ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 143 din 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 6563/86/2013, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ș.D. împotriva sentinței penale nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, ca inadmisibilă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin adresa din 31 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 04 iunie 2013 sub nr. 6563/86/2013,a fost înaintată spre competentă soluționare împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul Ș.D., privind sentința penală nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.

S-a arătat în adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava că petentul s-a adresat cu cerere de revizuire la data de 22 martie 2012, susținând ca unic motiv faptul că este nevinovat și a invocat o serie de aspecte care au fost avute în vedere, atât de către instanța de fond, cât și de către instanțele de apel și recurs. S-a apreciat de către parchet că motivele invocate nu pot constitui, pe de o parte cauze de revizuire, prev. de art. 394 C. proc. pen., iar pe de altă parte, petentul a mai uzat deja de această cale extraordinară de atac, în cauză fiind aplicabilă decizia nr. 36 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând, potrivit art. 403 C. proc.

pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul Ș.D., Tribunalul a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 74/2011 din 30 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, s-au respins, ca nefondate, excepțiile de nulitate invocate de către inculpatul Ș.D. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ș.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - insultă, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.; - insultă, prev. de art. 205 alin. (1), 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O. Prin aceeași sentință penală, inculpatul Ș.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: - amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.; - amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.; - distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, parte vătămată fiind F.A.; - ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), (5) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.; - ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni prev. de art. 82 C. pen.

și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 și urm. C. pen. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. Inculpatul a fost obligat să plătească părților civile: F.G., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale; F.O., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale; F.A., suma de 500 RON despăgubiri materiale și 2.000 RON reprezentând daune morale. Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca S. și cartelele telefonice, aflate într-un plic pe care este aplicat sigiliul M.A.I. și sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași.

S-a făcut aplicarea disp. art. 91 3 alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, cu privire la CD-urile ce conțin imagini video și înregistrări audio. Inculpatul Ș.D. a fost obligat să plătească statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare. Căile de atac promovate împotriva acestei soluții de către inculpat, au fost respinse, ca nefondate, de instanțele de control judiciar, hotărârea de condamnare în discuție rămânând definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 5293/99/2010. Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu”. Potrivit art. 394 C. proc.

pen., revizuirea sentinței penale definitive poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În condițiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc.

pen. și numai pentru cazurile prevăzute în norma legală precizată, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. În speță, Tribunalul a constatat că cele invocate de petent se referă exclusiv la faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. Reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susține că în fapt este nevinovat). În consecință, reținând și decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, (recurs în interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a respins-o ca atare.

Pe de altă parte, potrivit deciziei nr. 36 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată dată în recurs în interesul legii „cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora”. Ori, petentul Ș.D. a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiași sentințe penale, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 29 martie 2012 sub nr. 4188/86/2012, invocând aceleași motive, respectiv faptul că este nevinovat, ce a fost soluționată prin sentința penală nr. 147 din 19 septembrie 2012, rămasă definitivă.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat apel revizuientul Ș.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 04 decembrie 2013. Procedând la soluționarea apelului declarat de revizuientul Ș.D., prin prisma motivelor invocate, precum și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 74/2011 din 30 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, pronunțată în Dosarul nr. 5293/99/2010, s-au respins, ca nefondate, excepțiile de nulitate invocate de către inculpatul Ș.D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. Ia art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Ș.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - insultă, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.G.; - insultă, prev. de art. 205 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., parte vătămată fiind F.O. Prin aceeași sentință penală, inculpatul Ș.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: - amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.; - amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O.; - distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare, parte vătămată fiind F.A.; - ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, parte vătămată fiind F.G.; - ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare, parte vătămată fiind F.O. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni prev. de art. 82 C. pen.

și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 și urm. C. pen. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. Inculpatul a fost obligat să plătească părților civile: F.G., suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale; F.O., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale; F.A., suma de 500 RON despăgubiri materiale și 2.000 RON reprezentând daune morale. Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat telefonul mobil marca S. și cartelele telefonice, aflate într-un plic pe care este aplicat sigiliul M.A.I. și sigiliul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

S-a făcut aplicarea disp. art. 91 3 alin. (7) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, cu privire la CD-urile ce conțin imagini video și înregistrări audio. Inculpatul Ș.D. a fost obligat să plătească statului suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare. Revizuientul Ș.D. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 143 din data de 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6563/86/2013 arătând, în esență, că este nemulțumit de modul în care s-au desfășurat cercetările în cauza în care s-a dispus condamnarea sa. Curtea constată că în conformitate cu disp. art. 394 C. proc.

pen., „(1) Revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. În cazul prevăzut de lit. e) toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.” Din dispozițiile sus-menționate a rezultat caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul judiciar. Din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

În condițiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Curtea a constatat că motivele invocate de către revizuientul Ș.D. nu se încadrează printre cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen., nemulțumirile legate de interpretarea probatoriului administrat și concludenta mijloacelor de probă avute în vedere la soluționarea fondului putând fi supuse reanalizării doar instanțelor de control judiciar, în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, în limita în care au fost investite.

Prin urmare, aspectele invocate de către revizuientul Ș.D. în susținerea cererii de revizuire au putut sau ar fi putut fi invocate și analizate pe deplin de către instanțele de control judiciar, în căile ordinare de atac, nefiind permis ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii să se procedeze la prelungirea probatoriului. Revizuientul Ș.D., prin apărător, a arătat, printre altele, că telefonul mobil marca S., ridicat de la dânsul, a fost înlocuit prin mijloace necunoscute, cu un alt telefon mobil aceeași marcă, primul telefon nemaifiind găsit, organele de cercetare penală explicând această situație printr-un proces-verbal de îndreptare eroare materială, iar la dosarul de urmărire penală se află un proces-verbal nesemnat, avut în vedere de instanța de judecată la soluționarea dosarului, apreciind că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Curtea a constatat că motivul sus-mentionat s-ar circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.: un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Însă, în conformitate cu disp. art. 395 C. proc. pen. - „Dovedirea unor cazuri de revizuire - Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Când organele arătate în alin. (1) nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constată în procedura de revizuire.” Cele 3 condiții de admisibilitate ale acestui caz de revizuire sunt prevăzute în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și în dispozițiile art. 395 C. proc.

pen.: prima condiție, săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a doua condiție, infracțiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar a treia condiție, infracțiunea comisă să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Or, revizuientul Ș.D. nu a depus o hotărâre judecătorească, ori o ordonanță a procurorului, prin care să facă dovada faptului că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza în care s-a dispus condamnarea sa și, de asemenea, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte faptul că organele de urmărire penală sau instanțele de judecată nu au putut examina fondul cauzei.

De altfel, Curtea a constatat că doar în fața instanței de apel revizuientul Ș.D., prin apărător, a arătat faptul că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, din cererea de revizuire formulată în cauză nerezultând că revizuientul a înțeles să invoce strict cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Astfel, prin cererea de revizuire formulată, revizuientul Ș.G. a prezentat modul în care s-au desfășurat cercetările în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, arătând că „doresc să vă aduc la cunoștință, prin prezenta scrisoare, modul în care sunt condamnați în mod arbitrar și fără probe cetățenii acestei țări (...)”.

Or, nemulțumirile legate de interpretarea probatoriului administrat și concludenta mijloacelor de probă avute în vedere la soluționarea fondului pot fi supuse reanalizării doar instanțelor de control judiciar, în căile ordinare de atac, în limita în care au fost învestite, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, astfel încât aspectele invocate de către revizuientul Ș.D. în susținerea cererii de revizuire au putut sau ar fi putut fi invocate și analizate pe deplin în căile ordinare de atac, nefiind permis ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii să se procedeze la prelungirea probatoriului. Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 60/2007, dată în recurs în interesul legii, care potrivit art. 414 5 alin. (4) C. proc.

pen. este obligatorie pentru instanțe, dacă se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen., cererea de revizuire este inadmisibilă. De asemenea, Curtea a constatat că apare ca fiind neîntemeiat și motivul invocat de către revizuient, în sensul că prima instanță a aplicat în mod nelegal disp. art. 403 alin. (3 1 ) C. proc. pen., făcând incidența în cauză a deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, considerând că în Dosarul nr. 4188/86/2012 s-a mai judecat o cerere de revizuire, apreciind că s-a respins cererea de revizuire pentru aceleași motive, că revizuientul și-a întemeiat cererea pe același motiv prev. de art. 394 C. proc.

pen. Astfel, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012, menținută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul Ș.D. împotriva sentinței penale nr. 74 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 5293/86/2010, menținută prin decizia penală nr. 76/2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 678 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, ca inadmisibilă.

În motivarea sentinței penale nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012, s-a concluzionat că „demersul legal al revizuientului nu s-a circumscris cazurilor prev. de art. 394 C. proc. pen.” Prin decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secțiile unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a stabilit că cererile repetate de revizuire și, respectiv contestație la executare, sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.

Or, prin sentința penală nr. 147 din 19 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012, menținută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, s-a reținut, în esență, că „ (...) susținându-și nevinovăția, pentru a dovedi că nu este autorul infracțiunilor, petentul a invocat o serie de motive, care au fost analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză (...)”. De asemenea, și prin sentința penală apelată (nr. 143 din 08 iulie 2013 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 6563/86/2013), s-a reținut că „(...) cele invocate de petent se referă exclusiv la faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susține că în fapt este nevinovat).” Prin urmare, Curtea a constatat că motivele invocate de către revizuientul Ș.D. nu se încadrează printre cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen., iar acesta a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiași sentințe penale, ce a fost soluționată prin sentința penală nr. 147 din 19 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4188/86/2012, menținută prin decizia penală nr. 110 din 09 noiembrie 2012 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 989 din 20 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuientul Ș.V., constatând că nu se poate reține în prezenta cauză niciunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca reprezentând motive de revizuire și, de asemenea, constatând că petentul Ș.D. a mai formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiași sentințe penale. Pentru aceste considerente, Curtea a conchis că apelul declarat de către revizuientul Ș.D. este nefondat, fiind respins ca atare, potrivit dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea l-a obligat pe revizuientul apelant la plata către stat a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă și apel. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În cauză, solicitarea condamnatului de a se constata că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece revizuientul Ș.D.

nu a depus o hotărâre judecătorească, ori o ordonanță a procurorului, prin care să facă dovada faptului că organele de cercetare penală, respectiv procurorii de caz, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în legătură cu cauza în care s-a dispus condamnarea sa și, de asemenea, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte faptul că organele de urmărire penală sau instanțele de judecată nu au putut examina fondul cauzei. Și cum nici în calea de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleași aspecte, astfel că nefiind motive de casare a deciziei penale recurate, instanța urmează să respingă recursul formulat de condamnat.

Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat Ș.D. împotriva deciziei penale nr. 156 din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 07 mai 2014.