ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 206 din 28 octombrie 2013, Tribunalul Suceava, secția

penală,

în baza art. 403 C.

proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuentul B.G., împotriva sentinței penale nr. 136 din data de 7 mai 2009

pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1848/86/2008, modificată în parte

prin decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava și

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3042 din 13 septembrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție București.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON către stat, cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin adresa din 25 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 30 iulie 2013, a

fost înaintată spre competentă soluționare, împreună cu concluziile de respingere

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul B.G. privind sentința

penală nr. 136 din data de 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar

nr. 1848/86/2008, modificată în parte prin decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie

2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3042

din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a arătat în adresa Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava că, prin sentința penală susmenționată, inculpatul B.G.

a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5)

C. pen., ulterior pedeapsa fiind modificată în calea de atac a apelului, condamnatul

având de executat o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În cererea de revizuire formulată, B.G.

a menționat că hotărârea instanței de fond a fost dată pe baza unor înscrisuri false,

respectiv a unor facturi false. Aceleași aspecte au mai fost invocate de inculpat

în cererile de revizuire formulate anterior și care au fost respinse de instanțele

de judecată.

Analizând, potrivit art. 403 C. proc.

pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul

B.G., Tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 136 din 7 mai

2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1848/86/2008, inculpatul B.G.

a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1), alin. (2)

C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 8 din 26

ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, a fost admis apelul inculpatului, a fost

desființată în parte sentința apelată și, în rejudecare, acesta a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin.

(3), alin. (4) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare

(în loc de 10 ani închisoare) și 2 ani (în loc de 5 ani) pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Sentința penală de condamnare a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 3042 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în urma respingerii recursului formulat de inculpat.

Au fost emise la data de 14 septembrie

2011, de către Tribunalul Suceava, mandatul de executare al pedepsei închisorii

și ordinul de interzicere a părăsirii țării.

Prin adresa din 16 septembrie 2011 Penitenciarul

Botoșani a comunicat faptul că inculpatul arestat de I.P.J. Suceava, a început pedeapsa

la data de 14 septembrie 2011 și expiră la data de 13 septembrie 2016.

Tribunalul a reținut că revizuirea este

o cale extraordinară de atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire

la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat

hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări, motiv pentru care hotărârea nu

corespunde adevărului și, ca urmare, nici legii.

S-a constatat că primul caz de revizuire,

cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. este incident atunci când „s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”.

În cadrul reglementării actuale, elementele

noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența

unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea

de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior

la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr

este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte

fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea

penală a rămas definitivă.

S-a arătat că pentru aplicabilitatea acestui

caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiții:

a) În primul rând să se fi descoperit fapte

și împrejurări. Este vorba de „fapte” și „împrejurări” care fac parte din obiectul

probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte

probatorii).

Deși probele sunt fapte și împrejurări

care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea

de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție

în care s-ar putea continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi

confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele

și împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este

fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie,

pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.

b) În al doilea rând faptele și împrejurările

invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul

să nu fi fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul

de noutate trebuie analizat în raport de instanță și nu de părți. Este

îndeplinită această condiție atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu

a invocat-o în fața instanței.

S-a considerat că faptele nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată

la cunoștința instanței, dar și atunci când faptele indicate în cererea de revizuire

au fost anterior invocate în instanță dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind

doar simple afirmații asupra cărora instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau

nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din

lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a

avut în vedere la pronunțare (decizia penală nr. 953/2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală).

Dacă însă instanța de judecată s-a pronunțat

asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existența lor sau a considerat

că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau

necunoscute pentru instanță.

c) A treia condiție este aceea că faptele

noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a

procesului penal.

În speță, deși revizuentul a indicat cazul

prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a considerat că cele invocate

de acesta nu se înscriu „în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia

hotărârii de condamnare”, în sensul că aspectele relevate în cererea de revizuire

nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în

cauză, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Pe de o parte reevaluarea probatoriului

nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susține

că în fapt este nevinovat), iar pretinsele abuzuri săvârșite de către organele de

urmărire sau cercetare penală nu pot constitui motiv de revizuire decât pentru temeiul

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d), în măsura în care s-ar reține săvârșirea

de către aceștia a unei infracțiuni în legătură cu cauza în care petentul B.G. a

fost condamnat și în măsura în care infracțiunea a fost decisivă în pronunțarea

unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Deosebit de aceasta, petentul a mai formulat

patru cereri de revizuire a sentinței nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, pe aceleași

motive, toate fiind respinse ca inadmisibile prin sentințele penale nr. 34 din

22 februarie 2012, nr. 132 din 25 iulie 2012, nr. 40 din 20 februarie 2013 și

nr. 128 din 10 iunie 2013 ale Tribunalului Suceava.

În consecință, reținând și decizia 60/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (recurs în interesul legii),

în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă, Tribunalul a respins-o ca

atare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

apel revizuentul B.G., arătând, în esență, că cererea a fost în mod greșit respinsă,

fiind admisibilă conform art. 394 C. proc. pen., declarându-se nemulțumit de modul

în care s-a desfășurat procesul penal în urma căruia a fost condamnat la pedeapsa

închisorii, hotărâre pe care o consideră nedreaptă deoarece se bazează pe înscrisuri

false, iar procurorul care a instrumentat dosarul și magistrații care au pronunțat

hotărâri în cauză au săvârșit o serie de infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 1 din 8 ianuarie

2014, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respins ca nefondat. apelul declarat

de revizuentul B.G. împotriva sentinței penale nr. 206 din 28 octombrie 2013 pronunțată

de Tribunalul Suceava.

A fost obligat revizuentul apelant să plătească

statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției

către Baroul Suceava.

Analizând apelul prin prisma motivelor

invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate

cu dispozițiile art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că

acesta este nefondat.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută când:

a. s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b. un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c. un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d. un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e. când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Curtea de Apel Suceava a reținut că prin

cererea de revizuire, condamnatul B.G. s-a declarat nemulțumit de modul în care

s-a desfășurat procesul penal în urma căruia a fost condamnat la pedeapsa

Închisorii, în apel susținând că sunt date

condițiile prevăzute de art. 394 lit. a), lit. c) și lit. d) C. proc. pen. pentru

admiterea cererii, deoarece a fost condamnat în baza unor înscrisuri false iar procurorul

care a instrumentat dosarul și judecătorii care au pronunțat hotărâri în cauză au

comis o serie de infracțiuni.

Aspectele învederate de revizuent s-ar

putea circumscrie cazurilor de revizuire invocate, în condițiile în care cerințele

acestor texte de lege ar fi date în cauză.

Prin prisma acestor dispoziții normative,

se impunea ca revizuentul să prezinte instanței dovezi în sensul că s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

că un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals, sau că un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana

care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza

a cărei revizuire se cere.

Or, cele invocate rn susținerea cazului

de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., prin raportare la conținutul

ordonanțelor depuse în apel, nu sunt de natură a reține îndeplinirea cerințelor

prevăzute de lege, pentru ca acest caz de revizuire să fie incident în speță.

Curtea a mai reținut că susținerile revizuentului

în sensul că hotărârea este nedreaptă, că a fost condamnat în mod abuziv nu se circumscriu

motivelor de revizuire expres prevăzute de lege, iar celelalte critici vizează judecata

cauzei, modul de administrare a probatoriului, relevanța mijloacelor de probă avute

în vedere la soluționarea fondului, aspecte ce au fost invocate și avute în vedere

de către instanțele de fond, apel, recurs.

Revizuentul a mai invocat ca temeiuri ale

revizuirii și dispozițiile art. 394 lit. c) și lit. d) C. proc. pen., susținând

că la baza hotărârii de condamnare stau înscrisuri false, că procurorul de caz și

judecătorii care au pronunțat hotărâri în cauză au săvârșit infracțiuni, însă raportat

la aceste critici se constată că, potrivit art. 395 C. proc. pen., situațiile de

revizuire prevăzute de art. 394 lit. c) și lit. d) C. proc. pen. se dovedesc prin

hotărâre judecătorească, sau ordonanță a procurorului, lucru care nu s-a făcut în

cauză.

În consecință, Curtea de Apel a constatat

că nu s-a făcut dovada existenței vreunuia dintre cazurile de revizuire invocate,

așa încât, legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea

formulată de revizuent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuentul B.G., susținând, în esență, că apelul a fost în mod greșit respins ca

nefondat, hotărârea pronunțată fiind nelegală, deoarece nu au fost avute în vedere

înscrisurile declarate false printr-o rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Suceava. A arătat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394

lit. a), lit. c) și lit. d) C. proc. pen. De asemenea, a precizat că motivele de

recurs le va depune printr-un memoriu separat.

Analizând recursul declarat de revizuentul

B.G., raportat la criticile invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Referitor la legea aplicabilă se observă

că, deși ulterior, în cursul soluționării prezentei cauze, a intrat în vigoare noul

C. proc. pen., potrivit normelor tranzitorii prevăzute de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 255/2013 „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs”.

Față de cele reținute, Înalta Curte constată

că în cauza dedusă judecății este aplicabil vechiul C. proc. pen., astfel încât

referirea la dispozițiile C. proc. pen. va avea în vedere conținutul acestor prevederi,

fără ca instanța de recurs să mai facă, de fiecare dată, această precizare.

Dispozițiile art. 385

10

alin.

(1) și alin. (2) C. proc. pen. prevăd obligativitatea motivării recursului prin

declarația de exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului

termen de judecată, în caz contrar, fiind incidente dispozițiile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. potrivit cărora nu pot fi luate în considerare

decât cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Recurentul revizuent a arătat în cuprinsul

declarației de exercitare a căii de atac că instanța de apel nu a ținut cont de

înscrisurile declarate false printr-o rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Suceava, susținere ce se încadrează în dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen, însă este nefondată.

Înalta Curte constată că judecarea prezentului

recurs se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința și decizia

recurate, fiind vorba despre soluționarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă

ca inadmisibilă, și nu de soluționarea fondului cauzei.

Drept urmare, criticile trebuie limitate

a priori la dispozițiile art. 394 C. proc. pen., din perspectiva admisibilității

cererii, care prevăd strict și limitativ cazurile în care se poate solicita revizuirea

unei hotărâri judecătorești definitive.

Raportând motivul menționat de recurentul

revizuent, existența înscrisurilor declarate false printr-o rezoluție a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Suceava, la dispozițiile legale enunțate anterior,

Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.

Revizuentul trebuia să prezinte instanței

dovezi în sensul că un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire

se cere a fost declarat fals. Or, cele invocate în susținerea cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., prin raportare la ordonanța nr. 3346/P/2007

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, depusă în apel, nu sunt de natură

a reține în îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege, pentru ca aceste dispoziții

să fie incidente în speță.

Falsitatea înscrisului ce a determinat

pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice trebuie să fie dovedită prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra

fondului. Din analiza actelor dosarului se constată că prin ordonanța indicată de

revizuent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.G. și neînceperea

urmăririi penale față de acesta pentru o serie de infracțiuni, fără a se declara

fals vreun înscris.

Simplele afirmații invocate de revizuentul

condamnat în cererea de revizuire, nu justifică admiterea acesteia.

În ceea ce privește susținerile revizuentului

în sensul că hotărârea pronunțată este nedreaptă, din cauza felului corupt cum s-a

judecat apelul și a traficului de influență din Parchetul de pe lângă Tribunal,

Înalta Curte observă că acestea nu se circumscriu niciunui caz de casare. Drept

urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului

ca a doua cale de atac, instanța nu are posibilitatea de a examina aceste critici.

În consecință, Înalta Curte constată că

în mod corect, instanțele de fond și apel au apreciat că în cauză nu se regăsește

niciunui din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C.

proc. pen., iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul B.G. împotriva deciziei penale nr. 1 din 8 ianuarie 2014 a Curții

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

mai 2014.