ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18/C din 19 iunie 2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de condamnatul M.I., în prezent deținut în Penitenciarul lași, privind revizuirea sentinței penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1646/89/2011, menținută prin Decizia penală nr. 47 din 01 martie 2012 a Curții de Apel Iași și rămasă definitivă la data de 31 mai 2012 prin Decizia penală nr. 1860 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 998/A din 06 martie 2013, petentul M.I. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în Dosarul penal nr. 1646/89/2011. Instanța, față de motivele invocate de petent în susținerea cererii, a calificat cererea ca fiind o cerere de revizuire, înaintând-o spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Prin adresa din 02 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 03 aprilie 2013, sub nr. 1600/89/2013, a fost înaintată, spre competentă soluționare, cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat M.I.

la data de 06 martie 2013 față de sentința penală nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1646/89/2011, menținută prin Decizia penală nr. 47 din 01 martie 2012 a Curții de Apel Iași și rămasă definitivă la data de 31 mai 2012 prin Decizia penală nr. 1860 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea cererii sale, revizuentul M.I. a solicitat: reanalizarea probatoriului administrat în cauză, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap.

la art. 174 -175 lit. i) C. pen., infracțiune pentru care a fost condamnat, și, totodată, a criticat modalitatea de efectuarea a cercetărilor, arătând, în esență, următoarele: - i-a fost încălcat dreptul de a participa la reconstituire; - organul de urmărire penală a falsificat probele de la dosar, neluând în considerare susținerile petentului cu privire la faptul că șapca de blugi, ce prezenta pete de sânge, și care a fost găsită la fața locului, îi aparținea, la fel ca și petele de sânge de la locul conflictului; - nu l-a lovit cu cuțitul pe numitul S.C. (partea vătămată); în mod greșit, s-a reținut că partea vătămată a prezentat o singură lovitură de cuțit, în realitate, fiind vorba de 4-5 lovituri, care i-au fost aplicate de fratele său - S.C.

(C.); - organul de urmărire penală a făcut să dispară plângerea sa formulată împotriva părții vătămate pentru a-l favoriza; - a fost obligat de instanță să plătească spitalizarea lui S.C., iar acesta nu era de fapt internat pentru că era acasă și căra lemne din pădure; - a solicitat, totodată, a i se reduce cuantumul pedepsei care i-a fost aplicată, deoarece în fața Curții de Apel lași a recunoscut că este vinovat și trebuia să beneficieze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. Au fost efectuate acte de cercetare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar procurorul a înaintat instanței referatul întocmit potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., formulând concluzii de respingere a cererii.

În referatul procurorului, s-a reținut că nu există elemente noi care să nu fi fost avute în vedere de instanțele care au judecat cauza în fond și în căile ordinare de atac, nefiind posibilă prelungirea probatoriului în calea extraordinară de atac a revizuirii, apreciind astfel cererea ca fiind inadmisibilă. Instanța, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire formulată de M.I. este inadmisibilă pentru următoarele considerentele: Prin sentința penală nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1646/89/2011, s-au hotărât următoarele: - respingerea, ca nefondată, a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul M.I., formulată de acesta prin apărătorul ales, din tentativă la infracțiunea la omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.; - condamnarea inculpatului M.I. la următoarele pedepse: - 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.; - 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

- în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M.l. în pedeapsa cea mai grea, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani de închisoare și pedeapsa complementară de 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen.; - în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen.; - în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest luată față de inculpat și, conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 5 mai 2011 la zi; - s-a luat act că partea vătămată S.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză; - s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile S.A.J. Vaslui și S.J.U. Vaslui; - în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească S.A.J. Vaslui, cu titlu de cheltuieli de transport a părții vătămate S.C., suma de 504,4 lei și S.J.U. Vaslui cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale aceleiași părți vătămate, suma de 3.842,8 lei, actualizate la data executării; - în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I.

a unui corp delict - cuțit cu lama rabatabilă și mâner placat cu material de culoare maro - folosit la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, care a fost înregistrat la poziția nr. 81/2011 în registrul de corpuri delicte al instanței; - conform art. 189 alin. (1) și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 903 lei, din care suma de 603 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească. Prin decizia penală nr. 47, pronunțată la data de 01 martie 2012 de către Curtea de Apel lași, această instanță a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 a Tribunalului Vaslui.

A menținut starea de arest a inculpatului M.I. și a dedus la zi arestarea de la 30 noiembrie 2011. Decizia penală nr. 47 din 01 martie 2012 a Curții de Apel Iași a fost recurată de inculpat, recursul fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1860 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În fapt, s-a reținut că, în seara zilei de 29 aprilie 2011, într-un local public din satul Hîrșoveni, comuna Ivănești, județul Vaslui, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul M.I. i-a aplicat o lovitură de cuțit în flancul stâng al toracelui vătămatului S.C., cauzându-i astfel leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înțepate în regiunea hipogastrică, penetrante intraperitoneal, cu interesarea marelui epiplon și hemiperitoneu, leziuni care au pus în primejdie viața vătămatului.

Instanțele de control judiciar au apreciat că prima instanță a procedat la o riguroasă analiză a materialului probator administrat în cauză și, în mod corect, a stabilit vinovăția inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Astfel cum sunt reglementate motivele de revizuire în C. proc. pen. și raportând cererea revizuentului M.I. la textele de lege indicate, instanța de fond a reținut că solicitarea acestuia poate fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), c) și d) C. proc. pen., deși revizuentul nu a indicat expres aceste texte de lege. În motivarea hotărârii s-a reținut că ceea ce particularizează revizuirea față de alte căi extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., este faptul că are menirea de a desființa o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanței, adică neexistente în materialul probator de la dosar. Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de față).

Din analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. în consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. Astfel, în primul rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi", în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului de a fi audiați alți martori, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt discutate în fața instanței de fond.

Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor). Tribunalul a arătat că inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au acordat în cauză - atât la fond, cât și în căile de atac, și a beneficiat de asistență juridică, fiindu-i respectate toate drepturile procesuale. Inculpatul a avut, așadar, posibilitatea de a își propune probe în apărare pe întreaga desfășurare a procesului penal, procedând de altfel în acest sens.

Instanța de fond a procedat la audierea martorilor din lucrări. Inculpatul a solicitat în apărare proba cu acte în circumstanțiere, precum și proba testimonială, cu martorii D.C. și B.V., martori care au și fost audiați la termenul din 02 noiembrie 2011. La același termen de judecată inculpatul a depus acte în circumstanțiere. De asemenea, instanța a reținut că inculpatul a fost audiat de instanță la termenul din 05 octombrie 2011, prilej cu care a recunoscut că l-a lovit pe S.C. „o singură dată cu cuțitul" (procesul-verbal aflat la fila 85 din dosarul de fond). În cauză, a fost administrat un probatoriu suficient, instanțele constatând, pe baza acestuia, că inculpatul se face vinovat de comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap.

la art. 174, 175 lit. i) C. pen. și a infracțiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Revizuentul-condamnat a criticat, prin cererea de revizuire formulată, modalitatea de desfășurare a cercetărilor, susținând că organul de urmărire penală a falsificat probele de la dosar, neluând în considerare susținerile sale cu privire la faptul că șapca de blugi, ce prezenta pete de sânge și care a fost găsită la fața locului îi aparținea, la fel ca și petele de sânge de la locul conflictului. De asemenea, a susținut revizuentul că i-a fost încălcat dreptul de a participa la reconstituire. S-a apreciat că simplele afirmații ale revizuentului că organul de urmărire penală, respectiv organele de cercetare penală ar fi săvârșit abuzuri în cauza a cărei revizuire se cere nu sunt suficiente pentru a atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) și d) C. proc.

pen. Potrivit dispozițiilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. c) și d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. Așadar, eventuala săvârșirea de către organele de urmărire penală a unor infracțiuni în cauza a cărei revizuire se cere, trebuie dovedită, potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. Numai atunci când organele sus-menționate nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile acestea se por constata conform art. 395 alin. (2) C. proc.

pen. de către instanța de revizuire. În consecință, constatând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existenței faptelor sau împrejurărilor noi de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătorești de condamnare, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul M.I. privind revizuirea sentinței penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui. În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentința penală a fost apelată de condamnatul M.I., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Condamnatul a susținut teze distincte, circumscrise, potrivit motivării cererii de revizuire, art. 394 alin. (1) lit. a), c) și d) C. proc.

pen. Pe de o parte s-a susținut că martorii au dat declarații necorespunzătoare adevărului, iar pe de altă parte, organele de cercetare penală au săvârșit abuzuri în strângerea probelor în cauza a cărei revizuire se cere și care, în opinia revizuentului, au condus la o greșită încadrare juridică a faptei. Totodată, a invocat incompatibilitatea procurorului care a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea sa în judecată, atrasă de gradul de rudenie (soț al procurorului care a verificat și confirmat rechizitoriul într-un alt dosar în care are calitatea de parte vătămată). Prin Decizia penală nr. 148 din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul M.I., împotriva sentinței penale nr. 18/C din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1600/89/2013, hotărâre pe care a menținut-o.

În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei, ce va fi avansat inițial din fondurile statului. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar, în esență a reținut că motivele invocate de condamnat în susținerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. S-a reținut că fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, revizuirea nu se poate transforma într-un apel deghizat pentru a repune în discuție statuări jurisdicționale definitive sau aprecieri asupra raționamentului instanței, așa cum tinde revizuentul in cererea sa și nu poate deveni admisibilă decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilirii ordinii juridice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuentul. Apărătorul desemnat din oficiu, reiterând motivele invocate de revizuent în fața instanțelor de fond și de apel a pus concluzii de admitere a recursului. Astfel a solicitat readministrarea probatoriului întrucât acesta se consideră nevinovat pentru comiterea faptei reținută în sarcina sa. A arătat că pedeapsa aplicată este prea mare și că organele de urmărire penală au săvârșit abuzuri în cauza a cărei revizuire se solicită .De asemenea a invocat incompatibilitatea în care s-a aflat procurorul care a întocmit rechizitoriul. Examinând recursul declarat de revizuientul M.I.

Înalta Curte apreciază recursul revizuentului ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprins dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit legii vechi privitoare la recurs. Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță solicitarea revizuentului poate fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), c) și d) C. proc.

pen., deși acesta nu a indicat expres aceste texte de lege. Potrivit disp. art. 394 lit. a-e C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei; b) un martor, un expert sau un expert a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, care nu se pot concilia.

Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare în cazul de față).

În cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi", în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului de a fi audiați alți martori, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt discutate deja în fața instanței de fond. Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor). Simplele afirmații ale revizuentului că organul de urmărire penală, respectiv organele de cercetare penală ar fi săvârșit abuzuri în cauza a cărei revizuire se cere nu sunt suficiente pentru a atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) și d) C. proc.

pen.. Împrejurarea că, în dovedirea susținerilor sale condamnatul a invocat depozițiile unor martori pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate în căile ordinare de atac, nu poate constitui motiv de revizuire conform art. 394 C. proc. pen., deoarece textul articolului în alin. (1) lit. a) cere ca faptele și împrejurările invocate, deci, faptele probatorii să fie noi, și nu mijloacele de probă. Astfel cum în mod corect au reținut instanțele anterioare nu sunt incidente nici cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen.

în condițiile în care, situațiile menționate, ce ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice, trebuiau să fie dovedite prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului și să fie consecința desfășurării unui proces penal distinct, constatarea falsului nefiind posibilă în procedura de revizuire atâta timp cât există o hotărâre a instanței de judecată prin care s-a rezolvat fondul cauzei. În consecință, se constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că motivele invocate de condamnat în susținerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Sub aspectul motivului invocat de condamnat, în sensul incompatibilității procurorului care a întocmit rechizitoriul, împrejurarea relevată nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de incompatibilitate a procurorului prevăzute de dispozițiile art. 49 C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu art. 275 C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2014.