ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 48/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 214 din 04 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția l penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A.N. și partea civilă P.I. împotriva sentinței penale nr. 405 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală. A obligat pe fiecare apelant la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului. A menținut starea de arest a apelantului inculpat și a dedus din pedeapsa aplicată apelantului inculpat arestarea preventivă de la 6 mai 2007, la zi.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat și reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 405 din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în art. 180 C. pen., formulată de inculpatul A.N., prin apărător ales. În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 174 C. pen., art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.N., la pedeapsa de 12 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului A.N. În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) raportat la art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea contravalorii cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii, în sumă de 10 lei (cuantum astfel precizat prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 14 aprilie 2008). În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția de la 6.05 2007, la zi. În temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență București și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 357, 43 iei, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă P.I. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200.000 lei (Ron), reprezentând daune morale. În temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei (Ron), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în judecată inculpatul A.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 și art. 20 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. În actul de sesizare, s-a reținut că între inculpatul A.N.

și soția sa, A.A., au intervenit certuri datorate geloziei soției sale, care îl bănuia de infidelitate. La data de 6 mai 2007, cei doi soți s-au întâlnit în locuința mamei inculpatului, pentru a se împăca. La discuție, a asistat și fratele soției, numitul P.M.C., iar ulterior au venit și martorul Ș.T. și numitul P.I., socrul inculpatului. Între inculpat, soție și rudele acesteia au existat discuții contradictorii, iar în momentul în care P.M. a încercat să-și ia sora pentru a o duce acasă, inculpatul a luat un cuțit din sertar, l-a lovit cu acesta pe P.I. în abdomen, apoi, pe P.M., în piept. Urmare leziunii suferite, P.M. a decedat în drum spre spital. Potrivit raportului de expertiză medico legală: „Moartea numitului P.M.

de 19 ani a fost violentă. Ea s-a datorat tamponadei cardiace, consecutive lezării ventriculului drept, urmare a unei plăgi înjunghiate de hemitorace stâng. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înțepător (CUȚIT), ce a acționat pe o lățime de 2, 4 cm și o lungime de aproximativ 8 cm în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul". Privitor la leziunile suferite de partea vătămată P.I., certificatul medico-legal a concluzionat că: „din examinarea clinică a sus numitului și documentația medicală depusă la dosar, constată că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 6. 05 2007, prin lovire cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit, necesitând pentru vindecare 12- 14 zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei.” Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut înjunghierea celor două victime, descriind modalitatea în care a procedat, susținând însă că în momentul în care a acționat socrul său îl strângea de gât, sufocându-l, că a vrut să-l lovească pe acesta pentru a scăpa și, din greșeală, l-a lovit pe cumnatul său. Ulterior, inculpatul a revenit asupra acestei declarații, susținând că a luat cuțitul din sertar și prima dată l-a lovit pe P.I., apoi pe P.M. În cursul cercetării judecătorești, a fost audiată partea vătămată P.I. care a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 400.000 Euro, reprezentând daune morale, ca urmare a suferinței create prin faptele inculpatului, ce au avut ca urmare moartea fiului și lezarea sănătății sale.

Referitor la situația de fapt partea vătămată a declarat că între fiica sa și inculpatul A.N. exista de mai multă vreme o relație tensionată, ca urmare a comportamentului nefiresc al inculpatului, bănuit de infidelitate conjugală. Referitor la incidentul ce a avut loc, în data de 6 mai 2007, partea vătămată a declarat că fiica sa, M. a fost invitată de cumnata sa A.A. la domiciliul acesteia, pentru a sta de vorbă cu soacra sa, anterior observând că fiica sa A.M. a primit mai multe mesaje de amenințare de la inculpat. La un moment dat, partea vătămată a hotărât să meargă și ea în locuința inculpatului pentru a-l chema acasă pe fiul său P.M., iar când a intrat a observat că în prima cameră a locuinței se aflau mai multe persoane, și anume A.R., A.A., Ș.T., A.M.

și victima P.I., ce se afla lângă ușă, atmosfera din încăpere fiind una liniștită când, la un moment dat, a apărut numita A.I. ce a început să adrese injurii fiicei sale, A.M. Partea vătămată a apreciat că atitudinea manifestată de mama inculpatului a fost de natură să genereze conflictul, în urma căruia inculpatul s-a ridicat de pe pat s-a îndreptat către un dulap din încăpere, a luat un cuțit de bucătărie și s-a năpustit asupra sa și deși s-a ferit acesta l-a lovit în zona pieptului, după care l-a înjunghiat cu același cuțit în zona inimii. Au fost audiați inculpatul și martorii din acte. În cursul cercetării judecătorești, Spitalul Clinic de Urgență a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 357, 43 lei.

Din declarația inculpatului, dată în cursul cercetării judecătorești, a rezultat că de relația dintre el și soția sa era tensionată, ca urmare a faptului că soția sa îl bănuia de infidelitate. Anterior conflictului, inculpatul a trimis mai multe mesaje de amenințare cu moartea, soției sale și familiei acesteia, iar în ziua de 6 mai 2007, soția sa, A.M., a venit în locuința părinților săi, însoțită de fratele său, pentru a purta discuții cu privire la relația lor. La discuțiile respective a participat și prietenul lor comun martorul Ș.T., când, în locuință, a intrat tatăl soției, partea vătămată P.I. care a început să le adreseze injurii. În acest moment, victima P.M. a venit dintr-o cameră alăturată și, la îndemnul tatălui său, a tras-o de păr pe soția inculpatului, gest care a declanșat conflictul, astfel că inculpatul s-a îndreptat către un bufet de bucătărie de undea luat un cuțit și i-a înjunghiat pe P.I.

și pe P.M.. Inculpatul a precizat că anterior acestui moment socrul său l-a prins cu brațul de gât, aspect ce i-a creat senzația de sufocare și, pentru a se elibera din strânsoare, a luat cuțitul din bucătărie și i-a înjunghiat pe cei doi. Din declarația martorului Ș.T., prezent în locuința părților la data de respectivă, instanța a reținut că partea vătămată P.I. a fost cel care a declanșat conflictul prin injurii și amenințări adresate inculpatului și prin faptul că i-a cerut pe un ton imperativ fiului său, P.I. să o ia acasă pe A.M. În urma acestui îndemn, P.M. a tras-o de păr pe A.M., iar P.I. l-a lovit pe inculpat cu pumnul sau cu palma, moment în care, inculpatul s-a îndreptat către bufetul de bucătărie de unde a luat un cuțit cu care a lovit-o pe partea vătămată P.I., în zona sternului și, la scurt timp, l-a văzut și pe P.M.

căzut în holul locuinței. Din declarațiile martorilor A.R.M., A.I., A.A. a rezultat că atitudinea jignitoare a părții vătămate P.I. și gestul victimei P.M. de a o trage pe sora sa, pentru a o determina să părăsească locuința inculpatului au fost de natură a genera conflictul, în urma căruia inculpatul s-a ridicat de pe pat, s-a îndreptat către un bufet de bucătărie, de unde a luat un cuțit cu care i-a lovit pe cei doi. Martora A.M. a declarat în fata instanței de fond că, în noaptea dinaintea incidentului, a primit mesaje de amenințare cu moartea de la inculpat și, astfel s-a hotărât să meargă în locuința familiei inculpatului pentru a lămuri problemele apărute în relația lor de familie.

Martora a mai precizat că fratele său prezent în locuința inculpatului a tras-o de păr, pentru a o determina să părăsească locuința, gest pe care l-a apreciat de o intensitate redusă, și l-a văzut pe inculpat când a luat cuțitul, și l-a lovit pe tatăl său, după care, speriată, a ieșit din casă și a început să țipe. în continuarea declarației, martora a arătat că nu a văzut momentul când a fost înjunghiat fratele său și că, în ziua respectivă, a purtat un briceag asupra sa pe care însă nu l-a folosit. În cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a admis efectuarea unui referat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

Acesta a concluzionat că perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului sunt limitate, întrucât deși, în prezent acesta realizează consecințele faptei sale, se apreciază că nu dispune de resurse interne de reabilitare din cauza sistemului de valori deficitar interiorizat și nici nu poate beneficia, din acest punct de vedere, de sprijinul familiei, a cărei imagine este una precară, promiscuă, lipsită de modele pozitive care să ghideze comportamentului inculpatului. Totodată, a fost admisă și proba cu un martor în circumstanțiere, din declarația martorului C.E. rezultând că l-a cunoscut pe inculpat ca o persoană deosebită, cinstită, liniștită, care a urmat cursurile unei școli de muzică, cursuri pe care nu Ie-a finalizat.

Analizând prin coroborare întregul material probator, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt: Între inculpat și soția sa, A.M., au intervenit certuri datorate geloziei soției, care-l bănuia de infidelitate. La data de 06 mai 2007, cei doi soți s-au întâlnit în locuința mamei inculpatului pentru a se împăca. De față la discuție a asistat fratele soției inculpatului, P.M., iar ulterior au venit și martorul Ș.T. și numitul P.I., socrul inculpatului. Între inculpat și soție și rudele acesteia au existat discuții contradictorii, iar în momentul în care P.M. a încercat să-și ia sora, să o ducă acasă, inculpatul a luat un cuțit dintr-un sertar, l-a lovit cu acesta pe P.I. în abdomen, apoi pe P.M.

în piept. Urmare leziunii suferite P.M. a decedat în drum spre spital. Potrivit raportului de expertiză medico legală „Moartea numitului P.M. de 19 ani a fost violentă. Ea s-a datorat tamponadei cardiace, consecutive lezării ventriculului drept, urmare a unei plăgi înjunghiate de hemitorace stâng. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) ce a acționat pe o lățime de 2,4 cm și o lungime de aproximativ 8 cm, în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat excoriații care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în același context ocazional. Sângele recoltat de ia cadavru aparține grupei O Ba nr. 491) și nu conține alcool (Ba.

nr. 454/c). Moartea poate data din data de 06 mai 2007”. Fiind audiat, P.I. a confirmat situația de fapt reținută mai sus, precizând că, anterior loviturilor, inculpatul a afirmat că-i omoară pe toți și că inculpatul nu a reușit să-l omoare și pe el, deoarece în momentul loviturii l-a prins pe acesta de braț cu mâinile și i-a parat lovitura. Cele declarate de partea vătămată a fost confirmate și de A.M. A reținut instanța fondului că vinovăția inculpatului a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, ale martorilor, și din rapoartele de expertiză medico legală. în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, a descris modul în care a procedat, susținând că în momentul săvârșirii faptei socrul său îl strângea de gât sufocând-l, că a vrut să-l lovească pe acesta pentru a scăpa și, din greșeală, l-a lovit pe cumnatul său.

Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarației, susținând că a luat cuțitul dintr-un sertar și, prima dată l-a lovit pe P.I. și apoi pe P.M. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut că a luat un cuțit din bucătărie și i-a înjunghiat pe cei doi, nuanțând că a acționat în acest mod sub imperiul gestului victimei P.M. de a o trage de păr pe soția sa, gest pe care l-a apreciat ca fiind unul violent și cel al părții vătămate P.M. care i-a adus mai multe injurii și l-a prins cu brațul de după gât, astfel că a acționat cu cuțitul pentru a se elibera din strânsoare. Această apărare a inculpatului, în sensul că a acționat sub imperiul gestului făcut de partea vătămată de P.I., care i-a adus injurii și apoi l-a prins cu brațul de gât, este susținută de declarațiile martorilor A.R.M., A.A., A.I.

care au declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, faptul că scandalul s-a declanșat pe fondul atitudinii victimei P.M. de a o trage de păr pe sora sa, pentru a o determina pe A.M. să părăsească locuința, dar și a atitudinii părții vătămate P.I. de a-l injuria pe inculpat și de a-l prinde cu brațul de după gât, cu intenția de a-l sufoca și, astfel inculpatul a luat cuțitul și i-a înjunghiat pe cei doi. Însă, instanța de fond a apreciat că declarațiile martorilor, toți aflați în relație de rudenie directă cu inculpatul, pot fi puse sub semnul îndoielii, în ceea ce privește gestul părții vătămate P.M. de a-l prinde cu brațul de gât pe inculpat, întrucât este evidentă poziția subiectivă a acestora manifestată pentru a crea o situație favorabilă inculpatului.

Totodată, din declarațiile părții vătămate P.M., A.M. și din primele declarații ale martorului Ș.T., nu a rezultat decât că victima P.M. ar fi prins-o de păr pe A.M., pentru a o determina să părăsească locuința părții vătămate, însă nu și faptul că partea vătămată P.I. l-ar fi prins de gât pe inculpat cu intenția de a-l sufoca. În ceea ce-l privește pe martorul Ș.T., instanța de fond a avut în vedere prima declarație a acestuia, dată în cursul urmăririi penale, fiind dată imediat după săvârșirea faptei, când evenimentul la care a asistat era încă proaspăt în mintea sa, fiind înlăturată orice posibilitate de influențare din partea familiei inculpatului. Astfel, în acea declarație martorul nu amintește decât de faptul că partea vătămată P.M.

era în stare de ebrietate și avea o atitudine amenințătoare, când a văzut că P.M. s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat către sora sa A.M., a tras-o de păr, moment în care s-a ridicat și inculpatul A.N., a prins-o de o mână pe soția sa, după care s-a îndreptat către dulapul din bucătărie, de unde a luat cuțitul respectiv și l-a introdus în abdomenul lui P.M. Declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor sub aspectul vinovăției inculpatului se coroborează și cu expertizele medico legale efectuate în cauză. Privitor la leziunile suferite de partea vătămată P.I., certificatul medico legal a concluzionat că: „din examinarea clinică a sus - numitului și documentația medicală depusă la dosar, rezultă că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 6 mai 2007, prin lovire cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit, necesitând pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viata victimei." A concluzionat instanța de fond că, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pravăzute de art. 174 C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin urmare, Tribunalul a procedat la schimbarea încadrării juridice din art. 174 C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind săvârșite în concurs.

Tribunalul a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen., cu privire la partea vătămată P.I., întrucât se poate aprecia din împrejurările în care inculpatul a acționat, obiectul vulnerant folosit, dar și zona anatomică vizată, că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viata victimei. Deși raportul de expertiză medico legală, privitor la această parte vătămată a statuat că „prin leziunile traumatice care s-au putut produce la data de 6 mai 2007, prin lovire cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit, necesitând pentru vindecare 12- 14 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în primejdie viața victimei”, acest aspect nu este singurul care trebuie avut în vedere la stabilirea intenției inculpatului.

Astfel, s-a arătat că de către instanța fondului că, fapta inculpatului, care a acționat cu un obiect tăietor înțepător, apt prin natura lui de a suprima viața unei persoane, intensitatea loviturii și zona anatomică vizată (zona abdominală), în condițiile în care aceasta, în încercarea de a se apăra, a reușit să atenueze forța loviturii, constituie tentativă la infracțiunea de omor, iar nu violențe ce au cauzat victimei vătămări, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., în acest sens pronunțându-se și Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală 329/1995.

Pentru aceste considerente, instanța fondului a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, orientate spre minim, la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social al faptelor săvârșite, urmarea produsă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și atitudinea sinceră manifestată pe întregul parcurs proces penal. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul A.N. și partea civilă P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea orală a căii de atac promovate, inculpatul critică hotărârea instanței de fond atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, sub aspectul greșitei nerețineri a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen., de art. 74 C. pen., nereținerea circumstanțelor medicale, fată de starea de sănătate a inculpatului, apreciindu-se că pedeapsa de 12 ani este mult prea aspră. Se mai susține că fapta săvârșită asupra părții vătămate P.I. a fost greșit încadrată juridic. Pe latură civilă, apreciază ca fiind exagerat cuantumul, reprezentând daune morale, stabilit de prima instanță. Apelantul-parte civilă P.I. critică hotărârea instanței de fond, în esență, pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate solicitând aplicarea unei pedepse mai mari.

Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatului A.N., care și-a menținut declarațiile anterioare, prezentând același mod și aceleași împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești realizate de către instanța de fond. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat și partea civilă, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Instanța de fond a administrat, nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului și a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului.

Astfel, este în afara oricărui dubiu că, la data de 6 mai 2007, în jurul orei 13,00, pe fondul unui conflict avut în familie, inculpatul A.N., aflat în locuința mamei sale i-a înjunghiat pe P.I. (socrul său) în abdomen, apoi, pe P.M. (cumnatul său), în piept. Urmare leziunii suferite, P.M. a decedat în drum spre spital, iar leziunile suferite de P.I. au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale. În cauză, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite asupra părții vătămate P.I., instanța de fond, în mod corect reținând că fapta inculpatului, care a acționat cu un obiect tăietor înțepător (în speță cuțit), apt, prin natura lui, de a suprima viața unei persoane, intensitatea loviturii și zona anatomică vizată (zona abdominală), forța loviturii fiind atenuată de încercarea de a se apăra a părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor.

În speță, nu sunt aplicabile inculpatului nici circumstanțele atenuante privind scuza provocării și nici cele privind atitudinea inculpatului avută înainte de comiterea faptei sau din timpul procesului. Astfel, Curtea a reținut că și dacă a existat un act provocator, acesta trebuie să fie susceptibil de a provoca o puternică tulburare sau emoție în psihicul inculpatului, în cauză existând o vădită disproporție între actul pretins provocator și riposta inculpatului, neputându-se aprecia că s-ar fi putut produce urmări grave prin neînlăturarea pericolului. Circumstanțele personale invocate în favoare, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră din timpul procesului, au fost deja avute în vedere de instanța fondului, atunci când a stabilit o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege (de la 10 la 20 de ani închisoare) de 12 ani închisoare, aceasta fiind, de fapt, o pedeapsă rezultantă, pentru faptele aflate în concurs.

Pe de altă parte împrejurările de felul celor enumerate în art. 74 C. pen., au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare numai dacă, raportate la fapta săvârșită, privită în complexul conținutului ei concret, precum și la persoana inculpatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei sub minimul special. În plus, din referatul întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București a rezultat că perspectivele de reintegrare în societate ale inculpatului sunt limitate, întrucât deși, în prezent acesta realizează consecințele faptei sale, se apreciază că nu dispune de resurse interne de reabilitare datorită sistemului de valori deficitar interiorizat și nici nu poate beneficia din acest punct de vedere de sprijinul familiei, a cărei imagine este una precară, promiscuă, lipsită de modele pozitive care să ghideze comportamentului inculpatului.

În consecință, s-a constatat că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, situată cu puțin peste minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție, se învederează a asigura reeducarea sa, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind corect valorificate prin hotărârea primei instanțe. Pedeapsa respectivă este proporțională cu gravitatea extrem de ridicată a faptei și cu împrejurările concrete de comitere a acesteia, astfel cum au fost evidențiate și, totodată, reflectă în mod corespunzător conduita inculpatului, apreciindu-se ca neîntemeiată atât solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei, cât solicitarea părții civile, de majorare a pedepsei. Drept urmare, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde scopului său legal, punitiv și educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

Hotărârea primei instanțe a fost considerată corectă și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, apreciindu-se că răspunderea civilă delictuală a inculpatului a fost corect angajată, față de raportul de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și prejudiciul cauzat. Constând că faptele inculpatului au fost de natură să provoace părții vătămate suferințe de natură psihice ca urmare a decesului fiului său, în vârstă de 18 ani cât și afectarea stării sale de sănătate, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la stabilirea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestuia pe toate planurile vieții sociale.

Partea vătămată a suferit pierderi din toate punctele de vedere: plan fizic, psihic și familial, din ceea ce însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta, în momentul respectiv dar și în viitor. Pentru toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu s-au constatat motive de desființare a sentinței atacate, care a fost considerată legală și temeinică, Curtea, în temeiul prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și partea civilă P.I. Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă, și la acest moment procesual, temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, dovadă fiind comportamentul agresiv al acestuia, inclusiv față de persoanele care, deși prin alianță, totuși îi sunt rude.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.N., arestarea preventivă de la 6 mai 2007, la zi. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal au formulat recurs inculpatul A.N., care a criticat hotărârile prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 8, 10, 14, 17, 18 C. proc. pen., și partea civilă P.I. Apărătorul ales al recurentului inculpat a criticat hotărârile pronunțate în cauză atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, și a susținut în esență greșita neretinere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen., de art. 74 C. pen., nereținerea circumstanțelor medicale, față de starea de sănătate a inculpatului, apreciindu-se că pedeapsa de 12 ani este mult prea aspră.

S-a mai susținut că fapta săvârșită asupra părții vătămate P.I. a fost greșit încadrată juridic. Pe latură civilă, apreciază ca fiind exagerat cuantumul, reprezentând daune morale, stabilit de prima instanță. În recursul părții civile a solicitat admiterea excepției privind tardivitatea declarării recursului, și respingerea recursului părții civile P.I. ca tardiv Recurentul-parte civilă P.I. a depus la dosarul cauzei un înscris cu privire la criticile aduse deciziei pronunțate în cauză. Înalta Curte, examinând recursul declarat de parte civilă P.I. constată că excepția invocată din oficiu privind tardivitatea recursului este întemeiată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 385 3 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., „pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul de declarare a recursului curge de la pronunțare”. Ca atare, întrucât partea civilă P.I. a fost prezentă la dezbaterea apelului din data de 4 septembrie 2008, termenul de declarare a recursului fiind de 10 zile de la pronunțare, ultima zi de declarare a recursului era data de 15 septembrie 2008, ori acesta a formulat recurs la data de 16 septembrie 2008, iar la termenul de astăzi 14 ianuarie 2009, nu a invocat nici un motiv care să aibă drept consecință repunerea în termenul de declarare a recursului, astfel încât recursul părții civile P.I., se va respinge ca tardiv. În recursul inculpatului, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 8, 10, 14, 17, 18 C. proc.

pen., astfel cum s-a susținut oral la termenul de astăzi 14 ianuarie 2009 de către apărătorul ales al inculpatului, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor preceda. În mod judicios prima instanță pe baza analizei probelor administrate în cauză a stabilit vinovăția inculpatului și a dat faptelor încadrarea juridică conform prevederilor legale. În mod corect s-a apreciat faptul că, din probele administrate în cauză cât și din activitățile infracționale ale inculpatului, respectiv acesta a acționat cu un obiect tăietor înțepător (în speță cuțit), apt, prin natura lui, de a suprima viața unei persoane, intensitatea loviturii și zona anatomică vizată (zona abdominală), forța loviturii fiind atenuată de încercarea de a se apăra a părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor.

Aceste activități ale inculpatului, au format convingerea instanței că acesta a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, sau că practic a acceptat producerea acestui rezultat. Cu privire la apărarea inculpatului că a acționat sub imperiul gestului făcut de partea vătămată de P.I., care i-a adus injurii și apoi l-a prins cu brațul de gât, este susținută de declarațiile martorilor A.R.M., A.A., A.I. care au declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și la cercetarea judecătorească, faptul că scandalul s-a declanșat pe fondul atitudinii victimei P.M. de a o trage de păr pe sora sa, pentru a o determina pe A.M. să părăsească locuința, dar și a atitudinii părții vătămate P.I. de a-l injuria pe inculpat și de a-l prinde cu brațul de după gât, cu intenția de a-l sufoca și, astfel inculpatul a luat cuțitul și i-a înjunghiat pe cei doi.

Însă, instanța de fond a apreciat că declarațiile martorilor, toți aflați în relație de rudenie directă cu inculpatul, pot fi puse sub semnul îndoielii, în ceea ce privește gestul părții vătămate P.M. de a-l prinde cu brațul de gât pe inculpat, întrucât este evidentă poziția subiectivă a acestora manifestată pentru a crea o situație favorabilă inculpatului, astfel că nici critica cu privire la nereținerea circumstanței atenuante legale privind scuza provocării nu poate fi primită.

Astfel, în mod corect a arătat instanța de fond că, nu poate fi reținută în sarcina inculpatului nici circumstanța atenuantă legală a provocării, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege și anume: a) infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei tulburări sau emoții; b) starea de tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate; c) provocarea să fi fost produsă de victimă printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. În practica judiciară s-a statuat, în mod just, că pentru existența circumstanței atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul infractorului.

Prin urmare, gestul victimei de a o trage de păr pe sora sa și soția inculpatului, apreciat de o gravitate minoră, nu poate fi susceptibil să creeze o puternică tulburare sau emoție, existând o disproporție vădită între actul pretins provocator și ripostă. De asemenea, s-a arătat că în cauză, nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite cerințele cumulative, respectiv un atac material imediat și injust, existând o disproporție vădită între gravitatea urmărilor cauzate prin săvârșirea faptei și gravitatea urmărilor ce s-ar fi putut produce prin neînlăturarea pericolului. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că aceasta asigură în totalitate scopul prevăzut de art. 52 C. pen., deoarece instanța de fond a avut în totalitate în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod judicios și motivat și-a însușit argumentele primei instanțe stabilind vinovăția inculpatului A.N. în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost judecat, în raport cu situația de fapt reținută. Astfel, este în afara oricărui dubiu că, la data de 6 mai 2007, în jurul orei 13,00, pe fondul unui conflict avut în familie, inculpatul A.N., aflat în locuința mamei sale i-a înjunghiat pe P.I. (socrul său) în abdomen, apoi, pe P.M. (cumnatul său), în piept. Urmare leziunii suferite, P.M. a decedat în drum spre spital, iar leziunile suferite de P.I. au necesitat pentru vindecare 12 -14 zile îngrijiri medicale.

Așadar, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care inculpatul A.N. a fost condamnat au fost corect încadrate juridic. Din probele administrate în cauză a rezultat contribuția acestuia la săvârșirea infracțiunilor, acesta având reprezentarea faptelor pe care Ie-a comis, urmărind și acceptând producerea rezultatelor acestora. Așadar vinovăția acestuia se susține prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză. Înalta Curte, consideră că nu poate avea în vedere critica inculpatului A.N. cu privire la nevinovăția sa cu privire la faptele reținute în sarcina sa, aceasta fiind infirmată de probele administrate în cauză, respectiv: raportul de expertiză medico legală din care a rezultat că: „Moartea numitului P.M.

de 19 ani a fost violentă. Ea s-a datorat tamponadei cardiace, consecutive lezării ventriculului drept, urmare a unei plăgi înjunghiate de hemitorace stâng. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) ce a acționat pe o lățime de 2,4 cm și o lungime de aproximativ 8 cm, în legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat excoriații care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în același context ocazional. Sângele recoltat de la cadavru aparține grupei O Ba nr. 491) și nu conține alcool (Ba. nr. 454/c). Moartea poate data din data de 06 mai 2007”, declarațiile inculpatului A.N. , declarațiile părții vătămate P.I.

care a confirmat situația de fapt reținută mai sus, precizând că, anterior loviturilor, inculpatul a afirmat că-i omoară pe toți și că inculpatul nu a reușit să-l omoare și pe el, deoarece în momentul loviturii l-a prins pe acesta de braț cu mâinile și i-a parat lovitura. Cele declarate de partea vătămată au fost confirmate și de A.M. De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpatul A.N. dar și de circumstanțele personale ale acestuia. Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

, cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen. În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nici critica formulată de inculpatul A.N., privind greșita individualizare a pedepselor nu poate fi reținută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă față de inculpatul A.N. asigură realizarea funcțiilor de exemplaritate și educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil nici cazul de casare invocat respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la latura civilă, Înalta Curte a constatat faptul că în mod legal în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen. , a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență București și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 357, 43 lei, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării integrale a debitului precum și admiterea acțiunii civile formulată de partea civilă P.I. și obligarea inculpatului la plata sumei de 200.000 lei (Ron), reprezentând daune morale. Aceste sume au fost corect evaluate, astfel încât nu se impune reducerea acestora. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N.

împotriva deciziei penale nr. 214 din 04 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția l penală. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 06 mai 2007 la 14 ianuarie 2009. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă P.I., iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga inculpatul și partea civilă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N., împotriva deciziei penale nr. 214 din 04 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția l penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 06 mai 2007 la 14 ianuarie 2009. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă P.I. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.