ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4373/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul, constată următoarele: 1. Prin Sentința penală nr. 141/P/2010 a Tribunalului Neamț, secția penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., privind pe inculpatul C.E., conform art. 334 C. proc. pen. Inculpatul a fost condamnat conform noii încadrări juridice, cu reținerea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiindu-i interzisă exercitarea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, și potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, de la data de 7 mai 2009 la 22 octombrie 2009 și de la data de 23 iunie 2010 la 28 iulie 2010. În temeiul art. 113 C. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical, până la însănătoșire, iar conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea securii - corp delict, proprietatea inculpatului. S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului. Instanța fondului a reținut că prin Rechizitoriul nr. 279/P/2008 a Parchetului Tribunalului Neamț a fost trimis în judecată inculpatul C.E.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 17 ianuarie 2008, acesta i-a aplicat soției mai multe lovituri cu o secure în zona gambelor, provocându-i leziuni ce au condus la deces. Materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, precum și cel administrat în instanță a relevat că inculpatul obișnuia să-și agreseze soția. O perioadă de aproximativ 8 ani victima a lucrat în Portugalia și Italia, iar în luna decembrie 2007 a revenit la domiciliul din municipiul R., unde locuia împreună cu inculpatul, cele de 3 fiice rezultate din căsătoria lor fiind în prezent majore. Victima era angajată în îngrijirea unei persoane bolnave - O.E., în vârstă de 84 ani - iar în fiecare seară se întorcea în domiciliu.

În data de 27 ianuarie 2008, aceasta a fost prezentă la domiciliul numitei O.E., iar în jurul orei 17 a plecat acasă, revenind însă în jurul orei 21, când i-a relatat martorei O.E. că a fost lovită de inculpat cu o secure peste genunchi și că nu se simte bine. Ulterior starea victimei s-a agravat, fiind chemată ambulanța și anunțată fiica victimei, numita C.M., care locuiește în municipiul l. Ambulanța solicitată nu și-a făcut apariția, iar victima în timp ce vorbea la telefon cu fiica sa, a căzut de pe scaun și a decedat în locuința martorei O.E. Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Roman a rezultat că moartea a fost cauzată de insuficiență cardio-respiratorie prin embolie de arteră pulmonară cu tromb migrat din sistemul venos al gambei, leziunile fiind produse prin lovirea în mod repetat a gambelor cu un corp contondent.

S-a mai reținut de instanța fondului că inculpatul suferă de tulburare de personalitate de tip mixt cu manifestări heteroagresive, ultima expertiză psihică efectuată în cauză fiind în acest sens. Boala sa l-a împiedicat pe inculpat să dea o declarație coerentă cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată. S-a constatat că materialul probator al cauzei demonstrează fără echivoc, că inculpatul a lovit victima cu o secure în zona gambelor, respectiv genunchii, însă s-a apreciat că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen. și se impune aplicarea art. 334 C. proc. pen. în sensul schimbării încadrării juridice, din omor calificat în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

S-a arătat că spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care e caracterizată de împrejurarea că lovirile sunt comise cu intenție, moartea victimei fiind rezultatul culpei inculpatului, infracțiunea de omor se comite, sub aspectul laturii subiective, fie cu intenție directă, fie indirectă, ținând seama de instrumentul folosit, zona vitală și intensitatea loviturii aplicate. Ținând seama de concluziile raportului medico-legal, instanța a concluzionat că inculpatul nu a intenționat să suprime viața victimei, aplicând lovituri cu muchia securii, de o intensitate scăzută. Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere disp. art. 72 C. pen., aspectul că inculpatul nu prezintă însă antecedente penale, suferă de tulburare de personalitate cu manifestări heteroagresive și s-a recomandat, în baza ultimei expertize medico-legale, aplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 113 C. pen.

În considerarea situației personale a inculpatului, instanța fondului a reținut, în favoarea acestuia, circumstanțe atenuante, cu efect de coborâre a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminat, menținând măsura arestării preventive și computând din pedeapsă perioadele executate până acum. De asemenea, în baza recomandărilor raportului de expertiză s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical. 2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul Tribunalului Neamț, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. S-a arătat în motivele de apel formulate că în mod greșit prima instanță a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiune de omor calificat în cea de loviri cauzatoare de moarte, câtă vreme din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că inculpatul a lovit victima în mod repetat, cu o secure, intenționând chiar să o lovească și în cap, însă nereușind datorită faptului că aceasta a fugit.

S-a invocat în acest sens că raportul medico-legal de necropsie atestă multiple leziuni pe părți ale corpului. Sentința a mai fost criticată, în planul legalității, și pentru faptul că instanța a dispus direct, prin hotărâre de condamnare, obligarea inculpatului la tratament medical până la însănătoșire, fără a proceda conform art. 162 alin. (1) C. proc. pen., ce impunea ca această măsură să fie luată inițial în mod preventiv și apoi să fie continuată, urmare a actului unei comisii medicale de specialitate.

Hotărârea a fost apreciată ca netemeinică motivat de faptul că pedeapsa aplicată este insuficientă, raportat la gravitatea faptei săvârșită de inculpat, soldată cu moartea soției sale, reținerea circumstanțelor atenuante nefiind pertinentă, context în care lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu putea conduce, în opinia Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, la atribuirea valorii de circumstanțe atenuante, iar aspectul că acesta prezenta afecțiuni psihice la momentul comiterii faptei nu constituie o circumstanță atenuantă, atâta timp cât discernământul critic era prezent la momentul faptei. A mai fost invocată conduita inculpatului anterior săvârșirii faptei, arătându-se că probele cauzei relevă că inculpatul își bătea în mod repetat soția, a mai fost condamnat în antecedență pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar ulterior faptei s-a sustras urmăririi penale, plecând în străinătate.

Examinând motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a constatat ca fondat motivul vizând greșita reținere a circumstanțelor atenuante și cuantumului pedepsei principale, desființând în parte Sentința penală nr. 141 din 28 iulie 2010 a Tribunalului Neamț și, în urma reținerii cauzei spre rejudecare, a înlăturat art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., majorând pedeapsa de la 2 ani închisoare la 6 ani închisoare. Prin aceeași decizie, nr. 112 din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău a menținut celelalte dispozițiile ale sentinței apelate, starea de arest a inculpatului și a dedus în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 28 iulie 2010 la zi, dispunând ca în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului. Raportându-se la criticile de nelegalitate aduse de Parchetul Tribunalului Neamț sentinței apelate, instanța de apel, în exercitarea controlului jurisdicțional, a considerat că prima instanță a dat faptei săvârșite de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, ținând seama în stabilirea poziției subiective a inculpatului de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, astfel cum practica judiciară a statuat. S-a mai apreciat că dacă inculpatul ar fi intenționat să ucidă victima, fără îndoială i-ar fi aplicat lovituri cu acel corp contondent înțepător în zone vitale - cap, torace, și nu peste picioare.

Astfel, în speță, aplicarea de lovituri peste picioare nu poate sugera decât intenția de a cauza victimei leziuni corporale, iar împrejurarea că în urma agresiunii s-a produs victimei un cheag de sânge - tromb, care ulterior a migrat în sistemul circulator până la artera pulmonară nu putea fi anticipată de către inculpat, a cărui intenție inițială, de a lovi, a fost depășită de moartea victimei.

Referitor la temeinicia hotărârii, Curtea de Apel Bacău a arătat că față de aspectul că fapta inculpatului a avut ca urmare decesul unei persoane, că acesta nu recunoaște săvârșirea ei, că pe parcursul conviețuirii cu victima obișnuia să o agreseze, chiar în contextul în care inculpatul prezintă afecțiuni psihice cu discernământ critic față de faptă, și nu are antecedente penale, pedeapsa de numai 2 ani închisoare aplicată de instanța fondului nu răspunde funcțiilor educativ-preventive, iar coborârea pedepsei sub minimul special, raportat la împrejurările și urmăririle faptei, nu se justifică.

Menținerea detenției preventive a inculpatului a fost motivată de instanța de apel prin existența și persistența unor indicii grave de vinovăție care, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constituie factori pertinenți, ce legitimează privarea de libertate, dar și din perspectiva pericolului de a fugi și a realului pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului o reprezintă pentru societate. 3. Împotriva deciziei penale amintite a formulat recurs inculpatul C.E., solicitând casarea acesteia și constatarea incidenței cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Apărătorul desemnat din oficiu recurentului-inculpat a susținut că instanța de apel a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei, stabilind o pedeapsă într-un cuantum prea mare și a cerut reducerea acesteia.

Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la reținerea situației de fapt, în sensul săvârșirii de către inculpat a agresiunii fizice asupra victimei prin lovire cu un obiect contondent înțepător, în mod repetat, în zona picioarelor. De asemenea, Înalta Curte consideră că în mod just instanța de apel a îmbrățișat punctul de vedere al instanței de fond în schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în aceea de loviri cauzatoare de moarte - art. 183 C. pen., procedând la o atentă analiză a poziției subiective a inculpatului în raport de toate criteriile pe care jurisprudența Ie-a consacrat.

Se apreciază că în cauză s-a dat eficiența cuvenită dispoz. art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului a fost comisă în împrejurări constatate prin actul de trimitere în judecată. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut un examen propriu, în raport și cu criticile formulate de Parchetul Tribunalului Neamț, asupra modului în care prima instanță a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului, constatând de o manieră temeinică și motivată că procesului de evaluare concretă a criteriilor specifice individuale nu i s-a acordat relevanță corectă, iar reținerea circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului - starea psihică precară, lipsa antecedentelor- nu se impunea, în raport de natura, gravitatea și urmările infracționale.

Totodată, instanța de apel a relevat semnificația conținutului circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., concluzionând, pe rațiuni argumentate, că acestea nu-și aveau aplicabilitatea, în ceea ce privește persoana inculpatului, întrucât buna conduită a infractorului nu rezidă doar în lipsa antecedentelor penale, astfel cum prima instanța arăta, iar distinct, gravitatea faptei impunea o pedeapsă mai aspră, în scopul atingerii scopului preventiv și educativ a pedepsei.

Înalta Curte, la rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului față de criticile aduse de recurentul-inculpat deciziei instanței de apel la cazul de casare invocat, consideră că în contextul cauzei nu se justifica aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să fie coborât sub minimul special prevăzut al textului incriminator, deoarece o examinare corespunzătoare a criteriilor obiective reglementate în art. 72 C. pen. obligă organul jurisdicțional la o evaluare de ansamblu a acestora, fără recunoașterea vreunei poziții prioritare a unuia dintre criterii, ceea ce determină concluzia că aspectele invocate de prima instanță, legat de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și de starea sa psihică aparte, nu pot fi preeminente în raport cu gradul extrem de ridicat de pericol social concret al faptei săvârșite, prin urmarea produsă, suprimarea dreptului fundamental la viață.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte nu poate primi critica formulată în recurs de către recurentul inculpat, întrucât în speță pedeapsa principală aplicată de instanța de apel reflectă principiul proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se aplicarea distinctă a circumstanțelor atenuante juridice, prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării regimului sancționator statuat prin art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât nu este incident cazul de casare prev. în art. 385 pct. 14 C. proc. pen. Față de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de recurentul-inculpat C.E. împotriva Deciziei nr. 112 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, va fi respins ca nefondat. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, de la 7 mai 2009 la 22 octombrie 2009 și de la 23 iunie 2010 la 6 decembrie 2010. Sub incidența art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului, care să includă și onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, de la 7 mai 2009 la 22 octombrie 2009 și de la 23 iunie 2010 la 6 decembrie 2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2010.