ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1359/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 112/2013 din 17 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secția penală, inculpatul N.C. a fost condamnat la: - 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. A fost dedusă din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 14 august 2012 la zi și a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului N.C.

A fost respinsă acțiunea civilă intentată de partea civilă D.C., ca neîntemeiată. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.300 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în seara zilei de 13 august 2012, inculpatul N.C. în jurul orelor 19.00 - 20.00, în timp ce se afla în locuința martorei R.I., cu pumnii și cu un par ce-l avea asupra sa, l-a lovit în mod repetat pe D.G., care, de asemenea, se afla la locuința numitei R.I. și urmare a loviturilor aplicate, acesta din urmă a decedat. Astfel s-a reținut că în ziua de 13 august 2012, în jurul orelor 19.00 - 20.00, victima D.G. a venit la locuința martorei R.I., unde se afla și inculpatul N.C.; cei doi și victima consumaseră băuturi alcoolice.

Întrucât martora R.I. nu i-a permis accesul în curtea ei, victima D.G. a sărit gardul, ocazie cu care martora a fugit în casă, în curte rămânând numai inculpatul N.C. și victima. Între inculpat și victimă a început o altercație fizică, în urma căreia inculpatul N.C. a lovit victima de mai multe ori până aceasta a rămas căzută la pământ. În opinia primei instanțe, cele ce preced se probează cu depoziția martorei R.I. care se coroborează parțial cu depoziția inculpatului N.C.; acesta din urmă a confirmat prezența sa în curtea locuinței martorei R.I. negând implicația sa în lovirea victimei. Susținerea acestuia în sensul că victima a fost lovită de martorul M.I., nu se confirmă câtă vreme toți martorii audiați au arătat că respectivul nu se afla la locul incidentului martora R.I.; martorul M.I.

a declarat că în seara zilei de 13 septembrie 2012 se afla la locuința sa împreună cu sora și cumnatul său fapt confirmat de cei doi. După ce victima a rămas căzută la pământ, martora R.I. a ieșit din casă și împreună cu inculpatul N.C. au aruncat apă pe acesta și l-au lăsat întins pe pământ; inculpatul a mers acasă, fapt confirmat indirect de martorul I.T. care a declarat că în jurul orelor 23.00, în 23 august 2012, inculpatul a trecut pe lângă poarta sa ocazie cu care i-a dat o țigară și un pahar cu bere. Inculpatul N.C. a revenit la locuința martorei R.I., către orele 04.00, ocazie cu care a luat victima ajutat și de martoră, a pus-o într-o roabă și a transportat-o în afara curții la cca.

15 m de casa martorului D.N. Transportul victimei cu roaba a fost auzit de martorul I.D.C. Declarația martorei R.I. se coroborează pe linia celor ce preced, la care se adaugă consemnările din procesul-verbal de cercetare la fața locului și depoziția martorului D.N., care a descris locul unde a fost găsită victima. De asemenea, din concluziile raportului de expertiză bio-criminalistică a rezultat că pe hainele ridicate de la inculpatul N.C., precum și probele: depozit subunghial recoltate de la acesta confirmă contactul fizic dintre inculpatul N.C. și victimă. În aceste condiții, instanța a reținut că inculpatul s-a aflat locul incidentului soldat cu moartea victimei, prin urmare a avut ocazia să comită fapta imputată de acuzare; existența probelor biologice analizate bio-criminalistic confirmă contactul fizic cu victima, precum și conduita acestuia relevată de martora R.I.

de revenire la locul incidentului și transportare a victimei în afara curții martorei, conduc spre concluzia că inculpatul a lovit victima cauzându-i leziuni traumatice constatate medico-legal. Inculpatul N.C. a susținut în apărare că victima a fost lovită de martorii M.I. și R.I., însă depoziția sa pe această linie nu se coroborează cu materialul probatoriu existent în cauză. Martorului M.I. nu i s-a probat prezența la locul incidentului, iar față de martora R.I. nu există dovezi că ar fi lovit victima, ci doar de a ajuta inculpatul N.C. la manipularea cadavrului cu ocazia transportului în afara curții sale.

În aceste condiții, instanța observând și concluziile raportului de constatare medico-legală, potrivit căruia moartea victimei a fost violentă, survenită pe fondul unor leziuni traumatice multiple cauzate prin lovituri repetate cu corpuri contondente la care se adaugă reținerile privind circumstanțele și cronologia producerii morții victimei, a conchis că inculpatul N.C. este autorul faptei imputată de acuzare. În concret, s-a reținut fapta inculpatului N.C. de a lovi în mod repetat victima, cauzându-i leziuni traumatice, care au determinat decesul acesteia, întrunește sub aspectiv obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. În ce privește latură subiectivă, prima instanța a reținut intenția indirectă a inculpatului, în sensul că acesta a lovit victima fără să urmărească suprimarea vieții acesteia, însă a acceptat eventualitatea producerii acestui rezultat în sensul art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

Că este așa, rezultă din faptul că inculpatul după lovirea victimei și rămânerea acesteia la pământ a socotit să își va reveni, după cum rezultă din declarația martorei R.I. A acceptat eventualitatea morții victimei câtă vreme a revenit la locul incidentului și când a constatat că victima decedase a îndepărtat-o din curtea martorei R.I. Astfel, în opinia primei instanțe, vinovăția inculpatului apare ca fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză. Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-a făcut cu observarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen.; gradul de pericol social ridicat a faptei reținută ca infracțiune, dedus din atingerea adusă dreptului la viață fundamental pentru persoana fizică; persoana inculpatului N.C.

care nu are antecedente penale a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal, protejându-și poziția și implicarea în comiterea faptei prin culpabilizarea altor persoane. Toate acestea au determinat instanța să orienteze pedeapsa spre maximul special. Împotriva sentinței penale nr. 112/2013 din 17 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, secția penală, inculpatul N.C. a declarat apel. În dezvoltarea motivelor de apel, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a susținut că probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăției acestuia dincolo de orice îndoială și că există date privind participarea la săvârșirea omorului a martorilor M.I. și R.I., astfel că, în opinia apărării se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), ref.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei, care, în opinia apărării, este prea aspră, în raport cu circumstanțele reale și personale. Prin decizia penală nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desființeată în parte sentința penală nr. 112/2013 din 13 mai 2013 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare: A fost redusă de la 18 ani închisoare la 12 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. (1 1 ) ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului N.C. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 14 august 2012 la zi. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a fi avansat Baroului Galați din fondurile Ministerului Justiției. Pentru decide astfel instanța de control judiciar a reținut că susținerile inculpatului, în sensul că victima nu a fost ucisă de el, ci de martorul M.I., ajutat de martora R.I., nu pot fi primite favorabil, fiind în contradicție cu situația de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, completată în cursul judecății în apel.

S-a arătat că niciuna dintre probele administrate în cauză nu confirmă că martorul M.I. s-ar fi aflat la locul săvârșirii faptei. Singurele persoane care în mod indiscutabil s-au aflat în curtea locuinței martorei R.I. în după amiaza zilei de 13 august 2012, în intervalul de timp în care victima a fost ucisă, sunt martora mai sus menționată și inculpatul N.C. Prezența inculpatului în curtea martorei era una obișnuită - inculpatul fiind acela care o ajuta pe martoră la efectuarea unor treburi în gospodărie, fiind plătit pentru muncile prestate. Martora R.I. avea, în același timp, o relație de prietenie cu victima D.G., care o vizita în mod frecvent și care, atunci când se afla în stare de ebrietate, provoca scandal și devenea violent, atât față de martoră, cât și față de inculpatul N.C.

sau de alți bărbați care întâmplător se aflau la locuința martorei. Faptul că în perioada anterioară uciderii victimei au existat mai multe scandaluri la locuința martorei R.I., în care au fost implicați martora, inculpatul N.C. și victima D.G. este confirmat prin adresa din 01 octombrie 2013 a Postului de Poliție Milcovul, precum și prin declarația martorului D.N., vecin cu martora. Din declarațiile acestui martor rezultă că, într-o zi, în perioada anterioară săvârșirii infracțiunii, l-a văzut pe inculpatul N.C. pe stradă, cu o sapă în mână, alergând după viitoarea victimă, D.G., în timp ce martora R.I. îl îndemna pe inculpat să o lovească pe victimă cu sapa. Deteriorarea relațiilor dintre victimă și martora R.I.

a făcut ca aceasta din urmă să nu-i mai permită victimei să intre în curtea sa. Acesta este contextul în care s-au petrecut faptele din ziua de 13 august 2012 - soldate cu uciderea victimei. S-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua mai sus menționată, victima i-a făcut mai întâi o vizită scurtă martorei, în jurul orelor 18.00, (moment în care la locuința martorei se afla și inculpatul N.C.), aducându-i flori, fructe și pâine, după care a plecat la un bar din apropiere. Pentru a preîntâmpina revenirea victimei, martora R.I. a încuiat poarta cu un lacăt - aspect susținut atât de martoră, cât și de inculpat. Cu toate acestea, în jurul orelor 20.00, victima, aflată în stare avansată de ebrietate (din raportul de constatare medico-legal rezultă că la momentul decesului a avut o alcoolemie de 3,00 g‰), a pătruns în curtea locuinței martorei, sărind gardul.

În aceste condiții, pe fondul stării conflictuale anterioare, probabil la îndemnul martorei R.I., inculpatul N.C. (aflat și el sub influența băuturilor alcoolice, consumate la locuința martorei) i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un par și cu o secure, în special în zona picioarelor, cauzându-i leziuni grave, care i-au provocat decesul. Existența contactului fizic dintre inculpatul N.C. și victimă este confirmată de concluziile raportului de expertiză bio-criminalistică (ADN), care atestă că pe hainele purtate de inculpat în seara respectivă și în depozitele subunghiale recoltate de la acesta au fost identificate urme biologice aparținând victimei. Mai multe dintre aspecte cuprinse în declarațiile inculpatului, prin care încearcă să acrediteze ideea că este nevinovat, sunt nereale, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Un prim aspect este acela privind participarea martorului M.I. la uciderea victimei, martor care, așa cum s-a arătat mai sus, nu a fost prezent la locul faptei și nu a fost în niciun fel implicat în săvârșirea acesteia. Un alt aspect se referă la momentul în care inculpatul a părăsit locuința martorei R.I. în seara respectivă. Susținerile inculpatului, în sensul că a plecat acasă pe la orele 20.00 sunt infirmate de declarațiile martorului I.T., martor care s-a întâlnit cu inculpatul pe la orele 23.00, când acesta se îndrepta spre casă, venind de la locuința lui R.I. În același sens, sunt și declarațiile martorilor N.G. și N.L.T. - martori care locuiau împreună cu inculpatul (fiind frații acestuia) și care au relatat că în seara zilei de 13 august 2012 inculpatul a venit acasă pe la orele 22.30 - 23.00, în stare de ebrietate.

Martorii au mai relatat că, după ce s-a culcat, au auzit mai multe apeluri telefonice la care inculpatul nu a răspuns și au văzut că acesta are un telefon marca N., fapt care i-a surprins, deoarece știau că fratele lor nu are telefon mobil. Coroborând acest aspect din declarațiile martorilor N.G. și N.L.T., cu susținerile martorului D.C. - fiul victimei, care a arătat că în noaptea de 13/14 august 2012 l-a sunat de mai multe ori pe tatăl său, care deținea un telefon marca N., dar apelurile i-au fost respinse, se poate deduce că în noaptea respectivă telefonul mobil al victimei s-a aflat la inculpat. Martorii N.G. și N.L.T.

au mai relatat că a doua zi inculpatul a plecat de acasă foarte devreme, mai înainte ca ei să se trezească, aspect care confirmă declarațiile martorei R.I., în sensul că în dimineața zilei de 14 august 2012, în jurul orelor 04.00, inculpatul a venit la locuința sa și că au urcat împreună victima într-o roabă, cu care inculpatul a transportat victima până în drum. Momentul în care inculpatul a transportat victima și a abandonat-o într-un șanț a fost surprins de martorul I.D.C., care dormea într-o casă apropiată și care, fiind trezit de zgomotul produs, I-a văzut pe inculpat în timp ce trecea cu roaba pe drum. Deși martorul, care era dintr-o altă localitate nu-l cunoștea pe inculpat, i-a reținut trăsăturile fizice, iar ulterior l-a recunoscut din grup.

Prin urmare, sunt nereale susținerile inculpatului N.C., care nu a recunoscut că în dimineața zilei de 14 august 2012 s-a dus acasă la martora R.I. și că a transportat victima cu roaba până în drum, abandonând-o într-un șanț. Concluzionând, Curtea a reținut că este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului cu privire la uciderea victimei D.G., în împrejurările mai sus arătate, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Chiar dacă din probe rezultă o anumită implicare a martorei R.I., cel puțin în activitățile ulterioare uciderii victimei (martora l-a ajutat pe inculpat să o pună pe victimă în roabă, pentru a fi transportată, și a ajutat la îndepărtarea urmelor infracțiunii - fapte insuficient lămurite de urmărirea penală, care ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului) acest aspect nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului pentru propriile fapte. Curtea a reținut însă că hotărârea apelată este netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului N.C., pe care prima instanță a stabilit-o în apropierea limitei maxime speciale prevăzută de lege.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că la individualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi ignorată existența unei stări conflictuale anterioare, întreținută în special de victimă, care atunci când era în stare de ebrietate provoca scandal și era deosebit de violentă atât față de inculpat, cât și față de martora R.I. Și în seara de 13 august 2012 victima a venit la locuința martorei aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, iar modul în care a pătruns în curtea martorei R.I., sărind gardul, a fost de natură să provoace martorei și inculpatului o anumită stare de tulburare, stare care, chiar dacă, în împrejurările date (reținându-se că victima a avut o relație de prietenie cu martora și venea frecvent la locuința acesteia) nu justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., trebuie avută în vedere la individualizarea pedepsei, în contextul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Totodată, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere că inculpatul, care are un grad redus de instruire, și-a câștigat existența lucrând pentru martora R.I., persoană față de care se simțea atașat și pe care s-a simțit dator să o apere față de acțiunile violente ale victimei. Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și celelalte circumstanțe reale și personale, Curtea a considerat că pedeapsa aplicată de prima instanță este mult prea aspră și că scopul și funcțiile sancțiunii penale, prevăzute de art. 52 C. pen., pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare. Împotriva acestei decizii, inculpatul N.C. a formulat, în termen legal, recursul de față, solicitând, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, în principal, achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc.

pen., iar în subsidiar, prin acordarea de circumstanțe atenuate judiciare și reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., o reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia - invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul N.C. în raport cu cazul de casare invocat art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, la 11 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege prin care s-a operat o limitare semnificativă a devoluției recursului - reglementat ca a doua cale de atac ordinară - în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost substanțial modificate sau au fost incluse în aria de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 alin. (1) (în radactarea dată prin sus-menționata lege) C. proc.

pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate). Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) din același cod. Rezultă așadar că, în cazul recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., în redactarea dată prin Legea nr. 2/2013. Ipoteza în care s-ar fi comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, constituia - înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 - cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat; acest caz de casare (art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.) era unul dintre cele care permiteau, în mod excepțional, examinarea situației de fapt de către instanța de recurs. Această verificare nu mai este permisă de legea în vigoare, cât timp art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea dată prin sus-menționata lege) reglementează doar motive de casare ce vizează chestiuni de drept ale hotărârilor recurate.

Astfel, criticile recurentului inculpat privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) din noul C. proc. pen. exceda cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei. Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, prin acordarea de circumstanțe atenuante judiciare și reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului acesteia sub minimul special, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al aceluiași art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs. În fine, examinând din oficiu, recursul de față și în raport cu prevederile art. 5 alin. (1) C. pen. (2014), privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că sus-arătatele prevederi legale nu sunt incidente, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de omor reținută în sarcina inculpatului, fiind potrivit art. 174 alin. (1) C. pen.

(1969), respectiv art. 188 alin. (1) C. pen. (2014), aceeași (10 - 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi). Pentru considerentele expuse , recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 RON, din care suma de 300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 289/A din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 14 august 2012 la 16 aprilie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2014.