ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1359/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1359/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 112/2013 din 17 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secția

penală,

inculpatul N.C. a

fost condamnat la:

- 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

A fost interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile

art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa de executat

durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 14 august 2012 la

zi și a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului N.C.

A fost respinsă acțiunea civilă intentată

de partea civilă D.C., ca neîntemeiată.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 11.300 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că în seara zilei de 13 august 2012, inculpatul N.C. în jurul orelor 19.00

- 20.00, în timp ce se afla în locuința martorei R.I., cu pumnii și cu un par ce-l

avea asupra sa, l-a lovit în mod repetat pe D.G., care, de asemenea, se afla la

locuința numitei R.I. și urmare a loviturilor aplicate, acesta din urmă a decedat.

Astfel s-a reținut că în ziua de 13

august 2012, în jurul orelor 19.00 - 20.00, victima D.G. a venit la locuința martorei

R.I., unde se afla și inculpatul N.C.; cei doi și victima consumaseră băuturi alcoolice.

Întrucât martora R.I. nu i-a permis accesul în curtea ei, victima D.G. a sărit gardul,

ocazie cu care martora a fugit în casă, în curte rămânând numai inculpatul N.C.

și victima. Între inculpat și victimă a început o altercație fizică, în urma căreia

inculpatul N.C. a lovit victima de mai multe ori până aceasta a rămas căzută la

pământ. În opinia primei instanțe, cele ce preced se probează cu depoziția martorei

R.I. care se coroborează parțial cu depoziția inculpatului N.C.; acesta din urmă

a confirmat prezența sa în curtea locuinței martorei R.I. negând implicația sa în

lovirea victimei. Susținerea acestuia în sensul că victima a fost lovită de martorul

M.I., nu se confirmă câtă vreme toți martorii audiați au arătat că respectivul nu

se afla la locul incidentului martora R.I.; martorul M.I. a declarat că în seara

zilei de 13 septembrie 2012 se afla la locuința sa împreună cu sora și cumnatul

său fapt confirmat de cei doi.

După ce victima a rămas căzută la pământ,

martora R.I. a ieșit din casă și împreună cu inculpatul N.C. au aruncat apă pe acesta

și l-au lăsat întins pe pământ; inculpatul a mers acasă, fapt confirmat indirect

de martorul I.T. care a declarat că în jurul orelor 23.00, în 23 august 2012, inculpatul

a trecut pe lângă poarta sa ocazie cu care i-a dat o țigară și un pahar cu bere.

Inculpatul N.C. a revenit la locuința martorei

R.I., către orele 04.00, ocazie cu care a luat victima ajutat și de martoră, a pus-o

într-o roabă și a transportat-o în afara curții la cca. 15 m de casa martorului

D.N. Transportul victimei cu roaba a fost auzit de martorul I.D.C.

Declarația martorei R.I. se coroborează

pe linia celor ce preced, la care se adaugă consemnările din procesul-verbal de

cercetare la fața locului și depoziția martorului D.N., care a descris locul unde

a fost găsită victima.

De asemenea, din concluziile raportului

de expertiză bio-criminalistică a rezultat că pe hainele ridicate de la inculpatul

N.C., precum și probele: depozit subunghial recoltate de la acesta confirmă contactul

fizic dintre inculpatul N.C. și victimă.

În aceste condiții, instanța a reținut

că inculpatul s-a aflat locul incidentului soldat cu moartea victimei, prin urmare

a avut ocazia să comită fapta imputată de acuzare; existența probelor biologice

analizate bio-criminalistic confirmă contactul fizic cu victima, precum și conduita

acestuia relevată de martora R.I. de revenire la locul incidentului și transportare

a victimei în afara curții martorei, conduc spre concluzia că inculpatul a lovit

victima cauzându-i leziuni traumatice constatate medico-legal.

Inculpatul N.C. a susținut în apărare că

victima a fost lovită de martorii M.I. și R.I., însă depoziția sa pe această linie

nu se coroborează cu materialul probatoriu existent în cauză. Martorului M.I. nu

i s-a probat prezența la locul incidentului, iar față de martora R.I. nu există

dovezi că ar fi lovit victima, ci doar de a ajuta inculpatul N.C. la manipularea

cadavrului cu ocazia transportului în afara curții sale.

În aceste condiții, instanța observând

și concluziile raportului de constatare medico-legală, potrivit căruia moartea victimei

a fost violentă, survenită pe fondul unor leziuni traumatice multiple cauzate prin

lovituri repetate cu corpuri contondente la care se adaugă reținerile privind circumstanțele

și cronologia producerii morții victimei, a conchis că inculpatul N.C. este autorul

faptei imputată de acuzare. În concret, s-a reținut fapta inculpatului N.C. de a

lovi în mod repetat victima, cauzându-i leziuni traumatice, care au determinat decesul

acesteia, întrunește sub aspectiv obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii

de omor prev. de art. 174 C. pen.

În ce privește latură subiectivă, prima

instanța a reținut intenția indirectă a inculpatului, în sensul că acesta a lovit

victima fără să urmărească suprimarea vieții acesteia, însă a acceptat eventualitatea

producerii acestui rezultat în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. Că

este așa, rezultă din faptul că inculpatul după lovirea victimei și rămânerea acesteia

la pământ a socotit să își va reveni, după cum rezultă din declarația martorei R.I.

A acceptat eventualitatea morții victimei

câtă vreme a revenit la locul incidentului și când a constatat că victima decedase

a îndepărtat-o din curtea martorei R.I. Astfel, în opinia primei instanțe, vinovăția

inculpatului apare ca fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.

Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată

inculpatului s-a făcut cu observarea criteriilor generale prev. de art. 72 C.

pen.; gradul de pericol social ridicat a faptei reținută ca infracțiune, dedus din

atingerea adusă dreptului la viață fundamental pentru persoana fizică; persoana

inculpatului N.C. care nu are antecedente penale a avut o atitudine nesinceră în

cursul procesului penal, protejându-și poziția și implicarea în comiterea faptei

prin culpabilizarea altor persoane. Toate acestea au determinat instanța să orienteze

pedeapsa spre maximul special.

Împotriva sentinței penale nr. 112/2013

din 17 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secția penală, inculpatul N.C. a declarat

apel.

În dezvoltarea motivelor de apel, apărătorul

desemnat din oficiu pentru inculpat a susținut că probele administrate în cauză

nu fac dovada vinovăției acestuia dincolo de orice îndoială și că există date privind

participarea la săvârșirea omorului a martorilor M.I. și R.I., astfel că, în opinia

apărării se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), ref.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei,

care, în opinia apărării, este prea aspră, în raport cu circumstanțele reale și

personale.

Prin decizia penală nr. 289/A din 15 noiembrie

2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost admis apelul declarat de inculpat,

a fost desființeată în parte sentința penală nr. 112/2013 din 13 mai 2013 a Tribunalului

Vrancea și, în rejudecare:

A fost redusă de la 18 ani închisoare la

12 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. (1

1

)

ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive

a inculpatului N.C.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive, de la 14 august 2012 la zi.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a fi avansat Baroului Galați din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru decide astfel instanța de control

judiciar a reținut că susținerile inculpatului, în sensul că victima nu a fost ucisă

de el, ci de martorul M.I., ajutat de martora R.I., nu pot fi primite favorabil,

fiind în contradicție cu situația de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate

în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, completată în cursul

judecății în apel.

S-a arătat că niciuna dintre probele administrate

în cauză nu confirmă că martorul M.I. s-ar fi aflat la locul săvârșirii faptei.

Singurele persoane care în mod indiscutabil s-au aflat în curtea locuinței martorei

R.I. în după amiaza zilei de 13 august 2012, în intervalul de timp în care victima

a fost ucisă, sunt martora mai sus menționată și inculpatul N.C.

Prezența inculpatului în curtea martorei

era una obișnuită - inculpatul fiind acela care o ajuta pe martoră la efectuarea

unor treburi în gospodărie, fiind plătit pentru muncile prestate.

Martora R.I. avea, în același timp, o relație

de prietenie cu victima D.G., care o vizita în mod frecvent și care, atunci când

se afla în stare de ebrietate, provoca scandal și devenea violent, atât față de

martoră, cât și față de inculpatul N.C. sau de alți bărbați care întâmplător se

aflau la locuința martorei.

Faptul că în perioada anterioară uciderii

victimei au existat mai multe scandaluri la locuința martorei R.I., în care au fost

implicați martora, inculpatul N.C. și victima D.G. este confirmat prin adresa din

01 octombrie 2013 a Postului de Poliție Milcovul, precum și prin declarația martorului

D.N., vecin cu martora.

Din declarațiile acestui martor rezultă

că, într-o zi, în perioada anterioară săvârșirii infracțiunii, l-a văzut pe inculpatul

N.C. pe stradă, cu o sapă în mână, alergând după viitoarea victimă, D.G., în timp

ce martora R.I. îl îndemna pe inculpat să o lovească pe victimă cu sapa.

Deteriorarea relațiilor dintre victimă

și martora R.I. a făcut ca aceasta din urmă să nu-i mai permită victimei să intre

în curtea sa.

Acesta este contextul în care s-au petrecut

faptele din ziua de 13 august 2012 - soldate cu uciderea victimei.

S-a arătat că din probele administrate

în cauză rezultă că, în ziua mai sus menționată, victima i-a făcut mai întâi o vizită

scurtă martorei, în jurul orelor 18.00, (moment în care la locuința martorei se

afla și inculpatul N.C.), aducându-i flori, fructe și pâine, după care a plecat

la un bar din apropiere.

Pentru a preîntâmpina revenirea victimei,

martora R.I. a încuiat poarta cu un lacăt - aspect susținut atât de martoră, cât

și de inculpat. Cu toate acestea, în jurul orelor 20.00, victima, aflată în stare

avansată de ebrietate (din raportul de constatare medico-legal rezultă că la momentul

decesului a avut o alcoolemie de 3,00 g‰), a pătruns în curtea locuinței martorei,

sărind gardul.

În aceste condiții, pe fondul stării conflictuale

anterioare, probabil la îndemnul martorei R.I., inculpatul N.C. (aflat și el sub

influența băuturilor alcoolice, consumate la locuința martorei) i-a aplicat victimei

mai multe lovituri cu un par și cu o secure, în special în zona picioarelor, cauzându-i

leziuni grave, care i-au provocat decesul.

Existența contactului fizic dintre inculpatul

N.C. și victimă este confirmată de concluziile raportului de expertiză bio-criminalistică

(ADN), care atestă că pe hainele purtate de inculpat în seara respectivă și în depozitele

subunghiale recoltate de la acesta au fost identificate urme biologice aparținând

victimei.

Mai multe dintre aspecte cuprinse în declarațiile

inculpatului, prin care încearcă să acrediteze ideea că este nevinovat, sunt nereale,

fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Un prim aspect este acela privind participarea

martorului M.I. la uciderea victimei, martor care, așa cum s-a arătat mai sus, nu

a fost prezent la locul faptei și nu a fost în niciun fel implicat în săvârșirea

acesteia.

Un alt aspect se referă la momentul în

care inculpatul a părăsit locuința martorei R.I. în seara respectivă. Susținerile

inculpatului, în sensul că a plecat acasă pe la orele 20.00 sunt infirmate de declarațiile

martorului I.T., martor care s-a întâlnit cu inculpatul pe la orele 23.00, când

acesta se îndrepta spre casă, venind de la locuința lui R.I.

În același sens, sunt și declarațiile martorilor

N.G. și N.L.T. - martori care locuiau împreună cu inculpatul (fiind frații acestuia)

și care au relatat că în seara zilei de 13 august 2012 inculpatul a venit acasă

pe la orele 22.30 - 23.00, în stare de ebrietate. Martorii au mai relatat că, după

ce s-a culcat, au auzit mai multe apeluri telefonice la care inculpatul nu a răspuns

și au văzut că acesta are un telefon marca N., fapt care i-a surprins, deoarece

știau că fratele lor nu are telefon mobil.

Coroborând acest aspect din declarațiile

martorilor N.G. și N.L.T., cu susținerile martorului D.C. - fiul victimei, care

a arătat că în noaptea de 13/14 august 2012 l-a sunat de mai multe ori pe tatăl

său, care deținea un telefon marca N., dar apelurile i-au fost respinse, se poate

deduce că în noaptea respectivă telefonul mobil al victimei s-a aflat la inculpat.

Martorii N.G. și N.L.T. au mai relatat

că a doua zi inculpatul a plecat de acasă foarte devreme, mai înainte ca ei să se

trezească, aspect care confirmă declarațiile martorei R.I., în sensul că în dimineața

zilei de 14 august 2012, în jurul orelor 04.00, inculpatul a venit la locuința sa

și că au urcat împreună victima într-o roabă, cu care inculpatul a transportat victima

până în drum.

Momentul în care inculpatul a transportat

victima și a abandonat-o într-un șanț a fost surprins de martorul I.D.C., care dormea

într-o casă apropiată și care, fiind trezit de zgomotul produs, I-a văzut pe inculpat

în timp ce trecea cu roaba pe drum. Deși martorul, care era dintr-o altă localitate

nu-l cunoștea pe inculpat, i-a reținut trăsăturile fizice, iar ulterior l-a recunoscut

din grup.

Prin urmare, sunt nereale susținerile inculpatului

N.C., care nu a recunoscut că în dimineața zilei de 14 august 2012 s-a dus acasă

la martora R.I. și că a transportat victima cu roaba până în drum, abandonând-o

într-un șanț.

Concluzionând, Curtea a reținut că este

pe deplin dovedită vinovăția inculpatului cu privire la uciderea victimei D.G.,

în împrejurările mai sus arătate, faptă care întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Chiar dacă din probe rezultă o anumită

implicare a martorei R.I., cel puțin în activitățile ulterioare uciderii victimei

(martora l-a ajutat pe inculpat să o pună pe victimă în roabă, pentru a fi transportată,

și a ajutat la îndepărtarea urmelor infracțiunii - fapte insuficient lămurite de

urmărirea penală, care ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii

de favorizare a infractorului) acest aspect nu este de natură să înlăture răspunderea

penală a inculpatului pentru propriile fapte.

Curtea a reținut însă că hotărârea apelată

este netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

N.C., pe care prima instanță a stabilit-o în apropierea limitei maxime speciale

prevăzută de lege.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că

la individualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi ignorată existența unei stări

conflictuale anterioare, întreținută în special de victimă, care atunci când era

în stare de ebrietate provoca scandal și era deosebit de violentă atât față de inculpat,

cât și față de martora R.I. Și în seara de 13 august 2012 victima a venit la locuința

martorei aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, iar modul în care a pătruns

în curtea martorei R.I., sărind gardul, a fost de natură să provoace martorei și

inculpatului o anumită stare de tulburare, stare care, chiar dacă, în împrejurările

date (reținându-se că victima a avut o relație de prietenie cu martora și venea

frecvent la locuința acesteia) nu justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen., trebuie avută în vedere la individualizarea pedepsei,

în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Totodată, la individualizarea pedepsei

trebuie avut în vedere că inculpatul, care are un grad redus de instruire, și-a

câștigat existența lucrând pentru martora R.I., persoană față de care se simțea

atașat și pe care s-a simțit dator să o apere față de acțiunile violente ale victimei.

Având în vedere împrejurările în care a

fost săvârșită fapta, precum și celelalte circumstanțe reale și personale, Curtea

a considerat că pedeapsa aplicată de prima instanță este mult prea aspră și că scopul

și funcțiile sancțiunii penale, prevăzute de art. 52 C. pen., pot fi atinse prin

aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, inculpatul N.C.

a formulat, în termen legal, recursul de față, solicitând, casarea ambelor hotărâri

și, în rejudecare, în principal, achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc.

pen., iar în subsidiar, prin acordarea de circumstanțe atenuate judiciare și reținerea

circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., o reindividualizare

a pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia - invocând ca temei de drept

cazul casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul

N.C. în raport cu cazul de casare invocat art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, la 11 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, lege prin care s-a operat o limitare semnificativă a devoluției recursului

- reglementat ca a doua cale de atac ordinară - în sensul că unele cazuri de casare

au fost abrogate, iar altele au fost substanțial modificate sau au fost incluse

în aria de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

al art.

385

9

alin. (1) (în radactarea dată prin sus-menționata lege) C.

proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față,

toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului

judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept

(de legalitate).

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) din

același cod.

Rezultă așadar că, în cazul recursului

declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, nu pot fi analizate decât motivele

care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., în redactarea dată prin Legea nr.

2/2013.

Ipoteza în care s-ar fi comis o gravă eroare

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare,

constituia - înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 - cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în

prezent abrogat; acest caz de casare

(art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.) era unul dintre cele care

permiteau, în mod excepțional, examinarea situației de fapt de către instanța de

recurs. Această verificare nu mai este permisă de legea în vigoare, cât timp

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea dată prin sus-menționata

lege) reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor

recurate. Astfel, criticile recurentului inculpat privind greșita condamnare și

cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) din noul C. proc. pen. exceda cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., întrucât se

referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea

pedepsei, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare și reținerea în favoarea

sa a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința

reducerii cuantumului acesteia sub minimul special, potrivit art. 76 alin. (2)

C. pen., nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport

cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași

scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs

numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al aceluiași art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci

când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se,

așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, încât netemeinicia deciziei atacate

- sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în

recurs.

În

fine, examinând din oficiu, recursul de față și în raport

cu prevederile art. 5 alin. (1) C. pen. (2014), privind aplicarea legii penale mai

favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că sus-arătatele

prevederi legale nu sunt incidente, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea

de omor reținută în sarcina inculpatului, fiind potrivit art. 174 alin. (1) C.

pen. (1969), respectiv art. 188 alin. (1) C. pen. (2014), aceeași (10 - 20 ani închisoare

și interzicerea unor drepturi).

Pentru considerentele expuse , recursul

declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 289/A din 15 noiembrie

2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, va fi respins,

ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În

baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 RON, din care suma de

300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive de la 14 august 2012 la 16 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică,

azi 16 aprilie 2014.