ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 128/2014

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 117 din 20 iunie

2013, Tribunalul Iași a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de

revizuire a Sentinței penale nr. 83 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iași,

modificată prin Decizia penală nr. 317 din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel

Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1143 din 21

martie 2000 a Curții Supreme de Justiție, cerere formulată de revizuentul

condamnat Z.I., deținut în Penitenciarul Iași.

Pentru a dispune, în

sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin adresa nr.

301-III/6/2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a înaintat spre

competentă soluționare acestei instanțe cererea revizuentului condamnat Z.I.

prin care acesta a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 83 din 3 martie 1998

a Tribunalului Iași, modificată prin Decizia penală nr. 317 din 27 octombrie

1998 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală

nr. 1143 din 21 martie 2000 a Curții Supreme de Justiție. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 10 aprilie 2013, sub nr.

4819/99/2013.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că, deși fratele său și-a recunoscut vina și lipsa de

implicare a revizuentului în comiterea infracțiunii de omor, la fel cum a

relatat și amanta fratelui său, numita Ș.E., nu au fost luate în considerație

aceste relatări de către instanțele care au soluționat fondul cauzei; deși s-a

prezentat singur la poliție unde a relatat cum s-au petrecut faptele,

relatările sale nu au fost luate în considerare; în unele acte din dosarul în

care s-a pronunțat sentința penală a cărei revizuire o solicită este trecut în

calitate de complice iar în altele în calitate de autor; rechizitoriul care i-a

fost înmânat avea o pagină lipsă și că nici până în prezent nu cunoaște conținutul

acesteia; în rechizitoriu apare că el ar fi scos ochii victimei lucru care nu

este real, astfel cum rezultă din declarațiile lui Z.D., Ș.E. și T.P.,

cercetați în aceeași cauză; a avut o conduită bună înaintea arestării sale,

predându-se singur organelor de poliție; în perioada de detenție s-a corijat,

îmbunătățindu-și comportamentul; a mai invocat petentul chestiuni de ordin

familial și personal.

Efectuând actele de

cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., procurorul a concluzionat prin

referatul cu nr. 301/III/6/2012 că, cererea de revizuire ca inadmisibilă în

principiu.

Învestită cu

soluționarea cererii de revizuire formulate de condamnatul Z.I., instanța, din

oficiu, a dispus atașarea Dosarului penal nr. 4548/1997 al Tribunalului Iași,

în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul

revizuent Z.I., instanța a constatat următoarele:

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac de retractare împotriva sentințelor penale

definitive, nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței vreunuia

din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce

atingere principiului stabilității ordinii juridice.

Instanța a constatat

că niciuna dintre apărările inculpatului nu se grefează pe cazurile de

revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.

În cauză, revizuentul

a solicitat în esență, reanalizarea probatoriului, considerând că nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate de omor, a invocat o serie

de deficiențe ale actului de sesizare al instanței, o așa zisă confuzie creată

cu privire la calitatea sa, de autor sau complice, solicitând a se ține seama

de situația sa familiară dar și de circumstanțe legate de comportamentul său la

locul de deținere.

Apărările

inculpatului referitoare la nevinovăția sa au făcut obiectul analizei și

deliberării, atât pe fondul cauzei, cât și în cadrul căilor ordinare de atac

exercitate (cu atât mai mult cu cât, în fața Curții Supreme de Justiție,

inculpatul a precizat prin motivele de recurs că nu se consideră vinovat de

uciderea soților P., întrucât nu a participat cu nimic). Inculpatul a uzat de

toate căile de atac legale, supunând controlului instanței superioare parte din

chestiunile reiterate și în cererea de revizuire formulată.

Instanța a reținut că

solicitarea readministrării unora dintre probele administrate deja în cauză nu

satisface exigențele prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în

condițiile în care textul se referă la descoperirea de "fapte sau

împrejurări noi". Readministrare unora din probele deja administrate

(reaudierea participanților la comiterea infracțiunii de omor) pentru aceeași

teză defensivă, nu se încadrează în prevederile normei legale citate.

Prima instanță a mai

reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care nu

se poate transforma într-un apel deghizat, pentru a repune în discuție statuări

jurisdicționale definitive sau aprecieri asupra raționamentului instanței, așa

cum tinde revizuentul prin cerere.

Apărările

inculpatului referitoare la chestiuni ce țin de actul de sesizare al instanței

(înmânarea unei copii din care lipsea o pagină), presupusa menționare a sa în

calitate de complice dar și de autor, în unele acte ale dosarului (chestiune

care nici măcar nu este întemeiată în condițiile în care inculpatul a fost

trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de omor deosebit de

grav, faptă pentru care de altfel a și fost condamnat) ori pretinsele

nelămuriri privitoare la persoana care ar fi scos ochii victimelor (care de

asemenea nu este confirmată prin rechizitoriu reținându-se că inculpatul Z.D.

ar fi făcut aceasta), sunt chestiuni ce puteau fi valorificate de revizuent

odată cu soluționarea cauzei pe fond sau în procedura verificării sentinței

penale, de condamnare de către instanțele de control judiciar, neîncadrându-se

în nici unul dintre cazurile în care se poate cere revizuirea unei sentințe

penale, care sunt expres și, limitativ prevăzute de textul de lege sus-invocat.

Totodată, instanța nu

poate reține, pentru aceleași considerente nici aspectele referitoare la

conduita sa în fața autorităților, situația familială a condamnatului ori la

comportamentul său la locul de deținere, în susținerea cererii de revizuire,

acestea putând fi valorificate de petent în alte proceduri ce exced cadrului

procesual de față.

În termen legal

revizuentul Z.I. a apelat sentința penală sus-menționată, invocând motivele

susținute la instanța de fond, respectiv efectuarea tratamentului medical

pentru afecțiunea de care suferă, cât și circumstanțele personale.

Prin Decizia penală

nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul revizuentului.

Împotriva acestei

decizii, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și,

rejudecând, admiterea cererii de revizuire și trimiterea cauzei la instanța de

fond.

În motivarea cererii

scrise, de la dosar, revizuentul a susținut că nu este vinovat, criticând în

esență modalitatea de efectuare a actelor de urmărire penală efectuate de

procuror, respectiv reconstituirea faptei, confruntarea sa cu martora Ș.E.,

faptul că s-a omis împrejurarea că nu cunoștea victimele, precum și relatări

din declarațiile sale care îi confirmau nevinovăția.

În motivele susținute

oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a arătat că revizuentul nu este

vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și că nu au fost

luate în considerare declarațiile sale și probele testimoniale de către

instanțe.

Analizând recursul

declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea

sentinței penale atacate.

Din economia textului

de lege sus-menționat coroborat cu alin. (2) al art. 394 C. proc. pen., rezultă

că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite

cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi

descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și,

respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o

soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost

cunoscute de instanțe.

Motivele invocate de

revizuent - faptul că nu este vinovat și nu s-au avut în vedere declarațiile

sale care îi confirmau nevinovăția, împrejurarea că nu cunoștea victimele,

precum și criticile vizând modalitatea de efectuare a actelor de urmărire

penală efectuate de procuror, respectiv reconstituirea faptei, confruntarea sa

cu martora Ș.E. - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună

revizuirea sentinței atacate, întrucât aceste apărări au fost avute în vedere

de instanța de fond, care a verificat probele nemijlocit în cadrul cercetării

judecătorești. Prin urmare, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanța de

fond, iar ulterior cele două instanțe de control judiciar au verificat

apărările inculpatului și le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor

administrate, că este dovedită vinovăția sa.

Instanța de recurs

constată că revizuentul nu a făcut dovada existenței unor fapte sau împrejurări

noi ce nu au fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza pe fond, de

natură a proba netemeinicia hotărârii judecătorești criticate.

Drept urmare, în mod

corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

condamnat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul revizuent Z.I.

împotriva Deciziei penale nr. 117 din 20 iunie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul Z.I. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 20

iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - CL