ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei penale

de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 326 din 7 mai 2014 Tribunalul Botoșani a respins contestația la executare

formulată de condamnatul B.Gh.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că prin contestația înregistrată la data de 24 februarie

2014, contestatorul B.Gh. a solicitat aplicarea legii mai favorabile în ce

privește pedeapsa pe care o execută în prezent, apreciind că infracțiunea

pentru care a fost condamnat, respectiv cea de înșelăciune prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. (1969) are corespondent

în noul C. pen. în art. 244 alin. (1), ce prevede limite de pedeapsă de la 6

luni la 3 ani închisoare.

Același contestator a

mai promovat două contestații similare la instanță la data de 28 februarie 2014

și, respectiv 18 martie 2014, formând-se Dosarele nr. 1037/40/2014 și respectiv

nr. 1310/40/2014.

Fiind îndeplinite în

cauză dispozițiile art. 43, 44, 45 C. proc. pen., instanța a dispus conexarea

Dosarelor nr. 1037 și nr. 1310/40/2014 la Dosarul nr. 928/40/2014.

Analizând contestația

formulată în raport cu acele și lucrările dosarului și susținerile acestuia,

instanța a constatat că prin Sentința penală nr. 43 din 1 februarie 2014

pronunțată de Tribunalul Botoșani și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.

11 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, s-a admis în parte

contestația la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen. raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a

Codului de procedură penală de Comisia nr. 1 din cadrul Penitenciarului

Botoșani în favoarea condamnatului B.Gh.

S-a constatat că

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. 1969, pentru care

persoana privativă de libertate B.Gh. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani

închisoare prin Sentința penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, așa cum a

fost modificată prin Decizia nr. 8/2011 a Curții de Apel Suceava, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 244

alin. (1) și (2) C. pen., nefiind îndeplinite condițiile legale pentru

reducerea pedepsei.

În temeiul art. 6

alin. (6) C. pen. s-au înlăturat pedepsele complementare aplicate prin sentința

mai sus menționată, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) și c) (dreptul de a mai fi administrator) C. pen. din 1969,

care nu se mai execută.

Pentru a se pronunța

astfel, s-a avut în vedere că, prin Sentința penală nr. 136/2009 a Tribunalului

Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de

apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatorul B.Gh. a

fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

din 1969 pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, cu

aplicarea art. 41 alin. (2), 42 și art. 74, 76 C. pen. 1969.

S-a reținut în

sarcina acestuia, că în calitate de administrator al SC B. SRL Bosanci,

cunoscând situația financiară dificilă în care se afla, a emis în relațiile

comerciale desfășurate cu SC D.E. SRL Rădăuți, SC SPIT B. SA Suceava și SC A.

SA Bacău, mai multe file CEC, care au fost refuzate la plată pentru lipsă

totală de disponibil și pentru faptul că trăgătorul se afla în interdicție

bancară, cauzând un prejudiciu total de 681.998,57 RON, rămas nerecuperat.

A fost emis Mandatul

de executare nr. 173 din 14 septembrie 2011, pus în executare în aceeași zi.

S-a constatat că

infracțiunea de „înșelăciune cu consecințe deosebit de grave" prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute și pedepsite

de Noul C. pen. la art. 244 alin. (2), întrucât inducerea în eroare s-a produs

prin mijloace frauduloase, respectiv prin emiterea mai multor file CEC fără

acoperire, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoarea

de la 1 la 5 ani. Având în vedere că pedeapsa aplicată nu depășește maximul

special prevăzut de Noul C. pen. s-a apreciat că sub acest aspect nu sunt

îndeplinite condițiile legale pentru reducerea pedepsei aplicate.

S-a apreciat prin

aceeași sentință că potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., legea nouă este mai

favorabilă condamnatului sub aspectul pedepselor complementare, acestea

executându-se în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Având în vedere că

infracțiunea corespunzătoare din legea nouă nu mai prevede pedeapsa

complementară, s-au înlăturat pedepsele complementare aplicate prin sentința

mai sus arătată, respectiv 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, care nu se mai execută,

admițându-se contestația pentru acest considerent.

Această sentință a

fost contestată de contestator, iar prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2014,

Curtea de Apel Suceava, secția penală a menținut-o prin respingerea ca

nefondată a contestației formulate.

S-a avut în vedere că

instanța de fond a apreciat corect încadrarea juridică a faptei inculpatului ce

are corespondent în noua reglementare la art. 244 alin. (2) C. pen. și nu la

art. 244 alin. (1), cum susține contestatorul. S-a motivat faptul că sunt

mijloace frauduloase nu doar folosirea de nume sau calități mincinoase, ci

toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele

infracțiuni. Emiterea de file CEC știind că în cont nu există disponibil și că

trăgătorul se află în interdicție bancară, este un mijloc fraudulos special

reglementat, legiuitorul înțelegând să-l încrimineze separat prin art. 215

alin. (4) C. pen. 1969, astfel că în prezent se regăsește la art. 244 alin. (1)

și (2) C. pen.

Nu a fost primită

apărarea contestatorului în sensul că filele CEC ar fi fost emise legal. Prin

hotărârea de condamnare s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că s-au emis

file CEC, deși avea lipsă totală de disponibil și se afla în interdicție

bancară (lucru cunoscut de către inculpat la acea dată). În aceste condiții

filele CEC emise de o persoană ce nu mai avea acest drept sunt false și se

circumscriu noțiunii de „mijloc fraudulos".

Cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea CEC-ului nr. 59/1934 ce a fost dezincriminată

și cu privire la care contestatorul a exemplificat cu o speță de practică

judiciară s-a apreciat de către instanța superioară că aceasta se referă la o

situație diferită și nu este nici definitivă.

Prin contestațiile

formulate ulterior la instanță contestatorul a reiterat aceleași motive care au

fost analizate prin hotărârile mai sus arătate.

Cum, de la data

pronunțării lor, nu au apărut elemente noi pentru a fi analizate, a fost

respinsă contestația formulată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat contestație condamnatul B.Gh. fără a indica motivele.

Examinând cauza sub

toate aspectele, raportat la actele și lucrările dosarului, curtea de apel a

apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Potrivit disp. art. 6

alin. (1) C. proc. pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a

intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă

depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită,

se reduce la acest maxim".

În cauză

contestatorul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 136/2009 a Tribunalului

Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a ICCJ la

pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42, art. 74 și art. 76 din același act

normativ.

Așa cum a reținut

prima instanță, infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat își

găsește corespondent în art. 244 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de

textul de lege enunțat fiind de la 1 la 5 ani.

Având în vedere

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 286/2009 privind Codul penal potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o

infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal

din 1969, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi și

ținând cont că nu sunt date cerințele art. 6 alin. (1) C. pen., curtea de apel

a constatat că pedeapsa aplicată nu poate fi redusă.

De altfel aspectele

invocate de contestator au fost analizate cu ocazia soluționării dosarului nr.

245/40/2014 și de la data rămânerii definitivă a Sentinței penale nr. 43 din 1

februarie 2014 a Tribunalului Botoșani nu au intervenit elemente noi care să

vizeze încadrarea juridică a faptei pentru care contestatorul a fost condamnat.

Așa fiind, constatând

contestația neîntemeiată, în temeiul art. 597 alin. (7) și (8) C. proc. pen.,

coroborat cu art. 23 alin. (9) și (10) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind Codul de procedură penală, a respins-o

ca atare.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație condamnatul B.Gh.

Contestația apare ca

inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență

principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție,

reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și

exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a

stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind

condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele

reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 23 din

Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte

normative care cuprind dispoziții procesual penale, sunt susceptibile de

desființare, pe calea contestației, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive,

determinate de lege.

Astfel, dispozițiile

legale menționate prevăd următoarele:

(1) Procedura la

instanța de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale

mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009,

cu modificările și completările ulterioare, se va face potrivit dispozițiilor

privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea

ordine de preferință:

a) din oficiu, de

către instanța de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în

executarea hotărârilor de condamnare;

b) la cerere, de

către instanța de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare.

(2) Procedura în fața

instanței de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfășoară fără

participarea condamnatului și a procurorului. După redactarea hotărârii,

aceasta se comunică în întregul sau condamnatului și procurorului.

(3) Hotărârea poate

fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile

de la comunicare.

(4) Hotărârea prin

care instanța de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile

este executorie.

(5) Contestația se

judecă de un complet format dintr-un judecător, în ședință publică, cu

participarea procurorului și cu citarea părților.

(6) Hotărârea prin care

se soluționează contestația este definitivă.

(7) Pentru analizarea

hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei

proceduri, se deleagă la instanțele de executare, pe un termen de două luni,

judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel

învecinate.

Astfel, potrivit art.

23 alin. (6) Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, condamnatul B.Gh. a

declarat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte

de Casație și Justiție cu o cale de atac care nu întrunește cerințele textelor

menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru motivele mai

sus arătate, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația

formulată.

Conform art. 275

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul B.Gh. împotriva Deciziei

penale nr. 87 din 13 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM