ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra contestației de executare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 1025 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 460 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul I.M. A fost obligat petentul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 4 octombrie 2012 a fost înregistrată contestația la executare formulată de petentul condamnat cu privire la faptul că este nemulțumit că procurorul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 291/A /2008, pronunțată de Curtea de Apel București, cu toate că nu formulase apel împotriva sentinței primei instanțe.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că prin sentința penală nr. 673 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost condamnat inculpatul I.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 291/A din 5 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală pentru cauze cu minori și de familie, acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Decizia a fost recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, Serviciul Teritorial București. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009, a admis recursul Parchetului, a casat în totalitate decizia penală recurată, menținând dispoziția de condamnare a inculpatului la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală. În urma rămânerii definitive a sentinței penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1128 din 5 noiembrie 2009. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc.

pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362, între care și procurorul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Raportând situația petentului la dispozițiile legale menționate, s-a constatat că recursul promovat de procuror era admisibil chiar dacă acesta nu a folosit apelul, întrucât sentința primei instanțe a suferit modificări ca urmare a apelului declarat de inculpat.

S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici susținerile în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă la instanța de apel, atâta vreme cât nu sunt incidente dispozițiile art. 416 1 C. proc. pen., decizia instanței de apel fiind atacată cu recurs de Parchet. II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul I.M., invocând, în esență, faptul că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate. Prin decizia nr. 290/R din 12 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a admis recursul declarat de către contestator, a casat în totalitate sentința recurată și în baza art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestatorul I.M.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 673 din 5 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare inculpatul I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și, respectiv, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. Prin decizia penală nr. 291/A din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, același inculpat a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru cele 2 infracțiuni. Ulterior, prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, decizia instanței de apel a fost casată în totalitate, menținându-se soluția primei instanțe în privința inculpatului I.M. În contestația ce formează obiectul prezentei cauze condamnatul a invocat „o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare”, legată de exercitarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., precizând că temeiul juridic este art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Față de precizările contestatorului privitoare la obiectul și temeiul juridic al contestației la executare, cum motivele invocate de acesta privesc hotărârea prin care s-a soluționat recursul în ciclul procesual anterior, Curtea a apreciat că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 461 alin. (2) teza finală C. proc.

pen. soluționând această contestație, situație în care hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) teza I C. proc. pen. În această situație curtea de apel, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) și art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen., a admis recursul formulat de recurentul contestator I.M. și a casa în totalitate sentința penală atacată. În baza art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen., a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestator. III. Prin contestația la executare, contestatorul I.M. a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută legată de exercitarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., temeiul juridic fiind cel prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Înalta Curte, analizând contestația la executare apreciază că aceasta este nefondată din următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 673/2008, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a condamnat pe inculpatul I.M. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul. Prin decizia penală nr. 291/A din data de 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., a casat în totalitate decizia penală recurată, menținând dispoziția de condamnare a inculpatului I.M. la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

În urma rămânerii definitive a sentinței penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1128 din 5 noiembrie 2009. Nu sunt întemeiate nici susținerile contestatorului în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă la instanța de apel atâta vreme cât nu sunt incidente dispozițiile art. 416 1 C. proc. pen., întrucât împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat recurs reprezentantul Ministerului Public. Potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., între care și procurorul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul Ministerului Public a fost deja analizată de către instanța de recurs la momentul soluționării. Totodată instanța constată că pe calea contestației la executare nu se poate efectua o nouă verificare a admisibilității acestei căi de atac. Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. se poate formula contestație la executare împotriva unei hotărâri definitive când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Se constată că hotărârea de condamnare a rămas definitivă față de petent la data de 3 noiembrie 2009, data soluționării recursului. Critica petentului vizează o nelămurire dedusă din pronunțarea unei hotărâri de condamnare după o soluție de achitare. Acest aspect însă nu poate fi apreciat ca reprezentând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută și nu poate genera nici un impediment la executare. Ca urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de către petentul condamnat I.M. împotriva deciziei penale nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul I.M. împotriva deciziei penale nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2013.