ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 100 din 24 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul disp. art. 403 alin. (3) C.

proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de

revizuire formulată de revizuentul M.D., cu privire la Sentința penală nr. 233

din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia

penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă

prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca inadmisibilă.

În temeiul disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin Adresa

m.1075/HI/6 din 6 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 12 martie 2013 sub nr.

3728/86/2013, a fost înaintată spre competentă soluționare, împreună cu

concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

condamnatul M.D. privind Sentința penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a

Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19

martie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală

nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea

formulată, revizuentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva

martorilor audiați în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă, plângere pe care de altfel a anexat-o la cerere de revizuire și că

un număr de trei martori pot confirma nevinovăția sa. În acest sens, a anexat

declarațiile notariale ale martorilor C.C.D., R.F. și D.S.C.

Analizând cererea,

parchetul a constatat că din cuprinsul Rechizitoriului nr. 520/P/2007 care a

putut fi analizat a rezultat că cel puțin în cursul urmăririi penale au fost

audiați un număr de 10 martori care au confirmat vinovăția inculpatului, pentru

7 dintre ei revizuentul formulând plângere penală.

Față de celelalte

înscrisuri care au fost analizate în cauză, față de probele care rezultă că au

fost administrate și în cursul cercetării judecătorești, s-a apreciat că prin

prezentarea celor trei declarații nu poate fi modificată situația de fapt

rezultată de așa natură încât soluția care ar putea fi dată să fie una de

achitare față de revizuentul M.D.

Revizuentul a atașat

la cererea de revizuire plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Ilfov față de martorii audiați în cauză, un memoriu adresat Organizației pentru

Drepturile Omului, un exemplar din plângerea formulată la Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, toate în copie, declarațiile autentificate ale celor trei

martori și un exemplar al ziarului „Ediție specială" din iulie 2012.

Față de cele

sus-menționate, s-a apreciat că nu sunt date cazurile prevăzute în mod expres

și limitativ de art. 394 C. proc. pen., solicitându-se respingerea cererii de

revizuire ca inadmisibilă.

Analizând, potrivit

art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire

formulată de condamnatul M.D., Tribunalul a constatat următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 233 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr.

6733/86/2009, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală

nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, inculpatul M.D., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

- fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1)

lit. a raportat la art. 76 alin. (1) lit. e C. pen. la pedeapsa de 2 (două)

luni închisoare;

- tentativă la

infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (2), (5) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a, art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea

drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei

principale, parte vătămată fiind T.V.;

- fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., aplicare art. 74 alin. (1)

lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 (două)

luni închisoare;

- tentativă la

infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76

alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și

interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea

pedepsei principale, parte vătămată fiind U.U. din România.

În baza art. 33 lit.

a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare și

interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după

executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe

durata executării pedepsei principale.

S-au emis mandatul de

executare a pedepsei închisorii și Ordinul de interzicere a părăsirii țării nr.

281/2010 la data de 3 noiembrie 2012.

Penitenciarul

Botoșani cu Adresa nr. f 79200 din 14 decembrie 2012 a comunicat: condamnatul

M.D. a fost arestat de I.P.J. Suceava la data de 5 noiembrie 2012; pedeapsa

începe la data de 5 noiembrie 2012 și expiră la data de 4 noiembrie 2015.

Din verificările

efectuate de Biroul executări penale a rezultat că până în prezent, condamnatul

nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 590 din 18 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 7228/1/2012 s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 3557 din 2

noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Căile de atac

promovate împotriva acestei soluții de către inculpat, au fost respinse, ca

nefondate, de instanțele de control judiciar, hotărârea de condamnare în

discuție rămânând definitivă.

Așa cum s-a arătat în

cele ce preced, s-a constata că sentința penală vizată a rămas definitivă,

intrând așadar în puterea lucrului judecat.

Autoritatea de lucra

judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au

această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate

permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o

procedură având caracter excepțional.

Natura juridică

deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte

prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să permită

posibilitatea declanșării acestor căi.

Potrivit art. 403

alin. (1) C. proc. pen., „admisibilitatea în principiu se examinează de către

instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea

procurorului, instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în

condițiile prevăzute de lege și dacă probele strânse în cursul cercetărilor

efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în

principiu".

Fiind o cale de atac

extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și retractare,

legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv care, după

aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitive,

în art. 394 C. proc. pen. fiind prevăzute în mod expres și limitativ, cazurile

în care se poate uzita de această instituție și anume atunci când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

S-a constatat că din

economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul

revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura

erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul judiciar.

Din aceleași

dispoziții, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în

care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

În condițiile în care

este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile

determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în

norma legală precizată, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei

penale.

Tribunalul,

raportându-se la aspectele invocate de către revizuent, prin relaționare la

considerațiile de ordin juridic expuse, a constatat că acesta canalizează

atenția asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și,

analizând aceste dispoziții, se evidențiază că cererea de revizuire întemeiată

în drept pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să

fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la

data soluționării cauzei, iar aceste fapte și împrejurări noi să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare.

În cadrul

reglementării actuale, elementele noi în sensul primului caz de revizuire,

necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența

unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau

convingerea de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi

împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili

că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaștere inexactă a

faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin

probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.

S-a constatat că

pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiții:

a) să se fi

descoperit fapte și împrejurări. Este vorba de „fapte" și

„împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot

contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii).

Deși probele sunt

fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu

se referă la descoperirea de mijloace de probă noi, căci în acest mod

revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea

continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de

probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și

împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar, ceea ce se

cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocelele de probă care ar dovedi

o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.

b) În al doilea rând

faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru

instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanța care a

pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport

de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci când

partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței.

Se va considera că

faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele

sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și atunci când

faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanță

dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora

instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerat

dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă

corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la

pronunțare (Dp. 953/2011 a ICCJ Secția penală).

Dacă însă instanța de

judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat

existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se

mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanță.

c) A treia condiție

este aceea că faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare,

condamnare sau încetare a procesului penal.

În speță, Tribunalul

a constatat că cele invocate de revizuent se referă la faptul că nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, solicitând

achitarea sa. Tribunalul a reținut că reevaluarea probatoriului nu poate fi

niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susține că în

fapt este nevinovat), iar pretinsele afirmații mincinoase ale martorilor nu pot

constitui motiv de revizuire. Mai mult, în cauză nu există o hotărâre

judecătorească definitivă de condamnare a martorilor indicați de revizuent, pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar pe parcursul procesului

penal a fost administrat un probatoriu vast ce a stat la baza soluției date în

ceea ce-l privește pe revizuent.

În consecință,

reținând și Decizia 60/2007 a ICCJ - Secțiile Unite (recurs în interesul

legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive

decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă,

Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Conform disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen., revizuentul a fost obligat să plătească statului suma

de 50 RON cu titlu de cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuentul M.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pentru motivele depuse în scris la dosar și susținute oral în

fața instanței de apel (acestea din urmă fiind consemnate în încheierea de

amânare a pronunțării din data de 10 iunie 2013).

Prin Decizia penală

nr. 94 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul

M.D. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului

Suceava.

A fost obligat

apelantul revizuent să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de

cheltuieli judiciare din apel.

Analizând cauza pe

baza lucrărilor și a materialului din dosar, raportat la dispozițiile art. 403

C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat.

La data de 19

noiembrie 2012, revizuentul M.D. s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul

Suceava cu o cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 233 din 10 noiembrie

2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Sentința penală nr. 31

din 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a ICCJ, prin care a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare.

În motivarea cererii

sale revizuentul M.D. a arătat în esență că el este nevinovat fiind condamnat

pe nedrept la 3 ani de închisoare, că sentința penală de condamnare și decizia

penală din apel sunt nemotivate (nerespectându-se astfel o decizie de casare cu

trimitere a ICCJ dată într-un prim ciclu procesual), că s-a omis reținerea

cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10

lit. a) C. proc. pen. în ceea ce privește cele două infracțiuni de tentativă de

înșelăciune reținute în sarcina sa, că în cauză este vorba nu numai despre o

greșită apreciere a probelor, ci și despre o discordanță între cele reținute de

instanță și conținutul real al probelor ce au condus la o eroare gravă de fapt,

că prima instanță și cea de apel nu au arătat în concret în ce ar consta

acțiunile sale de inducere în eroare a părților vătămate, că s-a dat o greșită

încadrare juridică faptelor pentru care a fost condamnat și că mai mulți

martori noi pot confirma nevinovăția sa (depunând niște declarații de martori

extrajudiciare).

În drept a invocat

revizuentul M.D. prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de

cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorită necunoașterii de către instanța de judecată a unor date

sau împrejurări de care depindea pronunțarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul.

Potrivit art. 394

alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d)

un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat

acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive

nu se pot concilia.

Într-adevăr,

revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, însă, în cauza de față, în

mod corect a apreciat prima instanță că motivele invocate de revizuent nu se

încadrează în acest caz de revizuire.

Motivele invocate de

revizuent (nevinovăția și diverse încălcări ale normelor procedurale de către

instanțele ce l-au condamnat - acestea din urmă putând fi invocate doar ca

motive de apel sau de recurs) nu pot fi asimilate unor fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

De asemenea,

împrejurarea invocată de revizuentul apelant în sensul că există mai mulți

martori care au fost de față la data primului împrumut acordat lui T.Ș. nu

poate fi considerată o faptă sau o împrejurare nouă, ci o încercare a

revizuentului apelant de a obține pe calea revizuirii o prelungire a

probatoriului, situație nepermisă (mai ales că revizuentul apelant nu a

solicitat administrarea acestor probe în fața instanței de apel sau de recurs

în ultimul ciclu procesual și nici nu se invocă, în mod clar în cererea de

revizuire care ar fi situațiile noi, sau împrejurările cunoscute de acești

martori noi).

Nici critica

apelantului revizuent, în sensul că procurorul nu a respectat obligațiile

prevăzute de art. 397 și 399 C. proc. pen. nu este întemeiată.

Potrivit art. 397

alin. (3) C. proc. pen. dacă cererea nu îndeplinește condițiile arătate în

alin. (2) (forma scrisă a cererii și arătarea cazului de revizuire pe care se

întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia), procurorul cheamă

persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizării acesteia.

În cauza de față cererea fost făcută în formă scrisă, a fost motivată în fapt

și s-a indicat, în drept, unul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C.

proc. pen. Prin urmare, procurorul nu avea nici un motiv pentru chemarea

revizuentului apelant în vederea completării și precizării cererii (mai ales că

inculpatul era asistat de un apărător ales).

Potrivit art. 399

alin. (1) C. proc. pen. după introducerea cererii de revizuire procurorul

ascultă, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. (3), persoana care solicită

revizuirea; în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a

verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin

ordonanță. Așa cum rezultă din acest text de lege oportunitatea efectuării de

cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire este lăsată la aprecierea

procurorului, nefiind o obligație imperativă impusă acestuia. În speță,

procurorul a chemat revizuentul la data de 13 decembrie 2012 în vederea

audierii, însă acesta nu a dorit să fie audiat decât în prezenta apărătorului

său ales la data de 19 decembrie 2013. La data de 19 decembrie 2013 apărătorul

ales al revizuentului a solicitat audierea acestuia la o dată ulterioară în

luna ianuarie 2013 pe motiv că dorea să aducă probe noi. La data de 24 ianuarie

2013 procurorul a luat legătura telefonic cu apărătorul ales al revizuentului,

acesta declarând că va depune la cererea de revizuire un număr de 3 declarații

notariale ale unor martori fără a indica numele acestora. La data de 8

februarie 2013 apărătorul ales al revizuentului a depus la procuror o serie de

înscrisuri (declarații de martori extrajudiciare, copii de plângeri penale

formulate împotriva unor martori pentru mărturie mincinoasă). De asemenea,

revizuentul a depus personal unele înscrisuri la procuror. Nu s-a mai solicitat

audierea revizuentului. În aceste condiții, nu se poate reține că procurorul nu

a făcut altceva decât să primească cererea de revizuire și să o înainteze

instanței competente. Față de motivele invocate de revizuent în cererea sa și

față de înscrisurile depuse de acesta, în mod corect procurorul a apreciat că

nu se mai impunea efectuarea altor cercetări conform art. 399 C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins

apelul declarat de revizuentul M.D. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 24

aprilie 2013 a Tribunalului Suceava ca nefondat.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. revizuentul apelant a fost obligat să plătească

statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs revizuentul condamnat solicitând admiterea acestuia și

revizuirea hotărârii de condamnare. A susținut că soluția de condamnare s-a

bazat pe declarațiile unor martori mincinoși și pe unele probe care nu au

legătură cu cauza, astfel că cererea de revizuire apare ca admisibilă și

solicită admiterea recursului în acest sens. A fost invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Recursul declarat

este nefondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată la data de 25 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr.

2/2012, prin care, cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc.

pen. au suferit unele modificări, controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, fiind restrâns doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.,

invocat de recurentul revizuent, acesta a fost menținut, dar a fost exclus din

categoria motivelor care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel că

pentru a fi examinat de instanța de recurs, trebuie respectate condițiile prev.

de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., calea de atac a recursului

trebuie motivată, iar motivele care au condus la promovarea acesteia este

obligatoriu să fie depuse la instanța de control judiciar cu cel puțin 5 zile

înainte de primul termen de judecată, în caz contrar punându-se în discuție

doar cazurile de casare care, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu.

În speță, recurentul

revizuent nu a motivat recursul nici prin cererea de promovare a căii de atac

și nici printr-un memoriu separat depus cu cel puțin 5 zile înainte de primul

termen de judecată din 30 ianuarie 2014.

Întrucât, așa cum s-a

menționat anterior, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat oral de apărătorul recurentului revizuent cu ocazia

judecării cauzei, nu se ia în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. (l) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul M.D.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul M.D. împotriva Deciziei penale nr.

94 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - LM