ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 450/2014

Deliberând asupra

cauzei de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 178 din 7 mai 2012 a

Tribunalului Iași, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă în

principiu, cererea de revizuire formulată de către revizuentul I.C., împotriva

Sentinței penale nr. 33 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, secția penală,

modificată prin Decizia penală nr. 212 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel

Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2092 din 23 mai

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că motivele invocate de către condamnatul I.C.

nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 408

2

C.

proc. pen., și nici vreunui caz prevăzut în mod expres de art. 394 alin. (1),

lit. a) - e) C. proc. pen.

A mai motivat prima

instanță că, deși petentul revizuent I.C. susține incidența disp. art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu a arătat care anume împrejurări de fapt, cu

relevanță în stabilirea faptelor cauzei, nu au fost cunoscute de instanță la

momentul hotărârii de condamnare și cum ar putea acestea determina achitarea

inculpatului, petentul făcând o serie de considerente referitoare la

modalitatea de instrumentare a cauzei și de interpretare a probatoriului.

Or, în sensul

textului de la lit. a), pentru a fi admisibilă în principiu este necesar ca, în

fapt, cererea de revizuire să tindă la dovedirea unor fapte sau împrejurări

noi, necunoscute de instanță, și nu la reinterpretarea probatoriului

administrat în faza de urmărire penală sau de judecată. Reinterpretarea

probatoriului administrat nu satisface exigențele prevederilor art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. în condițiile în care textul se referă la

descoperirea de "fapte sau împrejurări noi", și nu la reinterpretarea

probelor deja administrate.

În același sens, nici

faptul că petentului i s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil prin

modul de instrumentare a dosarului în faza de urmărire penală sau în cea a

cercetării judecătorești nu reprezintă un aspect nou, necunoscut instanțelor de

judecată și care să conducă la achitarea petentului. Însuși revizuentul

precizează în declarația dată că încălcarea drepturilor procesuale a fost

invocată în fața instanțelor de control judiciar; dacă aceste instanțe au

respins întemeiat sau nu încălcările de drepturi invocate de petent nu este

atributul instanței de față să constate, soluțiile fiind dispuse cu titlu

definitiv în cauză, însăși instanța supremă analizând din acest punct de vedere

susținerile revizuentului.

S-a mai arătat că

revizuentul nu a făcut dovezi cu privire la existența vreunei hotărâri de

condamnare pentru fapte de mărturie mincinoasă ori cu privire la caracterul

fals al vreunui înscris, ori că procurorul sau persoana care a făcut acte de

cercetare ar fi comis vreo infracțiune în legătură cu cauza care se judecă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel revizuentul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia penală

nr. 140 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuentul I.C., împotriva Sentinței penale nr. 219 din 13 mai 2013 a

Tribunalului Iași, secția penală.

Revizuentul apelant a

fost obligat să plătească statului suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare, din care 300 RON, onorariu de avocat oficiu, s-a dispus a fi avansat

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut că motivele invocate în cererea

revizuentului nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen. și nici nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 394

lit. a) C. proc. pen., în accepțiunea acestui text de lege, deoarece

revizuentul nu a adus la cunoștința instanței elemente de fapt noi cu caracter

informativ, care să dovedească netemeinicia sentinței de condamnare și care să

nu fi fost avute în vedere de instanțe la pronunțarea hotărârii penale

definitive.

Împotriva acestei

decizii condamnatul revizuent I.C. a declarat, în termen legal, recursul de

față, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii

de revizuire apreciind că în speță sunt incidente prevederile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând recursul

declarat de condamnatul revizuent prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din examinarea

întregului dosar al cauzei, a referatului cuprinzând concluziile procurorului

după efectuarea cercetărilor potrivit art. 399 C. proc. pen., a considerentelor

hotărârilor pronunțate (sentință/decizie), în special a acesteia din urmă, în

raport cu cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că și în această fază procesuală - ca și

în cele precedente- condamnatul revizuent invocă argumente ce țin fie de

stabilirea unei alte stări de fapt, consecutiv "prelungirii"

probatoriului administrat în ciclul procesual ordinar (fond/apel/recurs), ceea

ce după cum judicios s-a reținut în cele două hotărâri (sentință/decizie)

pronunțate în revizuire, nu se poate realiza în temeiul art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.

Reiterarea în recurs

a acelorași argumente, cu aceeași finalitate, fără a se arăta care sunt în

concret, încălcările legii procesual penale imputabile instanței de apel,

încălcări ce ar putea fi subsumate în raport cu gravitatea și consecințele lor

cazului de casare invocat art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., nu poate fi primită din moment ce recursul - reglementat ca a doua

cale de atac ordinară, este un remediu exclusiv pentru nelegalitate, iar nu și

pentru netemeinicia deciziei atacate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

revizuentul condamnat I.C. împotriva Deciziei penale nr. 140 din 5 septembrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de

400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat I.C. împotriva Deciziei

penale nr. 140 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 5 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ