ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 128/2014

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 117 din 20 iunie 2013, Tribunalul Iași a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 83 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iași, modificată prin Decizia penală nr. 317 din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1143 din 21 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție, cerere formulată de revizuentul condamnat Z.I., deținut în Penitenciarul Iași. Pentru a dispune, în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut următoarele: Prin adresa nr. 301-III/6/2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a înaintat spre competentă soluționare acestei instanțe cererea revizuentului condamnat Z.I.

prin care acesta a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 83 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iași, modificată prin Decizia penală nr. 317 din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1143 din 21 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 10 aprilie 2013, sub nr. 4819/99/2013.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, deși fratele său și-a recunoscut vina și lipsa de implicare a revizuentului în comiterea infracțiunii de omor, la fel cum a relatat și amanta fratelui său, numita Ș.E., nu au fost luate în considerație aceste relatări de către instanțele care au soluționat fondul cauzei; deși s-a prezentat singur la poliție unde a relatat cum s-au petrecut faptele, relatările sale nu au fost luate în considerare; în unele acte din dosarul în care s-a pronunțat sentința penală a cărei revizuire o solicită este trecut în calitate de complice iar în altele în calitate de autor; rechizitoriul care i-a fost înmânat avea o pagină lipsă și că nici până în prezent nu cunoaște conținutul acesteia; în rechizitoriu apare că el ar fi scos ochii victimei lucru care nu este real, astfel cum rezultă din declarațiile lui Z.D., Ș.E.

și T.P., cercetați în aceeași cauză; a avut o conduită bună înaintea arestării sale, predându-se singur organelor de poliție; în perioada de detenție s-a corijat, îmbunătățindu-și comportamentul; a mai invocat petentul chestiuni de ordin familial și personal. Efectuând actele de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., procurorul a concluzionat prin referatul cu nr. 301/III/6/2012 că, cererea de revizuire ca inadmisibilă în principiu. Învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulate de condamnatul Z.I., instanța, din oficiu, a dispus atașarea Dosarului penal nr. 4548/1997 al Tribunalului Iași, în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent Z.I., instanța a constatat următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac de retractare împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice. Instanța a constatat că niciuna dintre apărările inculpatului nu se grefează pe cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.

În cauză, revizuentul a solicitat în esență, reanalizarea probatoriului, considerând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate de omor, a invocat o serie de deficiențe ale actului de sesizare al instanței, o așa zisă confuzie creată cu privire la calitatea sa, de autor sau complice, solicitând a se ține seama de situația sa familiară dar și de circumstanțe legate de comportamentul său la locul de deținere. Apărările inculpatului referitoare la nevinovăția sa au făcut obiectul analizei și deliberării, atât pe fondul cauzei, cât și în cadrul căilor ordinare de atac exercitate (cu atât mai mult cu cât, în fața Curții Supreme de Justiție, inculpatul a precizat prin motivele de recurs că nu se consideră vinovat de uciderea soților P., întrucât nu a participat cu nimic).

Inculpatul a uzat de toate căile de atac legale, supunând controlului instanței superioare parte din chestiunile reiterate și în cererea de revizuire formulată. Instanța a reținut că solicitarea readministrării unora dintre probele administrate deja în cauză nu satisface exigențele prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în condițiile în care textul se referă la descoperirea de "fapte sau împrejurări noi". Readministrare unora din probele deja administrate (reaudierea participanților la comiterea infracțiunii de omor) pentru aceeași teză defensivă, nu se încadrează în prevederile normei legale citate. Prima instanță a mai reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care nu se poate transforma într-un apel deghizat, pentru a repune în discuție statuări jurisdicționale definitive sau aprecieri asupra raționamentului instanței, așa cum tinde revizuentul prin cerere.

Apărările inculpatului referitoare la chestiuni ce țin de actul de sesizare al instanței (înmânarea unei copii din care lipsea o pagină), presupusa menționare a sa în calitate de complice dar și de autor, în unele acte ale dosarului (chestiune care nici măcar nu este întemeiată în condițiile în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de grav, faptă pentru care de altfel a și fost condamnat) ori pretinsele nelămuriri privitoare la persoana care ar fi scos ochii victimelor (care de asemenea nu este confirmată prin rechizitoriu reținându-se că inculpatul Z.D.

ar fi făcut aceasta), sunt chestiuni ce puteau fi valorificate de revizuent odată cu soluționarea cauzei pe fond sau în procedura verificării sentinței penale, de condamnare de către instanțele de control judiciar, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile în care se poate cere revizuirea unei sentințe penale, care sunt expres și, limitativ prevăzute de textul de lege sus-invocat. Totodată, instanța nu poate reține, pentru aceleași considerente nici aspectele referitoare la conduita sa în fața autorităților, situația familială a condamnatului ori la comportamentul său la locul de deținere, în susținerea cererii de revizuire, acestea putând fi valorificate de petent în alte proceduri ce exced cadrului procesual de față.

În termen legal revizuentul Z.I. a apelat sentința penală sus-menționată, invocând motivele susținute la instanța de fond, respectiv efectuarea tratamentului medical pentru afecțiunea de care suferă, cât și circumstanțele personale. Prin Decizia penală nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul revizuentului. Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și, rejudecând, admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei la instanța de fond. În motivarea cererii scrise, de la dosar, revizuentul a susținut că nu este vinovat, criticând în esență modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, respectiv reconstituirea faptei, confruntarea sa cu martora Ș.E., faptul că s-a omis împrejurarea că nu cunoștea victimele, precum și relatări din declarațiile sale care îi confirmau nevinovăția.

În motivele susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a arătat că revizuentul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și că nu au fost luate în considerare declarațiile sale și probele testimoniale de către instanțe. Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Din economia textului de lege sus-menționat coroborat cu alin. (2) al art. 394 C. proc.

pen., rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe. Motivele invocate de revizuent - faptul că nu este vinovat și nu s-au avut în vedere declarațiile sale care îi confirmau nevinovăția, împrejurarea că nu cunoștea victimele, precum și criticile vizând modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, respectiv reconstituirea faptei, confruntarea sa cu martora Ș.E.

- nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât aceste apărări au fost avute în vedere de instanța de fond, care a verificat probele nemijlocit în cadrul cercetării judecătorești. Prin urmare, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanța de fond, iar ulterior cele două instanțe de control judiciar au verificat apărările inculpatului și le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăția sa. Instanța de recurs constată că revizuentul nu a făcut dovada existenței unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza pe fond, de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătorești criticate.

Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul revizuent Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2014. Procesat de GGC - CL