ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3728/2013

Deliberând asupra recursului declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 40 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. cu privire la Sentința penală nr. 136 din 07 mai 2009 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță analizând cererea de revizuire formulată, corelativ dispozițiilor legale care reglementează această cale extraordinară de atac și în raport de actele și lucrările dosarului, a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Prin Referatul nr. 21/III/6 din 18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat instanța competentă, conform art. 399 alin. ultim C. proc. pen., cu cererea formulată de numitul B.G., deținut în Penitenciarul Botoșani, de revizuire a Sentinței penale nr. 136 din 07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu propunerea de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. și Decizia nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de revizuire a fost formulată în baza art. 394 lit. a) și c) C. proc. pen., iar în motivarea acesteia revizuentul a arătat, în esență, că este nevinovat și nu a avut parte de un proces echitabil. A mai susținut că există fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță, în sensul că rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată a fost întocmit fără probe, pornindu-se de la o plângere penală formulată de către un infractor ce a delapidat și prejudiciat Statul Român cu peste 2,5 milioane euro, respectiv D.O. (fratele fostului prefect și senator O.O.).

Prima instanță, a mai reținut că, prin Sentința penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, modificată în parte prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea aplicării art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului B.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. S-au emis mandatul de executare al pedepsei închisorii și ordinul de interzicere a părăsirii țării nr. 173/2009 de Tribunalul Suceava la data de 14 septembrie 2011. Cu adresa nr. F 69090 din 16 septembrie 2011, Penitenciarul Botoșani a comunicat că revizuentul B.G. a fost arestat de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, executarea pedepsei începând la data de 14 septembrie 2011 și expiră la data de 13 septembrie 2016. Din verificările efectuate de Biroul executări penale al Tribunalului Suceava a rezultat că până în prezent condamnatul nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii.

Instanța de fond a reținut că, hotărârea prin care s-a dispus condamnarea revizuentului a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat. În considerentele hotărârii, instanța de fond a mai arătat că, autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional. Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să permită posibilitatea declanșării acestor căi.

Totodată, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile 403 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, "Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță; în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu". Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitive, în art. 394 lit. a) - e) C. proc.

pen. fiind prevăzute în mod expres și limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituție. S-a mai reținut că, din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul judiciar. Din aceleași dispoziții, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt. În condițiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc.

pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Instanța de fond, raportându-se la aspectele invocate de către revizuent, prin relaționare la considerațiile de ordin juridic expuse, a constatat că acesta canalizează atenția asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și, analizând aceste dispoziții, s-a evidențiat că cererea de revizuire întemeiată în drept pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei, iar aceste fapte și împrejurări noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Or, instanța de fond a reținut că cel în cauză nu face trimitere la alte elemente noi ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, așa cum este cerința art. 394 C. proc. pen. Totodată, instanța de fond a apreciat că, susținându-și nevinovăția, pentru a dovedi că nu este autorul infracțiunilor, petentul a invocat o serie de motive care au fost analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză. Nemulțumirile legate de administrarea probatoriului administrat și concludența mijloacelor de probă avute în vedere la soluționarea fondului pot fi supuse analizei doar instanțelor de control judiciar în căile de atac promovate, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atari motive, în limita în care au fost investite.

Or, în speță, toate motivele invocate de către petent în cererea sa de revizuire au fost analizate atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești. Prin urmare, în condițiile în care demersul legal al revizuentului nu s-a circumscris cazurilor prev. de art. 394 C. proc. pen., ținând cont în aceeași măsură și de dispozițiile Deciziei nr. LX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, obligatorii pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 414 2 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 394 C. proc. pen., a respins cererea de revizuire cu care a fost investit, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul condamnat B.G., precizând, prin intermediul apărătorului, că sunt date condițiile de admitere în principiu a cererii de revizuire, pentru ca ulterior să se procedeze la judecarea pe fond a acesteia.

A invocat astfel dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar la termenul din 12 aprilie 2013 a depus înscrisuri și a făcut referire în cererea sa la împrejurările care constituie aspecte noi, pe care instanțele nu le-au avut în vedere la momentul când s-a soluționat cauza în fond, dar și în căile de atac. Prin Decizia penală nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 40 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Suceava. A fost obligat revizuentul apelant să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av.

A.M.) se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava. Verificând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor depuse în apel (ordonanțele nr. 3346/P/2007 din 27 mai 2009 și nr. 1742/P/2009 din 28 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava), precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, prin raportare la prevederile ce reglementează instituția revizuirii, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Revizuirea este o cale de atac de retractare prin care se urmărește eliminarea unor erori de fapt în condițiile art. 394 C.proc.pen., conținute de hotărârile judecătorești definitive, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanța de apel a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. Instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din cazurile de revizuire. Nicio altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar avea, și niciun alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucura hotărârea atacată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Instanța de apel a apreciat că în cauză, motivele invocate de revizuent vizează în mod formal cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., text de lege care însă nu este incident în cauză, nefiind îndeplinite condițiile cerute de acesta. S-a reținut că, acest caz de revizuire este incident atunci când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". De asemenea, s-a mai avut în vedere că în cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor.

Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă. S-a mai susținut că pentru a conferi aplicabilitate acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite trei condiții: a) să se fi descoperit fapte și împrejurări noi, adică "fapte" și "împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Deși probele sunt fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea.

Noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurările pe care le dovedesc. Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă. b) În al doilea rând faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței.

Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanță dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțare. S-a mai reținut că, dacă instanța de judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanță.

c) A treia condiție este aceea ca faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal. Instanța de apel a apreciat că, deși revizuentul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspectele invocate de acesta, prin raportare la considerentele ordonanțelor depuse în apel, nu se înscriu "în categoria faptelor și împrejurărilor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare", în sensul că aspectele relevate nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În realitate acesta solicită a se reanaliza situația de fapt și probele administrate în cursul cercetării judecătorești efectuate pe fondul cauzei, procedură inadmisibilă prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul B.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei, întrucât se consideră nevinovat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează revizuirea, rezultă că aceasta este o cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.

Finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției presupune descoperirea, strângerea și aducerea în fața instanței a unui material probator nou, sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei. Fiind o cale de atac extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie. În conformitate cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Astfel, revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., poate fi cerută și în următoarele cazuri: a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. 1 C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. Prin Sentința penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008 inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen.

cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei hotărâri inculpatul B.G. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub dosar nr. 1848/86/2008. Prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de apel Suceava a fost admis apelul declarat de inculpatul B.G., a fost desființată, în parte, Sentința penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava și în rejudecare: A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen. de la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) C. pen.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. Au fost menținute celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. dosar 1848/86/2008. Prin Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G., hotărârea fiind definitivă. Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul B.G.

a invocat elemente ce țin de judecata pe fond a cauzei, invocând cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) și c) C. proc. pen. în acest sens arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., considerându-se nevinovat. În motivarea cererii de revizuire a mai susținut că la baza hotărârii de condamnare au stat înscrisuri false, respectiv facturi false ce au fost identificate de procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosarele nr. 3746/P/2007 și nr. 1749/P/2009, împrejurare care nu a fost cunoscută de instanță la momentul soluționării pe fond a cauzei. A mai arătat că facturile false nu erau semnate de el ca primitor, iar avizele de însoțire a mărfii nu confirmă că a primit și produsele indicate în facturi.

Deși marfa nu a fost primită, produsele și contravaloarea acestor au fost reținute de instanțe cu titlu de prejudiciu. De asemenea, a mai susținut că, fila CEC nu a fost completată, semnată și ștampilată de el, ci de numitul D.O., în calitate de administrator al SC D.E. S.R.L., acest instrument de plată fiind tot un înscris fals, situație confirmată de expertiza grafologică aflată la dosar și care nu a fost luată în considerare de instanțe. A mai precizat că el nu a emis nicio filă CEC, în realitate aceasta i-a fost furată de administratorul SC D.E. S.R.L., acesta fiind persoana care a completat-o, semnat-o și ștampilat-o. Consideră că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu a indus pe nimeni în eroare, între societatea comercială la care era administrator și societatea comercială administrată de numitul D.O.

existau relații comerciale. A mai precizat că a achitat toate facturile către SC D.E. SRL Rădăuți, iar dacă ar fi avut vreo datorie și s-ar fi produs vreun prejudiciu, cauza era de natură civilă, iar neînțelegerile ivite între părți trebuiau soluționat de instanța civilă. A mai învederat că, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară, însă concluziile ei nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei. A mai solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în sensul înlăturării alin. (5) din conținutul art. 215 C. pen., având în vedere că hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa a avut ca temei înscrisuri false, iar în realitate fapta reținută în sarcina sa nu a produs consecințe deosebit de grave.

De asemenea, recurentul revizuent a mai învederat că procurorul care a instrumentat dosarul cauzei i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-a asigurat asistența juridică, nu i-a prezentat materialul de urmărire penală, rechizitoriul nu a fost semnat de "un șef sau procuror șef" și instanța nu a fost sesizată legal, actul de sesizare a instanței fiind lovit de nulitate absolută. Consideră că procurorul de caz este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals și uz de fals și neglijență în serviciu. Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

În acest sens, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare. Prin urmare, pentru a exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi. Elementele de probă noi la care se referă textul de lege enunțat trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat faptul că se consideră nevinovat, nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune și a fost condamnat pe baza unor înscrisuri false, respectiv a unor facturi care nu au fost completate de el, iar fila CEC pentru care nu a existat disponibil în contul societății comerciale la care era administrator, nu a fost completată, semnată și ștampilată de el. A precizat că, această filă CEC i-a fost furată de administratorul SC D.E. S.R.L., numitul D.O., care a completat, semnat și ștampilat acest instrument de plată. Analizând actele dosarului se reține că revizuentul condamnat a formulat aceleași apărări și în fața instanțelor care au soluționat fondul cauzei, nefiind permis ca într-o cale extraordinară de atac să se prelungească probatoriul, să se realizeze o nouă analiză a probelor, a circumstanțelor comiterii faptelor, a cazurilor care pot atrage atenuarea sau agravarea pedepsei.

Verificând susținerile inculpatului, instanțele au constatat că aspectele invocate de acestea nu sunt reale, ele fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. În acest sens s-a reținut din declarația martorei G.D., reprezentanta părții civile SC S.B. S.A. Suceava ( fila 182 dosar urmărire penală) rezultă că "inculpatul a lăsat fila cec cu nr. X semnată, ștampilată și cu suma sus-menționată completată". De asemenea, martorul C.T., reprezentant al părții civile SC A. S.A. Bacău a relevat în depoziția sa că, la ridicarea mărfii inculpatul B.G. a predat filele CEC seria X și X1 delegatului societății, că filele cec erau semnate și ștampilate, iar ulterior restul datelor inclusiv data și suma scadentă, erau completate "după ce în prealabil conveneam de comun acord cu B.G.". (fila 193 dosar de urmărire penală).

Martorul O.D., reprezentant al părții civile SC D.E. SRL a declarat că inculpatul personal i-a înmânat fila CEC completată deja cu suma de 602.286 lei, semnată și ștampilată (fila 18 dosar de urmărire penală), asigurându-l că va avea bani în cont. Referitor la prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de condamnat, în baza materialului probator administrat în cauză, instanțele au reținut că valoarea acestuia este cea reținută în rechizitoriu, cu atât mai mult cu cât nici expertiza contabilă din apel nu a modificat cuantumul lui. Totodată, se constată că este neîntemeiată și susținerea recurentului revizuent în sensul că instanța de apel care a soluționat pe fond cauza nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză contabilă.

În baza materialului probator administrat în cauză s-a apreciat că prejudiciul total cauzat de inculpatul B.G. părților civile SC D.E. SRL Rădăuți, SC S.B. S.A. Suceava și SC A. S.A. Bacău este cel reținut în rechizitoriu și anume, prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat în relațiile cu cele trei părți civile, s-a cauzat un prejudiciu de 681.998,57 lei. Raportul de expertiză financiar contabilă efectuat cu ocazia soluționării apelului a concluzionat că la data emiterii cecurilor reținute în rechizitoriu, SC B. SRL Bosanci nu avea disponibil în cont (fila 151 dosarul instanței de apel), iar acesta nu a confirmat că prejudiciul ar fi mai mic decât cel reținut. Referitor la critica recurentului revizuent în sensul că procurorul de caz nu i-a prezentat materialul de urmărire penală, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, se constată că aceasta a fost susținută și la judecarea fondului cauzei.

Raportat la aceste critici, instanța de apel a constatat că la fila 255 dosar urmărire penală, este întocmit procesul-verbal din data de 20 martie 2007 în care procurorul de caz arată că învinuitul B.G. a fost citat pentru această dată la parchet tocmai pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, că citația a fost înmânată soției acestuia, B.M., dar că învinuitul nu s-a prezentat întrucât se sustrage de la acest act procedural, iar la fila 254 dosar urmărire există și dovada de îndeplinire a procedurii în care se arată că citația a fost primită de B.M. - în calitate de soție. Așa fiind, Înalta Curte constată că revizuentul condamnat nu face trimitere la alte elemente noi ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, nu invocă împrejurări noi, necunoscute instanței de fond, așa cum impune cerința temeiului legal al art. 394 lit. a) C. proc.

pen., ci aceleași împrejurări, pentru care se încearcă să se obțină o prelungire a probațiunii și o reapreciere a probelor deja administrate, în scopul modificării soluției deja pronunțate,. Susținându-și nevinovăția, pentru a dovedi că nu este autorul infracțiunilor de înșelăciune, recurentul revizuent a invocat o serie de motive care au fost deja analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză. Nemulțumirile legate de administrarea probatoriului și de mijloacele de probă avute în vedere la soluționarea fondului pot fi supuse analizei doar instanțelor de control judiciar în căile de atac promovate, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor asemenea motive, în limita în care au fost învestite.

Cum în cauză condamnatul revizuent B.G. nu a putut dovedi existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data judecării cauzei în căile ordinare de atac, în mod corect, cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă. De asemenea, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. c C. proc. pen., se impune îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să fie vorba de un înscris oficial sau sub semnătură privată, mijloc de probă care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, care a fost declarat fals și acest înscris să poată dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare. Totodată, potrivit articolului 395 alin. (1) C. proc. pen., situația prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., respectiv înscrisul fals, poate fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului. Din examinarea actelor dosarului rezultă că revizuentul condamnat nu a dovedit în niciun fel existența vreunui înscris fals, sau că în cauză s-ar fi pronunțat o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că înscrisurile care au fost avute în vedere ca mijloace de probă de instanțele care au soluționat fondul cauzei, au fost rezultatul unui fals material, intelectual sau sub semnătură privată, așa cum sunt definite în dispozițiile art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen. De asemenea, solicitarea revizuentului condamnat privind schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pentru care a fost dispusă condamnarea sa, nu se circumscrie niciunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc.

pen. Aspectele ce țin de încadrarea juridică a faptei sunt chestiuni de fond, deoarece asupra cererii de schimbare a încadrării juridice se pronunță instanța cu ocazia cercetării judecătorești sau cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, după ce în prealabil a fost pusă în discuție, în faza dezbaterilor, cu respectarea dreptului la apărare, ori în căile ordinare de atac, fie în apel, fie în recurs exercitate împotriva hotărârilor judecătorești ce privesc fondul cauzei. Așa fiind, în mod corect atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că în cauză, motivele invocate de condamnat pentru revizuirea hotărârii de condamnare nu se încadrează în niciunui din cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de dispozițiile legale, motivele invocate fiind în fapt apărări pe fondul cauzei, apărări susținute și în faza cercetării judecătorești efectuate, astfel că în mod corect, cererea sa a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, întrucât motivele invocate de revizuentul condamnat B.G. nu se încadrează în niciunul din dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și examinând și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM