ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 989/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147 din 19

septembrie 2012, Tribunalul Suceava, în temeiul disp. art. 403 alin. (3) C.

proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., a respins cererea de revizuire

formulată de revizuentul Ș.D., ca inadmisibilă.

În temeiul disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că a fost sesizată prin Adresa nr. 325/III/6

din 27 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu cererea de

revizuire a Sentinței penale nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul

Suceava în Dosar nr. 5293/99/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 678 din

12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, formulată de

condamnatul Ș.D. Prin concluziile sale, parchetul a considerat că motivele

invocate de cel în cauză nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 C.

proc. pen.

Cererea a fost

înregistrată pe rol la data de 29 martie 2012, sub nr. 4188/86/2012. În motivarea

cererii, revizuentul Ș.D. a invocat în esență că hotărârea instanței de fond

este rezultatul unor grave abuzuri comise de procurorii care au instrumentat

cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, precum și a mărturiei

mincinoase depuse de către martora M.R.G.

A mai arătat că pe

parcursul cercetării sale s-a efectuat o serie de acte de urmărire penală

nelegale, în sensul că la data autorizării percheziției domiciliare (17 martie

2009) și respectiv la data desfășurării (19 martie 2009), nu era începută

urmărirea penală, invocând în acest sens disp. art. 100 alin. (6) C. proc. pen.

De asemenea, a arătat că la dosarul cauzei nu se află atașate suporturile

magnetice pe care partea vătămată a susținut că a primit mesajele injurioase,

ci doar un CD pe care sunt înscrise anumite mesaje pe care le-ar fi primit

părțile vătămate.

În interesul

soluționării cererii a fost atașat dosarul de fond menționat în care s-a

pronunțat sentința penală a cărei revizuire se solicită.

Analizând cererea de

revizuire formulată corelativ la dispozițiile legale care reglementează această

instituție, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de motivele

invocate, tribunalul a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, prin Sentința

penală nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr.

5293/86/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, s-au respins, ca nefondate,

excepțiile de nulitate invocate de către inculpatul Ș.D.

În temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

Ș.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- insultă, prev. de

art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată

fiind F.G.;

- insultă, prev. de

art. 205 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte

vătămată fiind F.O.

Inculpatul Ș.D. a

fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- amenințare, prev.

de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa

de 6 (șase) luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- amenințare, prev.

de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa

de 6 (șase) luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.;

- distrugere, prev.

de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa

de 2 (două) luni închisoare, parte vătămată fiind F.A.;

- ultraj, prev. de

art. 239 alin. (1), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la

pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.;

- ultraj, prev. de

art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de

9 (nouă) luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.

În baza art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea

mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea

disp. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1

(un) an și 6 (șase) luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani

și 6 luni prev. de art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra

consecințelor prev. de art. 83 și urm. C. pen.

Potrivit art. 71

alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

rezultante de 1 an și 6 luni închisoare s-a suspendat și executarea pedepselor

accesorii.

Inculpatul a fost

obligat să plătească părților civile:

- F.G., suma de

20.000 RON, cu titlu de daune morale;

- F.O., suma de

10.000 RON, cu titlu de daune morale;

- F.A., suma de 500

RON, despăgubiri materiale, și 2.000 RON, reprezentând daune morale.

Conform art. 118 lit.

b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca S.S.E. și

cartelele telefonice cu seriile: AA, BB și CC, aflate într-un plic pe care este

aplicat sigiliul MAI nr. DD și sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Iași.

S-a făcut aplicarea

disp. art. 91

3

alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a

prezentei sentințe, cu privire la CD-urile ce conțin imagini video și

înregistrări audio.

Inculpatul Ș.D. a

fost obligat să plătească statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli

judiciare.

Căile de atac

promovate împotriva acestei soluții de către inculpat au fost respinse, ca

nefondate, de instanțele de control judiciar, hotărârea de condamnare în

discuție rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 5293/99/2010.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a declarat apel revizuentul Ș.D., pe care nu l-a

motivat, arătând doar că a formulat plângere la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului pentru încălcarea anumitor drepturi din Convenție.

În temeiul art. 99

alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară, respectiv Hotărârea 387/2005 a

C.S.M., Curtea recalifică prezenta cale de atac (care din eroare a fost

înregistrată ca și recurs) în apel, iar completul de judecată care soluționează

cauza este format din primii 2 judecători ai completului de recurs.

Analizând cauza pe

baza lucrărilor și a materialului din dosar, raportat la dispozițiile art. 403

C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat.

În cererea de revizuire

înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, revizuentul a criticat

Sentința penală nr. 74 din 11 mai 2011, considerând-o rezultatul unor grave

abuzuri ale procurorilor care au instrumentat cauza la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași, precum și a mărturiei mincinoase depuse de către martora

M.R.G.

De asemenea, a

precizat că la data autorizării percheziției domiciliare (17 martie 2009) și

respectiv la data desfășurării (19 martie 2009), nu era începută urmărirea

penală, invocând în acest sens disp. art. 100 alin. (6) C. proc. pen. De

asemenea, a arătat că la dosarul cauzei nu se află atașate suporturile

magnetice pe care partea vătămată a susținut că a primit mesajele injurioase,

ci doar un CD pe care sunt înscrise anumite mesaje pe care le-ar fi primit

părțile vătămate. Deși Curtea de Apel Suceava a întrebat părțile unde sunt

telefoanele pe care au primit mesajele, acestea au declarat că nu le mai au.

Revizuentul a arătat

că toate probele în susținerea cererii de revizuire se află în Dosarul nr.

5293/99/2010.

Prevederile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. fac referire la descoperirea de fapte sau

împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, acest

text de lege trebuind interpretat ca făcând referire la probe, și nu la

mijloace de probă. Potrivit susținerilor petentului, instanțele, în cursul

soluționării cauzei, nu au ținut cont de faptul că unele mijloace de probă erau

lovite de nulitate, împrejurare în care nu poate fi vorba de probe ce nu au

fost cunoscute de instanță în sensul textului legal.

În consecință,

instanța de fond a constatat faptul că revizuentul nu a invocat fapte sau

împrejurări necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, nefiind întrunite

exigentele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește

motivele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c) și d) C. proc. pen.,

revizuentul, căruia îi revine sarcina de a face dovada existenței unor astfel

de împrejurări, nu a depășit stadiul simplelor afirmații. Potrivit art. 395 alin.

(1) C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute

în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin

ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Și împotriva acestei

decizii penale revizuentul-condamnat a formulat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de

revizuire.

Analizând recursul de

față sub aspectul motivelor invocate de revizuent, cât și din oficiu în

conformitate cu art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că recursul nu este fondat, decizia penală atacată fiind legală și

temeinică.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că în mod corect a procedat instanța de apel care a respins apelul ca

nefondat, reținând că revizuirea, cale extraordinară de atac, poate fi cerută

numai în cazuri limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În prezenta cauză, se

constată că recurentul-revizuent urmărește, de fapt, o readministrare a

probatoriului, făcând referire la situații și apărări de fond care ar fi putut

fi invocate și avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond a cauzei,

acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen, trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea

cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă

care servesc la aflarea adevărului.

Rezultă, așadar, că

susținerile recurentului-revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate

nu pot fi primite, soluția de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire

fiind temeinică și legală.

Totodată, vor fi

avute în vedere prevederile art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., conform

cărora situațiile care constituie cazuri de revizuire prev. de art. 394 lit.

b), c), d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin

ordonanța procurorului dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.

În lumina acestor

considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică alte motive de

casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca

nefondat.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuent va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul Ș.D. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 9

noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurentul-revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ