ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1322/2012

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 291/A din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 26483/3/2010 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanta-parte civilă M.F.M. împotriva Sentinței penale nr. 213 din 21 februarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală. A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de apelanta-parte civilă M.M. împotriva aceleiași sentințe penale. A fost obligată fiecare parte civilă la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 213 din 21 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 26483/3/2010, Tribunalul București, secția I penală a dispus următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului C.N. din art. 183 C. pen. în art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. În temeiul art. 183 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen. cu aplic. art. 76 lit. b) C. pen, a fost condamnat inculpatul C.N., la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen, pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 86 1 alin. (1) C. pen. și art. 86 2 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, pe un termen de încercare de 9 ani. În temeiul dispozițiilor art. 86 3 alin. (1) C. pen.

pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte în ultima zi a fiecărei luni la judecătorul desemnat cu supravegherea; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existența. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. comb. cu art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 și urm. C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul C.N. la plata următoarelor sume: 1.479,44 RON despăgubiri materiale către partea civilă M.M., 20.000 euro în echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plății către partea civilă M.M., cu titlu de daune morale, 20.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data efectuării plății către partea civilă M.F.M., cu titlu de daune morale, 2.077,83 RON cu dobândă legală aferentă acesteia de la data de 22 august 2009 până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf.

Pantelimon. A fost obligat inculpatul C.N. la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 134 RON către partea civilă minoră M.F.M. de la data de 22 august 2009 și până la majorat, respectiv până la data de 05 noiembrie 2012. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 16 august 2009, în jurul orelor 22:00, inculpatul C.N. a sosit la șantierul de construcții situat în București, sectorul 2, de la locuința sa din comuna Făcăieni, județul Ialomița.

În incinta șantierului erau amenajate barăci, unde muncitorii locuiau temporar pe timpul lucrărilor de construcții. Într-o astfel de baracă locuia și inculpatul C.N. (ce lucra ca muncitor necalificat la SC D.C. SRL) împreună cu martorul B.D. De menționat că paza șantierului era asigurată de firma SC D.P.G.A. SRL București, unde victima M.C. era angajată ca agent de pază. Revenind la cele întâmplate la data de 16 august 2009, inculpatul C.N. ajungând în incinta șantierului, s-a întâlnit cu victima M.C. (în vârstă de 41 de ani) ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și care a început să-i aducă reproșuri inculpatului legate de faptul că ajunsese prea târziu, spunându-i să plece și să revină a doua zi.

Inculpatul, fără să-i dea atenție, a intrat în baraca sa unde se afla și martorul B.D., fiind urmat de victimă. Atunci inculpatul a scos-o pe victimă din baracă, însă aceasta din urmă l-a lovit pe inculpat cu pumnul la nivelul feței. Atunci, C.N., la rândul său i-a dat victimei trei palme peste față, iar aceasta fiind sub influența băuturilor alcoolice s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit cu capul mai întâi de tocul ușii și apoi de pavajul din beton. A fost ajutată să se ridice de inculpat, iar a doua zi de dimineață, în jurul orelor 6:30 când s-au întâlnit, inculpatul C.N. i-a propus victimei să meargă la poliție unde să relateze cele întâmplate. Victima a refuzat și a plecat acasă. Ajuns acasă, M.C.

a început să se simtă din ce în ce mai rău, acuzând dureri de cap, amețeli, astfel că a fost transportat de urgență la spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon. A fost internat în perioada 18 august 2009 - 22 august 2009, suferind și o intervenție chirurgicală, însă la data de 22 august 2009 a decedat. Potrivit Raportului medico-legal de necropsie din 25 ianuarie 2010 al Institutului Național de Medicină Legală a rezultat faptul că moartea victimei M.C. a fost violentă, producându-se prin hemoragie meningo-cerebrală, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut (evacuat neurochirurgical la data de 18 august 2009), în cadrul unui politraumatism în care s-au mai constatat leziuni traumatice elementare.

S-a stabilit că leziunile traumatice constatate necroptic s-au putut produce prin lovire cu corp dur, urmată de cădere și lovire de plan dur, poziția victimă-agresor cea mai probabilă fiind față în față. Între leziunile traumatice cranio-cerebrale, tanato-generatoare și deces există legătură de cauzalitate directă, condiționată de fondul patologic preexistent (steatoză hepatică). Situația de fapt reținută de instanță a fost stabilită din coroborarea depozițiilor martorului prezent la incidentul petrecut la data de 16 august 2009 (date atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești), cu concluziile raportului medico-legal de necropsie, procesului-verbal de cercetare la fața locului, planșelor foto depuse la dosarul cauzei, inclusiv cu depozițiile inculpatului date în cursul urmăririi penale.

În drept, instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de inculpatul C.N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. întrucât, sub aspect obiectiv, a existat o acțiune intenționată de lovire a victimei, urmarea mai gravă produsă (și anume moartea victimei) fiindu-i imputabilă inculpatului pe baza culpei, întrucât nu a prevăzut acest rezultat, deși trebuia și putea să îl prevadă. Totodată, instanța de fond a reținut incidența circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece din probele administrate în cauză, a rezultat că victima a manifestat o comportare agresivă, lovind prima inculpatul cu pumnul la nivel feței, după ce inițial îi adusese reproșuri legate de faptul că ajunsese prea târziu pe șantier, deși nu avea nicio competență în acest sens, spunându-i să plece și să revină a doua zi.

Cu toate că inculpatul l-a ignorat, victima l-a urmat, fiind cea care a declanșat incidentul. Toate aceste împrejurări au fost de natură să pricinuiască inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoție, sub stăpânirea căreia a comis infracțiunea. La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, dar și incidența circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. a), c) C. pen., respectiv conduita bună avută de inculpat anterior comiterii faptei, atitudinea procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, situația familială și profesională a inculpatului, dar și disponibilitatea acestuia de a achita despăgubirile civile în măsura posibilităților sale financiare.

Pe latură civilă, în ceea ce privește despăgubirile materiale, au fost probate prin înscrisurile depuse la dosar, în cuantum de 1.972,52 RON. Însă, așa cum mai sus s-a arătat victima este cea care l-a provocat pe inculpat, lovindu-l, fiind cea care a declanșat incidentul, inculpatul acționând într-o stare de tulburare. Rezultă astfel că și victima are o culpă ce diminuează, în mod corespunzător, culpa inculpatului. Având în vedere situația, de fapt, așa cum a fost reținută, Tribunalul a apreciat că victima nu are însă o culpă determinantă, deoarece urmările grave s-au datorat inculpatului, care avea posibilitatea de a le evita. De aceea s-a apreciat că victimei îi revine o culpă de 1/4, iar inculpatului o culpă de 3/4.

În consecință, Tribunalul a avut în vedere această culpă concurentă cu ocazia soluționării acțiunilor civile exercitate de părțile civile, cuantumul despăgubirilor la care va fi obligat inculpatul urmând a fi diminuat corespunzător culpei concurente. Drept urmare, Tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. comb cu art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 și urm. C. civ., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.479,44 RON cu titlu de daune materiale, către partea civilă M.M. De asemenea, se impunea obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare către copilul mior al victimei până la majoratul acesteia, ce are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorei M.F.M.

prin lipsirea acesteia de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lui. Prestația bănească lunară este datorată de la data 22 august 2009 când a survenit decesul victimei pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de minor, paguba devenind efectivă de la acea dată. În ceea ce privește cuantumul, este în sumă de 134 RON, avându-se în vedere că din relațiile comunicate de SC D.P.G.A. SRL, unde victima M.C. a lucrat ca agent de pază în perioada mai 2009 - august 2009 venitul mediu obținut de aceasta este de 536 RON, iar 1/4 din această sumă, cât se cuvine minorului reprezintă 134 RON. În consecință, Tribunalul a dispus obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 134 RON către partea civilă M.F.M.

de la data de 22 august 2009 și până la majorat, respectiv până la data de 05 noiembrie 2012. În privința daunelor morale, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile legale, fapta săvârșită de inculpat cauzând părților civile un prejudiciu moral afectiv complex, pentru a cărui reparare se impune acordarea unei sume de bani rezonabile, de natură a constitui o reparație echitabilă. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și părțile civile M.M. și M.F.M., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor scrise de apel, Ministerul Public a susținut, sub un prim aspect, că omisiunea instituirii sechestrului asigurător afectează legalitatea hotărârii atacate, deoarece o astfel de măsură este obligatorie în cauză, având în vedere prevederile art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc.

pen. Un al doilea motiv de apel a vizat greșita reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen., ce au condus la aplicarea unei pedepse disproporționate față de gradul de pericol social al faptei și de persoana inculpatului. Analizându-se pe larg declarațiile succesive ale inculpatului și ale martorului B.D., s-a apreciat că nu s-a probat comiterea de către inculpat a faptei pe fondul unei puternice stări de emoție generate de acțiunile victimei, starea de ebrietate a acesteia din urmă fiind o simplă alegație. Ministerul Public a apreciat, de asemenea, că nu se justifică reținerea incidenței circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere maniera de comitere a infracțiunii și atitudinea ulterioară a inculpatului, respectiv conduita procesuală a acestuia (care a încercat să denatureze adevărul) și disponibilitatea sa condiționată de a achita despăgubiri părților civile.

În cursul dezbaterilor orale, nu a mai fost susținut motivul de apel referitor la greșita reținere a circumstanței provocării, solicitându-se reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare din perspectiva celorlalte critici. Apelantele-părți civile M.M. și M.F.M. au criticat, sub un prim aspect, lipsa de temeinicie a situației de fapt reținute prin hotărârea apelată, apreciind că în cauză nu erau îndeplinite condițiile scuzei provocării. În acest sens, părțile civile au arătat că pretinsul comportament agresiv al victimei rezultă exclusiv din declarațiile inculpatului, iar nu din alte probe obiective, care să ateste eventualele urme lăsate pe chipul acestuia de pumnul ce i-ar fi fost aplicat de victimă în zona feței.

Pe de altă parte, părțile civile au apreciat că reproșurile adresate de către victimă inculpatului, ca urmare a ajungerii cu întârziere la locul de muncă, nu constituie atingeri grave ale demnității intimatului și nu justificau infracțiunea gravă comisă. În consecință, părțile civile au solicitat înlăturarea scuzei provocării și aplicarea unei pedepse maxime, cu executare în regim de detenție.

Totodată, apelantele-părți civile au solicitat acordarea danelor morale în cuantumul solicitat, arătând că, la evaluarea prejudiciului, trebuie avute în vedere următoarele împrejurări: faptul că victima era singurul întreținător al familiei, locuind cu toții în imobilul proprietatea tatălui victimei care, după decesul fiului, a solicitat celor doi succesori să părăsească locuința; împrejurarea că fiica victimei este minoră și a rămas lipsită de afecțiunea și de sprijinul tatălui la vârsta delicată de 16 ani; lipsa posibilităților materiale ale familiei de a asigura minorei consiliere de specialitate pentru a o ajuta să depășească acest eveniment tragic ori condițiile necesare unui trai decent.

În vederea soluționării cauzei, Curtea a solicitat Primăriei Vlădeni, jud. Ialomița, relații cu privire la bunurile impozabile aparținând inculpatului C.N., răspunsul acestei instituții fiind comunicat instanței la data de 23 septembrie 2011. Totodată, a fost administrată proba cu înscrisuri pentru a se stabili cu exactitate data declarării apelului de către partea civilă M.M. Examinând actele dosarului și sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele: Cu privire la apelul părții civile M.M., a constatat că acesta a fost declarat tardiv, cu depășirea termenului procedural de decădere prevăzut de dispozițiile art. 363 C. proc.

pen. Conform alin. (1) și (3) ale textului de lege menționat, termenul de declarare a apelului este de 10 zile iar, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri, termenul curge de la data pronunțării hotărârii. În cauza de față, partea civilă M.M. a fost prezentă în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, astfel încât pentru această parte termenul de declarare a apelului a început să curgă de la data pronunțării sentinței, respectiv 21 februarie 2011. Modul de calcul al termenului de apel este cel prevăzut de art. 186 alin. (1), (2) C. proc. pen., respectiv pe zile libere, fără a se lua în calcul nici ziua de la care a început să curgă termenul și nici ziua în care acesta se împlinește.

Prin urmare, raportându-se la modalitatea legală de calcul a termenului de apel, Curtea a constatat că ultima zi în care partea civilă putea exercita calea de atac era 04 martie 2011, zi lucrătoare, context în care declararea căii de atac la data de 05 martie 2011 apare ca fiind tardivă. Împrejurarea că, în cauză, instanța de fond a amânat succesiv pronunțarea nu are nicio relevanță asupra tardivității apelului, deoarece dispozițiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen. sunt neechivoce, ele stabilind că prezența părții la dezbateri face ca termenul să curgă de la pronunțare, indiferent dacă pronunțarea a avut loc la aceeași dată ori la un moment ulterior, ca o consecință a amânării pronunțării. Or, normele de procedură penală sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât, în situația nerespectării unui termen procedural, ele reclamă aplicarea dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc.

pen. referitoare la decăderea părții din exercițiul dreptului la apel și nulitatea actului făcut peste termen. Pentru aceste considerente, Curtea a constatat tardivitatea apelului declarat de partea civilă M.M., urmând a dispune, conform dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respingerea acestuia ca atare. Cu privire la apelurile Ministerului Public și părții civile M.F.M., Curtea a constatat că ele sunt nefondate, instanța de fond evaluând, în mod just, toate probele existente în cauză și reținând o situație de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din probatoriul existent. Reevaluând întregul probatoriu, Curtea a constatat, la rândul său, că atât exercitarea de către inculpatul C.N.

a unor acte de lovire a victimei M.C. în zona feței, cât și desfășurarea acestor agresiuni pe fondul unei stări de tulburare pricinuită inculpatului de conduita provocatorie a victimei sunt dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă. Din coroborarea declarațiilor martorului ocular B.D. și ale intimatului-inculpat C.N. rezultă că, la data de 16 august 2009, în jurul orelor 22.00, între inculpatul angajat ca muncitor necalificat pe șantierul situat în București, sector 2 și victima M.C., angajat ca agent de pază, a avut loc un conflict spontan, determinat de reproșul victimei că inculpatul ar fi ajuns prea târziu la locul de muncă. În acest context, M.C. l-a urmat pe intimatul-inculpat în baraca în care acesta din urmă locuia, fapt ce l-a determinat pe C.N.

să îi solicite să plece și să îl împingă spre ieșire. Aflându-se în dreptul ușii, victima i-a aplicat inculpatului o lovitură în zona feței, context în care C.N. a aplicat, la rândul său, trei lovituri victimei tot în zona feței. Pe fondul acestor acte de agresiune, dar și al stării de ebrietate în care se afla, M.C. s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, pe partea lateral dreapta, lovindu-se în zona capului de tocul ușii și apoi de pavajul din beton din fața ușii de acces. La data de 18 august 2009, ca urmare a alterării stării sale de sănătate, victima a fost transportată la Spitalul de Urgență "Sf. Pantelimon București", unde a decedat la data de 22 august 2009. Raportul medico-legal de necropsie a stabilit drept cauză a decesului hemoragia meningo-cerebrală, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut, produs prin lovire cu corp dur, urmată de cădere și lovire de plan dur.

Același mijloc de probă a stabilit legătura de cauzalitate existentă între leziunile traumatice cranio-cerebrale și deces, legătură directă, condiționată de fondul patologic preexistent - steatoză hepatică. Declarațiile succesive ale martorului ocular și ale inculpatului au fost constante și concordante în privința contextului factual în care s-a produs incidentul din data de 16 august 2009. Atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, martorul B.D. și inculpatul C.N. au descris într-o manieră în esență similară conduita manifestată de victimă anterior agresării sale, respectiv preexistența stării de ebrietate, adresarea unor reproșuri pe motiv că inculpatul ar fi ajuns prea târziu la locul de muncă, dar și urmarea acestuia din urmă în baracă și aplicarea unei singure lovituri de intensitate redusă în zona feței.

Pe de altă parte, descrierea reacției avute de inculpatul C.N. în acest context a fost asemănătoare, persoanele audiate precizând că cele trei lovituri au fost aplicate victimei pe fondul discuțiilor ce au avut conținutul descris și al lovirii sale inițiale de către victimă în zona feței. Inadvertențele invocate de către Ministerul Public în motivele scrise de apel vizează chestiuni de detaliu și nu afectează fundamental constanța declarațiilor martorului ocular și ale inculpatului sub aspectele esențiale pentru lămurirea cauzei. Astfel, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, martorul B.D. și inculpatul C.N. au arătat că inculpatul a aplicat victimei trei lovituri cu palma în zona feței, în urma acestei agresiuni M.C.

căzând pe partea dreaptă și lovindu-se de tocul ușii, apoi de pavajul din fața acesteia. Faptul că, în primele declarații, inculpatul a arătat că victima a căzut cu fața în jos nu este de natură a evidenția în mod necesar o încercare conștientă de denaturare a adevărului, ci reflectă o descriere succintă a consecințelor faptei, detaliate în declarațiile ulterioare ca urmare a întrebărilor precise adresate de organele judiciare. Curtea a interpretat într-o manieră similară și declarațiile martorului B.D., ale cărui susțineri esențiale au fost constant cele reținute prin sentință. În acest context probatoriu, rezultă că cele trei lovituri cu palma aplicate victimei de inculpatul C.N. au avut la bază intenția acestuia din urmă de a vătăma integritatea corporală a persoanei agresate, rezultatul mai grav produs - respectiv moartea victimei - fiindu-i imputat din culpă inculpatului, deoarece nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să îl prevadă.

Toate considerațiile instanței de fond referitoare la atitudinea subiectivă a inculpatului sunt juste, atât exigențele de percepție specifice unui "om mediu", cât și particularitățile ce țin de vârsta ori nivelul de maturitate al inculpatului reliefând împrejurarea că acesta din urmă ar fi trebuit și ar fi putut să prevadă că victima în stare de ebrietate ar putea să cadă și s-ar putea lovi ca urmare a agresării sale. Prin urmare, fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. și, așa cum just a reținut instanța de fond, ea a fost comisă pe fondul unei stări de tulburare pricinuită inculpatului de atitudinea provocatorie a victimei, fiind întrunite condițiile scuzei provocării.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat că toate condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. sunt întrunite în speță. Probele administrate confirmă faptul că factorul declanșator al incidentului a fost atitudinea victimei M.C. care, ailându-se în stare de ebrietate, i-a reproșat inculpatului pretinsa ajungere cu întârziere la locul de muncă, l-a urmat în baraca în care acesta din urmă locuia și l-a lovit în zona feței. Chiar dacă această lovitură nu a fost de intensitate mare și nu a cauzat leziuni vizibile, în condițiile concrete în care a fost aplicată ea a fost de natură să creeze inculpatului o stare de tulburare.

Aptitudinea provocatorie a acestui act de violență nu poate fi evaluată doar prin prisma gravității în sine a loviturii aplicate, ci implică analiza tuturor circumstanțelor în care s-a produs, respectiv pe fondul reproșurilor adresate de victimă cu depășirea atribuțiilor de serviciu și al determinării acesteia de a-l urma pe inculpat în baraca în care locuia. Toată această atitudine a fost percepută de inculpat ca injustă, percepție favorizată mai ales de lovitura aplicată, rezultând fără echivoc că lovirea victimei s-a realizat pe fondul stării de tulburare pricinuită de această conduită. Declarațiile inculpatului C.N. au fost constante sub acest aspect, dar și coroborate de susținerile martorului ocular, justificându-se valorificarea lor probatorie conform art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile circumstanței atenuante legale a provocării, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate. Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o justă aplicare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare reflectând toate particularitățile cauzei. Împrejurările și modalitatea concretă în care inculpatul C.N. a exercitat actele de agresiune asupra victimei (pe fondul unui conflict spontan, favorizat de starea de ebrietate în care se afla numitul M.C.), mijloacele simple folosite (lovituri cu palmele, fără folosirea unor obiecte contondente) sunt specifice unui fapte de un grad de pericol social moderat.

Ceea ce imprimă faptei concrete o gravitate sporită este rezultatul ireversibil produs - și anume pierderea vieții victimei - rezultat care, deși nu a fost urmărit de inculpat, îi este totuși imputabil pe baza culpei simple. Fiind incontestabilă gravitatea faptei din această perspectivă, Curtea a apreciat însă că aplicarea unei sancțiuni apte să asigure realizarea tuturor funcțiilor sale implică cu necesitate și evaluarea datelor personale ale inculpatului. Or, sub acest aspect, sentința instanței de fond reflectă o justă apreciere a acestor date și a periculozității sociale concrete a autorului faptei, critica Ministerului Public, dar și a părții civile, fiind neîntemeiată. Astfel, din actele cauzei rezultă că inculpatul C.N.

este o persoană integrată familial și profesional, fiind căsătorit, cu doi copii minori, și desfășurând constant activități lucrative de natură a-i permite obținerea de venituri licite, înscrisurile depuse la dosar relevă preocuparea inculpatului pentru obținerea unei calificări profesionale, aspect care, corelat cu lipsa antecedentelor penale, permit caracterizarea acestuia ca o persoană ce manifestă preocupări socialmente utile. Conduita inculpatului pe parcursul procesului penal, caracterizată printr-o atitudine constantă de recunoaștere a faptei și prin disponibilitatea de a achita despăgubiri civile succesorilor victimei, în limita posibilităților sale financiare, constituie o premisă a înțelegerii consecințelor faptei sale și a atingerii funcției educative a pedepsei, chiar prin aplicarea acesteia într-un cuantum mai redus.

În acest context, se justifică reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., iar aplicarea unei pedepse într-un cuantum ușor redus sub minimul special corespunde atât împrejurărilor concrete în care a fost comisă infracțiunea praeterintenționată dedusă judecății, cât și persoanei autorului său. Contrar aprecierii Ministerului Public, Curtea a constatat că atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei evidențiază disponibilitatea de a-și asuma toate consecințele legale, inculpatul sugerându-i victimei a doua zi să se deplaseze împreună la poliție pentru a sesiza incidentul produs, sugestie neacceptată de către M.C.

Faptul că inculpatul nu a acordat ajutor victimei după căderea acesteia la pământ nu este de natură a justifica înlăturarea circumstanțelor atenuante, deoarece pasivitatea inculpatului apare ca justificată mai degrabă de convingerea că, în contextul concret, loviturile aplicate nu i-ar fi cauzat victimei leziuni grave, decât de dezinteresul față de starea acesteia. Conduita procesuală a intimatului-inculpat s-a manifestat prin recunoașterea faptei în aspectele sale esențiale, neexistând încercări de denaturare a realității, iar "condiționarea" disponibilității de a achita despăgubirile civile de posibilitățile sale financiare apare ca justificată de situația familială a inculpatului, iar nu de dezinteresul față de situația succesorilor victimei.

Punând în balanță toate aceste elemente de fapt, Curtea a concluzionat că pedeapsa de 4 ani închisoare a fost just proporționată iar, în privința modalității de executare, aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. este o opțiune adecvată în vederea atingerii scopului preventiv-educativ al pedepsei. Toate împrejurările comiterii faptei, astfel cum rezultă din probele administrate, permit caracterizarea acesteia ca fiind un incident izolat și alături de datele referitoare la persoana inculpatului, formează și Curții convingerea că pronunțarea condamnării constituie pentru inculpat un avertisment suficient și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni. Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că obligarea inculpatului C.N.

la plata unei prestații periodice în cuantum de 134 RON de la data decesului numitului M.C. și până la majoratul fiicei sale M.F.M. corespunde exigențelor reparării integrale a pagubei materiale produse prin infracțiune. Acest aspect nu a făcut, de altfel, obiect de critică în apel, partea civilă solicitând doar reaprecierea cuantumului daunelor morale prin luarea în considerare a tuturor consecințelor decesului tatălui asupra parcursului său personal. Sub acest aspect, Curtea a reținut că decesul unuia dintre părinți afectează întotdeauna, profund și ireversibil, echilibrul emoțional al copilului minor, cauzându-i o suferință de durată, imposibil de compensat în totalitate prin acordarea unei sume de bani.

Necesitatea de a se asigura însă o reparare justă a întregului prejudiciu cauzat prin infracțiune, inclusiv a celui nepatrimonial, impune instanței o evaluare atentă a tuturor particularităților cauzei, evaluare însă esențialmente subiectivă având în vedere natura afectivă a prejudiciului spre a cărui compensare se tinde. Din această perspectivă, cenzurarea aprecierii făcute de prima instanță este, la rândul său, expresia unui proces subiectiv, deoarece intensitatea afectării echilibrului emoțional al minorei M.F.M. ca urmare a decesului tatălui ori modalitatea în care aceasta va depăși trauma suferită reprezintă aspecte legate indisolubil de viața sa interioară.

Reevaluând toate particularitățile cauzei, Curtea a apreciat că suma de 20.000 euro, în echivalent în lei, acordată cu titlu de daune morale constituie o reparație justă a prejudiciului afectiv suferit de fiica minoră a victimei, de natură a compensa, într-un mod echitabil, toate consecințele negative produse în planul vieții sale personale ca urmare a decesului tatălui. Elementele de fapt invocate în apel, respectiv posibilitățile financiare reduse, afectarea stabilității locative ca urmare a reacției membrilor familiei inculpatului, care nu doresc să permită în continuare părților civile să locuiască în același imobil și insecuritatea astfel creată în privința dezvoltării firești a minorei nu justifică majorarea cuantumului daunelor morale.

Toate aceste elemente constituie consecințe posibile nu ale faptei comise de inculpat, ci ale atitudinii adoptate de alte persoane - membrii ai familiei, în virtutea unor motivații strict personale, ce exced limitelor prezentei cauze. Drept urmare, raportându-se exclusiv la coordonatele în care trebuie evaluat prejudiciul afectiv produs minorei prin moartea tatălui, coordonate just reținute prin sentința apelată, Curtea a apreciat temeinică soluția dată laturii civile și nefondată critica apelantei M.F.M. În ceea ce privește critica Ministerului Public referitoare la omisiunea luării unor măsuri asigurătorii, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 163 C. proc. pen., caracterul obligatoriu al unei astfel de măsuri în cazul în care cel vătămat este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, nu poate fi valorificat independent de finalitatea asigurătorie a măsurii.

Din economia dispozițiilor art. 163 - 167 C. proc. pen., rezultă că măsurile asigurătorii se dispun nu generic, asupra tuturor bunurilor mobile ori imobile aparținând inculpatului, ci asupra anumitor bunuri precis individualizate, destinate fie asigurării executării măsurii confiscării, fie reparării pagubei produse prin infracțiune. Delimitarea titularului bunurilor ce pot fi confiscate (art. 163 alin. (2) C. proc. pen.), exceptarea expresă a unei anumite categorii de bunuri de la sechestrul asigurător (art. 163 alin. (4) C. proc. pen.) și necesitatea asigurării efective, nu doar teoretice, a finalității asigurătorii a acestei categorii de măsuri procesuale determină Curtea să aprecieze că numai în situația existenței unor bunuri mobile sau imobile determinate, aparținând inculpatului și susceptibile de a fi sechestrate, se justifică luarea măsurii asigurătorii.

Prevederile art. 165 alin. (1) C. proc. pen. nu legitimează aprecierea Ministerului Public în sensul că organul de executare are sarcina exclusivă de a identifica existența unor bunuri sechestrabile, deoarece acest text de lege prevede doar obligația acestui organ de a identifica și evalua bunurile "sechestrate", respectiv bunurile în privința cărora s-a dispus anterior luarea sechestrului asigurător. A aprecia altfel echivalează cu a recunoaște un caracter pur formal măsurii procesuale dispuse de organul judiciar, în detrimentul finalității sale asigurătorii, și cu a transfera întreaga responsabilitate a verificării condițiilor prevăzute de art. 163 C. proc. pen. în sarcina organului de executare, ceea ce contravine vădit atribuțiilor specifice recunoscute acestei categorii de organe, și însuși principiului legalității ce guvernează procesul penal.

Reținând astfel condițiile în care se poate dispune luarea unei măsuri asigurătorii în procesul penal, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Primăria com. Vlădeni, jud. Ialomița, inculpatul C.N. nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile, ceea ce determină imposibilitatea luării unor măsuri asigurătorii. Prin urmare, în măsura în care inculpatul nu va executa de bunăvoie obligația de plată a sumelor de bani stabilite prin sentința instanței de fond, se va aprecia asupra celor mai adecvate măsuri de executare silită, în conformitate cu dispozițiile legale incidente în materie. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs părțile civile M.M.

și M.F.M., solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului și a despăgubirilor civile. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare care se pot pune în discuție din oficiu conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că nici unul din ele nu este incident în cauză. Instanța de apel a soluționat, în mod corect, acțiunea civilă în cazul părții civile M.F.M., ținând cont de culpa inculpatului și de conduita victimei. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, ea a fost individualizată în raport de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. fiind aptă să realizeze prevenția generală și să asigure resocializarea inculpatului. De asemenea, în mod corect, a fost respins de instanță, ca tardiv, apelul formulat de partea civilă M.M., acesta fiind depus după expirarea termenului legal prevăzut de lege pentru această cale de atac.

De aceea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de părțile civile, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să fie obligate la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele părți civile M.M. și M.F.M., prin reprezentant legal M.F.M. împotriva Deciziei penale nr. 291/A din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 150 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.N., se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 aprilie 2012. Procesat de GGC - N