ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 339/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 339/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 59 din 13 februarie 2007,

Tribunalul Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4

ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată

de 6 ani, a dedus prevenția și l-a obligat pe inculpat, pe lângă plata

cheltuielilor de spitalizare a victimei, la daune materiale în sumă de 2.000 RON

și la 8.000 RON daune morale, precum și la cheltuieli judiciare către stat pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art. 20, rap. la

art. 174, cu aplic. art. 74 lit. a), c și art. 76 lit. b) C.penal (în data de 2

mai 2005 a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate I.C.R. în regiunea

latero-cervicală stângă cauzându-i leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri

cervicale laterale ce au necesitat 22-25 îngrijiri medicale pentru vindecare și

au pus în primejdie viața victimei).

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpatul M.I. și partea vătămată-parte

civilă I.C.R.

Curtea de Apel Cluj, secția penală,

prin Decizia penală nr. 138/A/2007 din 24 septembrie 2007, a admis apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și al părții vătămate - parte civilă I.C.R.,

a modificat sentința numai în ceea ce privește modalitatea de executare a

pedepsei de 4 ani închisoare, dispunând ca aceasta să se execute în regim de

detenție, a majorat cuantumul daunelor morale de la 8.000 RON la 20.000 RON și

a menținut restul dispozițiilor sentinței, respingând apelul inculpatului M.I.

Prin Decizia penală nr. 340/2008,

din 29 ianuarie 2008, Secția penală a I.C.C.J. a admis recursul inculpatului M.I.

cu consecința casării deciziei penale nr. 138/A/2007 a Curții de Apel Cluj și

sentinței penală nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalul Cluj și a trimis

cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei, arată că prima

instanță și instanța de apel a tratat cu ușurință concluziile Comisiei medico -

legale ca fiind un aviz tacit al primului raport de constatare medico-legală,

întocmit în faza de urmărire penală, și că cele două instanțe nu au înlăturat

echivocul care rezultă din declarațiile contradictorii ale părților și

martorilor, apreciind că se impune a se solicita Comisiei Superioare de

Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia

dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce

la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate.

După reînregistrarea cauzei pe rolul instanței de fond, prin

sentința penală nr. 584/D/2008, din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj, secția penală,

a respins cererea inculpatului M.I. privind schimbarea încadrării juridice a

faptei din tentativă de omor prev.de art. 20 rap.la art. 174 C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev.de art. 184 alin. (2) C.

pen. și, în baza art. 20 rap.la art. 174 C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) și art.

76 lit. b) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului M.I. la 4 ani de

închisoare, pentru tentativă de omor, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen.

S-a dispus confiscarea cuțitului

potrivit art. 118 lit. b) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.580,70 RON, despăgubiri cu

titlu de cheltuieli de spitalizare către Institutul „Prof. N.S.” și dobânda

aferentă, și către partea vătămată la plata sumei de 2.000 RON despăgubiri

civile și 10.000 RON despăgubiri materiale.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de fond, a reținut următoarele:

Reaudiat în rejudecarea cauzei,

inculpatul nu recunoaște comiterea faptei, susținând că el a fost provocat de

partea vătămată care, intrând în casa sa ar fi comis infracțiunea de violare de

domiciliu, că partea vătămată a intrat în casă, probabil împreună cu martorul M.T.,

fără ca inculpatul să-l fi văzut pe I.C.R. și în timpul altercației pe care

inculpatul a avut-o cu martorul M.T., partea vătămată, aflându-se în spatele

său, l-ar fi prins de mână, împrejurare în care l-a înțepat involuntar cu

cuțitul fără a avea intenția de a o agresa pe partea vătămată, solicitând a se

dispune achitarea sa de sub orice învinuire și a nu fi obligat la despăgubiri

civile și cheltuieli judiciare.

A mai solicitat inculpatul și

schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor, prev. și

ped. de art. 20 rap.la art. 174 C. pen. în vătămare corporală din culpă, prev.

de art. 184 alin. (2) C. pen., solicitare făcută și în primă judecată.

Partea vătămată I.C.R. s-a

constituit inițial parte civilă cu suma de 2.000 RON, cu titlu de daune

materiale (f.58), reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentul

medicamentos, hrana suplimentară și vitaminele luate în perioada de refacere,

contravaloarea zilelor lipsă de la serviciu, contravaloarea expertizei

psihiatrice efectuate și cu suma de 97.000 RON cu titlu de daune morale după

care prin concluziile scrise de la f. 289 și-a menținut cuantumul daunelor

morale, cuantum ce este menținut și în rejudecarea cauzei, însă prin

respectivele concluzii și-a majorat cuantumul daunelor materiale la nivelul

sumei de 3.000 RON RON, iar în rejudecare a solicitat 20.000 RON cu titlu de

daune materiale.

A mai solicitat partea vătămată I.C.R.

și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare: 2.700 RON onorarii

avocațiale fond și 3.500 RON onorariu avocat apel.

Din actele și lucrările dosarului,

declarațiile inculpatului (f. 34, 62, 63 și din data de 28.X.2008), ale părții

vătămate (f.64), ale martorilor M.T., M.A., V.N., S.A. (f. 85-90), instanța

reține că inculpatul M.I. este director la SC „M.G.A.” SRL Cluj, și locuiește

în mun. Cluj-Napoca, într-o casă proprietatea sa, împreună cu soția și cele

două fiice ale lor, în vârstă de 9 și 11 ani.

La data de 1 aprilie 2005, intre

inculpatul M.I. pe de o parte și martorul M.T. și soția sa pe de alta, s-a

încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca D.,

inculpatul având calitatea de cumpărător.

Martorul M.T. afirmă că acest

contract de vânzare-cumpărare reprezintă de fapt o garanție a unui împrumut de

2000 euro, contractat la 1 aprilie 2005 de către el, împrumut ce trebuia

restituit în data de 1 mai 2005.

Și inculpatul M.I. recunoaște că așa

numitul contract de vânzare cumpărare a autoturismului era în realitate o

garanție pe care și-a luat-o pentru restituirea sumei de bani împrumutată

martorului M.T., care așa cum arată inculpatul în depoziția de la f. 73

(dos.urm.pen.) este nașul fiicei sale A.M.

Inculpatul arată că de bani avea

nevoie M.F., fratele lui M.T., care i-a solicitat 2.200 euro insă pentru că nu

avea încredere în M.F., l-a împrumutat prin intermediul martorului M.T., f. 73

(dos.urm.pen.).

În data de 1 mai 2005, fiind ziua de

Paști, a profitat de această ocazie și așa cum arată inculpatul în declarația

dată în fața instanței (f. 62 verso), s-a deplasat la locuința lui M. și pentru

că nu i-a găsit acasă, s-a dus în ziua următoare, 02 mai 2005, în jurul orei

19,00, împreună cu martorul S.A., care anterior a cumpărat de la inculpat autoturismul

D.

Faptul că vânzarea cumpărarea

autoturismului era în realitate o garanție pentru împrumut, rezultă și din

declarația părții vătămate I.C.R., care arată că banii s-au împrumutat pentru o

societate comercială aparținând surorii fraților M.T. și că în această

societate comercială avea interes și partea vătămată I.C.R., care susține că a

investit în respectiva societate, suma de 45.000 euro, fără să încheie

documente în acest sens și că M.F. bănuind că inculpatul va reacționa violent,

putând chiar să-l omoare, l-a trimis intenționat cu banii la M.I., sperând să

scape astfel de el (f. 35 dos.urm.pen.)

Pentru a fi sigur că-și recuperează

banii, inculpatul M. a vândut autoturismul cu care martorul M.T. a garantat

împrumutul, numitului S.A., față de care inculpatul M. susține că avea o

datorie de 1.550 euro, iar în data de 02 mai 2005, inculpatul a mers cu cei doi

copii la locuința martorului S. pentru a-l lua și pe el în scopul ridicării

autoturismului de la M.T.

În urma unor discuții ce au avut loc

la locuința lui M.T., acesta a dat inculpatului autoturismul după care

inculpatul și martorul S. au dus autoturismul și l-au lăsat acasă la S., iar

inculpatul a plecat acasă.

La scurt timp după ce inculpatul M.I.

și martorul S.A. au plecat de la M.T. cu autoturismul, M.T. l-a contactat pe I.C.R.,

cerându-i să facă rost de o sumă de bani pentru a se deplasa la domiciliul

inculpatului să răscumpere autoturismul.

În urma acestei înțelegeri, martorul

M.T. și partea vătămată I.C.R. s-au deplasat la locuința din str. C. a

inculpatului M.I., unde au ajuns la cca 15 minute în urma inculpatului, după ce

a fost lăsat autoturismul D. la locuința martorului Seiche, pe inculpat l-au

găsit la masă împreună cu soția și cele două fiice. Inculpatul era sub

influența alcoolului pentru că în acea zi consumase alcool inclusiv cu M.T.,

însă așa cum arată și inculpatul în depoziția sa (f. 74 dos.urm.pen.), nu era

în stare de ebrietate fiind mai mult nervos, ulterior încercând să justifice

conduita postinfracțională, susține că ar fi fost în stare de ebrietate și că

ar fi adormit până ce au venit organele de poliție.

Susținerea inculpatului că ar fi

adormit după incident, datorită stării de ebrietate, este infirmată de soția sa

care arată că a lipsit circa 10 minute, când a mers s-o readucă înapoi pe

fetița care a plecat atunci când a văzut incidentul, poarta era închisă, a

strigat dar nu a deschis-o nimeni, a intrat în curte după echipajul poliției

iar soțul ei, inculpatul M., era în încăperea din spate” unde au o chiriașe (f.

54-55 dos.urm.pen.).

I.C.R. și M.T. declară că i-au spus lui M.I. scopul venirii

lor, respectiv că i-au adus banii împrumutați, inclusiv dobânda de 10%

cerându-i autoturismul, banii aflându-se asupra părții vătămate I.C.R., aspect

confirmat și de către soția inculpatului M., martora M.A., care în declarația

dată în fața instanței (f. 86 verso), arată că a văzut banii în mâna părții

vătămate I.C.R., în timpul incidentului din bucătărie, și tot în fața instanței

mai declară martora că atunci,,când am părăsit bucătăria, am văzut că soțul meu

era față în față cu M.T. și partea vătămată, aceștia cu spatele la ușa de acces

în bucătărie (f. 86 verso)”.

Partea vătămată și martorul M.T.

arată că inculpatul a devenit agresiv mai întâi verbal iar apoi și fizic,

apucându-l de cămașă pe M.T. și împingându-l, cu toate că martorul se află în

relații de prietenie cu inculpatul, fiind nașul fiicei inculpatului și cu toate

acestea martorul arată în fața instanței că atunci când l-a prins de cămașă,

i-a rupt doi nasturi, l-a lovit în față și cum l-a împins s-a dezechilibrat și

a căzut, împrejurare în care partea vătămată I.C.R. s-a apropiat de ei

cerându-le să înceteze, să fie cuminți (f. 85 verso).

Partea vătămată I.C.R. arată că apoi

a fost și el împins de către inculpat, care s-a și întors la chiuvetă, de unde

a luat un cuțit cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, inculpatul susținând

că avea cuțitul în mână in momentul în care s-a ridicat de la masă.

Văzând că a suferit o plagă care

sângera abundent, I.C.R. a fugit în stradă, partea vătămată și martorul M.T.

ieșind din bucătărie aproape simultan. Pe propriile picioare, partea vătămată a

ajuns până la gară unde a căzut și fiind văzut de o patrulă a poliției, a

anunțat salvarea, partea vătămată fiind transportată de urgență la spital și

supusă unei intervenții chirurgicale întrucât plaga produsă de cuțit a fost

destul de profundă, adâncimea fiind de 1,5 cm și consta în leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale, pe o lungime de cca 10 cm.

S-a stabilit prin raportul de

constatare medico - legală că leziunea s-a produs prin lovire cu un corp

înțepător - tăietor (cuțit) și a pus în primejdie viața victimei,

supraviețuirea părții vătămate fiind posibilă datorită intervenției

chirurgicale de urgență.

Se mai arată în raportul de

constatare medico-legal că ambele părți au putut fi în ortostatism față în

față, direcția de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior și

dinspre lateral spre medial.

În raportul de expertiză

medico-legală, întocmit în faza de judecată, se susține că leziunea nu a pus în

primejdie viața victimei și a necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare, spre deosebire de raportul medico-legal din faza de urmărire

penală unde se arată că leziunea a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare și a pus în primejdie viața victimei.

Văzând în primă judecată că raportul

medico - legal, din faza de urmărire penală, susține că leziunea a necesitat 22

- 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că a pus în primejdie viața

victimei, iar cel din faza de judecată susține că leziunea ar fi necesitat

pentru vindecare un număr de 14 - 16 zile și că nu a pus în primejdie viața

victimei, s-a solicitat Comisiei Superioare de Medicină Legală să avizeze unul

din cele două rapoarte, iar în avizul de la f. 252 se arată că:, analizând

întregul material înaintat, inclusiv documentele medicale înaintate ulterior,

consideră că leziunile traumatice suferite au pus viața victimei în primejdie,

necesitând 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.”

Pentru că Înalta Curte de Casație și

Justiție, în considerentele deciziei a apreciat că se impune a se solicita

Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire

la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în

cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de

inculpat părții vătămate, în rejudecarea cauzei s-a solicitat din nou avizul

Comisiei Superioare, care, prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32 arată

că:,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul anterior, în

sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25

de zile de îngrijiri medicale.”

Raportat la noile obiective arată

că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu

unul sau mai multe acte medico - legale anterioare, ea putând completa un act

anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico - legale, sau

poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la aprecierea poziției victimă - agresor, apreciem

că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un

caracter speculativ”.

Astfel, în faza urmăririi penale,

inculpatul a arătat că el s-a aflat la masă cu soția și fiicele sale, când

partea vătămată și martorul i-au solicitat restituirea mașinii, el refuzând și

când cei doi s-au îndreptat spre el, i-a împins și ei au fugit. În aceste

condiții, nu-și poate explica leziunea de la gâtul părții vătămate, explicând

că este posibil ca aceasta să fi căzut peste chiuvetă unde se aflau furculițe

și cuțite și astfel s-a tăiat. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire

penală, inculpatul a indicat că el a reacționat la conduita agresivă a celor

doi, dar nu a lovit victima cu cuțitul intenționat, admițând astfel că avea în

mână cuțitul de care se servea la masă.

În instanță, inculpatul a arătat că

atunci când cei doi au intrat în bucătărie, după un schimb dur de cuvinte și

ton ridicat, de ceartă, el fiind la masă cu spatele la partea vătămată,

ridicându-se în picioare a ridicat mâna în care ținea cuțitul cu care servea masa

și atunci este posibil să fi întins mâna și să ajungă astfel la gâtul victimei

cu cuțitul și să-o fi vătămat, dar sigur nu cu intenție și pe fondul provocării

exprese din partea victimei. Inculpatul a justificat comportamentul violent

prin faptul că s-a enervat din cauza insistențelor celor doi, pe marginea

problemelor pe care el le considera rezolvate în legătură cu mașina respectivă.

De asemenea se sesizează multe

discordanțe în declarația martorei M.A., care a dorit să dea declarație,

arătând inițial că ea nu a participat la derularea întregului incident, căci

fiica sa mai mică s-a speriat când inculpatul și ceilalți doi bărbați au

început să se certe și să strige, a fugit și atunci martora a urmat-o. Apoi în

alte declarații, inclusiv în cea din fața instanței a arătat că a fost prezentă

și a relatat că inculpatul stătea față în față cu martorul M.T. și cu partea

vătămată I.C.R. ,, în mâna căruia am văzut banii”.

Pentru a arăta că inculpatul nu are

o atitudine sinceră privitoare la poziția părții vătămate și la lovitura de

cuțit aplicată, redăm din declarația soției sale dată în fața instanței,

declarație ce se găsește la f.86 verso: ,,Când am părăsit bucătăria, am văzut

că soțul meu era față in față cu M.T. și partea vătămată, aceștia cu spatele la

ușa de acces în bucătărie”, astfel afirmația inculpatului că nu ar fi văzut-o

pe partea vătămată I.C.R. este infirmată nu numai de depoziția părții vătămate

și a martorului M.T., ci chiar și de depoziția soției sale, aceasta a părăsit

bucătăria înainte de a fi lovită cu cuțitul partea vătămată I.C.R.

Martorul M.T. în depoziția de la f. 50,

dată în fața procurorului, arată că inculpatul ,,a sărit la mine și m-a lovit

cu pumnul în față și mi-a rupt nasturii de la cămașă … M. a luat un cuțit de la

chiuvetă și l-a împuns pe Cristi în piept”.

Faptul că martorul M.T. afirmă că

lovitura de cuțit a fost aplicată în piept, nu înseamnă că nu a văzut momentul

aplicării loviturii de cuțit, așa cum încearcă inculpatul să insinueze, mai

ales că rana produsă părții vătămate I.C.R. ,,coboară” pe gât până aproape de

piept.

S-a statuat ca lipsit de relevanță

și faptul că părții vătămate i s-a părut că lama cuțitului avea lungimea de 25 cm., în realitate lama cuțitului fiind de 13,5 cm. și dacă tot trebuie să răspundem unor probleme

de acest gen, arătăm cu partea vătămată nu a fost departe de momentul în care

lama cuțitului să fie pentru ea, aproape de lungimea unei vieți de om, nu de 25 cm, numai datorită intervenției chirurgicale prompte a putut să-și dea seama ulterior că lama cuțitului

avea o lungime de 13,5 cm., nu de 25 cm. cum i s-a părut.

Astfel, în raportul de constatare

medico - legală întocmit în faza de urmărire penală s-a stabilit că leziunile

corporale suferite de partea vătămată în urma agresiunii asupra sa s-au putut

produce cu un corp înțepător-tăietor (cuțit), au pus în primejdie viața

victimei, supraviețuirea acesteia fiind posibilă datorită intervenției

chirurgicale de urgență, iar poziția posibilă dintre victimă și agresor a fost

cea de ortostatism, față în față, direcția de aplicare a loviturii fiind

dinspre anterior spre posterior și dinspre lateral spre medial.

Constatându-se contradicții nu numai

în probele testimoniale ci și în rapoartele medico-legale, s-a solicitat avizul

Comisiei Superioare din cadrul I.M.L. „M.M.” București. A fost analizat

întregul dosar, cu toate actele efectuate, inclusiv documente medicale

solicitate din partea victimei, și prin concluzia care a fost înaintată

instanței se arată că victima a avut nevoie pentru vindecare, de 22 - 25 zile

de îngrijiri medicale, iar în urma acestor leziuni suferite, viața i-a fost

pusă în primejdie. Cu alte cuvinte Comisia Superioară a ajuns la aceeași

concluzie la care s-a ajuns prin raportul de constatare medico-legal din faza

de urmărire penală.

I.C.C.J., în considerentele deciziei

arată că în rejudecarea cauzei se impune a se solicita Comisiei Superioare de

Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia

dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce

la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate.

Respectând decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în rejudecare s-a solicitat din nou Comisiei Superioare să

valideze unul din cele două rapoarte medico-legale și cu toate că ne repetăm,

subliniem faptul că în mod invariabil se afirmă prin documentul intitulat ,,AVIZ”

de la f. 32, că:,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul

anterior, în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat

22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul

Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai

multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate

solicita efectuarea unei noi expertize medico - legale, sau poate formula

concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la aprecierea poziției victimă-agresor, apreciem că aceasta nu

poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”.

Inculpatul a declarat în fața

instanței că pentru a nu-l răni pe martorul M.T., a schimbat poziția cuțitului

pe care-l avea în mâna dreaptă, cu lama spre interiorul brațului, ajungând lama

la degetul mic, declarație pe care o apreciem nesinceră, datorită faptului că

din moment ce era conștient că putea să rănească pe cineva cu acel cuțit, nu ar

fi schimbat poziția cuțitului în mână ci l-ar fi pus pe masă s-au pe chiuvetă,

de unde credem că l-a luat.

Că respectivul cuțit ar fi fost luat

de pe chiuvetă, afirmă nu numai partea vătămată ci și martorul M.T.

Chiar dacă inculpatul s-ar fi

ridicat de la masă având cuțitul în mână, din moment ce și-a dat seama că ar

putea să rănească pe cineva cu acel cuțit și i-a schimbat doar poziția,

ținându-l cu lama spre interiorul brațului, fără să renunțe la acel cuțit, nu

l-ar face mai puțin vinovat de tentativă la infracțiunea de omor, din moment ce

era conștient de tragedia care s-ar putea întâmpla, astfel solicitarea

inculpatului de a fi achitat pe considerentul că ne-am afla în fața unei cauze care

înlătură caracterul penal al faptei, reglementată de art. 47 C. pen., nu poate

fi primită de instanță, inculpatul M. arată chiar prin declarația sa că era

conștient de faptul că poate răni cu acel cuțit, astfel nu ne aflăm în fața

unei împrejurări al cărei rezultat nu putea fi prevăzut, așa cum cere art. 47 C.

pen. și nici nu poate fi achitat în baza art. 10 lit. e), rap. la art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen

Pentru că s-a solicitat achitarea

inculpatului și în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că

ar lipsi latura subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor, subliniem

faptul că atunci când se aplică o lovitură de cuțit în zona gâtului, regiune

anatomică vitală, cu o intensitate ce a produs o leziune adâncă de 1,5 cm. pe o lungime de circa 10 cm., leziune ce a pus în primejdie viața părții vătămate I.C.R.,

fiindu-i salvată viața ca urmare a intervenției chirurgicale, constituie o

activitate care, prin însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a

prevăzut moartea victimei, ca rezultat posibil al acțiunii sale, chiar dacă nu

a dorit rezultatul letal, l-a acceptat în mod conștient, ceea ce înseamnă că a

acționat cu intenția de a ucide, astfel instanța apreciază ca nefondată și

această cerere de achitare și tot nefundamentată apare și achitarea solicitată

în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen, în sensul că nu ar exista fapta.

A mai solicitat inculpatul să fie achitat și în baza art. 10 lit. c),

rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen pe considerentul că fapta nu a fost

săvârșită de inculpat ci, partea vătămată s-ar fi autorănit, inculpatul fiind

tras de mâna în care avea cuțitul de către partea vătămată, care se afla în

spatele inculpatului, conform acestei variante susținută de inculpat, acesta

nici nu știa că partea vătămată se află în locuința sa.

Cu privire la aceste susțineri ale

inculpatului arătăm că nu numai depoziția părții vătămate și a martorului M.T.,

ci chiar depoziția soției sale, așa cum am mai arătat, infirmă aceste

susțineri, inculpatul, partea vătămată și martorul M.T. erau față în față,

înainte ca partea vătămată să fie rănită, autorănirea părții vătămate de

maniera arătată de inculpat se privește ca nereală, iar achitarea inculpatului

pe considerentul că fapta nu a fost comisă de acesta, este considerată ca

nefundamentată.

Instanța de fond a considerat

aberant a se susține că partea vătămată l-a prins pe inculpat de mâna în care

avea cuțitul și trăgându-l de mână și-a cauzat o leziune adâncă de 1,5 cm și lungă de cca. 10 cm., mai ales că așa cum arată martorul M.T., partea vătămate i-a îndemnat

să înceteze, să fie cuminți (f. 85 verso).

De asemenea, a arătat că este de neconceput ca partea vătămată și-ar fi

putut tăia gâtul datorită faptului că l-ar fi prins pe inculpat de mănă, mai

ales că și inculpatul arată într-una din declarații că, apreciind că martorul M.T.

și partea vătămată se îndreaptă spre el și că devin insistenți, l-a împins pe C.

și probabil s-a rănit într-unul din cuțitele ce se aflau pe chiuvetă, variantă

și mai greu de crezut decât varianta din prima teză.

Aspectele evidențiate mai sus scot

în evidență nu numai existența faptei ci și faptul că inculpatul se face

vinovat de comiterea ei, iar despre incidența principiului ,,in dubio pro reo”,

nu poate fi vorba, materialul probator aflat la dosar confirmă starea de fapt

descrisă mai sus, chiar și primele declarații ale inculpatului, unele fiind

date chiar în prezența apărătorului, confirmă această stare de fapt,

declarațiile ulterioare prin care prezintă o stare de fapt care să ducă la

achitarea sa, sunt privite nesincere de către instanță, iar concluziile din

raportul medico - legal, din faza de judecată, in sensul că leziunea cauzată de

cuțit nu a pus în primejdie viața victimei, se privește ca total eronată, dacă

nu chiar subiectivă, o asemenea concluzie neputând fi împărtășită de Comisia

Superioară și nici de către instanță.

Chiar dacă partea vătămată nu ar fi

fost în șoc hemoragic când a ajuns la spital, nu-l face mai puțin culpabil pe

inculpatul M., atât timp cât viața părții vătămate a fost salvată ca urmare a

intervenției chirurgicale, iar pierderea unei mari cantități de sânge este greu

de contestat.

Nu s-a putut reține că, inculpatul M.I.

a comis infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2)

C. pen. și nu poate fi primită nici solicitarea acestuia de schimbare a

încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea

menționată, fapt pentru care în temeiul art. 334 C. proc. pen s-a respins, ca

nefondată, cererea inculpatului pentru considerentele de mai sus.

S-a mai arătat că, nici martorul M.T.

și nici partea vătămată nu au amenințat și nici nu au agresat pe inculpat și

familia sa, încât acesta să fie obligat să pună mâna pe cuțit și să se apere,

cum a încercat a susține în faza primei judecăți, când a încercat să convingă

instanța că în speță ar fi vorba despre o legitimă apărare, prev. de art. 44 C.

pen.

Dacă evenimentele s-ar fi petrecut

așa cum susține inculpatul, cu siguranță partea vătămată ar fi avut o rană superficială

și probabil nici nu s-ar fi ajuns în instanță.

S-a apreciat că, așa cum a arătat

partea vătămată, martorul M.T. și martora M.A., că la un moment dat inculpatul

era față în față cu partea vătămată, și pentru că aceasta nu vroia să-i dea

banii până nu-i dă actele autovehiculului, martora M.A. arătând că a văzut

banii în mâna părții vătămate, inculpatul fiind mai mult nervos decât în stare

de ebrietate, a luat de pe chiuvetă cuțitul și a aplicat o singură lovitură de

cuțit părții vătămate I.C.R., în zona gâtului, cauzându-i o rană cu o lungime

de circa 10 cm. și o adâncime de 1,5 cm., leziune ce a necesitat 22 - 25 zile

de îngrijiri medicale pentru vindecare și care a pus în primejdie viața

victimei.

La ultimul cuvânt în rejudecarea

cauzei, inculpatul M.I. arată că și dacă i-ar fi tăiat de tot gâtul părții

vătămate, tot nevinovat se consideră, poziție procesuală care ar trebui să dea

de gândit nu numai celor chemați să înfăptuiască actul de justiție ci și

persoanelor apropiate inculpatului, care-l pot conștientiza de atitudinea sa

total necorespunzătoare.

Împotriva acestei ultime sentințe, au

declarat apel inculpatul și partea vătămată. Partea vătămată constituită parte

civilă a solicitat majorarea pedepsei, cât și a daunelor morale.

Inculpatul a solicitat achitarea sa

pe disp.art. 10 lit. e) C. proc. pen. combinat cu art. 47 C. pen., iar în

subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., susținând că

nu a pus în primejdie viața părții vătămate, dat fiind direcția de aplicare

(anteroposterioară și ușor oblică) întrucât partea vătămată l-a tras de mână și

astfel și-a autoprodus leziunea. În sfârșit, instanța, să aibă în vedere

principiul „in dubio pro reo”. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei în cea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

Prin încheierea din 9 februarie 2009,

Curtea de Apel Cluj, investită cu soluționarea apelurilor, a dispus scoaterea

de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie 2009 a Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost admisă cererea inculpatului și strămutată

judecarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, ca urmare a strămutării judecării acesteia.

Prin decizia penală nr. 88 din 11

octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelurile

declarate de inculpat și de partea vătămată și, desființând în parte sentința,

a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului, conform

art. 86

1

C. pen., pe un termen de 6 ani cu respectarea art. 86

3

și art. 86

4

C. pen.

S-a constatat că inculpatul a

executat, din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive de la 3 mai

2005 – 21 decembrie 2005.

Pe latură civilă, admițând apelul

părții civile, a dispus majorarea daunelor morale, de la 10.000 RON la 20.000 RON,

menținând restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii, au

declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

partea vătămată - parte civilă și inculpatul.

Procurorul a criticat hotărârea sub

aspectul individualizării pedepsei, solicitând casarea deciziei și menținerea

soluției instanței de fond, în sensul ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa

închisorii aplicată (motive scrise – f. 4-6).

Partea vătămată-parte civilă a cerut

admiterea recursului pe latură penală în sensul executării pedepsei de către

inculpat, în stare de detenție.

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului, în principal, rejudecarea cauzei cu trimitere la instanța de fond

pentru reluarea dezbaterilor întrucât nu s-au admis cererile formulate în

apărare, cereri esențiale pentru aflarea adevărului în sensul ca instanța să

revină la Comisia Superioară de Medicină Legală pentru a se pronunța cu privire

la poziția inculpatului și părții vătămate înainte de aplicarea loviturii,

modalitatea în care s-a desfășurat lovitura – traiectul său (cele 2 variante),

pronunțarea pe validarea unuia din cele 2 rapoarte, traiectul loviturii

aplicate. Totodată, schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev.de art.

184 alin. (2) C. pen., datorită lipsei intenției inculpatului de a comite o

faptă penală. Într-o altă apărare, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.

e) cu aplic.art. 47 C. pen., fiind posibilă ca direcția de aplicare a loviturii

să fie dinainte-înapoia victimei și ușor oblic spre lateral. Pe de altă parte

achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen întrucât se impunea

coroborarea declarațiilor martorilor cu alte probe respectiv experimentul

judiciar, concluziile Comisiei Superioare, și în special cu F.O. 2595. În

sfârșit, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen dând curs

principiului „in dubio pro reo” iar pe latură civilă exonerarea de plată a

despăgubirilor civile și morale, dezvoltând motivele scrise depuse în cauză. Totodată,

s-a mai depus o cerere de către apărătorul inculpatului prin care să se dispună

adresă la Comisia Superioară din cadrul I.M.L. și în consecință să se dispună

participarea inculpatului la efectuarea expertizei împreună cu expertul parte

iar în subsidiar, citarea expertului dr.V.S., dr. M.P. și P.M. pentru a da

explicații.

Prealabil examinării pe fond a

recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- inculpatul a beneficiat, la toate

instanțele, de asistența juridică a unui avocat ales;

- inculpatului i s-a admisă de către

Înalta Curte de Casație și Justiție cererea de strămutare a judecării cauzei,

ca o garanție suplimentară pentru asigurarea premiselor unui proces echitabil;

- de asemenea, inculpatului i s-a

admis un recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a beneficia

de rejudecarea cauzei, cu începere chiar de la prima instanță, aceasta

constituind, printre altele, o nouă garanție pentru asigurarea premiselor unui

proces echitabil;

- instanțele de judecată au făcut

toate demersurile procedurale pentru clarificarea aspectelor medico-legale ale

cauzei penale (obținerea și completarea avizului, obținerea unor precizări ale

concluziilor actelor respective);

- cu acordul său, inculpatul a fost

ascultat de instanțele de judecată, având astfel posibilitatea de a-și prezenta

varianta personală cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată;

- inculpatului i-a fost admisă și o

cerere de sesizare a Curții Constituționale a României;

- în apărarea sa, inculpatul a depus

multiple memorii, înscrisuri, cereri, toate fiind examinate și soluționate de

instanțele de judecată.

În consecință, Înalta Curte constată

că inculpatul a beneficiat, sub aspect procedural, de toate drepturile și

garanțiile specifice apărării acuzatului în procesul penal.

De asemenea, se constată că prezenta

cauză a parcurs de două ori ciclul procesual în fața instanțelor judecătorești deplin

competente să examineze toate aspectele de fapt și de drept ale acesteia (două

instanțe de fond – Tribunalul Cluj, și două instanțe de apel – Curtea de Apel Cluj

și Curtea de Apel Ploiești), niciuna dintre acestea nedispunând o soluție de

nevinovăție a inculpatului. Cele două instanțe de fond au dispus, de fiecare

dată, o soluție de condamnare pentru tentativă de omor, iar cele două instanțe

de apel, de fiecare dată, au confirmat soluția de condamnare pentru fapta

încadrată juridic în tentativă de omor.

Examinând pe fond recursurile

declarate, Înalta Curte reține următoarele:

1) asupra recursului declarat de

inculpat:

Referitor la motivul formal de

nelegalitate constând în aceea că nu i s-au admis cererile formulate în

apărare, cereri esențiale pentru aflarea adevărului în sensul ca instanța să

revină la Comisia Superioară de Medicină Legală pentru a se pronunța cu privire

la poziția inculpatului și a părții vătămate înainte de aplicarea loviturii,

modalitatea în care s-a desfășurat lovitura – traiectul loviturii aplicate prin

validarea unuia sau altuia din cele două rapoarte medico-legale anterioare – se

constată că acesta este neîntemeiat avându-se în vedere că acest mijloc de

probă a fost administrat în rejudecare astfel cum s-a arătat anterior.

În acest sens, raportat la

obiectivele sus-menționate indicate prin Decizia de casare nr. 340 din 29

ianuarie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

rejudecarea cauzei s-a solicitat din nou Comisiei Superioare să valideze unul

din cele două rapoarte medico-legale și cu toate că ne repetăm, subliniem

faptul că în mod invariabil se afirmă prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la

f. 32, că:,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul anterior,

în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25

de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul

Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai

multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate

solicita efectuarea unei noi expertize medico legale, sau poate formula

concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la aprecierea poziției victimă-agresor, apreciem că aceasta nu

poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”.

Ca atare, aprecierea poziției

victimă-agresor și clarificarea traiectului loviturii aplicate au fost

clarificate de instanța de rejudecare prin examinarea și aprecierea în

conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. a celorlalte

mijloace de probă administrate în cauză (declarațiile succesive pe parcursul

urmăririi penale și cercetării judecătorești ale părții vătămate și

inculpatului în coroborare cu mărturiile făcute de martorii M.T., M.A. și

celelalte înscrisuri aflate la dosar).

În conformitate cu dispozițiile art.

345 C. proc. pen. (având titlul marginal „Rezolvarea acțiunii penale”)

soluționând în fond cauza penală:

„1. Instanța hotărăște prin sentința

asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând după caz, condamnarea,

achitarea sau încetarea procesului penal.

instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită

de inculpat.

procesului penal se pronunță potrivit art. 11 pct. 2”.

Prin rechizitoriul nr. 355/P/2005

din 9 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, reprezentând actul

de sesizare al instanței s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

imputându-se acestuia faptul că în data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de

cuțit părții vătămate I.C.R. în regiunea latero - cervicală stângă cauzându-i

leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22 -

25 îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei

[în conexiune cu incriminarea privind infracțiunea de tentativă de omor,

prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 C. pen.].

Elementul material al laturii obiective

al infracțiunii de omor constă într-o acțiune ilegitimă în mod obiectiv aptă de

a suprima viața victimei ale cărei trăsături particulare ca atare rezultă din

aprecierea complexă a tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente și

posterioare săvârșirii faptei (arma cu care s-a lovit și aptitudinea acesteia

de a servi la suprimarea vieții victimei, zona și intensitatea în care s-a

aplicat lovitura). Infracțiunea de omor implică producerea unui rezultat:

moartea victimei. Dacă rezultatul nu s-a produs făptuitorul va răspunde numai

pentru tentativa la omor. Latura subiectivă a infracțiunii de omor constă în

intenție directă sau indirectă (autorul prevede că rezultatul faptei va fi

moartea victimei și urmărește producerea acestui rezultat – intenție directă –

ori deși nu îl urmărește acceptă posibilitatea producerii lui – intenție

indirectă).Infracțiunea de omor presupune așa-dar intenția făptuitorului de a

omorî rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecință sigură a faptei,

fie ca o eventualitate. Pe această bază se delimitează infracțiunea de omor de

alte infracțiuni îndreptată împotriva vieții persoanei cum ar fi vătămarea

corporală prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

Este stabilit în cauză – pe baza

declarațiilor părții vătămate, martorilor M.T., M.A. în coroborare cu actele

medico-legale și declarațiile succesive ale inculpatului făcute pe parcursul

procesului penal -că

la

data de 1 aprilie 2005, între inculpatul M.I. pe de o parte și martorul M.T. și

soția sa pe de alta, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui

autoturism marca D., cu număr de înmatriculare CJ-08-TAN, inculpatul având

calitatea de cumpărător. Acest contract de vânzare - cumpărare a reprezentat de

fapt o garanție a unui împrumut de 2000 euro, contractat la 1 aprilie 2005 de

către el, împrumut ce trebuia restituit în data de 1 mai 2005.

În data de 1 mai 2005, fiind ziua de

Paști, inculpatul a profitat de această ocazie și s-a deplasat la locuința lui M.T.

pentru a solicita restituirea împrumutului amintit. Nu l-a găsit acasă și s-a

dus și în ziua următoare, 02 mai 2005, în jurul orei 19,00, împreună cu

martorul S.A., căruia îi vânduse anterior autoturismul primit garanție a

împrumutului sus-menționat.

În urma unor discuții ce au avut loc

la locuința lui M.T., acesta a dat inculpatului autoturismul după care

inculpatul și martorul Seiche au dus autoturismul și l-au lăsat acasă la S.,

iar inculpatul a plecat acasă.

La scurt timp după ce inculpatul M.I.

și martorul S.A. au plecat de la M.T. cu autoturismul, M.T. l-a contactat pe I.C.R.,

cerându-i să facă rost de o sumă de bani pentru a se deplasa la domiciliul

inculpatului să răscumpere autoturismul.

În urma acestei înțelegeri, martorul

M.T. și partea vătămată I.C.R. s-au deplasat la locuința din str. C. a

inculpatului M.I., unde au ajuns la cca 15 minute în urma inculpatului, după ce

a fost lăsat autoturismul D. la locuința martorului S.

L-au găsit pe inculpat la masă

împreună cu soția și cele două fiice. Inculpatul era sub influența alcoolului

pentru că în acea zi consumase alcool inclusiv cu M.T., însă așa cum arată și

inculpatul în depoziția sa (f.74 dos.urm.pen.), nu era în stare de ebrietate

fiind mai mult nervos.

I.C.R. și M.T. i-au spus lui M.I. scopul venirii lor,

respectiv că i-au adus banii împrumutați, inclusiv dobânda de 10% cerându-i

autoturismul, banii aflându-se asupra părții vătămate I.C.R., aspect confirmat

și de către soția inculpatului M., martora M.A., care în declarația dată în

fața instanței (f.86 verso), arată că a văzut banii în mâna părții vătămate I.C.R.,

în timpul incidentului din bucătărie, și tot în fața instanței a mai declarat

că atunci,,când am părăsit bucătăria, am văzut că soțul meu era față în față cu

M.T. și partea vătămată, aceștia cu spatele la ușa de acces în bucătărie (f.86

verso)”.

Inculpatul a devenit agresiv mai

întâi verbal iar apoi și fizic – astfel cum au arătat partrea vătămată și

martorul M.T. - apucându-l de cămașă pe M.T. și împingându-l - cu toate că

martorul se află în relații de prietenie cu inculpatul, fiind nașul fiicei

inculpatului - i-a rupt doi nasturi, l-a lovit în față, l-a împins, astfel că

acesta s-a dezechilibrat și a căzut, împrejurare în care partea vătămată I.C.R.

s-a apropiat de ei cerându-le să înceteze, să fie cuminți (f.85 verso).

Iritat de prezența și intervenția

părții vătămate inculpatul s-a îndreptat către chiuvetă, de unde a luat un

cuțit cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului lui I.C.R..

Văzând că a suferit o plagă care

sângera abundent, I.C.R. a fugit în stradă urmată de martorul M.T. Pe propriile

picioare, partea vătămată a ajuns până la gară unde a căzut și fiind văzut de o

patrulă a poliției, a anunțat salvarea, partea vătămată fiind transportată de

urgență la spital și supusă unei intervenții chirurgicale întrucât plaga

produsă de cuțit a fost destul de profundă, adâncimea fiind de 1,5 cm și consta în leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale, pe o lungime de cca 10 cm., ce au necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a stabilit prin raportul de constatare

medico-legală că leziunea s-a produs prin lovire cu un corp înțepător-tăietor

(cuțit) și a pus în primejdie viața victimei, supraviețuirea părții vătămate

fiind posibilă datorită intervenției chirurgicale de urgență. S-a mai arătat în

raportul de constatare medico-legal că ambele părți au putut fi în ortostatism

față în față, direcția de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre

posterior și dinspre lateral spre medial, astfel cum au relatat acțiunea de

omucidere partea vătămată și martorul M.T.

În același sens, prin noul aviz al

Comisiei Superioare medico - megale s-a stabilit că,,analizând întregul

material înaintat, își menține avizul anterior, în sensul că leziunile au pus

viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri

medicale.”

În raport de situația de fapt

sus-menționată ce a rezultat din examinarea și aprecierea ansamblului probator

administrat în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 63 C. proc. pen. în

mod justificat au fost înlăturate ca nesincere și făcute pro causa – aflându-se

în contrarietate cu elementele probatorii anterior arătate-susținerile în

apărare făcute de inculpat în sensul că: doar i-a împins și ei au fugit pe

partea vătămată și martor,

nu-și poate explica leziunea de la gâtul părții vătămate fiind posibil

ca aceasta să fie produsă în condițiile în care victima a căzut peste chiuveta

unde se aflau furculițe și cuțite și astfel s-a tăiat, respectiv că fiind la

masă cu spatele la partea vătămată, ridicându-se în picioare a ridicat mâna în

care ținea cuțitul cu care servea masa și atunci este posibil să fi întins mâna

și să ajungă astfel la gâtul victimei cu cuțitul și să-o fi vătămat, dar sigur

nu cu intenție și pe fondul provocării exprese din partea victimei (inculpatul justificând

comportamentul violent prin faptul că s-a enervat din cauza insistențelor celor

doi, pe marginea problemelor pe care el le considera rezolvate în legătură cu

mașina respectivă).

Concludentă în stabilirea situație

de fapt sus-menționate este depoziția martorului M.T. dată în fața

procurorului, în care a arătat că „inculpatul a sărit la mine și m-a lovit cu

pumnul în față și mi-a rupt nasturii de la cămașă … M. a luat un cuțit de la

chiuvetă și l-a împuns pe C. în piept”. Faptul că martorul M.T. afirmă că

lovitura de cuțit a fost aplicată în piept, nu înseamnă că nu a văzut momentul

aplicării loviturii de cuțit, așa cum încearcă inculpatul să insinueze, mai

ales că rana produsă părții vătămate I.C.R. ,, coboară” pe gât până aproape de

piept.

În drept, fapta inculpatului

constând în aceea că la data de 2 mai 2005, pe fondul consumului anterior de

băuturi alcoolice și enervat fiind de prezența și intervenția verbală a părții

vătămate în agresiunea fizică exercitată de acesta împotriva martorului M.T.

care insista în restituirea autoturismului garanție unui împrumut înstrăinat

către o altă persoană, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate

I.C.R. în regiunea latero-cervicală stângă, dinspre anterior posterior și dinspre

lateral spre medial cauzându-i leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri

cervicale laterale ce au necesitat 22 - 25 îngrijiri medicale pentru vindecare

și au pus în primejdie viața victimei, realizează elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C.

pen., referitor la a cărei săvârșire în mod corect a fost condamnat de către

primă instanță, soluție menținută în apel.

Împrejurările de fapt sus-menționate

în care a fost comisă acțiunea de omucidere, de natură a exclude existența unui

atac material direct imediat și injust din partea victimei și respectiv poziția

în ortostatism a părților exclud incidența dispozițiilor art. 44 și 47 C. pen.,

având ca finalitate achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C. proc.

pen. și respectiv art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.

Față de cele arătate, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b din C. proc. pen, Înalta Curte respinge ca

nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

2) asupra recursurilor declarate de

Ministerul Public și de către partea vătămată-parte civilă.

Motivarea Curții de Apel Ploiești,

Secția penală, prin care s-a justificat schimbarea modalității de executare a

pedepsei închisorii aplicate inculpatului, constă în numai 2 paragrafe, după

cum urmează:

„În ce privește însă pedeapsa

aplicată, Curtea consideră că instanța de fond nu a dat o eficiență sporită

circumstanțelor personale anterioare săvârșirii acestor fapte ale inculpatului

apreciind că scopul educativ preventiv și sancționator al pedepselor, așa cum

este el stabilit de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar și fără ca inculpatul

să execute pedeapsa aplicată în regim privativ de libertate.

La aceste circumstanțe se mai adaugă

și perioada petrecută de acesta cu titlu de arest preventiv în prezenta cauză,

de aproximativ 6 luni, durată în care funcția de prevenție specială a pedepsei

se poate spune că și-a atins obiectivele”.

Această motivare nu este de natură

să satisfacă exigențele art. 86

1

alin. (4) cu referire la art. 81 alin.

(6) C. pen. în sensul că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

„trebuie motivată”

De asemenea, această motivare a

instanței de apel nu satisface nici exigențele art. 86

1

alin. (1) lit.

c) C. pen. care obligă la prezentarea argumentelor care conduc instanța să

aprecieze că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat

și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

În motivele de recurs ale Ministerului

Public, decizia este criticată după cum urmează:

“Potrivit art. 72 C. pen. la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a acestui cod, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Prin urmare, este de principiu

stabilit că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este

esențial condiționată de cuantumul adecvat al acesteia, revenind, în mod

obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între

gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului pe de o parte și

durata sancțiunii, natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte.

Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de

criteriile generale de individualizare expres indicate în art. 72 C.pen., iar

orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și

aplicare a pedepsei afectează temeinicia și legalitatea hotărârilor

judecătorești de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a

probelor administrate confirmă justețea soluției sub aspectul existenței

faptei, vinovăției autorului, încadrării juridice a faptei, dar în egală măsură

pune în evidență caracterul inadecvat al pedepsei, pe care o apreciem prea

ușoară, sub aspectul modalității de executare a acesteia.

Ținând cont că obiectul prezentului

dosar îl constituie tentativă la infracțiunea de omor, dar și de modul în care

a fost săvârșită fapta (inculpatul lovind fără motiv partea vătămată cu

cuțitul, direct în regiunea latero-cervicală stânga, c