ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1496/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1496/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22/C din

04 septembrie 2013 a Tribunalul Vaslui, secția penală, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul B.D. privind revizuirea

sentinței penale nr. 113 din 08 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului la pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani interzicere a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii omor calificat prev. de art. 174 cu referire la art. 175 lit. c)

C. pen. reținându-se, în esență, că la 10 mai 2010, pe fondul consumului de alcool,

condamnatul a avut o altercație verbală cu victima B.M., fratele său, după care

i-a aplicat o lovitură în cap cu un par, cauzându-i leziuni care au condus la deces.

Condamnatul B.D.

a formulat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului

Vaslui, secția penală, arătând că există fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute

de către procurorul ce a instrumentat cauza, dar nici de către instanța de judecată.

Revizuentul a

arătat că nu el a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat că autorii

infracțiunii de omor sunt numiții M.I. și H.C.G., persoane care au fost audiate

în cauză în calitate de martori, dând declarații care nu corespund adevărului, săvârșind

astfel infracțiunea de mărturie mincinoasă; totodată, revizuentul a mai arătat că,

în cursul urmăririi penale, procurorul a exercitat presiuni asupra sa.

Tribunalul a reținut

că în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe

noi” în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor

administrate, așa cum este și solicitarea revizuentului de a fi administrate alte

probe, dar cu privire la aceleași aspecte de fapt discutate în fața instanței de

fond.

Textul art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul

că este inadmisibil ca pe călea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii

pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza

(fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).

Tribunalul a arătat

că, inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au acordat în

cauză - atât la fond, cât și în căile de atac - și a beneficiat de asistență juridică,

fiindu-i respectate toate drepturile procesuale, că acesta a avut posibilitatea

de a-și propune probe în apărare pe întreaga desfășurare a procesului penal, procedând,

de altfel, în acest sens.

S-a reținut că

instanța de fond a procedat la audierea martorilor audiați în faza de urmărire penală,

respectiv H.C.G., M.I., E.C., B.V., S.C., C.M., B.G., L.G., B.V.N., B.A. constatând

imposibilitatea audierii martorei C.C.

La solicitarea

inculpatului, au fost audiați și martorii propuși de acesta, N.V. și H.M., însă

instanța a constat că aceștia nu au putut oferi date referitoare la infracțiunea

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Mai mult decât

atât, în fața instanței de apel, la cererea inculpatului, au fost audiați martorii

M.M., C.M. și S.C.

Pe cale de consecință,

în cauză, a reținut instanța de fond, a fost administrat un amplu probatoriu, instanțele

constatând pe baza acestuia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii

prev. de art. 174 cu referire la art. 175 lit. c) C. pen.

Revizuientul-condamnat

a solicitat, prin cererea de revizuire formulată, reaudierea martorilor H.C.G. și

M.I., martori care, în opinia sa, ar fi declarat mincinos.

Tribunalul a mai

arătat că, pe întreaga desfășurare a procesului penal, inculpatul a contestat în

permanență declarațiile date de martori la urmărirea penală, susținând că aceștia

nu au spus adevărul. De altfel, instanța reține că martorii H.C.G. și M.I. și-au

schimbat, cu prilejul audierii lor de către judecătorul desemnat să soluționeze

fondul cauzei, declarațiile date la urmărirea penală, în încercarea evidentă de

a-l dezîncrimina pe inculpat.

Oricum, apărările

inculpatului și declarațiile martorilor - inclusiv schimbările de poziție ale acestora

- au fost analizate de către instanța de fond, dar și de instanțele de control judiciar,

concluzionându-se că susținerile lor nu se coroborează cu restul probatoriului administrat.

În același context,

s-a observat că, pe întreaga desfășurare a procesului penal, inculpatul a încercat

să acrediteze diferite alte cauze pentru decesul fratelui său B.M., susținând ba

că acesta ar fi căzut pe o stivă de lemne, ba că ar fi fost agresat de alte persoane

sau chiar că moartea i-ar fi fost provocată de o leziune suferită anterior la cap

ca urmare a unui incident petrecut în penitenciar, pe când victima executa o pedeapsă

privativă de libertate.

În realitate,

s-a reținut că cererea sa revizuentul nu invocă elemente de fapt noi cu caracter

informativ, ci solicită reanalizarea aceleiași situații de fapt care a fost avută

în vedere de instanțele care s-au pronunțat anterior.

Pe de altă parte,

simplele afirmații ale revizuentului că unii martori au săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere și că organele de cercetare

penală au comis infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere nu sunt

suficiente pentru a atrage incidența cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394

alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul B.D.

împotriva sentinței penale nr. 22C din 04 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul

Vaslui, sentință pe care o menține.

Apelantul condamnat

a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în cazul de revizuire prev. de

art. 394 lit. a) C. proc. pen., trebuie să se fi descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În sensul acestor

prevederi, trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili

existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar

nu mijloacele care probează fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei.

Împrejurarea că

B.D. nu a săvârșit infracțiunea de omor calificat pentru care a fost condamnat a

constituit obiectul apărării acestuia și a fost relevată încă din cursul urmăririi

penale, însă prima instanță și instanțele de control judiciar au apreciat că această

împrejurarea nu rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză.

Prin calea extraordinară

de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate

noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și

a hotărârilor de control judiciar.

Cu privire la

cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen. invocate

de revizuent, instanța de apel a reținut că pentru dovedirea acestora este necesară

existența unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe a procurorului prin care

să se constate că un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză,

ori procurorul a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Împotriva acestei

decizii, condamnatul revizuient B.D. a declarat, în termen legal, recursul de față,

care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 noiembrie

2013, și prin intermediul căruia a solicitat admiterea în principiu a cererii de

revizuire pentru motivele invocate în cerere.

Examinând recursul

declarat de condamnatul revizuient prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) din același cod.

Rezultă, așadar,

că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile

de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu

unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C.

proc. pen.

Potrivit dispozițiilor

art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare

penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau

mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc

procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la

faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate

de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări

de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Din analiza dispozițiilor

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea

de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că:

- trebuie să fie

vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei;

- faptele sau

împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare

a procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la

înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări” în literatura de specialitate, ca și

în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente

de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de

atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situație, stare, care, în mod autonom

sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii

de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

În cererea formulată,

revizuientul a precizat că solicită revizuirea sentinței penale prin care a fost

condamnat la pedeapsa închisorii, întrucât nu el este autorul faptei.

Din examinarea

întregului dosar al cauzei, a referatului cuprinzând concluziile procurorului după

efectuarea cercetărilor potrivit art. 399 C. proc. pen., a considerentelor hotărârilor

pronunțate (sentință/decizie) - în special a acesteia din urmă, în raport cu cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., Înalta Curte constată că, și în această fază procesuală - ca și în cele

precedente - condamnatul revizuientul invocă argumente ce țin de stabilirea unei

alte stări de fapt, consecutiv „prelungirii” probatoriului administrat în ciclul

procesual ordinar (fond/apel/recurs), ceea ce, după cum judicios s-a reținut în

cele două hotărâri (sentință/decizie) pronunțate în revizuire, nu se poate realiza

în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul

condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 180 din 22 octombrie 2013 a Curții

de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 300

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 180

din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 30 aprilie 2014.