ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 339/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 13 februarie 2007, Tribunalul Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, a dedus prevenția și l-a obligat pe inculpat, pe lângă plata cheltuielilor de spitalizare a victimei, la daune materiale în sumă de 2.000 RON și la 8.000 RON daune morale, precum și la cheltuieli judiciare către stat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prev. și ped. de art. 20, rap. la art. 174, cu aplic. art. 74 lit. a), c și art. 76 lit. b) C.penal (în data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate I.C.R.

în regiunea latero-cervicală stângă cauzându-i leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22-25 îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei). Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpatul M.I. și partea vătămată-parte civilă I.C.R. Curtea de Apel Cluj, secția penală, prin Decizia penală nr. 138/A/2007 din 24 septembrie 2007, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și al părții vătămate - parte civilă I.C.R., a modificat sentința numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei de 4 ani închisoare, dispunând ca aceasta să se execute în regim de detenție, a majorat cuantumul daunelor morale de la 8.000 RON la 20.000 RON și a menținut restul dispozițiilor sentinței, respingând apelul inculpatului M.I.

Prin Decizia penală nr. 340/2008, din 29 ianuarie 2008, Secția penală a I.C.C.J. a admis recursul inculpatului M.I. cu consecința casării deciziei penale nr. 138/A/2007 a Curții de Apel Cluj și sentinței penală nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalul Cluj și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei, arată că prima instanță și instanța de apel a tratat cu ușurință concluziile Comisiei medico - legale ca fiind un aviz tacit al primului raport de constatare medico-legală, întocmit în faza de urmărire penală, și că cele două instanțe nu au înlăturat echivocul care rezultă din declarațiile contradictorii ale părților și martorilor, apreciind că se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate. După reînregistrarea cauzei pe rolul instanței de fond, prin sentința penală nr. 584/D/2008, din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj, secția penală, a respins cererea inculpatului M.I.

privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor prev.de art. 20 rap.la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev.de art. 184 alin. (2) C. pen. și, în baza art. 20 rap.la art. 174 C. pen. cu aplic.art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului M.I. la 4 ani de închisoare, pentru tentativă de omor, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-a dispus confiscarea cuțitului potrivit art. 118 lit. b) C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.580,70 RON, despăgubiri cu titlu de cheltuieli de spitalizare către Institutul „Prof. N.S.” și dobânda aferentă, și către partea vătămată la plata sumei de 2.000 RON despăgubiri civile și 10.000 RON despăgubiri materiale.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond, a reținut următoarele: Reaudiat în rejudecarea cauzei, inculpatul nu recunoaște comiterea faptei, susținând că el a fost provocat de partea vătămată care, intrând în casa sa ar fi comis infracțiunea de violare de domiciliu, că partea vătămată a intrat în casă, probabil împreună cu martorul M.T., fără ca inculpatul să-l fi văzut pe I.C.R. și în timpul altercației pe care inculpatul a avut-o cu martorul M.T., partea vătămată, aflându-se în spatele său, l-ar fi prins de mână, împrejurare în care l-a înțepat involuntar cu cuțitul fără a avea intenția de a o agresa pe partea vătămată, solicitând a se dispune achitarea sa de sub orice învinuire și a nu fi obligat la despăgubiri civile și cheltuieli judiciare.

A mai solicitat inculpatul și schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor, prev. și ped. de art. 20 rap.la art. 174 C. pen. în vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) C. pen., solicitare făcută și în primă judecată. Partea vătămată I.C.R. s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 2.000 RON, cu titlu de daune materiale (f.58), reprezentând cheltuielile efectuate cu tratamentul medicamentos, hrana suplimentară și vitaminele luate în perioada de refacere, contravaloarea zilelor lipsă de la serviciu, contravaloarea expertizei psihiatrice efectuate și cu suma de 97.000 RON cu titlu de daune morale după care prin concluziile scrise de la f. 289 și-a menținut cuantumul daunelor morale, cuantum ce este menținut și în rejudecarea cauzei, însă prin respectivele concluzii și-a majorat cuantumul daunelor materiale la nivelul sumei de 3.000 RON RON, iar în rejudecare a solicitat 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

A mai solicitat partea vătămată I.C.R. și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare: 2.700 RON onorarii avocațiale fond și 3.500 RON onorariu avocat apel. Din actele și lucrările dosarului, declarațiile inculpatului (f. 34, 62, 63 și din data de 28.X.2008), ale părții vătămate (f.64), ale martorilor M.T., M.A., V.N., S.A. (f. 85-90), instanța reține că inculpatul M.I. este director la SC „M.G.A.” SRL Cluj, și locuiește în mun. Cluj-Napoca, într-o casă proprietatea sa, împreună cu soția și cele două fiice ale lor, în vârstă de 9 și 11 ani. La data de 1 aprilie 2005, intre inculpatul M.I. pe de o parte și martorul M.T. și soția sa pe de alta, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca D., inculpatul având calitatea de cumpărător.

Martorul M.T. afirmă că acest contract de vânzare-cumpărare reprezintă de fapt o garanție a unui împrumut de 2000 euro, contractat la 1 aprilie 2005 de către el, împrumut ce trebuia restituit în data de 1 mai 2005. Și inculpatul M.I. recunoaște că așa numitul contract de vânzare cumpărare a autoturismului era în realitate o garanție pe care și-a luat-o pentru restituirea sumei de bani împrumutată martorului M.T., care așa cum arată inculpatul în depoziția de la f. 73 (dos.urm.pen.) este nașul fiicei sale A.M. Inculpatul arată că de bani avea nevoie M.F., fratele lui M.T., care i-a solicitat 2.200 euro insă pentru că nu avea încredere în M.F., l-a împrumutat prin intermediul martorului M.T., f. 73 (dos.urm.pen.).

În data de 1 mai 2005, fiind ziua de Paști, a profitat de această ocazie și așa cum arată inculpatul în declarația dată în fața instanței (f. 62 verso), s-a deplasat la locuința lui M. și pentru că nu i-a găsit acasă, s-a dus în ziua următoare, 02 mai 2005, în jurul orei 19,00, împreună cu martorul S.A., care anterior a cumpărat de la inculpat autoturismul D. Faptul că vânzarea cumpărarea autoturismului era în realitate o garanție pentru împrumut, rezultă și din declarația părții vătămate I.C.R., care arată că banii s-au împrumutat pentru o societate comercială aparținând surorii fraților M.T. și că în această societate comercială avea interes și partea vătămată I.C.R., care susține că a investit în respectiva societate, suma de 45.000 euro, fără să încheie documente în acest sens și că M.F.

bănuind că inculpatul va reacționa violent, putând chiar să-l omoare, l-a trimis intenționat cu banii la M.I., sperând să scape astfel de el (f. 35 dos.urm.pen.) Pentru a fi sigur că-și recuperează banii, inculpatul M. a vândut autoturismul cu care martorul M.T. a garantat împrumutul, numitului S.A., față de care inculpatul M. susține că avea o datorie de 1.550 euro, iar în data de 02 mai 2005, inculpatul a mers cu cei doi copii la locuința martorului S. pentru a-l lua și pe el în scopul ridicării autoturismului de la M.T. În urma unor discuții ce au avut loc la locuința lui M.T., acesta a dat inculpatului autoturismul după care inculpatul și martorul S. au dus autoturismul și l-au lăsat acasă la S., iar inculpatul a plecat acasă.

La scurt timp după ce inculpatul M.I. și martorul S.A. au plecat de la M.T. cu autoturismul, M.T. l-a contactat pe I.C.R., cerându-i să facă rost de o sumă de bani pentru a se deplasa la domiciliul inculpatului să răscumpere autoturismul. În urma acestei înțelegeri, martorul M.T. și partea vătămată I.C.R. s-au deplasat la locuința din str. C. a inculpatului M.I., unde au ajuns la cca 15 minute în urma inculpatului, după ce a fost lăsat autoturismul D. la locuința martorului Seiche, pe inculpat l-au găsit la masă împreună cu soția și cele două fiice. Inculpatul era sub influența alcoolului pentru că în acea zi consumase alcool inclusiv cu M.T., însă așa cum arată și inculpatul în depoziția sa (f. 74 dos.urm.pen.), nu era în stare de ebrietate fiind mai mult nervos, ulterior încercând să justifice conduita postinfracțională, susține că ar fi fost în stare de ebrietate și că ar fi adormit până ce au venit organele de poliție.

Susținerea inculpatului că ar fi adormit după incident, datorită stării de ebrietate, este infirmată de soția sa care arată că a lipsit circa 10 minute, când a mers s-o readucă înapoi pe fetița care a plecat atunci când a văzut incidentul, poarta era închisă, a strigat dar nu a deschis-o nimeni, a intrat în curte după echipajul poliției iar soțul ei, inculpatul M., era în încăperea din spate” unde au o chiriașe (f. 54-55 dos.urm.pen.). I.C.R. și M.T. declară că i-au spus lui M.I.

scopul venirii lor, respectiv că i-au adus banii împrumutați, inclusiv dobânda de 10% cerându-i autoturismul, banii aflându-se asupra părții vătămate I.C.R., aspect confirmat și de către soția inculpatului M., martora M.A., care în declarația dată în fața instanței (f. 86 verso), arată că a văzut banii în mâna părții vătămate I.C.R., în timpul incidentului din bucătărie, și tot în fața instanței mai declară martora că atunci,,când am părăsit bucătăria, am văzut că soțul meu era față în față cu M.T. și partea vătămată, aceștia cu spatele la ușa de acces în bucătărie (f. 86 verso)”. Partea vătămată și martorul M.T. arată că inculpatul a devenit agresiv mai întâi verbal iar apoi și fizic, apucându-l de cămașă pe M.T.

și împingându-l, cu toate că martorul se află în relații de prietenie cu inculpatul, fiind nașul fiicei inculpatului și cu toate acestea martorul arată în fața instanței că atunci când l-a prins de cămașă, i-a rupt doi nasturi, l-a lovit în față și cum l-a împins s-a dezechilibrat și a căzut, împrejurare în care partea vătămată I.C.R. s-a apropiat de ei cerându-le să înceteze, să fie cuminți (f. 85 verso). Partea vătămată I.C.R. arată că apoi a fost și el împins de către inculpat, care s-a și întors la chiuvetă, de unde a luat un cuțit cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, inculpatul susținând că avea cuțitul în mână in momentul în care s-a ridicat de la masă. Văzând că a suferit o plagă care sângera abundent, I.C.R.

a fugit în stradă, partea vătămată și martorul M.T. ieșind din bucătărie aproape simultan. Pe propriile picioare, partea vătămată a ajuns până la gară unde a căzut și fiind văzut de o patrulă a poliției, a anunțat salvarea, partea vătămată fiind transportată de urgență la spital și supusă unei intervenții chirurgicale întrucât plaga produsă de cuțit a fost destul de profundă, adâncimea fiind de 1,5 cm și consta în leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale, pe o lungime de cca 10 cm. S-a stabilit prin raportul de constatare medico - legală că leziunea s-a produs prin lovire cu un corp înțepător - tăietor (cuțit) și a pus în primejdie viața victimei, supraviețuirea părții vătămate fiind posibilă datorită intervenției chirurgicale de urgență.

Se mai arată în raportul de constatare medico-legal că ambele părți au putut fi în ortostatism față în față, direcția de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior și dinspre lateral spre medial. În raportul de expertiză medico-legală, întocmit în faza de judecată, se susține că leziunea nu a pus în primejdie viața victimei și a necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, spre deosebire de raportul medico-legal din faza de urmărire penală unde se arată că leziunea a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și a pus în primejdie viața victimei.

Văzând în primă judecată că raportul medico - legal, din faza de urmărire penală, susține că leziunea a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că a pus în primejdie viața victimei, iar cel din faza de judecată susține că leziunea ar fi necesitat pentru vindecare un număr de 14 - 16 zile și că nu a pus în primejdie viața victimei, s-a solicitat Comisiei Superioare de Medicină Legală să avizeze unul din cele două rapoarte, iar în avizul de la f. 252 se arată că:, analizând întregul material înaintat, inclusiv documentele medicale înaintate ulterior, consideră că leziunile traumatice suferite au pus viața victimei în primejdie, necesitând 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.” Pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele deciziei a apreciat că se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate, în rejudecarea cauzei s-a solicitat din nou avizul Comisiei Superioare, care, prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32 arată că:,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul anterior,

în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico - legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico - legale, sau poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de față. Raportat la aprecierea poziției victimă - agresor, apreciem că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”. Astfel, în faza urmăririi penale, inculpatul a arătat că el s-a aflat la masă cu soția și fiicele sale, când partea vătămată și martorul i-au solicitat restituirea mașinii, el refuzând și când cei doi s-au îndreptat spre el, i-a împins și ei au fugit.

În aceste condiții, nu-și poate explica leziunea de la gâtul părții vătămate, explicând că este posibil ca aceasta să fi căzut peste chiuvetă unde se aflau furculițe și cuțite și astfel s-a tăiat. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a indicat că el a reacționat la conduita agresivă a celor doi, dar nu a lovit victima cu cuțitul intenționat, admițând astfel că avea în mână cuțitul de care se servea la masă. În instanță, inculpatul a arătat că atunci când cei doi au intrat în bucătărie, după un schimb dur de cuvinte și ton ridicat, de ceartă, el fiind la masă cu spatele la partea vătămată, ridicându-se în picioare a ridicat mâna în care ținea cuțitul cu care servea masa și atunci este posibil să fi întins mâna și să ajungă astfel la gâtul victimei cu cuțitul și să-o fi vătămat, dar sigur nu cu intenție și pe fondul provocării exprese din partea victimei.

Inculpatul a justificat comportamentul violent prin faptul că s-a enervat din cauza insistențelor celor doi, pe marginea problemelor pe care el le considera rezolvate în legătură cu mașina respectivă. De asemenea se sesizează multe discordanțe în declarația martorei M.A., care a dorit să dea declarație, arătând inițial că ea nu a participat la derularea întregului incident, căci fiica sa mai mică s-a speriat când inculpatul și ceilalți doi bărbați au început să se certe și să strige, a fugit și atunci martora a urmat-o. Apoi în alte declarații, inclusiv în cea din fața instanței a arătat că a fost prezentă și a relatat că inculpatul stătea față în față cu martorul M.T. și cu partea vătămată I.C.R.

,, în mâna căruia am văzut banii”. Pentru a arăta că inculpatul nu are o atitudine sinceră privitoare la poziția părții vătămate și la lovitura de cuțit aplicată, redăm din declarația soției sale dată în fața instanței, declarație ce se găsește la f.86 verso: ,,Când am părăsit bucătăria, am văzut că soțul meu era față in față cu M.T. și partea vătămată, aceștia cu spatele la ușa de acces în bucătărie”, astfel afirmația inculpatului că nu ar fi văzut-o pe partea vătămată I.C.R. este infirmată nu numai de depoziția părții vătămate și a martorului M.T., ci chiar și de depoziția soției sale, aceasta a părăsit bucătăria înainte de a fi lovită cu cuțitul partea vătămată I.C.R. Martorul M.T. în depoziția de la f. 50, dată în fața procurorului, arată că inculpatul ,,a sărit la mine și m-a lovit cu pumnul în față și mi-a rupt nasturii de la cămașă … M. a luat un cuțit de la chiuvetă și l-a împuns pe Cristi în piept”.

Faptul că martorul M.T. afirmă că lovitura de cuțit a fost aplicată în piept, nu înseamnă că nu a văzut momentul aplicării loviturii de cuțit, așa cum încearcă inculpatul să insinueze, mai ales că rana produsă părții vătămate I.C.R. ,,coboară” pe gât până aproape de piept. S-a statuat ca lipsit de relevanță și faptul că părții vătămate i s-a părut că lama cuțitului avea lungimea de 25 cm., în realitate lama cuțitului fiind de 13,5 cm. și dacă tot trebuie să răspundem unor probleme de acest gen, arătăm cu partea vătămată nu a fost departe de momentul în care lama cuțitului să fie pentru ea, aproape de lungimea unei vieți de om, nu de 25 cm, numai datorită intervenției chirurgicale prompte a putut să-și dea seama ulterior că lama cuțitului avea o lungime de 13,5 cm., nu de 25 cm.

cum i s-a părut. Astfel, în raportul de constatare medico - legală întocmit în faza de urmărire penală s-a stabilit că leziunile corporale suferite de partea vătămată în urma agresiunii asupra sa s-au putut produce cu un corp înțepător-tăietor (cuțit), au pus în primejdie viața victimei, supraviețuirea acesteia fiind posibilă datorită intervenției chirurgicale de urgență, iar poziția posibilă dintre victimă și agresor a fost cea de ortostatism, față în față, direcția de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior și dinspre lateral spre medial. Constatându-se contradicții nu numai în probele testimoniale ci și în rapoartele medico-legale, s-a solicitat avizul Comisiei Superioare din cadrul I.M.L.

„M.M.” București. A fost analizat întregul dosar, cu toate actele efectuate, inclusiv documente medicale solicitate din partea victimei, și prin concluzia care a fost înaintată instanței se arată că victima a avut nevoie pentru vindecare, de 22 - 25 zile de îngrijiri medicale, iar în urma acestor leziuni suferite, viața i-a fost pusă în primejdie. Cu alte cuvinte Comisia Superioară a ajuns la aceeași concluzie la care s-a ajuns prin raportul de constatare medico-legal din faza de urmărire penală. I.C.C.J., în considerentele deciziei arată că în rejudecarea cauzei se impune a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunțe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico - legale întocmite în cauză, aspect ce va duce la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părții vătămate.

Respectând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în rejudecare s-a solicitat din nou Comisiei Superioare să valideze unul din cele două rapoarte medico-legale și cu toate că ne repetăm, subliniem faptul că în mod invariabil se afirmă prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32, că:,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico - legale, sau poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la aprecierea poziției victimă-agresor, apreciem că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”. Inculpatul a declarat în fața instanței că pentru a nu-l răni pe martorul M.T., a schimbat poziția cuțitului pe care-l avea în mâna dreaptă, cu lama spre interiorul brațului, ajungând lama la degetul mic, declarație pe care o apreciem nesinceră, datorită faptului că din moment ce era conștient că putea să rănească pe cineva cu acel cuțit, nu ar fi schimbat poziția cuțitului în mână ci l-ar fi pus pe masă s-au pe chiuvetă, de unde credem că l-a luat. Că respectivul cuțit ar fi fost luat de pe chiuvetă, afirmă nu numai partea vătămată ci și martorul M.T.

Chiar dacă inculpatul s-ar fi ridicat de la masă având cuțitul în mână, din moment ce și-a dat seama că ar putea să rănească pe cineva cu acel cuțit și i-a schimbat doar poziția, ținându-l cu lama spre interiorul brațului, fără să renunțe la acel cuțit, nu l-ar face mai puțin vinovat de tentativă la infracțiunea de omor, din moment ce era conștient de tragedia care s-ar putea întâmpla, astfel solicitarea inculpatului de a fi achitat pe considerentul că ne-am afla în fața unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, reglementată de art. 47 C. pen., nu poate fi primită de instanță, inculpatul M. arată chiar prin declarația sa că era conștient de faptul că poate răni cu acel cuțit, astfel nu ne aflăm în fața unei împrejurări al cărei rezultat nu putea fi prevăzut, așa cum cere art. 47 C. pen.

și nici nu poate fi achitat în baza art. 10 lit. e), rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen Pentru că s-a solicitat achitarea inculpatului și în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că ar lipsi latura subiectivă a infracțiunii de tentativă la omor, subliniem faptul că atunci când se aplică o lovitură de cuțit în zona gâtului, regiune anatomică vitală, cu o intensitate ce a produs o leziune adâncă de 1,5 cm.

pe o lungime de circa 10 cm., leziune ce a pus în primejdie viața părții vătămate I.C.R., fiindu-i salvată viața ca urmare a intervenției chirurgicale, constituie o activitate care, prin însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a prevăzut moartea victimei, ca rezultat posibil al acțiunii sale, chiar dacă nu a dorit rezultatul letal, l-a acceptat în mod conștient, ceea ce înseamnă că a acționat cu intenția de a ucide, astfel instanța apreciază ca nefondată și această cerere de achitare și tot nefundamentată apare și achitarea solicitată în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen, în sensul că nu ar exista fapta. A mai solicitat inculpatul să fie achitat și în baza art. 10 lit. c), rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen pe considerentul că fapta nu a fost săvârșită de inculpat ci, partea vătămată s-ar fi autorănit, inculpatul fiind tras de mâna în care avea cuțitul de către partea vătămată, care se afla în spatele inculpatului, conform acestei variante susținută de inculpat, acesta nici nu știa că partea vătămată se află în locuința sa. Cu privire la aceste susțineri ale inculpatului arătăm că nu numai depoziția părții vătămate și a martorului M.T., ci chiar depoziția soției sale, așa cum am mai arătat, infirmă aceste susțineri, inculpatul, partea vătămată și martorul M.T. erau față în față, înainte ca partea vătămată să fie rănită, autorănirea părții vătămate de maniera arătată de inculpat se privește ca nereală, iar achitarea inculpatului pe considerentul că fapta nu a fost comisă de acesta, este considerată ca nefundamentată.

Instanța de fond a considerat aberant a se susține că partea vătămată l-a prins pe inculpat de mâna în care avea cuțitul și trăgându-l de mână și-a cauzat o leziune adâncă de 1,5 cm și lungă de cca. 10 cm., mai ales că așa cum arată martorul M.T., partea vătămate i-a îndemnat să înceteze, să fie cuminți (f. 85 verso). De asemenea, a arătat că este de neconceput ca partea vătămată și-ar fi putut tăia gâtul datorită faptului că l-ar fi prins pe inculpat de mănă, mai ales că și inculpatul arată într-una din declarații că, apreciind că martorul M.T. și partea vătămată se îndreaptă spre el și că devin insistenți, l-a împins pe C. și probabil s-a rănit într-unul din cuțitele ce se aflau pe chiuvetă, variantă și mai greu de crezut decât varianta din prima teză.

Aspectele evidențiate mai sus scot în evidență nu numai existența faptei ci și faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea ei, iar despre incidența principiului ,,in dubio pro reo”, nu poate fi vorba, materialul probator aflat la dosar confirmă starea de fapt descrisă mai sus, chiar și primele declarații ale inculpatului, unele fiind date chiar în prezența apărătorului, confirmă această stare de fapt, declarațiile ulterioare prin care prezintă o stare de fapt care să ducă la achitarea sa, sunt privite nesincere de către instanță, iar concluziile din raportul medico - legal, din faza de judecată, in sensul că leziunea cauzată de cuțit nu a pus în primejdie viața victimei, se privește ca total eronată, dacă nu chiar subiectivă, o asemenea concluzie neputând fi împărtășită de Comisia Superioară și nici de către instanță.

Chiar dacă partea vătămată nu ar fi fost în șoc hemoragic când a ajuns la spital, nu-l face mai puțin culpabil pe inculpatul M., atât timp cât viața părții vătămate a fost salvată ca urmare a intervenției chirurgicale, iar pierderea unei mari cantități de sânge este greu de contestat. Nu s-a putut reține că, inculpatul M.I. a comis infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (2) C. pen. și nu poate fi primită nici solicitarea acestuia de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea menționată, fapt pentru care în temeiul art. 334 C. proc. pen s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului pentru considerentele de mai sus. S-a mai arătat că, nici martorul M.T.

și nici partea vătămată nu au amenințat și nici nu au agresat pe inculpat și familia sa, încât acesta să fie obligat să pună mâna pe cuțit și să se apere, cum a încercat a susține în faza primei judecăți, când a încercat să convingă instanța că în speță ar fi vorba despre o legitimă apărare, prev. de art. 44 C. pen. Dacă evenimentele s-ar fi petrecut așa cum susține inculpatul, cu siguranță partea vătămată ar fi avut o rană superficială și probabil nici nu s-ar fi ajuns în instanță. S-a apreciat că, așa cum a arătat partea vătămată, martorul M.T. și martora M.A., că la un moment dat inculpatul era față în față cu partea vătămată, și pentru că aceasta nu vroia să-i dea banii până nu-i dă actele autovehiculului, martora M.A.

arătând că a văzut banii în mâna părții vătămate, inculpatul fiind mai mult nervos decât în stare de ebrietate, a luat de pe chiuvetă cuțitul și a aplicat o singură lovitură de cuțit părții vătămate I.C.R., în zona gâtului, cauzându-i o rană cu o lungime de circa 10 cm. și o adâncime de 1,5 cm., leziune ce a necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care a pus în primejdie viața victimei. La ultimul cuvânt în rejudecarea cauzei, inculpatul M.I. arată că și dacă i-ar fi tăiat de tot gâtul părții vătămate, tot nevinovat se consideră, poziție procesuală care ar trebui să dea de gândit nu numai celor chemați să înfăptuiască actul de justiție ci și persoanelor apropiate inculpatului, care-l pot conștientiza de atitudinea sa total necorespunzătoare.

Împotriva acestei ultime sentințe, au declarat apel inculpatul și partea vătămată. Partea vătămată constituită parte civilă a solicitat majorarea pedepsei, cât și a daunelor morale. Inculpatul a solicitat achitarea sa pe disp.art. 10 lit. e) C. proc. pen. combinat cu art. 47 C. pen., iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., susținând că nu a pus în primejdie viața părții vătămate, dat fiind direcția de aplicare (anteroposterioară și ușor oblică) întrucât partea vătămată l-a tras de mână și astfel și-a autoprodus leziunea. În sfârșit, instanța, să aibă în vedere principiul „in dubio pro reo”. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

Prin încheierea din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, investită cu soluționarea apelurilor, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie 2009 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă cererea inculpatului și strămutată judecarea cauzei. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, ca urmare a strămutării judecării acesteia. Prin decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelurile declarate de inculpat și de partea vătămată și, desființând în parte sentința, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului, conform art. 86 1 C. pen., pe un termen de 6 ani cu respectarea art. 86 3 și art. 86 4 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a executat, din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive de la 3 mai 2005 – 21 decembrie 2005. Pe latură civilă, admițând apelul părții civile, a dispus majorarea daunelor morale, de la 10.000 RON la 20.000 RON, menținând restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii, au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea vătămată - parte civilă și inculpatul. Procurorul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând casarea deciziei și menținerea soluției instanței de fond, în sensul ca inculpatul să execute efectiv pedeapsa închisorii aplicată (motive scrise – f. 4-6). Partea vătămată-parte civilă a cerut admiterea recursului pe latură penală în sensul executării pedepsei de către inculpat, în stare de detenție.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, în principal, rejudecarea cauzei cu trimitere la instanța de fond pentru reluarea dezbaterilor întrucât nu s-au admis cererile formulate în apărare, cereri esențiale pentru aflarea adevărului în sensul ca instanța să revină la Comisia Superioară de Medicină Legală pentru a se pronunța cu privire la poziția inculpatului și părții vătămate înainte de aplicarea loviturii, modalitatea în care s-a desfășurat lovitura – traiectul său (cele 2 variante), pronunțarea pe validarea unuia din cele 2 rapoarte, traiectul loviturii aplicate. Totodată, schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prev.de art. 184 alin. (2) C. pen., datorită lipsei intenției inculpatului de a comite o faptă penală.

Într-o altă apărare, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) cu aplic.art. 47 C. pen., fiind posibilă ca direcția de aplicare a loviturii să fie dinainte-înapoia victimei și ușor oblic spre lateral. Pe de altă parte achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen întrucât se impunea coroborarea declarațiilor martorilor cu alte probe respectiv experimentul judiciar, concluziile Comisiei Superioare, și în special cu F.O. 2595. În sfârșit, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen dând curs principiului „in dubio pro reo” iar pe latură civilă exonerarea de plată a despăgubirilor civile și morale, dezvoltând motivele scrise depuse în cauză. Totodată, s-a mai depus o cerere de către apărătorul inculpatului prin care să se dispună adresă la Comisia Superioară din cadrul I.M.L.

și în consecință să se dispună participarea inculpatului la efectuarea expertizei împreună cu expertul parte iar în subsidiar, citarea expertului dr.V.S., dr. M.P. și P.M. pentru a da explicații.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele: - inculpatul a beneficiat, la toate instanțele, de asistența juridică a unui avocat ales; - inculpatului i s-a admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție cererea de strămutare a judecării cauzei, ca o garanție suplimentară pentru asigurarea premiselor unui proces echitabil; - de asemenea, inculpatului i s-a admis un recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a beneficia de rejudecarea cauzei, cu începere chiar de la prima instanță, aceasta constituind, printre altele, o nouă garanție pentru asigurarea premiselor unui proces echitabil; - instanțele de judecată au făcut toate demersurile procedurale pentru clarificarea aspectelor medico-legale ale cauzei penale (obținerea și completarea avizului, obținerea unor precizări ale concluziilor actelor respective); - cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanțele de judecată, având astfel posibilitatea de a-și prezenta varianta personală cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată; - inculpatului i-a fost admisă și o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României; - în apărarea sa, inculpatul a depus multiple memorii, înscrisuri, cereri, toate fiind examinate și soluționate de instanțele de judecată.

În consecință, Înalta Curte constată că inculpatul a beneficiat, sub aspect procedural, de toate drepturile și garanțiile specifice apărării acuzatului în procesul penal. De asemenea, se constată că prezenta cauză a parcurs de două ori ciclul procesual în fața instanțelor judecătorești deplin competente să examineze toate aspectele de fapt și de drept ale acesteia (două instanțe de fond – Tribunalul Cluj, și două instanțe de apel – Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Ploiești), niciuna dintre acestea nedispunând o soluție de nevinovăție a inculpatului. Cele două instanțe de fond au dispus, de fiecare dată, o soluție de condamnare pentru tentativă de omor, iar cele două instanțe de apel, de fiecare dată, au confirmat soluția de condamnare pentru fapta încadrată juridic în tentativă de omor.

Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte reține următoarele: 1) asupra recursului declarat de inculpat: Referitor la motivul formal de nelegalitate constând în aceea că nu i s-au admis cererile formulate în apărare, cereri esențiale pentru aflarea adevărului în sensul ca instanța să revină la Comisia Superioară de Medicină Legală pentru a se pronunța cu privire la poziția inculpatului și a părții vătămate înainte de aplicarea loviturii, modalitatea în care s-a desfășurat lovitura – traiectul loviturii aplicate prin validarea unuia sau altuia din cele două rapoarte medico-legale anterioare – se constată că acesta este neîntemeiat avându-se în vedere că acest mijloc de probă a fost administrat în rejudecare astfel cum s-a arătat anterior.

În acest sens, raportat la obiectivele sus-menționate indicate prin Decizia de casare nr. 340 din 29 ianuarie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în rejudecarea cauzei s-a solicitat din nou Comisiei Superioare să valideze unul din cele două rapoarte medico-legale și cu toate că ne repetăm, subliniem faptul că în mod invariabil se afirmă prin documentul intitulat ,,AVIZ” de la f. 32, că:,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” Raportat la noile obiective arată că: ,,Rolul Comisiei Superioare medico legale nu se rezumă la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, poate solicita efectuarea unei noi expertize medico legale, sau poate formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de față.

Raportat la aprecierea poziției victimă-agresor, apreciem că aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ”. Ca atare, aprecierea poziției victimă-agresor și clarificarea traiectului loviturii aplicate au fost clarificate de instanța de rejudecare prin examinarea și aprecierea în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză (declarațiile succesive pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești ale părții vătămate și inculpatului în coroborare cu mărturiile făcute de martorii M.T., M.A. și celelalte înscrisuri aflate la dosar). În conformitate cu dispozițiile art. 345 C. proc.

pen. (având titlul marginal „Rezolvarea acțiunii penale”) soluționând în fond cauza penală: „1. Instanța hotărăște prin sentința asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. 2. Condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. 3. Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunță potrivit art. 11 pct. 2”. Prin rechizitoriul nr. 355/P/2005 din 9 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, reprezentând actul de sesizare al instanței s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului imputându-se acestuia faptul că în data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate I.C.R.

în regiunea latero - cervicală stângă cauzându-i leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22 - 25 îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei [în conexiune cu incriminarea privind infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 C. pen.]. Elementul material al laturii obiective al infracțiunii de omor constă într-o acțiune ilegitimă în mod obiectiv aptă de a suprima viața victimei ale cărei trăsături particulare ca atare rezultă din aprecierea complexă a tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente și posterioare săvârșirii faptei (arma cu care s-a lovit și aptitudinea acesteia de a servi la suprimarea vieții victimei, zona și intensitatea în care s-a aplicat lovitura).

Infracțiunea de omor implică producerea unui rezultat: moartea victimei. Dacă rezultatul nu s-a produs făptuitorul va răspunde numai pentru tentativa la omor. Latura subiectivă a infracțiunii de omor constă în intenție directă sau indirectă (autorul prevede că rezultatul faptei va fi moartea victimei și urmărește producerea acestui rezultat – intenție directă – ori deși nu îl urmărește acceptă posibilitatea producerii lui – intenție indirectă).Infracțiunea de omor presupune așa-dar intenția făptuitorului de a omorî rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecință sigură a faptei, fie ca o eventualitate. Pe această bază se delimitează infracțiunea de omor de alte infracțiuni îndreptată împotriva vieții persoanei cum ar fi vătămarea corporală prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.

Este stabilit în cauză – pe baza declarațiilor părții vătămate, martorilor M.T., M.A. în coroborare cu actele medico-legale și declarațiile succesive ale inculpatului făcute pe parcursul procesului penal -că la data de 1 aprilie 2005, între inculpatul M.I. pe de o parte și martorul M.T. și soția sa pe de alta, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism marca D., cu număr de înmatriculare CJ-08-TAN, inculpatul având calitatea de cumpărător. Acest contract de vânzare - cumpărare a reprezentat de fapt o garanție a unui împrumut de 2000 euro, contractat la 1 aprilie 2005 de către el, împrumut ce trebuia restituit în data de 1 mai 2005. În data de 1 mai 2005, fiind ziua de Paști, inculpatul a profitat de această ocazie și s-a deplasat la locuința lui M.T.

pentru a solicita restituirea împrumutului amintit. Nu l-a găsit acasă și s-a dus și în ziua următoare, 02 mai 2005, în jurul orei 19,00, împreună cu martorul S.A., căruia îi vânduse anterior autoturismul primit garanție a împrumutului sus-menționat. În urma unor discuții ce au avut loc la locuința lui M.T., acesta a dat inculpatului autoturismul după care inculpatul și martorul Seiche au dus autoturismul și l-au lăsat acasă la S., iar inculpatul a plecat acasă. La scurt timp după ce inculpatul M.I. și martorul S.A. au plecat de la M.T. cu autoturismul, M.T. l-a contactat pe I.C.R., cerându-i să facă rost de o sumă de bani pentru a se deplasa la domiciliul inculpatului să răscumpere autoturismul.

În urma acestei înțelegeri, martorul M.T. și partea vătămată I.C.R. s-au deplasat la locuința din str. C. a inculpatului M.I., unde au ajuns la cca 15 minute în urma inculpatului, după ce a fost lăsat autoturismul D. la locuința martorului S. L-au găsit pe inculpat la masă împreună cu soția și cele două fiice. Inculpatul era sub influența alcoolului pentru că în acea zi consumase alcool inclusiv cu M.T., însă așa cum arată și inculpatul în depoziția sa (f.74 dos.urm.pen.), nu era în stare de ebrietate fiind mai mult nervos. I.C.R. și M.T. i-au spus lui M.I.

scopul venirii lor, respectiv că i-au adus banii împrumutați, inclusiv dobânda de 10% cerându-i autoturismul, banii aflându-se asupra părții vătămate I.C.R., aspect confirmat și de către soția inculpatului M., martora M.A., care în declarația dată în fața instanței (f.86 verso), arată că a văzut banii în mâna părții vătămate I.C.R., în timpul incidentului din bucătărie, și tot în fața instanței a mai declarat că atunci,,când am părăsit bucătăria, am văzut că soțul meu era față în față cu M.T. și partea vătămată, aceștia cu spatele la ușa de acces în bucătărie (f.86 verso)”. Inculpatul a devenit agresiv mai întâi verbal iar apoi și fizic – astfel cum au arătat partrea vătămată și martorul M.T.

- apucându-l de cămașă pe M.T. și împingându-l - cu toate că martorul se află în relații de prietenie cu inculpatul, fiind nașul fiicei inculpatului - i-a rupt doi nasturi, l-a lovit în față, l-a împins, astfel că acesta s-a dezechilibrat și a căzut, împrejurare în care partea vătămată I.C.R. s-a apropiat de ei cerându-le să înceteze, să fie cuminți (f.85 verso). Iritat de prezența și intervenția părții vătămate inculpatul s-a îndreptat către chiuvetă, de unde a luat un cuțit cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului lui I.C.R.. Văzând că a suferit o plagă care sângera abundent, I.C.R. a fugit în stradă urmată de martorul M.T.

Pe propriile picioare, partea vătămată a ajuns până la gară unde a căzut și fiind văzut de o patrulă a poliției, a anunțat salvarea, partea vătămată fiind transportată de urgență la spital și supusă unei intervenții chirurgicale întrucât plaga produsă de cuțit a fost destul de profundă, adâncimea fiind de 1,5 cm și consta în leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale, pe o lungime de cca 10 cm., ce au necesitat 22 - 25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a stabilit prin raportul de constatare medico-legală că leziunea s-a produs prin lovire cu un corp înțepător-tăietor (cuțit) și a pus în primejdie viața victimei, supraviețuirea părții vătămate fiind posibilă datorită intervenției chirurgicale de urgență.

S-a mai arătat în raportul de constatare medico-legal că ambele părți au putut fi în ortostatism față în față, direcția de aplicare a loviturii fiind dinspre anterior spre posterior și dinspre lateral spre medial, astfel cum au relatat acțiunea de omucidere partea vătămată și martorul M.T. În același sens, prin noul aviz al Comisiei Superioare medico - megale s-a stabilit că,,analizând întregul material înaintat, își menține avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viața victimei în primejdie și au necesitat 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale.” În raport de situația de fapt sus-menționată ce a rezultat din examinarea și aprecierea ansamblului probator administrat în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 63 C. proc.

pen.

în mod justificat au fost înlăturate ca nesincere și făcute pro causa – aflându-se în contrarietate cu elementele probatorii anterior arătate-susținerile în apărare făcute de inculpat în sensul că: doar i-a împins și ei au fugit pe partea vătămată și martor, nu-și poate explica leziunea de la gâtul părții vătămate fiind posibil ca aceasta să fie produsă în condițiile în care victima a căzut peste chiuveta unde se aflau furculițe și cuțite și astfel s-a tăiat, respectiv că fiind la masă cu spatele la partea vătămată, ridicându-se în picioare a ridicat mâna în care ținea cuțitul cu care servea masa și atunci este posibil să fi întins mâna și să ajungă astfel la gâtul victimei cu cuțitul și să-o fi vătămat, dar sigur nu cu intenție și pe fondul provocării exprese din partea victimei (inculpatul justificând comportamentul violent prin faptul că s-a enervat din cauza insistențelor celor doi, pe marginea problemelor pe care el le considera rezolvate în legătură cu mașina respectivă).

Concludentă în stabilirea situație de fapt sus-menționate este depoziția martorului M.T. dată în fața procurorului, în care a arătat că „inculpatul a sărit la mine și m-a lovit cu pumnul în față și mi-a rupt nasturii de la cămașă … M. a luat un cuțit de la chiuvetă și l-a împuns pe C. în piept”. Faptul că martorul M.T. afirmă că lovitura de cuțit a fost aplicată în piept, nu înseamnă că nu a văzut momentul aplicării loviturii de cuțit, așa cum încearcă inculpatul să insinueze, mai ales că rana produsă părții vătămate I.C.R. ,, coboară” pe gât până aproape de piept. În drept, fapta inculpatului constând în aceea că la data de 2 mai 2005, pe fondul consumului anterior de băuturi alcoolice și enervat fiind de prezența și intervenția verbală a părții vătămate în agresiunea fizică exercitată de acesta împotriva martorului M.T.

care insista în restituirea autoturismului garanție unui împrumut înstrăinat către o altă persoană, inculpatul a aplicat o lovitură de cuțit părții vătămate I.C.R. în regiunea latero-cervicală stângă, dinspre anterior posterior și dinspre lateral spre medial cauzându-i leziuni ale mușchilor și ale unei ramuri cervicale laterale ce au necesitat 22 - 25 îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., referitor la a cărei săvârșire în mod corect a fost condamnat de către primă instanță, soluție menținută în apel.

Împrejurările de fapt sus-menționate în care a fost comisă acțiunea de omucidere, de natură a exclude existența unui atac material direct imediat și injust din partea victimei și respectiv poziția în ortostatism a părților exclud incidența dispozițiilor art. 44 și 47 C. pen., având ca finalitate achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. și respectiv art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. Față de cele arătate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b din C. proc. pen, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. 2) asupra recursurilor declarate de Ministerul Public și de către partea vătămată-parte civilă.

Motivarea Curții de Apel Ploiești, Secția penală, prin care s-a justificat schimbarea modalității de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului, constă în numai 2 paragrafe, după cum urmează: „În ce privește însă pedeapsa aplicată, Curtea consideră că instanța de fond nu a dat o eficiență sporită circumstanțelor personale anterioare săvârșirii acestor fapte ale inculpatului apreciind că scopul educativ preventiv și sancționator al pedepselor, așa cum este el stabilit de art. 52 C. pen., poate fi atins chiar și fără ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată în regim privativ de libertate. La aceste circumstanțe se mai adaugă și perioada petrecută de acesta cu titlu de arest preventiv în prezenta cauză, de aproximativ 6 luni, durată în care funcția de prevenție specială a pedepsei se poate spune că și-a atins obiectivele”.

Această motivare nu este de natură să satisfacă exigențele art. 86 1 alin. (4) cu referire la art. 81 alin. (6) C. pen. în sensul că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere „trebuie motivată” De asemenea, această motivare a instanței de apel nu satisface nici exigențele art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen. care obligă la prezentarea argumentelor care conduc instanța să aprecieze că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni. În motivele de recurs ale Ministerului Public, decizia este criticată după cum urmează: “Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin urmare, este de principiu stabilit că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este esențial condiționată de cuantumul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului pe de o parte și durata sancțiunii, natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile generale de individualizare expres indicate în art. 72 C.pen., iar orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei afectează temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate confirmă justețea soluției sub aspectul existenței faptei, vinovăției autorului, încadrării juridice a faptei, dar în egală măsură pune în evidență caracterul inadecvat al pedepsei, pe care o apreciem prea ușoară, sub aspectul modalității de executare a acesteia. Ținând cont că obiectul prezentului dosar îl constituie tentativă la infracțiunea de omor, dar și de modul în care a fost săvârșită fapta (inculpatul lovind fără motiv partea vătămată cu cuțitul, direct în regiunea latero-cervicală stânga, c