ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2059/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 22 ianuarie 2010 Tribunalul Harghita în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care au fost trimiși în judecată inculpații V.l. și V.G. din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplic, art. 37 lit. a) pentru inculpatul V.G. În baza art. 183 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.l. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În baza art. 71 alin. (2) și (3) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 21 martie 2009 până la zi. În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.G. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În baza art. 61 alin. (2) C. pen. s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1289/2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. S-a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul de 447 zile închisoare din pedeapsa anterioară, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) și (3) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 21 martie 2009 până la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Gheorgheni, în baza art. 14 C. proc. pen. au fost obligați, în solidar, inculpații să plătească Primăriei Gheorgheni suma de 750 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare a victimei K.C. S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc.

pen. S-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul din data de 13 mai 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților V.G. și V.l. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., față de primul reținându-se aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și art. 61 alin. (2) C. pen. În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că, în seara de 20 martie 2009, în locuința lui V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, județul Harghita, cei doi inculpați i-au aplicat victimei K.C.V., mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele, în abdomen și în spate. Victima a dormit la locuința lui V.l., iar acesta din urmă a constatat decesul în dimineața de 21 martie 2009 în jurul orei 9:00.

În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, cauza morții fiind șocul hemoragie prin ruptură de splină în urma unui traumatism abdominal acut deschis. S-a reținut că, inițial, în cursul urmăririi penale, inculpații nu au recunoscut fapta, arătând că în seara zilei de 20 martie 2009 inculpatul V.G., însoțit de victima K.C.V., au sosit la locuința inculpatului V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, județul Harghita. Nici unul dintre aceștia nu se afla în stare de ebrietate în acel moment, potrivit declarațiilor acelorași inculpați. Ulterior, victima a cumpărat din comună o sticlă de alcool pe care cei trei l-au consumat împreună la locuința lui V.l.. împrejurările arătate de inculpați fiind confirmate în declarația martorei V.L.M., concubina din acel moment a inculpatului V.l., împreună cu care martora are doi copii.

S-a mai reținut că, inculpații au arătat că, la un moment dat, din cauza consumului de alcool, K.C. l-a luat în brațe pe unul din copii inculpatului V.l., în vârstă de numai 1 an și 2 luni,dar l-a scăpat jos, copilul începând să plângă. V.l. l-a lovit atunci cu palma pe K.C., același lucru făcându-l și V.G. din dorința de a-l mustra. Inculpații nu au recunoscut exercitarea altor violențe asupra victimei. În prima declarație dată în fața instanței, V.l. a arătat că l-a lovit pe K.C. cu mâinile și cu picioarele, în prezența lui V.G. Acesta din urmă a confirmat cele declarate de V.l. În cea de-a doua declarație, dată în fața instanței la solicitarea acestuia, inculpatul V.l. a arătat că el singur l-a bătut pe K.C., bătaia continuând și după plecarea lui V.G.

În ambele declarații inculpatul a arătat că V.G. a lovit doar cu o singură palmă victima. Prima instanță a reținut, în fapt, că seara zilei de 20 martie 2009 inculpatul V.G., însoțit de victima K.C.V., au sosit la locuința inculpatului V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, Județul Harghita. Ulterior, victima a cumpărat din comună o sticlă de alcool pe care cei trei l-au consumat împreună la locuința lui V.l. În locuința inculpatului s-a aflat și concubina acestuia, martora V.L.M., iar în aceeași curte locuind și martorele V.A. și V.I. Pe fondul consumului de alcool, K.C. l-a luat în brațe pe unul din copiii inculpatului V.l., în vârstă de numai 1 an și 2 luni, dar l-a scăpat jos, copilul începând să plângă.

Acest eveniment a declanșat reacția inculpatului V.l. care a început să lovească victima cu mâinile și cu picioarele. Din declarația martorei V.L.M. s-a reținut că atât V.l. cât și V.G. au început să lovească victima cu palmele, moment în care martora a părăsit locuința. Martora V.A., care locuiește în aceeași curte a confirmat că în seara respectivă V.L.M. a venit la locuința ei, dar a arătat că nu i-a spus despre vreo bătaie decât a doua zi dimineața. În continuare, V.L.M. a arătat că a stat afară câteva minute după care a revenit și i-a văzut pe cei doi inculpați că loveau, cu mâinile și cu picioarele, victima căzută lângă ușă. Instanța a reținut ca fiind dovedită această împrejurare de fapt.

Inculpatul V.G. a încercat să demonstreze că V.L.M. a dat declarațiile incriminante din dușmănie, inițial aceasta declarând adevărul, respectiv faptul că el nu a lovit victima decât cu palma. Martora nu a recunoscut existența vreunei relații de dușmănie cu V.G. Instanța a găsit improbabilă existența vreunei, porniri revanșarde a martorei față de inculpat, dimpotrivă, inculpatul având motive să o dușmănească pe martoră întrucât a deconspirat încercarea lui de a-i face avansuri. S-a reținut că atât inculpatul V.l. cât și martora V.L.M. au arătat că victima a rămas să doarmă în locuința lor peste noapte, după ce în prealabil, cei trei bărbați au mai consumat alcool. V.G. a plecat din locuință, însă momentul în care acesta a plecat nu putut fi stabilit cu exactitate, V.L.M.

oscilând între a arăta că a plecat înainte sau imediat după ce ceilalți s-au culcat. S-a reținut că în cursul nopții, V.l. s-a trezit și i-a dat apă și o țigară lui K.C., la cererea acestuia din urmă. V.L.M. nu a reținut existența vreunui motiv de îngrijorare cu privire la starea fizică a victimei în timpul nopții respective. Dimineața, înainte de ora 9,00, V.l. a încercat să-l trezească pe K.C. dar acesta murise. S-a reținut din raportul de expertiză medico-legală, că „moartea victimei s-a datorat șocului hemoragie prin ruptură de splină în urma unui traumatism abdominal acut închis". Expertiza a stabilit că leziunile au putut fi produse prin loviri directe, repetate, cu un corp contondent.

S-a reținut că în cauză nu există elemente care să dovedească, neîndoielnic, existența intenției inculpaților de a ucide victima. Lovirea victimei cu mâinile și cu picioarele în zona abdomenului și în spate nu a demonstrat, în mod neechivoc, faptul că inculpații au urmărit suprimarea vieții victimei. S-a considerat că zona abdominală a corpului uman poate fi considerată o zonă vitală, însă s-a avut în vedere și instrumentul cu care făptuitorii au acționat, în cauză aceștia nu au folosit nici un obiect vulnerant, ci au aplicat loviturile cu mâinile și picioarele. Totodată, atitudinea lor amicală înainte și după săvârșirea faptei nu a demonstrat intenția de a ucide. S-a reținut ca mobil al acțiunii lor, a fost gestul neîndemânatic al victimei care a scăpat copilul jos.

Pornind de la această împrejurare certă, s-a considerat rezonabil a crede că inculpații au intenționat să-i aplice o corecție fizică victimei și că nu există probe care să demonstreze intenția de suprimare a vieții. S-a mai considerat că nu s-a putut susține că inculpații au urmărit sau acceptat urmările faptei lor, înainte de a stabili dacă ei au avut reprezentarea mentală a acestor urmări. S-a conchis că inculpații au cooperat de pe o poziție subiectivă comună la săvârșirea faptei, aceștia fiind amândoi animați de mobilul aplicării unei corecții victimei, participația penală îmbrăcând forma coautoratului. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în special persoana lor.

Inculpații au antecedente penale și au avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal. Aceștia au încercat să-l disculpe pe V.G., susținând că doar V.l. se face vinovat de săvârșirea faptei. În acest scop V.l., a dat declarații repetate și contradictorii. în ce-l privește pe V.G., acesta este recidivist, săvârșind fapta în termenul liberării condiționate din executarea unei pedepse anterioare. Ținând seama de această împrejurare privind persoana inculpatului, s-a considerat că pedeapsa aplicată acestuia se impune a fi mai severă decât cea aplicată lui V.l., executarea condamnărilor anterioare și acordarea beneficiului liberării condiționate neatingându-și scopul. S-a mai reținut că acțiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Gheorgheni este întemeiată.

Așa cum a rezultat din factura și ordinul de plată aflate la dosar, primăria a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei în sumă de 750 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, apel inculpații V.l. și V.G. V.l. nu a solicitat, inițial nimic în favoarea sa, arătând doar că nu s-ar face vinovat de comiterea faptei inculpatul V.G. și că, doar el, V.l., ar fi lovit victima. În fața instanței, inculpatul V.l. a solicitat reducerea pedepsei. V.G. a solicitat achitarea sa considerându-se nevinovat. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele investirii instanța de control judiciar a admis apelul inculpatului V.G. pentru următoarele considerente: Starea de fapt, astfel a fost reținută și dovedită fiind corectă.

Din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat, fără îndoială, că atât inculpatul V.G. cât și inculpatul V.l. au lovit-o pe victima K.C.V. provocând-i leziuni, care au condus la moartea acestuia din urmă. Inițial inculpații au afirmat că doar au pălmuit victima, ulterior, doar inculpatul V.l. a recunoscut că a lovit victima încercând să-l disculpe pe coinculpatul V.G. Această strategie de apărare adoptată de inculpații V.G. și V.l. s-a considerat că nu are suport real, întrucât martorii la acel eveniment, îndeosebi concubina inculpatului V.l., au relatat în mod consecvent, că ambii inculpați apelanți l-au lovit pe K.C.V. cu pumnii și picioarele o perioadă de cel puțin 10 minute.

S-a considerat că, la fel ca și prima instanță, această stare de fapt, este reală, în condițiile în care nimeni altcineva nu a mai fost în după amiaza acelei zilei în preajma victimei, iar inculpații au avut o atitudine oscilantă în încercarea lor de a se disculpa inițial împreună, pentru ca apoi, inculpatul V.l. să-și asume întreaga răspundere. Încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpați s-a considerat că este corectă, astfel cum a fost stabilită aceasta, în urma aplicării disp. art. 334 C. proc. pen. Oricum, aceasta nu a fost contestată de acuzat sau vreo altă parte, în atare situație operând principiul neagravării situației în propria cale de atac. În privința sancțiunilor aplicate, instanța de control judiciar a considerat că, pedeapsa aplicată inculpatului V.l.

este corect stabilită, la aplicarea acesteia avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului și urmarea iremediabilă a faptei. Ca atare, s-a considerat că, nu se impune reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat. în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului V.G., s-a considerat că, aceasta nu trebuie să fie diferită de pedeapsa aplicată coinculpatului V.l., deoarece, ambii inculpați au același grad de vinovăție la comiterea faptei, ambii inculpați au încercat să creeze o strategie de apărare, conformă cu interesele lor, respectiv ale unuia dintre ei. De asemenea, ambii inculpați au mai suferit condamnări, dar niciuna dintre acestea pentru infracțiuni cu violență, ci doar pentru furturi.

Ca atare, s-a considerat că, tratamentul sancționator al inculpatului V.G. trebuie să fie același cu al coinculpatului V.l., și în consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de control judiciar a admis apelul inculpatului V.G. a desființat în parte sentința penală nr. 4 din 22 iulie 2010 a Tribunalului Harghita și a dispus reducerea pedepsei aplicate inculpatului V.G. de la 9 ani închisoare la 8 ani închisoare. S-au menținut dispozițiile privind aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen. și s-a contopit această pedeapsă cu restul de pedeapsă de 447 de zile închisoare din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului V.G., prin sentința penală nr. 1289/2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința atacată. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța de control judiciar a respins ca nefondat, pentru motivele arătate, apelul inculpatului V.l. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanța a dispus menținerea inculpaților apelanți în stare de arest preventiv, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați, perioada de arest preventiv scursă în intervalul 22 ianuarie 2010 până la data pronunțarea prezentei. Împotriva deciziei Curții de Apel, în termen legal a declarat recurs inculpatul V.G. Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerea orală a acestuia, de către apărătorul desemnat din oficiu, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. S-a solicitat admiterea recursului și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod, întrucât din probele aflate la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi comis această faptă. Examinând recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază recursul inculpatului nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a materialului probator, rezultă că primele instanțe au reținut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului V.G.

Astfel, din declarația martorei V.L.M. s-a reținut că atât V.l. cât și V.G. au început să lovească victima cu palmele, moment în care martora a părăsit locuința. Martora V.A., care locuiește în aceeași curte a confirmat că în seara respectivă V.L.M. a venit la locuința ei, dar a arătat că nu i-a spus despre vreo bătaie decât a doua zi dimineața. În continuare, V.L.M. a arătat că a stat afară câteva minute, după care a revenit și i-a văzut pe cei doi inculpați că loveau, cu mâinile și cu picioarele, victima care era căzută lângă ușă. Astfel, deși inițial inculpații au afirmat că doar au pălmuit victima, ulterior, doar inculpatul V.l. a recunoscut că a lovit victima încercând să-l disculpe pe coinculpatul V.G.

Această strategie de apărare adoptată de inculpații V.G. și V.l. s-a considerat că nu are suport real, întrucât martorii la acel eveniment, îndeosebi concubina inculpatului V.l., au relatat în mod consecvent, că ambii inculpați l-au lovit pe K.C.V. cu pumnii și picioarele o perioadă de cel puțin 10 minute. Declarația inculpatului V.G. prin care a încercat să demonstreze că V.L.M. a dat declarațiile incriminante din dușmănie, inițial aceasta declarând adevărul, respectiv faptul că el nu a lovit victima decât cu palma nu s-a coroborat alte probe administrate în cauză. Martora nu a recunoscut existența vreunei relații de dușmănie cu V.G., mai mult decât atât s-a apreciat improbabilă existența vreunei porniri revanșarde a martorei față de inculpat, dimpotrivă, inculpatul având motive să o dușmănească pe martoră, întrucât a deconspirat încercarea lui de a-i face avansuri.

Inculpații deși nu au recunoscut exercitarea altor violențe asupra victimei, însă în prima declarație dată în fața instanței, coinculpatul V.l. a arătat că l-a lovit pe K.C. cu mâinile și cu picioarele, în prezența lui V.G., acesta din urmă confirmând cele declarate de V.l. Față de aceste probe directe administrate legal și nemijlocit de instanța de judecată, susținerea apărătorului inculpatului că acesta nu a participat la săvârșirea infracțiunii este nefondată. Din probele analizate rezultă fără dubiu că în seara zilei de 20 martie 2009 inculpatul V.G., însoțit de victima K.C.V., au sosit la locuința inculpatului V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, Județul Harghita. Ulterior, victima a cumpărat din comună o sticlă de alcool pe care cei trei l-au consumat împreună la locuința lui V.l.

În locuința inculpatului s-a aflat și concubina acestuia, martora V.L.M., în aceeași curte locuind și martorele V.A. și V.I. Pe fondul consumului de alcool, K.C. l-a luat în brațe pe unul din copii inculpatului V.l., în vârstă de numai 1 an și 2 luni, dar l-a scăpat jos, copilul începând să plângă. Acest eveniment a declanșat reacția inculpatului V.l. care a început să lovească victima cu mâinile și cu picioarele. S-a reținut din raportul de expertiză medico-legală, că „moartea victimei s-a datorat șocului hemoragie prin ruptură de splină în urma unui traumatism abdominal acut închis". Expertiza a stabilit că leziunile au putut fi produse prin loviri directe, repetate, cu un corp contondent.

Așadar, fapta inculpatului V.G. care împreună cu coinculpatul V.l. au lovit pe K.C. cu mâinile și cu picioarele pentru a-i aplica o corecție, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. În raport de aceste considerente Înalta Curte, constată că decizia recurată este temeinică și legală, că nu există nici un motiv de casare a acesteia, astfel că, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului V.G., ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 16/ A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2009 la 26 mai 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2010.