ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3151/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Examinând actele

și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 29 februarie 2012, s-a

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea

de contestație în anulare formulată de contestatorul M.l. împotriva deciziei

nr. 339 din 1 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 1504/117/2008.

În motivarea contestației

în anulare, contestatorul a arătat că prin decizia menționată a fost condamnat definitiv

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, reținând că fapta există și

că a fost săvârșită cu intenție, fără a avea avizul Comisiei Superioare Medico-Legale

și fără să respecte autoritatea de lucru judecat din decizia nr. 340 din 29 ianuarie

2008, prin care s-a hotărât că fără acest aviz nu poate fi condamnat.

A arătat că împotriva

sa au fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, caz de contestație

prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Examinând contestația

în anulare în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu este

fondată.

Astfel, prin decizia

penală nr. 340 din 29 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul inculpatului, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare

în vederea validării unuia dintre cele două acte medico-legale existente în cauză

de către Comisia Superioară de Medicină Legală.

În rejudecare,

prin sentința penală nr. 584/D din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj a fost condamnat

inculpatul M.l. la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 20 raportat la

art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen.

Inculpatul a fost

obligat la 2.000 RON despăgubiri civile și la 10.000 RON daune morale.

Judecata apelurilor

a fost strămutată la Curtea de Apel Ploiești prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia penală

nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate

de inculpat și partea vătămată și a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei

aplicate inculpatului, precum și obligarea acestuia la 20.000 RON daune morale.

Împotriva acestei

decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

partea civilă și inculpatul.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a admis recursurile

procurorului și părții civile și a înlăturat dispozițiile art. 86

1

C. pen., menținând sentința nr. 584/D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj.

Recursul declarat

de inculpat a fost respins ca nefondat.

Art. 386 lit.

d) C. proc. pen., prevede că se poate face contestație când împotriva unei persoane

s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Invocarea autorității

de lucru judecat într-o cauză necesită existența unei hotărâri definitive într-un

proces anterior.

Pentru a se reține

cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen. este necesară

întrunirea cumulativă a două condiții: să existe o hotărâre penală definitivă; să

existe identitate de obiect și persoană, adică în cadrul celei de a doua judecăți

să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai judecată, iar obiectul cauzei să-l

constituie aceleași fapte pentru care inculpatul a fost judecat.

Or, în cauza dedusă

judecății se constată că decizia nr. 340 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a avut ca obiect recursul declarat de inculpatul M.l. împotriva

deciziei penale nr. 138/A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, prin care

s-au casat decizia atacată și sentința nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalului

Cluj și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj, iar decizia nr. 339

din 1 februarie 2011 a avut ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, partea civilă l.R.C. și inculpatul M.l. împotriva deciziei

penale nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești. Prin această decizie

s-au admis recursurile declarate de parchet și partea civilă, s-a casat decizia

penală atacată cu privire la dispozițiile art. 86

1

C. pen., pe care Ie-a

înlăturat. Totodată, s-a respins ca nefondat recursul inculpatului M.l.

Analizând cele

două hotărâri, Înalta Curte constată că obiectul cauzelor este diferit și se referă

la cicluri procesuale diferite.

Prin urmare, nefiind

îndeplinită cerința pronunțării a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă,

se constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă.

În baza art. 102

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorul M.l. împotriva deciziei penale

nr. 339 din 1 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 1504/117/2008.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 4 octombrie 2012.