic referent etc. (care în baza Legii-cadru nr. 284/2010 sunt încadrați în capitolul II din anexa nr. II și capitolul IV din anexa nr. IV la legea- cadru) din cadrul celorlalte muzee de importanță națională au beneficiat de sporul de 20% anterior anului 2009 (în calitate de salariați ai acestor tipuri de muzee) și au menținut în plată acest spor și ulterior apariției Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii-cadru nr. 284/2010, chiar dacă nu sunt cuprinși în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010.

În același timp, salariații muzeelor (cu funcții de cercetător științific, operator date, redactor, îngrijitor, paznic referent etc., care sunt încadrați în capitolul II din anexa nr. II și capitolul IV din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010) ce au dobândit titulatura de muzeu de importanță națională ulterior anului 2010 (în speță, în 2015) nu sunt cuprinși în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat că nu au practică judiciară cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 774/C/1049/III-5/2018 din 10 aprilie 2018, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale referitor la chestiunea de drept în discuție. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Textul de lege citat instituie următoarele condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, cerințe care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza să fie soluționată în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; - asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele trei condiții enumerate sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată de un complet al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, învestit în ultimă instanță cu soluționarea unui conflict de muncă, potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel Iași este legal învestită cu soluționarea unui apel într-o cauză având ca obiect un conflict de muncă; hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță este supusă numai apelului, astfel că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași va fi definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește condiția ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, sunt de reținut următoarele:

Deși dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc noțiunea de "chestiune de drept", în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că analiza aspectelor generale de admisibilitate trebuie să aibă în vedere faptul că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Condiția dificultății chestiunii de drept nu este prevăzută în mod explicit de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă, însă rezultă în mod evident din interpretarea coroborată a acestora.

Dificultatea chestiunii de drept rezultă din posibilitatea reală de a interpreta diferit sau contradictoriu norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultății, drept condiție a admisibilității, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită soluționarea de principiu a unei probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze chiar litigiul în cauză.

În acest scop, examinând succint cauza ce are ca obiect apelul în care a fost formulată sesizarea, rezultă că cererea de chemare în judecată a fost formulată față de împrejurarea că, prin Hotărârea Guvernului nr. 862/2015, Muzeul Literaturii Române Iași, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași, a dobândit titulatura de muzeu de importanță națională, anterior clasificarea acestuia fiind de muzeu de importanță regională, iar prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anexa nr. IV - Familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură", la capitolul III, sunt stabilite distinct salariile de bază din sistemul muzeelor publice din România, pentru muzee de importanță națională, respectiv alte muzee; prin sentința apelată, pârâtul Muzeul Național al Literaturii Române Iași a fost obligat să realizeze reîncadrarea salarială a reclamanților, angajați ai muzeului, începând cu data de 21 octombrie 2015, prin luarea în considerare a grilei de salarizare corespunzătoare caracterului de muzeu de importanță națională, și să plătească fiecărui reclamant diferențele de drepturi salariale.

Pârâtul Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în motivarea apelului prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței, a arătat că instanța nu a avut în vedere faptul că nu toți angajații reclamanți sunt încadrați pe funcțiile specifice prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, la anexa nr. IV, capitolul III, o parte dintre reclamanți fiind încadrați pe funcții specifice altor grile de salarizare din alte domenii, aspect care creează imposibilitatea reîncadrării acestora la un nivel de salarizare superior specific statutului de muzeu de importanță națională, întrucât grilele respective nu prevăd diferențieri ale nivelului salarial pe criteriu de importanță națională sau locală; a mai invocat apelantul faptul că reîncadrarea salarială doar a personalului ce ocupă funcții prevăzute în grila de salarizare specifică muzeelor naționale ar crea o nedreptate și o discriminare față de ceilalți salariați care lucrează la aceeași instituție, dar la alte compartimente, iar, pe de altă parte, ar crea o discriminare între acești salariați și salariații ce lucrează în compartimentele similare de la celelalte muzee de rang național, care beneficiază de nivelul salarial specific muzeelor de importanță națională.

În acest context, titularul sesizării se întreabă, plecând de la ipoteza că schimbarea poziției în clasificarea legală din "muzeu de importanță regională" în "muzeu de importanță națională", în anul 2015, determină la nivel salarial drepturile corespunzătoare noilor condiții de încadrare, care este elementul referențial de raportare al noilor drepturi salariale, în situația în care la nivelul autorității administrației publice locale tutelare nu există o funcție similară în plată, și dacă modificarea drepturilor salariale, în aceeași ipoteză, vizează toți salariații care își desfășoară activitatea într-un "muzeu de importanță națională" sau aceasta se aplică exclusiv funcțiilor prevăzute în capitolul III din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 284/2010.

Din cele reținute rezultă că acestea sunt probleme concrete ale cauzei, asupra cărora părțile au puncte de vedere diferite. Practic, ceea ce se urmărește prin întrebările formulate este, pe de o parte, determinarea modalității de aplicare în cauză a dispozițiilor legale, prin identificarea unui element de referință în ceea ce privește drepturile corespunzătoare noilor condiții de încadrare a reclamanților, iar, pe de altă parte, stabilirea faptului dacă modificarea drepturilor salariale se aplică tuturor reclamanților sau numai unora dintre aceștia. Ambele aspecte ce formează întrebările se raportează la o situație concretă, particulară și singulară, ce privește dobândirea de către Muzeul Literaturii Române Iași a titulaturii de "muzeu de importanță națională", ceea ce conduce la concluzia că se tinde, în fapt, la soluționarea fondului cauzei, iar nu la dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate.

Or, art. 519 din Codul de procedură civilă se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate și de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, cu scopul de a împiedica apariția unei jurisprudențe neunitare în materie.

Modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în împrejurările particulare ale cauzei excedează dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. Interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării unei cauze, în raport cu situația de fapt și circumstanțele proprii fiecărui litigiu, revin instanței de judecată care a fost învestită cu soluționarea cauzei, sunt în sfera de competență a acesteia și nu a completului sesizat în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Interpretarea normelor de drept civil este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situației de fapt concrete din cauză, iar instanța de judecată este ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice.

Stabilirea concretă a drepturilor corespunzătoare noilor condiții de încadrare, identificarea unui element de referință de raportare a drepturilor salariale, aplicarea sau nu a unor grile de salarizare reprezintă chestiuni ce privesc soluționarea cauzei și se realizează în funcție de situația de fapt și circumstanțele concrete ale speței, cu interpretarea și aplicarea actelor normative incidente în materie de salarizare, în succesiunea acestora, a principiilor care stau la baza sistemului de salarizare, astfel cum sunt reglementate de legiuitor, și ținând seama de deciziile obligatorii pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie și de Curtea Constituțională.

Identificarea normelor legale incidente și interpretarea acestora în vederea aplicării în cauză, folosind metodele de interpretare a normelor juridice, sunt în atribuția exclusivă a judecătorului care soluționează litigiul, căruia îi revine obligația de a judeca direct și efectiv, în baza rolului constituțional, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă" și a dispozițiilor art. 22 din Codul de procedură civilă, care prevăd că: "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. (2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. (...)"

Existența unei lacune legislative, respectiv lipsa unei reglementări în ceea ce privește regimul juridic al Muzeului Literaturii Române Iași care, după dobândirea titulaturii de muzeu de importanță națională, nu a trecut în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, ci a rămas sub tutela autorității locale, nu își poate găsi remediul în pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Prin urmare, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei în care a fost formulată sesizarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,