ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1496/2014

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 22/C din 04 septembrie 2013 a Tribunalul Vaslui, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul B.D. privind revizuirea sentinței penale nr. 113 din 08 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii omor calificat prev. de art. 174 cu referire la art. 175 lit. c) C. pen.

reținându-se, în esență, că la 10 mai 2010, pe fondul consumului de alcool, condamnatul a avut o altercație verbală cu victima B.M., fratele său, după care i-a aplicat o lovitură în cap cu un par, cauzându-i leziuni care au condus la deces. Condamnatul B.D. a formulat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția penală, arătând că există fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de către procurorul ce a instrumentat cauza, dar nici de către instanța de judecată. Revizuentul a arătat că nu el a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat că autorii infracțiunii de omor sunt numiții M.I. și H.C.G., persoane care au fost audiate în cauză în calitate de martori, dând declarații care nu corespund adevărului, săvârșind astfel infracțiunea de mărturie mincinoasă; totodată, revizuentul a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, procurorul a exercitat presiuni asupra sa.

Tribunalul a reținut că în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi” în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului de a fi administrate alte probe, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt discutate în fața instanței de fond. Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe călea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).

Tribunalul a arătat că, inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au acordat în cauză - atât la fond, cât și în căile de atac - și a beneficiat de asistență juridică, fiindu-i respectate toate drepturile procesuale, că acesta a avut posibilitatea de a-și propune probe în apărare pe întreaga desfășurare a procesului penal, procedând, de altfel, în acest sens. S-a reținut că instanța de fond a procedat la audierea martorilor audiați în faza de urmărire penală, respectiv H.C.G., M.I., E.C., B.V., S.C., C.M., B.G., L.G., B.V.N., B.A. constatând imposibilitatea audierii martorei C.C. La solicitarea inculpatului, au fost audiați și martorii propuși de acesta, N.V. și H.M., însă instanța a constat că aceștia nu au putut oferi date referitoare la infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Mai mult decât atât, în fața instanței de apel, la cererea inculpatului, au fost audiați martorii M.M., C.M. și S.C. Pe cale de consecință, în cauză, a reținut instanța de fond, a fost administrat un amplu probatoriu, instanțele constatând pe baza acestuia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 174 cu referire la art. 175 lit. c) C. pen. Revizuientul-condamnat a solicitat, prin cererea de revizuire formulată, reaudierea martorilor H.C.G. și M.I., martori care, în opinia sa, ar fi declarat mincinos. Tribunalul a mai arătat că, pe întreaga desfășurare a procesului penal, inculpatul a contestat în permanență declarațiile date de martori la urmărirea penală, susținând că aceștia nu au spus adevărul.

De altfel, instanța reține că martorii H.C.G. și M.I. și-au schimbat, cu prilejul audierii lor de către judecătorul desemnat să soluționeze fondul cauzei, declarațiile date la urmărirea penală, în încercarea evidentă de a-l dezîncrimina pe inculpat. Oricum, apărările inculpatului și declarațiile martorilor - inclusiv schimbările de poziție ale acestora - au fost analizate de către instanța de fond, dar și de instanțele de control judiciar, concluzionându-se că susținerile lor nu se coroborează cu restul probatoriului administrat.

În același context, s-a observat că, pe întreaga desfășurare a procesului penal, inculpatul a încercat să acrediteze diferite alte cauze pentru decesul fratelui său B.M., susținând ba că acesta ar fi căzut pe o stivă de lemne, ba că ar fi fost agresat de alte persoane sau chiar că moartea i-ar fi fost provocată de o leziune suferită anterior la cap ca urmare a unui incident petrecut în penitenciar, pe când victima executa o pedeapsă privativă de libertate. În realitate, s-a reținut că cererea sa revizuentul nu invocă elemente de fapt noi cu caracter informativ, ci solicită reanalizarea aceleiași situații de fapt care a fost avută în vedere de instanțele care s-au pronunțat anterior.

Pe de altă parte, simplele afirmații ale revizuentului că unii martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere și că organele de cercetare penală au comis infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere nu sunt suficiente pentru a atrage incidența cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul B.D. împotriva sentinței penale nr. 22C din 04 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține. Apelantul condamnat a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., trebuie să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În sensul acestor prevederi, trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar nu mijloacele care probează fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Împrejurarea că B.D. nu a săvârșit infracțiunea de omor calificat pentru care a fost condamnat a constituit obiectul apărării acestuia și a fost relevată încă din cursul urmăririi penale, însă prima instanță și instanțele de control judiciar au apreciat că această împrejurarea nu rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză.

Prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și a hotărârilor de control judiciar. Cu privire la cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen. invocate de revizuent, instanța de apel a reținut că pentru dovedirea acestora este necesară existența unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe a procurorului prin care să se constate că un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză, ori procurorul a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Împotriva acestei decizii, condamnatul revizuient B.D.

a declarat, în termen legal, recursul de față, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 noiembrie 2013, și prin intermediul căruia a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru motivele invocate în cerere. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen.

rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul. Din analiza dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că: - trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări” în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situație, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. În cererea formulată, revizuientul a precizat că solicită revizuirea sentinței penale prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, întrucât nu el este autorul faptei. Din examinarea întregului dosar al cauzei, a referatului cuprinzând concluziile procurorului după efectuarea cercetărilor potrivit art. 399 C. proc.

pen., a considerentelor hotărârilor pronunțate (sentință/decizie) - în special a acesteia din urmă, în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, și în această fază procesuală - ca și în cele precedente - condamnatul revizuientul invocă argumente ce țin de stabilirea unei alte stări de fapt, consecutiv „prelungirii” probatoriului administrat în ciclul procesual ordinar (fond/apel/recurs), ceea ce, după cum judicios s-a reținut în cele două hotărâri (sentință/decizie) pronunțate în revizuire, nu se poate realiza în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2014.