ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1428/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 898/F din 15 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.T. , ca inadmisibilă. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. În fapt, s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2009 sub nr. 20154/3/2009, condamnatul C.T. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1123/F din 14 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția I -a penală.

În motivarea cererii petentul a criticat hotărârea Tribunalului București, în sensul că instanța de fond nu a audiat martorul denunțător R.C.M., împotriva căruia el a depus plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă. A menționat că audierea martorului și înregistrările audio-video reprezintă elemente cheie în soluționarea cererii de revizuire și din care rezultă nevinovăția sa, motiv pentru care solicită administrarea acestor probe. A fost atașată copia sentinței penale sus-menționate cu referat întocmit de Biroul Executări Penale, precum și referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen. de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care s-a propus respingerea cererii de revizuire.

Analizând actele si lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1123/F din 14 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3633 din 07 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, numitul C.T. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare; s-a făcut aplic. art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.; s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. , pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, conform art. 65 C. pen.; conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 25 iunie 2004 la 15 iulie 2005. în baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Față de cele reținute, văzând dispozițiile art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că cererea este inadmisibilă, deoarece revizuientul nu invocă niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. iar probele solicitate de către revizuent nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei în accepțiunea dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (instanța și-a întemeiat soluția de condamnare tocmai pe probele solicitate a fi administrate în această procedură) și prin urmare aceste aspecte nu pot face obiectul unei cereri de revizuire.

Cu privire la împrejurarea că revizuentul a formulat plângere penală împotriva martorului denunțător sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, Tribunalul a constatat că la dosar nu a fost atașată o hotărâre judecătorească sau ordonanță prin care să se dispună asupra fondului cauzei, astfel încât să fie îndeplinite condițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Nu în ultimul rând, Tribunalul a constatat că în susținerea cererii de revizuire, revizuentul a solicitat reformarea hotărârii definitive în sensul aplicării unei pedepse egale cu durata executată, aspect ce contravine dispozițiilor art. 394 alin. (2), (3) C. proc. pen. întrucât motivele de revizuire invocate trebuie să dovedească netemeinicia și nelegalitatea hotărârii de condamnare și care să conducă, în speța de față, la o soluție de achitare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul C.T. care a solicitat admiterea cererii și rejudecarea cauzei. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea a apreciat că apelul declarat de către revizuent este nefondat. Astfel, Curtea a constatat că prima instanță a constatat în mod corect că motivele pentru care s-a formulat cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 C. proc. pen. Într-adevăr cererea nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât ceea cea invocat revizuentul în prezenta cererea este faptul că este nevinovat, fiind condamnat doar pe baza declarației martorului denunțător R.C.M.

însă această „împrejurarea" a fost susținută de acesta și cu ocazia judecării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 4119/2004 a Tribunalului București, secția l-a penală, în care revizuentul a fost condamnat. Astfel că, instanța a analizat cele susținute de către inculpat, reținând probele concludente pentru pronunțarea soluției. Față de cele reținute, prima instanță a constatat în mod corect că aceasta nu reprezintă o împrejurare nouă în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Referitor la faptul că revizuentul ar fi formulat plângere împotriva martorului R.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, Curtea a constatat că, pentru a fi considerată admisibilă cererea de revizuire în acest caz, dovada trebuie tăcută în condițiile prevăzute de art. 395 C. proc.

pen., respectiv printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului, ceea ce nu s- a făcut în cauză. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat C.T. La termenul din data de 14 aprilie 2010, prin apărătorul desemnat din oficiu, acesta a depus la dosarul cauzei un memoriu, și a reiterat motivele din cererea inițială și de la instanța de apel. Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează calea extrordinara de atac a revizuirii, iar recursul revizuientului este nefondat.

Așa cum este reglementată de Codul de procedură penală român, revizuirea este o cale extraordinară de atac, care dă posibilitatea ca erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri legale, să fie înlăturate. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la audierea martorului R.C.M.

și a înregistrărilor audio- video pe care le consideră elemente cheie în soluționarea cererii de revizuire și din care ar rezulta nevinovăția sa, motiv pentru care solicită administrarea acestor probe, precum și a se aprecia cu privire la mărturia mincinoasă a martorului R.C.M., nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, pe de o parte, aspectele invocate ce țin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. iar, pe de altă parte, constatarea mărturiei mincinoase a unor martori se face prin hotărâre judecătorească, potrivit dispozițiilor art. 395 alin. (1) din același cod.

Excepția prevăzută de art. 395 alin. (2) C. proc. pen. , în sensul că situațiile care constituie cazuri de revizuire se constată în procedura de revizuire, se referă doar la ipoteza în care instanțele judecătorești sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speță, condamnatul învederând că s-a adresat pachetului cu plângere penală pentru săvârșirea de către martor a infracțiunii de mărturie mincinoasă dar nu a primit nici un rezultat. Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. , văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.T. împotriva deciziei penale nr. 247/A din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.