ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 93/2012

Asupra cererii de

contestație de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 8

februarie 2011, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

înregistrată cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.I.,

împotriva deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1504/117/2008.

Totodată,

contestatorul a solicitat și anularea și/ sau suspendarea oricăror acte care

urmează a fi emise în baza deciziei contestate considerată a fi nulă de drept.

În motivarea cererii

de contestație în anulare, contestatorul a arătat că din compunerea completelor

de judecată ale instanței supreme care au pronunțat deciziile penale nr. 340

din 29 ianuarie 2008 și 339 din 1 februarie 2011 au făcut parte aceiași doi

judecători.

Întrucât ambele

decizii penale sunt pronunțate în aceeași cauză penală care a parcurs două

cicluri procesuale și a suportat și strămutarea, contestatorul susține că

ultima dintre ele a fost pronunțată de Înalta Curte la 1 februarie 2011 cu

încălcarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței.

În consecință,

invocând dispozițiile art. 97 și 47 C. proc. pen., contestatorul solicită

constatarea nulității deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, în

conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată

următoarele:

Prin sentința penală

nr. 59 din 13 februarie 2007, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.I.

la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art.

76 lit. b) C. pen., reținând că la data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de

cuțit victimei I.C.R. căreia i-a cauzat, astfel, leziuni traumatice care au

necesitat 22-25 de zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în

primejdie.

Curtea de Apel Cluj,

prin decizia penală nr. 138/ A din 24 septembrie 2007, a respins apelul

inculpatului și a admis apelurile procurorului și părții civile, modificând

modalitatea de executare a pedepsei și dispunând ca aceasta să fie executată

prin privare de libertate, precum și cuantumul daunelor morale care a fost

majorat de la 8000 lei la 20000 lei.

Prin decizia penală

nr. 340 din 29 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul inculpatului, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza spre

rejudecare în vederea validării unuia dintre cele două acte medico-legale

existente în cauză de către Comisia Superioară de Medicină Legală.

În rejudecare, prin

sentința penală nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj l-a condamnat

pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 20 raportat la

art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

Inculpatul a fost

obligat la 2.000 lei despăgubiri civile și la 10.000 lei daune morale.

Judecata apelurilor a

fost strămutată la Curtea de Apel Ploiești prin încheierea nr. 196 din 30

ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia penală

nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile

declarate de inculpat și partea vătămată și a dispus suspendarea sub

supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, precum și obligarea acestuia la

20.000 lei daune morale.

Împotriva acestei

decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, partea civilă și inculpatul.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a admis

recursurile procurorului și părții civile și a înlăturat dispozițiile art. 86

1

C. pen., menținând sentința nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului

Cluj.

Recursul declarat de

inculpat a fost respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată

numai în cinci cazuri expres stabilite de legiuitor și care se referă la legala

îndeplinire a procedurii de citare a părții, imposibilitatea dovedită a

prezentării acesteia în fața instanței, existența unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

),

existența a două hotărâri definitive cu privire la aceeași faptă și

neascultarea inculpatului când aceasta este obligatorie.

Or, din examinarea

motivelor de contestație în anulare formulate de contestatorul M.I. rezultă că

acestea nu se circumscriu cazurilor limitativ stabilite de lege pentru

exercitarea acestei căi extraordinare de atac și în afara cărora o hotărâre

definitivă nu poate fi desființată.

Așa fiind, văzând

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare și va dispune, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva

deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.