ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2051/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2051/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din data

de 10 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr.

5466/87/2011, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de

revizuentul V.M., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În considerentele

sentinței penale menționate, s-a arată că

prin

adresa nr. 361/III/6/2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a înaintat

Tribunalului Teleorman, în temeiul dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., referatul

cu propunere de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul V.M.

împotriva sentinței penale nr. 138 din 07 decembrie 2010 precum și declarația

dată de revizuent la data de 25 octombrie 2011, la procuror, spre competenta

soluționare, cauza fiind înregistrată pe rolul tribunalului la data de 12

decembrie 2011.

Prin sentința penală nr.

138 din 07 decembrie 2010 Tribunalul Teleorman a dispus următoarele: a admis

cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman privind

schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în sensul

înlăturării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.; a respins ca nefondată

cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

din Legea

202/2010; în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată

faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 174 C. pen.; în temeiul art. 174 C.

pen. a dispus condamnarea inculpatului V.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare;

în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 lit. a), teza II-a și lit. b) și e) C. pen.; în baza art. 65 C. pen. s-a

aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

menționate mai sus, pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei

principale;în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa

principală aplicată durata detenției preventive la zi.

Prin aceeași sentință

instanța fondului a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte și a

constatat că nu a existat constituire de parte civilă. A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sentința tribunalului a

rămas definitivă prin respingerea căilor de atac exercitate de inculpat,

respectiv apel, prin decizia nr. 20A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel

București și recurs, prin decizia nr. 1620 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curți

de Justiție și Casație.

Prin cererea de

revizuire, condamnatul V.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 138 din

7 decembrie 2010, în esență, pentru următoarele motive:

- pedeapsa aplicată este

prea mare în raport de gravitatea faptei comise și de circumstanțele sale

personale;

- nu i s-au aplicat

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.;

- în mod greșit s-a

reținut că victima nu a consumat alcool, deși, înainte de a comite crima, au

băut alcool împreună;

- la dosar nu există un

raport de necropsie ci doar concluzii provizorii ale acestuia;

- nu a agresat victima

cu un patent, așa cum s-a reținut, ci doar cu pumnul și o zgardă;

- în cauză se impunea

efectuarea unei expertize psihiatrice, dat fiind că în copilărie a suferit

afecțiuni psihice, pentru care nu are însă acte medicale;

- nu a beneficiat de

apărător la momentul prezentării materialului de urmărire penală;

- are familie și doi

copii minori cu probleme de sănătate iar situația lor financiară este precară;

- nu a comis fapta de

omor a victimei D.B. cu intenție ci, prin loviturile aplicate victimei, a

urmărit să-l determine pe acesta să nu-l mai reclame la poliție;

- greșit nu i s-au

aplicat circumstanțe atenuante;

- se impune reaudierea

martorei D.E., fiica victimei și concubina sa, având în vedere că declarațiile

date de aceasta pe parcursul procesului penal au fost sub imperiul șocului

suferit în urma decesului victimei.

Raportând cererea de

revizuire, actele și lucrările dosarului la dispozițiile art. 403 alin. (1) și art.

394 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta nu s-a încadrat în nici unul din

cazurile de revizuire enumerate mai sus.

Sentința a cărei

revizuire s-a solicitat de condamnat a fost pronunțată, așa cum a rezultat din

cuprinsul acesteia, în temeiul unui probatoriu legal și complet, care include

și raportul de necropsie în ceea ce o privește pe victima D.B., aflat la fila

35, dosar urmărire penală, contrar celor susținute de revizuent, și din care a

rezultat intenția de a ucide, materializată, așa cum s-a reținut, în lovirea

victimei în zone vitale dar și cu obiecte apte să producă, prin formă dar și

prin intensitatea cu care s-a acționat, la decesul victimei.

Cât privește cererea

revizuentului de aplicare a prevederilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. s-a observat din cuprinsul sentinței atacate că instanța de fond s-a

pronunțat asupra acestei cereri, în sensul respingerii ca nefondată, motivat de

faptul că inculpatul a înțeles în cursul cercetării judecătorești să uzeze de

dreptul la tăcere, situație ce nu se încadrează în prevederile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. care prevăd o declarație expresă a inculpatului de

recunoaștere necondiționată a faptelor reținute în actul de sesizare al

instanței precum și cererea expresă a acestuia de a se judeca în temeiul

probelor administrate la urmărirea penală, pe care nu le contestă.

De asemenea, instanța de

fond s-a pronunțat și asupra cererii de înlăturare a dispoziției referitoare la

recidivă [art. 37 lit. b)], sens în care a dispus în consecință, prin

schimbarea încadrării juridice din art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen. în art. 174 C. pen.

Nici motivul potrivit

căruia în mod greșit s-a reținut în raportul de necropsie al victimei că

aceasta nu a consumat alcool, nu este întemeiat atâta vreme cât acest înscris

nu a fost declarat fals prin hotărâre judecătorească sau printr-o ordonanță a

procurorului, astfel cum o cer prevederile art. 395 raportat la art. 394 alin. lit.

c) C. proc. pen., iar pe de altă parte acesta nu este privit ca determinant în

pronunțarea hotărârii de condamnare.

De asemenea, nu

constituie motiv de revizuire cererea condamnatului de reducere a pedepsei,

prin reținerea de circumstanțe atenuante ori reaudierea unor martori întrucât,

în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noi trebuie să fie faptele

sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare

și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar nu aprecierea probelor făcută

de instanța de revizuire.

Cu alte cuvinte,

incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. este limitată la situația în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor

noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul că faptele

sau împrejurările noi conduc la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea

a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, cum în

revizuire nu este posibilă readministrarea probelor sau prelungirea ori

reinterpretarea probatoriului administrat nu este incident cazul prevăzut de

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În cauză nu era

obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, nefiind vorba

de săvârșirea unei infracțiune pentru care legea prevede în mod obligatoriu

efectuarea unei asemenea expertize, iar din probatoriu nu a rezultat că o

asemenea probă era necesară, neexistând dovezi medicale care să reclame

efectuarea acesteia, conform art. 117 C. proc. pen.

Împotriva acestei

soluții a declarat apel revizuentul V.M., pe care a criticat-o pentru netemeinicie,

arătând în cadrul motivelor de apel expuse oral că pedeapsa aplicată este prea

mare și că nu au fost acordate circumstanțele atenuante.

Prin decizia penală nr.

76/A din data de 6 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a respins apelul declarat de revizuentul V.M.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că s-a solicitat rejudecarea dosarului nr. 4680/87/2010

al Tribunalului Teleorman, în care, prin sentința nr. 138 din 07 decembrie

2010, a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Cererea a fost motivată,

în fapt, de împrejurările că a recunoscut săvârșirea faptei încă de la urmărire

penală, însă instanța a respins solicitarea de aplicarea a art. 320

1

C. proc. pen. pedeapsa aplicată este prea mare, nu s-a reținut că victima

consumase alcool, la dosar nu s-a depus raportul de necropsie, nu s-a efectuat

expertiză psihiatrică, nu i s-a respectat dreptul la apărare și se impune

audierea unui martor.

În cadrul motivelor de

apel expuse scris și oral, revizuentul a arătat că pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea săvârșite este prea mare, sentința fiind greșită întrucât i s-au

acordat circumstanțele atenuante, nu a fost admisă cererea de a se face

aplicarea art. 320

1

, în condițiile în care a recunoscut fapta de pe

parcursul urmăririi penale și că are o situație familială specială.

În ceea ce privește

motivele cererii de revizuire Curtea a constatat că, în mod corect a reținut

instanța de fond că acestea nu intră sub incidența vreunuia din cazurile

prevăzute la art. 394 C. proc. pen.

S-a apreciat că nu se

poate reține că împrejurările invocate de V.M. constituie fapte sau împrejurări

noi, în sensul celor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Susținerea prin care se

pretinde că partea vătămată ar fi consumat băuturi alcoolice, nu poate fi

invocată ca motiv de revizuire, pentru că împrejurarea nu duce la o altă

situație de fapt de natură a determina achitarea, ci ar putea avea eventual

consecințe doar asupra cuantumului pedepsei, deoarece coroborat cu prevederile

art. 394 alin. (2) C. proc. pen., nu se poate cere revizuirea bazată pe probe

noi, de natură să ușureze situația condamnatului sau să o agraveze, prin

modificarea pedepsei.

În ceea ce privește

solicitarea de redozare a pedepsei aplicate, în sensul micșorării acesteia,

atât prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cât

și prin aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., s-a arătat

că cererea de revizuire motivată de greșita individualizare a pedepsei este

inadmisibilă, motivul neputând fi încadrat între cele care constituie cazuri de

revizuire.

Astfel, în mod corect a

reținut instanța de fond că din cercetările efectuate nu a rezultat vreunul din

cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., astfel încât

nu au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu, potrivit art. 403

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond să se admită cererea de revizuire

astfel cum a fost formulată. În cadrul motivelor de recurs expuse oral

apărătorul recurentului revizuent a apreciat că în cadrul dispozițiilor art.

394 lit. a) C. proc. pen. împrejurare nouă o constituie și solicitarea

revizuentului de a beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

întrucât acesta a recunoscut comiterea faptei.

Examinând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este

nefondat pentru cele ce urmează:

În prezenta cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a solicitat readministrarea și reevaluarea

probelor precum și completarea probatoriului cu audierea unui martor, apreciind

totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către

o redozare a acesteia. De asemenea se apreciază că poate beneficia și de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Față de motivele de

recurs expuse în scris și oral, Înalta Curte constată că apărarea a invocat de

fapt cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., respectiv greșita aplicare a legii penale și nicidecum cel prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea

pedepsei, întrucât acest lucru nu este permis în această procedură specială

pentru că tinde la o reapreciere a probatoriului administrat în faza cercetării

judecătorești.

Verificând cererea de

revizuire, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu

reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează

temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. Inclusiv cererea de aplicare a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. a fost analizată de instanța

de fond Tribunalul Teleorman prin sentința penală nr. 138/2010 și, în cele din

urmă, a fost respinsă motivat.

Soluția a fost menținută

de instanța de apel.

Din analiza textului

legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi

prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară

de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea

extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta

probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada

existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății.

În prezenta cauză, se

constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei

aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei

instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica

admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei și

mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Ca atare, în mod corect

a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului

revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a

cererii de revizuire fiind

temeinică și legală.

Având în

vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor

atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

, va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul V.M. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din

data de 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II a penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 12 iunie 2012.