ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3321/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3321/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 26/C din 1 martie

2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C.

proc. pen. s-a respins cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 584 din 11

noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, formulată de revizuentul M.I., în prezent

aflat în stare de deținere în Penitenciarul Bistrița.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-a reținut că prin

cererile formulate de revizuentul M.I. și înregistrate la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Cluj la datele de 23 februarie 2011 și 27 mai 2011, acesta a

solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, arătând

că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, iar

condamnarea sa a fost pronunțată în baza unor abuzuri comise atât de procuror

cât și de către judecător și medicul legist care a întocmit raportul de

constatare medico-legală. De asemenea, revizuentul a susținut că sentința a

cărei revizuire a solicitat-o a avut la bază și mărturia mincinoasă a

martorului M.T. A mai arătat că împotriva judecătorului care a pronunțat

soluția a cărei revizuire s-a cerut a formulat plângere penală, formulând

plângere și împotriva medicului legist, iar plângerea formulată împotriva

judecătorului, nu a fost analizată pe fond de către procuror, iar în consecință

fondul cauzei a putut fi analizat în procedura revizuirii.

Cererea a fost

înaintată Tribunalului Cluj la data de 06 iunie 2011, împreună cu concluziile

de respingere ale cererii, formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Cluj.

Analizând cererea

formulată de condamnat, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale

în materie, instanța a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 584 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr.

1504/117/2008 a fost condamnat inculpatul M.I. pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la omor prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 cu aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv

începând cu data de 03 mai 2005 și până la 21 decembrie 2005.

Prin Decizia penală

nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești a fost desființată

Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, în privința laturii penale a

cauzei, numai în cea ce privește modalitatea de executare a pedepsei,

dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe

durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

Prin Decizia penală

nr. 339 din 01 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

casată, în privința laturii penale a cauzei, decizia penală pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, fiind înlăturate dispozițiile referitoare la

suspendarea sub supraveghere a acestei hotărâri, și menținută sentința penală a

primei instanțe.

A fost necesar să se

precizeze că Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, ce a făcut

obiectul revizuirii de față a fost pronunțată în rejudecarea cauzei, dispusă de

către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 340 din 29

ianuarie 2008.

În primul ciclu

procesual Tribunalul Cluj l-a condamnat pe revizuent prin Sentința penală nr.

59 din 13 februarie 2007 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere.

Prin Decizia penală

nr. 138/A/2007 a Curții de Apel Cluj a fost admis apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Cluj și al părții civile I.C.R., respingând apelul

inculpatului M.I. și a înlăturat dispozițiile art. 86

1

C. pen. și a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 340/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului

M.I. cu consecința casării Deciziei penale nr. 138/A/2007 a Curții de Apel Cluj

și a Sentinței penale nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalul Cluj și a

trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj, deoarece Înalta Curte de

Casație și Justiție a apreciat că s-ar fi impus a se solicita Comisiei

Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la

validarea unuia dintre cele două rapoarte medico-legale întocmite în cauză,

aspect ce ar fi dus la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat

părții vătămate.

În rejudecare,

Tribunalul Cluj a solicitat din nou avizul Comisiei Superioare de Medicină

Legală, care, prin documentul intitulat "AVIZ" din 14 iulie 2008 a

stabilit că "analizând întregul material înaintat și a menținut avizul

anterior, în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au

necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile de îngrijiri

medicale".

În acest aviz s-a mai

arătat că "Rolul Comisiei Superioare medico legale nu s-a rezumat la a

aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând

completa un act anterior, a putut solicita efectuarea unei noi expertize medico

legale, sau a putut formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la

aprecierea poziției victimă-agresor s-a arătat că "aceasta nu poate fi

bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ".

Față de motivele de

revizuire invocate de către revizuent prin scriptele depuse la dosar, s-a

apreciat că cererea este nefondată. Astfel, instanța a făcut o analiză a

apărărilor petentului raportat la cazurile de revizuire reglementate de normele

legale în materie.

În ceea ce privește

aspectele legate de valabilitatea și legalitatea actelor medico-legale ce au

fost avute în vedere la pronunțarea soluției definitive de condamnare, instanța

de revizuire, a apreciat că toate acestea nu au constituit împrejurări noi,

deoarece au fost avute în vedere de toate instanțele, întrucât inculpatul le-a

invocat de fiecare dată. În ceea ce privește avizul emis de Comisia Superioară

de Medicină Legală, a rezultat foarte clar și neechivoc că acesta nu a

îmbrățișat concluziile nici unuia din actele medico-legale anterioare întocmite

în cauză, ci a formulat concluzii proprii.

Nici poziția

victimă-agresor nu a reprezentat o împrejurare nouă, deoarece și acest aspect a

constituit una din apărările inculpatului formulate pe parcursul soluționării

cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare. De altfel în

legătură cu aceasta, instanța de fond a reținut că eventuala poziție a celor

doi, față în față, este confirmată și de declarația soției revizuentului,

martora M.A. În legătură cu această depoziție revizuentul a invocat faptul că

pe pagina 86 verso declarația martorei nu a fost semnată de aceasta, tocmai

pentru că s-au consemnat alte chestiuni decât cele relatate de martoră, și din

această pricină declarația nu a fost semnată. Este real că pe pagina respectivă

declarația martorei nu a fost semnată, ceea ce a putut fi pus pe seama unei

erori, în tot cazul o astfel de încălcare a normelor legale în materie fiind

sancționată numai cu nulitatea relativă, care a trebuit invocată de îndată și a

trebuit demonstrată vătămarea. Deși la momentul audierii martorei, revizuentul,

care a avut atunci calitatea de inculpat, era asistat de doi apărători aleși,

nici în cuprinsul încheierii pronunțate la termenul la care a fost audiată

martora, respectiv 29 septembrie 2005 și nici la termenele de judecată

ulterioare, nu s-a invocat nulitatea relativă parțială a declarației martorei.

Mai mult, la termenul din 29 septembrie 2005 nu au apărut consemnate în

încheierea de ședință incidente legate de audierea martorei, în sensul celor

relatate de revizuent în înscrisurile depuse la dosar.

În privința

eventualei comiteri a infracțiunii de mărturie mincinoasă de către expertul

medico-legal care a efectuat raportul de constatare medico-legală, prin

înserarea greșită a diagnosticului de șoc hemoragic, potrivit art. 395 C. proc.

pen. această situație s-a dovedit cu hotărâre judecătorească de condamnare

pentru infracțiunea respectivă sau cu ordonanța procurorului prin care s-a

dispus asupra fondului cauzei. Ori în cauză petentul revizuent nu a făcut o

astfel de dovadă. S-a mai arătat că în procedura revizuirii s-a putut cerceta

și fondul infracțiunii de mărturie mincinoasă când acesta nu a fost cercetat de

către o instanță sau de către procuror prin ordonanță, însă numai în situația

în care aceste organe nu ar fi putut examina fondul, din pricina unor cauze ce

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale

anterior puse în mișcare, conform art. 10 C. proc. pen. După cum lesne s-a putut

observa în cauza de față nu a existat asemenea motive pentru care fondul nu ar

fi putut fi examinat, astfel încât examinarea lui în procedura revizuirii este

inadmisibilă. În aceeași linie de idei s-a înscris și motivul legat de

presupusa comitere a infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorul M.T.

Situația a fost

identică și în cazul celorlalte două motive de revizuire, respectiv pronunțarea

soluției de condamnare pe baza unui înscris fals, și anume raportul de

constatare medico-legală și comiterea unor fapte de penale de către judecătorul

ce a pronunțat soluția a cărei revizuire se cere, având în vedere că existența

acestor cazuri ar fi trebuit probată conform art. 395 C. proc. pen., ceea ce

revizuentul nu a făcut.

S-a mai invocat ca

motiv de revizuire și faptul că Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție și Decizia penală nr. 339/2011 a aceleiași instanțe, nu

s-au putut reconcilia. Acest caz de revizuire nu a existat, deoarece prin

Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a

statuat asupra fondului cauzei, deoarece prin această decizie penală nu s-a

stabilit cu putere de lucru judecat asupra existenței/inexistenței faptei ori a

vinovăției/nevinovăției inculpatului.

În consecință nu s-a

constatat incidența nici unuia din cazurile de revizuire prevăzute la art. 394

C. proc. pen. De asemenea, în procedura revizuirii nu este posibilă

readministrarea probelor ori reinterpretarea probatoriului administrat.

S-a subliniat că

dincolo de apărarea destul de haotică pe care revizuentul a încercat să o

formuleze, ba că nu există faptă penală, ba că nu a fost comisă de inculpat, ba

că este prezent unul din cazurile în care este înlăturată răspunderea penală,

ba că fapta ar avea altă încadrare juridică, nu s-a putut observa că în

principal revizuentul a contestat numai acele hotărâri în care i s-a aplicat o

pedeapsă cu executare, cum a fost Sentința penală nr. 584/2008 a Tribunalului

Cluj și Decizia penală nr. 339 din 01 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, nefiind contestată Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, deși nici prin această hotărâre nu s-a pus problema

achitării inculpatului, ori măcar a schimbării încadrării juridice, de unde a

rezultat că de fapt miza urmărită de revizuent a fost executarea pedepsei în

altă modalitate decât cea în detenție, aspect care cu adevărat excede cazurilor

de revizuire.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel în termenul legal condamnatul revizuent M.I.

solicitând instanței de control judiciar a dispune admiterea căii de atac

promovate cu consecința directă a casării în întregime a hotărârii pronunțată

de Tribunalul Cluj și admiterii în principiu a cererii de revizuire formulată

împotriva sentinței penale 584/2008 a Tribunalului Cluj.

În susținerea

apelului, petentul a arătat că sunt îndeplinite cerințele art. 394 lit. a), b)

și d) C. proc. pen., susținând că s-au descoperit fapte noi care nu au fost

avute în vedere de către instanța investită cu soluționarea cauzei, că martorul

M.T. ar fi dat declarații mincinoase, iar medicul legist a întocmit raportul de

constatare medico-legal și judecătorul fondului a comis infracțiuni în legătură

cu această cauză.

Examinând apelul

declarat de revizuentul condamnat M.I., Curtea de Apel Cluj a constatat că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța fondului, în

mod legal și temeinic, a procedat odată cu înregistrarea prezentei cauze pe

rolul tribunalului la verificarea admisibilității în principiu a cererii de

revizuire formulată de condamnatul M.I. împotriva Sentinței penale 584/2008 a

Tribunalului Cluj.

S-a constatat că prin

sentința a cărei revizuire este cerută a fost condamnat inculpatul M.I. la

pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de

omor prev. de art. 20 cu rap. la art. 174 C. pen.

Această sentință a

fost atacată cu apel, iar prin Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a

Curții de Apel Ploiești s-a dispus sub aspectul laturii penale suspendarea sub

supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata

unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a casat

decizia Curții de apel Ploiești și a menținut soluția primei instanțe.

Analizând hotărârile

mai sus menționate Curtea a constatat, asemenea instanței învestită cu

soluționarea cererii de revizuire, că inculpatul și-a reiterat apărările de la

fond și din căile ordinare de atac prin formularea prezentei cereri de

revizuire, nefiind întrunite astfel condițiile cerute de art. 394 alin. (1)

lit. a) deoarece nu a fost vorba de fapte sau împrejurări care să nu fi fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei așa cum corect a reținut și

instanța ierarhic inferioară.

Prin această sintagmă

s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei legiuitorul român a înțeles aflarea unor fapte sau

împrejurări ce nu figurau în materialul probator al dosarului și nu au fost deci

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Trebuie așadar să se înțeleagă

prin fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare, entitate

materială care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe sunt de natură

a stabili existența erorii judiciare și a duce la o altă soluționare a cauzei,

ca de ex. achitare în loc de condamnare, condamnare pentru o faptă mai ușoară.

De asemenea nu au

fost îndeplinite nici condițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

deoarece susținerile condamnatului revizuent că unul dintre martori ar fi dat

declarații mincinoase nu sunt probate așa cum cere textul legal anterior

menționat printr-o ordonanță a procurorului sub aspectul comiterii infracțiunii

de mărturie mincinoasă sau o hotărâre de condamnare în acest sens. Nici față de

medicul legist care a întocmit raportul medico-legal nr. 2432/II/a/74 din 3 mai

2005 nu există vreo dispoziție a organelor de urmărire penală sau a vreunei

instanțe cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în cauza a cărei revizuire

se cere. Plângerea penală formulată împotriva medicului a fost soluționată prin

rezoluția nr. 8499/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în

sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale în cauză rezoluție care a fost

atacată conform disp. art. 278

1

și menținută prin decizia pronunțată

de către Tribunalul Cluj în dosar 618/117/2009.

Situația a fost

similară și în cazul judecătorului care a soluționat fondul cauzei față de

care, de asemenea, nu a existat ordonanță a procurorului sau hotărâre de

condamnare sub aspectul săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu cauza a

cărei revizuire se cere. Cu privire la acest aspect s-a adăugat că revizuentul

a formulat plângere penală împotriva magistratului sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 249 și 289 C.p. care a fost soluționată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 477/VIII/1/2009

constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte

penale. Această rezoluție a fost atacată la instanță, iar prin Decizia nr. 296

din 31 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. 1727/33/2009 s-a dispus admiterea

recursului declarat de petent împotriva deciziei 84 din 12 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru considerentele expuse în motivarea

deciziei aflată la dosarul Curții de Apel Cluj.

Raportat la cele

anterior expuse și având în vedere și considerentele extrem de pertinente ale

Tribunalului Cluj, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 394

C. proc. pen. nefiind incident niciunul din cazurile de revizuire expres și

limitativ prevăzute de lege, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul

declarat de către condamnatul revizuent conform dispozitivului, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Așa fiind, prin

Decizia penală nr. 93/A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și

de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către condamnatul

revizuent M.I., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva Sentinței

penale nr. 26/C din 1 martie 2012 a Tribunalului Cluj.

A stabilit în

favoarea Baroului Cluj - suma de 200 RON onorar pentru apărător din oficiu, ce

s-a plătit din fondul Ministerului Justiției, pentru avocat M.L.

A obligat pe

condamnatul revizuent să plătească în favoarea statului suma de 400 RON

cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorar avocațial.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs revizuentul condamnat M.I., criticând-o

ca netemeinică, solicitând casarea ambelor hotărâri și cu ocazia rejudecării a

se dispune admiterea cererii sale de revizuire pentru totalitatea motivelor

iterate prin cererea originară formulată și expuse pe larg în practicaua

deciziei de față.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat,

Înalta Curte pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere

că recursul de față declarat de revizuentul M.I. se privește ca nefondat și

urmează a fi respins ca atare în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât se

are în vedere că în mod corect a fost respins apelul ca nefondat și, de

asemenea, corect a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă de către

instanța de fond, întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele strict și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Cu titlu de premisă,

Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt, care

afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât

ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost

cunoscute la data soluționării cauzei. Acest text este completat cu dispoziția

din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz, constituie

motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

"netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare". Din coroborarea celor două dispoziții cuprinse în art. 394 C.

proc. pen. și anume dispoziția din alin. (1) lit. a) și dispoziția din alin.

(2) - rezultă că acesta este subordonat unei duble condiții:

fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu toate acestea,

chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în

sens larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci

și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în

considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei

cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru

fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinate.

Cererea de revizuire

trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la

concluzia nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod

de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către

instanțele de fond și de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat

recurent invocă în susținerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute și

verificate de instanțele ordinare.

Concomitent, se are

în vedere esențialmente că recurentul revizuent condamnat M.I. își reiterează

totalitatea apărărilor de la fond și din căile ordinare de atac prin formularea

prezentei cereri de revizuire, nefiind întrunite astfel condițiile cerute de

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece nu este vorba de fapte sau

împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei așa

cum corect a reținut și instanța ierarhic inferioară.

Prin această sintagmă

s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei legiuitorul român a înțeles aflarea unor fapte sau

împrejurări ce nu figurau în materialul probator al dosarului și nu au fost

deci cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Trebuie așadar să se

înțeleagă prin fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare,

entitate materială care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe sunt

de natură a stabili existența erorii judiciare și a duce la o altă soluționare

a cauzei, respectiv achitare în loc de condamnare.

Astfel, se are în

vedere că în mod legal și temeinic în ceea ce privește aspectele legate de

valabilitatea și legalitatea actelor medico-legale ce au fost avute în vedere

la pronunțarea soluției definitive de condamnare, instanța de revizuire, a

apreciat că toate acestea nu constituie împrejurări noi, deoarece au fost avute

în vedere de toate instanțele, întrucât recurentul condamnat revizuent le-a

invocat de fiecare dată. În ceea ce privește avizul emis de Comisia Superioară

de Medicină Legală, rezultă neechivoc că prin acesta nu au fost reluate

concluziile nici unuia din actele medico-legale anterioare întocmite în cauză,

ci au fost formulate concluzii proprii.

Totodată nici poziția

victimă-agresor nu reprezintă o împrejurare nouă, deoarece și acest aspect a

constituit una din apărările recurentului revizuent formulate pe parcursul

soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare.

De altfel în legătură cu aceasta, instanța de fond a reținut că eventuale

poziție a celor doi, față în față, este confirmată și de declarația soției

revizuentului, martora M.A. și în legătură cu această depoziție revizuentul a

invocat faptul că pe pagina 86 verso dosar fond declarația acestei martore nu

este semnată de aceasta, tocmai pentru că s-au consemnat alte chestiuni decât

cele relatate de martoră, și din această pricină declarația nu a fost semnată.

Or, deși este real că pe pagina respectivă declarația martorei nu este semnată,

ceea ce poate fi pus pe seama unei erori, o atari încălcare a normelor legale în

materie este sancționată numai cu nulitatea relativă, care trebuie invocată de

îndată și trebuie demonstrată vătămarea. Deși la momentul audierii martorei

nominalizate, revizuentul recurent sus-indicat, care avea atunci calitatea de

inculpat, era asistat de doi apărători aleși, nici în cuprinsul încheierii

pronunțate la termenul la care a fost audiată martora, respectiv 29 septembrie

2005 și nici la termenele de judecată ulterioare, nu s-a invocat nulitatea

relativă parțială a declarației martorei. Mai mult, la termenul din data de 29

septembrie 2005 nu apar consemnate în încheierea de ședință incidente legate de

audierea martorei, în sensul celor relatate de revizuent în înscrisurile depuse

la dosar.

Concomitent, în mod

judicios ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au mai statuat că

nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

deoarece susținerile condamnatului revizuent recurent că unul dintre martori ar

fi dat declarații mincinoase nu sunt probate așa cum cere textul legal anterior

menționat printr-o ordonanță a procurorului sub aspectul comiterii infracțiunii

de mărturie mincinoasă sau o hotărâre de condamnare în acest sens. Pe de altă

parte, nici față de medicul legist care a întocmit raportul medico-legal nr.

2432/II/a/74 din 3 mai 2005 nu există vreo rezoluție a organelor de urmărire

penală sau o hotărâre a vreunei instanțe cu privire la statuarea săvârșirii

vreunei infracțiuni în cauza a cărei revizuire se cere. Din acest punct de

vedere se reține că plângerea penală formulată împotriva medicului a fost

soluționată prin rezoluția nr. 8499/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale în

cauză rezoluție care a fost atacată, conform disp. art. 278

1

și

menținută prin decizia pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosar

618/117/2009.

Situația este

similară și în cazul judecătorului care a soluționat fondul cauzei față de care

de asemenea nu există ordonanță a procurorului sau hotărâre de condamnare sub

aspectul statuării săvârșirii vreunei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere. De altfel se are în vedere că revizuentul recurent a

formulat plângere penală împotriva magistratului sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246, 248, 249 și 289 C. pen. care a fost

soluționată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr.

477/VIII/1/2009 constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la

săvârșirea vreunei fapte penale. Această rezoluție a fost atacată la instanță, iar

prin Decizia nr. 296 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. 1727/33/2009

s-a dispus admiterea recursului declarat de petent împotriva sentinței 84 din

12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, a fost casată sentința atacată și

trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru considerentele expuse

în motivarea deciziei.

În fine, avându-se în

vedere că s-a mai invocat ca motiv de revizuire și faptul că Decizia penală nr.

340/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia penală nr. 339/2011

a aceleiași instanțe, nu se pot reconcilia. Acest caz de revizuire nu există,

deoarece prin Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu s-a statuat asupra fondului cauzei, deoarece prin aceasta nu s-a

stabilit cu putere de lucru judecat asupra existenței/inexistenței faptei ori a

vinovăției/nevinovăției inculpatului.

Față de toate cele

sus expuse, se conchide că în mod legal și temeinic, ambele instanțe, de fond

și de apel, prin hotărârile recurate, au statuat lipsa de incidență în speța de

față a vreunuia din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege

și în consecința neîndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile art. 394 C.

proc. pen. au stabilit justificat că, cererea de revizuire promovată de

recurentul condamnat M.I. este inadmisibilă și au respins-o ca atare.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.I. împotriva Deciziei

penale nr. 93/A din 21 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM