ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1270/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1020 de la

7 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.M.

privind sentința penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, condamnatul M.M. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, invocându-se faptul că revizuientul nu a comis fapta, iar

martorii audiați în cauză au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Prin referatul întocmit de procuror

s-a solicitat respingerea cererii, întrucât nu este incident niciunul dintre

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

La dosar a fost atașată sentința

penală nr. 1055 de la 27 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Analizând actele și lucrările

dosarului, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1055 de la 27

septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1778 de la 30 martie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat în baza art.

174-175 lit. a), d) C. pen. la o pedeapsă de 25 de ani închisoare cu aplicarea

art. 71-64 C. pen.

Tribunalul a apreciat că cererea de

revizuire este nefondată, deoarece susținerea revizuientului privind

nevinovăția nu a fost probată prin niciun fel de fapte sau împrejurări noi,

care să fie avute în vedere de instanța de control judiciar potrivit dispozițiilor

art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă de către un martor, pentru a exista cazul prevăzut de

art. 394 lit. b) C. proc. pen. aceasta ar fi trebuit să fie constatată, fie

printr-o hotărâre judecătorească, fie printr-o ordonanță a procurorului, în

speță negăsindu-se într-o asemenea situație, cu atât mai mult cu cât împotriva

martorelor B.R. și N.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Împotriva sentinței penale a declarat

apel revizuientul M.M., arătând că solicită audierea martorului C.C., întrucât

acesta este autorul faptei pentru care în mod greșit s-a dispus condamnarea sa.

Prin decizia penală nr. 10 de la 12

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 19399/3/2009 (număr în format vechi 30/2010 ), în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de

revizuientul condamnat M.M. împotriva sentinței penale nr. 1020/F de la 7

decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul penal nr. 19399/3/2009.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat apelantul revizuient condamnat la 300 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din

oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire, ca nefondată,

în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen.

Susținerile condamnatului, chiar dacă se

înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C.

proc. pen. nu pot conduce la o soluție de achitare, potrivit aceluiași text de

lege, în condițiile în care apelantul face referire la situații și apărări de

fond care au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond a cauzei.

Analizând dosarul cauzei, curtea de apel

a constatat că împotriva sentinței penale de condamnare s-au exercitat căile de

atac ordinare, prevăzute de lege, sentința rămânând definitivă prin decizia

penală nr. 1778 de la 30 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, astfel că revizuientul a avut posibilitatea formulării tuturor

apărărilor sale în fața instanțelor de apel și recurs.

Inculpatul a susținut că vinovăția

aparține coinculpatului C.C., care a fost condamnat în același dosar. Or, acest

aspect nu poate constitui o împrejurare nouă, pe care instanța de fond să nu o

fi cunoscut la momentul soluționării cauzei.

Revizuirea unei hotărâri penale poate fi

cerută când s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei. Prin textul invocat se cere ca faptele și

împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil pe

calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probatoriului

administrat, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza.

De asemenea, săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă nu poate constitui cazul prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen. cât timp această situație nu a fost dovedită prin

hotărâre judecătorească ori prin ordonanța procurorului.

Prin rezoluția emisă de procuror în

dosarul nr. 6488/P/2007 din 5 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale cu privire la martorele B.R. și N.A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Tribunalul a constatat în mod corect că

cererea formulată de condamnat este nefondată, deoarece revizuientul a formulat

exclusiv apărări specifice căilor ordinare de atac și nu sunt îndeplinite

cerințele art. 394 lit. b) C. proc. pen.

Motivele susținute de apelant la data

formulării cererii și în cursul judecării cererii de revizuire nu îndeplinesc

condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., astfel

că în mod corect prima instanță a respins cererea, ca nefondată.

Pentru aceste considerente, curtea de

apel a respins apelul declarat de revizuientul condamnat, ca nefondat, iar în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat, în

termenul legal, recurs revizuientul M.M., fără a arăta în scris motivele de

recurs.

La termenul de astăzi, în recurs,

apărătorul recurentului revizuient, în concluziile orale, în dezbateri a

solicitat admiterea recursului, precizând că restrânge motivele la cazul

prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., sens în care a invocat greșita

condamnare a revizuientului și omisiunea ascultării unui martor, care este

autorul faptei, în realitate.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public asupra recursului declarat de revizuient, precum și poziția recurentului

revizuient, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate, Înalta Curte constată recursul revizuientului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei

argumentele primei instanțe, reținând că motivele formulate de revizuient chiar

dacă se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres și limitativ de

art. 394 C. proc. pen. nu pot conduce la o soluție de achitare, potrivit

aceluiași text de lege, în condițiile în care apelantul face referire la

situații și apărări de fond care au fost avute în vedere de instanțe la

soluționarea în fond a cauzei.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului, cât și a

motivelor invocate de acesta în apel, respectiv că nu este autorul faptei,

vinovăția aparținând coinculpatului C.C., solicitând audierea acestuia, precum

și faptul că martorii audiați în cauză au săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă, constatând în mod legal și temeinic motivat că aspectele invocate,

fie nu pot constitui o împrejurare nouă, pe care instanța de fond să nu o fi

cunoscut la momentul soluționării cauzei, fiind inadmisibil ca pe calea

extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probatoriului

administrat, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele

care au soluționat cauza, fie că săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă

nu a fost dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanță a

procurorului, întrucât prin rezoluția emisă de procuror în dosarul nr.

6488/P/2007 din 5 martie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu

privire la martorele B.R. și N.A. sub aspectul infracțiunii arătate.

De asemenea, Înalta Curte, în baza

propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, așa cum au fost

restrânse numai la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., de către recurentul revizuient M.M., cu privire la greșita

condamnare a sa și omisiunea ascultării unui martor, care este autorul faptei,

în realitate, constată că asupra acestora, instanțele s-au mai pronunțat, neputându-se

ca pe calea revizuirii să aibă loc o prelungire a probatoriului administrat

pentru aceleași fapte și împrejurări, așa încât apărările susținute nu se

circumscriu accepțiunii de fapte sau împrejurări noi, așa cum impune cazul de

revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte

apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică sub

toate aspectele, iar criticile formulate în recurs de către recurentul

revizuient nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei

penale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul revizuient M.M. împotriva deciziei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 1

aprilie 2010.