ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2814/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 397 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinței penale nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012. Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 1011/314/2012 la dat de 20 iunie 2012, petentul B.P. a formulat cerere de îndreptare eroare materială strecurată în conținutul deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012.

Prin sentința penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr. 11/314/2012, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, formulată de revizuentul B.P., fiind obligat să plătească statului suma de 50 iei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul Ș.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, fapta reclamată nu există. Împotriva soluției a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând că soluția este netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 259/11/2/2010 din data de 19 octombrie 2010 a fost respinsă plângerea formulată de către l.L. și menținută Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza dosarului rezultă că soluția dată este corectă. Împotriva măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc potrivit art. 278 1 C. proc. pen., petenta l. L., arătând că Ș.A. a săvârșit infracțiunea de tulburarea de posesie. Întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa așa cum rezultă din certificatul tabular și din adeverința eliberată de Primăria Vama.

Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reținut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub semnătură privată, deoarece pentru „așa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte autentice și mai mult decât atât nu era singura moștenitoare a soțului său pentru a efectua această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acțiune în revendicare ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc pentru acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acțiune este necesară intervenția și a celorlalți proprietari. Faptul că intimatul a ocupat aceasta suprafață de teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil, consideră petenta că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tulburare de posesie” în sarcina intimatului.

A fost dispusă atașarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Prima instanță, analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că plângerea formulata este nefondată, a respins-o, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru următoarele motive: l.L., împreună cu soțul său au deținut suprafața de 5370 mp teren situat în comuna Vama, la locul numit L.F. După decesul soțului său în anul 1992, petenta, împreună cu fiul său l.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafața de 1300 mp lui Ș.A., acesta având teren proprietate învecinat cu cel cumpărat. În urma acestei vânzări, intimatul Ș.A. a fost trecut cu acest teren în rolul agricol.

În anul 2009, l.L. l-a acționat în judecată pe intimat pentru revendicare, acțiune ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data de 02 noiembrie 2009 a renunțat la judecată. În cadrul acestui dosar, prin precizările depuse petenta recunoaște că a vândut suprafața de 13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe cale separată. Din declarațiile martorilor audiați în dosarul de urmărire penală (propuși de către reclamantă), respectiv B.F.C. și L.G. rezultă că Ș.A. nu a pătruns niciodată pe suprafața de 4070 mp teren, ba mai mult, chiar petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze, iar în urmă cu 2 ani petenta și-a întocmit documentația pentru acel teren ca să poată primi subvenție agricolă.

În condițiile în care, în fața organelor de urmărire penală, atât intimatul cât și petenta, au susținut că dețin, fiecare, suprafețele de teren cu privire la care pretind un drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează legalitatea sau nu a convenției de înstrăinare sub semnătură privată are, în realitate, un caracter civil. El poate fi soluționat pe alte cai procesuale, înaintea instanțelor civile, pentru lămurirea atât a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei despărțitoare dintre ele, precum și pentru lămurirea titlului de proprietate al fiecăreia dintre părți asupra suprafeței de teren f de 5370 mp, respectiv asupra părții de 1300 mp din suprafața de 5370 mp.

Așa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată. Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs petenta l.L., arătând, prin apărătorul ales, că singurul motiv de nemulțumire este acela că instanța de fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunțat o hotărâre irevocabilă, instituție care nu se regăsește în procedura penală și mai mult decât atât a lipsit partea de dreptul la apărare. La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, reținând că alineatul 10 al art. 278 1 C. proc.

pen., astfel după cum a fost modificat prin art. XVIII PCT. 39 din Legea nr. 202/2010, prevede că „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă." Totodată, prin decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis că „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă." Având în vedere că prima instanță a respins plângerea împotriva rezoluției procurorului formulată de petenta I.L., ca nefondată, soluție pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a constatat că hotărârea atacată este definitivă, nefiind atacabilă cu apel sau recurs, în cauză fiind dată, deci, excepția inadmisibilității recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut următoarele: Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 1011/314/2012 la data de 20 iunie 2012, calificată de către acesta drept contestație la executare, petentul B.P. a solicitat să se anuleze decizia nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava și repunerea cauzei pe rol pentru îndreptarea erorilor arătate de către acesta în conținutul deciziei. Astfel, în motivarea cererii sale petentul a arătat, în esență, că nu s-a judecat cu numitul Ș.A., nu știe cine este acesta iar paginile 2 și 3 din conținutul deciziei instanței de recurs este eronat, referindu-se la alte persoane și alte infracțiuni decât cele din litigiul în care petentul a fost parte.

Instanța a procedat la calificarea cererii drept cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei penale nr. 397 din data de 23 aprilie 2012 pronunțată de Curte de Apel Suceava în dosar nr. 1011/314/2012, la care petentul face referire și în care a avut calitatea de recurent - revizuient. Analizând cererea formulată, instanța constată că aceasta este întemeiată. Prin decizia penală nr. 397 din data de 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinței penale nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012, acesta fiind obligat la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Din toate actele dosarului reiese faptul că judecata s-a purtat între numiții B. P., în calitate de revizuient, și numiții V.E. și l.T., în calitate de intimați. Actele existente la dosarul cauzei - minuta, partea introductivă a deciziei, parțial expunerea (considerentele) și dispozitivul deciziei, atestă în mod cert care au fost părțile implicate în cauză, soluția pronunțată de către instanța de recurs și, parțial, considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției. Așadar, având în vedere faptul că doar în considerentele deciziei menționate au fost trecute din eroare, cu ocazia tehnoredactării, considerentele unei alte decizi, identificată de Curte pe baza referatului întocmit la 28 iunie 2012 și a înscrisurilor atașate la dosar ca fiind decizia penală nr. 86 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 195 C. proc.

pen., referitoare la îndreptarea erorilor materiale. Instanța a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare din considerentele deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, începând cu alin. (4) până la alin. (14) inclusiv și dispozițiile din considerentele reprezentând motivarea instanței de recurs referitoare la numele și calitatea părții și respectiv sentința penală recurată, prezentate în alineatele 15-20, în sensul că în loc de: „Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul Ș.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, fapta reclamată nu există. Împotriva soluției a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând că soluția este netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 259/11/2/2010 din data de 19 octombrie 2010 a fost respinsă plângerea formulată de către l.L. și menținută Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza dosarului rezultă că soluția dată este corectă. Împotriva măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc potrivit art. 278 1 C. proc. pen., petenta l.L., arătând că Ș.A. a săvârșit infracțiunea de tulburarea de posesie întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa așa cum rezultă din certificatul tabular și din adeverința eliberată de Primăria Vama.

Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reținut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub semnătură privată, deoarece pentru „așa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte autentice și mai mult decât atât nu era singura moștenitoare a soțului său pentru a efectua această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acțiune în revendicare ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc pentru acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acțiune este necesară intervenția și a celorlalți proprietari. Faptul că intimatul a ocupat această suprafață de teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil, consideră petenta că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tulburare de posesie” în sarcina intimatului.

A fost dispusă atașarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Prima instanță, analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că plângerea formulată este nefondată, a respins-o, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru următoarele motive: l.L., împreună cu soțul său au deținut suprafața de 5370 mp teren situat în comuna Vama, la locul numit L.F. După decesul soțului său în anul 1992, petenta, împreună cu fiul său l.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafața de 1300 mp lui Ș.A., acesta având teren proprietate învecinat cu cel cumpărat. În urma acestei vânzări, intimatul Ș.A. a fost trecut cu acest teren în rolul agricol.

În anul 2009, l.L. l-a acționat în judecată pe intimat pentru revendicare, acțiune ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data de 02 noiembrie 2009 a renunțat la judecată. În cadrul acestui dosar, prin precizările depuse petenta recunoaște că a vândut suprafața de 13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe cale separată. Din declarațiile martorilor audiați în dosarul de urmărire penală (propuși de către reclamantă), respectiv B.F.C. și L.G. rezultă că Ș.A. nu a pătruns niciodată pe suprafața de 4070 mp teren, ba mai mult, chiar petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze, iar în urmă cu 2 ani petenta și-a întocmit documentația pentru acel teren ca să poată primi subvenție agricolă.

În condițiile în care, în fața organelor de urmărire penală, atât intimatul cât si petenta, au susținut că dețin, fiecare, suprafețele de teren cu privire la care pretind un drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează legalitatea sau nu a convenției de înstrăinare sub semnătură privată are, în realitate, un caracter civil. El poate fi soluționat pe alte cai procesuale, înaintea instanțelor civile, pentru lămurirea atât a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei despărțitoare dintre ele, precum și pentru lămurirea titlului de proprietate al fiecăreia dintre părți asupra suprafeței de teren de 5370 mp, respectiv asupra părții de 1300 mp din suprafața de 5370 mp.

Așa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta l.L. a fost obligată să plătească statului suma 100 lei cheltuieli judiciare. Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs petenta l.L., arătând, prin apărătorul ales, că singurul motiv de nemulțumire este acela că instanța de fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunțat o hotărâre irevocabilă, instituție care nu se regăsește în procedura penală și mai mult decât atât a lipsit partea de dreptul la apărare. La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului.” S-a dispus a se trece așa cum era corect, respectiv: „La data de 3 februarie 2012, împreună cu concluziile sale de respingere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P.

a Sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. 2490/314/2011. Urmare a verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a reținut că prin Sentința penală nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava instanța a respins plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de petentul B.P. împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din 26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, intimați fiind V.E. și l.T., și s-au menținut actele atacate ca fiind legale și temeinice.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă motivat de faptul că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunțate într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva actelor procurorului, formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., întrucât, în raport cu prevederile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., numai hotărârile judecătorești definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate pe această cale extraordinară de atac, astfel încât hotărârile pronunțate în procedura reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., nu îndeplinesc această condiție. Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanța a reținut următoarele: Prin Sentința penală definitivă nr. 509 din 7 septembrie 2011, Judecătoria Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de petentul B.P. împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din 26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, intimați fiind V.E. și l.T., fiind menținute actele atacate ca legale și temeinice. Potrivit Deciziei nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiției pronunțată în soluționarea unui Recurs în interesul legii s-a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., este inadmisibilă”. Având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., instanța a respins, ca inadmisibilă ,cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, formulată de revizuentul B.P. Raportat la această soluție, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen, revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate în proces. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuientul B.P., criticând- o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, iar cu privire la numele, calitatea părții și numărul de sentință recurată prezentate în considerentele finale, în alineatele 15 - 20, s-a dispus a se trece „revizuientul B.P.” în loc de „petenta l.L.” și „sentința penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava” în loc de „sentința penală nr. 330 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc”, și va menține celelalte considerentele ce au stat la baza soluției adoptată în recurs. Pentru aceste motive s-a dispus: Admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul B. P. În baza art. 195 C. proc.

pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare din considerentele deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, începând cu alin. (4) până la alin. (14) inclusiv și dispozițiile din considerentele reprezentând motivarea instanței de recurs referitoare la numele și calitatea părții și respectiv sentința penală recurată, prezentate în alin. ( 15) – (20), în sensul că în loc de: „Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul Ș.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 220 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, fapta reclamată nu există. Împotriva soluției a formulat plângere persoana vătămată l.L., motivând că soluția este netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 259/11/2/2010 din data de 19 octombrie 2010 a fost respinsă plângerea formulată de către l.L. și menținută Rezoluția nr. 199/P/2010 din 25 august 2010, întrucât din analiza dosarului rezultă că soluția dată este corectă. Împotriva măsurilor dispuse de procuror au formulat plângere la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc potrivit art. 278 1 C. proc. pen., petenta l.L., arătând că Ș.A. a săvârșit infracțiunea de tulburarea de posesie, întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul care este proprietatea sa așa cum rezultă din certificatul tabular și din adeverința eliberată de Primăria Vama.

Petenta arată că în mod eronat Parchetul a reținut faptul că ar fi vândut acest teren intimatului, prin act sub semnătură privată, deoarece pentru „așa zisa vânzare” nu au fost perfectate acte autentice și mai mult decât atât nu era singura moștenitoare a soțului său pentru a efectua această înstrăinare. Petenta arată că a introdus acțiune în revendicare ce formează obiectul dosarului civil nr. 2856/206/2009 al Judecătoriei C-lung Moldovenesc pentru acest teren, dar că pentru a fost admisă o astfel de acțiune este necesară intervenția și a celorlalți proprietari. Faptul că intimatul a ocupat această suprafață de teren în mod abuziv, faptul că a îngrădit-o fără a avea titlu de proprietate în mod valabil, consideră petenta că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „tulburare de posesie” în sarcina intimatului.

A fost dispusă atașarea dosarului nr. 199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Prima instanță, analizând probele administrate în dosarul de urmărire penală, constatând că plângerea formulată este nefondată, a respins-o, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru următoarele motive: H.L., împreună cu soțul său au deținut suprafața de 5370 mp teren situat în comuna Vama, la locul numit L.F. După decesul soțului său în anul 1992, petenta, împreună cu fiul său H.G. au vândut din cei 5370 mp teren, suprafața de 1300 mp lui Ș.A., acesta având teren proprietate învecinat cu cel cumpărat. în urma acestei vânzări, intimatul Ș.A. a fost trecut cu acest teren în rolul agricol.

În anul 2009, H.L. l-a acționat în judecată pe intimat pentru revendicare, acțiune ce a format obiectul dosarului nr. 1908/206/2009 în care, la termenul din data de 02 noiembrie 2009 a renunțat la judecată. În cadrul acestui dosar, prin precizările depuse petenta recunoaște că a vândut suprafața de 13 ari prin înscris sub semnătură privată, arătând că va ataca acest act pe cale separată. Din declarațiile martorilor audiați în dosarul de urmărire penală (propuși de către reclamantă), respectiv B.F.C. și L.G. rezultă că Ș.A. nu a pătruns niciodată pe suprafața de 4070 mp teren, ba mai mult, chiar petenta a dat acest teren în urmă cu 14 ani, nepotului său să îl lucreze, iar în urmă cu 2 ani petenta și-a întocmit documentația pentru acel teren ca să poată primi subvenție agricolă.

În condițiile în care, în fața organelor de urmărire penală, atât intimatul cât si petenta, au susținut că dețin, fiecare, suprafețele de teren cu privire la care pretind un drept de proprietate, reiese ca întreg conflictul intervenit, si care vizează legalitatea sau nu a convenției de înstrăinare sub semnătură privată are, în realitate, un caracter civil. El poate fi soluționat pe alte cai procesuale, înaintea instanțelor civile, pentru lămurirea atât a amplasamentelor terenurilor, cât si a liniei despărțitoare dintre ele, precum și pentru lămurirea titlului de proprietate al fiecăreia dintre părți asupra suprafeței de teren de 5370 mp, respectiv asupra părții de 1300 mp din suprafața de 5370 mp.

Așa fiind, plângerea a fost respinsă ca nefondată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta H.L. a fost obligată să plătească statului suma 100 lei cheltuieli judiciare. Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs petenta H.L., arătând, prin apărătorul ales, că singurul motiv de nemulțumire este acela că instanța de fond, prevalându-se de modificările procedurii penale, a pronunțat o hotărâre irevocabilă, instituție care nu se regăsește în procedura penală și mai mult decât atât a lipsit partea de dreptul la apărare. La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2011, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului. S-a trecut așa cum era corect, respectiv: „La data de 3 februarie 2012, împreună cu concluziile sale de respingere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a sesizat Judecătoria Suceava cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuentul B.P.

a Sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. 2490/314/2011. Urmare a verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a reținut că prin Sentința penală nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava instanța a respins plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de petentul B.P. împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din 26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, intimați fiind V.E. și l.T., și s-au menținut actele atacate ca fiind legale și temeinice.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă motivat de faptul că nu pot fi supuse revizuirii hotărârile pronunțate într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva actelor procurorului, formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., întrucât, în raport cu prevederile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., numai hotărârile judecătorești definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate pe această cale extraordinară de atac, astfel încât hotărârile pronunțate în procedura reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., nu îndeplinesc această condiție. Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanța a reținut următoarele: Prin Sentința penală definitivă nr. 509 din 7 septembrie 2011, Judecătoria Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de petentul B.P. împotriva Rezoluției din 17 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunțată în dosarul 4218/P/2009, confirmată prin Rezoluția nr. 1195/11/1/2010 din 26 ianuarie 2011 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, intimați fiind V.E. și l.T., fiind menținute actele atacate ca legale și temeinice. Potrivit Deciziei nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiției pronunțată în soluționarea unui Recurs în interesul legii s-a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., este inadmisibilă". Având în vedere că revizuentul a solicitat revizuirea unei hotărâri definitive pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 509 din 07 septembrie 2011 a Judecătoriei Suceava, formulată de revizuentul B.P. Raportat la această soluție, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen, revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate în proces. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuientul B.P., criticând- o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, iar cu privire la numele, calitatea părții și numărul de sentință recurată prezentate în considerentele finale, în alineatele 15-20, se va trece „revizuientul B.P.” în loc de „petenta M.L.” și „sentința penală nr. 148 din 07 martie 2012 a Judecătoriei Suceava” în loc de „sentința penală nr. 330 din 13 decembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc”, și menține celelalte considerentele ce au stat la baza soluției adoptată în recurs. Definitivă. Pronunțată în ședința publică azi, 28 iunie 2012. Încheierea de ședință expusă anterior a fost pronunțată cu opinia separată a domnului judecător B.I., în sensul că: Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14 iunie 2012, petentul B.P.

a arătat că decizia nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori este total eronată. În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că el nu s-a judecat cu Ș. A., iar mențiunile de la paginile 2 și 3 sunt eronate, întrucât s-a judecat cu V. E. și l.T. pentru depunere de mărturie mincinoasă, nicidecum cu Ș. A. pentru Legea nr. 18. În consecință, petentul a solicitat să i se înmâneze corect ceea ce a solicitat. Analizând cererea formulată de către petentul B.P., ce a fost calificată ca fiind una de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele deciziei penale nr. 397din 23 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, apreciez că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 195 alin. (1) C. proc.

pen., îndreptarea erorilor materiale, „Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.” Apreciez, însă, că noțiunea de greșeală materială are înțelesul de eroare materială vizibilă, iar pe calea prevăzută de art. 195 C. proc. pen., nu se poate obține motivarea hotărârii, ori completarea motivării. În acest sens a decis și instanța supremă (decizia nr. 8267 din 06 decembrie 2007 a Înaltei Curți de casație și justiție, pronunțată în dosarul nr. 5861/2007). Astfel, obligația judecătorului de a arăta în cadrul hotărârii motivele care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată este stabilită de art. 356 C. proc.

pen. De asemenea, conform jurisprudenței C.E.D.O., dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D. O. presupune inclusiv motivarea hotărârilor. Legiuitorul nu prevede însă posibilitatea substituirii sau a completării motivării hotărârii judecătorești de către completul care a pronunțat-o în situația în care părțile nu sunt de acord cu motivarea inițială. Prin urmare, întrucât petentul B.P. a solicitat, de fapt, substituirea motivării deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/314/2012, ceea ce dispozițiile legale nu permit, constatând că solicitarea petentului nu se circumscrie dispozițiilor art. 195 C. proc.

pen., apreciez că se impunea respingerea, ca nefondată, a cererii de îndreptare a erorii materiale. Împotriva deciziei nr. 397 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1011/314/2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs revizuientul B. criticând, prin motivele depuse în scris inițial, hotărârea pronunțată de instanța de recurs în sensul că în baza art. 42 alin. (3) și art. 27 alin. (3) C. proc. pen., instanța trebuia să decline competența de soluționare a recursului la Tribunalul Suceava.

De asemenea, a susținut recurentul revizuient că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la art. 267 3 alin. (3) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene în sensul că hotărârea a fost definitivă. În continuare a arătat că declară recurs și împotriva tuturor încheierilor de ședință. Ulterior, prin motivele ample depuse la dosarul cauzei recurentul revizuient a susținut, în esență, că înțelege să critice hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Suceava întrucât sunt indicii temeinice că martorul V.E. a dat declarații mincinoase, făcând totodată trimitere și la declarațiile martorilor O.C. și B.D. care cunosc împrejurările în care s-au desfășurat lucrurile susținând în concluzie că înțelege să se judece cu numitul V.E.

Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale. Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. Instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Suceava, dincolo de împrejurarea că hotărârea prin care a fost soluționată calea de atac a recursului formulat de recurentul B.P., este definitivă, recurs care, de altfel a fost respins, ca inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri având ca obiect o plângere formulată în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că ambele instanțe au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de reviziuient este inadmisibilă și că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., invocând decizia nr. XVII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în pronunțarea unui recurs în interesul legii prin care s-a reținut că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Cu privire la critica recurentului revizuient în sensul că înțelege să declare recurs împotriva încheierilor pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată având în vedere că toate aceste încheieri au fost pronunțate într-o cauză inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei, respectiv art. 278 1 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva deciziei penale nr. 397 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.