ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 397 din 29 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în Dosarul penal nr. x/2017, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 din C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din 5 infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. (persoane vătămate B., C., D., E. și F.), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 43 alin. (1) din C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, art. 38 alin. (1) din C. pen. privind concursul real de infracțiuni și cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. privind legea penală mai favorabilă, în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (5 acte materiale) și art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale (recidivist), la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (5 acte materiale) și art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 39 alin. (1) și (2) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa aplicată cu restul rămas neexecutat la data recidivei (6 ani, 8 luni și 8 zile închisoare) din pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată prin Sentința penală nr. 213/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani, definitivă prin Decizia penală nr. 4484/13.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani, 8 luni și 8 zile închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani, 2 luni și 8 zile închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa stabilită perioada executată din data de 05.04.2013 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2010 emis de Tribunalul Botoșani și emiterea unor noi forme de executare a pedepsei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în fapt, cu privire la inculpatul A., următoarele:

- în luna aprilie 2013, inculpatul A. a indus în eroare pe persoana vătămată B., folosind-se de nume și calități mincinoase, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase (câștigarea unor premii în bani ca urmare a unor concursuri organizate de compania G.), în scopul de a obține pentru sine sau pentru alții foloase materiale injuste, cauzând persoanei vătămate o pagubă constând în virarea în conturile indicate de inculpat a unor sume de bani;

- în perioada aprilie - iunie 2013, inculpatul A. împreună cu inculpatul H., a indus în eroare pe persoanele vătămate C., D., E. și F., folosind-se de nume și calități mincinoase, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase (câștigarea unor premii în bani ca urmare a unor concursuri organizate de compania G.), în scopul de a obține pentru sine sau pentru alții foloase materiale injuste, cauzând persoanelor vătămate o pagubă constând în virarea în conturile indicate de inculpați.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului A. îndeplinesc fiecare condițiile tipicității infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În același timp, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În condițiile în care, prin Decizia nr. 368/2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, instanța de fond a apreciat că faptele reținute în concurs real pot fi încadrate ca infracțiune continuată, având în vedere că inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Unicitatea de rezoluție infracțională rezultă din împrejurările comiterii faptelor și omogenitatea actelor infracționale, respectiv modul de operare similar cu care inculpatul a acționat consecvent în vederea obținerii de foloase materiale (sume de bani) în mod injust, de la victime.

S-a reținut că, la o analiză globală, legea penală mai favorabilă apare ca fiind C. pen. din 1969, chiar dacă acesta prevede limite de pedeapsă mai mari. S-a avut în vedere, în acest sens, faptul că tratamentul juridic prevăzut de C. pen. actual pentru pluralitatea de infracțiuni (concurs și recidivă postcondamnatorie) ar atrage în mod inevitabil o pedeapsă finală executabilă mai mare. De altfel, în cazul antecedentelor inculpatului pentru tratamentul juridic al pluralității de infracțiuni s-au aplicat deja, cu caracter definitiv, prevederile mai favorabile ale vechiul C. pen.

Ca urmare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, cu reținerea prevederilor C. pen. din 1969 privind infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni și recidiva.

S-a reținut că săvârșirea faptelor de înșelăciune în materialitatea lor rezultă din coroborarea deplină a probelor administrate în cauză cu recunoașterea comiterii lor de către inculpatul A. (recunoaștere făcută în cursul urmăririi penale, cu excepția participării inculpatului I.).

Referitor la atitudinea inculpatului A., s-a reținut că nu poate fi considerată una total sinceră, întrucât prin declarațiile date în cursul urmăririi penale a urmărit în mod vădit exonerarea de la răspundere penală a celorlalți participanți. În cursul judecății, inculpatul A. a uzat de dreptul de a nu participa la judecarea cauzei.

Instanța de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din C. pen. din 1969, respectiv dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (închisoare de la 3 la 15 ani), gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În raport de criteriile menționate, instanța a aplicat o pedeapsă majorată, având în vedere numărul mare de acte materiale, rolul principal pe care inculpatul A. l-a avut atât în pregătirea și executarea actelor infracționale, tragerea foloaselor de pe urma acestora și conduita după săvârșirea faptelor în cursul procesului penal.

Din situația juridică a inculpatului A. a rezultat că a început efectiv executarea pedepsei la data de 14.12.2001, dar au fost deduse perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 15.12.2009, astfel că la data recidivei, respectiv 05.04.2013 (data consumării primului act material - în dauna persoanei vătămate B.), acesta executase 3 ani, 3 luni și 22 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare. Astfel, restul rămas neexecutat era de 6 ani, 8 luni și 8 zile închisoare.

Conform prevederilor art. 39 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, în cazul recidivei postcondamnatorii, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 se poate mări până la 7 ani. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Cu privire la individualizarea executării pedepsei, având în vedere starea de recidivă a inculpatului, s-a apreciat că nu se poate dispune decât executarea pedepsei în stare de detenție.

Împotriva Sentinței penale nr. 397 din 29 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în Dosarul penal nr. x/2017, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., arătând că mandatul contopit, respectiv Sentința penală nr. 213/27.05.2010 a fost anulat prin mandatul nr. x/2018 al Judecătoriei Iași în data de 21.04.2018.

Examinând apelul promovat, prin prisma materialului aflat la Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, precum și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, potrivit dispozițiilor art. 417 din C. proc. pen., instanța de control judiciar a constatat că este fondată calea de atac declarată, impunându-se admiterea acesteia, cu consecința reformării hotărârii judecătorești analizate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În primul rând, s-a subliniat că inculpatul A., prin Sentința penală nr. 213/27.05.2010, pronunțată de Tribunalul Botoșani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4.484/13.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Executarea acestei pedepse a început-o la data de 15.12.2009 și urma să fie finalizată la data de 14.12.2019.

În al doilea rând, s-a reținut că hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută (pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe), fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, relativ la condamnarea inculpatului-apelant, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, compusă din 5 acte materiale, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de apel a reținut că din conținutul materialului probator administrat rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă, după admiterea propunerii de schimbare a încadrării juridice a faptei.

Raportându-se la particularitățile speței deduse judecății și luând în considerare toate criteriile de determinare a legii penale mai favorabile (condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării), respectând în același timp și cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, referitoare la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile prin aplicarea globală a acesteia, instanța de apel a apreciat că prima instanță în mod corect a identificat prevederile vechiul C. pen., ca și lege penală mai favorabilă, aplicabilă în cauză, în situația apelantului.

Față de întreg materialul probator administrat în cauză, s-a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că cele 5 acte materiale care alcătuiesc infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, care i se impută inculpatului A. există, sunt prevăzute de legea penală, au fost săvârșite cu vinovăție, sunt nejustificate și imputabile inculpatului.

De asemenea, s-a reținut că, pentru fapta comisă, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, prima instanță a ținut seama atât de circumstanțele reale ale comiterii faptei, cât și de cele personale ale inculpatului, făcând așadar o riguroasă interpretare și aplicare a prevederilor art. 74 din C. pen. referitoare la criteriile de individualizare a pedepsei și, prin urmare, cuantumul pedepsei stabilite, de 5 ani închisoare, reprezintă un tratament penal just, fiind respectat totodată și principiul proporționalității directe a sancțiunii, oglindit în cuantumul pedepsei, context în care nu se impune reducerea acesteia sub limita stabilită.

S-a reținut că infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, s-a epuizat la data de 20 mai 2013, data comiterii ultimului act material care intră în componența infracțiunii analizate.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de Evidență a Deținuților din cadrul Penitenciarului Iași, la data de 20 mai 2013, din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată de Tribunalul Botoșani, inculpatul mai avea de executat un rest de 2.399 zile închisoare. De asemenea, în perioada 24.07.2012 - 20.05.2013 inculpatul a executat în regim de detenție, în condiții necorespunzătoare, 294 de zile închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, republicată, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: "(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

În cazul inculpatului - pentru cele 294 de zile închisoare, executate în condiții de cazare necorespunzătoare - numărul zilelor acordate ca măsură compensatorie este în cuantum de 54 de zile.

Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548/2.07.2018), s-a scăzut din restul rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, respectiv din 2.399 zile, numărul zilelor acordate ca măsură compensatorie și anume 54 zile, obținându-se astfel 2.345 zile, rest care este mai mic decât cel asupra căruia s-a oprit instanța de prim grad.

În ceea ce privește susținerea inculpatului din cadrul motivelor de apel, referitoare la faptul că Judecătoria Iași a anulat mandatul de executare a pedepsei de 10 ani închisoare, s-a reținut că nu are nici o consecință juridică asupra soluției pronunțate în cauza pendinte, în condițiile în care inculpatul a comis infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, care formează obiectul acestei cauze, în timp ce se afla în executarea pedepsei privative de libertate mai sus arătate, fiind astfel îndeplinite toate condițiile referitoare la instituția recidivei postcondamnatorii înserate în economia art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969. În această situație, stabilirea pedepsei rezultante s-a făcut ținându-se cont de regulile stipulate în prevederile art. 39 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969.

S-a mai reținut că întrucât pe numele apelantului sunt emise mai multe mandate de executare a pedepselor închisorii stabilite ca urmare a judecării acestuia în dosare penale diferite, aplicarea abia în apel a unui tratament sancționator pentru întreaga pluralitatea de infracțiuni nu este posibilă, deoarece vine în contradicție cu cele decise de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin Decizia nr. 70/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539/17.07.2008), care își păstrează valabilitatea și sub imperiul noului C. pen./ C. proc. pen.

Totuși, în vederea executării unei singure pedepse principale - în ipoteza în care infracțiunile sunt concurente - inculpatul are deschisă calea ulterioară a modificării pedepselor, prevăzută de art. 585 din C. proc. pen., la instanța de executare a ultimei hotărâri sau la instanța corespunzătoare în grad în circumscripția căreia se află locul de detenție.

În raport de considerentele expuse, prin Decizia penală nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 397 din 29 mai 2018 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în Dosarul penal nr. x/2017 și, în baza art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., a fost desființată parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

S-a constatat că restul rămas de executat din pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 213 din 27.05.2010 pronunțată de Tribunalul Botoșani, la data de 20 mai 2013 (data epuizării infracțiunii), era de 2.399 zile închisoare.

S-a constatat că în perioada cuprinsă între 24.07.2012 - 20.05.2013 inculpatul a executat în regim de detenție, în condiții necorespunzătoare, 294 de zile închisoare.

În temeiul art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, republicată, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a constatat că în cazul inculpatului se consideră executate - ca măsură compensatorie - pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, adică 54 de zile, care au fost scăzute din restul rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, respectiv din 2.399 zile, numărul zilelor acordate ca măsură compensatorie, rezultând astfel 2.345 zile.

În temeiul art. 39 alin. (1) și (2), raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare cu restul rămas neexecutat, astfel cum a fost redus, respectiv cu 2.345 zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 2.345 zile închisoare, care a fost sporită cu 6 luni (180 zile) închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa rezultantă de 2.525 zile închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

Au fost menținute dispozițiile din hotărârea atacată referitoare la: schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.; condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (compusă din cinci acte materiale), prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969; aplicarea prevederilor art. 71 alin. (2), raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969; deducerea perioadei executate; anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 335/2010 emis de Tribunalul Botoșani și emiterea unui nou mandat conform noilor dispoziții; aplicarea măsurilor de siguranță; modalitatea de soluționare a laturii civile; obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva Deciziei penale nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, A. a declarat o cale de atac, intitulată "contestație împotriva cheltuielilor de judecată din Sentința penală nr. 18/2019 din 31.01.2019 a Curții de Apel Târgu Mureș din Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Miercurea Ciuc", susținând că nu este de acord cu soluția dată și cheltuielile de judecată.

La termenul din data de 18 februarie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulate, având în vedere că hotărârea pronunțată în apel este definitivă și nu mai poate fi supusă unei căi de atac la instanța superioară.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse la speța dedusă judecății, se constată că inculpatul A. a declarat o cale de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală și, în consecință, este inadmisibilă.

Astfel, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu o cale de atac declarată de A. (intitulată "contestație") împotriva Deciziei penale nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Hotărâre (Decizia penală nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017) împotriva căreia inculpatul a declarat calea de atac este definitivă, potrivit dispozițiilor art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. ("Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel").

Din interpretarea dispozițiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., rezultă că legea procesual penală nu prevede calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019, hotărâre care este definitivă și a fost pronunțată în urma soluționării apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale pronunțate de instanța de fond. Prin urmare, calea de atac exercitată de inculpat nu poate fi calificată ca fiind contestație în sensul art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen. anterior menționat.

Calea de atac exercitată de către inculpatul A. nu poate fi calificată nici ca apel întrucât, dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., prevăd că pot fi atacate cu apel sentințele, nu și deciziile. Or, hotărârea atacată de inculpat este o decizie pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, ca instanță de apel și este definitivă.

Concluzionând, Înalta Curte reține că împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, legea procesual penală nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului sau a contestației.

Drept urmare, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de A. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de A. împotriva Deciziei penale nr. 18/A din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă pe A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - GV