ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 763/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 17/C din data de 01 august 2012 a Tribunalului Vaslui s-au dispus următoarele: „Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 199/11 august 2010 a Tribunalului Vaslui, formulată de condamnatul B.D.D., în prezent deținut în Penitenciarul Vaslui. Obligă condamnatul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat." Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Adresa nr. 99/III/6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 15 iunie 2012 sub nr. 2244/89/2012, a fost înaintată spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat B.D.D.

privind Sentința penală nr. 199 pronunțată la data de 11 mai 2010 de către Tribunalul Vaslui, menținută prin Decizia nr. 175, pronunțată la data de 28 octombrie 2010 de către Curtea de Apel Iași și definitivă prin Decizia penală nr. 677, pronunțată la data de 22 februarie 2011 de către Înalta Curte de Justiție și Casație, precum și referatul întocmit de procuror potrivit art. 399 C. proc. pen. În motivarea cererii sale, revizuentul, în esență, a arătat faptul că are probe noi prin care dorește să-și dovedească nevinovăția, probe ce nu au fost cunoscute de instanță atunci când a soluționat cauza pe fond. În drept, au fost invocate prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Procurorul a înaintat instanței referatul întocmit potrivit art. 399 alin. (5) C. proc.

pen., formulând concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă, întrucât condamnatul dorește prelungirea probatoriului prin administrare de probe noi. Instanța de fond, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire formulată de B.D.D. este inadmisibilă, astfel a dispus respingerea acesteia ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin Sentința penală nr. 199, pronunțată la data de 11 august 2010 de către Tribunalul Vaslui, această instanță a dispus, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., condamnarea inculpaților H.C. B.D.D., la câte o pedeapsă de 14 (paisprezece) ani închisoare.

Pe durata executării pedepselor a interzis inculpaților H.C. și B.D.D. drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. pen. a menținut starea de arest a inculpaților H.C. și B.D.D. și a dedus din pedepsele aplicate acestora, conform art. 88 alin. (1) C. pen., durata arestării preventive de la 18 decembrie 2009 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul H.C. un băț și o secure, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a instanței și înregistrate la poziția nr. 54/2009 din registrul de corpuri delicte. În baza art. 113 C. pen., a obligat inculpatul H.C. la tratament medical până la însănătoșire, măsură ce va fi pusă în executare conform art. 429 C. proc.

pen. A luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații H.C. și B.D.D. la câte 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.200 RON reprezentând onorarii pentru avocați din oficiu asigurați inculpaților la urmărirea penală și judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații H.C. și B.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. S-a reținut că în ziua de 16 decembrie 2009, în domiciliul inculpatului H.C., acesta, împreună cu inculpatul B.D.D., într-o acțiune conjugată, au aplicat victimei B.M.

lovituri active cu obiecte și mijloace contondente, cauzându-i astfel victimei leziuni traumatice severe, care au condus la decesul victimei după câteva ore. Pentru infracțiunile comise, inculpaților li s-a stabilit. câte o pedeapsă la individualizarea cărora, în cadrul general prevăzut de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, datele privind persoana inculpaților, atitudinea acestora în timpul procesului penal. S-a avut în vedere contribuția concretă a fiecărui inculpat la săvârșirea faptei, conduita preponderent nesinceră din cursul procesului, discernământul scăzut al inculpatului H.C., precum și încercările repetate ale inculpatului B.D.D.

de a induce în eroare organele judiciare și a scăpa astfel de răspundere penală. Vinovăția revizuentului B.D. a fost stabilită de către instanța de judecată prin analiza probelor administrate, declarațiile sale fiind interpretate ca parțial sincere, respectiv a procesului-verbal de cercetare la fața locului, și a fotografiilor anexate acestuia, a raportului de expertiză medico-legală (autopsie) nr. 346/N din data de 18 decembrie 2009, ale inculpatului H.C., ale martorilor D.C.A., D.G., P.V., M.C., Ț.A., P.V., a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/198/2010. În drept, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută: a) când au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a săvârșit o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și ne temeinice, motiv pentru care în Codul de procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.

În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale. Astfel cum sunt reglementate motivele de revizuire în Codul de procedură penală și raportând cererea revizuentului B.D.D. la textele de lege indicate, rezultă că cererea de revizuire va fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul susținând faptul că dorește administrarea de probe noi cu ajutorul cărora ar putea dovedi o altă situație de fapt. sa.

În calea de atac a revizuirii nu este posibilă prelungirea probatoriului pentru a dovedi o altă situație de fapt pentru că s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat, de principiul egalității armelor, precum și de principiul securității raporturilor juridice conform cărora nici o persoană nu este îndreptățită să solicite rejudecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitivă și pentru simplu motiv de a obține o nouă judecată pe fond și o nouă hotărâre. În consecință, constatând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., instanța de fond a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.D.D., cu privire la Sentința penală nr. 199, pronunțată la data de 11 august 2010 de către Tribunalul Vaslui În plus, într-o formă voalată, revizuentul a mai invocat același motiv de revizuire și într-o altă cerere de revizuire care a fost soluționată prin Sentința penală nr. 5/7 martie 2012 a Tribunalului Vaslui. Ori, potrivit Deciziei nr. 36/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit. că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora. Reținând culpa procesuală a revizuentului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de fond a dispus obligarea acestuia să plătească suma de 50 RON cu titlu de cheltuielile judiciare către stat. În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului Vaslui fost apelată de către revizuentul B.D.D., care a criticat-o prin memoriile depuse la dosar, invocând, în esență, două aspecte diametral opuse, respectiv că a fost condamnat deși este nevinovat, precum și faptul că instanțele care au dispus condamnarea nu a reținut în favoarea sa disp. art. 320 1 C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 138 din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul B.D.D. împotriva Sentinței penale nr. 17/C din 1 august 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care a menținut-o.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că aspectele invocate nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu a rezultat existența unor motive de nelegalitate și netemeinicie. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea orală a recursului s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, făcându-se referire la faptul că recurentul revizuent a recunoscut fapta și nu i s-au aplicat disp. art. 320 1 C. proc. pen., iar pedeapsa aplicată este prea mare și a solicitat reducerea acesteia. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează: Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, apreciind că o interpretare corectă a acestora ar fi de natură a conduce la reducerea pedepsei aplicate. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, reducerea pedepsei, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. Referitor la aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., invocându-se cazul de revizuire prev. de art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat în mod corect că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât în cauza în care a fost condamnat definitiv revizuentul B.D.D.

nu s-a invocat și nu s-a admis vreo excepție de neconstituționalitate. În limita acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 138 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2013. Procesat de GGC - LM