ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1645/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1645/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față ;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.

941/F din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală

în Dosarul nr. 70571/3/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost

respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.V.I., cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința penală nr.

100/F din 11 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - secția I

penală, în Dosarul cu nr. 25333/3/2009 revizuientul M.V.I. a fost condamnat la

o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art.

73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen. si art. 80 C. pen.

Prin decizia

penală nr. 261/A/ 02 decembrie 2010 a fost admis apelul formulat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București, a fost desființată, în parte, sentința nr.

100 din 11 februarie 2010 pronunțată de către Tribunalul București, secția I

penală și rejudecând cauza, Curtea de Apel București - secția I penală a

dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 20

rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C.

pen., în art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. în baza acestui text s-a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin.

(2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen. pe o durata

de 3 ani. S-a făcut aplicarea disp. art. 71-64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C.

pen. în baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicata a

reținerii din 31 august 2007, până la 01 septembrie 2007. S-a dispus

înlăturarea aplicării disp. art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. privind

confiscarea de la inculpat a unui cuțit. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale atacate.

Condamnarea

a rămas definitivă prin decizia penală nr. 787 din 01 martie 2011 a Înaltei

Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins ca nefondat recursul

declarat de revizuentul M.V.I.

Prin

decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât

cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă".

Din

analiza motivelor invocate de revizuient instanța a reținut că acestea nu se

regăsesc în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen..

La

instanța de fond au fost audiați martorii G.O., I.G., C.E.. Cu privire la

martorii L.S.C., C.P., C.L., S.M. și L.R. s-a făcut aplicarea disp. art.

327 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se imposibilitatea audierii

nemijlocite a acestora în fața instanței de judecată, ținându-se seama de

declarațiile lor date în faza de urmărire penală. Instanța de fond a considerat

ca se poate reține în cauză incidența disp. art. 73 lit. b) C. pen. privind

scuza provocării în raport de materialul probator administrat în cauză.

În

cursul judecării apelului declarat de parchet s-a dispus readministrarea

întregului probatoriu. Întrucât inculpatul nu a fost prezent în cursul

judecații la instanța de fond si nu a fost audiat, a fost audiat de către

instanța de apel. Cu aceasta ocazie inculpatul a relatat că recunoaște

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis in judecată. A fost audiată

partea vătămată. Au fost audiați martorii I.G., C.P., C.L., L.R., G.O., L.C.S..

S-a observat ca instanța de control judiciar a continuat cercetarea

judecătorească, pentru ca martorii audiați în cursul urmăririi penale sa fie

audiați în mod nemijlocit și în cursul cercetării judecătorești. În baza

materialului probator administrat, instanța de control judiciar a apreciat ca

trebuie înlăturate disp. art. 73 lit. b) C. pen., în cauză nefiind dovedită

comiterea faptei datorată unei provocări din partea părții vătămate.

Astfel,

s-a apreciat că faptele si împrejurările noi invocate de către revizuent au

făcut obiectul analizei instanțelor de fond la momentul adoptării soluției de

condamnare, neputând fi încadrate în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., cu consecința admiterii in principiu a cererii de revizuire.

Prin

urmare, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de

revizuire,iar revizuientul obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de

stat.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel revizuientul M.V.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că există fapte și

împrejurări noi pe care celelalte instanțe nu le-au avut în vedere la judecarea

cauzei, respectiv faptul că persoana respectivă a intrat în casa lui și a fost

nevoit să se apere, săvârșind fapta în legitimă apărare.

Examinând

hotărârea apelată

în

raport de motivul de apel invocat cât și din oficiu, conform art. 371 C. proc.

pen., Curtea de Apel București a constatat următoarele:

Prin

cererea de revizuire formulată s-a invocat existența unor fapte și împrejurări

noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la judecarea cauzei, respectiv că

fapta de tentativă de omor a fost comisă în legitimă apărare, partea vătămată

fiind cea care l-a atacat atât pe el, pe concubina acestuia cât și pe copilul

lor în vârstă de 8 luni. în plus, revizuientul a arătat că a fost judecat în

lipsă, așa încât nu a putut formula cereri și apărări în cauză, iar

declarațiile martorilor L.C., I.G. și L.R. nu au fost luate în considerare de

instanța de condamnare.

Curtea

de Apel București, în acord cu instanța de fond, a constatat că declarațiile

martorilor L.C., I.G. și L.R. au fost avute în vedere de către instanțe cu

ocazia soluționării pe fond a cauzei, învinuirea adusă inculpatului fiind

confirmată de cercetarea judecătorească.

Astfel,

prima instanță a ținut seama de declarațiile date de martori în cursul

urmăririi penale, făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.. Instanța

de apel a continuat cercetarea judecătorească și i-a audiat nemijlocit pe toți

acei martori care în fața primei instanțe nu au putut fi audiați.

Așa fiind,

critica revizuientului în sensul că nu au fost audiați anumiți martori ale

căror declarații ar fi putut releva fapte și împrejurări noi nu a putut fi

primită, instanțele de fond, apel și recurs referindu-se, în mod expres, prin

considerentele hotărârilor cu privire la acest aspect.

Față de

cele de mai sus, Curtea a constatat că asupra utilității, pertinenței și

concludenței depozițiilor martorilor audiați (în cauză fiind audiați toți

martorii care au fost prezenți la momentul comiterii faptei), instanțele au

apreciat deja cu prilejul judecării cauzei. Mai mult, instanțele au analizat pe

larg toate apărările pe care inculpatul a înțeles să le formuleze, acesta fiind

el însuși audiat în fața instanței de apel, cu ocazia readministrării

întregului probatoriu.

Tot în

sensul celor de mai sus, Curtea a mai reținut că, potrivit art. 394 alin. (2)

C. proc. pen., cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor

noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal ori de condamnare.

Pentru a

fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări

noi care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului - revizuent, iar

nu apărări noi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de

fond și de control judiciar.

Conform

prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea poate fi

cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Legea se

referă la situații de fapt noi, în sensul că din diverse motive, ele au rămas

necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare

a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate.

Or,

poziția petentului condamnat - de recunoaștere a comiterii faptei în fața

instanței de apel și cea de solicitare a reținerii circumstanței atenuante

legale a provocării prev.de art. 73 lit. b) C. pen. - în fața instanței de

recurs, cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat,

a fost cunoscută și evaluată de instanțele investite cu judecarea cauzei pe

fond.

Revizuirea

este o cale extraordinară de atac, care pune în discuție autoritatea unei

hotărâri penale definitive, fiind limitată de legiuitor la anumite cazuri

expres prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în care presupunerea

că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Motivul

invocat de condamnat în susținerea cererii de revizuire, respectiv faptul că în

cauză s-a ținut seama că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, nu

se regăsește printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege

menționat.

Mai

mult, s-a constatat că pe parcursul procesului inculpatul (revizuient în

prezenta cauză) a invocat comiterea faptei în stare de provocare, circumstanță

atenuantă judiciară care deși reținută în încadrarea juridică dată faptei în

primă instanță a fost înlăturată de instanțele de control judiciar care au

constatat-o a fi lipsită de suport probatoriu pertinent.

În

consecință, Curtea a constatat că solicitarea formulată de revizuient, de

desființare a sentinței atacate și trimitere a cauzei, la prima instanță,

pentru rejudecarea admisibilității în principiu nu este fondată, fiind

întemeiată soluția de respingere, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de

revizuire.

În acord

cu prima instanță, Curtea de Apel a apreciat că motivele invocate de petentul

revizuent nu se circumscriu cerințelor impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., dar nu poate fi reținută nici incidența vreunui alt caz strict și

limitativ prevăzut de art. 394 C. proc. pen..

Pentru

considerentele expuse;

Prin

decizia penală

nr.

24/A din 27 ianuarie 2012, Curtea de Apel București - secția a ll-a penală a

respins, ca nefondat, apelul revizuientului M.V.I împotriva sentinței penale

nr. 941/F din 24 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București - secția I

penală, în Dosarul nr. 70571/3/2011.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.V.I care, în motivele de

recurs susținute oral, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

penale de condamnare și admiterea cererii de revizuire, criticând sentința

atacată inițial pentru că instanța nu a luat în considerare declarațiile

martorilor propuși de partea vătămată respectiv, numiții L.C., I.G. și L.R.

martori care au cunoscut desfășurarea situației de fapt precum și împrejurarea

că recurentul revizuient a săvârșit fapta în legitimă apărare.

A

solicitat reaudierea martorilor amintiți anterior.

Examinând

decizia penală

atacată

sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, pentru următoarele considerente.

Dispozițiile

art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale

extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile

judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care

depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile

legale.

Din

aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage

anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a

reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o

cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate

de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin

urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia

condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea

revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză

revizuientul M.V.I a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțată

și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și

formulată.

Înalta

Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat că cererea

de revizuire formulată de revizuient este nefondată și că motivele invocate de

revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate

de art. 394 C. proc. pen.

Solicitarea

recurentului revizuient în cererea de revizuire și ulterior reiterată în

motivele de recurs de a se dispune admiterea cererii de revizuire în vederea

audierii martorilor L.C., I.G. și L.R., se apropie mai degrabă de unul din

cazurile de apel sau de recurs motiv care ar fi putut fi valorificate de

revizuient în căile de atac declarate.

Pe de

altă parte martorul I.G. a fost audiat în faza de urmărire penală dar și la

instanța de fond iar martorii L.S.C. și L.R. au fost audiați în faza de

urmărire penală iar în fața instanței de fond au fost aplicate disp. 327 alin. (3)

C. proc. pen., constatându-se imposibilitatea audierii nemijlocite a acestora

în fața instanței de judecată și totodată s-a ținut cont de declarațiile date

de aceștia în faza de urmărire penală.

Împrejurarea

că acesta a învederat că instanța care a dispus condamnarea sa nu a ținut cont

de aceste declarații este nereală întrucât instanța a avut în vedere la

pronunțarea hotărârii de condamnare întregul probatoriu administrat astfel

încât motivul invocat nu poate constitui un motiv de revizuire în sensul

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De

asemenea nu poate constitui motiv de revizuire în sensul dispozițiilor art. 394

alin. (1) lit. a). C. proc. pen. nici afirmația inculpatului că instanța nu a

ținut cont de împrejurarea că a săvârșit fapta în legitimă apărare, întrucât

aceste critici au fost învederate în fața instanței de condamnare și au fost

analizate în contextul pronunțării hotărârii de către instanțele de control

judiciar care Ie-a înlăturat ca fiind lipsite de suport probator.

Pentru

aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuientul M.V.I împotriva deciziei penale nr. 24/A din

27 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a ll-a penală.

Conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.V.I împotriva deciziei penale

nr. 24/A din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel București - secția a ll-a penală.

Obligă

recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publica, azi 17 mai 2012.