ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3728/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3728/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 19

aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 20 februarie

2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin.

(3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de

revizuire formulată de revizuentul B.G. cu privire la Sentința penală nr. 136

din 07 mai 2009 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală

nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava și rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță analizând cererea de revizuire formulată,

corelativ dispozițiilor legale care reglementează această cale extraordinară de

atac și în raport de actele și lucrările dosarului, a constatat că aceasta este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin Referatul nr.

21/III/6 din 18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a

sesizat instanța competentă, conform art. 399 alin. ultim C. proc. pen., cu

cererea formulată de numitul B.G., deținut în Penitenciarul Botoșani, de

revizuire a Sentinței penale nr. 136 din 07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul

Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.

3.043 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună

cu propunerea de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, în raport de

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. și Decizia nr. XVII/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire

a fost formulată în baza art. 394 lit. a) și c) C. proc. pen., iar în motivarea

acesteia revizuentul a arătat, în esență, că este nevinovat și nu a avut parte

de un proces echitabil. A mai susținut că există fapte și împrejurări noi ce nu

au fost cunoscute de instanță, în sensul că rechizitoriul prin care a fost

trimis în judecată a fost întocmit fără probe, pornindu-se de la o plângere

penală formulată de către un infractor ce a delapidat și prejudiciat Statul

Român cu peste 2,5 milioane euro, respectiv D.O. (fratele fostului prefect și

senator O.O.).

Prima instanță, a mai

reținut că, prin Sentința penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de

Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, modificată în parte prin

Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava

și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul B.G. a fost

condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare

art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea aplicării art. 74 alin. (1), lit. a),

art. 76 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 71

alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului B.G. drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-au emis mandatul de

executare al pedepsei închisorii și ordinul de interzicere a părăsirii țării

nr. 173/2009 de Tribunalul Suceava la data de 14 septembrie 2011.

Cu adresa nr. F 69090

din 16 septembrie 2011, Penitenciarul Botoșani a comunicat că revizuentul B.G.

a fost arestat de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, executarea

pedepsei începând la data de 14 septembrie 2011 și expiră la data de 13

septembrie 2016.

Din verificările

efectuate de Biroul executări penale al Tribunalului Suceava a rezultat că până

în prezent condamnatul nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării

pedepsei închisorii.

Instanța de fond a

reținut că, hotărârea prin care s-a dispus condamnarea revizuentului a rămas

definitivă, intrând în puterea lucrului judecat.

În considerentele

hotărârii, instanța de fond a mai arătat că, autoritatea de lucru judecat

împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această

putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite

supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având

caracter excepțional.

Natura juridică

deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte

prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să permită

posibilitatea declanșării acestor căi.

Totodată, instanța de

fond a avut în vedere dispozițiile 403 alin. (1) C. proc. pen., potrivit

cărora, "Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță; în

camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile

prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetărilor efectuate

de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu".

Fiind o cale de atac

extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și retractare,

legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv care, după

aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase

definitive, în art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. fiind prevăzute în mod

expres și limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituție.

S-a mai reținut că,

din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă

caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se

pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul judiciar.

Din aceleași

dispoziții, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în

care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

În condițiile în care

este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile

determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de

art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei

penale.

Instanța de fond,

raportându-se la aspectele invocate de către revizuent, prin relaționare la

considerațiile de ordin juridic expuse, a constatat că acesta canalizează

atenția asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și,

analizând aceste dispoziții, s-a evidențiat că cererea de revizuire întemeiată

în drept pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să

fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la

data soluționării cauzei, iar aceste fapte și împrejurări noi să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare.

Or, instanța de fond

a reținut că cel în cauză nu face trimitere la alte elemente noi ce nu au fost

cunoscute cu ocazia judecării cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii

de condamnare, așa cum este cerința art. 394 C. proc. pen.

Totodată, instanța de

fond a apreciat că, susținându-și nevinovăția, pentru a dovedi că nu este

autorul infracțiunilor, petentul a invocat o serie de motive care au fost

analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză. Nemulțumirile legate

de administrarea probatoriului administrat și concludența mijloacelor de probă

avute în vedere la soluționarea fondului pot fi supuse analizei doar

instanțelor de control judiciar în căile de atac promovate, fiind atributul

acestora de a se pronunța asupra unor atari motive, în limita în care au fost

investite. Or, în speță, toate motivele invocate de către petent în cererea sa

de revizuire au fost analizate atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în

cursul cercetării judecătorești.

Prin urmare, în

condițiile în care demersul legal al revizuentului nu s-a circumscris cazurilor

prev. de art. 394 C. proc. pen., ținând cont în aceeași măsură și de

dispozițiile Deciziei nr. LX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, obligatorii pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile

art. 414

2

alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond, în baza art.

403 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 394 C. proc. pen., a respins cererea

de revizuire cu care a fost investit, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul condamnat B.G.,

precizând, prin intermediul apărătorului, că sunt date condițiile de admitere

în principiu a cererii de revizuire, pentru ca ulterior să se procedeze la

judecarea pe fond a acesteia. A invocat astfel dispozițiile art. 394 lit. a) C.

proc. pen., iar la termenul din 12 aprilie 2013 a depus înscrisuri și a făcut

referire în cererea sa la împrejurările care constituie aspecte noi, pe care

instanțele nu le-au avut în vedere la momentul când s-a soluționat cauza în

fond, dar și în căile de atac.

Prin Decizia penală

nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul

B.G. împotriva Sentinței penale nr. 40 din 20 februarie 2013 a Tribunalului

Suceava.

A fost obligat

revizuentul apelant să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu (av. A.M.) se va avansa din fondul

Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.

Verificând sentința

apelată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor depuse în apel

(ordonanțele nr. 3346/P/2007 din 27 mai 2009 și nr. 1742/P/2009 din 28 mai 2012

ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava), precum și cauza sub toate

aspectele de fapt și de drept, prin raportare la prevederile ce reglementează

instituția revizuirii, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Revizuirea este o

cale de atac de retractare prin care se urmărește eliminarea unor erori de fapt

în condițiile art. 394 C.proc.pen., conținute de hotărârile judecătorești

definitive, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc.

pen., instanța de apel a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac,

a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de

revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Instanța învestită cu

judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului

pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac,

iar aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din cazurile de

revizuire. Nicio altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar avea, și niciun

alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce

la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității de

lucru judecat de care se bucura hotărârea atacată decât în cazurile expres și

limitativ prevăzute de lege.

Instanța de apel a apreciat

că în cauză, motivele invocate de revizuent vizează în mod formal cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., text de lege care însă nu

este incident în cauză, nefiind îndeplinite condițiile cerute de acesta.

S-a reținut că, acest

caz de revizuire este incident atunci când "s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

De asemenea, s-a mai

avut în vedere că în cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute

instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența unor

împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea

de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse

ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a

crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor.

Noile elemente apar

din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce

hotărârea penală a rămas definitivă.

S-a mai susținut că

pentru a conferi aplicabilitate acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite

trei condiții:

a) să se fi

descoperit fapte și împrejurări noi, adică "fapte" și

"împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii, în sensul că

pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Deși probele

sunt fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de

revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod

revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea

continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de

probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și

împrejurările pe care le dovedesc.

Așadar, ceea ce se

cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar

dovedi o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.

b) În al doilea rând

faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru

instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanța care a

pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport

de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci când

partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței.

Se va considera că

faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele

sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și atunci când

faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanță

dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora

instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut

dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă

corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la

pronunțare.

S-a mai reținut că,

dacă instanța de judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în

sensul că a negat existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în

cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru

instanță.

c) A treia condiție

este aceea ca faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare,

condamnare sau încetare a procesului penal.

Instanța de apel a

apreciat că, deși revizuentul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C.

proc. pen., aspectele invocate de acesta, prin raportare la considerentele

ordonanțelor depuse în apel, nu se înscriu "în categoria faptelor și

împrejurărilor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare",

în sensul că aspectele relevate nu au puterea probatorie necesară să răstoarne

materialul probator administrat în cauză, în raport de infracțiunea pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată. În realitate acesta solicită a se

reanaliza situația de fapt și probele administrate în cursul cercetării

judecătorești efectuate pe fondul cauzei, procedură inadmisibilă prin

intermediul acestei căi extraordinare de atac.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuentul B.G., solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârilor atacate, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea

cauzei, întrucât se consideră nevinovat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., raportat la art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C.

proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din interpretarea

dispozițiilor legale ce reglementează revizuirea, rezultă că aceasta este o

cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătorești

definitive care conțin grave erori de fapt.

Finalitatea acestei

căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a

instituției presupune descoperirea, strângerea și aducerea în fața instanței a

unui material probator nou, sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită

constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.

Fiind o cale de atac

extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale

definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la

anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă

serioase aparențe de temeinicie.

În conformitate cu

dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești

definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și

cu privire la latura civilă.

Astfel, revizuirea

poate fi cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394

alin. (1) C. proc. pen., poate fi cerută și în următoarele cazuri: a) când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere; c) un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana

care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza

a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Atât din conținutul

prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale

aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la

art. 394 alin. 1 C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt

supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat

fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de

drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de

încetare a procesului penal.

Prin Sentința penală

nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.

1848/86/2008 inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1),

(3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri inculpatul B.G. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava sub dosar nr. 1848/86/2008.

Prin Decizia penală

nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de apel Suceava a fost admis apelul

declarat de inculpatul B.G., a fost desființată, în parte, Sentința penală nr.

136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava și în rejudecare:

A fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41

alin. (2) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (2)

C. pen. de la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) C. pen. la pedeapsa de 5 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de

Tribunalul Suceava.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul B.G., cauza fiind înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. dosar 1848/86/2008.

Prin Decizia penală

nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.G., hotărârea fiind definitivă.

Prin cererea de

revizuire formulată, condamnatul B.G. a invocat elemente ce țin de judecata pe

fond a cauzei, invocând cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) și c) C. proc. pen.

în acest sens arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (5) C. pen., considerându-se nevinovat.

În motivarea cererii

de revizuire a mai susținut că la baza hotărârii de condamnare au stat

înscrisuri false, respectiv facturi false ce au fost identificate de procurorii

din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosarele nr.

3746/P/2007 și nr. 1749/P/2009, împrejurare care nu a fost cunoscută de

instanță la momentul soluționării pe fond a cauzei. A mai arătat că facturile

false nu erau semnate de el ca primitor, iar avizele de însoțire a mărfii nu

confirmă că a primit și produsele indicate în facturi. Deși marfa nu a fost

primită, produsele și contravaloarea acestor au fost reținute de instanțe cu

titlu de prejudiciu.

De asemenea, a mai

susținut că, fila CEC nu a fost completată, semnată și ștampilată de el, ci de

numitul D.O., în calitate de administrator al SC D.E. S.R.L., acest instrument

de plată fiind tot un înscris fals, situație confirmată de expertiza

grafologică aflată la dosar și care nu a fost luată în considerare de instanțe.

A mai precizat că el nu a emis nicio filă CEC, în realitate aceasta i-a fost

furată de administratorul SC D.E. S.R.L., acesta fiind persoana care a

completat-o, semnat-o și ștampilat-o. Consideră că nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu a indus pe nimeni în

eroare, între societatea comercială la care era administrator și societatea

comercială administrată de numitul D.O. existau relații comerciale. A mai

precizat că a achitat toate facturile către SC D.E. SRL Rădăuți, iar dacă ar fi

avut vreo datorie și s-ar fi produs vreun prejudiciu, cauza era de natură

civilă, iar neînțelegerile ivite între părți trebuiau soluționat de instanța

civilă.

A mai învederat că,

în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară, însă concluziile ei

nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.

A mai solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în sensul

înlăturării alin. (5) din conținutul art. 215 C. pen., având în vedere că

hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa a avut ca temei înscrisuri false,

iar în realitate fapta reținută în sarcina sa nu a produs consecințe deosebit

de grave.

De asemenea,

recurentul revizuent a mai învederat că procurorul care a instrumentat dosarul

cauzei i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-a asigurat asistența

juridică, nu i-a prezentat materialul de urmărire penală, rechizitoriul nu a

fost semnat de "un șef sau procuror șef" și instanța nu a fost

sesizată legal, actul de sesizare a instanței fiind lovit de nulitate absolută.

Consideră că procurorul de caz este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu, fals și uz de fals și neglijență în serviciu.

Revizuirea întemeiată

pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi cerută când

s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, cazul de la

lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor

noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal sau de condamnare. În acest sens, constituie asemenea fapte

sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în

coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de

achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare.

Prin urmare, pentru a

exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau

faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză

trebuie să fie noi.

Elementele de probă

noi la care se referă textul de lege enunțat trebuie să fie de natură a

demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat

parte la comiterea lui.

În motivarea cererii

de revizuire condamnatul a invocat faptul că se consideră nevinovat, nu a

săvârșit infracțiunea de înșelăciune și a fost condamnat pe baza unor

înscrisuri false, respectiv a unor facturi care nu au fost completate de el,

iar fila CEC pentru care nu a existat disponibil în contul societății comerciale

la care era administrator, nu a fost completată, semnată și ștampilată de el. A

precizat că, această filă CEC i-a fost furată de administratorul SC D.E.

S.R.L., numitul D.O., care a completat, semnat și ștampilat acest instrument de

plată.

Analizând actele

dosarului se reține că revizuentul condamnat a formulat aceleași apărări și în

fața instanțelor care au soluționat fondul cauzei, nefiind permis ca într-o

cale extraordinară de atac să se prelungească probatoriul, să se realizeze o

nouă analiză a probelor, a circumstanțelor comiterii faptelor, a cazurilor care

pot atrage atenuarea sau agravarea pedepsei.

Verificând

susținerile inculpatului, instanțele au constatat că aspectele invocate de

acestea nu sunt reale, ele fiind infirmate de materialul probator administrat

în cauză.

În acest sens s-a

reținut din declarația martorei G.D., reprezentanta părții civile SC S.B. S.A.

Suceava ( fila 182 dosar urmărire penală) rezultă că "inculpatul a lăsat

fila cec cu nr. X semnată, ștampilată și cu suma sus-menționată completată".

De asemenea, martorul

C.T., reprezentant al părții civile SC A. S.A. Bacău a relevat în depoziția sa

că, la ridicarea mărfii inculpatul B.G. a predat filele CEC seria X și X1

delegatului societății, că filele cec erau semnate și ștampilate, iar ulterior

restul datelor inclusiv data și suma scadentă, erau completate "după ce în

prealabil conveneam de comun acord cu B.G.". (fila 193 dosar de urmărire

penală).

Martorul O.D.,

reprezentant al părții civile SC D.E. SRL a declarat că inculpatul personal i-a

înmânat fila CEC completată deja cu suma de 602.286 lei, semnată și ștampilată

(fila 18 dosar de urmărire penală), asigurându-l că va avea bani în cont.

Referitor la

prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de condamnat, în

baza materialului probator administrat în cauză, instanțele au reținut că

valoarea acestuia este cea reținută în rechizitoriu, cu atât mai mult cu cât

nici expertiza contabilă din apel nu a modificat cuantumul lui.

Totodată, se constată

că este neîntemeiată și susținerea recurentului revizuent în sensul că instanța

de apel care a soluționat pe fond cauza nu a ținut seama de concluziile

raportului de expertiză contabilă.

În baza materialului

probator administrat în cauză s-a apreciat că prejudiciul total cauzat de

inculpatul B.G. părților civile SC D.E. SRL Rădăuți, SC S.B. S.A. Suceava și SC

A. S.A. Bacău este cel reținut în rechizitoriu și anume, prin activitatea

infracțională desfășurată de inculpat în relațiile cu cele trei părți civile,

s-a cauzat un prejudiciu de 681.998,57 lei.

Raportul de expertiză

financiar contabilă efectuat cu ocazia soluționării apelului a concluzionat că

la data emiterii cecurilor reținute în rechizitoriu, SC B. SRL Bosanci nu avea

disponibil în cont (fila 151 dosarul instanței de apel), iar acesta nu a

confirmat că prejudiciul ar fi mai mic decât cel reținut.

Referitor la critica

recurentului revizuent în sensul că procurorul de caz nu i-a prezentat

materialul de urmărire penală, că i s-a încălcat dreptul la un proces

echitabil, dreptul la apărare, se constată că aceasta a fost susținută și la

judecarea fondului cauzei. Raportat la aceste critici, instanța de apel a

constatat că la fila 255 dosar urmărire penală, este întocmit procesul-verbal

din data de 20 martie 2007 în care procurorul de caz arată că învinuitul B.G. a

fost citat pentru această dată la parchet tocmai pentru a i se prezenta

materialul de urmărire penală, că citația a fost înmânată soției acestuia,

B.M., dar că învinuitul nu s-a prezentat întrucât se sustrage de la acest act

procedural, iar la fila 254 dosar urmărire există și dovada de îndeplinire a

procedurii în care se arată că citația a fost primită de B.M. - în calitate de

soție.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că revizuentul condamnat nu face trimitere la alte elemente noi

ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării cauzei, de natură a dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare, nu invocă împrejurări noi, necunoscute

instanței de fond, așa cum impune cerința temeiului legal al art. 394 lit. a)

C. proc. pen., ci aceleași împrejurări, pentru care se încearcă să se obțină o

prelungire a probațiunii și o reapreciere a probelor deja administrate, în

scopul modificării soluției deja pronunțate,.

Susținându-și

nevinovăția, pentru a dovedi că nu este autorul infracțiunilor de înșelăciune,

recurentul revizuent a invocat o serie de motive care au fost deja analizate pe

parcursul căilor de atac exercitate în cauză.

Nemulțumirile legate

de administrarea probatoriului și de mijloacele de probă avute în vedere la

soluționarea fondului pot fi supuse analizei doar instanțelor de control

judiciar în căile de atac promovate, fiind atributul acestora de a se pronunța

asupra unor asemenea motive, în limita în care au fost învestite.

Cum în cauză

condamnatul revizuent B.G. nu a putut dovedi existența unor împrejurări noi,

necunoscute de instanță la data judecării cauzei în căile ordinare de atac, în

mod corect, cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă.

De asemenea, pentru a

fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. c C. proc. pen., se

impune îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să fie vorba de un

înscris oficial sau sub semnătură privată, mijloc de probă care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, care a fost declarat fals și

acest înscris să poată dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de

condamnare.

Totodată, potrivit

articolului 395 alin. (1) C. proc. pen., situația prevăzută de art. 394 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., respectiv înscrisul fals, poate fi dovedită printr-o

hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a

dispus asupra fondului.

Din examinarea

actelor dosarului rezultă că revizuentul condamnat nu a dovedit în niciun fel

existența vreunui înscris fals, sau că în cauză s-ar fi pronunțat o hotărâre

judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că

înscrisurile care au fost avute în vedere ca mijloace de probă de instanțele

care au soluționat fondul cauzei, au fost rezultatul unui fals material,

intelectual sau sub semnătură privată, așa cum sunt definite în dispozițiile

art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 290 C. pen.

De asemenea,

solicitarea revizuentului condamnat privind schimbarea încadrării juridice a

faptei de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., pentru care a fost dispusă condamnarea sa, nu se circumscrie niciunui caz

de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen.

Aspectele ce țin de

încadrarea juridică a faptei sunt chestiuni de fond, deoarece asupra cererii de

schimbare a încadrării juridice se pronunță instanța cu ocazia cercetării

judecătorești sau cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, după ce în prealabil

a fost pusă în discuție, în faza dezbaterilor, cu respectarea dreptului la

apărare, ori în căile ordinare de atac, fie în apel, fie în recurs exercitate

împotriva hotărârilor judecătorești ce privesc fondul cauzei.

Așa fiind, în mod

corect atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că în cauză,

motivele invocate de condamnat pentru revizuirea hotărârii de condamnare nu se

încadrează în niciunui din cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ

de dispozițiile legale, motivele invocate fiind în fapt apărări pe fondul

cauzei, apărări susținute și în faza cercetării judecătorești efectuate, astfel

că în mod corect, cererea sa a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, întrucât motivele invocate de revizuentul condamnat B.G. nu se

încadrează în niciunul din dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și examinând și

din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte, constată că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, motiv pentru

care, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1, lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr.

56 din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 26 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM