ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3317/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3317/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 510 din 28 mai 2012

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta T.L. cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 287

1

alin. (10) C. proc. pen., ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în

termen de 48 de ore de la pronunțare.

A respins, ca

nefondat, recursul declarat de petenta T.L. împotriva Sentinței penale nr. 88

din data de 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr.

244/40/2012 în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a

plângerii formulate împotriva Ordonanței de respingere a plângerii nr.

2157/II/2 din 28 decembrie 2011 emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr. 618/P/2011 din 11

octombrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

A admis recursul

declarat de petenta T.L. împotriva aceleiași sentințe în ceea ce privește

dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate

a prevederilor art. 287 alin. (2

1

) C. proc. pen.

A casat în parte

sentința penală atacată și în rejudecare:

A înlăturat din

sentința penală dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 287 alin. (2

1

) C. proc.

pen.

A admis cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta T.L. cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a disp. art. 287 alin. (2

1

) C.

proc. pen.

În temeiul art. 29

alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a disp. art. 287 alin. (2

1

) C.

proc. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile

judiciare din recurs au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 88 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, în

Dosar nr. 244/40/2012 s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 287 alin. (2

1

) C. proc.

pen.

În temeiul art. 278

alin. (2

1

) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petenta T.L. împotriva Ordonanței de respingere a plângerii nr.

2157/II/2 din 28 decembrie 2011, emisă de Prim-Procurorul Adjunct al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr.

618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Botoșani.

A fost obligată

petenta să plătească statului suma de 30 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat că

prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 290/P/2011

din data de 24 august 2011, inculpata T.L. a fost trimisă în judecată pentru

săvârșirea a 49 de infracțiuni de "luare de mită" prevăzute de art.

254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, din care 13 infracțiuni

în formă continuată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se

că inculpata a pretins și primit în total suma de 20.170 RON, precum și 150

euro, cu titlu de mită de la pacienții expertizați în perioada aprilie - iunie

2011, precum și în cursul anilor 2004 - 2011, cât timp a deservit Cabinetul de

Expertiză Medicală nr. X Botoșani.

În fapt, s-a reținut

că în perioada mai sus arătată, inculpata a pretins și a primit sume de bani și

alte foloase materiale, atât direct, cât și indirect de la pacienții pe care

i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era

obligată în virtutea funcției, respectiv eliberarea deciziei asupra capacității

de muncă privind acordarea sau menținerea într-un grad de invaliditate, scop

special urmărit de inculpată în baza unei hotărâri infracționale individuale pe

care a adoptat-o față de fiecare pacient, în funcție de particularitățile

stării sociale a acestuia și ale dosarului său de pensionare.

Prin același

rechizitoriu, parchetul a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor

în vederea completării probatoriului cu privire la un număr de 101 infracțiuni

de "luare de mită", pentru care s-a început deja urmărirea penală în

cauză, față de medicul T.L., precum și pentru infracțiunile de "abuz în

serviciu contra intereselor persoanei" și "abuz în serviciu contra

intereselor publice", cu privire la care s-au extins cercetările față de

sus-numită. Având în vedere disjungerea dispusă prin Rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, la

nivelul unității de parchet s-a constituit Dosarul de urmărire penală nr.

618/P/2011 în care cercetările continuă față de medicul T.L. și față de

celelalte persoane învinuite în cauză, T.L.G., H.B.E. și I.G. Întrucât

prejudiciul cauzat prin comiterea celorlalte infracțiuni pentru care s-a dispus

disjungerea cauzei și care formează obiectul Dosarului nr. 618/P/2011 nu a fost

recuperat, prin Ordonanța din 11 octombrie 2011, emisă în acest dosar, în

temeiul art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus aplicarea sechestrului

asigurător mobiliar și indisponibilizarea unor sume de bani în vederea

confiscării, asupra bunurilor identificate și ridicate în cursul urmăririi

penale, cu prilejul perchezițiilor domiciliare, auto și corporale efectuate. La

data de 31 octombrie 2011, inculpata a depus la dosarul de fond, aflat pe rolul

Tribunalului Botoșani, o plângere împotriva Ordonanței din 11 octombrie 2011,

dată în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

instanța constatând că această plângere este inadmisibilă, fiind de competența

procurorului și dată după sesizarea instanței într-un alt dosar de urmărire

penală, respectiv dosarul format în urma disjungerii. Fiind atacată cu recurs

această încheiere de către inculpată, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia

penală nr. 1252 din 19 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr.

8322/40/2011/a5, a înlăturat dispozițiile prin care s-au respins ca

inadmisibile plângerile formulate de inculpata T.L. și de petentul T.G. și, în

temeiul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., a trimis plângerile formulate, spre

competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Pentru a

se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că în ceea ce privește solicitările

de restituire a celorlalte bunuri sechestrate, avându-se în vedere că

instrumentarea dosarului în care s-a instituit sechestru asigurător se află în

prezent în faza de urmărire penală, date fiind dispozițiile art. 168 alin. (1)

C. proc. pen. și Decizia nr. 71/2007, pronunțată în recurs în interesul legii

de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a plângerilor

revine procurorului, și nu instanței de judecată. Plângerile fiind înaintate

parchetului, prin Ordonanța nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 a

Prim-Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, în

temeiul dispozițiilor art. 168, art. 169, art. 275 și art. 277 - 278 C. proc.

pen., s-a respins plângerea formulată de inculpată împotriva măsurilor dispuse

prin Ordonanța nr. 618 din 11 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Botoșani și s-a menținut măsura indisponibilizării sumelor de bani

ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, motivându-se că măsura dispusă a

fost în conformitate cu dispozițiile legale. Nemulțumită de soluțiile

procurorilor, la data de 9 ianuarie 2012, petenta T.L. s-a adresat instanței cu

o plângere solicitând desființarea celor două ordonanțe care sunt nelegale,

fiind luate cu neobservarea unor dispoziții legale, inclusiv în materia

competenței procurorului de a efectua acte de urmărire penală și cu

nerespectarea termenelor procedurale prevăzute de lege.

De asemenea, s-a

invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278 alin. (2

1

)

C. proc. pen., care încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, care stipulează că "orice persoană are dreptul la

judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în termeni rezonabili, de

către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege", cât și

Protocolul nr. 1 la Convenție privind protecția proprietății care în art. 1

prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea

bunurilor sale".

Totodată,

dispozițiile art. 278 alin. (2

1

) C. proc. pen. încalcă și

dispozițiile art. 41 alin. (1), (2) și (7) din Constituția României.

În motivarea

plângerii petenta a arătat că cercetarea penală este lovită de nulitate,

întrucât fiind acuzată de primirea sumei de 60.000 RON cu titlul de mită

(aproximativ 13.000 euro), competența de instrumentare a cauzei revenea

procurorilor specializați din cadrul D.N.A., potrivit art. 13 alin. (2) din

O.U.G. nr. 43/2002. Mai arată că, fiind medic, nu poate fi subiect activ al

infracțiunii de luare de mită, deoarece potrivit art. 375 alin. (2) din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "medicul nu este

funcționar public". Susține că a fost angajată cu contract individual de

muncă la Casa Județeană de Pensii Botoșani, fiind personal contractual, și nu

funcționar public.

Referitor la

sechestrul asigurător, petenta susține că acesta a fost luat în mod ilegal și

abuziv, iar faptele pentru care este cercetată nu justifică pe lângă

indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile și sechestrarea sumelor de

79.430 RON, 3.990 Euro, 100 dolari SUA și 40 lire sterline. Întrucât excepția

de neconstituționalitate a fost formulată odată cu plângerea împotriva

ordonanței prim-procurorului, iar soluționarea pe fond a plângerii nu presupune

administrarea și a altor probe, tribunalul, pentru o mai bună administrare a

justiției, a unit excepția cu fondul, a pronunțat o singură sentință. A reținut

prima instanță că aspectele sesizate de petentă nu pot fi analizate și

soluționate în acest cadru procesual, întrucât plângerea este inadmisibilă,

atât în ceea ce privește Ordonanța nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 a

Prim-Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cât

și excepția de neconstituționalitate referitoare la disp art. 278 alin. (2

1

)

C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat în

precedent, prin Ordonanța din 28 decembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului

de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost respinsă plângerea formulată de

inculpata T.L. împotriva măsurilor dispuse prin Ordonanța nr. 618/P/2011 din 11

octombrie 2012 a procurorului M.M. din cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Botoșani.

Ori, potrivit art.

278 alin. (2

1

) C. proc. pen., introdus prin art. XVIII pct. 38 din

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor,

plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispusă de procurorul

ierarhic superior este inadmisibilă. Anterior completării art. 278 alin. (2) C.

proc. pen. cu alin. (2

1

), s-a pronunțat în acest sens și Înalta

Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. LVII/2007

statuând că: "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor

efectuate de procuror, ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată,

reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este

inadmisibilă". Referitor la excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 278 alin. (2

1

) C. proc. pen. s-a reținut că prin

Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 158/9.03.2012,

Curtea Constituțională a decis că prevederile textului de lege vizat sunt

constituționale, având drept scop celeritatea soluționării cauzelor penale și

nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție și a

dreptului la un recurs efectiv (art. 13 și art. 21 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), în acest caz

nefiind încălcate nici dispozițiile art. 21 din Constituție.

În art. 29 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale sunt prevăzute situațiile în care Curtea Constituțională poate

fi sesizată pentru a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe.

Potrivit alin. (5)

din același act normativ, orice excepție contrară prevederilor alin. (1), (2)

sau (3) este inadmisibilă.

Ca atare, în temeiul

art. 278 alin. (2

1

) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă

plângerea formulată de petenta T.L. împotriva Ordonanței de respingere a

plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011, emisă de Prim-Procurorul Adjunct

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr.

618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Botoșani, cât și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278

alin. (2

1

) C. proc. pen., petenta fiind obligată să suporte

cheltuielile judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului, a arătat că se impune sesizarea Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. XVIII pct. 38 din Legea

nr. 202/2010 ce modifică Codul de procedură penală prin introducerea alin. (2

1

)

al art. 278 C. proc. pen. și care în opinia sa încalcă accesul la justiție

consfințit de Constituția României (art. 21), precum și prevederile art. 41 din

Constituție, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenție privind protecția proprietății, art. 2 din

Protocolul nr. 7.

A mai solicitat

admiterea plângerii formulate împotriva celor două ordonanțe, măsura

asigurătorie a popririi banilor fiind abuzivă și ilegală. Prin memoriul depus

la dosar la data de 21 mai 2012, petenta a invocat puterea de lucru judecat

privind admisibilitatea unui astfel de recurs, având în vedere decizia penală

pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 mai 2012 în Dosar nr.

1876/40/2010.

Petenta, printr-un

memoriu înaintat instanței cu ocazia soluționării prezentei cauze, a înțeles să

invoce excepția de neconstituționalitate a art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 care modifică alin. (10) al art. 278

1

C. proc. pen. și

care, în opinia sa, contravine disp. art. 21 din Constituție și art. 6 și 13

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un recurs

efectiv.

Analizând cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții de

neconstituționalitate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit disp. art.

29 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor invocate în fața instanțelor de judecată privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., și cu privire la care petenta susține că încalcă

prevederile mai sus menționate, prevăd că "Hotărârea judecătorului pronunțată

potrivit alin. (8) este definitivă.". Or, în speță, prin sentința atacată

a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentă împotriva

ordonanțelor pronunțate de procuror și întemeiată pe disp. art. 278 alin. (1),

(2) C. proc. pen., prin care s-a respins cererea de ridicare a măsurii

indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor

domiciliare, astfel că acest text de lege pretins neconstituțional nu este aici

aplicabil.

Astfel, din acest

punct de vedere, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, republicată, excepția invocată neavând legătură cu cauza.

Față de cele mai sus

reținute, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale,

formulată de petentă cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp.

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., ca inadmisibilă. Instanța a

analizat pe fond și nu a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentă

împotriva sentinței mai sus arătate, în interpretarea coroborată a prevederilor

art. 385

1

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și a art. 168 alin. (2) C.

proc. pen.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și

de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat

că acesta este nefondat sub aspectul respingerii plângerii, însă întemeiat sub

aspectul soluției pronunțate în cererea de sesizare a Curții Constituționale,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 278

alin. (2

1

) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva soluției de

respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.

Or, față de

dispozițiile de mai sus, Curtea a constatat că prima instanță în mod corect a

respins plângerea formulată de petentă împotriva Ordonanței de respingere a

plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 emisă de Prim-Procurorul Adjunct

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr.

618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Botoșani, ca inadmisibilă.

Așadar, recursul

declarat de petentă împotriva acestei soluții a fost respins, în conformitate

cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.

În ceea ce privește

dispoziția primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare

a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 287 alin. (2

1

) C. proc. pen., Curtea a constatat

că recursul declarat de petentă sub acest aspect este întemeiat, iar cererea,

admisibilă.

Astfel, conform art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare

ar fi obiectul acestuia.

În speță, s-a

apreciat că dispoziția legală invocată este în prezent în vigoare, are legătură

cu cauza și nu a fost constatată ca neconstituțională printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale. De asemenea, ea nu contravine disp. art. 2

alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, și au fost respectate cerințele

prev. de art. 10 alin. (2) din același act normativ.

Potrivit art. 21

alin. (1), (2) din Constituție orice persoană se poate adresa justiției pentru

apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și nicio

lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil și la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar alin. (4) stipulează faptul

că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Art. 41 din Constituție

prevede: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a

meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.

(2) Salariații au

dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și

sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor,

instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de

odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea

profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.

(3) Durata normală a

zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală,

femeile au salariu egal cu bărbații.

(5) Dreptul la

negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al

convențiilor colective sunt garantate.".

Art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că "orice persoană are

dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen

rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială a drepturilor

și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei

acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie

pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis

presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a

acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității

naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau

protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura

considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări

speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor

justiției.".

Conform art. 1 din

Protocolul 1, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea

bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză

de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile

generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere

dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a

reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura

plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".

Potrivit art. 2 din

Protocolul 7 stipulează că "orice persoană declarată vinovată de o

infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de

vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea

acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt

reglementate de lege. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul

infracțiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță

de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca

urmare a unui recurs împotriva achitării sale.".

Pe fond, față de

normele constituționale și cele europene invocate, a apreciat Curtea că

excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

dispozițiilor legale în vigoare, împotriva actelor procurorului poate fi făcută

plângere la procurorul ierarhic superior.

În faza de urmărire

penală, legiuitorul poate opta pentru eliminarea unor garanții procesuale,

precum cea în speță, cu condiția ca actele organelor de urmărire penală să

poată fi cenzurate de instanța de judecată. Eliminarea căilor de atac în

această materie este justificată de existența unei proceduri cu caracter

special instituite de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., în

condițiile acolo reglementate, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia

și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat

controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Rămânerea definitivă

a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit

dispozițiilor art. 278 alin. (2

1

) C. proc. pen., nu înlătură dreptul

părții interesante de a formula plângere, în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței de clasare și nici dreptul de a beneficia de garanțiile

procesuale care însoțesc faza judecății propriu-zise și de căile de atac

prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

Modul actual de

reglementare al dreptului de acces la justiție, în ceea ce privește plângerea

împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, este în

concordanță cu abordarea europeană a acestui concept, căci, în accepțiunea

Convenției, exercitarea dreptului de acces la justiție presupune tocmai

asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică

garantarea unei proceduri judiciare în fața căreia să se poată realiza,

efectiv, acest drept.

Prin urmare, s-a

apreciat că nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil ori dreptul la

muncă, ori a celorlalte drepturi invocate de către petentă în motivarea cererii

formulate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal petiționara a declarat recurs.

Prin înscrisul depus

ulterior la dosar, petiționara a formulat precizări cu privire la dispoziția ce

înțelege să o atace, respectiv cu privire la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.

Examinând recursul

declarat de petiționară doar cu privire la dispoziția de respingere ca

inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de

petenta T.L. cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art.

287

1

alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Examinând excepția

invocată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite toate cerințele de

admisibilitate impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr.

47/1992, republicată, având în vedere că excepția privește o dispoziție dintr-o

lege care este în vigoare, că nu a fost examinată și admisă de către Curtea

Constituțională, este invocată de către o parte din proces, însă nu are

legătură cu cauza.

Potrivit art. 29

alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a)

starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate

apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie

rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că

excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; c)

prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d)

interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de

neconstituționalitate.

Instanța de judecată

în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are

competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul

legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar

fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, verificând

condițiile expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite

cumulativ:

Astfel, dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., și cu privire la care petenta

susține că încalcă prevederile mai sus menționate, prevăd că "Hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.".

Or, în speță, prin

sentința atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petentă împotriva ordonanțelor pronunțate de procuror și întemeiată pe disp.

art. 278 alin. (1), (2) C. proc. pen., prin care s-a respins cererea de ridicare

a măsurii indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor

domiciliare, astfel că acest text de lege pretins neconstituțional nu este aici

aplicabil.

Referitor la condiția

de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că

raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției

legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința

soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului

procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia

Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să

producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe

de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția

procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea

decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului

deciziei judecătorului.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza

dispozițiilor legale enunțate rezultă, pe de o parte, necesitatea ca excepția

ridicată să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, iar pe de altă parte,

să fie îndeplinită condiția relevanței.

Sub aspectul

condiției relevanței se impune a se observa că dispozițiile art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, fac referire la legi sau ordonanțe ori dispoziții

ale acestora care au legătură cu soluționarea cauzei, ori excepția invocată de

petentă nu are legătură cu prezenta cauză.

Față de aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va

respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara T.L. împotriva Deciziei

penale nr. 510 din 28 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Va obliga recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara T.L. împotriva Deciziei penale nr.

510 din 28 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ