ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 231/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 231/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința

penală nr. 1940 din 29 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul 1540/2001,

Judecătoria Oradea a dispus în baza art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 42 C. pen., condamnarea inculpatei B.L. la

10 ani închisoare cu aplic. art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 26 rap.

la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C.

pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.G. la o pedeapsă de 10 ani

închisoare.

În baza art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații B.L. și B.G.,

în solidar, iar pe inculpata B.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente

SC D.C. SRL Oradea, reprezentată prin lichidator L.P., la plata sumei de

4.535.558.401 lei despăgubiri în favoarea părții civile SNP P. Sucursala Arad

și la plata sumei de 3.035.308.768 lei, despăgubiri în favoarea părții civile

SC P.A. SA Salonta.

Prin Decizia penală

87/A din 25 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în

Dosarul 1080/2003, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost

respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.G. și inculpata B.L.

Curtea de Apel

Oradea, secția penală, prin Decizia 627 din 14 octombrie 2004, pronunțată în

Dosarul 1330/P/2004, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., a admis recursurile penale declarate de inculpații B.L. și B.G. împotriva

hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, pe care le-a casat și a dispus

rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bihor. Instanța a avut în vedere că la

data de 25 iulie 2001, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001, s-a

modificat competența materială a tribunalului, stabilindu-se, potrivit

dispozițiilor art. I pct. 6 din lege, că tribunalul judecă în primă instanță și

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., astfel încât s-a

constatat că judecătoria, care s-a pronunțat la 29 noiembrie 2002, adică după

intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001, ar fi trebuit să-și decline

competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului. Neprocedând în

acest mod, s-a considerat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate

absolută, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind dată

cu încălcarea normelor de competență materială.

Cauza a fot

înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la 26 noiembrie 2004, sub nr.

6136/2004.

Prin Sentința penală

nr. 109 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția penală, în

Dosarul 6136/2004, s-a dispus, în baza art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. condamnarea inculpatei B.L.

(administrator la S.C D.C. SRL Oradea, fără antecedente penale) pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la o

pedeapsă de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) - c) C. pen.,

cu executare în regim de detenție.

În baza art. 26 C.

pen. rap. la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.G. (cu antecedente penale)

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare în regim de

detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ. au fost obligați inculpații B.L. și

B.G., în solidar, iar pe inculpata B.L. în solidar și cu partea responsabilă

civilmente SC D.C. SRL Oradea, la plata sumei de 4.535.558.401 lei ROL

despăgubiri în favoarea părții civile S.N.P. P. - Sucursala Arad și la plata

sumei de 3.035.308.768 lei ROL despăgubiri în favoarea părții civile SC P.A. SA

Salonta.

În baza art. 7 din

Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii

definitive Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru

efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 191

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata

a câte 2.000 RON, iar pe inculpata B.L. în solidar cu partea responsabilă

civilmente de mai sus, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din fondurile

Ministerului Justiției s-a dispus a se vira în favoarea Baroului Bihor,

onorariul apărătorului din oficiu G.F., conform delegației nr. 5746/2004, în

sumă de 40 RON.

Tribunalul a

constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

din 25 ianuarie 2001, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei la data de 30

ianuarie 2001, au fost trimiși în judecată inculpații B.L. pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, în

formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și inculpatul B.G. pentru complicitate la această

infracțiune, în formă continuată.

S-a reținut în

sarcina lor că, în perioada martie - septembrie 1999, inculpata B.L., în

calitate de administrator la SC D.C. SRL, cu complicitatea inculpatului B.G.,

prin mijloace dolosive a indus și menținut în eroare părțile vătămate SC P.A.

SA Salonta și SNP P. SA - Sucursala Arad, care au fost prejudiciate cu sumele

de 3.542.068.938 lei și respectiv 4.535.558.401 lei, sume însușite în mod

necuvenit de către cei doi inculpați, o parte din sumele de bani fiind

expediate prin mandate "on line" la mai multe persoane fizice în contul

unor datorii, pe care le avea inculpatul B.G. și pentru achiziționarea de

bunuri, aducând astfel societatea SC D.C. SRL în mod voit în incapacitate de

plată, în cazul SC P.A. SA Salonta - inculpata B.L. garantând plata cu o filă

CEC refuzată la plată, din lipsă de disponibil.

Inculpatul B.G. a

ajutat-o pe inculpata B.L. la inducerea și mai ales menținerea în eroare a

părților vătămate cu prilejul executării contractelor comerciale încheiate cu

SC D.C. SRL Oradea, prin care aceste societăți au fost prejudiciate cu peste 8

miliarde de lei ROL, inculpatul însușindu-și în folos personal circa 1 miliard

de lei prin intermediul modalităților "on line" precum și prin

achiziționarea unor bunuri pe numele altor membri din familia sa.

S-a reținut că

inculpatul a conceput întreaga fraudă și a participat nemijlocit la realizarea

ei, dar a evitat să apară încadrat în vreo funcție la societate, considerând că

va fi exonerat de răspundere penală.

Fiind audiată de

către instanță, inculpata B.L. a arătat că își menține integral declarațiile

date în faza de urmărire penală, dar a încercat să acrediteze ideea că nu a

intenționat inducerea în eroare a părților vătămate contractante în scopul

obținerii de foloase materiale injuste, întreaga operațiune fiind condusă de

către inculpatul B.G. și martorii S.N. și S.C., persoane pe care nu le-a

verificat niciodată întrucât a avut încredere în ei și pentru că ea personal nu

se pricepe la afaceri.

În legătură cu

Contractul nr. 300 din 8 martie 1999 încheiat cu SC P.A. SA Salonta a arătat

că, deși s-a deplasat la sediul acestei firme împreună cu inculpatul B.G. și

martora S.N., contractul a fost negociat de către inculpat cu reprezentantul

părții vătămate, iar modalitatea de efectuare a plății a fost negociată și de

către martora S.N., persoane care s-au ocupat în continuare de derularea

contractului cu partea vătămată.

Cu privire la

modalitatea de plată a precizat că în contract s-a prevăzut că se va face

anticipat dar de fapt s-a stabilit că va fi făcută în 30 de zile după livrarea

mărfii, urmând a se face în numerar și file cec.

A declarat că în fapt

inculpatul B.G. se ocupa de operațiunea de livrare, solicita cantitatea care

trebuia trimisă, destinația, iar martora S.N. se ocupa de efectuarea plăților,

inculpata fiind cea care a emis filele cec pe care le-a lăsat însă soților S.

în alb.

A precizat că

anterior încheierii contractului cu SC P.A. SA Salonta, împreună cu inculpatul

B.G. a închiriat un depozit în Brașov, inițiativa închirierii acestui spațiu și

negocierea acestui contract aparținând acestuia din urmă.

A mai declarat că a

fost de acord ca marfa să fie vândută sub preț de către inculpatul B.G., cel

care a luat această decizie, întrucât acesta a motivat că va aduce din Ungaria

carne mai ieftină, urmând să compenseze pierderile, iar soții S. au motivat că

vor aduce din Germania utilaje agricole pe care le vor vinde la Timișoara.

Cumpărătorii le

făceau plata prin sistemul bancar, dar de cele mai multe ori în numerar,

inculpatul și martorul S.C. fiind cei care au stabilit ca plata să fie făcută

în modalitățile de mai sus, sumele fiind încasate de ei trei, inculpata arătând

că sumele încasate de ea le-a înmânat martorei S.N. pentru a face plățile către

furnizori, soții S. asigurând-o că au plătit și nu i-a verificat niciodată.

În legătură cu sumele

de bani expediate prin mandate "on line" de către inculpatul B.G.,

inculpata B.L. a arătat că în unele cazuri a știut că acesta are datorii și a

acceptat ca în acest fel să-și achite datoriile, necunoscând că societatea sa

are probleme financiare.

Referitor la filele

cec emise a arătat că nu a știut că nu au acoperire în bancă, fiind asigurată

de către inculpat și soții S. că sunt bani în bancă și societatea are profit,

deși nu a verificat aceste aspecte, la fel procedând și cu fila cec în sumă de

peste 3 miliarde lei, abia la sfârșitul lunii iulie 1999 luând cunoștință că nu

există disponibil în cont și că problemele firmei sunt grave.

Sub acest aspect,

fiind audiată de către instanță, inculpata nu a avut nicio explicație cu

privire la declarația contrară dată în faza de urmărire penală, la data de 6

septembrie 2000 în care a recunoscut că a înmânat fila cec ca și garanție

pentru debitul avut, deși nu avea în cont bani pentru plata datoriei.

A mai precizat că, la

sfârșitul lunii iunie 1999, SC P.A. SA Salonta a primit de la firma sa prin

compensare pentru o parte din preț, motorină, fără a preciza cantitatea de

motorină.

Cu privire la

contractul 1369 încheiat cu SC P. a arătat că inițiativa încheierii acestuia a

avut-o inculpatul B.G., negocierea a fost făcută de acesta împreună cu martorul

S.C., inculpata fiind de față la negocieri și a acceptat încheierea lui, deși

cunoștea situația firmei și că aveau contractul cu SC P.A. neonorat, neavând

nicio explicație asupra faptului cum ar fi plătit motorina astfel cumpărată.

A arătat că o parte

din această motorină a fost livrată în compensare către SC P.A., iar o altă

parte vândută sub prețul de achiziție de către S.C. și B.G., inculpata fiind de

acord și acceptând versiunea că B.G. va aduce carnea din Ungaria și ceilalți

utilaje din Germania, ceea ce nu s-a întâmplat.

A arătat că sumele de

bani obținute de la cumpărători au fost încasate de toți trei, iar sumele

încasate de către ea le-a înmânat lui S.N. pentru a-i depune în bancă și pentru

plăți.

Instanța a precizat

că inculpatul B.G. nu s-a prezentat în instanță la niciun termen de judecată și

nu a fost audiat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și

cele efectuate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Tribunalul a

reținut următoarele:

Începând cu data de 2

februarie 1999 în baza actului adițional autentificat inculpata B.L. a devenit

asociat unic și administrator al SC D.C. SRL Oradea, firmă care avea în

obiectul de activitate printre altele și comercializarea de produse din carne

și produse petroliere.

Pe fondul relațiilor

de prietenie existente încă din anul 1996 între cei doi inculpați, B.G., prin

înțelegere cu inculpata B.L., s-a implicat de la început în afacerile

comerciale derulate prin SC D.C. SRL Oradea neavând însă statuat cu firma

raporturi de muncă reglementate de lege cum ar fi: contract de muncă, convenție

civilă de prestări servicii - înregistrate la Camera de Muncă sau asociat al

agentului economic în cauză.

Contrar acestei stări

de fapt, în raporturile cu terții, în calitate de reprezentant, inculpatul s-a

comportat de pe poziții de asociat și chiar administrator al SC D.C. SRL și

împreună cu inculpata B.L. s-a prezentat la părțile vătămate pentru încheierea

contractelor comerciale, garantând bonitatea firmei, negocia clauzele

contractuale, stabilea graficul de livrare pentru mărfurile achiziționate,

transportul, depozitarea și valorificarea acestora către beneficiari, evident

sub prețul de achiziție, modul de încasare a facturilor (în cea mai mare parte

în numerar), concomitent cu însușirea unor importante sume de bani din

contravaloarea acestor produse.

La data de 8 martie

1999 cei doi inculpați însoțiți de martora S.N. s-au prezentat la SC P.A. SA

Salonta în vederea achiziționării de produse din carne pentru SC D.C. SRL, în

numele căreia negocierile au fost purtate de inculpatul B.G., prezentat drept

asociat al firmei, furnizorul fiind reprezentat de directorul general S.D.N.

Conform art. 5 din

Contractul nr. 300 din 8 martie 1999, încheiat în urma negocierilor arătate mai

sus, s-a precizat că plata mărfii se face anticipat, în numerar, cu ordin de

plată sau file cec iar eventualele diferențe, în termen de 4 zile de la

recepție.

Pentru fiecare

cantitate de carne livrată plata către furnizor era garantată cu file cec,

semnate și ștampilate de către inculpata B.L. care înmâna direct și/sau prin

intermediul martorei S.N. instrumentele de plată.

Martora de mai sus

s-a ocupat de problemele financiare ale firmei fiind împuternicită cu drept de

semnătură la B.T. - Sucursala Oradea, unde SC D.C. SRL Oradea avea cont de

virament.

Conform înțelegerii,

SC P.A. SA Salonta livra cantitățile de carne solicitate la dispoziția

inculpatului B.G., în multe cazuri transmisă de inculpat la furnizor prin telefon.

Prima livrare s-a

făcut la data de 16 martie 1999, la început SC D.C. SRL achiziționând cantități

mai mici de produse din carne, plătite parțial de regulă în numerar, retrăgând

apoi filele cec lăsate drept garanție.

După câștigarea

încrederii ca buni platnici cei doi inculpați au majorat comenzile la

furnizorul în speță și, drept urmare, au cumpărat însemnate cantități de carne

de la SC P.A. SA Salonta, în total 1.316.174 Kg în valoare de 15.160.207.695

lei.

Cantitățile de carne

și produse din carne cumpărate de SC D.C. SRL de la SC P.A. SA Salonta au fost

transportate și depozitate într-un spațiu frigorific aparținând SC I.C.B. SA cu

sediul în Brașov, închiriat anterior prin diligențele inculpatului B.G.,

conform Contractului nr. 540 din 4 martie 1999. Din acel depozit, prin grija

inculpatului B.G., care s-a ocupat și de găsirea cumpărătorilor, carnea și

produsele din carne au fost valorificate către diferite societăți comerciale,

însă în mod nejustificat și prin înțelegere cu inculpata B.L., sub prețul de

achiziție.

Din raportul de

constatare al Direcției controlului financiar fiscal Bihor nr. 71866 din 23

decembrie 1999 rezultă că, prin vânzarea produselor sub prețul de cumpărare, în

medie cu 32% s-a ajuns ca SC D.C. SRL să fie în incapacitate de plată față de

furnizori, doar în cca. 6 luni, cu suma de 38.784.135.258 lei.

Astfel au fost

revândute de către SC D.C. SRL cantitățile de carne și produse din carne

achiziționate de la SC P.A. SA Salonta sub prețul de vânzare, către următorii

beneficiari : SC R.V. SRL, SC D.R. SRL Brașov, SC L.M. SRL Săcele, SC O.P. SRL

Craiova, SC R.M. SRL Urziceni, SC P.C. SRL Săcele, SC M.C. SRL Săcele, SC C.

SRL Urziceni, SC E.E. SRL Botoșani și altele.

Din probatoriul

administrat a rezultat că în aceste cazuri oferta de preț subevaluată,

negocierile cu privire la cantitățile de carne, condițiile, termenele de

livrare și modalitățile de plată s-au făcut direct de către inculpatul B.G.,

aparent în calitate de asociat și administrator al SC D.C. SRL, însă cu știința

și acordul inculpatei B.L., administratorul SC D.C. SRL.

Reprezentantul SC

R.M. SRL Urziceni, martorul F.G. după ce a cumpărat astfel produse de carne de

la SC D.C. SRL cu mult sub prețul de pe piața cărnii și a aflat că acele

produse din carne de la SC D.C. SRL sunt furnizate de SC P.A. SA Salonta,

intenționând să se aprovizioneze direct de la producător, a renunțat întrucât a

fost informat de martorul S.D.N., directorul general al firmei că și SC D.C.

SRL cumpără produsele carne la un preț aproximativ de 14,00 lei/kg.

Deși toate deciziile

cu privire la prețul de vânzare la produsele din carne și încasarea

contravalorii lor de la beneficiari erau luate de către inculpatul B.G., acesta

a evitat în mod deliberat întocmirea unor documente justificative cu privire la

aceste tranzacții, lăsând ca întocmirea facturilor și chitanțelor fiscale de

încasare în numerar a unor sume de bani să se efectueze de inculpata B.L.

Din aceste sume,

inculpatul B.G. și-a însușit aproximativ 1 miliard de lei, sumă rambursată de

acesta în contul unor datorii la mai multe persoane fizice, în înțelegere cu

inculpata B.L.

În perioada 17 martie

- 24 iunie 1999, inculpatul B.G., din suma însușită a expediat prin intermediul

inculpatei B.L. - în patru rânduri - și apoi a altor persoane, martorului S.R.,

în total 110.000.000 lei ROL, prin 10 mandate "on line".

În perioada 5 martie

- 15 iunie 1999 în timp ce inculpatul B.G. se afla în Brașov împreună cu

inculpata B.L. pentru comercializarea produselor din carne achiziționate de la

SC P.A. SA Salonta, a expediat prin 10 mandate "on line" către

martorul S.Z.G. în total 419.000.000 lei. Prima expediere în sumă de

114.000.000 lei ROL a fost efectuată personal de către inculpat la data de 5

martie 1999. În alte patru rânduri, apare la expeditor inculpata B.L., pentru

suma totală de 185.000.000 lei ROL, diferența până la concurența sumei de mai

sus a fost expediată în numele altor persoane, martorii G.L. și M.V.B.

Începând cu 18

februarie 1999 și până la 7 mai 1999 inculpatul B.G., direct și prin intermediul

inculpatei B.L. și a martorului G.L. a trimis din suma însușită 7 mandate

"on-line" martorului O.Ș., în sumă de 145.000.000 lei ROL, și în

acest caz prima expediere în sumă de 35.000.000 lei ROL a fost efectuată

personal de inculpatul B.G.

Prin intermediul

martorului S.C., inculpatul B.G. a trimis martorului B.Ș. suma de 10.000.000

lei ROL, lui I.M. suma de 11.500.000 lei ROL, lui B.M. - soția inculpatului

suma de 3.100.000 lei.

Tot în contul unei

datorii inculpatul a expediat cu mandat "on line" în numele lui F.R.,

la data de 23 aprilie 1999, martorei B.S.M.G. suma de 50.000.000 lei.

Martorii S.R.,

S.Z.G., O.Ș., I.M. și B.S.M.G., recunosc primirea sumelor de mai sus prin

mandate "on line" și confirmă că acele sume reprezentau restituirea

unor împrumuturi de la inculpatul B.G., precum și faptul că de fiecare dată, în

prealabil erau apelați la telefon de inculpat care îi anunța de sosirea acestor

sume și le explica că la rubrica "expeditor" apare numele altei

persoane, dar în realitate suma vine din partea sa și constituie restituirea

datoriei.

O altă sumă de

8.000.000 lei ROL a fost însușită direct de către inculpat, după ce a fost

încasată de el la data de 8 iulie 1999 de la SC D. SRL Râmnicu Vâlcea și pentru

care a emis chitanța nr. 1270006, după cum rezultă din declarația martorului

C.D.

Inculpatul și-a

însușit și alte sume, după cum rezultă și din declarația inculpatei B.L.,

printre care 70.000.000 lei în cursul lunii iunie - iulie 1999, 80.000.000 lei

la începutul lunii august 1999, sub pretextul rezolvării achiziționării unor

cantități de motorină de SC D.C. SRL de la SNP Sucursala Arad și Baia Mare,

precum și de 40.000.000 lei, sumă folosită de inculpat la cumpărarea la data de

11 mai 1999 a unui autoturism marca A. pe numele fiului său, numitul B.G.A.

În aceeași perioadă

s-au trimis și alte sume de bani, prin mandate "on-line" pe numele

soților S.N. și C., aproximativ 2 miliarde de lei, care în baza procurilor au

depus acele sume în contul SC D.C. SRL deschis la B.T. și au făcut plăți către furnizorii

filei.

Sume importante de

bani însușite de inculpați au fost cheltuite de aceștia pentru cazare la

diferite unități hoteliere din țară, pe taximetrie și pe recompensarea unor

persoane care le-au dat ajutor în unele activități de comercializare a

mărfurilor în speță.

În condițiile în care

starea de insolvabilitate a SC D.C. SRL era evidentă și fraudulos creată,

pentru amăgirea SC P.A. SA în derularea Contractului nr. 300/1999 de livrare

carne și produse din carne, inculpata B.L. a condiționat să garanteze plățile

cu fila cec, fără a aduce la cunoștința furnizorului modul în care au fost

valorificate produsele luate de la aceștia.

În momentul în care

partea vătămată a introdus fila cec pentru suma de 3.542.068.938 lei, scadentă

la data de 24 septembrie 1999, B.T. Suc. Oradea a refuzat integral plata din

lipsă de disponibil, conform adresei justificative din 29 septembrie 1999.

Instanța de fond a

arătat că, în faza de urmărire penală, inculpata B.L. a recunoscut că a

garantat plata acelei datorii către SC P.A. SA Salonta deși avea cunoștința de

lipsă acelui disponibil la tras, declarație asupra căreia, în fața instanței,

în rejudecarea cauzei a revenit fără nicio explicație.

Prima instanță a

reținut că inculpata B.L. a garantat plata datoriei către partea vătămată cu

toate că avea cunoștință că nu există disponibil în contul societății pe care o

administra.

Astfel, s-a apreciat

că explicațiile sale sub acest aspect sunt ilogice și în totală contradicție cu

modul de acțiune dovedit al celor doi inculpați, respectiv a acceptat vânzarea

cărnii sub prețul de achiziție și chiar sub prețul pieței deși era evident că

nu va putea acoperi pierderile suferite, în condițiile în care pe lângă prețul

care trebuia achitat furnizorului, suporta și cheltuielile privind depozitarea mărfii

livrate de SC P.A. și cheltuielile de transport. Instanța a mai reținut că din

sumele încasate ca urmare a vânzării mărfii nu au efectuat plățile datorate, ci

mai mult și le-au însușit, apoi au practicat modalitatea de încasare a plăților

în numerar deși agenții comerciali lucrează prin sistemul bancar tocmai pentru

a-și primi rapid sumele astfel încasate.

Mai mult, s-a

constatat că inculpata a avut cunoștință și a acceptat însușirea de către

inculpatul B.G. a sumei de peste 1 miliard lei ROL prin modalitatea creditelor

"on line".

Instanța a precizat

că nici apărarea inculpatei potrivit căreia ulterior urmau să se facă importuri

de carne din Ungaria și Germania la prețuri avantajoase nu justifică conduita

inculpaților care în mod intenționat au dus la starea de insolvabilitate a SC

D.C. SRL și au urmărit obținerea de foloase materiale injuste și nu au

intenționat niciun moment să achite marfa cumpărată de la partea vătămată SC

P.A. SA Salonta, prejudiciind-o pe aceasta cu suma de 3.542.068.938 lei ROL.

Tribunalul a reținut

că, în aceste condiții, pe fondul alterării relațiilor dintre SC D.C. SRL și

principalii furnizori de produse din carne prejudiciați, cei doi inculpați au

perseverat în activitatea infracțională, orientându-se spre produsele petroliere.

La data de 23 iulie 1999, cei doi inculpați însoțiți de S.C. s-au deplasat la

SNP "P." SA Sucursala Arad unde s-a încheiat contractul de livrare

produse petroliere nr. 1369/1999 semnat din partea SC D.C. SRL Oradea de B.L.

Pentru a obține

încrederea partenerului de contract inculpata a garantat că are reale

posibilități de plată sens în care a primit Adresa nr. 2936 din 7 iunie 99,

eliberată de B.T. - Suc. Oradea, la solicitarea inculpatei din care rezultă că

societatea avea o cifră de afaceri de peste 22 miliarde lei, cunoscând

problemele financiare grave cu care se confrunta în acel moment.

Instanța a menționat

că nu s-a stabilit modalitatea prin care inculpata a reușit să obțină această

adeverință de bonitate semnată inclusiv de către directorul băncii, deși firma

avea în acea perioadă datorii de miliarde către diferite societăți, fiind

practic în imposibilitate de plată, dar s-a reținut că este cert că prin acest

act - important pentru relațiile între partenerii comerciali din acea perioadă

- inculpații au urmărit de la început inducerea în eroare a persoanei vătămate,

determinând-o să încheie contractul de mai sus.

În baza acestui

contract și a garanției privind bonitatea, P. Arad, în perioada 24 - 28 iulie

1999 a livrat la SC D.C. SRL cantitatea totală de 738.685 kg motorină auto în

valoare de 4.835.558.401 lei, conform adeverințelor și facturilor de la dosar,

la prețul de 4657,020 lei/kg practicat de SNP P. plus taxa specială pentru

fondul drumurilor publice, accize și TVA, rezultând un preț final de 6140

lei/kg.

S-a reținut de către

instanță că, ulterior, inculpații au închiriat un spațiu de depozitare a

motorinei de la SC H.I. SRL Oradea pentru care a achitat suma de 40.000.000

lei.

Întreaga cantitate de

motorină ridicată de SC D.C. SRL Oradea de la SC P. Arad a fost valorificată

către terți, în general sub prețul de achiziție în condițiile în care firma a

efectuat cheltuieli de transport și depozitare, iar pe de altă parte în acea

perioadă exista o creștere a prețurilor la produsele petroliere.

S-a reținut că

cumpărătorii au fost SC V.S. SRL Oradea (98440 l motorină la prețul de 3656,77

lei, respectiv 4000 lei/l preț în care erau incluse taxa de drum și TVA), SC

P.C. SRL Oradea (95135 l motorină cu un preț cuprins între 3476,65 -3640,98

lei/l), SC T.W. SRL Oradea 120494 l la prețul de 3722,56 lei/l), SC A.S. SRL

Aștileu 235260 l motorină la prețul de 3559 lei/l), SC P.P. SRL Timișoara -

motorina a fost livrată pentru compensarea unei părți din datorie pe care SC

D.C. SRL Oradea o avea față de acea unitate pentru produsele din carne

cumpărate, iar la SC A.O. SRL s-au vândut 126197 l motorină la prețul de 4800

lei/l după care s-a procedat la compensarea cu SC P.A. SA Salonta, prin această

operațiune recuperându-se o parte din prejudiciul suferit de acel furnizor

pentru produsele din carne livrate la SC D.C. SRL. Instanța a constatat că

vânzarea motorinei sub prețul de cumpărare este reținută și de controlul

Direcției Controlului Financiar Bihor materializat în procesul-verbal aflat la

dosar.

Tribunalul a reținut

că, deși s-a încasat contravaloarea cantităților de motorină vândută în

împrejurările de mai sus la SNP P. Suc. Arad nu s-a achitat până în prezent

nicio sumă.

Mai mult inculpații

și-au însușit sume de bani astfel obținute, respectiv inculpatul B.G. suma de

79.300.000 lei, expediați prin mandatul "on line" nr. 00000026 din 3

septembrie 99 pe numele său de către inculpata B.L. în timp ce se găsea la

Ploiești, pe motivul rezolvării afacerii cu produse petroliere.

Anterior, în luna

iulie 1999, inculpata mai expediase inculpatului B.G. suma de 70.000.000 lei,

iar alte sume au fost înmânate fără niciun document șoferilor care au efectuat

transportul de motorină precum și lui S.Z.G.

Instanța a arătat că

prejudiciul total cauzat SNP P. SA - sucursala Arad este de 4.939.558.401 lei.

Tribunalul a

constatat că starea de fapt arătată mai sus și vinovăția inculpaților sub

aspectul infracțiunilor pentru care au fost cercetați a fost dovedită prin

plângerile penale formulate de părțile vătămate și declarațiile reprezentanților

legali ai acestor societăți, proces-verbal de control nr. 71866 din 23

decembrie 1999 al DCF Fiscal Bihor cu anexe, facturi pentru carne și produse

din carne livrate de SC P.A. SA Salonta către SC D.C. SRL Oradea, filele cec,

fila cec nr. A XXX, extrasul de cont al SC D.C. SRL din data de 30 august 1999,

contract de prestări servicii nr. 540/4 martie 99 încheiat între SC D.C. SRL și

SC I.C.B. SA, documente de contabilitate ale beneficiarilor și declarații de

martor, chitanța din 8 iulie 99 prin care B.G. și-a însușit suma de 8.000.000

lei, situație centralizatoare și mandatele "on line", dovadă

expediere sumă 79.800.000 lei de către inculpată inculpatului B.G. când aceasta

se afla la Ploiești, contract de vânzare-cumpărare a unui imobil pentru soacra

inculpatului B.G., numita S.M.M., contract de vânzare-cumpărare a

autoturismului marca A. pe numele fiului inculpatului, fotografii judiciare,

contractul de livrare de produse petroliere nr. 1396/1999 încheiat între SNP P.

SA Suc. Arad și SC D.C. SRL Oradea, facturile privind motorina livrată de Suc.

Arad în perioada 24 - 28 iulie 1999 către SC D.C. SRL, contractul de închiriere

a unor spații de depozitare a motorinei de la SC H.I. SRL Oradea și document de

plată a sumei de 39.999.896 lei, documente contabile de la beneficiarii

motorinei și declarațiile martorilor, împuterniciri, procese-verbale de

confruntare, procese-verbale de constatare a stării de insolvabilitate, probe

testimonial, declarația dată de B.G. în data de 1 februarie 2000, declarațiile inculpatei

B.L.

Instanța a arătat că,

audiați în fața instanței, martorii S.N.M. și S.C. au susținut că, de fapt,

între SC P.A. Salonta și SC D.C. SRL, contractul încheiat a fost de prestări

servicii și nu de achiziționare de carne, respectiv SC D.C. SRL achiziționa de

la SC C.T. și SC R. porci vii care, în baza convenției, era prelucrată la SC

P.A. și, apoi pusă, din Brașov, în vânzare, către client. S-a constatat însă de

către instanță că această versiune singulară este infirmată de restul

probatoriului administrat, inclusiv declarația inculpatei B.L., a martorei A.G.

- contabila SC P.A. SA, precum și prin proba cu înscrisuri contract și facturi

pentru carne și produse din carne livrate către SC D.C. SRL Oradea, nota

explicativă depusă în instanță de către SC P.A. SA.

Astfel, a reținut

instanța, că întreg probatoriul arătat mai sus dovedește fără echivoc că

inculpații au acționat cu rea-credință în înșelarea SC P.A. SA Salonta și SNP

P. - Sucursala Arad, prejudiciindu-le cu aproximativ 8 miliarde de lei, însușită

de aceștia pe nedrept.

S-a reținut în acest

sens că, la data încheierii contractelor și a livrării mărfurilor s-a promis că

se va face plata la termenele stabilite, însă nu s-a făcut și mai mult nu s-a

îndeplinit această obligație de plată nici după vânzarea mărfurilor, decât

parțial către P.A. SA. Inculpații au vândut mărfurile, însă banii încasați, pe

bază de chitanțe, au fost însușiți în folosul lor, inculpatul B.G. rambursând

datoriile pe care le avea față de mai multe persoane fizice și respectiv a

achiziționat bunuri, mobile și imobile și pe numele soacrei sale, respectiv

fiului său.

Instanța a constatat

că, în perioada derulării contractelor cu părțile vătămate, plățile au fost

încasate, în numerar, de la terți și nu prin decontări în sistemul bancar,

inculpații recurgând la acest procedeu pentru a accede rapid la însușirea

acelor sume și pentru a zădărnici veridicitatea acelor operațiuni, o parte

(circa 1 miliard lei), fiind expediate prin mandate on line către diferite

persoane și, în unele cazuri, în numele a diverși expeditori.

Apoi, s-a reținut că

vânzarea produselor s-a realizat sub prețul de achiziție, în medie cu 32%, fără

să existe motive de perisabilitate, în contextul în care, pe lângă prețul de

cumpărare, s-au efectuat cheltuieli de transport, de depozitare și actele cu

aceste produse, dovedesc încă de la început intenția frauduloasă a

inculpaților.

Inculpata a garantat

plata produselor cu file cec, deși nu avea mijloace bănești în cont și nici nu

a virat bani în cont la data scadenței, constatându-se că această împrejurare

nici nu era posibilă pentru că sumele erau însușite de cei doi inculpați prin

procedeele de mai sus.

A arătat instanța că,

la data de 30 august 1999, soldul contului curent al SC D.C. SRL era de 0,00

lei, soldul fizic de mărfuri 0,00 lei, iar inculpații nu aveau în proprietate

bunuri mobile și imobile în vederea recuperării prejudiciului suferit.

Tribunalul a reținut

că, în drept faptele inculpatei B.L. care în perioada martie - septembrie 1999,

în calitate de administrator al SC D.C. SRL, cu complicitatea inculpatului

B.G., prin mijloace dolosive a indus și menținut în eroare, în condițiile

menționate mai sus, SC P.A. SA Salonta și SNP P. SA - Sucursala Arad,

prejudiciindu-le cu sumele arătate mai sus, sume însușite în mod necuvenit de

către cei doi inculpați, aducând astfel firma în mod voit în incapacitate de

plată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în

convenții, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de

art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a considerat că

modul de operare dovedește că de la început au primat actele materiale de

amăgire a părților vătămate și reaua-credință prin ascunderea realității care,

dacă ar fi fost cunoscută, contractele comerciale nu s-ar fi încheiat și

furnizorii nu ar fi livrat mărfurile, acte care au continuat în mod intenționat

prin valorificarea mărfurilor sub prețul de achiziție și cu însușirea sumelor

rezultate din acele vânzări de cei doi învinuiți.

Totodată, s-a reținut

că faptele inculpatului B.G. care, în perioada martie - septembrie 1999 a

ajutat pe inculpata B.L. la inducerea și menținerea în eroare a părților

vătămate, cu prilejul executării contractelor, inculpatul însușindu-și cca. 1

miliard de lei ROL prin modalitatea arătată, concepând întreaga fraudă, dar și

participând nemijlocit la realizarea ei, evitând însă să apară scriptic în

firmă cu o anume calitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de complicitate la înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave,

în formă continuată, faptă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la ari 215

alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a arătat că,

deși conform textului de lege și a dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen. este

obligatorie aplicarea de pedepse complimentare, în speță, aceasta ar aduce

atingere principiului non reformatio in pejus reglementat de dispozițiile art.

372 și art. 385

8

C. proc. pen. În cazul de față, cauza a fost trimisă

spre rejudecare, în urma căilor de atac, apel și recurs declarate exclusiv de

către inculpați, iar prin prima hotărâre pronunțată și desființată, respectiv

Sentința penală nr. 1940/2002 a Judecătoriei Oradea, nu s-au aplicat pedepse

complementare inculpaților, astfel limitele aduse rejudecării cauzei impuse de

acest principiu, trebuie respectate și în urma reluării ciclului procesual.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate fiecăruia dintre inculpați, instanța a avut în

vedere gravitatea deosebită a faptei, modul și mijloacele de săvârșire care

dovedesc un plan riguros conceput, complex, ingenios, premeditat, astfel încât

să zădărnicească aflarea adevărului și să șteargă urmele săvârșirii

infracțiunilor, valoarea deosebit de ridicată a prejudiciului, aproximativ 3

miliarde lei ROL, la nivelul anului 1999, neachitat nici până în prezent, toate

acestea dovedind periculozitatea sporită a inculpaților, perseverența lor

infracțională, atitudinea lor procesuală.

Față de toate

acestea, instanța a apreciat că, în speță, scopul pedepsei prevăzut de art. 52

C. pen. nu poate fi atins decât prin privarea de libertate.

În baza art. 14 C.

proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. a obligat pe inculpați în

solidar, iar pe inculpata B.L., în solidar și cu partea responsabilă civilmente

SC D.C. SRL Oradea la plata prejudiciului cauzat părților vătămate.

Instanța a precizat

că aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, legale și obligatorii

nu este, în speță, de natură a aduce atingere principiului non reformatio in

pejus, aceasta nefiind o sancțiune de drept penal și neavând caracter

coercitiv, prin aceasta urmărindu-se ocrotirea terților care se întemeiază pe

publicitatea oferită de respectivul registru, oricum dovada neclarităților și

interdicțiilor ulterioare, probându-se cu fișa de cazier a inculpaților.

Împotriva Sentinței

penale nr. 109 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția

penală, în Dosarul 6136/2004, a declarant apel inculpatul B.G.

Prin Decizia penală

122/A/2007 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul 6136/111/2004, în baza art. 379

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a admis apelul penal declarant de inculpatul

B.G. împotriva Sentinței penale nr. 109 din 19 aprilie 2007 pronunțată de

Tribunalul Bihor, secția penală, care a fost desființată și s-a dispus

rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea. Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin Decizia 2213 din 19 iunie 2008 pronunțată în

Dosarul 6136/111/2004, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel împotriva Deciziei penale 122/A/2007 din 13 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe intimatul inculpate B.G. A casat decizia penală atacată și a trimis

cauza spre continuarea judecării apelului declarat de inculpatul B.G., la

Curtea de Apel Oradea. Prin considerentele deciziei, s-a arătat că, autoritatea

de lucru judecat în puterea căreia a intrat Decizia penală 627/R/2004 a Curții

de Apel Oradea, nu mai permite o examinare a aplicabilității normelor de drept

cuprinse în OUG 207/2000 și Legea 456/2001.

Prin Decizia penală

33/A/5 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost

admis apelul penal declarat de inculpatul B.G. împotriva Sentinței penale nr.

109 din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost

desființată, în sensul că:

Au fost reținute în

favoarea inculpatului dispozițiile art. 320

1

alin. (1) și (7) C.

proc. pen.

A fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215

alin. (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

de la 10 ani închisoare la un cuantum de 8 ani închisoare, cu executare în

regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și

c) C. pen. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. S-a reținut

că împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat apel

inculpatul B.G. solicitând desființarea acesteia și aplicarea unei pedepse

rezultante în condițiile art. 86

1

C. pen.

La dosarul cauzei s-a

depus un înscris autentic întocmit în fața unui notar public la data de 15

februarie 2012, care cuprindea manifestarea de voință a inculpatului, în sensul

recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina sa, precum și a

solicitării ca judecata să aibă loc potrivit procedurii descrise în

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar inculpatul a arătat că poate beneficia de aplicarea unor

pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, câtă vreme din actele

și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă o serie de dubii, atât sub aspectul

încadrării juridice, cât și a prejudiciului efectiv produs. Expertiza contabilă

efectuată în cauză a evidențiat că există o singură sumă însușită de către

inculpat, respectiv 79.300.0000 lei, restul prejudiciului fiind realizat de

alte persoane.

În condițiile în care

există dubii cu privire la încadrarea juridică, inculpatul a solicitat

aplicarea unei pedepse rezultante în temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Pentru a pronunța

decizia penală, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 320

C. proc. pen., inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești, moment

procesual care în prezent poate fi considerat ca fiind incident și în căile de

atac, poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea

faptelor reținute în actul de sesizare și solicita ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

S-a apreciat că, în

cauză, procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen. este aplicabilă,

manifestarea de voință a inculpatului prin înscris autentic fiind valabilă.

În contextul

procedurii prevăzută de art. 320 C. proc. pen., Curtea a menționat că nu va

analiza criticile formulate de către inculpat sub aspectul legalității

incriminării sau al încadrărilor juridice, urmând a fi aplicate doar

dispozițiile legale cuprinse în alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen.

În acest sens, s-a

observat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani

închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la înșelăciune,

în forma prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., reținându-se limitele

de pedeapsă prevăzute de lege în situația circumstanței consecințelor deosebit

de grave.

Ca urmare a reducerii

cu o treime a limitelor de pedeapsă, Curtea a arătat că va aplica o pedeapsă

cuprinsă între limitele de 6 ani și 6 luni și 13 ani și 3 luni închisoare.

Având în vedere modul

concret în care inculpatul a săvârșit infracțiunea, acesta ajutând-o pe coinculpata

B.L. să inducă și să mențină în eroare mai multe părți vătămate cu prilejul

executării unor contracte comerciale, însușindu-și, la nivelul anului 1999,

circa 1 miliard lei (ROL), Curtea a precizat că îl va condamna pe inculpat la o

pedeapsă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, cu aplicarea

art. 71 și 64 lit. a) teza II și lit. b) și c) C. pen.

Argumentele privind

individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului avute în

considerare de prima instanță au fost apreciate pe deplin actuale, Curtea

reindividualizând doar cuantumul sancțiunii între noile limite de pedeapsă,

rezultate ca urmare a aplicării procedurii art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.G. care a invocat cazurile de casare

prev. de art. 385

9

pct. 3, pct. 12, pct. 17

1

(care în

realitate este pct. 17

2

) și pct. 21 C. proc. pen. Totodată, motivul

de recurs prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., va fi analizat

de Înalta Curte, având în vedere că argumentele care au fost invocate în scris,

pentru individualizarea pedepsei, au fost expuse de apărare prin concluziile

orale (contribuția efectivă la săvârșirea infracțiunii, rolul minor pe care l-a

avut față de participarea mult mai consistentă a altor persoane, nivelul de

școlarizare, pregătirea profesională), cu atât mai mult cu cât acest caz de

casare se verifică din oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Examinând cauza din

perspectiva criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, precum și

în raport de limitele art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată următoarele:

Referitor la motivul

de recurs prev. de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen. constând în

existența unui caz de incompatibilitate.

În concret,

inculpatul a invocat cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (1) C.

proc. pen. arătând că unul din membri completului de judecată care a pronunțat

Decizia penală nr. 33 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, împotriva

căreia inculpatul a formulat prezentul recurs, a făcut parte din completul

care, anterior, pronunțase Decizia penală 122/A din 13 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Oradea, care a fost casată prin Decizia penală 2213 din 19 iunie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu trimiterea cauzei pentru

continuarea judecării apelului inculpatului, la aceeași instanță.

Înalta Curte constată

că, într-adevăr, din completul de judecată care a pronunțat Decizia penală

122/A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea a făcut parte judecătorul

S.L.L. care ulterior, după admiterea recursului promovat de Parchet, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre continuarea judecării apelului declarat de

inculpatul B.G., la Curtea de Apel Oradea, a intrat în alcătuirea completului

care a pronunțat Decizia 33/5 martie 2012 a Curții de Apel Oradea.

Însă, cazul de

incompatibilitate invocat de inculpat nu este incident în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia penală 122/AJ 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea

s-a admis apelul declarat de inculpatul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 109

din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a desființat sentința și

s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea. Din considerentele

deciziei rezultă că soluția dispusă s-a întemeiat pe modul în care instanța de apel

a interpretat normele de competență materială a instanței, apreciind că,

întrucât la data învestirii cu judecarea cauzei de față, competența aparținea

Judecătoriei Oradea, potrivit normelor juridice cuprinse în art. III din OUG

207/2000, această instanță continuă judecata, chiar dacă ulterior s-a modificat

competența materială.

Judecând recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia 2213 din 19 iunie 2008, a

arătat că problema competenței fusese soluționată definitiv, anterior, prin

Decizia penală 627/R/2004 a Curții de Apel Oradea, iar autoritatea de lucru

judecat nu mai permite o reexaminare a normelor de competență la care s-a făcut

referire prin Decizia penală 122/A din 13 noiembrie 2007. Ca atare, cauza a

fost trimisă Curții de Apel Oradea pentru continuarea judecării apelului

formulat de inculpatul B.G.

Prin urmare, Înalta

Curte consideră că, deși unul dintre judecătorii care au pronunțat Decizia

122/A din 13 noiembrie 2007, a făcut parte apoi, din completul care a hotărât

prin Decizia 33/5 martie 2012, nu există cazul de incompatibilitate prev. de

art. 47 alin. (1) C. proc. pen., întrucât numai prin această din urmă hotărâre

instanța de apel s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Pentru a exista cazul

de incompatibilitate analizat, textul legal prevede ca judecătorul să fi luat

parte la soluționarea cauzei, prin aceasta înțelegându-se rezolvarea pe fond a

pricinii, adică, în speță, soluționarea apelului inculpatului B.G. în limitele

efectului devolutiv.

Dimpotrivă, însă,

după cum s-a arătat, potrivit considerentelor deciziei 122/A din 13 noiembrie

2007, completul de judecată a analizat exclusiv problema competenței materiale

a instanței fără a face referire la vreo chestiune esențială pronunțării

soluției în cauză.

Această condiție

premisă este expres prevăzută de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., prin sintagma

"a luat parte la soluționarea cauzei", nefiind suficient pentru a lua

naștere cazul de incompatibilitate, să se constate doar că judecătorul

participă la judecarea cauzei după casare cu trimitere în recurs.

Jurisprudența a fost

constantă în sensul aplicării acestui text legal în sensul expus, aceasta fiind

în concordanță cu dispozițiile art. 6 parag. 1, cât și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului. Astfel, chiar dacă jurisprudența instanței de

contencios european analizează imparțialitatea judecătorilor, atât sub aspect

subiectiv, cât și sub aspect obiectiv, se consideră că pronunțarea opiniei cu

privire la competența de judecată a instanței, într-o cauză anume, nu

demonstrează vreo prejudecată sau idee preconcepută cu privire la soluția ce

trebuie pronunțată în cadrul unui proces.

Pe cale de

consecință, instanța de recurs constată că nu este întemeiată critica subscrisă

motivului de recurs prev. de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen.

Cât privește cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen. în baza căruia

inculpatul a criticat modalitatea în care s-a realizat procedura de citare cu

partea civilă SNP P. Sucursala Arad și judecarea, în primă instanță și în apel,

fără introducerea în cauză a succesorilor în drepturi ai acestei părți, Înalta

Curte constată că și această critică este nefondată deoarece încălcarea

dispozițiilor legale la care face referire art. 385

9

pct. 21 C.

proc. pen., nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute reglementate de

art. 197 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., fiind posibilă invocarea

nulității relative numai de partea în favoarea căreia au fost instituite

respectivele dispoziții legale, în cauză, inculpatul B.G. nefăcând parte din

această categorie de persoane.

Referitor la cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. privind

greșita aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În susținerea acestui

caz de casare, inculpatul a arătat că a fost indus în eroare de apărătorul ales

pe care l-a avut la acel moment procesual și că au existat motive pur

subiective pentru opțiunea exprimată de a fi judecat în procedura simplificată.

În declarația autentificată prin Încheierea 2059 din 21 noiembrie 2012 de

Biroul Notarului Public I.G.H., prin care inculpatul a menționat că revine

asupra declarațiilor prin care a solicitat judecarea în procedura prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., a indicat că apărătorul ales i-a promis că

i se va aplica o pedeapsă cu suspendarea executării, aspect care i-a afectat

decizia, ca și tracasarea la care a fost supus de 12 ani de când durează

procesul. S-a mai susținut că procedura de judecată în discuție presupune

admiterea cererii printr-o încheiere după ce judecătorul verifică dacă există

suficiente probe pentru a ajunge la concluzia că în mod rezonabil cele

recunoscute de inculpat sunt susținute de un material probator care să ducă la

concluzia că acesta a săvârșit infracțiunea, că fapta există și că este

infracțiune. Totodată, inculpatul a arătat, în esență, că instanța a făcut o

aplicare greșită a dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen.

deoarece a apreciat eronat că probatoriul administrat în faza de urmărire

penală este suficient pentru a reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că

fapta reținută în sarcina sa a fost săvârșită în modalitatea reținută în

rechizitoriu, pentru a pronunța o hotărâre de condamnare.

Potrivit art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul

poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea

faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să

se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Aceste dispoziții

legale au fost declarate neconstituționale, prin Decizia nr. 1483/2011 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. din 2 decembrie 2011, prin care s-a decis

că dispozițiile art. 320

1

sunt neconstituționale în măsura în care

nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice

născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea

nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În