ÎCCJ, Secția penală

Deliberând

asupra contestației de executare de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 1025

din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

temeiul art. 460 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestația la

executare formulată de petentul I.M.

A fost obligat

petentul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că la data de 4 octombrie 2012 a fost înregistrată

contestația la executare formulată de petentul condamnat cu privire la faptul că

este nemulțumit că procurorul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 291/A

/2008, pronunțată de Curtea de Apel București, cu toate că nu formulase apel împotriva

sentinței primei instanțe.

Tribunalul, analizând

actele și lucrările dosarului, a reținut că prin sentința penală nr. 673 din 5

iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost condamnat

inculpatul I.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) și art. 33

lit. a) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 291/A din 5

decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală pentru

cauze cu minori și de familie, acesta a fost achitat în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată.

Decizia a fost

recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Structura Centrală, Serviciul Teritorial București.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009, a admis

recursul Parchetului, a casat în totalitate decizia penală recurată, menținând dispoziția

de condamnare a inculpatului la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 673/2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

În urma rămânerii

definitive a sentinței penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a

pedepsei închisorii nr. 1128 din 5 noiembrie 2009.

Tribunalul a reținut

că, potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs

sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362, între care și procurorul,

nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această

cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei

pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată

în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Raportând situația

petentului la dispozițiile legale menționate, s-a constatat că recursul promovat

de procuror era admisibil chiar dacă acesta nu a folosit apelul, întrucât sentința

primei instanțe a suferit modificări ca urmare a apelului declarat de inculpat.

S-a apreciat că

nu sunt întemeiate nici susținerile în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă

la instanța de apel, atâta vreme cât nu sunt incidente dispozițiile art. 416

1

C. proc. pen., decizia instanței de apel fiind atacată cu recurs de Parchet.

II. Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs contestatorul I.M., invocând, în esență, faptul

că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate.

Prin decizia

nr. 290/R din 12 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală,

a admis recursul declarat de către contestator, a casat în totalitate sentința recurată

și în baza art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. trimite cauza la Înalta

Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării contestației la executare formulată

de contestatorul I.M.

Pentru a dispune

astfel, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin sentința

penală nr. 673 din 5 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală,

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare inculpatul I.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și, respectiv, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

Prin decizia penală

nr. 291/A din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, același inculpat a fost achitat în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru cele 2

infracțiuni.

Ulterior, prin

decizia penală nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, decizia instanței de apel a fost casată în totalitate, menținându-se

soluția primei instanțe în privința inculpatului I.M.

În contestația

ce formează obiectul prezentei cauze condamnatul a invocat „o nelămurire cu privire

la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare”, legată de exercitarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T., precizând că temeiul juridic este art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen.

Față de precizările

contestatorului privitoare la obiectul și temeiul juridic al contestației la executare,

cum motivele invocate de acesta privesc hotărârea prin care s-a soluționat recursul

în ciclul procesual anterior, Curtea a apreciat că tribunalul a încălcat dispozițiile

art. 461 alin. (2) teza finală C. proc. pen. soluționând această contestație, situație

în care hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) teza

I C. proc. pen.

În această situație

curtea de apel, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) și art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., a admis recursul formulat de recurentul contestator I.M. și

a casa în totalitate sentința penală atacată.

În baza art. 461

alin. (2) teza finală C. proc. pen., a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestator.

III. Prin contestația

la executare, contestatorul I.M. a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea

ce se execută legată de exercitarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., temeiul juridic fiind cel prevăzut

de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte,

analizând contestația la executare apreciază că aceasta este nefondată din următoarele

considerente:

Prin sentința

penală nr. 673/2008, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a condamnat pe

inculpatul I.M. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul.

Prin decizia penală

nr. 291/A din data de 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

s-a dispus achitarea inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

trimis în judecată, respectiv pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

37 lit. a) C. pen.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

Prin decizia penală

nr. 3572 din 3 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., a casat

în totalitate decizia penală recurată, menținând dispoziția de condamnare a inculpatului

I.M. la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 673/2008 a Tribunalului București, secția a ll-a penală.

În urma rămânerii

definitive a sentinței penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a

pedepsei închisorii nr. 1128 din 5 noiembrie 2009.

Nu sunt întemeiate

nici susținerile contestatorului în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă la

instanța de apel atâta vreme cât nu sunt incidente dispozițiile art. 416

1

C. proc. pen., întrucât împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat

recurs reprezentantul Ministerului Public.

Potrivit art.

385

1

alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în

privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., între care și procurorul,

nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această

cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. pot declara recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin

decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire

la această modificare.

Admisibilitatea

recursului declarat de reprezentantul Ministerului Public a fost deja analizată

de către instanța de recurs la momentul soluționării. Totodată instanța constată

că pe calea contestației la executare nu se poate efectua o nouă verificare a admisibilității

acestei căi de atac.

Potrivit art.

461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. se poate formula contestație la executare

împotriva unei hotărâri definitive când se ivește vreo nelămurire cu privire la

hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei,

precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Se constată că

hotărârea de condamnare a rămas definitivă față de petent la data de 3 noiembrie

2009, data soluționării recursului.

Critica petentului

vizează o nelămurire dedusă din pronunțarea unei hotărâri de condamnare după o soluție

de achitare. Acest aspect însă nu poate fi apreciat ca reprezentând o nelămurire

cu privire la hotărârea ce se execută și nu poate genera nici un impediment la executare.

Ca urmare,

Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de către

petentul condamnat I.M. împotriva deciziei penale nr. 3572 din 3 noiembrie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 37015/3/2007.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată

contestația la executare formulată de contestatorul I.M. împotriva deciziei penale

nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 mai 2013.