ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2814/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2814/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față,
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia
penală nr. 397 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția
penală și pentru cauze cu minori, a
respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva
sentinței penale nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată
în dosarul nr. 1011/314/2012.
Pentru a hotărî
astfel, a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 1011/314/2012 la
dat de 20 iunie 2012,
petentul B.P. a formulat cerere de îndreptare eroare
materială
strecurată în conținutul deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții
de Apel
Suceava
pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012.
Prin sentința
penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată
în dosarul nr. 11/314/2012,
în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de
revizuire a sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei
Suceava,
formulată de revizuentul B.P., fiind obligat să plătească statului
suma de 50 iei cu titlul de cheltuieli
judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
următoarele:
Prin Rezoluția nr. 199/P/2010
din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de
neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul
Ș.A., cercetat pentru
săvârșirea
infracțiunii de tulburare posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în
temeiul
dispozițiilor art. 10 lit. a)
C. proc. pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că,
fapta
reclamată nu există.
Împotriva
soluției a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând că
soluția este netemeinică și nelegală.
Prin rezoluția nr. 259/11/2/2010 din data de 19 octombrie 2010 a fost respinsă
plângerea formulată de către l.L. și menținută
Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza
dosarului rezultă că soluția
dată este corectă.
Împotriva
măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria
Câmpulung
Moldovenesc potrivit art. 278
1
C. proc. pen., petenta l.
L., arătând că Ș.A. a săvârșit
infracțiunea de tulburarea de
posesie. Întrucât
i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa așa cum rezultă
din certificatul tabular și din adeverința
eliberată de Primăria Vama. Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reținut
faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub
semnătură
privată, deoarece pentru „așa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte
autentice și mai mult decât atât nu era singura
moștenitoare a soțului său pentru a efectua
această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acțiune în revendicare
ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung
Moldovenesc pentru
acest teren, dar
că pentru a fost admisă o astfel de acțiune este necesară intervenția și a
celorlalți proprietari. Faptul că intimatul a
ocupat aceasta suprafață de teren în mod abuziv,
faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil,
consideră petenta că
întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de „tulburare de posesie” în sarcina
intimatului.
A fost dispusă
atașarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Prima instanță,
analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că
plângerea formulata este nefondată, a respins-o, conform art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru
următoarele motive:
l.L., împreună
cu soțul său au deținut suprafața de 5370 mp teren situat
în comuna Vama,
la locul numit L.F. După decesul soțului său în anul 1992, petenta, împreună cu
fiul său l.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafața de
1300 mp lui Ș.A.,
acesta având teren proprietate învecinat cu cel
cumpărat. În urma acestei vânzări,
intimatul Ș.A. a fost trecut cu acest teren
în rolul agricol. În anul 2009, l.L.
l-a acționat în judecată pe intimat pentru
revendicare, acțiune ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009
în care, la
termenul din data de 02
noiembrie 2009 a renunțat la judecată. În cadrul acestui
dosar, prin precizările depuse petenta recunoaște
că a vândut suprafața de
13 ari prin
înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe cale separată.
Din declarațiile martorilor audiați în dosarul de
urmărire penală (propuși de către
reclamantă),
respectiv B.F.C. și L.G. rezultă că Ș.A. nu a pătruns niciodată pe suprafața de
4070 mp teren, ba mai mult,
chiar
petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze, iar
în urmă cu
2 ani petenta și-a
întocmit documentația pentru acel teren ca să poată primi subvenție
agricolă.
În condițiile în
care, în fața organelor de urmărire penală, atât intimatul cât și
petenta, au susținut că dețin,
fiecare, suprafețele de teren cu privire la care pretind un
drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul
intervenit, si care vizează legalitatea sau nu
a convenției de înstrăinare sub semnătură privată are, în realitate, un
caracter civil. El poate fi soluționat pe alte cai procesuale, înaintea
instanțelor civile, pentru lămurirea atât
a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei despărțitoare dintre
ele, precum și pentru
lămurirea
titlului de proprietate al fiecăreia dintre părți asupra suprafeței de teren f
de
5370 mp, respectiv asupra părții
de 1300 mp din suprafața de 5370 mp.
Așa fiind,
plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței sus-menționate, a
declarat recurs petenta l.L.,
arătând, prin
apărătorul ales, că singurul motiv de nemulțumire este acela că instanța de
fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunțat o hotărâre
irevocabilă,
instituție care nu se
regăsește în procedura penală și mai mult decât atât a lipsit partea de
dreptul
la apărare.
La termenul de
judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanța, din oficiu, a pus în
discuția
părților excepția inadmisibilității recursului, reținând că alineatul 10 al art.
278
1
C. proc. pen., astfel după cum a fost modificat prin art.
XVIII PCT. 39 din Legea
nr.
202/2010, prevede că „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)
este
definitivă."
Totodată, prin
decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis că
„Cererea de revizuire îndreptată
împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă."
Având în vedere
că prima instanță a respins plângerea împotriva rezoluției
procurorului
formulată de petenta I.L., ca nefondată, soluție pronunțată în
conformitate cu
dispozițiile art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea
a constatat că
hotărârea atacată este definitivă, nefiind atacabilă cu apel sau
recurs, în cauză fiind dată,
deci,
excepția inadmisibilității recursului.
Prin încheierea
din camera de consiliu din data de 28 iunie 2012, pronunțată în
dosarul nr. 1011/314/2012,
Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu
minori, a reținut următoarele:
Pentru a hotărî
astfel, a reținut următoarele:
Prin cererea
adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 1011/314/2012 la data
de 20 iunie 2012,
calificată de către acesta drept contestație la executare, petentul B.P. a
solicitat să se anuleze decizia nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel
Suceava
și repunerea
cauzei pe rol pentru îndreptarea erorilor arătate de către acesta în
conținutul deciziei. Astfel, în motivarea cererii
sale petentul a arătat, în esență, că nu s-a
judecat cu numitul Ș.A., nu știe cine este acesta iar paginile 2 și 3
din
conținutul deciziei instanței de
recurs este eronat, referindu-se la alte persoane și alte
infracțiuni
decât cele din litigiul în care petentul a fost parte.
Instanța a procedat la calificarea
cererii drept cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul
deciziei penale nr. 397 din data de 23 aprilie 2012
pronunțată de Curte de Apel Suceava în dosar nr. 1011/314/2012, la care
petentul face
referire și în care a avut calitatea de recurent -
revizuient.
Analizând cererea
formulată, instanța constată că aceasta este întemeiată.
Prin decizia
penală nr. 397 din data de 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava s-a
respins, ca inadmisibil, recursul
declarat de revizuientul B.P. împotriva
sentinței
penale nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul
nr.
1011/314/2012, acesta fiind obligat la plata către stat a sumei de
50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Din toate actele
dosarului reiese faptul că judecata s-a purtat între numiții B.
P., în calitate
de revizuient, și numiții V.E. și l.T., în calitate de
intimați. Actele
existente la dosarul cauzei - minuta, partea introductivă a deciziei, parțial
expunerea
(considerentele) și dispozitivul deciziei, atestă în mod cert care au fost
părțile
implicate în
cauză, soluția pronunțată de către instanța de recurs și, parțial,
considerentele avute în vedere la pronunțarea
soluției. Așadar, având în vedere faptul că
doar în considerentele deciziei menționate au fost trecute din eroare,
cu ocazia
tehnoredactării,
considerentele unei alte decizi, identificată de Curte pe baza referatului
întocmit la 28 iunie 2012 și a înscrisurilor atașate la dosar ca fiind decizia
penală nr. 86 din
31 ianuarie 2011 a
Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, instanța
constată
că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 195 C. proc. pen., referitoare la
îndreptarea erorilor materiale.
Instanța a dispus îndreptarea erorii
materiale de tehnoredactare din
considerentele
deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel
Suceava,
secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012,
începând cu alin. (4) până la alin. (14) inclusiv
și dispozițiile din considerentele reprezentând motivarea instanței de recurs
referitoare la numele și calitatea părții și
respectiv sentința penală recurată, prezentate în alineatele
15-20,
în sensul că în loc
de:
„Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rezoluția nr.
199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de
neîncepere a
urmăririi penale față de făptuitorul Ș.A., cercetat pentru
săvârșirea
infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în
temeiul
dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât pe parcursul cercetărilor
s-a stabilit
că, fapta
reclamată nu există.
Împotriva
soluției a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând
că soluția este
netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 259/11/2/2010 din data de
19 octombrie 2010 a fost respinsă
plângerea formulată de către l.L. și menținută
Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza
dosarului rezultă că soluția
dată este corectă.
Împotriva
măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria
Câmpulung
Moldovenesc potrivit art. 278
1
C. proc. pen., petenta
l.L., arătând că
Ș.A. a săvârșit infracțiunea de tulburarea de
posesie întrucât i-a ocupat în mod
abuziv terenul care este proprietatea sa așa cum
rezultă din certificatul tabular și
din adeverința eliberată de Primăria Vama. Petenta arată
că în mod eronat
Parchetul a reținut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act
sub semnătură privată, deoarece pentru „așa zisa vânzare” nu au fost perfectate
acte
autentice și mai
mult decât atât nu era singura moștenitoare a soțului său pentru a
efectua această înstrăinare. Petenta arată că a
introdus acțiune în revendicare ce
formează
obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc
pentru
acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acțiune este necesară
intervenția și a celorlalți proprietari. Faptul că
intimatul a ocupat această suprafață de
teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de
proprietate în mod valabil, consideră petenta că întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de „tulburare de
posesie” în sarcina
intimatului.
A fost dispusă
atașarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Prima instanță,
analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că
plângerea formulată este nefondată, a respins-o, conform art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,
pentru următoarele motive:
l.L., împreună cu
soțul său au deținut suprafața de 5370 mp teren situat
în comuna Vama, la locul numit L.F.
După decesul soțului său în anul
1992,
petenta, împreună cu fiul său l.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafața
de 1300 mp lui Ș.A., acesta având teren proprietate
învecinat cu cel cumpărat. În urma acestei
vânzări, intimatul Ș.A. a fost
trecut
cu acest teren în rolul agricol. În anul 2009, l.L. l-a acționat în judecată pe
intimat pentru revendicare, acțiune
ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data
de 02 noiembrie 2009 a renunțat la judecată. În cadrul
acestui dosar, prin precizările depuse petenta
recunoaște că a vândut
suprafața de
13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe
cale separată. Din declarațiile martorilor audiați
în dosarul de urmărire penală (propuși de
către reclamantă), respectiv B.F.C. și L.G.
rezultă că Ș.A. nu a pătruns niciodată pe
suprafața de 4070 mp teren, ba
mai
mult, chiar petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl
lucreze,
iar în urmă cu 2 ani
petenta și-a întocmit documentația pentru acel teren ca să poată
primi
subvenție agricolă.
În condițiile în
care, în fața organelor de urmărire penală, atât intimatul cât si
petenta, au
susținut că dețin, fiecare, suprafețele de teren cu privire la care pretind un
drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează
legalitatea sau
nu a convenției de înstrăinare sub semnătură privată are,
în realitate, un caracter civil. El
poate fi soluționat pe alte cai procesuale, înaintea
instanțelor civile, pentru lămurirea atât
a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei
despărțitoare dintre ele, precum și pentru
lămurirea titlului de proprietate
al fiecăreia dintre părți asupra suprafeței de teren de 5370
mp, respectiv asupra părții de 1300 mp
din suprafața de 5370 mp. Așa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Conform art. 192
alin. (2) C. proc. pen., petenta l.L. a fost obligată
să plătească statului suma 100 lei
cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței sus-menționate, a
declarat recurs petenta l.L.,
arătând, prin
apărătorul ales, că singurul motiv de nemulțumire este acela că instanța de
fond, prevalându-se de modificările procedurii
penale, a pronunțat o hotărâre irevocabilă,
instituție care nu se regăsește în procedura penală și mai mult decât
atât a lipsit partea
de dreptul la apărare.
La termenul de
judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanța, din oficiu, a pus în
discuția părților excepția
inadmisibilității recursului.”
S-a dispus a se
trece așa cum era corect, respectiv:
„La data de 3
februarie 2012, împreună cu concluziile sale de respingere, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu privire la cererea
de
revizuire
formulată de revizuentul B.P. a Sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011,
pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. 2490/314/2011.
Urmare a
verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a reținut că
prin Sentința penală nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava
instanța a respins plângerea formulată potrivit art. 278
1
C. proc.
pen., de petentul B.P.
împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului
de pe lângă Judecătoria Suceava,
pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin
Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din
26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe
lângă Judecătoria Suceava, intimați fiind V.E. și l.T., și s-au menținut actele
atacate ca fiind legale și temeinice. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
petentul a fost obligat la plata cheltuielilor
judiciare avansate de stat.
Parchetul de pe
lângă Judecătoria Suceava a solicitat respingerea cererii de
revizuire ca inadmisibilă motivat de
faptul că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunțate într-o cauză având
ca obiect plângerea împotriva actelor procurorului,
formulate în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., întrucât, în
raport cu prevederile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., numai hotărârile
judecătorești definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei
printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de
încetare a procesului penal pot fi atacate pe această cale extraordinară de
atac, astfel încât hotărârile pronunțate în
procedura reglementată de dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen.,
nu îndeplinesc această condiție.
Analizând
admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanța a reținut
următoarele:
Prin Sentința
penală definitivă nr. 509 din 7 septembrie 2011, Judecătoria Suceava a respins,
ca
nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278
1
C. proc. pen., de
petentul B.P.
împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Suceava,
pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin
Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din
26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe
lângă Judecătoria Suceava, intimați
fiind
V.E. și l.T., fiind menținute actele atacate ca legale și temeinice.
Potrivit
Deciziei nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiției pronunțată în
soluționarea unui
Recurs în interesul legii s-a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată
împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a)
și b) C.
proc. pen., este inadmisibilă”.
Având în vedere
că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive
pronunțate în
temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., instanța a
respins, ca inadmisibilă ,cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 509 din 07
septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava,
formulată
de revizuentul B.P.
Raportat la
această soluție, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.
pen, revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de lei cu
titlul de cheltuieli
judiciare
avansate în proces.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs revizuientul B.P., criticând-
o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de
judecată din data de 23 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a pus în
discuția
părților excepția inadmisibilității recursului, iar cu privire la numele,
calitatea
părții și numărul de sentință recurată prezentate în considerentele
finale, în alineatele 15
- 20, s-a dispus a se trece „revizuientul B.P.” în loc
de „petenta l.L.” și
„sentința penală nr. 148 din 07 martie 2012 a
Judecătoriei Suceava” în loc de „sentința
penală nr. 330 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei
Câmpulung Moldovenesc”, și va menține celelalte considerentele ce au stat la
baza soluției adoptată în recurs.
Pentru
aceste motive s-a dispus:
Admiterea
cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul B.
P.
În baza art. 195
C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale de
tehnoredactare
din considerentele deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 pronunțată de
Curtea de Apel
Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012,
începând cu alin. (4) până la alin. (14) inclusiv și dispozițiile din
considerentele reprezentând motivarea
instanței de recurs referitoare la numele și
calitatea
părții și respectiv sentința penală recurată, prezentate în alin. (
15) –
(20),
în
sensul că în loc de:
„Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut următoarele:
Prin
Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de
neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul
Ș.A., cercetat pentru
săvârșirea
infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în
temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.,
întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit
că, fapta reclamată nu
există.
Împotriva
soluției a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând
că soluția este
netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 259/11/2/2010 din data de
19 octombrie 2010 a fost respinsă
plângerea formulată de către l.L. și menținută
Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza
dosarului rezultă că soluția
dată este corectă.
Împotriva
măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria
Câmpulung
Moldovenesc potrivit art. 278
1
C. proc. pen., petenta l.L., arătând
că Ș.A. a săvârșit infracțiunea de tulburarea de
posesie, întrucât i-a ocupat în mod
abuziv terenul care este proprietatea sa așa cum
rezultă din certificatul tabular și
din adeverința eliberată de Primăria Vama. Petenta arată că în mod eronat
Parchetul a reținut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act
sub semnătură privată, deoarece pentru „așa zisa vânzare” nu au fost perfectate
acte
autentice și mai
mult decât atât nu era singura moștenitoare a soțului său pentru a efectua
această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acțiune în revendicare ce
formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009
al Judecătoriei C-lung Moldovenesc
pentru acest teren, dar că pentru a
fost admisă o astfel de acțiune este necesară
intervenția
și a celorlalți proprietari. Faptul că intimatul a ocupat această suprafață de
teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără
a avea titlu de proprietate în mod valabil,
consideră petenta că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de „tulburare de
posesie” în sarcina intimatului.
A fost dispusă
atașarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Prima instanță,
analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că
plângerea formulată este nefondată, a respins-o, conform art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,
pentru următoarele motive:
H.L., împreună cu
soțul său au deținut suprafața de 5370 mp teren situat
în comuna Vama,
la locul numit L.F. După decesul soțului său în anul
1992, petenta,
împreună cu fiul său H.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafața de 1300 mp
lui Ș.A., acesta având teren proprietate
învecinat cu cel cumpărat. în urma acestei vânzări,
intimatul Ș.A. a fost
trecut cu acest teren în rolul agricol. În anul 2009, H.L.
l-a acționat în judecată pe
intimat pentru revendicare, acțiune ce a format obiectul
dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data de 02 noiembrie 2009
a renunțat la judecată. În cadrul
acestui dosar, prin precizările depuse petenta recunoaște
că a vândut
suprafața de 13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va
ataca acest act pe
cale separată. Din declarațiile martorilor audiați în
dosarul de urmărire penală (propuși de
către reclamantă), respectiv B.F.C. și L.G.
rezultă că Ș.A. nu
a pătruns niciodată pe suprafața de 4070 mp teren, ba
mai mult, chiar
petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze,
iar în urmă cu 2
ani petenta și-a întocmit documentația pentru acel teren ca să poată
primi subvenție agricolă.
În condițiile în
care, în fața organelor de urmărire penală, atât intimatul cât si
petenta, au
susținut că dețin, fiecare, suprafețele de teren cu privire la care pretind un
drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează
legalitatea sau
nu a convenției de înstrăinare sub semnătură privată
are, în realitate, un caracter civil. El
poate fi soluționat pe alte cai procesuale, înaintea
instanțelor civile, pentru lămurirea atât
a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei
despărțitoare dintre ele, precum și pentru
lămurirea titlului de proprietate
al fiecăreia dintre părți asupra suprafeței de teren de 5370
mp, respectiv asupra părții de 1300 mp
din suprafața de 5370 mp.
Așa fiind,
plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Conform art. 192
alin. (2) C. proc. pen., petenta H.L. a fost obligată
să plătească statului suma 100 lei
cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței sus-menționate, a
declarat recurs petenta H.L.,
arătând, prin
apărătorul ales, că singurul motiv de nemulțumire este acela că instanța de
fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunțat o hotărâre
irevocabilă,
instituție care nu se
regăsește în procedura penală și mai mult decât atât a lipsit partea
de
dreptul la apărare.
La termenul de
judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanța, din oficiu, a pus în
discuția părților excepția
inadmisibilității recursului.
S-a trecut așa
cum era corect, respectiv:
„La data de 3
februarie 2012, împreună cu concluziile sale de respingere, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu privire la cererea
de
revizuire
formulată de revizuentul B.P. a Sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011,
pronunțată
de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. 2490/314/2011.
Urmare a
verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a reținut că
prin Sentința penală nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava
instanța a
respins plângerea formulată potrivit art. 278
1
C. proc. pen.,
de petentul B.P.
împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului
de pe lângă Judecătoria Suceava,
pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin
Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din
26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe
lângă Judecătoria Suceava, intimați
fiind V.E. și l.T., și s-au menținut actele atacate ca
fiind legale și
temeinice. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
petentul a fost obligat la plata cheltuielilor
judiciare avansate de stat.
Parchetul de pe
lângă Judecătoria Suceava a solicitat respingerea cererii de
revizuire ca inadmisibilă motivat de
faptul că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunțate într-o cauză având
ca obiect plângerea împotriva actelor procurorului,
formulate în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., întrucât, în
raport cu prevederile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., numai hotărârile
judecătorești definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei
printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de
încetare a procesului penal pot fi
atacate
pe această cale extraordinară de atac, astfel încât hotărârile pronunțate în
procedura reglementată de dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen., nu îndeplinesc această condiție.
Analizând
admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanța a reținut
următoarele:
Prin Sentința
penală definitivă nr. 509 din 7 septembrie 2011, Judecătoria Suceava a respins,
ca
nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278
1
C. proc. pen., de
petentul B.P.
împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă
Judecătoria Suceava,
pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin
Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din
26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe
lângă Judecătoria Suceava, intimați
fiind
V.E. și l.T., fiind menținute actele atacate ca legale și temeinice.
Potrivit
Deciziei nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiției pronunțată în
soluționarea unui
Recurs în interesul legii s-a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată
împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a)
și b) C.
proc. pen., este inadmisibilă".
Având în vedere că revizuentul a
solicitat revizuirea unei hotărâri definitive
pronunțate
în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., instanța
a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 509 din
07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava,
formulată de revizuentul B.P.
Raportat la
această soluție, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.
pen, revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de lei cu
titlul de cheltuieli
judiciare
avansate în proces.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs revizuientul B.P., criticând-
o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de
judecată din data de 23 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a pus în
discuția părților excepția
inadmisibilității recursului,
iar cu privire
la numele, calitatea părții și numărul de sentință recurată prezentate în
considerentele finale, în alineatele 15-20, se va trece „revizuientul B.P.” în
loc de „petenta M.L.” și „sentința penală nr. 148
din 07 martie 2012 a Judecătoriei
Suceava”
în loc de „sentința penală nr. 330 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei
Câmpulung Moldovenesc”, și menține celelalte
considerentele ce au stat la baza soluției
adoptată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28
iunie 2012.
Încheierea de ședință expusă
anterior a fost pronunțată cu opinia separată a domnului
judecător B.I.,
în sensul că:
Prin cererea
adresată acestei instanțe la data de 14 iunie 2012, petentul B.P. a arătat că
decizia nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală
și pentru cauze cu minori este total
eronată.
În motivarea
cererii, petentul a arătat, în esență, că el nu s-a judecat cu Ș.
A., iar
mențiunile de la paginile 2 și 3 sunt eronate, întrucât s-a judecat cu V.
E. și l.T. pentru
depunere de mărturie mincinoasă, nicidecum cu Ș.
A. pentru Legea nr. 18.
În consecință,
petentul a solicitat să i se înmâneze corect ceea ce a solicitat. Analizând
cererea formulată de către petentul B.P., ce a fost calificată
ca fiind una de
îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele deciziei penale
nr. 397din 23
aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru
cauze cu minori,
în dosarul nr. 1011/314/2012, apreciez că aceasta este nefondată,
pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 195
alin. (1) C. proc. pen., îndreptarea
erorilor
materiale, „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se
îndreaptă de însuși organul de urmărire penală
sau de instanța de judecată care a
întocmit actul, la cererea celui
interesat ori din oficiu.”
Apreciez, însă,
că noțiunea de greșeală materială are înțelesul de eroare materială
vizibilă, iar pe
calea prevăzută de art. 195 C. proc. pen., nu se poate obține
motivarea
hotărârii, ori completarea motivării. În acest sens a decis și instanța supremă
(decizia
nr. 8267 din 06 decembrie 2007 a Înaltei Curți de casație și justiție,
pronunțată în dosarul nr.
5861/2007).
Astfel,
obligația judecătorului de a arăta în cadrul hotărârii motivele care au format
convingerea
instanței cu privire la soluția pronunțată este stabilită de art. 356 C. proc.
pen.
De asemenea, conform jurisprudenței C.E.D.O.,
dreptul la un proces echitabil, garantat de
art. 6 din C.E.D.
O. presupune inclusiv motivarea hotărârilor.
Legiuitorul nu
prevede însă posibilitatea substituirii sau a completării motivării
hotărârii
judecătorești de către completul care a pronunțat-o în situația în care părțile
nu
sunt de acord cu
motivarea inițială.
Prin urmare,
întrucât petentul B.P. a solicitat, de fapt, substituirea motivării deciziei
penale nr. 397 din 23 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava,
secția penală și
pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, ceea ce dispozițiile
legale nu
permit, constatând că solicitarea petentului nu se circumscrie dispozițiilor art.
195 C. proc. pen., apreciez că se impunea respingerea, ca nefondată, a cererii
de
îndreptare a erorii
materiale.
Împotriva
deciziei nr. 397 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția
penală și pentru
cauze cu minori, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din camera
de consiliu din
data de 28 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012, Curtea
de Apel Suceava, secția
penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs revizuientul
B. criticând,
prin motivele depuse în scris inițial, hotărârea pronunțată de instanța
de recurs în
sensul că în baza art. 42 alin. (3) și art. 27 alin. (3) C. proc. pen.,
instanța
trebuia să decline competența de soluționare a recursului la Tribunalul
Suceava. De
asemenea, a susținut recurentul revizuient că instanța de apel nu s-a
pronunțat cu privire
la art. 267
3
alin. (3) din Tratatul de
funcționare al Uniunii Europene în sensul că hotărârea
a fost definitivă.
În continuare a
arătat că declară recurs și împotriva tuturor încheierilor de ședință.
Ulterior, prin
motivele ample depuse la dosarul cauzei recurentul revizuient a
susținut, în esență, că înțelege să
critice hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Suceava întrucât sunt indicii
temeinice că martorul V.E. a dat declarații mincinoase, făcând totodată
trimitere și la declarațiile martorilor O.C. și
B.D. care cunosc împrejurările în care s-au desfășurat lucrurile
susținând în
concluzie că înțelege să se judece cu numitul V.E.
Examinând decizia penală atacată sub
toate aspectele de fapt și de drept,
conform
prevederilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că
recursul formulat este
inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.
393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul
revizuirii de cale extraordinară de
atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile
judiciare, cu
privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă,
datorită
recunoașterii de
către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri
conforme cu realitatea și cu prevederile legale.
Din aceleași
dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage
anularea hotărârilor în care judecata
s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac,
revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen.
și numai pentru cazurile
prevăzute de art. 394
din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a
cauzei
penale.
Prin urmare, din
analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării
examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în
condițiile legii.
Instanța de
recurs, respectiv Curtea de Apel Suceava, dincolo de împrejurarea că
hotărârea prin
care a fost soluționată calea de atac a recursului formulat de recurentul
B.P., este
definitivă, recurs care, de altfel a fost respins, ca inadmisibil, fiind
formulat
împotriva unei hotărâri având ca obiect o plângere formulată în condițiile art.
278
1
C. proc.
pen., Înalta Curte constată că ambele instanțe au procedat
corect atunci când au apreciat că cererea de
revizuire formulată de reviziuient este
inadmisibilă și că motivele
invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din
cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C.
proc. pen., invocând decizia nr.
XVII/2007 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secțiile unite, în
pronunțarea
unui recurs în interesul legii prin care s-a reținut că cererea de revizuire
îndreptată
împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul
dispozițiilor art. 278
1
alin. (8) lit.
a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Cu privire la
critica recurentului revizuient în sensul că înțelege să declare
recurs împotriva
încheierilor pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că această critică
este neîntemeiată
având în vedere că toate aceste încheieri au fost pronunțate într-o
cauză inadmisibilă în raport cu
obiectul cauzei, respectiv art. 278
1
C. proc. pen.
Pentru aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen.
, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
revizuientul B.P.
împotriva deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții
de Apel Suceava, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Conform
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va
fi obligat la
cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de revizuientul B.P.
împotriva
deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția
penală
și pentru cauze cu minori.
Obligă
recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.