ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3317/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 510 din 28 mai 2012 Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta T.L. cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 287 1 alin. (10) C. proc. pen., ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare. A respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta T.L. împotriva Sentinței penale nr. 88 din data de 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosar nr. 244/40/2012 în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii formulate împotriva Ordonanței de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

A admis recursul declarat de petenta T.L. împotriva aceleiași sentințe în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 alin. (2 1 ) C. proc. pen. A casat în parte sentința penală atacată și în rejudecare: A înlăturat din sentința penală dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 alin. (2 1 ) C. proc. pen. A admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta T.L. cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 287 alin. (2 1 ) C. proc. pen. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp.

art. 287 alin. (2 1 ) C. proc. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 88 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, în Dosar nr. 244/40/2012 s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 alin. (2 1 ) C. proc. pen. În temeiul art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta T.L. împotriva Ordonanței de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011, emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

A fost obligată petenta să plătească statului suma de 30 RON cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, inculpata T.L. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a 49 de infracțiuni de "luare de mită" prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, din care 13 infracțiuni în formă continuată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că inculpata a pretins și primit în total suma de 20.170 RON, precum și 150 euro, cu titlu de mită de la pacienții expertizați în perioada aprilie - iunie 2011, precum și în cursul anilor 2004 - 2011, cât timp a deservit Cabinetul de Expertiză Medicală nr. X Botoșani.

În fapt, s-a reținut că în perioada mai sus arătată, inculpata a pretins și a primit sume de bani și alte foloase materiale, atât direct, cât și indirect de la pacienții pe care i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era obligată în virtutea funcției, respectiv eliberarea deciziei asupra capacității de muncă privind acordarea sau menținerea într-un grad de invaliditate, scop special urmărit de inculpată în baza unei hotărâri infracționale individuale pe care a adoptat-o față de fiecare pacient, în funcție de particularitățile stării sociale a acestuia și ale dosarului său de pensionare.

Prin același rechizitoriu, parchetul a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în vederea completării probatoriului cu privire la un număr de 101 infracțiuni de "luare de mită", pentru care s-a început deja urmărirea penală în cauză, față de medicul T.L., precum și pentru infracțiunile de "abuz în serviciu contra intereselor persoanei" și "abuz în serviciu contra intereselor publice", cu privire la care s-au extins cercetările față de sus-numită. Având în vedere disjungerea dispusă prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, la nivelul unității de parchet s-a constituit Dosarul de urmărire penală nr. 618/P/2011 în care cercetările continuă față de medicul T.L.

și față de celelalte persoane învinuite în cauză, T.L.G., H.B.E. și I.G. Întrucât prejudiciul cauzat prin comiterea celorlalte infracțiuni pentru care s-a dispus disjungerea cauzei și care formează obiectul Dosarului nr. 618/P/2011 nu a fost recuperat, prin Ordonanța din 11 octombrie 2011, emisă în acest dosar, în temeiul art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător mobiliar și indisponibilizarea unor sume de bani în vederea confiscării, asupra bunurilor identificate și ridicate în cursul urmăririi penale, cu prilejul perchezițiilor domiciliare, auto și corporale efectuate.

La data de 31 octombrie 2011, inculpata a depus la dosarul de fond, aflat pe rolul Tribunalului Botoșani, o plângere împotriva Ordonanței din 11 octombrie 2011, dată în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, instanța constatând că această plângere este inadmisibilă, fiind de competența procurorului și dată după sesizarea instanței într-un alt dosar de urmărire penală, respectiv dosarul format în urma disjungerii. Fiind atacată cu recurs această încheiere de către inculpată, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 1252 din 19 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8322/40/2011/a5, a înlăturat dispozițiile prin care s-au respins ca inadmisibile plângerile formulate de inculpata T.L.

și de petentul T.G. și, în temeiul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., a trimis plângerile formulate, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că în ceea ce privește solicitările de restituire a celorlalte bunuri sechestrate, avându-se în vedere că instrumentarea dosarului în care s-a instituit sechestru asigurător se află în prezent în faza de urmărire penală, date fiind dispozițiile art. 168 alin. (1) C. proc. pen. și Decizia nr. 71/2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a plângerilor revine procurorului, și nu instanței de judecată.

Plângerile fiind înaintate parchetului, prin Ordonanța nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 a Prim-Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, în temeiul dispozițiilor art. 168, art. 169, art. 275 și art. 277 - 278 C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de inculpată împotriva măsurilor dispuse prin Ordonanța nr. 618 din 11 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și s-a menținut măsura indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, motivându-se că măsura dispusă a fost în conformitate cu dispozițiile legale. Nemulțumită de soluțiile procurorilor, la data de 9 ianuarie 2012, petenta T.L. s-a adresat instanței cu o plângere solicitând desființarea celor două ordonanțe care sunt nelegale, fiind luate cu neobservarea unor dispoziții legale, inclusiv în materia competenței procurorului de a efectua acte de urmărire penală și cu nerespectarea termenelor procedurale prevăzute de lege.

De asemenea, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., care încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează că "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în termeni rezonabili, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege", cât și Protocolul nr. 1 la Convenție privind protecția proprietății care în art. 1 prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale". Totodată, dispozițiile art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen. încalcă și dispozițiile art. 41 alin. (1), (2) și (7) din Constituția României.

În motivarea plângerii petenta a arătat că cercetarea penală este lovită de nulitate, întrucât fiind acuzată de primirea sumei de 60.000 RON cu titlul de mită (aproximativ 13.000 euro), competența de instrumentare a cauzei revenea procurorilor specializați din cadrul D.N.A., potrivit art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002. Mai arată că, fiind medic, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, deoarece potrivit art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "medicul nu este funcționar public". Susține că a fost angajată cu contract individual de muncă la Casa Județeană de Pensii Botoșani, fiind personal contractual, și nu funcționar public.

Referitor la sechestrul asigurător, petenta susține că acesta a fost luat în mod ilegal și abuziv, iar faptele pentru care este cercetată nu justifică pe lângă indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile și sechestrarea sumelor de 79.430 RON, 3.990 Euro, 100 dolari SUA și 40 lire sterline. Întrucât excepția de neconstituționalitate a fost formulată odată cu plângerea împotriva ordonanței prim-procurorului, iar soluționarea pe fond a plângerii nu presupune administrarea și a altor probe, tribunalul, pentru o mai bună administrare a justiției, a unit excepția cu fondul, a pronunțat o singură sentință.

A reținut prima instanță că aspectele sesizate de petentă nu pot fi analizate și soluționate în acest cadru procesual, întrucât plângerea este inadmisibilă, atât în ceea ce privește Ordonanța nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 a Prim-Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cât și excepția de neconstituționalitate referitoare la disp art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen. Așa cum s-a arătat în precedent, prin Ordonanța din 28 decembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost respinsă plângerea formulată de inculpata T.L. împotriva măsurilor dispuse prin Ordonanța nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2012 a procurorului M.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Ori, potrivit art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., introdus prin art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor, plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă. Anterior completării art. 278 alin. (2) C. proc. pen. cu alin. (2 1 ), s-a pronunțat în acest sens și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. LVII/2007 statuând că: "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă". Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen. s-a reținut că prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 158/9.03.2012, Curtea Constituțională a decis că prevederile textului de lege vizat sunt constituționale, având drept scop celeritatea soluționării cauzelor penale și nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție și a dreptului la un recurs efectiv (art. 13 și art. 21 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), în acest caz nefiind încălcate nici dispozițiile art. 21 din Constituție. În art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt prevăzute situațiile în care Curtea Constituțională poate fi sesizată pentru a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe.

Potrivit alin. (5) din același act normativ, orice excepție contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) este inadmisibilă. Ca atare, în temeiul art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta T.L. împotriva Ordonanței de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011, emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, cât și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., petenta fiind obligată să suporte cheltuielile judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, a arătat că se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 ce modifică Codul de procedură penală prin introducerea alin. (2 1 ) al art. 278 C. proc. pen. și care în opinia sa încalcă accesul la justiție consfințit de Constituția României (art. 21), precum și prevederile art. 41 din Constituție, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție privind protecția proprietății, art. 2 din Protocolul nr. 7. A mai solicitat admiterea plângerii formulate împotriva celor două ordonanțe, măsura asigurătorie a popririi banilor fiind abuzivă și ilegală.

Prin memoriul depus la dosar la data de 21 mai 2012, petenta a invocat puterea de lucru judecat privind admisibilitatea unui astfel de recurs, având în vedere decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 mai 2012 în Dosar nr. 1876/40/2010. Petenta, printr-un memoriu înaintat instanței cu ocazia soluționării prezentei cauze, a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 care modifică alin. (10) al art. 278 1 C. proc. pen. și care, în opinia sa, contravine disp. art. 21 din Constituție și art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un recurs efectiv. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții de neconstituționalitate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor invocate în fața instanțelor de judecată privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei. Dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., și cu privire la care petenta susține că încalcă prevederile mai sus menționate, prevăd că "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.". Or, în speță, prin sentința atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentă împotriva ordonanțelor pronunțate de procuror și întemeiată pe disp. art. 278 alin. (1), (2) C. proc.

pen., prin care s-a respins cererea de ridicare a măsurii indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, astfel că acest text de lege pretins neconstituțional nu este aici aplicabil. Astfel, din acest punct de vedere, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția invocată neavând legătură cu cauza. Față de cele mai sus reținute, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petentă cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., ca inadmisibilă. Instanța a analizat pe fond și nu a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentă împotriva sentinței mai sus arătate, în interpretarea coroborată a prevederilor art. 385 1 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. și a art. 168 alin. (2) C. proc. pen. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat sub aspectul respingerii plângerii, însă întemeiat sub aspectul soluției pronunțate în cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.

Or, față de dispozițiile de mai sus, Curtea a constatat că prima instanță în mod corect a respins plângerea formulată de petentă împotriva Ordonanței de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și împotriva Ordonanței nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca inadmisibilă. Așadar, recursul declarat de petentă împotriva acestei soluții a fost respins, în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat. În ceea ce privește dispoziția primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 alin. (2 1 ) C. proc.

pen., Curtea a constatat că recursul declarat de petentă sub acest aspect este întemeiat, iar cererea, admisibilă. Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În speță, s-a apreciat că dispoziția legală invocată este în prezent în vigoare, are legătură cu cauza și nu a fost constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

De asemenea, ea nu contravine disp. art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, și au fost respectate cerințele prev. de art. 10 alin. (2) din același act normativ. Potrivit art. 21 alin. (1), (2) din Constituție orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar alin. (4) stipulează faptul că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Art. 41 din Constituție prevede: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă. (2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. (4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.". Art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială a drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.". Conform art. 1 din Protocolul 1, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor". Potrivit art. 2 din Protocolul 7 stipulează că "orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.". Pe fond, față de normele constituționale și cele europene invocate, a apreciat Curtea că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, împotriva actelor procurorului poate fi făcută plângere la procurorul ierarhic superior. În faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta pentru eliminarea unor garanții procesuale, precum cea în speță, cu condiția ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanța de judecată.

Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de existența unei proceduri cu caracter special instituite de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., în condițiile acolo reglementate, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. Rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (2 1 ) C. proc. pen., nu înlătură dreptul părții interesante de a formula plângere, în condițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de clasare și nici dreptul de a beneficia de garanțiile procesuale care însoțesc faza judecății propriu-zise și de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

Modul actual de reglementare al dreptului de acces la justiție, în ceea ce privește plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, este în concordanță cu abordarea europeană a acestui concept, căci, în accepțiunea Convenției, exercitarea dreptului de acces la justiție presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri judiciare în fața căreia să se poată realiza, efectiv, acest drept. Prin urmare, s-a apreciat că nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil ori dreptul la muncă, ori a celorlalte drepturi invocate de către petentă în motivarea cererii formulate. Împotriva acestei decizii, în termen legal petiționara a declarat recurs.

Prin înscrisul depus ulterior la dosar, petiționara a formulat precizări cu privire la dispoziția ce înțelege să o atace, respectiv cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Examinând recursul declarat de petiționară doar cu privire la dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenta T.L. cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 287 1 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Examinând excepția invocată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite toate cerințele de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, având în vedere că excepția privește o dispoziție dintr-o lege care este în vigoare, că nu a fost examinată și admisă de către Curtea Constituțională, este invocată de către o parte din proces, însă nu are legătură cu cauza.

Potrivit art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale. În cauză, verificând condițiile expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ: Astfel, dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., și cu privire la care petenta susține că încalcă prevederile mai sus menționate, prevăd că "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.". Or, în speță, prin sentința atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentă împotriva ordonanțelor pronunțate de procuror și întemeiată pe disp.

art. 278 alin. (1), (2) C. proc. pen., prin care s-a respins cererea de ridicare a măsurii indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, astfel că acest text de lege pretins neconstituțional nu este aici aplicabil. Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă, pe de o parte, necesitatea ca excepția ridicată să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, iar pe de altă parte, să fie îndeplinită condiția relevanței. Sub aspectul condiției relevanței se impune a se observa că dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, fac referire la legi sau ordonanțe ori dispoziții ale acestora care au legătură cu soluționarea cauzei, ori excepția invocată de petentă nu are legătură cu prezenta cauză. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara T.L. împotriva Deciziei penale nr. 510 din 28 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara T.L. împotriva Deciziei penale nr. 510 din 28 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ