ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1080/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1080/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului penal de față constată următoarele: Prin adresa din 6 din 13 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18 ianuarie 2012 sub nr. 757/86/2012, a fost înaintată spre competentă soluționare, împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea formulată de B.G., prin care acesta solicita revizuirea sentinței penale nr. 136/2009 pronunțată în Dosarul nr. 1848/86/2008 al Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3042/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Prin cererea de revizuire formulată, revizuientul nu a indicat cazurile de revizuire din cele prev. de art. 394 C. proc.
pen., susținând ca unic motiv faptul că este nevinovat. Prin sentința penală nr. 133 din 25 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 8283/86/2012 în temeiul disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul B.G. ca inadmisibilă. Petru a hotărî astfel, prima instanță, analizând, potrivit art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de B.G., a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1848/86/2008, modificată în parte prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul B.G.
a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului B.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În baza acestei sentințe, rămase definitive, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii și ordinul de interzicere a părăsirii țării nr. 173/2009 de către Tribunalul Suceava la data de 14 septembrie 2011. Prin adresa din 16 septembrie 2011 Penitenciarul Botoșani a comunicat faptul că inculpatul arestat de I.P.J.
Suceava, a început pedeapsa la data de 14 septembrie 2011 și că acesta expiră la data de 13 septembrie 2016. Așa cum s-a arătat în cele ce preced sentința penală vizată a rămas definitivă, intrând prin urmare în puterea lucrului judecat. Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional. Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să permită posibilitatea declanșării acestor căi.
Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitivă, în art. 394 C. proc. pen., fiind prevăzute în mod expres și limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituție și anume atunci când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. Rezultă caracteml revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul judiciar. Din aceleași dispoziții, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile înscrise în art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
În condițiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în norma legală mai sus citată, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Examinând admisibilitatea în principiu a revizuirii, în concret întemeierea ei pe unul dintre cazurile prevăzute de lege, Tribunalul, raportându-se la aspectele invocate de către revizuient, prin relaționare la considerațiile de ordin juridic expuse în cele ce preced, a constatat că acesta canalizează atenția asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
și, analizând aceste dispoziții, s-a evidențiat că cererea de revizuire întemeiată în drept pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei, iar aceste fapte și împrejurări noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Ori, în speță, instanța de fond a reținut că revizuientul nu face trimitere la alte elemente noi ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării pricinii, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, așa cum sunt imperativele temeiului legal examinat.
Ci din contră, susținându-și nevinovăția sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, invocă de fapt că la pronunțarea hotărârii de condamnare nu s-a dat o corectă apreciere mijloacelor de probă administrate, făcând vorbire de aspecte ce au fost avute în vedere de prima instanță, ce au fost cenzurate și cu ocazia exercitării controlului judiciar de către autoritățile chemate să statueze asupra situației sale juridice, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor pronunțate.
Revizuientul a solicitat practic o reanalizare a probatoriului administrat, ceea ce nu este posibil pe calea revizuirii, această instituție având altă funcție, obiectivată în cele ce preced, nefiind un nou grad de jurisdicție, aceste aspecte putând fi supuse analizei doar instanțelor de cenzură în căile ordinare de atac promovate, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, în limita în care au fost investite, cel în cauză exercitându-și de altfel acest drept, recursul fiind respins, ca nefondat, de către înalta Curte de Casație și Justiție. Conchizând, în condițiile în care demersul legal al revizuientului nu s-a circumscris cerințelor prev. de art. 394 lit. a) C. proc.
pen., nefiind incident nici un alt caz prevăzut expres și limitativ de lege, ținând cont în aceeași măsură și de dispozițiile Deciziei nr. 60 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, obligatorii pentru instanțe în conformitate cu disp. art. 414 2 al.2 C. proc. pen., Tribunalul, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 394 C. proc. pen., a respins cererea de revizuire cu care a fost investită, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuientul B.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că se consideră în continuare nevinovat și că cererea sa de revizuire se întemeiază pe toate cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.
pen. Prin Decizia penală nr. 112 din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 25 iulie 2012 a Tribunalului Suceava. A fost obligat revizuientul apelant să plătească statului suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. N.C.) se va avansa din fondul M.J. în contul Baroului Suceava. Verificând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, prin raportare la prevederile ce reglementează instituția revizuirii, Curtea de apel a constatat următoarele: Revizuirea este o cale de atac de retractare prin care se urmărește eliminarea unor erori de fapt în condițiile art. 394 C. proc.
pen., conținute de hotărârile judecătorești definitive, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinara de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. Instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din cazurile de revizuire.
Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar avea, și nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucura hotărârea atacată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. S-a arătat că motivele invocate de revizuient, astfel cum au fost precizate pentru prima dată în apel, vizează în mod formal toate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., text de lege care însă nu este incident în cauză, nefiind îndeplinite condițiile cerute de acesta.
Astfel, primul caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. este incident atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". În cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanțelor care au soluționat cauza, pot proveni din existența unor împrejurări care, în momentul judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăție sau nevinovăție, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaștere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă. S-a arătat că pentru a conferi aplicabilitate acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiții: a) să se fi descoperit fapte și împrejurări noi, adică „fapte" și „împrejurări" care fac parte din obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Deși probele sunt fapte și împrejurări care servescla aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s- ar putea continua probațiunea. Noile fapte și împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurărilepe care le dovedesc. Așadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă. b) În al doilea rând faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanță care a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței. Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanță dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații asupra cărora instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere la pronunțare (Dosar penal nr. 953/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală). Dacă însă instanța de judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanță. c) A treia condiție este aceea ca faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal. În speță, deși revizuientul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., Curtea a considerat că cele invocate de revizuient, nu se înscriu „în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare", în sensul că aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. In realitate acesta solicită a se reanaliza situația de fapt și probele administrate în cursul cercetării judecătorești efectuate pe fondul cauzei, procedură inadmisibilă prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
Al doilea caz de de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. este incident atunci când ,,un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere." Este justificată atacarea cu revizuire a unei hotărâri penale definitive care s-a întemeiat pe declarațiile unor martori mincinoși, a unor experți și interpreți corupți, ale căror declarații, rapoarte de expertiză și traduceri au stat la baza formării convingerii judecătorilor despere faptele cauzei. Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) este supus - pentru a fi considerat admisibil - unor condiții anume determinate de lege. Două dintre ele privesc latura substanțială a acestui motiv de revizuire, iar a treia condiție, latura lui formală. Din punct de vedere substanțial, legea subordonează admisibilitatea revizuirii următoarelor condiții: săvârșirea de către un martor, expert sau interpret a infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere (art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.); mărturia mincinoasă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice (art. 394 alin. (3) C. proc. pen.). Sub aspect formal, legea cere ca declarațiile mincinoase să fie dovedite anterior, prin hotărârea judecătorească sau prin ordonanță a procurorului (dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Prima condiție este aceea de săvârșire de către un martor, expert sau interpret a infracțiunii de mărturie mincinoasă, a doua condiție, ca mărturia mincinoasă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar a treia condiție, ca mărturia mincinoasă să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului.
Mijloace de probă denaturate care să determine o eroare judiciară, pot fi nu numai depozițiile mincinoase de martori, ci și înscrisurile false. Folosirea în proces a unor înscrisuri false, fără ca această situație să fie cunoscută de judecători, constituie un mijloc de inducere în eroare a acestora, ca și mărturiile mincinoase. Și în acest caz de revizuire - la fel ca în cazul mărturiei mincinoase - din modul de redactare al textelor -respectiv expresiile „au servit de bază condamnării" și „au servit de bază achitării" - rezultă că admisibilitatea cererii este condiționată de îndeplinirea unor cerințe anume determinate de lege. Sub aspectul laturii substanțiale a acestui temei de revizuire, legea subordonează admisibilitatea lui, următoarele condiții: existența unui înscris fals care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, iar înscrisul declarat fals să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. A treia condiție, privind latura formală a acestui caz de revizuire, se referă la faptul ca falsitatea înscrisului să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. În ambele cazuri amintite, întrebat fiind revizuientul a precizat că nu se afla în posesia unor hotătări judecătorești de natura celor cerute de lege, astfel că simplele afirmații ale acestuia, relativ la declarațiile mincinoase ale unor martori ori la faptul că fila C.E.C. este falsă, nu pot constitui motive de suficiente pentru a conduce la admiterea în principiu a cererii sale de revizuire.
Al patrulea caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. este incident atunci când erorile judiciare pot proveni și ca urmare a unor activități infracționale săvârșite de însăși organele judiciare care auinstrumentat cauza a cărei revizuire se cere. De aici, necesitatea de a se prevedea în legislația procesual penală a unui caz de revizuire distinct, în vederea înlăturării efectelor negative pe care asemenea activități ilicite le-au putut avea asupra soluției pronunțate în cauză. În acest caz, condițiile de admisibilitate se referă la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, infracțiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar această infracțiune să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului. Deși revizuientul apelant B.G. a arătat că nu există o hotărâre de condamnare definitivă pentru aceste persoane, dar că acestea sunt urmărite, făcând referire la faptul că procurorul de caz care a instrumentat dosarul este cercetat pentru abuz în serviciu și fals, nu a depus nicio dovadă în acest sens, situație în care nu se poate reține că sunt date condițiile de admisibilitate ale acestui caz de revizuire.
Referitor la condițiile de admisibilitate ale cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., vizând existența a două sau mai multe hotărâri definitive, care nu se pot concilia, aspect ce ar trebui să rezulte din dispozitivele acestora, Curtea a constatat că în speță nu există astfel de hotărâri care să justifice admiterea în principiu a cererii revizuientului întemeiată pe ultimul caz prev. de art. 394 Cod procedură penală. Față de cele prezentate și văzând că în mod corect prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu niciunui caz de revizuire dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Curtea de apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de revizuent ca nefondat. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs revizuientul, susținând că a fost condamnat pe nedrept, că situația de fapt reținută în cauză nu este corectă, că parchetul a descoperit o serie de facturi false, care nu au fost cunoscute de instanță la judecarea cauzei și a solicitat admiterea cererii de revizuire a hotărârii de condamnare. A arătat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.. Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din probele dosarului rezultă că prin cererea formulată în cauză, revizuientul B.G., a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 112 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Succeava, cu motivarea că s-au descoperit elemente noi în ceea ce privește probatoriul avut în vedere la pronunțarea hotărârii, că situația de fapt stabilită în cauză nu este corectă, iar împotriva sa a fost pronunțată o hotărâre greșită de condamnare, întrucât nu este vinovat. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Motivul constituie cauză de revizuire, dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare ori de încetare a procesului penal. Noi trebuie să fie probele, în accepțiunea dată de art. 63 C. proc. pen., fiind inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a probatoriului, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Prin folosirea căii extraordinare de atac al revizuirii, se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. În cauza de față, revizuentul nu a indicat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci a susținut că parchetul a descoperit o serie de facturi false, care demonstrează că dosarul i-a fost fabricat, că în realitate faptele reținute în sarcina sa au fost simple relații comerciale, iar apărările formulate până în prezent nu i-au fost luate în considerare. Or, existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care au judecat fondul cauzei iar condamnarea revizuentului s-a dispus coroborându-se întregul material probator administrat în cauză. Se constată deci, că în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la pronunțarea hotărârii de condamnare. Așa fiind, Înalta Curte constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat B.G. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.