ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2653/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constă următoarele: Prin sentința penală nr. 248 din 09 noiembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de către condamnatul T.L., împotriva sentinței penale nr. 124/2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 702/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată în data de 09 martie 2011 condamnatul T.L.

a solicitat revizuirea sentinței penale pronunțate în Dosarul nr. 3623/111/2008 al Tribunalului Bihor, arătând că pedeapsa aplicată este netemeinică și nelegală întrucât, ulterior rămânerii definitive a acesteia, a descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. În drept, a invocat prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Ulterior, la data de 11 octombrie 2011, cu prilejul audierii sale de către procuror, condamnatul a arătat că dorește să se reia cercetările și să fie administrate următoarele mijloace de probă: audierea părților vătămate B.E., P.A. și V.O., în special cu privire la orientarea sexuală a părții vătămate V.O., precum și confruntarea sa cu martora V.A.

referitor la un carnețel în care partea vătămată V.O. ținea evidența clienților cu care întreținea relații sexuale. Condamnatul a mai arătat că acuzațiile ce i s-au adus reprezintă o înscenare pusă la cale de către partea vătămată V.O.B. care l-a reclamat pentru faptul că revizuentul l-ar fi amenințat că va dezvălui ce știe în legătură cu orientarea sa sexuală, respectiv că îi va spune mamei părții vătămate că este homosexual. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 124 din 01 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3623/111/2008 al Tribunalului Bihor s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului T.L.

din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol prevăzută de în art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani 6 luni închisoare. În baza art. 201 alin. (2), (3 1 ) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani 6 luni închisoare, iar în baza art. 189 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 7 ani închisoare (fapte comise în dauna părții vătămate V.O.B.). De asemenea, același inculpat a mai fost condamnat la alte 4 pedepse de câte 9 ani 6 luni închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de viol și perversiuni sexuale în dauna părților vătămate B.E., M.C.

și P.A.P. În baza art. 86 5 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 311 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Bihor pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2 1 ) lit. a), c) C. pen., astfel încât pedeapsa rezultantă aplicată a fost de 9 ani și 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. Inculpatul a mai fost obligat la plata unor despăgubiri în favoarea părților vătămate constituite părți civile.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că a întreținut în mod repetat, prin constrângere, acte sexuale cu părțile vătămate și a comis acte de perversiune sexuală în public. Prin decizia penală nr. 85/A din 02 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost respins apelul declarat de către inculpat împotriva sentinței 311 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Bihor, pe care a menținut-o în întregime. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 702 din 23 februarie 2011 a respins, ca nefondat, recursului declarat de inculpat împotriva deciziei Curții de Apel Oradea. Verificând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și în raport de considerentele deciziei de casare, instanța de fond a constatat că acestea nu se circumscriu motivelor de revizuire expres prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc.

pen., în condițiile în care condamnatul a arătat că se impune reaprecierea materialului probator administrat în cauză, precum și administrarea unor noi mijloace de probă indicate. De altfel, cele susținute de către condamnat referitor la sustragerea sumei de 50 RON, la orientarea sexuală a părții vătămate V.O., precum și la caracterul neveridic al declarației acesteia au mai fost învederate atât instanței de fond în declarația dată, cât și în memoriul depus în cursul judecării apelului, astfel încât aceste împrejurări nici nu pot avea caracterul de noutate reclamat de către inculpat. Or, în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 60/2007 dată cadrul procedurii recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că o cerere de revizuire care nu se încadrează în motivele expres prevăzute de lege va fi respinsă ca inadmisibilă, instanța de fond a dispus în baza art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., respingerea cererii de revizuire formulată de către condamnatul T.L. împotriva sentinței penale nr. 124/2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 702/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul T.L., solicitând admiterea apelului și reducerea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 3/A din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuient T.L. împotriva sentinței penale nr. 248 din 09 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost obligat apelantul revizuient să plătească în favoarea statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 RON onorariu pentru avocat din oficiu M.G.

conform delegației din 16 decembrie 2011 va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță în mod corect a apreciat că motivele de revizuire invocate de către revizuientul T.L. nu se circumscriu motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acesta solicitând în fapt reaprecierea materialului probator administrat în cauză și administrarea unor noi mijloace de probă indicate. S-a mai apreciat că în mod corect prima instanță a avut în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 60/2007 dată în cadrul procedurii recursului în interesul legii prin care s-a statuat că o cerere de revizuire care nu se încadrează în motivele expres prevăzute de lege este inadmisibilă.

Referitor la excepția de tardivitate invocată de reprezentantul parchetului, instanța de apel a constatat că este nefondată, întrucât din dovezile de comunicare aflate la dosarul cauzei rezultă că hotărârea penală nr. 248/2011 a fost comunicată recurentului T.L. la data de 15 noiembrie 2011, iar ulterior la data de 08 decembrie 2011, fără a se putea stabili motivele pentru care s-au făcut două comunicări. Raportat la această împrejurare s-a constatat că declarația de apel a revizuientului T.L. a fost înregistrată la instanță la data de 12 decembrie 2011, deci în termenul de 10 zile prevăzut de lege de la data celei de-a doua comunicări a hotărârii. S-a mai reținut că nu constituie culpa apelantului T.L.

împrejurarea că instanța de fond i-a comunicat dispozitivul sentinței nr. 248/2011 a Tribunalului Bihor la data de 08 decembrie 2011, acesta fiind convins că această nouă comunicare îi dă posibilitatea de a ataca cu apel hotărârea primei instanțe. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul condamnat T.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând, pe fond, admiterea cererii de revizuire și reducerea pedepsei aplicate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și art. 385 7 C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate legiuitorul a prevăzut că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat, în sensul că nu se permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. Deși în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc.

pen. au fost reglementate căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive. În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt a cauzei penale. Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul ca trebuie sa fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Sintagma „fapte sau împrejurări noi” prevăzută în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., semnifică probele propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit pe calea de atac a revizuirii. Constituie „fapte sau împrejurări noi” orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii pronunțate. Pentru existența acestui caz de revizuire este absolut necesar ca fapte sau împrejurări să fie noi, necunoscute de instanța de judecată. Numai existența unor astfel de fapte sau împrejurări noi, poate să conducă la constatarea unei erori de fapt și la netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Este prevăzută această condiție pentru a preîntâmpina acele situații în care s-ar cere analizarea soluției adoptate doar pe baza materialului probator existent la dosar, ceea ce practic ar transforma calea de atac a revizuirii dintr-o cale de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac și ar lungi astfel un ciclu procesual în mod nejustificat. S-ar încălca astfel principiul autorității de lucru judecat care prevede că nu se poate realiza o nouă judecată cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană dacă acestea au mai făcut obiectul unei judecăți pentru care exista o hotărâre definitivă. Numai astfel se poate da activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate. Pentru a fi îndeplinită cea de-a doua condiție arătată mai sus, este necesar ca faptele și împrejurările noi necunoscute de instanța de judecată să conducă la o soluție diametral opusă decât cea adoptată în cauză, respectiv la achitarea revizuientului.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul T.L. a susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată este nelegală și netemeinică, întrucât ulterior rămânerii definitive a acesteia, a descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. Acesta a invocat în cererea sa cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Totodată, se reține că la data de 11 octombrie 2011, cu prilejul audierii sale de către procuror, condamnatul a arătat că dorește reluarea cercetărilor și să fie administrate următoarele mijloace de probă: audierea părților vătămate B.E., P.A. și V.O., în special cu privire la orientarea sexuală a părții vătămate V.O., precum și confruntarea sa cu martora V.A.

referitor la un carnețel în care partea vătămată V.O. ținea evidența clienților cu care întreținea relații sexuale. Condamnatul a mai menționat că acuzațiile ce i-au fost aduse sunt în realitate o înscenare pusă la cale de către partea vătămată V.O.B. care l-a reclamat pentru faptul că revizuentul l-ar fi amenințat că va dezvălui ce știe în legătură cu orientarea sa sexuală, respectiv că îi va spune mamei părții vătămate că este homosexual. Așadar, se constată că în cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale, în completarea probatoriului, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia.

Or, motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Pe de altă parte, pe calea revizuirii nu se poate extinde probatoriul care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă și nici nu pot fi reanalizate probele deja administrate și verificate de instanțele anterioare, în căile de atac ordinare. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății.

În prezenta cauză se constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei, și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind legală și temeinică.

Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.L. împotriva deciziei penale nr. 3/A din data de 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 04 septembrie 2012.