ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 277 din 24 iulie 2012 a Tribunalului Iași, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.N.N., împotriva sentinței penale nr. 327 din 29 mai 2008 a Tribunalului Iași. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, revizuentul G.N.N. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 327 din 29 mai 2008 a Tribunalului Iași, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În motivarea cererii, revizuentul a invocat nevinovăția sa, arătând că sunt multe nereguli la dosarul de fond și a arătat că are probe noi, fără a indica expres care sunt aceste probe, precizând că soția sa a fost internată de mai multe ori înainte de a muri și a murit din motive biologice, iar nu din cauza sa. Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului de fond nr. 20268/99/2006 al Tribunalului Iași în care s-a pronunțat hotărârea menționată anterior, prin care a fost condamnat revizuentul. Tribunalul, examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., a constatat că aceasta nu este admisibilă în principiu, reținând că nu s-a relevat existenta nici uneia dintre situațiile de revizuire, împrejurările arătate de către revizuent în susținerea cererii vizând aspecte ce puteau fi invocate doar cu prilejul controlului judecătoresc efectuat ca urmare a exercitării căilor ordinare de atac, în limitele aspectului devolutiv recunoscut de lege acestor instanțe. S-a reținut, de asemenea, că sentința a cărei revizuire s-a solicitat de către condamnat a fost supusă căilor de atac prevăzute de lege și a fost verificată de instanțele de control, revizuentul uzitând de toate căile de atac permise de lege, sentința instanței de fond rămânând definitivă prin respingerea recursului de către înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că toate susținerile revizuentului sunt nefondate, probele administrate dovedind pe deplin săvârșirea infracțiunii de către acesta. S-a mai reținut că revizuentul a invocat faptul că martorii M.A., M.G. și R.A. au depus mărturii mincinoase, invocând în principal dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., însă aceste prevederi legale fac trimitere la o hotărâre definitivă prin care s-ar fi stabilit că martorii au depus mărturii mincinoase, ori în ceea ce privește acești martori, nu s-a dispus nici o soluție de către parchet, în aceste condiții revizuentul având posibilitatea de a formula o nouă cerere de revizuire când va afla o eventuală soluție referitoare la martorii indicați.

Analizând din oficiu, sub toate aspectele, cauza dedusă judecății, instanța a reținut că rejudecarea dosarului nu poate avea loc decât în situațiile prevăzute expres de lege, iar susținerile revizuentului nu se încadrează în nici una din aceste situații, în această etapă, a verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, instanța fiind datoare să verifice dacă noile fapte și împrejurări invocate sunt de natură să pună la îndoială faptele reținute prin hotărârea definitivă, urmând ca în a doua etapă să se deschidă procedura de rejudecare a cauzei în fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul condamnat, solicitând admiterea căii de atac și revizuirea hotărârii penale de condamnare (sentința penală nr. 327 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași), invocând existența unor fapte, împrejurări necunoscute de instanță, respectiv faptul că din declarațiile unor martori ar rezulta că nu el este autorul infracțiunii, ci altă persoană. Prin decizia penală nr. 139 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuent G.N., deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 277 din 24 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre care a fost menținută.

A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare. Curtea de apel a analizat legalitatea și temeinicia sentinței penale apelante în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (1) C. proc. pen. și a constatat că instanța de fond a evaluat cererea formulată raportat la dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., constatând că susținerile revizuentului nu constituie condiții de admisibilitate în principiu. S-a reținut că instanța de fond a apreciat în mod just că nu s-a conturat existența vreunui caz de revizuire (prevăzut de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.) și că împrejurările arătate de revizuent puteau fi invocate în căile ordinare de atac, în limitele efectului devolutiv al acestora.

Aspectul susținut de apelant în sensul că o serie de împrejurări (declarațiile persoanelor arătate - soția sa și sora acesteia) ar fi cunoscute doar la acest moment, dar se referă la împrejurări existente la momentul săvârșirii faptei (asupra autorului real al săvârșirii infracțiunii) s-a apreciat că nu este fondat și nu se poate substitui condițiilor revizuirii, eventual, condamnatul putând sesiza direct organele de urmărire penală cu aspectele invocate. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat G.N., solicitând admiterea căii de atac întrucât cererea de revizuire - întemeiată în principal pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen. - este admisibilă în principiu, având în vedere că depozițiile a trei dintre martorii audiați în cauza în care s-a pronunțat condamnarea sa, au fost mincinoase.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c ) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., făcând referire la faptul că martorii M.A., M.G. și R.A. au depus mărturii mincinoase, ce au fost avute în vedere de către instanță cu prilejul pronunțării soluției de condamnare. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au reținut în mod corect că în cauză nu este incident cazul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de altfel nefiind conturată existența vreunui alt caz de revizuire dintre cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen. În legătură cu incidența dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., se reține că acest caz de revizuire se referă la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ceea ce presupune condamnarea martorului pentru această infracțiune, ori în speță, până în prezent, nu au fost finalizate cercetările cu privire la martorii despre care recurentul revizuent a susținut că ar fi săvârșit infracțiunea anterior menționată în cauza în care acesta a fost condamnat, în sensul de a se da o soluție cu privire la comiterea acestei infracțiuni, neexistând o hotărâre definitivă de condamnare a martorilor indicați. Prin urmare, se reține că în mod corect instanța de fond nu a putut lua în considerare acest caz de revizuire, examinând cererea formulată de revizuentul condamnat și prin prisma dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că a verificat și a constatat că nu există împrejurări noi, necunoscute de instanță atunci când a soluționat cauza pe fond. Astfel fiind, înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile formulate de către recurentul revizuent condamnat, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat G.N. împotriva deciziei penale nr. 139 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2013