ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2014

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 326 din 7 mai 2014 Tribunalul Botoșani a respins contestația la executare formulată de condamnatul B.Gh. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin contestația înregistrată la data de 24 februarie 2014, contestatorul B.Gh. a solicitat aplicarea legii mai favorabile în ce privește pedeapsa pe care o execută în prezent, apreciind că infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv cea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. (1969) are corespondent în noul C. pen. în art. 244 alin. (1), ce prevede limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare. Același contestator a mai promovat două contestații similare la instanță la data de 28 februarie 2014 și, respectiv 18 martie 2014, formând-se Dosarele nr. 1037/40/2014 și respectiv nr. 1310/40/2014.

Fiind îndeplinite în cauză dispozițiile art. 43, 44, 45 C. proc. pen., instanța a dispus conexarea Dosarelor nr. 1037 și nr. 1310/40/2014 la Dosarul nr. 928/40/2014. Analizând contestația formulată în raport cu acele și lucrările dosarului și susținerile acestuia, instanța a constatat că prin Sentința penală nr. 43 din 1 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Botoșani și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel Suceava, s-a admis în parte contestația la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală de Comisia nr. 1 din cadrul Penitenciarului Botoșani în favoarea condamnatului B.Gh.

S-a constatat că infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. 1969, pentru care persoana privativă de libertate B.Gh. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentința penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 8/2011 a Curții de Apel Suceava, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., nefiind îndeplinite condițiile legale pentru reducerea pedepsei. În temeiul art. 6 alin. (6) C. pen. s-au înlăturat pedepsele complementare aplicate prin sentința mai sus menționată, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a mai fi administrator) C. pen.

din 1969, care nu se mai execută. Pentru a se pronunța astfel, s-a avut în vedere că, prin Sentința penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curții de apel Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatorul B.Gh. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 și art. 74, 76 C. pen.

1969. S-a reținut în sarcina acestuia, că în calitate de administrator al SC B. SRL Bosanci, cunoscând situația financiară dificilă în care se afla, a emis în relațiile comerciale desfășurate cu SC D.E. SRL Rădăuți, SC SPIT B. SA Suceava și SC A. SA Bacău, mai multe file CEC, care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil și pentru faptul că trăgătorul se afla în interdicție bancară, cauzând un prejudiciu total de 681.998,57 RON, rămas nerecuperat. A fost emis Mandatul de executare nr. 173 din 14 septembrie 2011, pus în executare în aceeași zi. S-a constatat că infracțiunea de „înșelăciune cu consecințe deosebit de grave" prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen.

1969, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute și pedepsite de Noul C. pen. la art. 244 alin. (2), întrucât inducerea în eroare s-a produs prin mijloace frauduloase, respectiv prin emiterea mai multor file CEC fără acoperire, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este închisoarea de la 1 la 5 ani. Având în vedere că pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de Noul C. pen. s-a apreciat că sub acest aspect nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru reducerea pedepsei aplicate. S-a apreciat prin aceeași sentință că potrivit art. 6 alin. (6) C. pen., legea nouă este mai favorabilă condamnatului sub aspectul pedepselor complementare, acestea executându-se în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Având în vedere că infracțiunea corespunzătoare din legea nouă nu mai prevede pedeapsa complementară, s-au înlăturat pedepsele complementare aplicate prin sentința mai sus arătată, respectiv 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969, care nu se mai execută, admițându-se contestația pentru acest considerent. Această sentință a fost contestată de contestator, iar prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția penală a menținut-o prin respingerea ca nefondată a contestației formulate. S-a avut în vedere că instanța de fond a apreciat corect încadrarea juridică a faptei inculpatului ce are corespondent în noua reglementare la art. 244 alin. (2) C. pen.

și nu la art. 244 alin. (1), cum susține contestatorul. S-a motivat faptul că sunt mijloace frauduloase nu doar folosirea de nume sau calități mincinoase, ci toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele infracțiuni. Emiterea de file CEC știind că în cont nu există disponibil și că trăgătorul se află în interdicție bancară, este un mijloc fraudulos special reglementat, legiuitorul înțelegând să-l încrimineze separat prin art. 215 alin. (4) C. pen. 1969, astfel că în prezent se regăsește la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. Nu a fost primită apărarea contestatorului în sensul că filele CEC ar fi fost emise legal. Prin hotărârea de condamnare s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că s-au emis file CEC, deși avea lipsă totală de disponibil și se afla în interdicție bancară (lucru cunoscut de către inculpat la acea dată).

În aceste condiții filele CEC emise de o persoană ce nu mai avea acest drept sunt false și se circumscriu noțiunii de „mijloc fraudulos". Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea CEC-ului nr. 59/1934 ce a fost dezincriminată și cu privire la care contestatorul a exemplificat cu o speță de practică judiciară s-a apreciat de către instanța superioară că aceasta se referă la o situație diferită și nu este nici definitivă. Prin contestațiile formulate ulterior la instanță contestatorul a reiterat aceleași motive care au fost analizate prin hotărârile mai sus arătate. Cum, de la data pronunțării lor, nu au apărut elemente noi pentru a fi analizate, a fost respinsă contestația formulată.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul B.Gh. fără a indica motivele. Examinând cauza sub toate aspectele, raportat la actele și lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente. Potrivit disp. art. 6 alin. (1) C. proc. pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim". În cauză contestatorul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, modificată prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a ICCJ la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

1969, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42, art. 74 și art. 76 din același act normativ. Așa cum a reținut prima instanță, infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat își găsește corespondent în art. 244 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de textul de lege enunțat fiind de la 1 la 5 ani. Având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi și ținând cont că nu sunt date cerințele art. 6 alin. (1) C. pen., curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată nu poate fi redusă.

De altfel aspectele invocate de contestator au fost analizate cu ocazia soluționării dosarului nr. 245/40/2014 și de la data rămânerii definitivă a Sentinței penale nr. 43 din 1 februarie 2014 a Tribunalului Botoșani nu au intervenit elemente noi care să vizeze încadrarea juridică a faptei pentru care contestatorul a fost condamnat. Așa fiind, constatând contestația neîntemeiată, în temeiul art. 597 alin. (7) și (8) C. proc. pen., coroborat cu art. 23 alin. (9) și (10) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind Codul de procedură penală, a respins-o ca atare. Împotriva acestei decizii a formulat contestație condamnatul B.Gh.

Contestația apare ca inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie. Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, sunt susceptibile de desființare, pe calea contestației, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Astfel, dispozițiile legale menționate prevăd următoarele: (1) Procedura la instanța de executare cu privire la solicitările privind aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se va face potrivit dispozițiilor privind executarea hotărârilor penale din Legea nr. 135/2010, în următoarea ordine de preferință: a) din oficiu, de către instanța de executare pentru persoanele aflate în penitenciar în executarea hotărârilor de condamnare; b) la cerere, de către instanța de executare pentru celelalte hotărâri de condamnare. (2) Procedura în fața instanței de executare în cazurile prevăzute la alin. (1) se desfășoară fără participarea condamnatului și a procurorului.

După redactarea hotărârii, aceasta se comunică în întregul sau condamnatului și procurorului. (3) Hotărârea poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (4) Hotărârea prin care instanța de executare constată intervenirea legii penale mai favorabile este executorie. (5) Contestația se judecă de un complet format dintr-un judecător, în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea părților. (6) Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă. (7) Pentru analizarea hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (1) lit. a) potrivit prezentei proceduri, se deleagă la instanțele de executare, pe un termen de două luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel învecinate.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (6) Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, condamnatul B.Gh. a declarat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu o cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru motivele mai sus arătate, în baza art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată. Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul B.Gh. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 13 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM