ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1080/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1080/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal

de față constată următoarele:

Prin adresa din 6 din 13 ianuarie 2012

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava la data de 18 ianuarie 2012 sub nr. 757/86/2012, a fost

înaintată spre competentă soluționare, împreună cu concluziile de respingere ca

inadmisibilă, cererea formulată de B.G., prin care acesta solicita revizuirea

sentinței penale nr. 136/2009 pronunțată în Dosarul nr. 1848/86/2008 al

Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3042/2011 a

Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Prin cererea de revizuire

formulată, revizuientul nu a indicat cazurile de revizuire din cele prev. de art.

394 C. proc. pen., susținând ca unic motiv faptul că este nevinovat.

Prin sentința

penală nr. 133 din 25 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 8283/86/2012

în temeiul disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc.

pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul B.G. ca

inadmisibilă.

Petru a hotărî

astfel, prima instanță, analizând, potrivit art. 403 C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de B.G., a

constatat următoarele:

Prin sentința

penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1848/86/2008,

modificată în parte prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3043 din

13 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a-II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4),

(5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin.

(1), lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.

În

temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului B.G.

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe

durata executării pedepsei.

În baza

acestei sentințe, rămase definitive, s-a emis mandatul de executare a pedepsei

închisorii și ordinul de interzicere a părăsirii țării nr. 173/2009 de către

Tribunalul Suceava la data de 14 septembrie 2011.

Prin adresa

din 16 septembrie 2011 Penitenciarul Botoșani a comunicat faptul că inculpatul

arestat de I.P.J. Suceava, a început pedeapsa la data de 14 septembrie 2011 și

că acesta expiră la data de 13 septembrie 2016.

Așa cum

s-a arătat în cele ce preced sentința penală vizată a rămas definitivă, intrând

prin urmare în puterea lucrului judecat.

Autoritatea de

lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești

care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională

poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o

procedură având caracter excepțional.

Natura

juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare

foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condițiile care să

permită posibilitatea declanșării acestor căi.

Fiind o

cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și

retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părților să invoce orice motiv

care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase

definitivă, în

art. 394 C.

proc. pen., fiind prevăzute în mod expres și limitativ, cazurile în care se

poate uzita de această instituție și anume atunci când:

-

s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

-

un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere;

-

un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

- un

membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte

de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere;

- când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din

economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. Rezultă caracteml

revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura

erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și

adevărul judiciar.

Din aceleași

dispoziții, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în

care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și poate privi exclusiv hotărârile

determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile înscrise în art.

394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei

penale.

În condițiile

în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv

hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile

prevăzute în norma legală mai sus citată, singurele apte a provoca o

reexaminare în fapt a cauzei penale.

Examinând

admisibilitatea în principiu a revizuirii, în concret întemeierea ei pe unul

dintre cazurile prevăzute de lege,

Tribunalul,

raportându-se la aspectele invocate de către revizuient, prin relaționare la

considerațiile de ordin juridic expuse în cele ce preced, a constatat că acesta

canalizează atenția asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C.

proc. pen. și, analizând aceste dispoziții, s-a evidențiat că cererea de

revizuire întemeiată în drept pe acest text de lege este dublu condiționată, în

sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu

au fost cunoscute la data soluționării cauzei, iar aceste fapte și împrejurări

noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal sau de condamnare.

Ori, în

speță, instanța de fond a reținut că revizuientul nu face trimitere la alte

elemente noi ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării pricinii, de natură a

dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, așa cum sunt imperativele

temeiului legal examinat. Ci din contră, susținându-și nevinovăția sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, invocă de fapt că la pronunțarea

hotărârii de condamnare nu s-a dat o corectă apreciere mijloacelor de probă

administrate, făcând vorbire de aspecte ce au fost avute în vedere de prima instanță,

ce au fost cenzurate și cu ocazia exercitării controlului judiciar de către

autoritățile chemate să statueze asupra situației sale juridice, astfel cum

rezultă din considerentele hotărârilor pronunțate. Revizuientul a solicitat

practic o reanalizare a probatoriului administrat, ceea ce nu este posibil pe

calea revizuirii, această instituție având altă funcție, obiectivată în cele ce

preced,

nefiind un nou

grad de jurisdicție, aceste aspecte putând fi supuse analizei doar instanțelor

de cenzură în căile ordinare de atac promovate, fiind atributul acestora de a

se pronunța asupra unor atare motive, în limita în care au fost investite, cel

în cauză exercitându-și de altfel acest drept, recursul fiind respins, ca

nefondat, de către înalta Curte de Casație și Justiție.

Conchizând, în

condițiile în care demersul legal al revizuientului nu s-a circumscris

cerințelor prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., nefiind incident nici un

alt caz prevăzut expres și limitativ de lege, ținând cont în aceeași măsură și de

dispozițiile Deciziei nr. 60 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite, obligatorii pentru instanțe în conformitate cu

disp. art. 414

2

al.2 C. proc. pen., Tribunalul, în baza art. 403 alin.

(3) C. proc. pen. rap. la art. 394 C. proc. pen., a respins cererea de

revizuire cu care a fost investită, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuientul B.G., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că se consideră în continuare

nevinovat și că cererea sa de revizuire se întemeiază pe toate cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 112 din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul B.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 25 iulie 2012 a

Tribunalului Suceava.

A fost obligat

revizuientul apelant să plătească statului suma de 550 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu (av. N.C.) se va avansa din fondul M.J. în

contul Baroului Suceava.

Verificând

sentința apelată prin prisma criticilor formulate, precum și cauza sub toate

aspectele de fapt și de drept, prin raportare la prevederile ce reglementează

instituția revizuirii, Curtea de apel a constatat următoarele:

Revizuirea

este o cale de atac de retractare prin care se urmărește eliminarea unor erori

de fapt în condițiile art. 394 C. proc. pen., conținute de hotărârile

judecătorești definitive, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc.

pen., Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinara de atac, a cărei

admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de revizuire expres

și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Instanța

învestită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea

fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea

de atac, iar aceasta se realizează doar în situația existenței vreunuia din

cazurile de revizuire. Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar

avea, și nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu

ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere

autorității de lucru judecat de care se bucura hotărârea atacată decât în

cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

S-a

arătat că motivele invocate de revizuient, astfel cum au fost precizate pentru

prima dată în apel, vizează în mod formal toate cazurile de revizuire prevăzute

de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., text de lege care însă nu este incident

în cauză, nefiind îndeplinite condițiile cerute de acesta.

1.

Astfel, primul caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

este incident atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

În cadrul

reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanțelor care au

soluționat cauza, pot proveni din existența unor împrejurări care, în momentul

judecății, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăție sau nevinovăție,

dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoștința instanței,

sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o

cunoaștere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau

împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a

rămas definitivă.

S-a

arătat că pentru a conferi aplicabilitate acestui caz de revizuire trebuie

îndeplinite 3 condiții:

a)

să se fi descoperit fapte și

împrejurări noi, adică „fapte" și „împrejurări" care fac parte din

obiectul probațiunii, în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a

cauzei (fapte probatorii). Deși probele sunt fapte și împrejurări care

servescla aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea

de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de

jurisdicție în care s- ar putea continua probațiunea. Noile fapte și

împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează

temeiul revizuirii, ci faptele și împrejurărilepe care le dovedesc.

Așadar, ceea

ce se cere a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocele noi de probă care ar

dovedi o faptă probatorie, pe care instanța de fond a considerat-o inexistentă.

b) În al

doilea rând faptele și împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi

pentru instanța de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanță care

a pronunțat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în

raport de instanță și nu de părți. Este îndeplinită această condiție atunci

când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în fața instanței.

Se va

considera că faptele nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei

atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoștința instanței, dar și

atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate

în instanță dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmații

asupra cărora instanța nu s-a pronunțat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu

s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor

de probă corespunzătoare, rațiune pentru care instanța nu le-a avut în vedere

la pronunțare (Dosar penal nr. 953/2011 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, secția penală).

Dacă însă

instanța de judecată s-a pronunțat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul

că a negat existența lor sau a considerat că nu atrag o altă soluție în cauza

dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanță.

c) A

treia condiție este aceea ca faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii

de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.

În

speță, deși revizuientul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., Curtea a considerat că cele invocate de revizuient, nu se înscriu „în

categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de

condamnare", în sensul că aspectele relevate în cererea de revizuire nu au

puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în

cauză, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată. In realitate acesta solicită a se reanaliza situația de fapt și

probele administrate în cursul cercetării judecătorești efectuate pe fondul

cauzei, procedură inadmisibilă prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

doilea caz de de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. este

incident atunci când ,,un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere."

Este

justificată atacarea cu revizuire a unei hotărâri penale definitive care s-a

întemeiat pe declarațiile unor martori mincinoși, a unor experți și interpreți

corupți, ale căror declarații, rapoarte de expertiză și traduceri au stat la

baza formării convingerii judecătorilor despere faptele cauzei.

Cazul de

revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) este supus - pentru a fi

considerat admisibil - unor condiții anume determinate de lege. Două dintre ele

privesc latura substanțială a acestui motiv de revizuire, iar a treia condiție,

latura lui formală. Din punct de vedere substanțial, legea subordonează

admisibilitatea revizuirii următoarelor condiții: săvârșirea de către un

martor, expert sau interpret a infracțiunii de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere (art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.); mărturia

mincinoasă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice (art. 394 alin.

(3) C. proc. pen.).

Sub

aspect formal, legea cere ca declarațiile mincinoase să fie dovedite anterior,

prin hotărârea judecătorească sau prin ordonanță a procurorului (dacă prin

acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Prima condiție

este aceea de săvârșire de către un martor, expert sau interpret a infracțiunii

de mărturie mincinoasă, a doua condiție, ca mărturia mincinoasă să fi dus la

darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar a treia condiție, ca mărturia

mincinoasă să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța

procurorului.

probă denaturate care să determine o eroare judiciară, pot fi nu numai

depozițiile mincinoase de martori, ci și înscrisurile false.

Folosirea în

proces a unor înscrisuri false, fără ca această situație să fie cunoscută de

judecători, constituie un mijloc de inducere în eroare a acestora, ca și

mărturiile mincinoase. Și în acest caz de revizuire - la fel ca în cazul

mărturiei mincinoase - din modul de redactare al textelor -respectiv expresiile

„au servit de bază condamnării" și „au servit de bază achitării" - rezultă

că admisibilitatea cererii este condiționată de îndeplinirea unor cerințe anume

determinate de lege.

Sub aspectul

laturii substanțiale a acestui temei de revizuire, legea subordonează

admisibilitatea lui, următoarele condiții: existența unui înscris fals care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, iar înscrisul declarat

fals să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

A treia

condiție, privind latura formală a acestui caz de revizuire, se referă la

faptul ca falsitatea înscrisului să fie dovedită prin hotărâre judecătorească

sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului

cauzei.

În

ambele cazuri amintite, întrebat fiind revizuientul a precizat că nu se afla în

posesia unor hotătări judecătorești de natura celor cerute de lege, astfel că

simplele afirmații ale acestuia, relativ la declarațiile mincinoase ale unor

martori ori la faptul că fila C.E.C. este falsă, nu pot constitui motive de

suficiente pentru a conduce la admiterea în principiu a cererii sale de

revizuire.

patrulea caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. este incident atunci când erorile judiciare pot proveni și ca urmare a

unor activități infracționale săvârșite de însăși organele judiciare care

auinstrumentat cauza a cărei revizuire se cere.

De aici,

necesitatea de a se prevedea în legislația procesual penală a unui caz de

revizuire distinct, în vederea înlăturării efectelor negative pe care asemenea

activități ilicite le-au putut avea asupra soluției pronunțate în cauză. În

acest caz, condițiile de admisibilitate se referă la săvârșirea unei

infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru

al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală, infracțiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale

sau netemeinice, iar această infracțiune să fie dovedită prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanța procurorului.

Deși

revizuientul apelant B.G. a arătat că nu există o hotărâre de condamnare

definitivă pentru aceste persoane, dar că acestea sunt urmărite, făcând

referire la faptul că procurorul de caz care a instrumentat dosarul este

cercetat pentru abuz în serviciu și fals, nu a depus nicio dovadă în acest

sens, situație în care nu se poate reține că sunt date condițiile de

admisibilitate ale acestui caz de revizuire.

la condițiile de admisibilitate ale cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

e) C. proc. pen., vizând existența a două sau mai multe hotărâri definitive, care

nu se pot concilia, aspect ce ar trebui să rezulte din dispozitivele acestora, Curtea

a constatat că în speță nu există astfel de hotărâri care să justifice

admiterea în principiu a cererii revizuientului întemeiată pe ultimul caz prev.

de art. 394 Cod procedură penală.

Față de cele

prezentate și văzând că în mod corect prima instanță a reținut că motivele

invocate de revizuient nu se circumscriu niciunui caz de revizuire dintre cele

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Curtea de apel, în baza art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de revizuent ca nefondat.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs revizuientul, susținând că a fost condamnat

pe nedrept, că situația de fapt reținută în cauză nu este corectă, că parchetul

a descoperit o serie de facturi false, care nu au fost cunoscute de instanță la

judecarea cauzei și a solicitat admiterea cererii de revizuire a hotărârii de

condamnare. A arătat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art.

394 lit. a) C. proc. pen..

Examinând

hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Din probele

dosarului rezultă că prin cererea formulată în cauză, revizuientul B.G., a

solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 112 din 12 noiembrie 2012 a Curții de

Apel Succeava, cu motivarea că s-au descoperit elemente noi în ceea ce privește

probatoriul avut în vedere la pronunțarea hotărârii, că situația de fapt

stabilită în cauză nu este corectă, iar împotriva sa a fost pronunțată o

hotărâre greșită de condamnare, întrucât nu este vinovat.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

Motivul

constituie cauză de revizuire, dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi,

se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de condamnare ori de

încetare a procesului penal.

Noi

trebuie să fie probele, în accepțiunea dată de art. 63 C. proc. pen., fiind inadmisibil

ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o prelungire a

probatoriului, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza.

Prin folosirea

căii extraordinare de atac al revizuirii, se pot înlătura erorile judiciare

comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care

depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

În cauza

de față, revizuentul nu a indicat fapte sau împrejurări noi, necunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, ci a susținut că parchetul a descoperit o

serie de facturi false, care demonstrează că dosarul i-a fost fabricat, că în

realitate faptele reținute în sarcina sa au fost simple relații comerciale, iar

apărările formulate până în prezent nu i-au fost luate în considerare.

Or, existența

faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care

au judecat fondul cauzei iar condamnarea revizuentului s-a dispus

coroborându-se întregul material probator administrat în cauză.

Se constată

deci, că în speță, nu este incident acest caz de revizuire, deoarece nu s-au

descoperit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță

la pronunțarea hotărârii de condamnare.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și

temeinică, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi

respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul revizuient la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat B.G. împotriva Deciziei penale

nr. 112 din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 28 martie 2013.