ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3185/2013

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 33 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.L., împotriva Sentinței penale nr. 61/2012 a Tribunalului Bihor (pronunțată în Dosar nr. 11148/111/2011] definitivă prin Decizia penală nr. 2554 din 16 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 05 noiembrie 2012 a trimis spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent B.L.

la data de 19 octombrie 2012, cu privire la Sentința penală nr. 61/P/2012 a Tribunalului Bihor pronunțată în Dosar nr. 11148/111/2011, împreună cu concluziile procurorului, conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen. În motivarea cererii condamnatul revizuent a arătat atât în scris cât și cu ocazia audierii de către procuror că înțelege să expună o serie de fapte și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere de către instanțe pe parcursul judecării cauzei cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; sens în care a susținut că nu s-a avut în vedere că nu a lovit-o pe victima D.I. din Marghita cu scopul de a sustrage bunuri din locuința acesteia și că deși a solicitat testul poligraf, acesta nu s-a efectuat.

A mai arătat că martorii din familia inculpatului I.S. audiați în cauză au dat declarații mincinoase, însă nu a formulat plângere împotriva acestora și că deși a solicitat confruntarea sa cu inculpatul L.G., instanța nu i-a admis cererea. Totodată a mai arătat că pedeapsa care i-a fost aplicată în cuantum de 27 ani închisoare este mult prea mare în raport de gravitatea infracțiunilor imputate. Cu titlu preliminar, instanța a reținut că procedurii admisibilității în principiu a cererii de revizuire, de la data intrării în vigoare a modificărilor aduse art. 402 - 403 C. proc. pen., prin Legea nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), îi sunt aplicabile prevederile noii legi. Astfel, potrivit art. 403 C. proc.

pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în cameră de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Conform Deciziei nr. 60/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapa în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept. Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

În raport de considerentele expuse, prima instanță a examinat următoarele aspecte: dacă cererea de revizuire privește o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță penală prin care s-a soluționat fondul cauzei, dacă cererea de revizuire este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea de atac, dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul invocat se încadrează în unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. Instanța a reținut în acest sens că cererea de revizuire formulată de condamnatul B.L.

privește Sentința penală nr. 61/P/2012 a Tribunalului Bihor pronunțată în Dosar nr. 11148/111/2011 [definitivă prin Decizia penală nr. 2554 din 16 august 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție], sentință prin care revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 27 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. și pedepsele complementare prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., art 174 - 176 lit. d) C. pen. și art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. În consecință, prezenta cerere de revizuire privește o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță penală prin care s-a soluționat fondul cauzei [art. 393 alin. (1) C. proc.

pen.], cererea de revizuire este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege - inculpat în respectivul proces [art. 396 lit. a) C. proc. pen.] - și în termenul prevăzut de lege, deoarece, cererea fiind făcută în favoarea condamnatului, se poate introduce oricând [art. 398 alin. (1) C. proc. pen.]. S-a reținut că, în raport de motivele invocate, cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu întrucât nu se încadrează în unul din cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. În privința aplicabilității cazului de la lit. a) (invocat de revizuent inclusiv în declarația dată la parchet), cererea de revizuire devine admisibilă când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei numai dacă, astfel de fapte sau împrejurări noi (adică fapte probatorii, cele care fac parte din obiectul probațiunii) sunt apte să ducă ele însele la pronunțarea, pe fondul cauzei, a soluției revizuirii.

De asemenea, în cazul de la lit. b) (care ar putea fi avut în vedere în raport de motivele de revizuire privitoare la faptul că martorii din familia inculpatului I.S. audiați în cauză au dat declarații mincinoase) revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, situații care se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Ori motivele de revizuire invocate reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii a cărei revizuire se solicită (că nu a lovit-o pe victima D.I.

cu scopul de a sustrage bunuri și că pedeapsa de 27 ani închisoare este mult prea mare), respectiv critici referitoare la probatoriul care a stat la baza soluției de condamnare dispusă prin aceeași hotărâre (că a solicitat testul poligraf dar acesta nu s-a efectuat, că martorii din familia inculpatului I.S. audiați în cauză au dat declarații mincinoase, că deși a solicitat confruntarea sa cu inculpatul L.G., cererea nu i-a fost admisă), critici care nu pot forma obiectul căii de atac a revizuirii, ele impunându-se a fi invocate în căile ordinare de atac (apel și recurs). De altfel, motivele de revizuire invocate, reprezintă o reiterare a apărărilor expuse de inculpat în fața instanțelor care au judecat cauza în fond, în primă instanță, apel și recurs, apărări analizate în considerentele acestor hotărâri.

De asemenea, cum revizuentul nu a introdus, anterior formulării prezentei cereri de revizuire, o plângere penală împotriva martorilor cu privire la care apreciază că au dat declarații mincinoase în procesul de fond și cum chiar în lipsa unei astfel de plângeri față de niciuna din aceste persoane nu s-a pronunțat vreo hotărâre de către instanța penală sau vreo ordonanță de către procuror, prin care să fi fost analizat fondul cauzei (cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă), organe care și în prezent ar putea examina fondul faptelor imputate martorilor, cererea revizuentului este inadmisibilă și prin prisma cazului de revizuire prev. de art 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Față de considerentele expuse, cererii revizuentului îi este aplicabilă Decizia nr. 60/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind îndeplinite condițiile prev de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc.

pen. pentru admisibilitatea cererii sale. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva hotărârii penale mai sus arătate, a formulat apel revizuentul B.L. solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii cererii de revizuire formulată. În motivarea apelului s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu și pe fond a cererii de revizuire, fiind incident cazul prevăzută de art. 394 C. proc. pen., respectiv existența unor împrejurări noi, fapte probatorii care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, aceste fapte probatorii sunt apte prin ele însele să conducă la pronunțarea unei soluții diametral opuse față de soluția de condamnare la omor deosebit de grav, revizuentul susținându-și în mod constant nevinovăția în această cauză.

S-a mai arătat că, din declarația condamnatului L.G., atașată la cererea de apel a revizuentului, rezultă că revizuentul nu a avut niciun aport la uciderea victimei, singurul autor fiind L.G., care ar trebui reaudiat, reaudiere care se impune și cu privire la martorii oculari I.M. și R.I., care au vândut bijuteriile sustrase. Prin Decizia penală nr. 27/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul B.L. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, pe care a menținut-o în întregime. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, instanța de apel a apreciat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 394 lit. a) și b) C. proc.

pen., fiind, deci, inadmisibilă. Împotriva deciziei anterior menționată, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea orală a recursului s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe disp.art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul revizuent condamnat nu a săvârșit infracțiunea de omor și că se impune reaudierea unor martori, aspecte în raport de casare s-ar pronunța o altă soluție în cauză. Examinând recursul declarat, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează: Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit faptei sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la faptul că nu a comis infracțiunea de omor și că se impune reaudierea unor martori. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, pe calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de omor în infracțiunea de tâlhărie, eventual, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor acesta făcând confuzie între faptele probatorii care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat B.L. împotriva Deciziei penale nr. 27/A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba maghiară se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV