ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2051/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din data de 10 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 5466/87/2011, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul V.M., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat. În considerentele sentinței penale menționate, s-a arată că prin adresa nr. 361/III/6/2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a înaintat Tribunalului Teleorman, în temeiul dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., referatul cu propunere de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul V.M.

împotriva sentinței penale nr. 138 din 07 decembrie 2010 precum și declarația dată de revizuent la data de 25 octombrie 2011, la procuror, spre competenta soluționare, cauza fiind înregistrată pe rolul tribunalului la data de 12 decembrie 2011. Prin sentința penală nr. 138 din 07 decembrie 2010 Tribunalul Teleorman a dispus următoarele: a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.; a respins ca nefondată cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 din Legea 202/2010; în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 174 C. pen.; în temeiul art. 174 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului V.M. la pedeapsa de 13 ani închisoare; în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a și lit. b) și e) C. pen.; în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor menționate mai sus, pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei principale;în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa principală aplicată durata detenției preventive la zi. Prin aceeași sentință instanța fondului a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte și a constatat că nu a existat constituire de parte civilă.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Sentința tribunalului a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac exercitate de inculpat, respectiv apel, prin decizia nr. 20A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București și recurs, prin decizia nr. 1620 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Justiție și Casație. Prin cererea de revizuire, condamnatul V.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 138 din 7 decembrie 2010, în esență, pentru următoarele motive: - pedeapsa aplicată este prea mare în raport de gravitatea faptei comise și de circumstanțele sale personale; - nu i s-au aplicat dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen.; - în mod greșit s-a reținut că victima nu a consumat alcool, deși, înainte de a comite crima, au băut alcool împreună; - la dosar nu există un raport de necropsie ci doar concluzii provizorii ale acestuia; - nu a agresat victima cu un patent, așa cum s-a reținut, ci doar cu pumnul și o zgardă; - în cauză se impunea efectuarea unei expertize psihiatrice, dat fiind că în copilărie a suferit afecțiuni psihice, pentru care nu are însă acte medicale; - nu a beneficiat de apărător la momentul prezentării materialului de urmărire penală; - are familie și doi copii minori cu probleme de sănătate iar situația lor financiară este precară; - nu a comis fapta de omor a victimei D.B.

cu intenție ci, prin loviturile aplicate victimei, a urmărit să-l determine pe acesta să nu-l mai reclame la poliție; - greșit nu i s-au aplicat circumstanțe atenuante; - se impune reaudierea martorei D.E., fiica victimei și concubina sa, având în vedere că declarațiile date de aceasta pe parcursul procesului penal au fost sub imperiul șocului suferit în urma decesului victimei. Raportând cererea de revizuire, actele și lucrările dosarului la dispozițiile art. 403 alin. (1) și art. 394 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta nu s-a încadrat în nici unul din cazurile de revizuire enumerate mai sus.

Sentința a cărei revizuire s-a solicitat de condamnat a fost pronunțată, așa cum a rezultat din cuprinsul acesteia, în temeiul unui probatoriu legal și complet, care include și raportul de necropsie în ceea ce o privește pe victima D.B., aflat la fila 35, dosar urmărire penală, contrar celor susținute de revizuent, și din care a rezultat intenția de a ucide, materializată, așa cum s-a reținut, în lovirea victimei în zone vitale dar și cu obiecte apte să producă, prin formă dar și prin intensitatea cu care s-a acționat, la decesul victimei. Cât privește cererea revizuentului de aplicare a prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. s-a observat din cuprinsul sentinței atacate că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei cereri, în sensul respingerii ca nefondată, motivat de faptul că inculpatul a înțeles în cursul cercetării judecătorești să uzeze de dreptul la tăcere, situație ce nu se încadrează în prevederile art. 320 1 alin. (1) C. proc.

pen. care prevăd o declarație expresă a inculpatului de recunoaștere necondiționată a faptelor reținute în actul de sesizare al instanței precum și cererea expresă a acestuia de a se judeca în temeiul probelor administrate la urmărirea penală, pe care nu le contestă. De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat și asupra cererii de înlăturare a dispoziției referitoare la recidivă [art. 37 lit. b)], sens în care a dispus în consecință, prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în art. 174 C. pen. Nici motivul potrivit căruia în mod greșit s-a reținut în raportul de necropsie al victimei că aceasta nu a consumat alcool, nu este întemeiat atâta vreme cât acest înscris nu a fost declarat fals prin hotărâre judecătorească sau printr-o ordonanță a procurorului, astfel cum o cer prevederile art. 395 raportat la art. 394 alin. lit. c) C. proc.

pen., iar pe de altă parte acesta nu este privit ca determinant în pronunțarea hotărârii de condamnare. De asemenea, nu constituie motiv de revizuire cererea condamnatului de reducere a pedepsei, prin reținerea de circumstanțe atenuante ori reaudierea unor martori întrucât, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noi trebuie să fie faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a cauzei, iar nu aprecierea probelor făcută de instanța de revizuire. Cu alte cuvinte, incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este limitată la situația în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul că faptele sau împrejurările noi conduc la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, cum în revizuire nu este posibilă readministrarea probelor sau prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat nu este incident cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În cauză nu era obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, nefiind vorba de săvârșirea unei infracțiune pentru care legea prevede în mod obligatoriu efectuarea unei asemenea expertize, iar din probatoriu nu a rezultat că o asemenea probă era necesară, neexistând dovezi medicale care să reclame efectuarea acesteia, conform art. 117 C. proc. pen. Împotriva acestei soluții a declarat apel revizuentul V.M., pe care a criticat-o pentru netemeinicie, arătând în cadrul motivelor de apel expuse oral că pedeapsa aplicată este prea mare și că nu au fost acordate circumstanțele atenuante.

Prin decizia penală nr. 76/A din data de 6 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins apelul declarat de revizuentul V.M. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că s-a solicitat rejudecarea dosarului nr. 4680/87/2010 al Tribunalului Teleorman, în care, prin sentința nr. 138 din 07 decembrie 2010, a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. Cererea a fost motivată, în fapt, de împrejurările că a recunoscut săvârșirea faptei încă de la urmărire penală, însă instanța a respins solicitarea de aplicarea a art. 320 1 C. proc. pen. pedeapsa aplicată este prea mare, nu s-a reținut că victima consumase alcool, la dosar nu s-a depus raportul de necropsie, nu s-a efectuat expertiză psihiatrică, nu i s-a respectat dreptul la apărare și se impune audierea unui martor.

În cadrul motivelor de apel expuse scris și oral, revizuentul a arătat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșite este prea mare, sentința fiind greșită întrucât i s-au acordat circumstanțele atenuante, nu a fost admisă cererea de a se face aplicarea art. 320 1 , în condițiile în care a recunoscut fapta de pe parcursul urmăririi penale și că are o situație familială specială. În ceea ce privește motivele cererii de revizuire Curtea a constatat că, în mod corect a reținut instanța de fond că acestea nu intră sub incidența vreunuia din cazurile prevăzute la art. 394 C. proc. pen. S-a apreciat că nu se poate reține că împrejurările invocate de V.M. constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul celor prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Susținerea prin care se pretinde că partea vătămată ar fi consumat băuturi alcoolice, nu poate fi invocată ca motiv de revizuire, pentru că împrejurarea nu duce la o altă situație de fapt de natură a determina achitarea, ci ar putea avea eventual consecințe doar asupra cuantumului pedepsei, deoarece coroborat cu prevederile art. 394 alin. (2) C. proc. pen., nu se poate cere revizuirea bazată pe probe noi, de natură să ușureze situația condamnatului sau să o agraveze, prin modificarea pedepsei. În ceea ce privește solicitarea de redozare a pedepsei aplicate, în sensul micșorării acesteia, atât prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cât și prin aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen., s-a arătat că cererea de revizuire motivată de greșita individualizare a pedepsei este inadmisibilă, motivul neputând fi încadrat între cele care constituie cazuri de revizuire. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că din cercetările efectuate nu a rezultat vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., astfel încât nu au rezultat date suficiente pentru admiterea în principiu, potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond să se admită cererea de revizuire astfel cum a fost formulată. În cadrul motivelor de recurs expuse oral apărătorul recurentului revizuent a apreciat că în cadrul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc.

pen. împrejurare nouă o constituie și solicitarea revizuentului de a beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. întrucât acesta a recunoscut comiterea faptei. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează: În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat readministrarea și reevaluarea probelor precum și completarea probatoriului cu audierea unui martor, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia. De asemenea se apreciază că poate beneficia și de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Față de motivele de recurs expuse în scris și oral, Înalta Curte constată că apărarea a invocat de fapt cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., respectiv greșita aplicare a legii penale și nicidecum cel prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei, întrucât acest lucru nu este permis în această procedură specială pentru că tinde la o reapreciere a probatoriului administrat în faza cercetării judecătorești. Verificând cererea de revizuire, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. Inclusiv cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. a fost analizată de instanța de fond Tribunalul Teleorman prin sentința penală nr. 138/2010 și, în cele din urmă, a fost respinsă motivat.

Soluția a fost menținută de instanța de apel. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge recursul, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.M. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din data de 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2012.