ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3321/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 26/C din 1 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 584 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, formulată de revizuentul M.I., în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Bistrița. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. S-a reținut că prin cererile formulate de revizuentul M.I.

și înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la datele de 23 februarie 2011 și 27 mai 2011, acesta a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, arătând că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, iar condamnarea sa a fost pronunțată în baza unor abuzuri comise atât de procuror cât și de către judecător și medicul legist care a întocmit raportul de constatare medico-legală. De asemenea, revizuentul a susținut că sentința a cărei revizuire a solicitat-o a avut la bază și mărturia mincinoasă a martorului M.T. A mai arătat că împotriva judecătorului care a pronunțat soluția a cărei revizuire s-a cerut a formulat plângere penală, formulând plângere și împotriva medicului legist, iar plângerea formulată împotriva judecătorului, nu a fost analizată pe fond de către procuror, iar în consecință fondul cauzei a putut fi analizat în procedura revizuirii.

Cererea a fost înaintată Tribunalului Cluj la data de 06 iunie 2011, împreună cu concluziile de respingere ale cererii, formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Analizând cererea formulată de condamnat, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 584 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr. 1504/117/2008 a fost condamnat inculpatul M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 03 mai 2005 și până la 21 decembrie 2005. Prin Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești a fost desființată Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, în privința laturii penale a cauzei, numai în cea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni. Prin Decizia penală nr. 339 din 01 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată, în privința laturii penale a cauzei, decizia penală pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind înlăturate dispozițiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a acestei hotărâri, și menținută sentința penală a primei instanțe.

A fost necesar să se precizeze că Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, ce a făcut obiectul revizuirii de față a fost pronunțată în rejudecarea cauzei, dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 340 din 29 ianuarie 2008. În primul ciclu procesual Tribunalul Cluj l-a condamnat pe revizuent prin Sentința penală nr. 59 din 13 februarie 2007 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Prin Decizia penală nr. 138/A/2007 a Curții de Apel Cluj a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și al părții civile I.C.R., respingând apelul inculpatului M.I.

și a înlăturat dispozițiile art. 86 1 C. pen. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen. Prin Decizia penală nr. 340/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului M.I. cu consecința casării Deciziei penale nr. 138/A/2007 a Curții de Apel Cluj și a Sentinței penale nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalul Cluj și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că s-ar fi impus a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico-legale întocmite în cauză, aspect ce ar fi dus la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate.

În rejudecare, Tribunalul Cluj a solicitat din nou avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, care, prin documentul intitulat "AVIZ" din 14 iulie 2008 a stabilit că "analizând întregul material înaintat și a menținut avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale". În acest aviz s-a mai arătat că "Rolul Comisiei Superioare medico legale nu s-a rezumat la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, a putut solicita efectuarea unei noi expertize medico legale, sau a putut formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la aprecierea poziției victimă-agresor s-a arătat că "aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ". Față de motivele de revizuire invocate de către revizuent prin scriptele depuse la dosar, s-a apreciat că cererea este nefondată. Astfel, instanța a făcut o analiză a apărărilor petentului raportat la cazurile de revizuire reglementate de normele legale în materie. În ceea ce privește aspectele legate de valabilitatea și legalitatea actelor medico-legale ce au fost avute în vedere la pronunțarea soluției definitive de condamnare, instanța de revizuire, a apreciat că toate acestea nu au constituit împrejurări noi, deoarece au fost avute în vedere de toate instanțele, întrucât inculpatul le-a invocat de fiecare dată.

În ceea ce privește avizul emis de Comisia Superioară de Medicină Legală, a rezultat foarte clar și neechivoc că acesta nu a îmbrățișat concluziile nici unuia din actele medico-legale anterioare întocmite în cauză, ci a formulat concluzii proprii. Nici poziția victimă-agresor nu a reprezentat o împrejurare nouă, deoarece și acest aspect a constituit una din apărările inculpatului formulate pe parcursul soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare. De altfel în legătură cu aceasta, instanța de fond a reținut că eventuala poziție a celor doi, față în față, este confirmată și de declarația soției revizuentului, martora M.A. În legătură cu această depoziție revizuentul a invocat faptul că pe pagina 86 verso declarația martorei nu a fost semnată de aceasta, tocmai pentru că s-au consemnat alte chestiuni decât cele relatate de martoră, și din această pricină declarația nu a fost semnată.

Este real că pe pagina respectivă declarația martorei nu a fost semnată, ceea ce a putut fi pus pe seama unei erori, în tot cazul o astfel de încălcare a normelor legale în materie fiind sancționată numai cu nulitatea relativă, care a trebuit invocată de îndată și a trebuit demonstrată vătămarea. Deși la momentul audierii martorei, revizuentul, care a avut atunci calitatea de inculpat, era asistat de doi apărători aleși, nici în cuprinsul încheierii pronunțate la termenul la care a fost audiată martora, respectiv 29 septembrie 2005 și nici la termenele de judecată ulterioare, nu s-a invocat nulitatea relativă parțială a declarației martorei. Mai mult, la termenul din 29 septembrie 2005 nu au apărut consemnate în încheierea de ședință incidente legate de audierea martorei, în sensul celor relatate de revizuent în înscrisurile depuse la dosar.

În privința eventualei comiteri a infracțiunii de mărturie mincinoasă de către expertul medico-legal care a efectuat raportul de constatare medico-legală, prin înserarea greșită a diagnosticului de șoc hemoragic, potrivit art. 395 C. proc. pen. această situație s-a dovedit cu hotărâre judecătorească de condamnare pentru infracțiunea respectivă sau cu ordonanța procurorului prin care s-a dispus asupra fondului cauzei. Ori în cauză petentul revizuent nu a făcut o astfel de dovadă. S-a mai arătat că în procedura revizuirii s-a putut cerceta și fondul infracțiunii de mărturie mincinoasă când acesta nu a fost cercetat de către o instanță sau de către procuror prin ordonanță, însă numai în situația în care aceste organe nu ar fi putut examina fondul, din pricina unor cauze ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale anterior puse în mișcare, conform art. 10 C. proc.

pen. După cum lesne s-a putut observa în cauza de față nu a existat asemenea motive pentru care fondul nu ar fi putut fi examinat, astfel încât examinarea lui în procedura revizuirii este inadmisibilă. În aceeași linie de idei s-a înscris și motivul legat de presupusa comitere a infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorul M.T. Situația a fost identică și în cazul celorlalte două motive de revizuire, respectiv pronunțarea soluției de condamnare pe baza unui înscris fals, și anume raportul de constatare medico-legală și comiterea unor fapte de penale de către judecătorul ce a pronunțat soluția a cărei revizuire se cere, având în vedere că existența acestor cazuri ar fi trebuit probată conform art. 395 C. proc.

pen., ceea ce revizuentul nu a făcut. S-a mai invocat ca motiv de revizuire și faptul că Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia penală nr. 339/2011 a aceleiași instanțe, nu s-au putut reconcilia. Acest caz de revizuire nu a existat, deoarece prin Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a statuat asupra fondului cauzei, deoarece prin această decizie penală nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat asupra existenței/inexistenței faptei ori a vinovăției/nevinovăției inculpatului. În consecință nu s-a constatat incidența nici unuia din cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 C. proc. pen. De asemenea, în procedura revizuirii nu este posibilă readministrarea probelor ori reinterpretarea probatoriului administrat.

S-a subliniat că dincolo de apărarea destul de haotică pe care revizuentul a încercat să o formuleze, ba că nu există faptă penală, ba că nu a fost comisă de inculpat, ba că este prezent unul din cazurile în care este înlăturată răspunderea penală, ba că fapta ar avea altă încadrare juridică, nu s-a putut observa că în principal revizuentul a contestat numai acele hotărâri în care i s-a aplicat o pedeapsă cu executare, cum a fost Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj și Decizia penală nr. 339 din 01 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind contestată Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, deși nici prin această hotărâre nu s-a pus problema achitării inculpatului, ori măcar a schimbării încadrării juridice, de unde a rezultat că de fapt miza urmărită de revizuent a fost executarea pedepsei în altă modalitate decât cea în detenție, aspect care cu adevărat excede cazurilor de revizuire.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel în termenul legal condamnatul revizuent M.I. solicitând instanței de control judiciar a dispune admiterea căii de atac promovate cu consecința directă a casării în întregime a hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj și admiterii în principiu a cererii de revizuire formulată împotriva sentinței penale 584/2008 a Tribunalului Cluj. În susținerea apelului, petentul a arătat că sunt îndeplinite cerințele art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen., susținând că s-au descoperit fapte noi care nu au fost avute în vedere de către instanța investită cu soluționarea cauzei, că martorul M.T. ar fi dat declarații mincinoase, iar medicul legist a întocmit raportul de constatare medico-legal și judecătorul fondului a comis infracțiuni în legătură cu această cauză.

Examinând apelul declarat de revizuentul condamnat M.I., Curtea de Apel Cluj a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța fondului, în mod legal și temeinic, a procedat odată cu înregistrarea prezentei cauze pe rolul tribunalului la verificarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul M.I. împotriva Sentinței penale 584/2008 a Tribunalului Cluj. S-a constatat că prin sentința a cărei revizuire este cerută a fost condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 cu rap. la art. 174 C. pen. Această sentință a fost atacată cu apel, iar prin Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești s-a dispus sub aspectul laturii penale suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a casat decizia Curții de apel Ploiești și a menținut soluția primei instanțe. Analizând hotărârile mai sus menționate Curtea a constatat, asemenea instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, că inculpatul și-a reiterat apărările de la fond și din căile ordinare de atac prin formularea prezentei cereri de revizuire, nefiind întrunite astfel condițiile cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) deoarece nu a fost vorba de fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei așa cum corect a reținut și instanța ierarhic inferioară. Prin această sintagmă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei legiuitorul român a înțeles aflarea unor fapte sau împrejurări ce nu figurau în materialul probator al dosarului și nu au fost deci cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Trebuie așadar să se înțeleagă prin fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare, entitate materială care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe sunt de natură a stabili existența erorii judiciare și a duce la o altă soluționare a cauzei, ca de ex. achitare în loc de condamnare, condamnare pentru o faptă mai ușoară. De asemenea nu au fost îndeplinite nici condițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece susținerile condamnatului revizuent că unul dintre martori ar fi dat declarații mincinoase nu sunt probate așa cum cere textul legal anterior menționat printr-o ordonanță a procurorului sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă sau o hotărâre de condamnare în acest sens.

Nici față de medicul legist care a întocmit raportul medico-legal nr. 2432/II/a/74 din 3 mai 2005 nu există vreo dispoziție a organelor de urmărire penală sau a vreunei instanțe cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în cauza a cărei revizuire se cere. Plângerea penală formulată împotriva medicului a fost soluționată prin rezoluția nr. 8499/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale în cauză rezoluție care a fost atacată conform disp. art. 278 1 și menținută prin decizia pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosar 618/117/2009. Situația a fost similară și în cazul judecătorului care a soluționat fondul cauzei față de care, de asemenea, nu a existat ordonanță a procurorului sau hotărâre de condamnare sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Cu privire la acest aspect s-a adăugat că revizuentul a formulat plângere penală împotriva magistratului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 249 și 289 C.p. care a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 477/VIII/1/2009 constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale. Această rezoluție a fost atacată la instanță, iar prin Decizia nr. 296 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. 1727/33/2009 s-a dispus admiterea recursului declarat de petent împotriva deciziei 84 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru considerentele expuse în motivarea deciziei aflată la dosarul Curții de Apel Cluj.

Raportat la cele anterior expuse și având în vedere și considerentele extrem de pertinente ale Tribunalului Cluj, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 394 C. proc. pen. nefiind incident niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul declarat de către condamnatul revizuent conform dispozitivului, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Așa fiind, prin Decizia penală nr. 93/A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către condamnatul revizuent M.I., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva Sentinței penale nr. 26/C din 1 martie 2012 a Tribunalului Cluj.

A stabilit în favoarea Baroului Cluj - suma de 200 RON onorar pentru apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiției, pentru avocat M.L. A obligat pe condamnatul revizuent să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorar avocațial. III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuentul condamnat M.I., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ambelor hotărâri și cu ocazia rejudecării a se dispune admiterea cererii sale de revizuire pentru totalitatea motivelor iterate prin cererea originară formulată și expuse pe larg în practicaua deciziei de față. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat, Înalta Curte pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul de față declarat de revizuentul M.I.

se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât se are în vedere că în mod corect a fost respins apelul ca nefondat și, de asemenea, corect a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă de către instanța de fond, întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.

Acest text este completat cu dispoziția din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi "netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare". Din coroborarea celor două dispoziții cuprinse în art. 394 C. proc. pen. și anume dispoziția din alin. (1) lit. a) și dispoziția din alin. (2) - rezultă că acesta este subordonat unei duble condiții: 1. descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; 2. faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu toate acestea, chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinate. Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar.

Or, în cauză, petentul condamnat recurent invocă în susținerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute și verificate de instanțele ordinare. Concomitent, se are în vedere esențialmente că recurentul revizuent condamnat M.I. își reiterează totalitatea apărărilor de la fond și din căile ordinare de atac prin formularea prezentei cereri de revizuire, nefiind întrunite astfel condițiile cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece nu este vorba de fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei așa cum corect a reținut și instanța ierarhic inferioară. Prin această sintagmă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei legiuitorul român a înțeles aflarea unor fapte sau împrejurări ce nu figurau în materialul probator al dosarului și nu au fost deci cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Trebuie așadar să se înțeleagă prin fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare, entitate materială care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe sunt de natură a stabili existența erorii judiciare și a duce la o altă soluționare a cauzei, respectiv achitare în loc de condamnare. Astfel, se are în vedere că în mod legal și temeinic în ceea ce privește aspectele legate de valabilitatea și legalitatea actelor medico-legale ce au fost avute în vedere la pronunțarea soluției definitive de condamnare, instanța de revizuire, a apreciat că toate acestea nu constituie împrejurări noi, deoarece au fost avute în vedere de toate instanțele, întrucât recurentul condamnat revizuent le-a invocat de fiecare dată.

În ceea ce privește avizul emis de Comisia Superioară de Medicină Legală, rezultă neechivoc că prin acesta nu au fost reluate concluziile nici unuia din actele medico-legale anterioare întocmite în cauză, ci au fost formulate concluzii proprii. Totodată nici poziția victimă-agresor nu reprezintă o împrejurare nouă, deoarece și acest aspect a constituit una din apărările recurentului revizuent formulate pe parcursul soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare. De altfel în legătură cu aceasta, instanța de fond a reținut că eventuale poziție a celor doi, față în față, este confirmată și de declarația soției revizuentului, martora M.A. și în legătură cu această depoziție revizuentul a invocat faptul că pe pagina 86 verso dosar fond declarația acestei martore nu este semnată de aceasta, tocmai pentru că s-au consemnat alte chestiuni decât cele relatate de martoră, și din această pricină declarația nu a fost semnată.

Or, deși este real că pe pagina respectivă declarația martorei nu este semnată, ceea ce poate fi pus pe seama unei erori, o atari încălcare a normelor legale în materie este sancționată numai cu nulitatea relativă, care trebuie invocată de îndată și trebuie demonstrată vătămarea. Deși la momentul audierii martorei nominalizate, revizuentul recurent sus-indicat, care avea atunci calitatea de inculpat, era asistat de doi apărători aleși, nici în cuprinsul încheierii pronunțate la termenul la care a fost audiată martora, respectiv 29 septembrie 2005 și nici la termenele de judecată ulterioare, nu s-a invocat nulitatea relativă parțială a declarației martorei. Mai mult, la termenul din data de 29 septembrie 2005 nu apar consemnate în încheierea de ședință incidente legate de audierea martorei, în sensul celor relatate de revizuent în înscrisurile depuse la dosar.

Concomitent, în mod judicios ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au mai statuat că nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece susținerile condamnatului revizuent recurent că unul dintre martori ar fi dat declarații mincinoase nu sunt probate așa cum cere textul legal anterior menționat printr-o ordonanță a procurorului sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă sau o hotărâre de condamnare în acest sens. Pe de altă parte, nici față de medicul legist care a întocmit raportul medico-legal nr. 2432/II/a/74 din 3 mai 2005 nu există vreo rezoluție a organelor de urmărire penală sau o hotărâre a vreunei instanțe cu privire la statuarea săvârșirii vreunei infracțiuni în cauza a cărei revizuire se cere.

Din acest punct de vedere se reține că plângerea penală formulată împotriva medicului a fost soluționată prin rezoluția nr. 8499/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale în cauză rezoluție care a fost atacată, conform disp. art. 278 1 și menținută prin decizia pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosar 618/117/2009. Situația este similară și în cazul judecătorului care a soluționat fondul cauzei față de care de asemenea nu există ordonanță a procurorului sau hotărâre de condamnare sub aspectul statuării săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. De altfel se are în vedere că revizuentul recurent a formulat plângere penală împotriva magistratului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 249 și 289 C. pen.

care a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 477/VIII/1/2009 constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale. Această rezoluție a fost atacată la instanță, iar prin Decizia nr. 296 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. 1727/33/2009 s-a dispus admiterea recursului declarat de petent împotriva sentinței 84 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. În fine, avându-se în vedere că s-a mai invocat ca motiv de revizuire și faptul că Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia penală nr. 339/2011 a aceleiași instanțe, nu se pot reconcilia.

Acest caz de revizuire nu există, deoarece prin Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a statuat asupra fondului cauzei, deoarece prin aceasta nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat asupra existenței/inexistenței faptei ori a vinovăției/nevinovăției inculpatului. Față de toate cele sus expuse, se conchide că în mod legal și temeinic, ambele instanțe, de fond și de apel, prin hotărârile recurate, au statuat lipsa de incidență în speța de față a vreunuia din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege și în consecința neîndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. au stabilit justificat că, cererea de revizuire promovată de recurentul condamnat M.I.

este inadmisibilă și au respins-o ca atare. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.I. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - AM