ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 373/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 100 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D., cu privire la Sentința penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă. În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Prin Adresa m.1075/HI/6 din 6 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 12 martie 2013 sub nr. 3728/86/2013, a fost înaintată spre competentă soluționare, împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.D. privind Sentința penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea formulată, revizuentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva martorilor audiați în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, plângere pe care de altfel a anexat-o la cerere de revizuire și că un număr de trei martori pot confirma nevinovăția sa.

În acest sens, a anexat declarațiile notariale ale martorilor C.C.D., R.F. și D.S.C. Analizând cererea, parchetul a constatat că din cuprinsul Rechizitoriului nr. 520/P/2007 care a putut fi analizat a rezultat că cel puțin în cursul urmăririi penale au fost audiați un număr de 10 martori care au confirmat vinovăția inculpatului, pentru 7 dintre ei revizuentul formulând plângere penală. Față de celelalte înscrisuri care au fost analizate în cauză, față de probele care rezultă că au fost administrate și în cursul cercetării judecătorești, s-a apreciat că prin prezentarea celor trei declarații nu poate fi modificată situația de fapt rezultată de așa natură încât soluția care ar putea fi dată să fie una de achitare față de revizuentul M.D.

Revizuentul a atașat la cererea de revizuire plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov față de martorii audiați în cauză, un memoriu adresat Organizației pentru Drepturile Omului, un exemplar din plângerea formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, toate în copie, declarațiile autentificate ale celor trei martori și un exemplar al ziarului „Ediție specială" din iulie 2012. Față de cele sus-menționate, s-a apreciat că nu sunt date cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen., solicitându-se respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Analizând, potrivit art. 403 C. proc.

pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul M.D., Tribunalul a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6733/86/2009, modificată în parte prin Decizia penală nr. 31 din 19 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul M.D., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a raportat la art. 76 alin. (1) lit. e C. pen. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare; - tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (2), (5) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind T.V.; - fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., aplicare art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare; - tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind U.U. din România. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii și Ordinul de interzicere a părăsirii țării nr. 281/2010 la data de 3 noiembrie 2012. Penitenciarul Botoșani cu Adresa nr. f 79200 din 14 decembrie 2012 a comunicat: condamnatul M.D. a fost arestat de I.P.J. Suceava la data de 5 noiembrie 2012; pedeapsa începe la data de 5 noiembrie 2012 și expiră la data de 4 noiembrie 2015. Din verificările efectuate de Biroul executări penale a rezultat că până în prezent, condamnatul nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Prin Decizia penală nr. 590 din 18 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7228/1/2012 s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M.D.

împotriva Deciziei penale nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Căile de atac promovate împotriva acestei soluții de către inculpat, au fost respinse, ca nefondate, de instanțele de control judiciar, hotărârea de condamnare în discuție rămânând definitivă. Așa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a constata că sentința penală vizată a rămas definitivă, intrând așadar în puterea lucrului judecat. Autoritatea de lucra judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional.

Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să permită posibilitatea declanșării acestor căi. Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen., „admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu". Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitive, în art. 394 C. proc.

pen. fiind prevăzute în mod expres și limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituție și anume atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

S-a constatat că din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul judiciar. Din aceleași dispoziții, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt. În condițiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în norma legală precizată, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Tribunalul, raportându-se la aspectele invocate de către revizuent, prin relaționare la considerațiile de ordin juridic expuse, a constatat că acesta canalizează atenția asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și, analizând aceste dispoziții, se evidențiază că cererea de revizuire întemeiată în drept pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei, iar aceste fapte și împrejurări noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

În cadrul reglementării actuale, elementele noi în sensul primului caz de revizuire, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă. S-a constatat că pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiții: a) să se fi descoperit fapte și împrejurări.

Este vorba de „fapte" și „împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Deși probele sunt fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de mijloace de probă noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc. Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocelele de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.

b) În al doilea rând faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței. Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanță dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerat dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțare (Dp.

953/2011 a ICCJ Secția penală). Dacă însă instanța de judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanță. c) A treia condiție este aceea că faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal. În speță, Tribunalul a constatat că cele invocate de revizuent se referă la faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea sa. Tribunalul a reținut că reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susține că în fapt este nevinovat), iar pretinsele afirmații mincinoase ale martorilor nu pot constitui motiv de revizuire.

Mai mult, în cauză nu există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a martorilor indicați de revizuent, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar pe parcursul procesului penal a fost administrat un probatoriu vast ce a stat la baza soluției date în ceea ce-l privește pe revizuent. În consecință, reținând și Decizia 60/2007 a ICCJ - Secțiile Unite (recurs în interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă. Conform disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul a fost obligat să plătească statului suma de 50 RON cu titlu de cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele depuse în scris la dosar și susținute oral în fața instanței de apel (acestea din urmă fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 10 iunie 2013). Prin Decizia penală nr. 94 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul M.D. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava. A fost obligat apelantul revizuent să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Analizând cauza pe baza lucrărilor și a materialului din dosar, raportat la dispozițiile art. 403 C. proc.

pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat. La data de 19 noiembrie 2012, revizuentul M.D. s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava cu o cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Sentința penală nr. 31 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3557 din 2 noiembrie 2012 a ICCJ, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare. În motivarea cererii sale revizuentul M.D. a arătat în esență că el este nevinovat fiind condamnat pe nedrept la 3 ani de închisoare, că sentința penală de condamnare și decizia penală din apel sunt nemotivate (nerespectându-se astfel o decizie de casare cu trimitere a ICCJ dată într-un prim ciclu procesual), că s-a omis reținerea cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. în ceea ce privește cele două infracțiuni de tentativă de înșelăciune reținute în sarcina sa, că în cauză este vorba nu numai despre o greșită apreciere a probelor, ci și despre o discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor ce au condus la o eroare gravă de fapt, că prima instanță și cea de apel nu au arătat în concret în ce ar consta acțiunile sale de inducere în eroare a părților vătămate, că s-a dat o greșită încadrare juridică faptelor pentru care a fost condamnat și că mai mulți martori noi pot confirma nevinovăția sa (depunând niște declarații de martori extrajudiciare). În drept a invocat revizuentul M.D. prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanța de judecată a unor date sau împrejurări de care depindea pronunțarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Într-adevăr, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, însă, în cauza de față, în mod corect a apreciat prima instanță că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în acest caz de revizuire.

Motivele invocate de revizuent (nevinovăția și diverse încălcări ale normelor procedurale de către instanțele ce l-au condamnat - acestea din urmă putând fi invocate doar ca motive de apel sau de recurs) nu pot fi asimilate unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. De asemenea, împrejurarea invocată de revizuentul apelant în sensul că există mai mulți martori care au fost de față la data primului împrumut acordat lui T.Ș. nu poate fi considerată o faptă sau o împrejurare nouă, ci o încercare a revizuentului apelant de a obține pe calea revizuirii o prelungire a probatoriului, situație nepermisă (mai ales că revizuentul apelant nu a solicitat administrarea acestor probe în fața instanței de apel sau de recurs în ultimul ciclu procesual și nici nu se invocă, în mod clar în cererea de revizuire care ar fi situațiile noi, sau împrejurările cunoscute de acești martori noi).

Nici critica apelantului revizuent, în sensul că procurorul nu a respectat obligațiile prevăzute de art. 397 și 399 C. proc. pen. nu este întemeiată. Potrivit art. 397 alin. (3) C. proc. pen. dacă cererea nu îndeplinește condițiile arătate în alin. (2) (forma scrisă a cererii și arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia), procurorul cheamă persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizării acesteia. În cauza de față cererea fost făcută în formă scrisă, a fost motivată în fapt și s-a indicat, în drept, unul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen. Prin urmare, procurorul nu avea nici un motiv pentru chemarea revizuentului apelant în vederea completării și precizării cererii (mai ales că inculpatul era asistat de un apărător ales).

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. pen. după introducerea cererii de revizuire procurorul ascultă, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. (3), persoana care solicită revizuirea; în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanță. Așa cum rezultă din acest text de lege oportunitatea efectuării de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire este lăsată la aprecierea procurorului, nefiind o obligație imperativă impusă acestuia. În speță, procurorul a chemat revizuentul la data de 13 decembrie 2012 în vederea audierii, însă acesta nu a dorit să fie audiat decât în prezenta apărătorului său ales la data de 19 decembrie 2013. La data de 19 decembrie 2013 apărătorul ales al revizuentului a solicitat audierea acestuia la o dată ulterioară în luna ianuarie 2013 pe motiv că dorea să aducă probe noi.

La data de 24 ianuarie 2013 procurorul a luat legătura telefonic cu apărătorul ales al revizuentului, acesta declarând că va depune la cererea de revizuire un număr de 3 declarații notariale ale unor martori fără a indica numele acestora. La data de 8 februarie 2013 apărătorul ales al revizuentului a depus la procuror o serie de înscrisuri (declarații de martori extrajudiciare, copii de plângeri penale formulate împotriva unor martori pentru mărturie mincinoasă). De asemenea, revizuentul a depus personal unele înscrisuri la procuror. Nu s-a mai solicitat audierea revizuentului. În aceste condiții, nu se poate reține că procurorul nu a făcut altceva decât să primească cererea de revizuire și să o înainteze instanței competente.

Față de motivele invocate de revizuent în cererea sa și față de înscrisurile depuse de acesta, în mod corect procurorul a apreciat că nu se mai impunea efectuarea altor cercetări conform art. 399 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins apelul declarat de revizuentul M.D. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 24 aprilie 2013 a Tribunalului Suceava ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 150 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul condamnat solicitând admiterea acestuia și revizuirea hotărârii de condamnare.

A susținut că soluția de condamnare s-a bazat pe declarațiile unor martori mincinoși și pe unele probe care nu au legătură cu cauza, astfel că cererea de revizuire apare ca admisibilă și solicită admiterea recursului în acest sens. A fost invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Recursul declarat este nefondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată la data de 25 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2012, prin care, cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen. au suferit unele modificări, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, fiind restrâns doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul revizuent, acesta a fost menținut, dar a fost exclus din categoria motivelor care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel că pentru a fi examinat de instanța de recurs, trebuie respectate condițiile prev. de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 385 10 C. proc. pen., calea de atac a recursului trebuie motivată, iar motivele care au condus la promovarea acesteia este obligatoriu să fie depuse la instanța de control judiciar cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, în caz contrar punându-se în discuție doar cazurile de casare care, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În speță, recurentul revizuent nu a motivat recursul nici prin cererea de promovare a căii de atac și nici printr-un memoriu separat depus cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată din 30 ianuarie 2014. Întrucât, așa cum s-a menționat anterior, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat oral de apărătorul recurentului revizuent cu ocazia judecării cauzei, nu se ia în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. (l) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.D. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 94 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 ianuarie 2014. Procesat de GGC - LM