ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 277 din 24 iulie 2012 a Tribunalului Iași,

în baza art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire

formulată de revizuentul G.N.N., împotriva sentinței penale nr. 327 din 29 mai 2008

a Tribunalului Iași.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași,

revizuentul G.N.N. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 327 din 29 mai 2008

a Tribunalului Iași, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În motivarea cererii, revizuentul a

invocat nevinovăția sa, arătând că sunt multe nereguli la dosarul de fond și a

arătat că are probe noi, fără a indica expres care sunt aceste probe, precizând

că soția sa a fost internată de mai multe ori înainte de a muri și a murit din

motive biologice, iar nu din cauza sa.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea

dosarului de fond nr. 20268/99/2006 al Tribunalului Iași în care s-a pronunțat

hotărârea menționată anterior, prin care a fost condamnat revizuentul.

Tribunalul, examinând admisibilitatea

cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că

aceasta nu este admisibilă în principiu, reținând că nu s-a relevat existenta nici

uneia dintre situațiile de revizuire, împrejurările arătate de către revizuent

în susținerea cererii vizând aspecte ce puteau fi invocate doar cu prilejul

controlului judecătoresc efectuat ca urmare a exercitării căilor ordinare de

atac, în limitele aspectului devolutiv recunoscut de lege acestor instanțe.

S-a reținut, de asemenea, că sentința

a cărei revizuire s-a solicitat de către condamnat a fost supusă căilor de atac

prevăzute de lege și a fost verificată de instanțele de control, revizuentul

uzitând de toate căile de atac permise de lege, sentința instanței de fond

rămânând definitivă prin respingerea recursului de către înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că

toate susținerile revizuentului sunt nefondate, probele administrate dovedind

pe deplin săvârșirea infracțiunii de către acesta.

S-a mai reținut că revizuentul a

invocat faptul că martorii M.A., M.G. și R.A. au depus mărturii mincinoase,

invocând în principal dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., însă aceste

prevederi legale fac trimitere la o hotărâre definitivă prin care s-ar fi

stabilit că martorii au depus mărturii mincinoase, ori în ceea ce privește

acești martori, nu s-a dispus nici o soluție de către parchet, în aceste

condiții revizuentul având posibilitatea de a formula o nouă cerere de

revizuire când va afla o eventuală soluție referitoare la martorii indicați.

Analizând din

oficiu, sub toate aspectele, cauza dedusă judecății, instanța a reținut că

rejudecarea dosarului nu poate avea loc decât în situațiile prevăzute expres de

lege, iar susținerile revizuentului nu se încadrează în nici una din aceste

situații, în această etapă, a verificării îndeplinirii condițiilor de

admisibilitate în principiu, instanța fiind datoare să verifice dacă noile fapte

și împrejurări invocate sunt de natură să pună la îndoială faptele reținute

prin hotărârea definitivă, urmând ca în a doua etapă să se deschidă procedura

de rejudecare a cauzei în fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel revizuentul condamnat,

solicitând

admiterea căii de atac și revizuirea hotărârii penale de condamnare (sentința

penală nr. 327 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași), invocând

existența unor fapte, împrejurări necunoscute de instanță, respectiv faptul că

din declarațiile unor martori ar rezulta că nu el este autorul infracțiunii, ci

altă persoană.

Prin decizia penală nr. 139 din 25

septembrie 2012 a Curții de Apel Iași

-

secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnatul revizuent G.N., deținut în Penitenciarul Iași,

împotriva sentinței penale nr. 277 din 24 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul

Iași, hotărâre care a fost menținută.

A fost obligat apelantul să plătească

statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Curtea de apel a analizat legalitatea

și temeinicia sentinței penale apelante în conformitate cu dispozițiile art. 371

alin. (1) C. proc. pen. și a constatat că instanța de fond a evaluat cererea

formulată raportat la dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., constatând

că susținerile revizuentului nu constituie condiții de admisibilitate în

principiu.

S-a reținut că instanța de fond a

apreciat în mod just că nu s-a conturat existența vreunui caz de revizuire

(prevăzut de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.) și că împrejurările arătate de

revizuent puteau fi invocate în căile ordinare de atac, în limitele efectului

devolutiv al acestora.

Aspectul susținut de apelant în sensul

că o serie de împrejurări (declarațiile persoanelor arătate - soția sa și sora

acesteia) ar fi cunoscute doar la acest moment, dar se referă la împrejurări

existente la momentul săvârșirii faptei (asupra autorului real al săvârșirii

infracțiunii) s-a apreciat că nu este fondat și nu se poate substitui

condițiilor revizuirii, eventual, condamnatul putând sesiza direct organele de

urmărire penală cu aspectele invocate.

Împotriva deciziei anterior

menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat G.N.,

solicitând admiterea căii de atac

întrucât cererea de revizuire - întemeiată în principal pe dispozițiile art. 394

lit. b) C. proc. pen. - este admisibilă în principiu, având în vedere că

depozițiile a trei dintre martorii audiați în cauza în care s-a pronunțat

condamnarea sa, au fost mincinoase.

Examinând recursul declarat în cauză,

respectiv actele și lucrările din

dosar, înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele

care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c

)

un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals;

d)

un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e)

când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea

revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., făcând referire la faptul că martorii M.A., M.G. și R.A. au depus

mărturii mincinoase, ce au fost avute în vedere de către instanță cu prilejul

pronunțării soluției de condamnare.

Verificând cererea de revizuire,

instanța de fond și cea de prim control judiciar au reținut în mod corect că în

cauză nu este incident cazul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 394

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de altfel nefiind conturată existența vreunui

alt caz de revizuire dintre cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen.

În legătură cu incidența dispozițiilor

art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se reține că acest caz de revizuire

se referă la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ceea ce presupune

condamnarea martorului pentru această infracțiune, ori în speță, până în

prezent, nu au fost finalizate cercetările cu privire la martorii despre care recurentul

revizuent a susținut că ar fi săvârșit infracțiunea anterior menționată în

cauza în care acesta a fost condamnat, în sensul de a se da o soluție cu

privire la comiterea acestei infracțiuni, neexistând o hotărâre definitivă de

condamnare a martorilor indicați.

Prin urmare,

se reține că în mod corect instanța de fond nu a putut lua în considerare acest

caz de revizuire, examinând cererea formulată de revizuentul condamnat și prin

prisma dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că a

verificat și a constatat că nu există împrejurări noi, necunoscute de instanță

atunci când a soluționat cauza pe fond.

Astfel fiind, înalta Curte apreciază

că nu pot fi primite criticile formulate de către recurentul revizuent

condamnat, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind

temeinică și legală.

În lumina acestor considerații, având

în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor

atacate, înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul condamnat G.N. împotriva deciziei penale nr. 139 din 25

septembrie 2012 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat

la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

februarie 2013