ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 143 din 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în

Dosarul nr. 6563/86/2013, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins cererea

de revizuire formulată de revizuientul Ș.D. împotriva sentinței penale nr. 74

din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută

prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție București, ca inadmisibilă.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul

la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, următoarele:

Prin adresa din 31 mai 2013 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data

de 04 iunie 2013 sub nr. 6563/86/2013,a fost înaintată spre competentă soluționare

împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată

de petentul Ș.D., privind sentința penală nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de

Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr.

76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr.

678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.

S-a arătat în adresa Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava că petentul s-a adresat cu cerere de revizuire la data

de 22 martie 2012, susținând ca unic motiv faptul că este nevinovat și a invocat

o serie de aspecte care au fost avute în vedere, atât de către instanța de fond,

cât și de către instanțele de apel și recurs.

S-a apreciat de către parchet că motivele

invocate nu pot constitui, pe de o parte cauze de revizuire, prev. de art. 394 C.

proc. pen., iar pe de altă parte, petentul a mai uzat deja de această cale extraordinară

de atac, în cauză fiind aplicabilă decizia nr. 36 din 22 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Analizând, potrivit art. 403 C. proc.

pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul

Ș.D., Tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 74/2011 din 30

iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută

prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

București, s-au respins, ca nefondate, excepțiile de nulitate invocate de către

inculpatul Ș.D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ș.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor de:

- insultă,

prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.;

- insultă,

prev. de art. 205 alin. (1), 2 C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O.

Prin aceeași sentință penală, inculpatul

Ș.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- amenințare,

prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată

fiind F.G.;

- amenințare,

prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată

fiind F.O.;

- distrugere,

prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, parte vătămată

fiind F.A.;

- ultraj,

prev. de art. 239 alin. (1), (5) C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare,

parte vătămată fiind F.G.;

- ultraj,

prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare, parte vătămată

fiind F.O.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 1 an și

6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71

alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata termenului

de încercare de 3 ani și 6 luni prev. de art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului

asupra consecințelor prev. de art. 83 și urm. C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni

închisoare s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Inculpatul a fost obligat să plătească

părților civile: F.G., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale; F.O., suma de

10.000 RON cu titlu de daune morale; F.A., suma de 500 RON despăgubiri materiale

și 2.000 RON reprezentând daune morale.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat

de la inculpat telefonul mobil marca S. și cartelele telefonice, aflate într-un

plic pe care este aplicat sigiliul M.A.I. și sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul

lași.

S-a făcut aplicarea disp. art. 91

3

alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, cu privire

la CD-urile ce conțin imagini video și înregistrări audio.

Inculpatul Ș.D. a fost obligat să plătească

statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Căile de atac promovate împotriva acestei

soluții de către inculpat, au fost respinse, ca nefondate, de instanțele de control

judiciar, hotărârea de condamnare în discuție rămânând definitivă prin decizia penală

nr. 678 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosar nr. 5293/99/2010.

Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de

consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, instanța examinează

dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă probele

strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru

admiterea în principiu”.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea

sentinței penale definitive poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În condițiile în care este o cale extraordinară

de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C.

proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în norma legală precizată, singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În

speță, Tribunalul a constatat că cele invocate de petent se

referă exclusiv la faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru

care a fost condamnat. Reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată

în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susține că în fapt este nevinovat).

În consecință, reținând și decizia nr.

60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, (recurs în interesul

legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât

cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a respins-o

ca atare.

Pe de altă parte, potrivit deciziei

nr. 36 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată dată

în recurs în interesul legii „cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație

la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal,

de motive și apărări invocate în soluționarea acestora”.

Ori, petentul Ș.D. a mai formulat o cerere

de revizuire împotriva aceleiași sentințe penale, înregistrată pe rolul Tribunalului

Suceava la data de 29 martie 2012 sub nr. 4188/86/2012, invocând aceleași motive,

respectiv faptul că este nevinovat, ce a fost soluționată prin sentința penală

nr. 147 din 19 septembrie 2012, rămasă definitivă.

Împotriva sentinței penale sus-menționate

a declarat apel revizuientul Ș.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

pentru motivele expuse pe larg în încheierea de ședință de la termenul de judecată

din data de 04 decembrie 2013.

Procedând la soluționarea apelului declarat

de revizuientul Ș.D., prin prisma motivelor invocate, precum și în baza actelor

și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C.

proc. pen., Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică,

pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 74/2011 din 30

iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5293/86/2010, menținută

prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

București, pronunțată în Dosarul nr. 5293/99/2010, s-au respins, ca nefondate, excepțiile

de nulitate invocate de către inculpatul Ș.D.

În

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. Ia art. 10 lit. b) C.

proc. pen., a fost achitat inculpatul Ș.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1)

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.;

- insultă, prev. de art. 205 alin. (1),

(2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O.

Prin aceeași sentință penală, inculpatul

Ș.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- amenințare, prev. de art. 193 alin.

(1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare,

parte vătămată fiind F.G.;

- amenințare, prev. de art. 193 alin.

(1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare,

parte vătămată fiind F.O.;

- distrugere, prev. de art. 217 alin.

(1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare,

parte vătămată fiind F.A.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1),

5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare,

parte vătămată fiind F.G.;

- ultraj, prev. de art. 239 alin. (1)

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare, parte

vătămată fiind F.O.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 1 an și

6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71

alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata termenului

de încercare de 3 ani și 6 luni prev. de art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului

asupra consecințelor prev. de art. 83 și urm. C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni

închisoare s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Inculpatul a fost obligat să plătească

părților civile: F.G., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale; F.O., suma de

10.000 RON cu titlu de daune morale; F.A., suma de 500 RON despăgubiri materiale

și 2.000 RON reprezentând daune morale.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat

de la inculpat telefonul mobil marca S. și cartelele telefonice, aflate într-un

plic pe care este aplicat sigiliul M.A.I. și sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Iași.

S-a făcut aplicarea disp. art. 91

3

alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, cu privire

la CD-urile ce conțin imagini video și înregistrări audio.

Inculpatul Ș.D. a fost obligat să plătească

statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Revizuientul Ș.D. a formulat cerere de

revizuire a sentinței penale nr. 143 din data de 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6563/86/2013 arătând, în esență, că este

nemulțumit de modul în care s-au desfășurat cercetările în cauza în care s-a dispus

condamnarea sa.

Curtea constată că în conformitate cu disp.

art. 394 C. proc. pen., „(1) Revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Cazul de la lit. a) constituie motiv de

revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie

motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În cazul prevăzut de lit. e) toate hotărârile

care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.”

Din dispozițiile sus-menționate a rezultat

caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot

înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care

depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul judiciar. Din aceleași

dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care

judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

În

condițiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea

poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru

cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare

în fapt a cauzei penale.

Curtea a constatat că motivele invocate

de către revizuientul Ș.D. nu se încadrează printre cazurile prevăzute în mod expres

și limitativ de art. 394 C. proc. pen., nemulțumirile legate de interpretarea probatoriului

administrat și concludenta mijloacelor de probă avute în vedere la soluționarea

fondului putând fi supuse reanalizării doar instanțelor de control judiciar, în

căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare

motive, în limita în care au fost investite.

Prin urmare, aspectele invocate de către

revizuientul Ș.D. în susținerea cererii de revizuire au putut sau ar fi putut fi

invocate și analizate pe deplin de către instanțele de control judiciar, în căile

ordinare de atac, nefiind permis ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii

să se procedeze la prelungirea probatoriului.

Revizuientul Ș.D., prin apărător, a arătat,

printre altele, că telefonul mobil marca S., ridicat de la dânsul, a fost înlocuit

prin mijloace necunoscute, cu un alt telefon mobil aceeași marcă, primul telefon

nemaifiind găsit, organele de cercetare penală explicând această situație printr-un

proces-verbal de îndreptare eroare materială, iar la dosarul de urmărire penală

se află un proces-verbal nesemnat, avut în vedere de instanța de judecată la soluționarea

dosarului, apreciind că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz,

au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere.

Curtea a constatat că motivul sus-mentionat

s-ar circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen.: un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a

efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere.

Însă, în conformitate cu disp. art. 395

C. proc. pen. - „Dovedirea unor cazuri de revizuire -

Situațiile care constituie cazurile de

revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească

sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Când organele arătate în alin. (1) nu pot

sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constată în procedura

de revizuire.”

Cele 3 condiții de admisibilitate ale acestui

caz de revizuire sunt prevăzute în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. d) și

alin. (3), precum și în dispozițiile art. 395 C. proc. pen.: prima condiție, săvârșirea

unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru

al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare

penală, a doua condiție, infracțiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale

sau netemeinice, iar a treia condiție, infracțiunea comisă să fie dovedită prin

hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului.

Or, revizuientul Ș.D. nu a depus o hotărâre

judecătorească, ori o ordonanță a procurorului, prin care să facă dovada faptului

că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea

de abuz în serviciu în legătură cu cauza în care s-a dispus condamnarea sa și, de

asemenea, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte faptul că organele de urmărire

penală sau instanțele de judecată nu au putut examina fondul cauzei.

De altfel, Curtea a constatat că doar în

fața instanței de apel revizuientul Ș.D., prin apărător, a arătat faptul că organele

de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz

în serviciu, din cererea de revizuire formulată în cauză nerezultând că revizuientul

a înțeles să invoce strict cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată,

revizuientul Ș.G. a prezentat modul în care s-au desfășurat cercetările în cauza

în care s-a dispus condamnarea sa, arătând că „doresc să vă aduc la cunoștință,

prin prezenta scrisoare, modul în care sunt condamnați în mod arbitrar și fără probe

cetățenii acestei țări (...)”.

Or, nemulțumirile legate de interpretarea

probatoriului administrat și concludenta mijloacelor de probă avute în vedere la

soluționarea fondului pot fi supuse reanalizării doar instanțelor de control judiciar,

în căile ordinare de atac, în limita în care au fost învestite, fiind atributul

acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, astfel încât aspectele invocate

de către revizuientul Ș.D. în susținerea cererii de revizuire au putut sau ar fi

putut fi invocate și analizate pe deplin în căile ordinare de atac, nefiind permis

ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii să se procedeze la prelungirea

probatoriului.

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 60/2007, dată în recurs în interesul legii, care potrivit art. 414

5

alin. (4) C. proc. pen. este obligatorie pentru instanțe, dacă se invocă alte motive

decât cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen., cererea de revizuire este inadmisibilă.

De asemenea, Curtea a constatat că apare

ca fiind neîntemeiat și motivul invocat de către revizuient, în sensul că prima

instanță a aplicat în mod nelegal disp. art. 403 alin. (3

1

) C. proc.

pen., făcând incidența în cauză a deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, considerând că în Dosarul

nr. 4188/86/2012 s-a mai judecat o cerere de revizuire, apreciind că s-a respins

cererea de revizuire pentru aceleași motive, că revizuientul și-a întemeiat cererea

pe același motiv prev. de art. 394 C. proc. pen.

Astfel, Curtea a constatat că prin sentința

penală nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul

nr. 4188/86/2012, menținută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20

martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, în baza art. 403 C.

proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ș.D. împotriva

sentinței penale nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar

nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava

și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție București, ca inadmisibilă.

În

motivarea sentinței penale nr. 147 din 19 septembrie 2013

a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012, s-a concluzionat

că „demersul legal al revizuientului nu s-a circumscris cazurilor prev. de art.

394 C. proc. pen.”

Prin decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și justiție, secțiile unite, s-a admis recursul în interesul

legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și s-a stabilit că cererile repetate de revizuire și, respectiv

contestație la executare, sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane,

de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.

Or, prin sentința penală nr. 147 din 19

septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012,

menținută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava

și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție București, s-a reținut, în esență, că „ (...) susținându-și

nevinovăția, pentru a dovedi că nu este autorul infracțiunilor, petentul a invocat

o serie de motive, care au fost analizate pe parcursul căilor de atac exercitate

în cauză (...)”.

De asemenea, și prin sentința penală apelată

(nr. 143 din 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 6563/86/2013),

s-a reținut că „(...) cele invocate de petent se referă exclusiv la faptul că nu

se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. Reevaluarea

probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă

petentul susține că în fapt este nevinovat).”

Prin urmare, Curtea a constatat că motivele

invocate de către revizuientul Ș.D. nu se încadrează printre cazurile prevăzute

în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen., iar acesta a mai formulat

o cerere de revizuire împotriva aceleiași sentințe penale, ce a fost soluționată

prin sentința penală nr. 147 din 19 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012,

menținută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava

și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție București.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect

prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către

revizuientul Ș.V., constatând că nu se poate reține în prezenta cauză niciunul dintre

cazurile prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca reprezentând motive

de revizuire și, de asemenea, constatând că petentul Ș.D. a mai formulat o cerere

de revizuire împotriva aceleiași sentințe penale.

Pentru aceste considerente, Curtea a conchis

că apelul declarat de către revizuientul Ș.D. este nefondat, fiind respins ca atare,

potrivit dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea l-a obligat

pe revizuientul apelant la plata către stat a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare din apel.

Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient

a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă

și apel.

Examinând recursul declarat de condamnatul

revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict

și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea

unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere,

de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru

al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare

penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În

cauză, solicitarea condamnatului de a se constata că organele

de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz

în serviciu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, nu poate fi examinată

în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece revizuientul Ș.D. nu a depus

o hotărâre judecătorească, ori o ordonanță a procurorului, prin care să facă dovada

faptului că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit

infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza în care s-a dispus condamnarea

sa și, de asemenea, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte faptul că organele

de urmărire penală sau instanțele de judecată nu au putut examina fondul cauzei.

Și cum nici în calea de atac a recursului

nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire,

fiind reluate aceleași aspecte, astfel că nefiind motive de casare a deciziei penale

recurate, instanța urmează să respingă recursul formulat de condamnat.

Pentru aceste considerente, cum aspectele

invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C.

proc. pen., văzând și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

, Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli

judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul condamnat Ș.D. împotriva deciziei penale nr. 156 din 10 decembrie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat la

plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07

mai 2014.