ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 200/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 200/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 7/C din 13 martie 2013 Tribunalul Vaslui a respins ca

inadmisibilă cererea formulată de condamnatul P.M. privind revizuirea sentinței

penale nr. 14 din

25

ianuarie

2012

pronunțată de Tribunalul Vaslui, definitivă prin neapelare.

Pentru a hotăra astfel, instanța de fond

a reținut că prin cererea înregistrată, condamnata P.M. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 14 din 25 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul

nr. 2735/89/2011, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a), lit. b) și lit. c)

C. proc. pen., precizând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, că martorii M.F., B.M., I.P. au făcut

declarații mincinoase și că nu a participat la cercetarea la fața locului, deși

există un asemenea proces-verbal la dosar. A susținut că nu a săvârșit fapta, decesul

soțului datorându-se alcoolului-acesta fiind un factor special.

Cererea a fost adresată procurorului de

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, conform art. 397 C. proc. pen., care,

după efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. a înaintat-o

instanței cu concluzii de respingere ca inadmisibilă, nefiind posibilă reaprecierea

materialului probator în calea extraordinară a revizuirii în condițiile în care

nu există elemente noi care să nu fi fost avute în vedere de instanțele care au

judecat cauza în fond și în căile ordinare de atac.

A fost atașat Dosarul nr. 2735/89/2011

al Tribunalului Vaslui. Admisibilitatea în principiu a cererii a fost examinată

în Camera de Consiliu în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat

prin art. XVIII din Legea nr. 202/2010.

Din actele și lucrările dosarului instanța

a reținut că prin sentința penală nr. 14 din 25 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul

Vaslui în Dosarul nr. 2735/89/2011, inculpata P.M. a fost condamnată la 22 ani închisoare

și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174 cu referite

la art. 175 lit. c) C. pen. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului

de către Curtea de Apel Iași.

În hotărârea de condamnare s-a reținut

că, în ziua de 15 iulie 2011, inculpata i-a aplicat soțului P.A., în vârstă de 61

de ani, multiple lovituri cu un băț și o secure, producându-i leziuni ce au condus

la deces.

Instanța a reținut că potrivit art. 394

alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută: a)

când au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei; b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) când

un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana

care a efectuat acte de cercetare penală a săvârșit o infracțiune în legătură cu

cauza a cărei revizuire se cere și e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Ceea ce particularizează revizuirea față

de alte căi extraordinare de atac este faptul că are menirea de a desființa o hotărâre

definitivă care conține erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare

a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanței, adică

neexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza dispozițiilor art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text

de lege este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea

unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii,

adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă (de achitare

în cazul de față).

Instanța a reținut că revizuenta a solicitat

efectuarea de confruntări și insistă să se reaprecieze materialul probator administrat

în cauză, dar în cadrul revizuirii nu sunt considerate „probe noi” în sensul cerut

de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, dar cu

privire la aceleași aspecte de fapt discutate în fața instanței de fond. Textul

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere,

în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire și

reinterpretare a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele

care au soluționat cauza.

În

ceea ce privește cazurile de revizuire de la lit. b) și lit.

c) ale art. 394 C. proc. pen., instanța a constatat că afirmațiile condamnatei privind

declarațiile mincinoase pe care le-ar fi făcut martorii, precum și cele privind

caracterul nereal al procesului verbal de cercetare la fața locului, nu sunt sprijinite

de hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale procurorului care să stabilească mărturia

mincinoasă, respectiv caracterul fals al procesului-verbal.

Nefiind îndeplinite cerințele legii, cererea

a fost respinsă, conform art. 403 alin. (1) C. proc. pen., ca inadmisibilă în principiu.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul revizuienta a fost obligată

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri

a declarat apel condamnata P.M., care a invocat nelegalitatea și netemeinica ei,

reiterând aspecte prezentate instanței de fond.

Astfel, a invocat faptul că instanța de fond nu a luat în

considerare înscrisurile și raportul de necropsie, conform cărora decesul soțului

ei s-a produs din cauza alcoolului consumat de victimă și. afecțiunilor medicale

preexistente ale acesteia. A reiterat susținerea conform căreia martorii M.F., B.M.,

I.P. au făcut declarații mincinoase în cursul cercetării judecătorești.

Prin decizia penală nr. 122 din 25 iunie

2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins

ca nefondat, apelul declarat de condamnata P.M., împotriva sentinței penale nr.

7/C din 13 martie 2013 a Tribunalului Vaslui.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a apreciat că aspectele reținute de instanța fondului sunt corecte deoarece, analizând

cererea petentei și dispozițiile legale incidente, a constatat că acestea nu sunt

realizate, atât timp cât motivele invocate de acesta nu se încadrează în nici unul

din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Așa cum a arătat și instanța fondului,

cazul de la lit. a) art. 394 C. proc. pen., constituie motiv de revizuire, dacă

pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de

achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru incidența art. 394 lit. a) C.

proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi să facă obiectul probațiunii,

în sensul că pot contribui la soluționarea corectă a cauzei (fapte probatorii),

să privească starea de fapt și nicidecum apărările inculpatei la nivel de susținere.

Premiza acestui caz de revizuire este ca judecata anterioară să se fi bazat pe o

eroare de fapt.

Curtea a reținut că în cadrul revizuirii

nu sunt considerate „probe noi”, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse

în completarea dovezilor administrate, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt

discutate în fața instanței de fond, astfel că este inadmisibil ca pe calea revizuirii

să se obțină o prelungire și reinterpretare a probațiunii pentru fapte deja cunoscute

și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

În

ceea ce privește afirmațiile condamnatei privind declarațiile

mincinoase pe care le-ar fi făcut martorii, precum și cele privind caracterul nereal

al procesului-verbal de cercetare la fața locului, atâta timp cât nu sunt sprijinite

de hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale procurorului care să stabilească mărturia

mincinoasă, respectiv caracterul fals al procesului-verbal, nu atrag incidența cazurilor

de revizuire prevăzute de lit. b) și lit. c) ale art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuientă P.M., solicitând instanței admiterea recursului formulat, casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei instanței de fond în vederea judecării pe fond a cererii

de revizuire, întrucât actele medicale care atestă afecțiunile victimei nu au fost

cunoscute

la momentul condamnării sale, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. cu referire la art. 394

alin. (1) lit. a) din același cod.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor

de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța

de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către recurenta

revizuientă P.M. ca fiind nefondat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. se constată

că recurenta a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei

în scris, la 15 ianuarie 2014, respectând obligațiile impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În

ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii, instanța

de recurs reține următoarele:

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii,

condamnata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, apreciind că înscrisurile,

acte medicale pot conduce la dovedirea nevinovăției sale și pe cale de consecință

la pronunțarea unei soluții de achitare.

Verificând cererea de revizuire, prima

instanță a apreciat că motivele invocate de revizuentă nu reprezintă fapte sau împrejurări

necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul

la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat rezultă

că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această

procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua

probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac

a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de

probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută

de instanță la momentul judecății.

În

prezenta cauză, se constată că recurenta revizuentă urmărește,

de fapt, o prelungire și o reapreciere a probatoriului, făcând referire la împrejurări

ce au fost

supuse analizei instanțelor, acesta făcând

confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire

formulată în baza acestui temei, și mijloacele de probă care servesc la aflarea

adevărului.

Totodată, în acord cu instanța de fond

și apel, se apreciază că nici cazurile de revizuire de la lit. b) și lit. c) ale

art. 394 C. proc. pen. nu sunt incidente atâta timp cât afirmațiile recurenteio

revizuente privind declarațiile mincinoase pe care le-ar fi făcut martorii, precum

și cele privind caracterul nereal al procesului-verbal de cercetare la fața locului,

nu sunt sprijinite de hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale procurorului care

să stabilească mărturia mincinoasă, respectiv caracterul fals al procesului-verbal.

Ca atare, în mod corect a fost respinsă

cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului revizuent nu se încadrează

în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate

nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică

și legală.

Având în vedere că rn cauză nu se identifică

nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuentă

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentă P.M. împotriva deciziei penale nr. 122/2013 din 25 iunie 2013 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta revizuentă la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21

ianuarie 2014.