ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2653/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2653/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constă

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 248 din 09 noiembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul

Bihor, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de

revizuire formulată de către condamnatul T.L., împotriva sentinței penale nr.

124/2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor și rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 702/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de

09 martie 2011 condamnatul T.L. a solicitat revizuirea sentinței penale

pronunțate în Dosarul nr. 3623/111/2008 al Tribunalului Bihor, arătând că

pedeapsa aplicată este netemeinică și nelegală întrucât, ulterior rămânerii

definitive a acesteia, a descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanța la soluționarea cauzei.

În drept, a invocat prevederile art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Ulterior, la data de 11 octombrie

2011, cu prilejul audierii sale de către procuror, condamnatul a arătat că

dorește să se reia cercetările și să fie administrate următoarele mijloace de

probă: audierea părților vătămate B.E., P.A. și V.O., în special cu privire la

orientarea sexuală a părții vătămate V.O., precum și confruntarea sa cu martora

V.A. referitor la un carnețel în care partea vătămată V.O. ținea evidența

clienților cu care întreținea relații sexuale.

Condamnatul a mai arătat că acuzațiile

ce i s-au adus reprezintă o înscenare pusă la cale de către partea vătămată V.O.B.

care l-a reclamat pentru faptul că revizuentul l-ar fi amenințat că va dezvălui

ce știe în legătură cu orientarea sa sexuală, respectiv că îi va spune mamei

părții vătămate că este homosexual.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 124 din 01

iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3623/111/2008 al Tribunalului Bihor s-a

dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului T.L. din infracțiunea de viol prevăzută de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea de viol prevăzută de în art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., texte în baza cărora acesta a fost condamnat la o

pedeapsă de 9 ani 6 luni închisoare.

În baza art. 201 alin. (2), (3

1

)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la

o pedeapsă de 9 ani 6 luni închisoare, iar în baza art. 189 alin. (2) C. pen.

la o pedeapsă de 7 ani închisoare (fapte comise în dauna părții vătămate V.O.B.).

De asemenea, același inculpat a mai fost condamnat la alte 4 pedepse de câte 9

ani 6 luni închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de viol și perversiuni

sexuale în dauna părților vătămate B.E., M.C. și P.A.P.

În baza art. 86

5

alin. (1)

raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 311 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Bihor pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2

1

)

lit. a), c) C. pen., astfel încât pedeapsa rezultantă aplicată a fost de 9 ani și

6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. Inculpatul a

mai fost obligat la plata unor despăgubiri în favoarea părților vătămate

constituite părți civile.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a

reținut că a întreținut în mod repetat, prin constrângere, acte sexuale cu

părțile vătămate și a comis acte de perversiune sexuală în public.

Prin decizia penală nr. 85/A din 02

decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost respins apelul

declarat de către inculpat împotriva sentinței 311 din 31 octombrie 2007 a

Tribunalului Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 702 din 23 februarie 2011 a respins, ca nefondat,

recursului declarat de inculpat împotriva deciziei Curții de Apel Oradea.

Verificând cererea de revizuire

formulată, prin prisma motivelor invocate și în raport de considerentele

deciziei de casare, instanța de fond a constatat că acestea nu se circumscriu

motivelor de revizuire expres prevăzute în cuprinsul art. 394 C. proc. pen., în

condițiile în care condamnatul a arătat că se impune reaprecierea materialului

probator administrat în cauză, precum și administrarea unor noi mijloace de

probă indicate. De altfel, cele susținute de către condamnat referitor la sustragerea

sumei de 50 RON, la orientarea sexuală a părții vătămate V.O., precum și la

caracterul neveridic al declarației acesteia au mai fost învederate atât

instanței de fond în declarația dată, cât și în memoriul depus în cursul

judecării apelului, astfel încât aceste împrejurări nici nu pot avea caracterul

de noutate reclamat de către inculpat.

Or, în raport de decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 60/2007 dată cadrul procedurii recursului în

interesul legii, prin care s-a statuat că o cerere de revizuire care nu se

încadrează în motivele expres prevăzute de lege va fi respinsă ca inadmisibilă,

instanța de fond a dispus în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., respingerea

cererii de revizuire formulată de către condamnatul T.L. împotriva sentinței

penale nr. 124/2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor și rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 702/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel revizuientul T.L., solicitând admiterea apelului și reducerea pedepsei

aplicate.

Prin decizia penală nr. 3/A din 12

ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul revizuient T.L.

împotriva sentinței penale nr. 248 din 09 noiembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Bihor.

A fost obligat apelantul revizuient să

plătească în favoarea statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare în apel,

din care suma de 200 RON onorariu pentru avocat din oficiu M.G. conform

delegației din 16 decembrie 2011 va fi avansată din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță în mod corect a

apreciat că motivele de revizuire invocate de către revizuientul T.L. nu se

circumscriu motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acesta

solicitând în fapt reaprecierea materialului probator administrat în cauză și

administrarea unor noi mijloace de probă indicate.

S-a mai apreciat că în mod corect

prima instanță a avut în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 60/2007 dată în cadrul procedurii recursului în interesul legii prin care

s-a statuat că o cerere de revizuire care nu se încadrează în motivele expres

prevăzute de lege este inadmisibilă.

Referitor la excepția de tardivitate

invocată de reprezentantul parchetului, instanța de apel a constatat că este

nefondată, întrucât din dovezile de comunicare aflate la dosarul cauzei rezultă

că hotărârea penală nr. 248/2011 a fost comunicată recurentului T.L. la data de

15 noiembrie 2011, iar ulterior la data de 08 decembrie 2011, fără a se putea

stabili motivele pentru care s-au făcut două comunicări.

Raportat la această împrejurare s-a

constatat că declarația de apel a revizuientului T.L. a fost înregistrată la

instanță la data de 12 decembrie 2011, deci în termenul de 10 zile prevăzut de

lege de la data celei de-a doua comunicări a hotărârii.

S-a mai reținut că nu constituie culpa

apelantului T.L. împrejurarea că instanța de fond i-a comunicat dispozitivul

sentinței nr. 248/2011 a Tribunalului Bihor la data de 08 decembrie 2011,

acesta fiind convins că această nouă comunicare îi dă posibilitatea de a ataca

cu apel hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs revizuientul condamnat T.L., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor atacate și rejudecând, pe fond, admiterea cererii de revizuire și

reducerea pedepsei aplicate.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și art. 385

7

C. proc. pen.,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru a se conferi activității de

înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate legiuitorul a prevăzut că

hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru

judecat, în sensul că nu se permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la

aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți

pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. Deși în virtutea autorității

de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o

expresie a adevărului, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești

rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc.

pen. au fost reglementate căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale

menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale

rămase definitive.

În această categorie de remedii

procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care

pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de

fapt, urmărindu-se o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Din analiza dispozițiilor art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe

descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul ca

trebuie sa fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, faptele sau împrejurările noi să

poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

ori de condamnare.

Sintagma „fapte sau împrejurări noi”

prevăzută în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., semnifică probele

propriu-zise, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la

ceea ce trebuie dovedit pe calea de atac a revizuirii. Constituie „fapte sau

împrejurări noi” orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în

coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii pronunțate.

Pentru existența acestui caz de

revizuire este absolut necesar ca fapte sau împrejurări să fie noi, necunoscute

de instanța de judecată. Numai existența unor astfel de fapte sau împrejurări

noi, poate să conducă la constatarea unei erori de fapt și la netemeinicia

hotărârii pronunțate în cauză. Este prevăzută această condiție pentru a

preîntâmpina acele situații în care s-ar cere analizarea soluției adoptate doar

pe baza materialului probator existent la dosar, ceea ce practic ar transforma

calea de atac a revizuirii dintr-o cale de atac extraordinară într-o cale

ordinară de atac și ar lungi astfel un ciclu procesual în mod nejustificat.

S-ar încălca astfel principiul autorității de lucru judecat care prevede că nu

se poate realiza o nouă judecată cu privire la aceeași faptă și aceeași

persoană dacă acestea au mai făcut obiectul unei judecăți pentru care exista o

hotărâre definitivă.

Numai astfel se poate da activității

de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate.

Pentru a fi îndeplinită cea de-a doua

condiție arătată mai sus, este necesar ca faptele și împrejurările noi

necunoscute de instanța de judecată să conducă la o soluție diametral opusă

decât cea adoptată în cauză, respectiv la achitarea revizuientului.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul T.L. a susținut că

pedeapsa ce i-a fost aplicată este nelegală și netemeinică, întrucât ulterior

rămânerii definitive a acesteia, a descoperit fapte și împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. Acesta a invocat în cererea

sa cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

Totodată, se reține că la data de 11

octombrie 2011, cu prilejul audierii sale de către procuror, condamnatul a arătat

că dorește reluarea cercetărilor și să fie administrate următoarele mijloace de

probă: audierea părților vătămate B.E., P.A. și V.O., în special cu privire la

orientarea sexuală a părții vătămate V.O., precum și confruntarea sa cu martora

V.A. referitor la un carnețel în care partea vătămată V.O. ținea evidența

clienților cu care întreținea relații sexuale.

Condamnatul a mai menționat că

acuzațiile ce i-au fost aduse sunt în realitate o înscenare pusă la cale de

către partea vătămată V.O.B. care l-a reclamat pentru faptul că revizuentul

l-ar fi amenințat că va dezvălui ce știe în legătură cu orientarea sa sexuală,

respectiv că îi va spune mamei părții vătămate că este homosexual.

Așadar, se constată că în cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale, în

completarea probatoriului, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată

este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia.

Or, motivele invocate de revizuent nu

reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează

temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat

rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în

această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar

putea continua probațiunea.

Pe de altă parte, pe calea revizuirii

nu se poate extinde probatoriul care a stat la baza hotărârii de condamnare

definitivă și nici nu pot fi reanalizate probele deja administrate și

verificate de instanțele anterioare, în căile de atac ordinare.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de

atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul

nou de probă prin care s-ar putea

face

dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul

judecății.

În

prezenta cauză se constată că recurentul revizuent

urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări

ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele

probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să

fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în

baza acestui temei, și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Ca atare, în mod corect a fost

respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului revizuent nu

se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât

criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de

revizuire fiind legală și temeinică.

Având în vedere că în cauză nu se

identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul T.L. împotriva deciziei penale nr. 3/A din data de 12

ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

04 septembrie

2012.