ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2466/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 85 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost condamnat inculpatul N.M.V., în baza dispozițiilor art. 183 C. pen. cu art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa principală de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2011 la zi.

S-a luat act că partea vătămată N.E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 600/P/2011 din 6 februarie 2012, a fost trimis în judecată inculpatul N.M.V.,  pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 29 octombrie 2011 a aplicat cu pumnii, picioarele și cu o găleată multiple lovituri tatălui său N.C., provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul acestuia.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că în ziua de 29 octombrie 2011 inculpatul și tatăl său au consumat băuturi alcoolice și după prânz între cei doi s-a declanșat o dispută de reproșurile făcute de N.C. privitor la stivuirea unor lemne de către fiul său.

Conform declarațiilor inculpatului în timp ce se afla în grădină, victima s-a apropiat și a încercat să-l lovească în momentul în care inculpatul s-a îndreptat spre, poartă. În realitate conflictul dintre cei doi a fost generat de împrumutul contractat de inculpat și comunicarea făcută debitorului în dimineața zilei de 20 octombrie 2011 de către unitatea bancară care  l-a somat cu privire la o viitoare executare silită.

Referindu-se la raporturile dintre el și tatăl său, inculpatul a recunoscut că acestea s-au tensionat în ultimii doi ani, cu precădere după incidentul care s-a produs în aceeași gospodărie când victima în prezența soției și a altor martori oculari și-a lovit fiul cu un topor. Văzându-l venind din spate înarmat cu o rangă în mână, inculpatul s-a ferit, și-a dezarmat tatăl și l-a împins după care au căzut împreună.

În succesiunea ostilităților, inculpatul s-a ridicat și a început să aplice lovituri cu pumnii și picioarele tatălui său până când acesta a cedat și i-a spus să-l lase în pace. În timp ce se îndrepta spre ușa de acces a locuinței comune, inculpatul a susținut că a fost surprins de un nou atac al părții vătămate care s-a năpustit cu toată greutatea peste fiul său, cei doi au căzut din nou și când s-a ridicat inculpatul a reluat loviturile cu pumnii și cu picioarele.

Din întâmplare, în ziua respectivă inculpatul a fost încălțat cu o pereche de pantofi destinați lucrului în mediu industrial, având în zona bombeului sub învelișul exterior din piele o inserție dură din metal cu rolul de a proteja piciorul împotriva unor eventuale accidentări, încălțămintea provenind de la fostul său loc de muncă (potrivit acestor caracteristici pantofii au o greutate mai mare decât o încălțăminte obișnuită și imprimă la impact, prin lovire activă o forță mai mare decât cea a unui pantof normal). În momentul confruntării inculpatul a luat dintr-un fișet metalic situat lângă poartă un ghem de sfoară și a legat mâinile tatălui său.

Hotărât să se schimbe de haine ca să plece din domiciliu, inculpatul a încercat să se spele și fiind surprins de o altă încercare de agresare a victimei, a lovit-o pe aceasta în zona capului cu o căldare din plastic conținând apă, care s-a spart.

La reconstituire inculpatul a susținut că tatăl său a fost înarmat cu un cuțit și a continuat să-i aplice lovituri cu piciorul și pumnii fără menționarea modului în care s-a realizat dezarmarea. Fără să întâmpine o altă ripostă, inculpatul a legat victima la mâini și la picioare. După o vreme victima a fost susținută de inculpat să se ridice și să se așeze pe una din trepte, după care a fost târâtă în cameră cu ajutorul unei curele de ventilator fixată de inculpat în jurul gâtului tatălui său.

Victima a rămas mai multă vreme așezat într-un pat, într-o stare de rău care a condus la producerea decesului. La ora 21,05 a sosit la fața locului martora N.C., un echipaj al Serviciului de Ambulanță care au constatat decesul.

Conform raportului de necropsie, moartea părții vătămate a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute, survenită în evoluția unui politraumatism cu fracturi costale multiple bilaterale, rupturi pleuro-pulmonare, contuzie cardiacă, hemoragie meninge. La autopsie s-au descoperit echimoze, excoriații și plăgi pe cap, trunchi și membre, fractură cominutivă de oase proprii nazale, fractură transversală de stern, fracturi costale multiple bilaterale, pe mai multe linii, undele cu deplasare și lezare pleurală și pulmonară, cu infiltrate sanguine difuze în jur și dilacerarea spațiului intercostal 6 drept.

Referitor la mecanismul de producere s-a apreciat în concluzii că aceste leziuni traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure și comprimare toracică între două corpuri/planuri dure.

S-a avut în vedere de către procuror materialul probator administrat în faza de urmărire penală constând în proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, constatare deces de Serviciul Ambulanță, concluzii medico legale preliminare și raport de necropsie, raport de expertiză medico legală inculpat, declarațiile inculpatului, raport de expertiză medico legală psihiatrică, declarație parte vătămată N.E., declarațiile martorilor N.N., B.M.R., N.C., procesul-verbal de reconstituire și planșă fotografică, raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică - pantof corp delict.

În condițiile în care inculpatul a declarat, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare așa cum a fost dovedită în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe, cu excepția înscrisului în circumstanțiere pe care l-a administrat la același termen de judecata, față de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța a admis cererea sa de aplicare a procedurii simplificate reglementate de textul de lege sus invocat, procedând la judecarea acțiunii penale conform respectivei proceduri.

A mai reținut instanța de fond că, inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Situația de fapt ce a rezultat din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, probe în baza cărora inculpatul a solicitat să fie judecat conform art. 320

1

C. proc. pen., a fost aceea că în ziua de 29 octombrie 2011 a aplicat cu pumnii, picioarele și cu o găleată multiple lovituri tatălui său N.C., provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul acestuia.

La stabilirea sus-menționatei situații de fapt, în afara declarației inculpatului care a recunoscut fapta ce face obiectul judecății, dar care, potrivit dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., poate constitui probă în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul dovezilor existente în cauza, instanța a avut în vedere și declarațiile părții vătămate N.E., ale martorilor N.N., B.M.R., N.C. dar și procesele-verbale de cercetare la fața locului, de reconstituire, însoțite de planșe foto, înscrisuri întocmite de organele de urmărire penală la datele de 29 octombrie 2011 și respectiv 19 decembrie 2011, dar și probele științifice constând în raportul de constatare tehnico-științifică din 18 ianuarie 2012 întocmit de I.J.P. Dâmbovița, Serviciul Criminalistic, raportul medico-legal de necropsie din 31 octombrie 2011 întocmit de S.M.L. Dâmbovița ce a atestat faptul că decesul victimei a fost violent, între leziunile prezentate și deces existând legătura de cauzalitate, raportul de expertiză medico-legală din 3 noiembrie 2011 privind pe inculpat, conform căruia leziunile prezentate de acesta nu au fost specifice de apărare sau autoflagelare, precum și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 8 noiembrie 2011 care a atestat că inculpatul a săvârșit fapta cu discernământ integru.

În urma evaluării material probator, cu respectarea dispozițiilor art. 62 și 63 C. pen., s-au stabilit împrejurările comiterii faptei așa cum au fost expuse, încadrarea juridică dată acesteia - infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. și vinovăția inculpatului care a recunoscut comiterea infracțiunii ce face obiectul judecării sale, ceea ce a atras condamnarea sa.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a avut în vedere pe de o parte împrejurarea că prin comiterea faptei s-a adus atingere dreptului la viață al persoanei, ca drept absolut, ocrotit atât de legislația internă cât și de art. 2 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar în condițiile în care rezultatul este imputabil făptuitorului sub forma, culpei, ceea ce a imprimat faptei un caracter mai grav fiind și calitatea specială a inculpatului și a victimei - fiu și tată, iar pe de altă parte datele privind persoana inculpatului, care este la primul contact cu legea penală, aspect ce a rezultat din cazierul său judiciar, circumstanțele personale favorabile fiind probate și cu caracterizarea depusă, toate acestea materializându-se în aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mediu, rezultat în urma aplicării reducerii limitelor de pedeapsa prevăzute în norma de incriminare în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., închisoarea în acest cuantum cu executare efectivă răspunzând corespunzător funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate ale pedepsei.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.

Întrucât față de inculpat s-au luat măsura reținerii pe 24 de ore și a arestării preventive începând cu data de 22 noiembrie 2011 în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada curgând de atunci la zi, iar în baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest, în considerarea faptului că temeiurile care au generat privarea sa de libertate justifică în continuare acest lucru.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul N.M.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, într-un prim motiv de apel, care privește greșita individualizare a sancțiunii sub aspectul duratei pedepsei principale, că aceasta este excesivă în raport de conduita procesuală sinceră a apelantului și de celelalte aspecte care îi caracterizează comportamentul, acesta recunoscând comiterea infracțiunii încă de la debutul procesului penal, a conștientizat consecințele faptei sale imediat, și el a fost cel care a anunțat echipajul ambulanței pentru a se deplasa la fața locului, iar anterior a avut o serie de afecțiuni psihice care au condus chiar la o tentativă de suicid.

În consecință, s-a solicitat ca, în raport de aceste date care caracterizează persoana inculpatului, precum și atitudinea sa după săvârșirea infracțiunii (de recunoaștere și regret a faptei) și comportarea sinceră în cursul procesului (cooperantă, de recunoaștere și de înlesnire a accelerării soluționării procesului), să se constate că acestea constituie împrejurări ce pot fi considerate circumstanțe atenuante, conform dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței în latură penală și reindividualizarea sancțiunii principale prin reducerea acesteia sub limita minimă specială, în raport de incidența circumstanțelor atenuante facultative judiciare.

Cel de-al doilea motiv de apel vizează greșita încadrare juridică dată faptei, apelantul susținând că, în mod eronat prima instanță nu a avut în vedere o circumstanță atenuantă legală, aceea a comiterii faptei în condițiile depășirii limitelor legitimei apărări, prevăzută de dispozițiilor art. 73 lit. a) C. pen., deși sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text de lege.

Din acest punct de vedere a arătat apelantul că, instanța de fond a ignorat o serie de elemente importante, mai exact agresiunea declanșată de victimă asupra sa, atât în cadrul incidentului finalizat cu decesul victimei, dar mai ales, în cadrul altor incidente ce se derulau anterior între inculpat și tatăl său.

În raport de acest motiv de apel, s-a susținut că starea conflictuală a fost creată de către victimă care a generat săvârșirea faptei de către inculpat, așa cum s-a reținut în chiar actul de sesizare al instanței, creându-se inculpatului o stare de temere, sub impulsul căreia a ripostat, fiind întrunite așadar, condițiile prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen.

În consecință, s-a solicitat admiterea apelului pentru motivul invocat, reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 76 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 73 din 04 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de către inculpatul N.M.V. și, rejudecând, a fost redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, dar și în raport de poziția de recunoaștere a inculpatului, în mod corect s-a reținut și rezultă, în esență, că în ziua de 29 octombrie 2011 inculpatul apelant N.M.V. a aplicat cu pumnii, picioarele și cu o găleată, multiple lovituri tatălui său N.C., provocându-i leziuni traumatice care au generat decesul acestuia.

În ceea ce privește critica inculpatului, referitoare la faptul că prima instanță în mod greșit nu a reținut în favoarea sa incidența circumstanței atenuante legale, a depășirii limitei legitimei apărări, prev. de art. 73 lit. a) C. pen., Curtea a constatat că, în speță, nu poate fi incidență această circumstanță atenuantă legală, câtă vreme din descrierea situației de fapt prezentată în actul de sesizare (pe care inculpatul nu a contestat-o), rezultă cu claritate că, deși în toate cele trei faze ale desfășurării agresiunii, victima și-a adus aportul încercând de fiecare dată să-l agreseze pe inculpat, cu toate acestea, de fiecare dată, apărarea inculpatului a depășit cu mult necesitățile unei apărări legitime, date fiind mai ales raporturile dintre părți, diferența de vârstă dintre acestea, precum și starea de beție în care se afla victima, ceea ce presupunea alterarea reacțiilor firești, precum și o ripostă scăzută ca intensitate, raportat la cea a inculpatului.

În egală măsură, trebuie avut în vedere faptul că, inculpatul nu s-a limitat la aplicarea unor lovituri cu pumnii și picioarele, chiar în condițiile în care purta încălțăminte prevăzută cu o inserție metalică, destinată lucrului în mediul industrial, care produce leziuni mult mai grave decât o încălțăminte obișnuită, inculpatul aplicând lovituri și cu o găleată din plastic și recurgând, pentru a anihila total victima, la legarea acesteia cu sfoară la mâni și la picioare, precum și ulterior, după ce victima căzuse la pământ, la tragerea acesteia pe scări până în camera sa cu ajutorul unei curele de ventilator.

Toate aceste acțiuni desfășurate de inculpat nu se pot circumscrie condițiilor unei apărări legitime și pe cale de consecință, nefiind îndeplinită condiția primordială, aceea a existenței unei stări de legitimă apărare în care să se fi aflat inculpatul, rezultă că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul neaflându-se în câmpul de aplicare al acestor dispoziții legale, câtă vreme nu se poate pune problema unei proporționalități între agresiunea exercitată de victimă asupra inculpatului și riposta exercitată de inculpat asupra victimei.

În acest sens, este evident că legitima apărare este exclusă, neputându-se vorbi nici măcar despre depășirea limitelor acesteia, atâta timp cât potrivit raportului medico-legal de autopsie victima a suferit multiple echimoze, excoriații și plăgi în zona capului, trunchiului și a membrelor, fracturi multiple: ale oaselor nazale, ale coastelor, sternului, precum și lezarea pulmonului.

În al doilea rând, nu s-a putut face dovada faptului că victima, la rândul său, a încercat să-l lovească pe inculpat cu un cuțit, neexistând temeiuri în a considera că într-adevăr în cadrul celui de-al doilea sau al treilea episod agresional, victima s-ar fi repezit asupra inculpatului cu un cuțit.

Dimpotrivă, victima fusese dezarmată de ranga pe care o avea asupra sa, în prima fază a desfășurării conflictului, iar din raportul de expertiză medico-legală aflat la dosar urmărire penală, deși rezultă că inculpatul a avut o serie de leziuni de violență produse prin lovire cu sau de un corp dur, cu toate acestea s-a concluzionat că aceste leziuni nu i-au pus viața în pericol, nu necesită îngrijiri medicale și nu sunt specifice apărării.

Raportat la toate argumentele prezentate mai sus, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica apelantului-inculpat privitoare la faptul că prima instanță nu a reținut existența unei circumstanței atenuante legale prevăzută de 73 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei Curtea a constatat că prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată către limita maximă specială a textului legal incriminator, în condițiile reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., pedeapsă care apare excesivă în raport de inexistența antecedentelor penale ale autorului faptei, de conduita sa sinceră, dar și de existența unor afecțiuni psihice care, chiar dacă nu au abolit sau diminuat discernământul inculpatului, cu toate acestea au fost constatate, atât prin scrisoarea medicală aflată la dosar urmărire penală, cât și prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la dosar.

Aceste examene de specialitate au constatat că inculpatul, având antecedente patologice psihiatrice, a prezentat diagnosticul "tulburare de personalitate și adaptare, tentativă de suicid prin spânzurare, personalitate modificată organic".

Raportat la aceste circumstanțe personale ale inculpatului, cât și la circumstanțele reale ale comiterii faptei, așa cum au fost descrise mai sus, inclusiv la existența unor încercări de agresiune ale victimei în cadrul conflictului de față, precum și agresiuni fizice anterioare, Curtea a apreciat că aplicarea față de inculpat a unei pedepse de 7 ani închisoare este disproporționată, în condițiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de textul legal incriminator sunt cuprinse între 5 și 15 ani închisoare, iar aceste limite sunt reduse cu o treime urmare a aplicabilității dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea a constatat că raportat la modul și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, la circumstanțele personale ale autorului, precum și pericolul social concret al infracțiunii, scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins prin reducerea acesteia, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse principale de 5 ani închisoare corespunde pe deplin cerințelor unei juste individualizări, acest cuantum fiind îndestulător în vederea realizării eficientă a scopului pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.M.V., solicitând casarea deciziei și, în rejudecare, redozarea pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv în regim neprivativ de libertate.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situației de fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., reținute în sarcina sa.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului N.M.V. au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise - infracțiune contra libertății, vieții și integrității corporale a persoanei, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu o comportare sinceră în proces. Fiind stabilită o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului, cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, iar prin urmare în raport de criteriile enunțate nu se justifică reducerea pedepsei inculpatului ori modificarea modalității de executare din detenție în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale și a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, însă aceste împrejurări favorabile inculpatului au constituit temei pentru aplicarea unei pedepse, reduse cu o treime ca efect al dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului egală cu minimul special al pedepsei închisorii prevăzut de textul incriminator, cu executare în regim de detenție.

Solicitarea inculpatului de a fi judecat în baza acordului de vinovăție, conform procedurii reglementate de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu instituie instanțelor de judecată obligația reducerii cu o treime numai a limitei minimului special prevăzut de legiuitor și aplicarea unei pedepse egale cu acest cuantum, întrucât procesul individualizării pedepsei permite judecătorului, ținând cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., să aplice o pedeapsă cuprinsă între limitele minime și maxime prevăzute de textul de lege, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite, indiferent de câte cauze de bonitate ar beneficia în cadrul aceleiași cauze.

Astfel că, ținând cont de circumstanțele reale ale faptei, conflictul fiind declanșat, în primă fază, de însăși victima care s-a apropiat de inculpat, având o rangă în mână, de faptul că, deși a fost dezarmat în mai multe rânduri de fiul său, acesta a continuat să-l agreseze pe inculpat, de circumstanțele personale ale inculpatului, care, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică aflat la dosarul cauzei, prezintă diagnosticul de "tulburare de personalitate și adaptare, tentativă de suicid prin spânzurare, personalitate modificată organic", Înalta Curte, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, apreciază că în speță s-a făcut o corectă individualizare, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalității acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare invocat în susținerea recursului.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 04 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2011 la 25 iulie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN