ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2013

ÎNALTA CURTE DE CASARE

Șl JUSTIȚIE

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1004 din

23 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în

baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire

formulată de revizuientul D.M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a

dispune astfel, instanța de fond a constatat că revizuientul solicită

reexaminarea fondului cauzei invocând audierea nemijlocită a martorilor ale

căror declarații au făcut parte din materialul probator din faza de urmărire

penală, susținând că în etapa procesuală respectivă, martorii în discuție au

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În acest

sens, instanța de fond a făcut trimitere și la dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. solicitate de către revizuientul D.M. cu ocazia trimiterii sale

în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, ce au stat la pronunțarea sentinței penale nr. 600 din 23

august 2011 a cărei revizuire se cere.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs revizuientul D.M., contestând pe calea revizuirii

declarațiile martorilor existente la dosarul cauzei, prin care s-a dispus

condamnarea sa la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În raport de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și de motivele invocate, Curtea de Apel a

constatat că, în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 403 alin. (3) C. proc. pen., atâta timp cât cererea de revizuire formulată

de D.M. este inadmisibilă.

S-a reținut

că revizuirea este o cale de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile

de judecată cu privire la faptele și împrejurările ce nu au fost cunoscute de

către instanța de judecată la soluționarea cauzei.

Totodată

instanța de apel a reținut că modalitatea de contestare a declarațiilor

martorilor cu privire la o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat,

confirmă legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond,

așa încât apelul declarat de revizuientul D.M. va fi respins ca nefondat în

temeiul art. 379 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 15/A din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția

I p

enală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins ca nefondat apelul declarat de apelantul condamnat revizuient D.M.

împotriva sentinței penale nr. 1004 din 23 noiembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția

I p

enală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul condamnat revizuient la

200 RON cheltuieli judiciare către stat din care 100 RON reprezentând onorariul

avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul revizuient D.M. care prin concluziile

orale susținute de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de revizuire

întrucât întrunește condițiile de admisibilitate. A mai solicitat dispunerea

audierii nemijlocite a martorilor ale căror declarații date în faza de urmărire

penală întrucât nu sunt concludente în stabilirea vinovăției inculpatului,

susținând pe de altă pare că, că nu există o hotărâre definitivă care să fii

stabilit vinovăția martorilor evocați pentru săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 43597/3/2012. Examinând cauza și

motivele de recurs formulate constată că recursul nu este fondat având în

vedere următoarele considerente.

Dispozițiile

art. 393 și art. 394 din C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale

extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile

judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care

depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile

legale.

Din aceleași

dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe

cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de

art. 393 din C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare,

din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării

examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în

condițiile legii.

În cauză

revizuientul D.M. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în

apel și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a

fost motivată și formulată prin susținerea concluziilor orale de apărătorul

desemnat din oficiu al recurentului.

Înalta Curte

constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când

au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este inadmisibilă

iar respectivul apel împotriva acesteia este nefondat deoarece motivele

invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire

reglementate de art. 394 C. proc. pen. reprezentând mai degrabă unul din

cazurile de apel sau de recurs și care au fost valorificate de revizuient în

căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care

instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor.

De asemenea,

în mod corect, prima instanță a reținut că motivele invocate de către

revizuient reprezintă o prelungire a probatoriului, pentru împrejurări

cunoscute și verificate anterior de instanțe în căile de atac exercitate

împotriva hotărârii de condamnare, apreciindu-se că cererea de revizuire este

inadmisibilă.

De altfel,

recurentul nu a depus la dosarul cauzei nicio dovadă pentru a demonstra că

apărările sale sunt întemeiate în ceea ce privește neadevărul declarat de

martori în declarațiile lor, pe de altă parte, neexistând nicio hotărâre

definitivă care să confirme susținerile recurentului în ceea ce privește

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă a martorilor.

Pentru aceste

considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de către

revizuientul D.M. împotriva deciziei penale nr. 15/A din 24 ianuarie 2013 a

Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul D.M. împotriva deciziei penale nr.

15/A din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția

I

p

enală.

Obligă

recurentul revizuient la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 26 septembrie 2013.