ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1270/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1020 de la 7 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.M. privind sentința penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, condamnatul M.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, invocându-se faptul că revizuientul nu a comis fapta, iar martorii audiați în cauză au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Prin referatul întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii, întrucât nu este incident niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. La dosar a fost atașată sentința penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1778 de la 30 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat în baza art. 174-175 lit. a), d) C. pen. la o pedeapsă de 25 de ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 C. pen.

Tribunalul a apreciat că cererea de revizuire este nefondată, deoarece susținerea revizuientului privind nevinovăția nu a fost probată prin niciun fel de fapte sau împrejurări noi, care să fie avute în vedere de instanța de control judiciar potrivit dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către un martor, pentru a exista cazul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. aceasta ar fi trebuit să fie constatată, fie printr-o hotărâre judecătorească, fie printr-o ordonanță a procurorului, în speță negăsindu-se într-o asemenea situație, cu atât mai mult cu cât împotriva martorelor B.R. și N.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Împotriva sentinței penale a declarat apel revizuientul M.M., arătând că solicită audierea martorului C.C., întrucât acesta este autorul faptei pentru care în mod greșit s-a dispus condamnarea sa. Prin decizia penală nr. 10 de la 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr. 19399/3/2009 (număr în format vechi 30/2010 ), în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul condamnat M.M. împotriva sentinței penale nr. 1020/F de la 7 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul penal nr. 19399/3/2009. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul revizuient condamnat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire, ca nefondată, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen. Susținerile condamnatului, chiar dacă se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. nu pot conduce la o soluție de achitare, potrivit aceluiași text de lege, în condițiile în care apelantul face referire la situații și apărări de fond care au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond a cauzei. Analizând dosarul cauzei, curtea de apel a constatat că împotriva sentinței penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute de lege, sentința rămânând definitivă prin decizia penală nr. 1778 de la 30 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că revizuientul a avut posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în fața instanțelor de apel și recurs.

Inculpatul a susținut că vinovăția aparține coinculpatului C.C., care a fost condamnat în același dosar. Or, acest aspect nu poate constitui o împrejurare nouă, pe care instanța de fond să nu o fi cunoscut la momentul soluționării cauzei. Revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Prin textul invocat se cere ca faptele și împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probatoriului administrat, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. De asemenea, săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă nu poate constitui cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. cât timp această situație nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanța procurorului. Prin rezoluția emisă de procuror în dosarul nr. 6488/P/2007 din 5 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la martorele B.R. și N.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă. Tribunalul a constatat în mod corect că cererea formulată de condamnat este nefondată, deoarece revizuientul a formulat exclusiv apărări specifice căilor ordinare de atac și nu sunt îndeplinite cerințele art. 394 lit. b) C. proc. pen. Motivele susținute de apelant la data formulării cererii și în cursul judecării cererii de revizuire nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc.

pen., astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea, ca nefondată. Pentru aceste considerente, curtea de apel a respins apelul declarat de revizuientul condamnat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuientul M.M., fără a arăta în scris motivele de recurs. La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului revizuient, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, precizând că restrânge motivele la cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., sens în care a invocat greșita condamnare a revizuientului și omisiunea ascultării unui martor, care este autorul faptei, în realitate.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de revizuient, precum și poziția recurentului revizuient, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe, reținând că motivele formulate de revizuient chiar dacă se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc.

pen. nu pot conduce la o soluție de achitare, potrivit aceluiași text de lege, în condițiile în care apelantul face referire la situații și apărări de fond care au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond a cauzei.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului, cât și a motivelor invocate de acesta în apel, respectiv că nu este autorul faptei, vinovăția aparținând coinculpatului C.C., solicitând audierea acestuia, precum și faptul că martorii audiați în cauză au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, constatând în mod legal și temeinic motivat că aspectele invocate, fie nu pot constitui o împrejurare nouă, pe care instanța de fond să nu o fi cunoscut la momentul soluționării cauzei, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probatoriului administrat, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza, fie că săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanță a procurorului, întrucât prin rezoluția emisă de procuror în dosarul nr. 6488/P/2007 din 5 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la martorele B.R.

și N.A. sub aspectul infracțiunii arătate. De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, așa cum au fost restrânse numai la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de către recurentul revizuient M.M., cu privire la greșita condamnare a sa și omisiunea ascultării unui martor, care este autorul faptei, în realitate, constată că asupra acestora, instanțele s-au mai pronunțat, neputându-se ca pe calea revizuirii să aibă loc o prelungire a probatoriului administrat pentru aceleași fapte și împrejurări, așa încât apărările susținute nu se circumscriu accepțiunii de fapte sau împrejurări noi, așa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către recurentul revizuient nu sunt fondate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 aprilie 2010.